Istoricul Parcului Natural Apuseni

Localizată în inima Transilvaniei, şi găsindu-se relativ aproape de oraşul Cluj-Napoca,

vechi centru universitar, zona din Munţii Apuseni actualmente inclusă în Parcul Natural
Apuseni a fost vizitată şi studiată încă de pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Cele mai
vechi trasee turistice din zonă, datând de prin anii 1900, au descrise şi marcate de către
Czárán Gyula, un neobosit călător pe meleagurile Apusenilor.
Primele iniţiative în vederea constituirii unui parc în această zonă îi aparţin lui Emil
Racoviţă, care la primul Congres al Naturaliştilor din România din aprilie 1928 a formulat
clar scopul şi obiectivele creării unei arii protejate de dimensiuni mari în Munţii Apuseni. În
anii ’50, ca urmare a altor descoperiri importante în explorarea endocarstului, au fost făcute
demersuri de către Marcian Bleahu. Alte personalităţi, ştiinţifice, dar nu numai, care de-a
lungul timpului, prin studiile şi eforturile lor în domeniul conservării naturii, şi-au legat numele
de carstul din Munţii Apuseni sunt Zeno Oarcea, Iosif Viehmann, Anna Marossy, Valeriu
Puşcariu şi Nicolae Boşcaiu, Cristian Pop şi mulţi alţii. În anii ’70 s-a pregătit prima
documentaţie ştiinţifică privind declararea parcului însoţită şi de o primă hartă evidenţiindu-
se faptul că această zonă este printre ultimele zone naturale de carst împădurit de asemenea
dimensiuni din Europa.
Primul act normativ prin care a fost declarat parcul, iniţial ca şi "Parcul Naţional
Apuseni” a fost Ordinul de Ministru 7 / 1990, urmat, după zece ani, de Legea 5 / 2000 privind
amenajarea teritoriului, Secţiunea a III-a, arii protejate, unde este menţionat ca „Parcul
Natural Munţii Apuseni”. În 1992 s-a realizat de către Institutul de Cercetări Biologice din
Cluj-Napoca "Studiul de fundamentare privind organizarea reţelei de arii protejate pe
teritoriul ţării", care a stat la baza deciziei finale de instituire a parcului.
Suprafaţa PNAp determinată analitic în GIS este de 76.064 ha, din care 24.280 ha
se află pe teritoriul judeţului Bihor, 30 545 ha se află pe teritoriul judeţului Cluj şi 21.239 ha
se află pe teritoriul judeţului Alba. La marcarea în teren a limitelor PNAp s-a ţinut cont de
limitele de proprietate ale terenurilor agricole proprietate privată, astfel încât aceste parcele
să nu fie fragmentate, iar prevederile prezentului Plan de Management să poată fi aplicate
unitar pe aceste unităţi de suprafaţă. Acolo unde limita PNAp intersectează o astfel de
suprafaţă de teren, cuprinzând peste 50% din totalul acesteia, ea a fost inclusă integral în

1
interiorul parcului. Dacă proporţia din suprafaţa proprietate privată situată pe limita PNAp
este sub 50% din total, ea a fost exclusă integral din teritoriul parcului. În ce priveşte zonarea
internă, până la aprobarea Planului de Management al PNAp, ea se face în funcţie de OM
552/26.08.2003. Astfel, suprafaţa PNAp este împărţită în două tipuri de zone, Zonele de
conservare specială şi Zonele Tampon. Zonele de conservare specială cuprind cele mai
valoroase elemente ale patrimoniului natural din interiorul PNAp. În zonele de conservare
specială se interzic orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum şi
orice forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecţie şi/sau de
conservare.
În ce priveşte zonarea internă, până la aprobarea Planului de Management al Parcului
Natural Apuseni, ea se face în funcţie de OM 552 / 26.08.2003. Astfel, suprafaţa Parcului
Natural Apuseni este împărţită în două tipuri de zone: zonele de conservare specială şi
zonele tampon. Zonele de conservare specială cuprind cele mai valoroase elemente ale
patrimoniului natural din interiorul Parcului Natural Apuseni. În zonele de conservare
specială se interzic orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum şi
orice forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecţie şi/sau de
conservare.
În zonele de conservare specială se pot desfăşura următoarele activităţi:
a) de natură ştiinţifică şi educativă;
b) turismul controlat;
c) utilizarea raţională a pajiştilor pentru cosit şi/sau păşunat numai cu animalele
domestice proprietatea membrilor comunităţilor ce deţin păşuni în interiorul parcului, pe
suprafeţele, în perioadele şi cu speciile şi efectivele aprobate de administraţia parcului, astfel
încât sa nu fie afectate habitatele naturale şi speciile de floră şi faună prezente în zona de
conservare specială;
d) localizarea şi stingerea operativă a incendiilor;
e) intervenţiile pentru menţinerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii,
grupuri de specii sau comunităţi biotice care constituie obiectul protecţiei, în urma aprobării
de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi mediu a planului de
acţiune provizoriu elaborat în acest scop de Consiliul Ştiinţific al parcului şi valabil până la
intrarea în vigoare a planului de management;
f) intervenţiile în scopul protecţiei şi menţinerii ecosistemelor naturale şi reabilitării
unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, la propunerea consiliului ştiintific al
2
parcului, în urma aprobării de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură
şi mediu;
g) acţiunile de înlăturare a efectelor unor calamităţi, în baza aprobării autorităţii
publice centrale care raspunde de silvicultură şi mediu, la propunerea consiliului ştiinţific al
parcului;
h) acţiunile de prevenire a înmulţirii în masă a dăunătorilor forestieri şi de
monitorizare a acestora, cu avizul consiliului ştiintific al parcului.
Până la aprobarea planului de management în suprafeţele situate în afara zonelor de
conservare specială se pot desfăşura următoarele activităţi:
a) activităţile prevăzute ca permise a se desfăşura în zonele de conservare specială;
b) activităţi tradiţionale de utilizare a unor resurse regenerabile în limita capacităţii
productive şi de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus, precum recoltarea
de fructe de pădure, de ciuperci şi de plante medicinale, cu respectarea normativelor în
vigoare. Acestea se pot desfăşura numai de către persoanele fizice şi juridice care deţin
terenuri în interiorul parcului sau de comunităţile locale, cu aprobarea administraţiei parcului;
c) lucrari de îngrijire şi conducere a arboretelor tinere, lucrări de conservare şi lucrări
de igienizare;
d) aplicarea de tratamente cu grad mare de intensivitate, care promovează
regenerarea pe cale naturală a arboretelor. Se pot aplica: tratamentul tăierilor de
transformare spre grădinarit, tratamentul tăierilor grădinărite şi cvasigrădinărite, tratamentul
tăierilor progresive cu perioadă lunga de regenerare, tratamentul taierilor rase în benzi sau
în parchete mici, în cazul molidişurilor pure, şi tratamentul tăierilor în crâng în salcâmete şi
zăvoaie de plop şi salcie, precum şi tratamentele tăierilor succesive şi progresive clasice sau
în margine de masiv;
e) orice alte activităţi aprobate de administraţia parcului şi de consiliul ştiinţific, care
nu pun în pericol conservarea patrimoniului natural al parcului.
Sediul provizoriu al Administraţiei Parcului Natural Apuseni se află în localitatea
Beiuş, în 2006 construindu-se un sediu nou şi 3 centre de vizitare, după cum urmează:
- sediul nou al Administraţiei Parcului Natural Apuseni în localitatea Sudrigiu, la intersecţia
principalelor drumuri de acces în Parcul Natural Apuseni dinspre NV
- centrul de vizitare Gârda – Arieşeni, pe DN 75, între localităţile Arieşeni şi Gârda de Sus
(pentru accesul din partea sudică în Parcul Natural Apuseni)

3
- centrul de vizitare Şesul Padiş, în apropierea Cantonului Silvic Padiş (pentru zona de centru
a Parcului Natural Apuseni)
- centrul de vizitare Doda Pilii, în localitatea Doda Pilii (pentru accesul din partea nordică în
Parcul Natural Apuseni)
Pentru desfăşurarea activităţilor curente, Administraţiei Parcului Natural Apuseni are în
dotare:
- mijloace de transport
- echipamente IT şi GIS
- echipamente de birotică