Mantia, ajutorul și dilema?

Într-un oraș foarte aglomerat, cu foarte foarte mulți copii s-a așternut în prima zi de
decembrie, prima zăpadă. Aron abia aștepta să se ducă la școală și să se dea cu sania.
Chiar dacă părinții lui veneau târziu acasă știa că oricând colegul lui de bancă l-ar fi însoțit.
Punându-și fularul și căciula în grabă, își aruncă ghiozdanul în spate și ieși pe ușă. La început
nu i se păru nimic ciudat, dar apoi .... ceva lipsea. Se aștepta ca mașinile să claxoneze iar
oamenii să meargă grăbiți și înfrigurați. Dar nu, totul era pustiu iar liniștea adâncă. Se hotărî
să-l sune pe Matei.
Aron era un băiat de 13 ani, pasionat de științe, mai ales universul. Nu înțelegea de ce
toată lumea era haotică, de aceea i s-a părut ciudată dimineață descrisă mai sus. Întotdeauna
a crezut că oamenii sunt niște ființe neînțelese și avea o grămadă de argumente la îndemână.
Matei, colegul său de bancă, era o fire liniștită tocmai de aceea cei doi se înțeleseseră atât de
bine.Aceștia iubeau experimentele.
Pe când erau încă doi băieți de școală primară, cei doi avusera prima lor ceartă. O
săptămâna nu au vorbit și a fost una destul de dureroasă. Acestea se petreceau în clasa a
treia când nu puteau ajunge de comun acord pe o tema de proiect.
- Propun spațiul! E plin de dileme și mult mai apreciat! spuse Aron
- De ce spațiul și nu lumea subacvatică! Nu a fost explorată mai deloc!
marturisira Matei.
- Tocmai, datele sunt mult mai multe și valoroase, clare în privința spațiului.

Revenind. Pe drum, Aron gasi o palarie. Banal dacă mă întrebați pe mine, dar nu era orice
pălărie…era diferită dar într-un mod ciudat. II inspira incredere, adevar, siguranta. A
bagat-o în ghiozdan și a dat fuga la scoala.
O amintire parcă ruptă dintr-un șir de povesti apăru în mintea lui Aron, o amintire cu Matei,
Craciun, usturoi. Era seara de Craciun, Matei venise pe la el iar mama lui făcea paine
cu usturoi. Toate astea apararura datorită palariei? Își mai aminti și de certurile cu
parintii sai, generozitatea bunicilor și iarna friguroasa de cand era copil
În drum spre școală, cu doar două străzi distanța, toată lumea era evacuată din clădirile
publice. Haos total, tocmai ce detestă el.
Un om cu mantie neagră apăru de nicăieri, avea un aer misterios, pasional ce inspiră
dilema. Într-o fracțiune de secundă îl lua pe Aron și îl duse în spatele unor blocuri.
Acolo se află și Matei, să nu credeți că am uitat de el, dar oare de ce?
 Un lucru sfâșietor se află, Matei nu era prietenul lui Aron, ci mai degrabă dușmanul său. Îl
folosise că pe un carton și îl aruncase atunci când avea el nevoie. De ce îl trădase? Oare
omul cu mantia neagră era un răufăcător?

-Matei, nu pot să cred că tocmai tu! Cel în care am avut atâta încredere!
Singurul meu prieten, m-ai trădat așa? Poate chiar tu m-ai rănit?
- Încetează! Nimeni nu vrea să fie prieten cu un asemenea ciudat! Ești doar
un băiat ce nu are viitor social!
Omul cu mantie neagră…nu avea față, chip, nimic. Era mai mult că o umbră deconspirată
din realitate. Ciudat însă, purta pălăria din ghiozdanul băiatului.

- Dar tu cine ești? întreba Aron. Nu semeni a om!

- Eu? Cine sunt eu?
- Da, da…chiar tu! Semeni mai mult cu un sac de gunoi, ce e așa special?
De ce m-ai răpit și de unde știai tot cea ce se va întâmplă, toate amintirile
mele!
Din senin, Aron și Matei erau în clasa. Nimeni nu știa nimic sau cel puțin nu își
aminteau din cele întâmplate. Totul era un mister…dar perioada Crăciunului era încă
în vogă. Dacă omul cu mantie era un ajutor al lui Moș Crăciun și era menit să arate
adevărul?