NOŢIUNI FUNDAMENTALE

DE COAFURĂ
 CUPRINS

I. Introducere: pag. 4
1. Coafura
2. Igiena
3. Comportamentul
II. Firul de par: pag. 6
1. Anatomia si fiziologia firului de par;
2. Tipuri de par;
3. Tratamente pentru intretinerea parului;
4. Ingrdiente de refacere;
5. Caderea parului;
6. Boli ale parului / scalpului;
7. Matrata;
8. Protectia contra soarelui.
III. Spalatul parului si coafatul cu feonul: pag.17
1. Produse si ustensile necesare;
2. Spalatul parului;
3. Masajul capilar;
4. Tehnica coafatului cu peria si feonul;
5. Pieptanatul parului (tapatul).
IV. Ondulatia parului: pag.22
1. Produse si ustensile necesare;
2. Melcii;
3. Bigudiurile;
4. Tehnica executarii onduleurilor frantuzesti.
V. Coafuri de dama: pag.26
1. Armonia fetei si volumul coafurii;
2. Defecte ale capului – corectarea lor.
VI. Tunsori de dama: pag.29
1. Ustensile necesare;
2. Tehnici clasice de tuns;
3. Tunsori clasice de dama;
4. Tehnici moderne de tuns.
VII. Ondulatia chimica (produse, definitie, tipuri): pag.36
VIII. Decolorarea parului (definitie, produse +definitie): pag.43

2
IX. Decapatul: pag.47

X. Vopsirea parului: pag.47

1. Vopsirea parului (definitie, tipuri, ustensile);
2. Repigmentarea;
3. Modul de obtinere a diferitelor culori;
4. Tipul de culoare in functie de anotimp;
5. Culorile de par natural (grupa Koleston si grupa Londa)
XI.Coafura ca afacere: pag.53

3
 I.Introducere
I.1.Coafura
Ce este coafura? Am putea spune că obiectul coafurii este părul:
îngrijirea lui, aranjarea etc. Dar cofura nu înseamnă numai aceasta. Ea este
şi unul dintre domeniile modei, pe lângă design, machiaj şi altele, mai mult,
este o meserie care aparţine de sfera esteticului, ea se ocupă de fapt cu
frumuseţea femeii. În feminitatea unei femei, un rol foarte important este
jucat de păr. De câte ori nu ne-a atras atenţia o coafură deosebită şi un păr
sănătos?
A fi coafeză însemnă a iubi frumosul şi, în plus, a iubi omul! Da,
coafeza este cea datorită căreia o femeie poate arăta mai bine sau mai puţin
bine, ceea ce face ea are consecinţe imediate şi vizibile.
Odată ce sunt stăpânite tehnicile clasice de aranjare şi îngrijire a
părului, o coafeză îşi poate da frâu liber imaginaţiei şi…rezultatele le
vedem pe podiumurile prezentărilor de modă, în reviste, la televizor ş.am.d.
Meseria de coafeză aduce şi o satisfacţie materială? Răspunsul clar
este “da”. Întotdeauna o femeie va dori să arate cât mai bine, deci prin
perseverenţă puteţi ajunge la un număr destul de mare de cliente
permanente şi fidele. De aici, următoarea treaptă ar mai rămâne hairstyling-
ul…Şi totuşi, pentru a ajunge acolo, este necesară ambiţia, dedicaţia şi nu
în ultimul rând depunerea de efort şi exerciţiul psihic al imaginaţiei.

I.2.Igiena
Ceea ce ne atrage atenţia când mergem la coafor sunt: atmosfera şi
igiena salonului şi prestanţa coafezei. În primul rând, igiena personală a
coafezei este foarte importantă.
Pe lângă igiena personală, coafeza mai trebuie: să menţină
salonul/postul de lucru într-o perfectă ordine, să menţină măsurile de igienă
şi întreţinere ale instrumentarului şi să-l dezinfecteze şi să-l sterilizeze
corespunzător şi să protejeze îmbrăcămintea clientului în timpul lucrului.
Postul de lucru trebuie menţinut într-o perfectă ordine şi curăţenie. Se
recomandă venirea coafezei la locul de muncă cu aproximativ jumătate de
oră înainte de începerea programului pentru a-şi aranja instrumentarul şi
pentru a şterge praful de pe masa de lucru, ucenic etc. În plus, cel puţin o
4
dată pe săptămână, se recomandă curăţenia generală a salonului, începând
cu vitrina şi terminând cu pardoseala.
Prin măsuri de igienă şi întreţinere a instrumentarului înţelegem;
dezinfectarea prosoapelor şi a instrumentarului pentru a evita transmiterea
agenţilor patogeni; curăţarea instrumentelor de murdăria vizibilă;
întreţinerea instrumentarului cu scopul păstrării lui pentr o cât mai
îndelungată perioadă de timp, pentru menţinerea lui în stare de funcţionare
şi, deci, pentru uşurarea muncii. Întotdeauna, curăţirea instrumentarului are
loc după dezinfectare, pentru a evita autoinfectarea cu posibilii agenţi
patogeni. Dezinfectarea se realizează în modul următor: vă puneţi mănuşile
de protecţie, turnaţi cantitatea de apă şi cantitatea de soluţie dezinfectantă
prescrisă şi apoi aşezaţi instrumentele în baia de dezinfecţie. După trecerea
timpului prescris (care este în funcţie de soluţia de dezinfectat utilizată),
scoateţi instrumentele şi clătiţile temeinic sub jet de apă. După dezinfecţie,
dacă e cazul, curăţaţi instrumentele de murdăria vizibilă cu ajutorul unei
perii şi a unei substanţe de curăţat. Dacă murdăria este abundentă, reluaţi
procesul de dezinfectare încă o dată. În final, uscaţi instrumentele şi luaţi
măsurile de întreţinere a lor. Instrumentele care pot fi dezinfectate sunt:
foarfesi, piepteni, briciul de ras, perii (în funcţie de tipul ei), maşini de tuns,
bigudiuri, prosoape, cutii ori porturi pentru instrumente. Prosoapele
utilizate trebuie spălate la maşină la o temperatură de cel puţin 95 de grade
Celsius*.Metodele fizice de dezinfectare sunt spălarea, fierberea şi razele
UV ale aparatelor de sterilizat, iar metodele clinice sunt Cl şi compuşii lui,
detergenţii şi soluţiile de dezinfectare (ex. Glutasept).
Drepturile clienţilor:
1.Dreptul la satisfacerea nevoilor fundamentale;
2.Dreptul la protecţie prin sisteme legislative şi de securitate
împotriva produselor şi serviciilor care pun în pericol sănătatea sau viaţa.
3.Dreptul la informare corectă şi complexă asupra caracteristicilor
calitative şi condiţiilor de folosire a produselor şi serviciilor cosmetice.
4.Dreptul la despăgubire pentru prejudiciile aduse de produsele şi
serviciile cosmetice.
5.Dreptul la instruire şi educaţie.
Pentru protejarea îmbrăcăminţii clientei se fixează un guler de
protecţie, un prosop, o pelerină (manta) de protecţie aşezată astfel încât ea
să acopere îmbrăcămintea clientei pentru a nu se păta sau uda. Gulerul are

*
Dezinfectarea se va învăţa practic în timpul cursului.

5
rolul de a preveni contactul direct al pelerinei cu gâtul clientei, iar pelerina
se alege în funcţie de tratamentul ce urmează a fi aplicat: tuns, spălat,
vopsit. Trebuie să ţinem seama şi de faptul că şi culoarea pelerinei are
importanţă: ea trebuie să se potrivească ambientului şi să-i placă clientei. În
afară de acestea se mai pot utiliza şi şerveţele de hârtie sau tampoane de
vată pentru o piele sensibilă (mai ales pentru tuns). Ele se aşează cu grijă
între guler şi gâtul cliente având grijă să nu i se provoace o stare de
disconfort.

II.1.Anatomia şi fiziologia firului de păr

Părul este partea cea mai expusă acţiunii factorilor atmosferici cum ar
fi: praf, vapori toxici, agenţi poluanţi, raze ultraviolete.
Atât prin structură, cât şi prin funcţiile sale, părul este un organ viu,
care ia naştere dintr-un germen. Celulele se înmulţesc, germenele se
dezvoltă, căpătând forma unei sfere goale în interior. În structura celulei se
pot distinge trei tipuri de straturi:
A. stratul exterior – ectoderma – care asigură legăturile cu
exteriorul;
B. stratul interior – endoderma – care reglează nutriţia;
C. stratul intermediar – mesoderma.
Anatomia părului
Prin îndepărtarea ectodermei de pe ţesutul conjunctiv se pot vedea
glandele sebacee şi papilele capilare. Părul extrage din stratul exterior
(ectoderma) substanţele necesare pentru dezvoltarea lui, iar din mesodermă
substanţele necesare întreţinerii sale, asigurându-şi totodată şi restul
funcţiilor sale (hrană, respiraţie, musculatură, activitate nervoasă). Starea
părului depinde întotdeauna de tipul pielii, de starea generală a
organismului. Acest lucru se poate realiza prin îngrijirea dermatologică şi
prin influenţarea circulaţiei sanguine, a nervilor şi a glandelor.

6
 1. epiderma – stratul de solzi;
2. cortex – stratul fibros – care asigură rezistenţa părului;
3. măduva, respectiv canalul măduvei, fără funcţie specială, cu o
rezistenţă slabă, formată din celule slab îmbibate, separate
prin bule de aer.
La baza firului de păr se află papilele, unde activează vasele sanguine
şi cele necesare pentru transportul hrănii, organele respiratorii ale părului şi
nervii.
Sistemul nervos simpatic asigură activitatea nervoasă a papilelor, iar
sistemul nervos parasimpatic asigură activitatea nervoasă a glandelor
sebacee. Acţiunea celor două sisteme nervoase este contradictorie.
În funcţie de echilibrul acestora depinde buna funcţionare a glandelor
sebacee şi a stratului germinativ.
Buna funcţionare a stratului germinativ asigură creşterea părului.
Părul creşte concomitent cu învelişul epidermic până la nivelul de „vărsare”

7
a glandei sebacee. Deasupra locului de „vărsare” a canalului glandelor
sebacee, părul creşte liber. Unitatea papilă – rădăcina – glanda sebacee
alcătuieşte foliculul pilo-sebaceu, ce se află într-o cavitate fibroasă ce
protejează stratul germinativ. Tot aici se află muşchiul, a cărui acţiune
„zbârleşte” părul la frisoane sau dă senzaţia „pielii de găină”.
Fiziologia firului de păr
Firul de păr se formează definitiv în piele. Starea şi aspectul părului
depinde în mare măsură şi de condiţiile extreme, de îngrijire, de acţiunea
agenţilor fizico-chimici exteriori. În unele cazuri se vorbeşte despre o
materie permanentă. Părul care cade este înlocuit de altul nou. În medie,
durata de viaţă a firului de păr este de 5 – 7 ani.
Creşterea firului de păr începe la bază, pornind de la stratul
germinativ şi se desfăşoară astfel:
• producerea de seebum la nivelul glandelor sebacee;
• producerea keratinei la nivelul foliculului. Keratina este o proteină
compusă din oxigen, hidrogen, carbon, azot şi sulf.
Creşterea şi dezvoltarea părului depinde de starea generală a
organismului. De exemplu, la femei, după sarcină, papilele care au avut de
suferit se dezvoltă din nou, rămânând însă mai sensibile. Creşterea părului
şi secreţia sebumului sunt influenţate de 3 factori: hrana, secreţia glandelor
şi nervi.

Baza chimică necesară în formarea

keratinei, a pigmenţilor sau a sebumului
secretat de glandele sebacee depinde de:
• hrană (excesul sau deficitul de
vitamine sau aminoacizi);
• transformarea acesteia şi asimi-
larea ei de organism (starea apara-
tului digestiv, a ficatului, a glandelor
endocrine)
• agenţi motrici care transportă hrana, precum şi de integritatea
vaselor sanguine şi de variaţiile volumului de sânge transportat.

8
9
 II.2.Tipuri de păr
În funcţie de aspectul, natura şi caracteristicile firului de păr se
prezintă astfel:
1.părul normal, sănătos – este elastic, se modelează uşor şi se
piaptănă uşor în stare umedă. Prezintă elasticitate, luciu şi fineţe, deoarece
stratul solzos de la suprafaţa firului de păr este compact şi neted. Va fi
spălat la un interval de 10 zile. Se recomandă folosirea unui şampon cu
P.H. neutru.
2.părul subţire şi rar – este lipsit de rezistenţă şi este rar ceea ce este
determinat de cantitatea redusă şi de grosimea redusă a firului. Deoarece
fibrele elastice din interior sunt în număr redus el prezintă un aspect moale
şi ofilit. Structura firului de păr se poate întări datorită substanţelor ( de
exemplu, compuşilor de calciu), care aderă la păr din exterior şi se
infiltrează în stratul solzos. Ca întăritor acţionează asupra părului şi
keratina, colagenul şi proteinele. Nu trebuie lăsat părul subţire să crească
mai lung de nivelul umerilor. Lungimea părului trebuie să fie proporţională
cu volumul. Părul tuns drept este mai acceptabil decât tunsoarea în scară. În
principiu ondularea chimică ester ideală pentru ca firele de păr să devină
vizibil pufoase.
3.părul gras – este lipicios, umed, atârnă în şuviţă, se lipeşte de cap,
pieptănătura îşi pierde repede volumul şi forma pufoasă. Cauza constă în
excesul de sebum (surplusul de grăsime) care, fiind fluidă se răspândeşte
uşor de-a lungul firului. Dacă sebumul este amestecat cu mătreaţa se
formează un strat umed, care se aşează pe scalp şi duce la astuparea porilor.
În acest mod părul nu mai poate respira, modificându-şi negativ aspectul şi
poate duce la căderea lui în cantităţi considerabile. Se recomandă să se
spele părul atât de des cât este necesar. Este dovedit că spălatul des nu
stimulează în nici un fel secreţia suplimentară de grăsime. Pentru îngrijire
se întrebuinţează produsele speciale care cu siguranţă nu conţin nici
grăsime, nici balsam, nici substanţe nutritive cu acţiune de încărcare a
părului şi favorabile căderii părului. Părul gras nu se piaptănă prea des
pentru că intensifică dispersarea grăsimii pe păr. Foarte important este ca
pieptănul şi peria să fie spălate la fiecare spălare a capului. Se vor evita
coafurile care sunt lipite de cap. Este indicată şi ondualrea chimică precum
şi decolorarea şuviţelor de păr.
10
 4.părul uscat refractar – este de obicei de culoare închisă sau roşcată,
firele conţin fibre puternice de keratină care se opun oricărui efort de
modelare. Este lipsit de luciu deoarece glandele produc grăsime
insuficientă. Se recomandă o spălare odată la 7-14 zile cu şampoane ce au
la bază gălbenuş de ou, lanolină sau lecitină.
5.părul deteriorat – suprafaţa firului de păr este aspră, stratul solzos
este discontinuu, sfărâmicios. Dacă firele sunt lungi atunci capătul firului
este distrus datorită unui proces de îmbătrânire, iar vârfurile despicate. Se
recomandă folosirea unor preparate curative cu substanţe nutritive grase
precum şi substanţe de refacere care nivelează şi încleiază stratul solzos.
6.părul creţ – vălurit sau chiar buclat, aproape întotdeauna rezistent şi
stabil, şi cel mai adesea uscat, din această cauză fiind şi friabil. Părul
ondulat de la natură posedă din abundenţă ceva ce lipseşte părului drept,
adică elasticitatea. Părul arată vioi şi natural însă este greu a-i imprima
forma dorită, deoarece tinde mereu spre forma sa iniţială. Această forţă a
părului poate fi „îmblânzită” încărcând părul cu substanţe nutritive.
Preparatele sunt din seria părului uscat şi friabil. Buclele pot deveni mai
strălucitoare cu ajutorul lacului ce conţine grăsimi sau ulei de rapiţă. Ele
trebuie dozate corect, frecându-le între palme şi apoi netezind părul cu ele.
Cea mai potrivită tunsoare este cea în trepte, cărarea şi bretonul evitându-
se.
7.părul ciufulit, zbârlit – este la prima vedere neted dar pe alocuri
creşte în vârtejuri ceea ce împiedică aranjarea lui. Ondularea chimică ce
îmblânzeşte vârtejurile este recomandată. Se recomandă preparate speciale
pentru păr uscat sau deteriorat.
8.părul friabil – părul care de abia a crescut din rădăcină este perfect
sănătos. Stratul cornos este întreg, părul luceşte, este elastic şi moale.
Situaţia se schimbă când părul îmbătrâneşte. Deoarece părul creşte destul
de încet (de exemplu, 1-1,5 cm pe lună) atunci vârful părului care a crescut
de la cărare până la lobul urechii are vârsta de un an. La două spălări pe
săptămână întregul păr a suportat 100 de spălări, a stat sub jetul fierbinte al
feonului 24h şi a suportat câteva mii de pieptănături pe an. În final părul s-a
degradat. Stratul solzos care apără firele de păr s-a uzat, astfel că părul şi-a
pierdut luciul şi se încurcă uşor mai ales la vârfuri. Substanţele nutritive
grase, precum şi substanţele de refacere, nivelează şi încleiază stratul
solzos. Este foarte important ca după fiecare spălare să se facă o clătire
specială pentru păr deteriorat, pentru ca pieptănul să alunece cu uşurinţă
fără să agaţe stratul solzos. La fiecare a 3-4 spălare, în loc de substanţe
11
nutritive se folosesc creme curative. Ele conţin o concentraţie mai mare de
substanţe de refacere şi acţionează un timp mai îndelungat.

Atenţie:
1.fluidul pentru păr aşchiat conţine silicon, care încleiază rupturile,
iar vârfurile părului sunt acoperite cu o peliculă protectoare.
2.părul friabil distrus nu se piaptănă cu peria, pentru că îi dăunează şi
mai mult. Peria este bună pentru păr uscat de la natură pentru că ajută ca
grăsimile să se disperseze mai uşor pe firele de păr.
3.pentru a evita încâlcirea părului, după spălare se foloseşte piptenele
cu dinţi rari şi rotunjiţi la vârf, care nu afectează stratul solzos. Nodurile
sau ghemotoacele din părul încâlcit se descâlcesc cu atenţie şi răbdare.
Niciodată nu trebuie rupte sau întinse.

II.3.Tratamente pentru întreţinerea părului

Distrugerea părului poate proveni din următoarele cauze: executări
prea frecvente ale permanentului, executarea necorespunzătoare a
permanentului, spălarea părului cu un produs necorespunzător, executarea
vopsirii în mod necorespunzător sau decolorarea părului cu o concentraţie
prea mare a apei oxigenate. Din aceste motive, numeroase lucrări (vopsit,
decolorat, permanent) nu se pot executa. Datoria coaforului este de a
contribui prin tratamente corespunzătoare la regenerarea părului. Clătirile
care se mai numesc şi „recondiţionări” sau „balsamări” acţionează ca
preparate curative pentru păr. Sarcina lor constă în a netezi din nou stratul
solzos deranjat prin spălare, astfel încât părul să poată fi pieptănat uşor.
Clătirea se face după spălare.
La preparatele normale, puterea de acţionare durează de la o spălare
la alta. Preparatele mult mai active pe bază de uleiuri şi creme trebuie
utilizate la părul care se aşchiază puternic. În acest caz, ele încleiază stratul
solzos şi hrănesc părul devenind mai moale şi mai elastic. Acest procedeu
este necesar dacă părul a fost supus de mai multe ori la permanent chimic
sau decolorare, dacă nu a fost apărat de soare sau a fost supus acţiunii apei
sărate sau clorurate, după care părul nu a fost spălat bine.
Preparatele curative conţin acxeleaşi substanţe ca şi cele de clătire,
dar într-o concentraţie mult mai mare. Este necesar un timp mult îndelungat
pentru ca părul să le absoarbă (15-30 mi). Acest proces se poate intensifica
la căldură. După aplicarea preparatului pe păr, capul trebuie înfăşurat într-o

12
folie şi deasupra acesteia se înfăşoară un prosop încălzit. Este foarte
important ca preparatul să se înlăture bine de pe păr prin spălare uşoară.
Aceste tratamente ajută unora iar altora nu. De regulă, preparatele de
acest gen conţin extracte din plante, extracte şi preparate albuminice care
stimulează circulaţia sângelui şi schimbul de substanţe. Ele au menirea să
întărească rădăcinile pentru formarea noilor fire de păr şi să asigure
substanţele necesare. Îngrijirea suplimentară şi întrebuinţarea oricăror
substanţe nutritive nu dăunează niciodată pielii capului.

II.4.Ingrediente de refacere
Ingredientele de refacere acţionează în felul următor: prin distrugerea
firului de păr se schimbă proprietăţile chimice ale keratinei din care este
compus acesta. Din cauza acestor transformări, porţiunile distruse atrag
substanţele nutritive ca un magnet. Rezultatul este că golurile din stratul
superior distrus se umple, părul devine din nou lucios şi elastic. Unele
ingrediente pătrund în păr cum ar fi proteina mătăsoasă, colagenul şi
compuşii keratinici. Aceeaşi acţiune o are pantenolul, derivatul acidului
pantoteic din complexul vitaminei B, care asigură umiditatea şi
elasticitatea. Uleiurile fine, de genul uleiului din lăstarii de grâu încolţit sau
alte asemenea uleiuri, acoperă părul cu o peliculă fină care protejează şi îl
fac elastic.
Este dăunător părului deteriorat – pieptănarea – distruge şi mai mult
stratul solzos şi aşa suficient de afectat. Se poate pieptăna doar partea
sănătoasă a părului chiar de la rădăcină. Compuşii siliconului încleiază
capetele aşchiate ale părului şi le acoperă cu o peliculă protectoare. Dacă
părul este puternic deteriorat este necesar să se taie vârfurile. Problema
pielii uscate a capului şi a părului friabil nu constă în deteriorarea zilnică a
părului ci în starea de inerţie a glandelor secretoare. Acestea produc o
cantitate prea redusă de grăsime pentru a gresa în măsura suficientă părul.
Cauza acestui neajuns constă în: - ca şi la părul gras – în structura
condiţionată genetic. Pentru îngrijirea acestui tip de păr se utilizează
aceleaşi mijloace ca şi la părul friabil, la care se adaugă masajele care
uşurează circulaţia sângelui. La aceste masaje se întrebuinţează cu efecte
benefice apa specială pentru păr, care conţine extracte de ierburi şi grăsimi
uşoare. Pentru masaje se aplică degetele la rădăcina părului şi se fac
mişcări circulare. Este bună şi metoda de periere zilnică cu peria. Aceasta
stimulează pielea capului şi dispersează uniform grăsimea părului.

13
 II.5.Căderea părului
Durata vieţii fiecărui fir este limitată. Când această perioadă se
termină părul cade, lăsând loc altui fir. Creşterea părului durează de la 3-7
ani în cazuri excepţionale ceva mai mult. După aceea rădăcina firului îşi
opreşte schimbul de substanţe şi se micşorează. Părul se mişcă în rădăcină
timp de 2-4 luni şi în final cade. Astfel capul pierde într-o zi până la 100 de
fire, ceea ce, la un volum total de peste 100.000 de fire, nu reprezintă o
problemă. Verificaţi dacă fiecare fir de păr are la capăt un mic ghemotoc
alb (rădăcina). Dacă nu există atunci firul nu a căzut ci doar s-a rupt şi nu
se socoteşte. Dacă dimineaţa găsiţi pe pernă mult păr este un semn
îngrijorător. Hormonii pot fi cauza frecventă a căderii părului. La bărbaţi,
aceasta duce la chelie iar la femei la o pierdere „difuză” a părului. Difuzia
înseamnă că părul nu cade dintr-un anumit loc ci uniform de pe toată
suprafaţa capului. Cauzele hormonale cunoscute sunt: căderea părului
după graviditate când se schimbă brusc componenta hormonilor. În timpul
gravidităţii au asigurată o fază prelungită de creştere a părului. Cu naşterea
copilului această fază se întrerupe brusc şi într-un timp scurt cade dintr-o
dată mult păr. Creşterea părului se restabileşte imediat ce procesul
hormonal se echilibrează. Aceasta se produce după 6-8 luni.
Preparatele anticoncepţionale pot duce, de asemenea, la intensificarea
căderii părului. La o sensibilitate mare ele pot acţiona în mod identic cu
hormonul testosteron, care determină calviţia la bărbaţi. Nici acesta nu este
un mtiv de panică pentru că la femei nu există niciodată asemenea cazuri
disperate ca la bărbaţi. Această problemă trebuie însă discutată cu medicul
pentru că nu este vorba numai de căderea părului ci şi de alte fenomene:
pielea capului şi a feţei devine mai grasă ca de obicei.
Alimentaţia influenţează foarte mult creşterea părului pentru că tot ce este
necesar creşterii părului se obţine prin ea. De aceea trebuie să ne amintim
întotdeauna, mai ales în cazul curei de slăbire. O alimentaţie unilaterală şi
în special deficitul de albumină şi de fier poate duce la pierderea părului,
care se restabileşte când se echilibrează alimentaţia.
Stresul puternic poate provoca o scădere evidentă a părului. Părul nu cade
dintr-o dată ci după 2-3 luni. Cauza este distrugerea temporală a
echilibrului hormonal.

14
Boala – în special o infecţie cu o temperatură ridicată (congestia pulmonară
gravă) poate duce la căderea părului.
Unele medicamente ( de exemplu preparatele care accentuează fluidizarea
sângelui) pot duce la căderea părului. Din fericire, în toate cazurile
enumerate creşterea părului se restabileşte imediat ce factorul nociv este
îndepărtat. Când părul cade în smocuri sau când această cădere a părului
continuă fără cauze evidente se va apela la medicul dermatolog. Când părul
capului îşi pierde aspectul pufos, cauza pierderi poate fi nu neapărat
căderea lui, cât şi ruperea lui superficială. La ruperea părului, acesta
rămâne pe pernă sau pieptăne, rădăcina părului fiind sănătoasă. Poate este
afectat numai firul de păr, în aşa măsură încât nu mai rezistă unui efect
mecanic şi se rupe, uneori chiar de lângă rădăcină. Cel mai adesea cauza
acestei ruperi este efectuarea necompetentă a unei ondulaţii chimice sau a
unei decolorări puternice. O altă cauză poate fi distrugerea pielii capului
datorită unei ciuperci, ca urmare a netratării mătreţei. Această infecţie poate
distruge pielea şi rădăcina părului atât de mult încât din rădăcini nu mai pot
creşte decât fire slabe şi friabile. Rezolvarea problemei constă în tunderea
scurtă iar când există şi mătreaţă este necesar un tratament intensiv pentru
vindecarea pielii capului.

II.6.Boli ale părului / scalpului

Aşa cum şi pielea are dezechilibre, aşa se poate întâmpla ca şi părul
să aibă la un moment dat anumite dezechilibrări de la normalitate. Dacă se
întâmplă ca o clientă să aibă o boală a scalpului infecţioasă, coafeza trebuie
să o îndrepte către un specialist, un dermatolog, pentru a evita înrăutăţirea
situaţiei. În plus, ea nu poate fi servită din cauza pericolului de infectare.
Totuşi, existe dezechilibre ale scalpului care nu sunt atât de grave şi
care sunt tratabile, cum este mătreaţa.
II.7.Mătreaţa
Celulele pielii capului se desfac în mod constant. Celulele care mor
se desprind uşor de pe suprafaţa pielii. Celulele moarte devin vizibile sub
formă de mătreaţă numai atunci când se aglomerează. Un singur solzişor de
mătreaţă este format din 500 – 1000 celule cornoase. Această aglomerare a
celulelor se datorează cornificării pielii capului, cauza nefiind cunoscută
prea bine. Întrucât apariţia mătreţei este însoţită de o secreţie abundentă a
glandelor secretoare de grăsime experţii presupun că prin descompunerea
bacteriană a grăsimilor iau naştere substanţe ce provoacă o cornificare
avansată.
15
 Mătreaţa apare şi în cazul în care pielea capului prea uscată şi se irită
uşor datorită şamponului de calitate inferioară, a permanentului neigienic
sau a aerului prea uscat din cameră. Acest tip de mătreaţă, de regulă, trece
de la sine îndată ce cauza încetează.
Cea mai utilizată substanţă în tratarea mătreţei se numeşte
OCTOPIROX. Aceasta desface de pe piele celulele cornificate şi
încetineşte procesul de cornificare. Doza de substanţă împotriva mătreţei în
şampoanele speciale este destul de slabă dar suficientă pentru îngrijire. În
cazurile mai complicate se recomandă un tratament special. De obicei
preparatele curative se aplică pe pielea capului înainte de spălare şi se lasă
acolo un timp oarecare. La nevoie se repetă tratamentul. Mătreaţa dispare
în cel mult trei săptămâni dar din păcate nu întotdeauna. Predispoziţia
pentru formarea mătreţei rămâne pentru că tratamentul îndepărtează doar
simptomul. Ea poate apărea din nou iar asta implică repetarea tratamentului
care trebuie făcut fără întârziere, deoarece bacteriile şi ciupercile găsesc un
mediu hrănitor ideal în pielea afectată de mătreaţă. Urmările posibile sunt
distrugerea capacităţii de creştere a părului, care duce la căderea lui. În
afară de aceasta este foarte importantă spălarea deasă a părului.
Periile şi pieptenele trebuie păstrate mereu curate.
Îmbolnăvirea efectivă a pielii capului este Pecinginea Solzoasă.
Simptomele sunt cele ale mătreţei obişnuite, dar:
-mătreaţa rezistă în ciuda tuturor tratamentelor şi se ameliorează doar
puţin;
-pielea de sub păr nu este numai cu mătreaţă, are şi o tendinţă de
înroşire;
în aceste cazuri trebuie consultat medicul dermatolog.

II.8.Protecţia contra soarelui

Nu numai pielea, dar şi părul capului este supus distrugerii de către
razele ultraviolete. Sub influenţa acestora acţionează asupra părului la fel
ca şi perhidrolul – vechiul mijloc de decolorare a părului. Pigmenţii se
distrug, părul se deschide la culoare iar structura lui devine poroasă. Pentru
ca acest proces să înceapă, nu este nevoie neapărat ca părul să fie ud. Este
suficientă umiditatea obişnuită a aerului şi umiditatea normală a pielii
capului. Soarele evaporă umiditatea necesară keratinei părului. În urma
acestei acţiuni, părul devine uscat şi îşi pierde elasticitatea. Cu cât este mai
rezistent stratul solzos cu atât părul este mai protejat împotriva razelor

16
ultraviolete. Trebuie să se aibă în vedere protecţia părului mai ales în cazul
ondulaţiei permanente sau când părul este vopsit sau decolorat.
Părul lung şi friabil necesită de asemenea o protecţie deosebită.
Protecţia părului în timpul verii se va face ca preparate cu filtre
ultraviolete (lac, gel umezitor şi creme), şampon deosebit de moale cu
substanţe nutritive care menţin umiditatea; preparate curative şi de clătire
cu umefianţi; părul lung are nevoie de „fluid” pentru păr aşchiat.

III.Spălatul părului şi uscatul cu feonul

III.1.Produse şi ustensile necesare
Produsele necesare spălării părului sunt: şampon adecvat tipului de păr,
balsam (când este cazul) şi diferite produse sau tratamente atunci când este
cazul. Ustensilele necesare sunt: Gulerul de protecţie, două prosoape, o
pelerină şi nu în ultimul rând, o scafă.
III.2.Spălatul părului
Prin spălare se elimină impurităţile şi sebumul depus pe păr. Spălarea
părului este importantă, de ea depinzând în mai multe cazuri reuşita
permanentului, a vopsitului, a ondulaţiei. Pentru spălarea părului se
recomandă şampoane de preferinţă nealcaline.
Înainte de spălare este necesar ca părul să fie descurcat, mai ales un
păr moale, tapat, buclat. La descurcat trebuie să se ţină seama de
sensibilitatea pielii capului şi de calitatea părului, alegând uneltele de
descurcat cele mai corespunzătoare.
Scafa se plasează exact la înălţimea cefei clientei, avându-se grijă ca
aceasta să stea cât mai comod cu capul pe spate. Pentru a proteja
îmbrăcămintea se aplică la ceafa clientei un prosop şi o pelerină. Se clăteşte
părul cu apă caldă, după aceea se pune şamponul în cantităţi mici, se freacă
mai întâi între palme şi apoi pe păr. Se freacă părul de la frunte spre ceafă
cu pulpa degetelor ( nu cu unghiile), cu energie dar fără brutalitate. Se
insistă la curăţarea marginilor contururilor, de la frunte, tâmple, din spatele
urechilor şi de la ceafă. Nu se lasă mult timp şamponul pe păr. Substanţele
hrănitoare şi cele de curăţare acţionează în câteva secunde.
După spălare părul trebuie clătit foarte bine, pentru că resturile de
şampon pot reduce luciul şi aspectul pufos al părului. După aceea părul se
stoarce uşor prin presare, se şterge uşor în prosop fără bruscări. În stare
uscată fibrele din constituţia firului de păr sunt foarte dure. Această stare se
pierde brusc atunci când părul este umezit. Stratul solzos exterior se umflă
în apă şi devine mai sensibil. La o pieptănare mai atentă, unele particule din
17
stratul solzos se aşchiază şi se rup. Aceasta scade rezistenţa părului, luciul
şi elasticitatea. De aceea pentru pieptănarea şi aranjarea părului în stare udă
se foloseşte numai pieptenele cu dinţi rari, care nu trebuie să fie ascuţiţi. Nu
se foloseşte peria la părul ud.
Este important ca la descâlcirea părului să se înceapă de la vârf şi
treptat să se treacă mai sus pentru a evita ruperea prin întindere. Dacă părul
nu se lasă uşor la pieptănat este un semnal sigur că el este deteriorat.
Alegerea şamponului la spălarea părului este foarte importantă şi trebuie să
corespundă tipului de păr, stării lui de sănătate, culorii şi calităţii lui.
Şamponul pentru păr normal – trebuie să aibă proprietăţile necesare
spălării. El trebuie să fie uşor protector.
Şamponul pentru păr subţire (de „înfoiere”) – conţine pe lângă
substanţele de spălare, componenţi care întăresc părul (keratină, proteină
mătăsoasă, extract de ierburi). Aceşti componenţi conferă părului o duritate
suplimentară, iar datorită lor firele de păr nu se lipesc unele de altele.
Şamponul pentru păr gras – conţine substanţe de spălare care menajează
în primul rând pielea capului. Acest şampon nu conţine substanţe nutritive
care ar îngreuna suplimentar părul. Adaosuri pot fi numai elemente
bactericide şi extracte de plante care conferă părului o asprime la pieptănat.
Aceste substanţe au rolul să neutralizeze secreţia de grăsime a pielii şi
împiedică lipirea părului după spălare.
Şamponul pentru păr uscat şi friabil – conţine substanţe nutritive ca
lanolina sau lecitina, ingredienţi sintetici adezivi care revogorează părul
făcându-l elastic şi neted. Aceşti ingredienţi repară micile rupturi din stratul
solzos şi îmbunătăţesc substanţial adaptabilitatea părului ud la pieptănat. La
părul subţire sau cu grăsime la rădăcină şi care se aşchiază la capete nu se
recomandă un astfel de şampon. Adaosurile nutritive pot îngreuna mult
părul şi el se lipeşte repede. În acest caz este mai bine să se întrebuinţeze
şamponul special pentru păr gras şi să se urmeze un tratament curativ
pentru vârfurile părului.

III.3.Masajul capilar
Se execută în continuarea spălatului când părul şi pielea capului sunt
curate. Înainte de a se începe masajul este indicat să se observe cu atenţie
pielea capului şi starea firului de păr.
Masajul manual
Este compus din mai multe mişcări care se execută urmărindu-se
sensul circulaţiei sângelui, direcţia nervilor şi a muşchilor, adică de la ceafă
18
spre creştet, de la tâmple spre creştet şi de la frunte spre creştet. În general
masajul se începe şi se încheie cu o mişcare descongestionantă care
relaxează clientul. Masajul se începe de la frunte, execuntându-se cu
ambele mâini – scurte, circulare în sens ascendent. Apoi se face o alunecare
spre tâmple apăsând uşor pielea. Prin aceste mişcări repetate de 3-4 ori se
obţine un efect calmant. În continuare se execută mişcări de presiune
menite să influenţeze circulaţia sanguină.
-mişcarea de presiune pentru hiperemie: cu degetul mare se
împinge, se deplasează pielea capului, adunând-o şi strângând-o ca la
extragerea punctelor negre.
-mişcarea de presiune în zig-zag pe cărări: se desparte părul prin
cărări succesive, se aşează faţă în faţă degetele de la mâna stângă şi cele de
la mâna dreaptă la o distanţă de 2-3 cm şi se deplasează pielea capului
astfel cva să se apropie degetele. Pe urmă degetele împing pielea de-a
lungul cărării, dar o mână împinge pielea în sus iar cealaltă în jos, deci în
sens invers.
-mişcările de presiune circulară: se aplică degetele mâinii drepte în
regiunea frontală şi cele de la mâna stângă în regiunea occipitală, podul
palmei fiind îndepărtat însă de cap şi se execută o presiune energică asupra
pielii, astfel încât să se deslipească şi să se cuteze. În acest timp sunt
imobilizate, degetele nu alunecă pe piele şi nu freacă părul, numai pielea
capului este aceea care trebuie să se mişte. Se repetă această mişcare,
aplicându-se de data asta degetele în regiunea temporală, deasupra
urechilor.
-mişcarea de presiune pentru imobilizarea totală a pielii capului:
se aşează palmele întâi în regiunea temporală şi se deplasează pielea
capului înspre creştet, palmele fiind imobilizate în acest timp. Apoi se
aşează palmele în regiunea frontală şi occipitală, procedându-se identic.
Masajul se încheie cu o mişcare descongestionantă. Se aşează palmele întâi
în regiunea temporală şi se deplasează pielea la ceafă, unde se execută
alternativ mişcări de alunecare de sus în jos.
Atenţie!
În caz de seboree nu se va masa zona temporală şi în cazul în care ne
confruntăm cu o cădere abundentă a părului nu vom executa masaju.

19
 III.4.Tehnica coafatului cu peria şi feonul
Părul lung şi semilung se usucă pe toată suprafaţa capului. Înclinând
cpul în faţă se lasă să cadă în jos tot părul şi suflând cu feonul se piaptănă
cu peria contrar creşterii, începând din spate spre faţă. Când părul este
semiuscat se îndreaptă capul şi cu ajutorul feonului i se dă coafurii forma
definitivă.
La părul scurt pieptănarea se face de la început în forma aleasă, cu
ajutorul feonului şi doar la sfârşit se înfoiază cu peria contrar direcţiei de
creştere a părului înclinând capul înainte.
Ambele metode au avantajul că părul capătă o stabilitate
suplimentară mai ales la ceafă. În afară de aceasta, părul de deasupra care
este cel mai afectat, prin acest procedeu este protejat. Este important să se
ţină feonul în aşa fel încât aerul să sufle de la rădăcina părului spre capete.
Numai astfel stratul solzos al părului rămâne neted şi părul capătă un luciu
suplimentar. Lucrând cu feonul urmăriţi distanţa corectă: între suflatorul
feonului şi păr trebuie să fie o distanţă de 20 cm. Cu cât este mai mică
această distanţă, cu atât temperatura este mai ridicată. La părul lung
aranjarea corespunde mai puţin, necesită timp, iar elasticitatea obţinută cu
feonul nu este suficientă iar acesta se lasă repede. Se recomandă:
• să introduceţi în lucru peria numai atunci când părul este uscat pe
jumătate;
• trebuie început cu părul de dedesubt, părul de deasupra se prinde în
creştet cu clipsuri;
• fiecare şuviţă separată, începând de la rădăcină se piaptănă contra
sensului de creştere, trăgând puţin peria, procedeul se repetă până
când se usucă şuviţa;
• este foarte important ca fiecare şuviţă să fie uscată la început cu aer
cald apoi cu unu jet de aer rece;
• dacă feonul este destinat pentru uscat şi aranjare atunci trebuie ales
un feon cu trei trepte de temperatură, treapta de sarcină mare –
pentru uscarea preliminară, treapta mijlocie – pentru aranjarea cu
aer fără încălzire, treapta pentru răcirea buclelor montate;

20
 • dacă feonul este destinat pentru montarea şi uscarea unui
permanent, există aparate cu duza de difuzare care transformă aerul
într-o adiere fină care nu spulberă părul şi păstrează integritatea
buclelor;
• aşa-numitele aparate cu aer cald, ca nişte bastonaşe scurte, rotunde,
sub formă de perii de plastic prevăzute cu orificii prin care aerul
cald să sufle pe păr, pot fi utilizate la aranjarea părului umed cât şi
a celui uscat;
• altă grupă de aparate funcţionează după principiul cleştilor clasici
de coafare şi sunt prevăzute cu sistem de încălzire denumit
plonjoare. Ele sunt destinate numai părului uscat uşor în prealabil.
Ele sunt fie cu o suprafaţă metalică netedă fie cu o pere de difuzie.
Bastonaşele prevăzute cu perie sunt mai comode de folosit, ţin mai
bine părul iar şuviţele se înfăşoară mai uşor. La un păr lung este
greu să fie înfăşurat pentru că părul se încurcă în dinţii periei.
Pentru a se evita acest lucru şuviţele trebuie să fie destul de subţiri,
separate cu grijă de restul părului şi să nu fie înfăşurate pe perie
prea strâns. La bastonaşele netede, (denumite şi tije) este mai uşor.
Buclele clasice, rotunde, se obţin mult mai bine, întrucât diametrul
acestora este mult mai mic decât la perie.

III.5.Pieptănatul părului (tapatul)

După ce a fost bine uscat părul, se execută pieptănatul în felul
următor:
-se piaptănă bine părul cu un pieptăne cu dinţi rari;
-se perie bine părul în toate direcţiile, pentru a fi complet eliminate
cărările despărţitoare de la rularea părului pe bigudiuri;
-se piaptănă părul din nou cu pieptănele în aşa fel încât să se imprime
direcţia necesară în vederea obţinerii coafurii alese;
-se trece la aranjarea coafurii (gândite şi concepute) executându-se o
tapare acolo unde este cazul, apoi se dă forma şi linia coafurii dorite;
Pe parcursul pieptănării se poate întrebuinţa lac fixativ.
-după ce s-a pieptănat părul şi s-a obţinut coafura dorită, se
pulverizează părul cu puţin fixativ (de la o distanţă de cca. 30 cm pentru a
nu îngreuna coafura);
-se execută ultimele retuşuri, apoi se ridică părul cu pieptenele cu
codiţă sau se va aplatiza acolo unde este nevoie.

21
 Taparea părului
Este necesar a fi executată în direcţia în direcţia în care se urmăreşte
realizarea coafurii respective. Se ridică şi se piaptănă fiecare şuviţă de păr
iar firele de păr mai scurte vor fi împinse spre rădăcină cu ajutorul
pieptănului sau al periei, şuviţa având aspectul unui ghemotoc de păr
încurcat.
Important este ca după fiecare tapare să se facă finisarea
pieptănăturii, respectiv şuviţei de păr. Părul se va pieptăna numai pe
deasupra, pentru a nu se strica tapatul executat anterior.

IV.Ondulaţia părului
Un bun coafor trebuie să cunoască toate procedeele tehnice încât să
poată realiza coafuri din ondulee simple, coafuri din bucle vaporoase,
coafuri de zi practice, purtabile şi coafuri elegante de seară. Ondulaţia
părului se obţine prin mai multe procedee. La ondulaţia permanentă
intervin şi substanţele chimice specifice care modifică structura firului de
păr, ducând la încreţirea sa. Spre deosebire de celelalte procedee, ondualţia
chimică e mai rezistentă, având o durată mai lungă.
Ondulaţia cu apă – pentru obţinerea onduleelor se face de fapt un
mulaj al părului care permite ca după uscarea sa să se realizeze o coafură.
Ea se practică pe păr suplu şi în stare udă. O coafură pe bază de ondulee se
poate realiza cu sau fără cărare. În primul rând se piaptănă tot părul spre
spate. Execuţia onduleelor se începe din partea mare de la cărare sau în
direcţia pe care o indică implantaţia părului în cazul în care nu se face
cărare. Prin pieptănare şi reţinerea părului cu degetele mâini stângi (degetul
mare, arătător şi mijlociu), se va pieptăna părul în direcţia opusă formându-
se ondula. Prin mişcări spre dreapta şi spre stânga se formează onduleele
următoare. Se usucă părul şi se piaptănă. Coafura pieptănată în ondulee
directe se poate obţine cu ajutorul clipsurilor şi din melci. Aşezarea părului
în bucle se execută în două faze:
1.buclatul – rularea pe bigudiuri a părului prin rularea şuviţelor de
păr în stare udă.
2.pieptănarea părului după uscarea sa pentru realizarea coafurilor.
Buclatul este o operaţie care consta în rularea şuviţelor de păr pe
bigudiuri, mai mult sau mai puţin subţiri, după felul coafurii urmărite (mai

22
creţă sau mai lejeră). Se trece întâi la împărţirea corectă a părului şi în acest
scop se ţine seama de:
-cantitatea de păr necesară coafurii în partea superioră capului
(pentru volum)
-cantitatea de păr necesară coafurii în părţile laterale
-cantitatea de păr necesară coafurii pentru partea din spate
-porţiunea de păr necesară terminaţiei coafurii la ceafă
La rularea părului pe bigudiuri se vor respecta următoarele:
-se vor alege bigudiuri în funcţie de şuviţa de păr ce urmează a fi
rulată
-nu este admis ca şuviţa de păr aleasă să fie mai lungă decât lungimea
bigudiului sau mai lată decât diametrul acestuia
-şuviţa de păr aleasă va fi bine pieptănată şi apoi ridicată în sus,
aplecată puţin în direcţia opusă sensului de rulare a bigudiului, pentru ca
după rulare şuviţa de păr aleasă să fie amplasă exact pe rădăcina şuviţei de
păr rulată pe bigudiu (indiferent de direcţia dată părului sau de locul de
unde este aleasă şuviţa)

IV.1.Produse şi ustensile necesare

Produsele şi ustensilele necesare: Spumă de păr, fixativ, bigudiuri,
clipsuri, plus manta, şi guler. Pentru finisare se mai poate utiliza pe lângă
fixativ şi lacul de păr sau ceara.
IV.2.Melcii
Executarea melcilor – are de asemenea un rol foarte important pentru
realizarea unei coafuri frumoase şi reuşite. Pentru acasta se vor respecta
următoarele:
-porţiunea de păr pe care se va executa melci va fi mai întâi
pieptănată în direcţia în care se execută melcii
-primii melci executaţi vor fi plasaţi puţin mai în faţa rădăcinii şuviţei
alese, urmând ca următorii melci să fie plasaţi pe rădăcina melcului anterior
executat
-în porţiunea părului de la spate, respectiv ceafa, mai ales la un păr
tuns scurt, se va ţine cont de felul creşterii părului (vârtejuri, goluri)
-părul se piaptănă în aşa fel încât să beneficieze de avantajele unei
direcţii deosebite de creştere a părului (vârtej de păr)*

*
Se va exemplifica la curs.

23
 Paralel cu folosirea de bigudiuri mai groase sau mai subţiri se
execută şi melci de diferite forme:
melci plaţi – se folosesc în părţile laterale, în spate şi la ceafă.
Important este ca şuviţa de păr aleasă să fie pieptănată în direcţia dorită a
liniei de pieptănătură
melci semiplaţi – se execută în obţinerea unei linii de coafură cu un
volum mai pronunţat. Şuviţa care porneşte de la rădăcină trebuie să fie
aplatizată, iar terminaţia melcului să fie ridicată
melcii în relief – şuviţa de păr este rulată ca şi cum ar fi pusă pe
bigudiuri. Se piaptănă şuviţa în sus, în direcţia opusă sensului rulării. Se
răsuceşte până revine la rădăcina părului şi se prinde cu clips. Forma
acestui melc trebuie să fie identică cu şuviţa de păr care ar fi fost pusă pe
bigudiu
melcii de legătură – se folosesc în faţă la breton, spre tâmple şi ca o
legătură de la montarea părului la spate pe bigudiuri la melcii plaţi. Se
piaptănă părul în direcţia opusă rulării şuviţei de păr. Se răsuceşte şuviţa
până revine la rădăcină, se prinde cu un clips. Pentru a obţine o stabilitate
se introduce în interiorul melcului de legătură puţină vată. Melcul de
legătură seamănă cu melcul în relief, dar este ceva mai mare.
melcii cu rădăcină prelungită – seamănă cu melcii plaţi, dar
rotocolul este aşezat mult mai departe de rădăcina şuviţei din care s-a
executat melcul.
IV.3.Bigudiurile
Bigudiurile se fixează în aşa fel încât părul să nu fie strivit. Aceasta
se întâmplă când se folosesc bigudiuri cu elastic sau cu cleme de presare.
Riscul este mai mic atunci când se fixează cu agrafe din plastic. Agrafele
trebuie înfipte întotdeauna contrar direcţiei de înfăşurare, capătul agrafei
trebuie să prindă penultimul strat al bigudiului. Înfăşurţi întotdeauna din
faţă spre spate. La un păr lung separaţi şuviţe nu prea groase, altfel uscarea
durează mult timp. Părul fin (subţire) se umezeşte înainte de înfăşurare cu
fixativ pentru a fi coafura mai stabilă. Obţinerea buclelor sau valurilor este
determinată de bigudiuri. Pentru buclele care trebuie să dureze mai mult
timp sunt necesare bigudiuri mai subţiri. Cu bigudiuri de mărime mijlocie
şi păr de lungime medie se obţin valuri mari, iar părul lung, tuns drept, cu
aceleaşi bigudiuri se obţin valuri mai elastice. La părul scurt aceste
bigudiuri conferă părului un aspect voluminos şi pufos. Bigudiurile mici,
elastice, aşa-zise papiote – dau părului o tensiune mare şi realizează bucle
şi valuri deosebit de pufoase. Părul uscat la cască trebuie răcit înainte de a
24
scoate bigudiurile, astfel încât keratina înmuiată din cauza căldurii să
devină din nou dură şi capabilă să susţinută forma nouă a părului. Dacă
părul a fost înfăşurat pe bigudiuri subţiri, pentru a realiza bucle aspre, este
bine să se întrebuinţeze un pieptăne cu dinţi mari. Dacă se foloseşte
pieptenele fin sau peria, se obţine o coafură cu aspect pufos.

IV.4.Tehnica executării onduleurilor franţuzeşti

Onduleurile franţuzeşti se realizează manual. Ele se realizează ca şi
ondulările normale manuale. Ele se formează pe părul umed cu pieptănul şi
degetele, formând canturi ondulate în unghi drept cu linia de pieptănare.
Prin cant al ondulaţiei înţelegem zona ridicată prin care un onduleu trece în
alt onduleu alăturat.Ceea ce trebuie avut în vedere este faptul că spre
deosebire de onduleurile normale manuale, onduleurile franţuzeşti au o
perspectivă orizontală. Ca instrumente se pot utiliza clipsurile sau ace de
fixare, pieptăn curbat pentru onduleuri umedesau pieptăn de frizerie, o
sticlă de pulverizator de apă, iar produsele utilizate sunt spuma de păr şi
fixativul. Pentru un aspect de ocazie se poate adăuga şi lacul de păr.

25
 V.Coafuri de damă
V.1.Armonia feţei şi volumul coafurii
Întotdeauna când dorim să alegem o coafură, trebuie să luăm în
considerare mai mulţi factori: tipul de păr, fizionomia clientei (forma
figurii ei: rotundă, în formă de pară, pătrată, triunghiulară, dreptunghiulară,
în formă de diamant sau de inimă – vezi imaginile), culoarea părului şi
dorinţa clientei. De asemenea, coafeza trebuie să depisteze în prealabil
defectele capului clientei pentru a le masca. În general, această mascare a
imperfecţiunilor se realizează în mod special prin volumul coafurii.

26
 Faţă rotundă Faţă pătrată

Faţă în formă de perlă Faţă alungită

27
Faţă în formă de diamant Faţă în formă de inimă

V.2.Defecte ale capului – corectarea lor

Tipuri de disproporţii ale capului
În viaţa de zi cu zi întâlnim persoane cu diferite defecte:
• sprâncene înalte
• ochi rotunzi şi mari
• distanţa prea mare dintre sprâncene
• sprâncene drepte sau căzute pe ochi
• frunte lată
• obraji proeminenţi
• maxilar mare
• păr foarte aspru (spongios)
• păr puţin
• cap turtit
• perciuni foarte alungiţi
• vârtejuri
• goluri de păr
• comedoane de grăsime
• chelie
• păr abundent
• gât gros şi scurt
• gât lung şi subţire
• urechi mari

28
 • nas lung sau lat
• obraz mare sau mic

Corectarea defectelor
La o persoană cu păr pe ceafă se recomandă coafuri sau tunsori
drepte, medii sau chiar lungi. Acelaşi lucru se recomandă persoanelor cu
păr puţin sau cu goluri de păr la ceafă.
Pentru persoanele cu vârtejuri la ceafă se recomandă tunsori foarte
scurte: unisex, rap, bros, sau tunsorile cu chică.
Pentru persoanele cu vârtejuri sau goluri la urechi se recomandă
bross sau perciuni lungi (4-5 cm) sau tunsori şi coafuri medii.
Pentru persoanele cu păr pe frunte se recomandă meşe oblice sau
breton.
La o persoană cu păr foarte des şi aspru se recomandă tunsori foarte
scurte sau coafuri pe păr lung.
La persoanele cu chelie se recomandă coafuri ridicate de la ceafă spre
faţă.
La persoanele cu perciuni foarte ascuţiţi se recomandă tunsori:
Mirelle M. Sau Afro. Nu se recomandă tunsorile cu perciuni.
Fizionomia cu defecte mari
Maxilar mare: se recomandă fruntea descoperită iar partea de jos a
coafurii adusă mult spre faţă.
Nas mare: se recomandă breton pe frunte şi păr adus spre faţă.
Frunte mică: se recomandă o coafură înltă, frunte descoperită şi părul
tapat bine în zona calotei.
Fruntea bombată: se recomandă breton, cute, coafura de la ceafă să
fie în formă de „V”, lungime medie.
Cap mic: se recomandă coafuri vaporoase şi tunsori medii.
Ureche mare sau mică: se recomandă tunsori asimetrice, „carre” sau
medii.
Obraz mar sau mic: se recomandă coafuri asimetrice (cu colţul pe
obraz) şi se aduc meşe pe faţă.
Faţa ovală: este forma ideală şi merge orice tunsoare.

VI.Tunsori de damă
VI.1.Ustensile necesare

29
 Ustensilele necesare sunt: guler, prosop, manta, foarfecă, foarfecă de
filat, lamă, piepteni de diferite tipuri (cu dinţii rari pentru descurcat părul şi
cu dinţii normali pentru tuns), clipsuri sau clame.

VI.2.Tehnici clasice de tuns

Pentru a putea realiza o tunsoare cu succes, trebuie mai întâi să
cunoaştem instrumentul de bază: foarfeca. (foto.5. – W. – pag. 47, fig.1)

Tehnicile de tuns clasice constau la bază din două mişcări: tunsul „pe
degete” şi tunsul „în mână” sau „în palmă”. Tunsul „pe degete” se
realizează cel mai uşor: după ce s-a ales şuviţa, se ţine între degetul arătător
şi cel mijlociu al mâinii stângi, iar cu foarfeca în mâna dreaptă se tunde
şuviţa. Tunsul „în mână” este puţin mai dificil şi de obicei se realizează
pentru părul de la ceafă sau pentru părul lung pentru a-l ţine dtrept vertical
orintat în jos.

30
 VI.3.Tunsori clasice de damă
Câteva tuncsori clasice: garcon, demi-garcon, paj, sason, sovage,
bross, pank, retro, carre, cu breton, cu codiţă, cu calotă, asimetrică,
tunsoarea cu figuri geometrice.
Bretoanele – când tundem un breton ne orientăm după ochi, frunte şi
pomeţi. Bretoanele pot fi în unghi sau în „V”, rotunde, în laţe, câteva fire,
drept, breton într-o parte sau oblic.
Perciunii – la perciuni ne orientăm după forma urechii, a maxilarului,
a pomeţilor şi diferite defecte (păr pe frunte şi vârtejuri). Perciunii pot fi: în
colţ, deasupra urechii, spaniol, spitz, peste ureche, la jumătatea urechii sau
fără perciuni (raşi).
Ceafa – când tundem ceafa ne orientăm după urechi, gât, maxilar,
umeri şi calitatea părului. Ceafa poate fi: în laţe, în „V”, cu codiţă, filată
bărbăteşte, rotundă, dreptunghiulară (cu bordură).

31
 Tunsoarea „CARRE”
Se împarte părul în două părţi egale
din faţă către ceafă. Se alege prima ramă
de la ceafă, restul părului se ridică şi se
prinde în clipsuri, într-o parte şi în cealaltă.
Prima ramă se tunde mai scurt cu 1-2 cm.
Dacă are păr puţin sau subţire, prima ramă
se filează, pentru a da volum coafurii.
Tipuri de carre: cu breton, cu unghi ascuţit,
cu calotă, Mirelle Mathieu, asimetric, cu
codiţă*.

Tunsoarea PAJ
Tipul de păr poate fi şi subţire şi tare,
de preferat drept ca paiul. Indiferent de
lungime, părul (până la bărbie sau până la
umăr)se tunde drept pe şuviţe. La ceafă
întotdeauna puţin mai scurt. Bretonul
până la sprâncene se tunde orizontal de la
o tâmplă la alta*.
Tunsoarea „GARCON”
Este cea mai veche tunsoare lansată de Coco Chanel între anii 1938-
1940. această tunsoare aduce foarte mult cu cea din zilele noastre: ceafa
scurtă, calota lungă, urechile acoperite (se face pe fir drept şi este dreaptă).
Se tunde pe păr spălat sau umed, se împarte părul în două, din faţă către
spate, se tund părţile drepte până la lobulurechii sau la jumătatea urechii
(depinde de preferinţe). Ceafa pierdută pe piepten şi un 1 cm din partea de
sus (calota) pentru a nu rămâne dungă (ca la tunsoarea bross). Se ondulează
cu bigudiuri, clame sau melci.

*
Această tunsoare cunoaşte diverse variaţii.
*
Idem.

32
 Tunsoarea „DEMIGARCON”
Este aceaşi tunsoare, ceva mai lungă iar ceafa are 1-2 cm.

Tunsoarea „RETRO”
Este o tunsoare asemănătoare demi-garcon, doar că părul vine tuns în
cascadă în partea de sus, iar în partea de jos este drept. Se coafează cu
feonul.
*aceste tunsori se recomandă pe fir drept
*aceste tunsori se potrivesc persoanelor cu barba ascuţită, urechi mari
şi pomeţi mari.

Tunsoarea „ASIMETRICĂ”
Se poate executa şi pe un păr cu un
permanent „melanj”. Se împarte părul de
deasupra urechii spre gât, în jos. Restul
părului se prinde în clipsuri. Tunsoarea
se începe de la perciunele descoperit pe
care îl tundem frizereşte (filat foarte bine)
şi cojntinuăm către ceafă. Se desprinde
părul, se piaptănă în direcţia de creştere,
după care se tunde 1 cm deasupra urechii
descoperite. Se merge în linie oblică către
cealaltă ureche. Asimetria poate fi mare,
mijlocie sau mică. Bretonul se tunde tot
oblic (dacă nu îşi poate pune meşă)*.

Tunsoarea „BROSS”
Se alege calota făcând cărări de o parte şi de alta, de la o ureche la
cealaltă. Se porneşte cu două cărări laterale cam la 5 cm deasupra urechii,
paralele, care se fragmentează, şi se aleg şuviţe cam de aceeaşi lungime.
Meşele sunt de aceeaşi mărime şi se prin în clipsuri. Perciunii şi ceafa se
tund frizereşte pe piepten. Ei pot fi: raşi, în colţ sau drepţi. Se desface părul
prins, se piaptănă în sensul de creştere după care se tunde drept începând de

*
Acesta este doar un exemplu de tunsoare asimetrică. Există o varietate largă de
tunsori asimetrice.

33
la spate, mergând către dreapta sau stânga. Se poate întâmpla ca terminaţia
calotei să fie în „V” sau pe rotund. Când calota este în „V” şi bretonul se
face a fel, dar o formă mai îndulcită. Pe rotund, bretonul tunde tot pe
rotund.

Tunsoarea „SASSON”
Părul trebuie să fie la lungimea
de cel puţin 20 cm. Se împarte în două
ca şi la Carre. Bretonul se alege şi se
piaptănă spre faţă. Tunsoarea începe
de la breton spre ureche, continuând pe
forma ovală către cealaltă ureche.

Tunsoarea „RAP”
Este o tunsoare bărbătească dar pe care o pot purta şi fetele. Deci u se
poate executa pe păr puţin sau moale. Se începe prin alegerea calotei la 4
degete deasupra urechii în formă dreptunghiulară şi se prinde în clipsuri. Se
începe tunsoarea de la ceafă, mergând către creştet, urmărind ca lungimea
părului să fie progresivă. Tot aşa se procedează şi la perciuni. Calota,
înainte s-o tundem trebuie dată cu spumă sau gel. Părul se piaptănă în sus şi
se tunde în formă dreptunghiulară perfect.

Tunsoarea „KELLY”
Se alege prima ramă şi se taie în funcţie de dorinţa clientei. Se mai
tunde încă un rând de păr (2-3 cm grosime), la acelaşi nivel cu cealaltă,
apoi se alege o cărare începând din faţă de 2-3 cm d-a lungul căreia alege
părul de-o parte şi de alta a feţei şi se prinde în clipsuri. Restul părului se dă
peste cap şi se alege şuviţe verticale, începând de la mijlocul capului către
urechi, de grosime medie, care se ridică perpendicular pe cap şi se taie
oblic (aveţi grijă la lungime). Lungime optimă este până unde începe ceafa.
Această mişcare se face cu mare grijă, având în vedere că spre urechi
şuviţele trebuie să fie mai lungi (spre faţă). Se dau drumul şuviţelor care au
fost prinse în clipsuri. Se aleg şuviţele verticale care se ridică perpendicular
pe cap şi se ciupesc (oblic), având grijă să fie cam de aceeaşi lungime cu
rama, apoi se franjurează. În final se controlează vârfurile.

34
 Tunsoarea până la umeri
Se potriveşte tipului de păr sănătos,
cu firul gros şi lucios. Părul de la cărarea
laterală se piaptănă drept spre toate direcţiile.
Pentru breton se separă o bandă de păr luată
de 1 cm şi se taie franjurat. Părţile laterale să
fie uşor cizelate, adică se prind şuviţele
separate, se aplică oblică foarfeca deschisă în
şuviţă la treimea de jos şi apoi se trage încet
în jos spre capătul părului.

Tunsoarea circulară
Corespunde femeilor cu faţa rotundă, cu gât puternic şi urechi nu
prea elegante. Tipul de păr poate să fie subţire sau chiar rar. Cărarea este
situată foarte sus. Părul se tunde drept de jur împrejur cu o rotunjire uşoară.
La spate părul este la nivelul bărbiei, iar în faţă la nivelul vârfului nasului.

Tunsoarea în franjuri
Se potriveşte de la firul de păr normal la cel aspru. Partea de la ceafă
şi părţile laterale se tund la aceeaşi lungime. Contururile laterale, la fel ca şi
moţul scurt se taie franjurat. Pentru ca marginile să nu fie drepte se
ajustează în final, prin ciupire cu foarfeca, având vârful în jos.

VI.4.Tehnici moderne de tuns

Pe lângă tehnicile clasice de tuns mai este şi tehnica modernă de tuns,
tehnica cut. Ea cuprinde mai multe mişcări cum ar fi deep-point, slice,
pivot-point etc. Ele sunt diferite prin metoda de tuns şi anume prin
modalitatea în care se ţine foarfeca faţă de şuviţă (vertical, în continuarea
firelor de păr, oblic etc). Astfel, pornind de la tunsorile clasice, cu ajutorul
acestor metode de tuns se pot realiza noi tunsori moderne, se poate fila fără
ajutorul foarfecii de filat etc. Totuşi, această tehnică se recomandă a fi
utilizată numai după ce tehnicile de tuns clasice sunt stăpânite foarte bine

35
din cauza pericolelor existente: rănirea clientei, tăierea degetelor şi deci o
posibilă infectare cu agenţi patogeni*.

VII.Ondulaţia chimica
Ondulaţia permanentă

Ondulaţia permanentă este o încreţire a părului pe cale artificială cu

ajutorul bigudiurilor, a căldurii şi a unor soluţii speciale. Principiul
ondulaţiei permanente constă în înmuierea keratinei conţinută în celulele
firului de păr. Sub influenţa apei, a călsurii sau a unor substanţe chimice,
legăturile dintre lanţurile paralele care formează keratine se rup şi apoi se
grupează în alt mod permiţând firelor de păr să capete o altă formă.
Pentru a executa un permanent de calitate, trebuie să ţinem seama de
calitatea părului, care poate fi: moale şi subţire, vopsit sau decolorat,
spongios, impropriu pentru permanent, păr normal.
Există mai multe tipuri de permanent: la cald (se folosea în trecut), la
rece, melanj, spiralat, antipermanentul.

Ondulaţia permanentă rece

Permanentul rece este obţinut prin două acţiuni:

1. Acţiunea mecanică – constă în rularea părului, şuviţă cu
şuviţă, pe bigudiuri din lemn sau material plastic. Rularea
şuviţelor de păr pe bigudiuri trebuie să fie corect executată.
De rularea şuviţelor pe bigudiuri va depinde forma
ondulaţiei permanente şi chiar rezistenţa.
2. Acţiunea chimică – constă în întrebuinţarea a două lichide:
- soluţia de permanent pe bază de acid thioglycolic, sub
influenţa căreia părul se înmoaie, se umflă, îşi schimbă
secţiunea, realizându-se încreţirea lui.
- Soluţia de neutralizare, care este un oxidant, având drept
scop neutralizarea soluţiei de permanent rece.
Neutralizatorul fixează ondulaţia permanentă, părul
rămânând aşa cum a fost răsucit pe bigudiuri.
Tehnica executării permanentului la rece:

*
Această tehnică se va utiliza la început numai sub îndrumarea unui instructor!

36
 Pentru a obţine o ondulaţie permanentă la rece de bună calitate se va
proceda după cum urmează:
-se va spăla bine părul cu un şampon nealcalin (fără a se limpezi cu
oţet sau zeamă de lămâie şi nu se va spăla cu săpu)
-se va executa o tunsoare adecvată.
Montarea se va face în funcţie de coafura dorită: peste cap, într-o
parte, cu cărare sau la rădăcină. Fiecare şuviţă de păr care urmează a fi
rulată pe bigudiu va fi bine umezită cu soluţie de permanent. Se va rula
corect fiecare şuviţă de păr pe bigudiu. Nu se admite ca părul de pe bigudiu
să fie prea lejer sau prea strâns rulat. Şuviţa de păr aleasă trebuie rulată în
aşa fel încât după ce s-a rulat bigudiul până la rădăcină, acesta trebuie să fie
plasat exact pe rădăcina şuviţei de păr aleasă. O atenţie deosebită trebuie
săse acorde fixării bigudiului cu elasticul, deoarece când elasticul este prea
strâns pe bigudiu, peste păr, lasă urme pe şuviţă (constituind astfel o cauză
de nereuşită a permanentului). După ce tot părul a fost rulat corect pe
bigudiuri, se face un control, adică se desfac unul sau două bigudiuri dintre
primele rulate pentru a aprecia timpul de acţiune necesar. După aceea se
acoperă capul cu o bonetă (capişon) de plastic şi cu un prosop uscat. Se va
lăsa timpul necesar de acţiune al soluţiei în vederea obţinerii ondulaţiei
permanente. Coafeza trebuie să urmărească cu atenţie acest proces,
verificând o dată la 10-15 min., desfăcând bigudiul de control şi observând
rezultatul de la rădăcina părului în partea sa cea mai sănătoasă. În cazul
unui păr vopsit, se va avea în vedere firul de păr pe toată lungimea lui.
Forma şi dimensiunea bigudiurilor sunt importante pentru că în
funcţie de cât sunt ele de subţiri, atât vor fi buclele mai mici, şi invers, cu
cât sunt mai groase biguciurile, cu atât buclele sunt mai mari.
După expirarea timpului de acţiune, părul trebuie clătit (3-5 min) cu
apă călduţă pentru a opri acţiunea soluţiei de permanent şi pentru a o
elimina pentru a nu veni în contact cu neutralizatorul. Dacă nu este clătit
cum trebuie, resturile de substanţe chimice îşi vor continua acţiunea.
Urmarea va fi distrugerea părului şi instabilitatea ondulării chimice. După
clătire se trece la fixarea permanentului, adică neutralizarea. Ea va acţiona
asupraa părului pentru a conferi o stabilitate în plus. Deosebit de important
este ca fixajul să se aplice pe toată suprafaţa părului cu mare atenţie.
Neutralizarea constă în 10 gr de perhidrol la 500 ml apă. Se va lăsa să
acţioneze 10-15 min după care se scot bigudiurile cu multă atenţie, pentru
ca părul să rămână răsucit, iar şuviţele să-şi păstreze aspectul de buclă. În
continuare se va limpezi bine părul cu apă călduţă până se elimină complet
37
neutralizatorul. Nici un alt procedeu nu-i poate oferi unui păr sărăcăcios un
aspect mai vaporos, dar în acelaşi timp nici o altă procedură nu dăunează
atât de mult, aceasta datorită faptului că orice ondulaţie chimică constituie
un atac chimic puternic asupra structurii părului, pe care, practic, nu există
posibilitatea de a o reface. La ondularea chimică trebuie să se acorde mare
atenţie următoarelor aspecte: tipul, starea şi stilul de aranjare al coafurii.
Înaintea efectuării acestei operaţii trebuie să reflectaţi serios la ceea ce aţi
dori – bucle strânse, zulufi mari, valuri adânci mari sau numai un aspect
vaporos.
Soluţia, care formează valurile, pătrunde în interiorul părului şi
deschide acolo „papilele cenuşii”(structuri chimice datorită cărora părul îşi
păstrează stabilitatea). Datorită acestei substanţe, părul devine moale şi
capabil să capete forma dorită. Deosebit de important este ca soluţia
folosită pentru formarea buclelor şi durata ei de acţionare trebuie să
corespundă strict calităţii părului. Stratul fibros muiat de soluţie se
adaptează din ce în ce mai mult modelării. Este foarte important de rreţinut
faptul că orice coafură executată chimic face ca părul să devină cu câţiva
centimetri mai scurt, iar rezultatul ondulării chimice depinde foarte mult de
tunsoare. Buclele strânse pot fi obţinute numai dintr-unpăr tuns în scară, iar
pentru valuri, trebuie să fie un păr tăiat drept, de aceeaşi lungime.
La un păr normal (nevopsit) – timpul de acţiune este de 20-60 min.
La fiecare 10-15 min se va încerca un bigudiu.
La un păr vopsit – se poate realiza pe păr spălat şi un pic umed.
Timpul de execuţie va fi de 15-40 min.
La un păr murdar şi gras – se poate face la persoanele cu vopsiri
repetate şi cu un păr foarte aspru.
La un păr uscat – se va spăla părul şi se va unge cu balsam. Se va
dilua soluţia până la 50% cu apă.
Atenţie!
La un păr vopsit sau decolorat nu se pune capison. Dacă se face
permanent pe un păr decolorat, el devine gelatinos, se rupe şi are un aspect
neplăcut. Se va încerca un bigudiu înainte, pe o şuviţă timp de 10 min.
Permanentul „Melanj”
Se execută cu bigudiuri groase şi cu soluţie mai diluată până la 50%
cu apă.
Permanentul cu soluţie Wella sau Londa
Este o soluţie specială, se găseşte pentru diferite tipuri de păr, are un
aspect lăptos şi un miros mai puţin pătrunzător. E o soluţie în care se
38
găseşte balsam şi uleiuri vegetale. Ea se foloseşte de obicei la părul vopsit,
decolorat sau degradat.
Permanentul spiralat
Pentru acesta există şi bigudiuri speciale, mai lungi de 15-20 cm, de
lemn, plastic sau textolid. Şuviţele se răsucesc în formă de spirală. Soluţia
nu se diluează. Timpul de execuţie este între 40-60 min după care se face
neutralizarea, la fel permanentul rece. La permanentul spiralat sunt două
moduri de a face montarea – cea clasică şi de la ceafă.
Antipermanentul (descreţirea părului)
Soluţia de permanent pe bază de acid tiohlycolic nu are numai
posibilitatea de a încreţi părul ci şi de a permite descreţirea lui. Descreţirea
este o operaţie mult mai delicată deoarece soluţie fiind aplicată mai ales la
rădăcina părului, ea va fi în contact mai lung timp cu pielea capului,
constituind o posibilă sursă de iritare. Pentru a evita acest inconvenient, se
pot lua câteva măsuri de protecţie a pielii. Rezultatele ce se pot obţine prin
această operaţie diferă după cazul tratat care poate fi clasificat în 3
categorii: -permanent prea creţ; -păr ondulat; -păr creţ natural.
În primele două cazuri, descreţirea este posibilă, părul find complet
sau parţial netezit. În ultimul caz se poate obţine o uşoară netezire a părului
creţ, acest tip de păr fiind cel mai rebel la operaţia de descreţire. Pentru a
evita orice iritare a pielii capului, operaţia de descreţire nu se va face decât
pe păr nespălat. Alegerea produsului se face ca la permanent în funcţie de
starea părului. Se vor prefera soluţiile de permanent de tratament, care sunt
mai uşor de localizat la rădăcini. Eventual, se pot utiliza şi produsele
obişnuite, corectând fluiditatea lor prea mare, amestecându-le cu crema
solubilă de regenerare de bună calitate. Produsul se va aplica cât mai
repede posibil pe tot capul, începând cu părţile cele mai creţe. În general
acestea se situează în jurul feţei şi în creştet. Produsul se aplică mai întâi la
rădăcina părului, care se descreţeşte mai greu şi apoi se întinde pe toată
lungimea firului de păr. Se va lăsa să acţioneze 10 min apoi se va pieptăna
bine părul şi să se prindă cu clipsuri (din plastic), din loc în loc şi se va
pune capişonul din plastic. După circa 30-40 min se va clăti şi se aplică
neutralizantul. În acest timp se va verifica mereu operaţia de descreţire.
Se poate întâmpla ca rezultatul descreţirii să nu fie cel dorit, sau
vârfurile să devină prea rigide. Pentru a corecta se rulează repede părul în
bucle, se pune un fileu şi apoi se neutralizează.
Dacă este numai un exces de încreţire, pentru a face părul mai puţin
creţ, se desfac repede bigudiurile şi înainte de a neutraliza se piaptănă părul
39
în toate sensurile, întinzând uşor părul încreţit. Îndată ce se obţine onduleul
dorit se înfăşoară vârfurile şi se neutralizează. Dacă se constată că părul de
pe tâmple este foarte sensibil, părând, în final, ca ars de soluţia de
permanent, se vor scoate repede bigudiurile, se va pieptăna fiecare şuviţă şi
se va înfăşura din nou, pe un bigudiu mai gros, dar nu strâns. După câteva
secunde se controlează şi apoi se neutralizează.
Atunci când este vorba de un păr foarte fragil şi deosebit de poros (de
ex. decolorat), trebuie să se ai multe precauţii deoarece acest tip de păr
absoarbe repede şi mult din soluţie, iar o penetrare rapidă şi masivă a
acesteia este periculoasă. Se recomandă utilizarea produselor foarte slabe.
Pe lângă această situaţie, când tot părul este fragil, există şi alte cazuri ca:
vârfuri încă încreţite, mai fragile, păr ars de soare, care necesită precauţii
deosebite. Singura rezolvare este de a acoperi părul cu o substanţă de
protecţie, care să întârzie acţiunea agenţilor activi, împiedicând pătrunderea
lor rapidă în structura părului.
Bigudiul de control
Se desface un bigudiu de control şi se verifică gradul de modelare al
părului prin una până la două răsuciri ale acestuia. După verificare se va
fixa din nou, determinându-se timpul de acţionare corespunzător.
Principalele cauze de eşec ale unui pemanent:
1.dacă părul este puţin creţ: -soluţia slabă; -timp de expunere
insuficient; -şuviţe prea groase; -înfăşurarea prea slabă pe bigudiuri;
-bigudiuri prea mari pentru calitatea părului.
2.dacă părul este prea creţ: -soluţia prea tare; -timp de expunere
prea lung; -exces la întinderea părului pe bigudiu; -bigudiuri pre mici
pentru calitatea părului.
3.vârfuri creţe, rădăcini fără vigoare: -păr prea lung; -şuviţe prea
groase; -vârfuri prea filate; -şuviţe prost împărţite (păr scurt).
4.o bună încreţire generală dar vârfurile nu au vigoare: -vârfurile
nu au fost filate înainte cu foarfeca; -înfăşurare defectuoasă pe bigudiuri.
5.păr ca de creol (se observă la păr moale sau foarte fin): -soluţie
prea tare; -înfăşurare pe bigudiuri prea slabă; -timp de expunere insuficient.
6.onduleu satisfăcător dar vârfurile sunt drepte: -îmbibare
imperfectă; -proastă neutralizare.
7.onduleul dispare la prima spălare: -transformarea insuficientă a
structurii firului de păr; -proasta neutralizare.
8.în timpul execuţiei se montează normal, dar onduleul dispare:
-exces de expunere; -soluţie prea tare.
40
 9.părul se rupe de la rădăcină: -proasta fixare a elasticului; -şuviţe
prea groase; -soluţie prea tare (păr decolorat).
Alte cauze ale unui permanent rece nereuşit:
• Spălarea necorespunzătoare a părului;
• Tunderea incorectă a părului;
• Alegerea necorespunzătoare şi umezirea superficială a
şuviţelor de păr;
• Rularea necorespunzătoare a părului pe bigudiuri;
• Aprecierea necorespunzătoare a calităţii părului şi timpul de
acţiune a soluţiei de permanent;
• Neutralizarea superficială;
• Derularea incorectă a bigudiurilor din păr;
• Soluţie de permanent de proastă calitate sau alterată;
• Folosirea de bigudiuri nespălate după ce au fost scoase de la
prima neutralizare. Bigudiurile nelimpezite după prima
neutralizare, folosite la alte ondulaţii permanente pot să
contribuie la nereuşita unui permanent, deoarece în
neutralizant există o cantitate de perhidrol care se depune pe
acestea.
Ce ondulaţie chimică este mai bună? – cea acidă sau cea
alcalină?
În trecut, prin ondulaţii acide se înţelegea o ondulaţie chimică moale.
În prezent ceva s-a schimbat, atât în compoziţia cât şi în acţiunea
preparatelor, astfel că amândouă tipurile au şi avantajele şi dezavantajele
lor.
Preparatele acide – avantaje: sunt mult mai protectoare faţă de păr.
– dezavantaje: prezintă
un mare risc producând
alergii.
Preparatele alcaline sau bazice – datorită unor adaosuri speciale nu
mai sunt atât de agresive ca înainte. De exemplu, clorofila, care susţine
procesul de formare a valurilor. Aşa numitele substanţe nutritive şi
panteonul vindecă părul bolnav, astfel procesul de înfăşurare pe bigudiuri
nu este atât de agresiv pentru păr. În prezent trebuie să ne conducem după
următoarele reguli: -aceste preparate prezintă avantaje – la părul greu
modelabil şi sănătos şi la coafuri care necesită executarea buclelor de
dimensiuni medii şi cu stabilitatea mare, în timp ce preparatele acide sunt

41
optime pentru un permanent slab, la un păr lung deschis la culoare sau cele
care păstrează urmele unui permanent anterior.

Părul suportă în acelaşi timp şi ondularea chimică şi vopsirea?

Ondularea chimică şi vopsirea nu se exclud una pe cealaltă.
Specialiştii recomandă mai întâi permanentul şi după 2-3 săptămâni
vopsitul. După ondularea chimică se poate face o tonalizare a părului.
Dimpotrivă, decolorarea conduce la rezultate îndoielnice. Dar părul care
are o structură rezistentă poate să suporte, pe lângă permanent şi vopsirea
imediată. O a doua condiţie este ca părul să nu fie lung. O uşoară
decolorare (un retuş al rădăcinilor) este posibilă chiar la părul subţire, dar
după ce s-a făcut permanentul.
Ondularea chimică asociată cu şuviţe – în acest caz şuviţele de păr
sănătos, alternează cu cele care au fost decolorate. Această variaţie a
calităţii părului, obligă la tratamente diferenţiate (tratarea totală a părului cu
balsam).
Ce se poate face când părul cu permanent creşte? – la părul relativ
scurt, aceasta se rezolvă prin tuns. La părul lung problema este mai
complicată. A doua ondulaţie chimică rezistă dar o a treia în nici un caz. În
cazul părului subţire, afectat, nici o a doua ondulare nu reuşeşte. Ondulaţia
chimică pentru rădăcina părului se recomandă în acele cazuri când se
doreşte să se obţină o poziţie ridicată a părului.
Sfaturi pentru înteţinerea unui permanent:
Coafezele bune dau clienţilor la despărţire următoarele sfaturi:
1.în ziua ondulări permanente părul se lasă în perfectă linişte, fără
pieptănă şi fără perie. Acest sfat trebuie urmat întocmai, deoarece keratina
părului este încă moale până când nu se închid toate „punţile”. În acest timp
este bine să nu se atingă părul.
2.părul se spală doar după a treia zi. Faptul este legat tot de
interdicţia de pieptănare, pentru că părul, după spălare, fiind încurcat, este
foarte sensibil la pieptănat. Se recomandă ca în primele zile după
permanent să se evite pe cât posibil aplicare bigudiurilor, a clemelor şi a
feonului. Cu cât vă purtaţi cu mai multă grijă cu părul după primele zile de
la permanent, cu atât va fi mai stabil permanentul.
3.nu este obligatoriu să se spele părul permanent în fiecare zi. Nu este
nici necesar, nici folositor, pentru că dăunează stratului solzos al firului de
păr.
42
 4.pentru ca părul să fie frumos, cu aspect degajat se piaptănă în stare
umedă cu un pieptăn cu dinţi rari. Se evită trasul părului prin mişcări
brutale. Părul permanent uscat se piaptănă tot cu un pieptăne cu dinţi rari.
Dinţii trebuie să fie rotunjiţi la vârfuri.
5.se evită orice usucă mult părul (razele soarelui, apa sărată şi
clorurată, vântul puternic). După baia sărată este bine ca părul să fie clătit
cu apă obişnuită. Părul trebuie să fie uscat la aer sau cu ajutorul duzelor
speciale de feon, care dispersează bine aerul.
6.după fiecare spălat se vor aplica soluţii cu preparate nutritive,
pentru ca părul să alunece uşor, fără piedici. Majoritatea acestor preparate
se produc în mod special pentru părul permanent. Sunt recomandate în mod
special pentru părul subţire. Substanţele curative conţinute în aceste
preparate întăresc rădăcina părului şi structura firului de păr pentru ca
buclele şi zulufii să cadă frumos, degajat.

VIII Decolorarea părului

Principiul decolorări părului constă în a reduce sau a distruge materia
colorantă (pigmentul) conţinută în stratul pigmental al părului. Produsele
întrebuinţate pentru decolorarea părului sunt:
1.apa oxigenată – care este un lichid incolor, fără miros şi se obţine
prin amestecarea perhidrolului cu apă distilată în proporţie variabilă,
obţinând o concentraţie mai mare sau mai mică. Atunci când proporţia nu
este bună, apa oxigenată degajă oxigen activ. Cantitatea de oxigen eliberată
poate să contribuie la nereuşita unui decolorat sau vopsit sau chiar să nu
aibă loc decolorarea părului, neutralizarea permanentului rece. Ea trebuie
păstrată la rece şi întuneric şi se evită orice contact al acesteia cu metalele.
Transformarea perhidrolului în apă oxigenată se va face în concentraţia
necesară lucrării ce urmează a fi executată.
2.pudra decolorantă – ca L’Oreal Platin sau Blondoran – care este un
produs chimic, ce se amestecă cu apa oxigenată, cu concentraţie de 6% (20
volume) şi 9% (30 volume). Pentru a nu dăuna părului nu trebuie niciodată
ca acesta să decoloreze prea puternic. Se pot executa grade diferite de
decolorare, care ţin seama de caracteristicile părului.
Se cunosc trei cazuri de decolorare a părului:
• decolorarea părului cu o nuanţă (o decolorare uşoară)
• decolorarea părului cu două nuanţe (se produce o decolorare
accentuată)

43
 • decolorarea părului cu 3 nuanţe (se produce o decolorare puternică)
Felul şi calitatea decolorării părului depind de mai mulţi factori:
• de natura părului
• de culoarea naturală a părului. De ex. un păr negru prin decolorare
va deveni roşcat, un păr şaten prin decolorare va deveni blond
roşcat, iar un păr blond prin decolorare va deveni blond – deschis,
roşcat sau blond – deschis – gălbui
• de durata timpului în care se depune decoloratul
• de produsul întrebuinţat cât şi de concentraţia de apă oxigenată
folosită
De ce nu este suficientă o singură decolorare?
De ex. – Dacă aţi dori să deveniţi blondă şi în loc să obţineţi o
strălucire argintie apare o nuanţă gălbuie urâtă. Cauza constă în faptul că
orice culoare naturală se decolorează printr-un amestec din pigmenţi de
culoare castanie închisă cu pigmenţi roşcaţi. Prin oxidare, însă, se distrug
doar pigmenţi de culoare castanie închisă iar pigmenţii roşcaţi rezistă la
oxidare şi strică tonul blond dorit. Corectarea este posibilă numai prin
nuanţarea culorii roşcate cu ajutorul tonalizării (cu timpul dispare prin
spălare) sau se revopseşte printr-o tonalizare intensivă sau cu un colorant
din seria nuanţelor deschise.
În general, aplicarea decolorantului se face pe păr nespălat. În cazul
în care perhidrolul nu se amestecă corect cu apa, sau apa oxigenată este
prea slabă ori prea concentrată şi pielea capăului nu o poate suporta,
decoloratul nu reuşeşte provocându-se uneori arsuri pe pielea capului.
Pentru a transforma perhidrolul în apă oxigenată se recurge la
măsurători. Când se utilizează perhidrol cu concentraţia de 30 vol., de ex.,
la obţinerea a 100g apă oxigenată de 9% se amestecă 30ml perhidrol+70ml
apă distilată iar pentru prepararea a 100g apă oxigenată de 6% amestecăm:
20ml perhidrol cu 80ml apă distilată.
Atenţie!
• dacă nu aveţi apă distilat folosiţi apa fiartă şi răcită.
• pentru culori închise folosiţi un tub de vopsea (de 60g) 60ml apă
oxigenată de 6% (20 volume)
• pentru culori deschise folosiţi un tub de vopsea (de 60g) 60ml apă
oxigenată de 9% (30 volume)
VIII.1.Executarea decolorări părului
Pentru executarea decolorării părului este nevoie de:

44
 -un vas de sticlă, porţelan sau plastic (nu din metal);
-o pensulă;
-mănuşi;
-pudră de decolorat (L’Oreal, Blondoran sau Blondor);
-apă oxigenată (de 20 volume şi 30 volume).
Apa oxigenată se amestecă cu pudră de decolorat până când
preparatul devine ca o smântână slabă. Nu este admis ca apa oxigenată să
depăşească concentraţia maximă de 9% (cu excepţia decolorării şuviţelor –
12%). Când se foloseşte o concentraţie mai mare, în scurt timp părul se
întinde ca un elastic, devine gelatinos şi se rupe.
Pentru decolorarea părului la rădăcină se procedează în felul
următor: se separă părul în patru, se face o cărare de la frunte la ceafă şi
una de la o ureche la cealaltă. Se depune decolorantul, începând de la
spatele capului pe rădăcinile crescute, coborând spre ceafă. După aceea se
va decolora şi porţiunea din faţă prin trasarea de mici şuviţe. Timpul de
oxidare este între 10-60 min (de la caz la caz), după care se trece la spălarea
părului, chiar dacă nu s-a obţinut culoarea dorită, deoarece după acest timp
produsul nu mai oxidează (nu mai lucrează). În primul rând se îndepărtează
prin limpezire cu apă călduţă (mai mult rece) întreaga cantitate de
decolorant, după care se spală părul foarte uşor, cu un şampon nealcalin,
deoarece pielea capului, fiind foarte sensibilă, nu va putea suporta un spălat
dur.

Când se execută decolorarea pentru prima dată există trei

posibilităţi:
-aplicarea decoloratului pe vârfurile şuviţelor;
-aplicarea decolorantului pe lungime şi vârfuri;
aplicarea decolorantului pe toată lungimea părului (vârfuri, lungime
şi rădăcină).
La prima decolorare trebuie să se lucreze cu atenţie pentru a obţine o
culoare uniformă. Se procedează astfel: se face o cărare despărţitoare de la
frunte la ceafă şi de la o ureche la cealaltă. Prin alegerea de mici şuviţe se
depune decolorantul pe lungimea şi vârfurile părului. Operaţia se începe de
la spate acordând multă atenţie ca decolorantul să nu atingă rădăcinile.
Dacă decolorantul atinge rădăcinile ele se vor decolora mai repede (din
cauza căldurii capului) şi nu se va putea obţine o nuanţă uniformă. După
aceea se decolorează porţiunea de păr din faţă. Când s-a obţinut nuanţa
45
dorită, se piaptănă părul şi prin alegerea de mici şuviţe se depune
decolorantul şi la rădăcină. Când culoarea părului s-a uniformizat şi s-a
obţinut nuanţa dorită se trece la spălat.

Decolorarea părului înainte de vopsire

De multe ori se întâmplă ca înainte de vopsire să fie necesară o
decolorare a părului. Aceasta se impune atunci când se urmăreşte obţinerea
unei nuanţe mai deschise decât nuanţa naturală. În acest caz, se va decolora
(rădăcina sau tot părul) şi când s-a obţinut prin decolorare nuanţată dorită
se spală părul uşor şi se vopseşte în nuanţa dorită.
VIII.2.Executarea şuviţelor
Şuviţele pot fi de mai multe tipuri. Pentru a executa vopsirea în două
sau mai multe nuanţe, se va proceda în felul următor:
-şuviţele realizate cu ajutorul bonetei: indiferent dacă părul este
vopsit sau natural, se va pieptăna bine părul, apoi se va pune o bonetă de
plastic subţire. Cu un ac de croşetat se găureşte boneta şi se scot şuviţele de
păr. Aceste şuviţe se vopsesc sau se decolorează, aplicându-se preparatul ca
la decolorat (cu o concentraţie maximă de 12%) şi se lasă să se acţioneze în
funcţie de calitatea părulluişi de dorinţa clientei cca. 30 min. Este bine ca
preparatul să fie pregătit după ce s-a încheiat executarea (scoaterea)
şuviţelor. După expirarea timpului de execuţie se limpezeşte părul apoi se
scoate boneta de plastic şi se spală bine părul cu şampon.
-şuviţele executate cu folie de aluminiu reprezintă o altă metodă de a
realiza şuviţele. Avantajele faţă de cele realizate cu boneta constau în faptul
că, datorită acestei tehnici, se pot realiza şuviţe şi pe un păr lung fără riscul
încurcării lui, se pot alege diferite moduri de alegere a şuviţelor şi, în plus,
se pot realiza cu mai multă uşurinţă şuviţe de culori diferite concomitent,
mai uşor. Dezavantajul este că trebuie avută o atenţie mărita faţă de
posibilitatea producerii de „insuliţe”.
Atenţie!
Preparatul nu trebuie lăsat neaplicat mai mult de 5 min. deoarece se
oxidează şi-şi pierde din calităţi.
Nu se pune amoniac în pudra de decolorat şi este bine ca părul să nu fie
spălat de prea curând.
În timp ce decolorăm, trebuie avut în vedere să nu facem „insuliţe”.
Timpul de acţionare se calculează după ce s-a terminat de aplicat preparatul
pe ultima şuviţă de păr.

46
 IX Decapatul
Prin decapat înţelegem scoaterea petelor de pe păr. Se poate executa
cu pudra de decolorat şi cu apa oxigenată de 30 de volume, sau cu vopsea
(blondul ce l mai deschis din gama respectivă) cu apă oxigenată de 30 de
volume.
O clientă poate avea 2-3 culori pe păr. În acest caz, se începe
decolorarea începând cu cea mai închisă culoare, indiferent unde se află.
Este bine să se înceapă cu vârfurile şi ultima dată cu rădăcina, care lucrează
mult mai repede. Materialele necesare sunt: manta, pensula de vopsit,
mănuşi, vazonaş (din sticlă sau plastic), piepten cu dinţii mari.

X. Vopsirea parului
X.1. Vopsirea parului (definitie, tipuri, ustensile);
Ce trbuie să facem înainte de vopsit? Întotdeauna, coafeza/coaforul
tre buie să facă testul de toleranţă a vopselei asupra clientei; să se aleagă
vopseaua împreună cu aceasta; să constate care este calitatea părului
clientei, gradul de degradare, procentul de fire albe, dacă a mai fost vopsită
sau decolorată, pete de altă nuanţă, culoarea naturală a părului clientei.
După aceste constatări şi după discuţia cu clienta, trebuie pregătite
produsele şi ustensilele de luvcru(vopseaua se pregăteşte întotdeauna în
faţa clientei). Ustensilele pentru vopsit sunt aceleaşi ca şi pentru decolorat:
manta, pensulă de vopsit, mănuşi, vazonaş, piepten cu dinţii rari.
Vopseaua se poate aplica, de la caz la cz, fără operaţii prealabile ca
decolorarea sau spălarea. În cazul unui păr normal sau foarte gras se
recomandă spălarea lui înainte – degresarea – şi aplicarea vopselei pe părul
umed. În cazul unui păr degradat şi usct se recomandă ca el să fie nespălat.
În cazul în care procentul de fire albe este de peste 50%, aplicarea se
începe din faţă.
În cazul părului blond se poate face o repigmentare (vezi mai jos).
Înaintea vopsirii, coafeza are datoria de a executa un test de toleranţă
aplicând o cantitate minimă de vopsea în spatele urechii. Se va verifica
după 24 de ore.
Culoarea cu care se va vopsi trebuie aleasă în funcţie şi de fizionomia
şi personalitatea clientei.
Tehnica vopsirii:
47
 La bază, se au în vedere trei metode:
-tonalizarea;
-colorarea;
-decolorarea.
1.La tonalizare, pigmenţii coloranţi înconjoară firul de păr acoperind
numai suprafaţa exterioară a firului de păr.
2.Prin colorare, pigmenţii pătrund şi în interiorul firului de păr.
3.Decolorarea distruge parţial sau total pigmenţii părului.
1.Produsele tonalizatoare se găsesc sub formă de spumă, lichide,
crème şi se recunosc prin aceea că nu conţin oxidant care să se amestece
suplimentar în colorant. Preparatul se aplică pe părul umed aşa cum se
prezintă el în comerţ. Produsele de tonelizare conţin coloranţi direcţi care
colorează pigmenţii sub formă definitivă. Ei înconjoară firul de păr ca o
peliculă, pătrunzând în cel mai bun caz doar în stratul de suprafaţă al firului
de păr.
Produsul de tonalizare de culoare închisă întăreşte doar culoarea
naturală a părului. Pigmenţii de aceeaşi nuanţă cu cea a părului pot da
numai reflexe, iar cei deschişi nu sunt vizibili pe un păr de culoare nazurală
închisă, ci numai pe o culoare a părului deschisă sau pe păr decolorat.
Avantajele tonelizării: nu atacă stratul de keratină; schimbarea culorii
este reversibilă.
Dezavantajele tonalizării: nu se poate face părul mai deschis la
culoare; părul cărunt poate fi doar nuanţat; părul închis devine mai
întunecat la culoare, dar nu pentru mult timp.
2.Vopsirea schimbă pentru mult timp culoarea părului.Produsele sunt
uşor de recunoscut pentru că în ambalajul acestora se găseşte oxidantul care
trebuie amestecat în colorantul de bază. Vopseaua este constituită din:
colorantul de bază, care poate fi emulsie sau cremă, această substanţă fiind
constituită din particule microscopice care pătrund într-o primă etapă
dincolo de stratul solzos al firului de păr; oxidant, care se leagă de
colorantul din prima etapă de pigmentare, mărind volumul pigmenţilor,
astfel că aceştia se fixează în firul de păr.
Dezavantajele vopsirii: în funcţie de gradul de modificare al culorii
se poate observa după vopsire părul crescut la rădăcină.
Alergia: Dintre toate produsele cosmetice, coloranţii ocupă primele
locuri din cauza reacţiilor alergice. Eate bine ca orice clientă avem, în mod
special dacă nu s-a mai vopsit niciodată, să-i facem testul. Acesta se
execută în felul următor: se aplică pe corp într-un loc mai puţin vizibil, un
48
pic de vopsea, care se lăsa 24 ore urmărindu-se reacţia evidentă prin
colorarea pielii.

Culoarea părului
Ca şi în cazul culorii pielii, ea este dată de pigmenţi. Pigmentul
colororant din firul de păr se află în epiteliul foliculului şi este format din
granule de melanină de culoare maron închis, neagră sau un roşu difuz.
Prin culoare se înţelege senzaţa vizuală prin care au loc două
fenomene: senzaţia de culoare percepută de ochiul uman şi proprietatea
unui corp de a fi colorat. Cele două fenomene depind de lumină. Culorile se
împart în douăp categorii: culori uşoare, deschise şi culori grele, închise.
Cum se taie culorile?
-dacă părul este roşcat, se taie cu verde;
-dacă părul este galben, se taie cu violet;
-dacă părul este albastru, se taie cu violet;
dacă părul este gri, se taie cu roşu pentru a ieşi bej.
Prepararea apei oxigenate pentru culorile de vopsea
-NEGRU şi BRUN – apa oxigenată poate fi cuprinsă între 5-10%
ex.: 5%=5 ml perhidrol+95 ml apă distilată
-CASTANIU ÎNCHIS şi MEDIU – între10-20 %
-CASTANIU DESCHIS – 20%
-ROŞCAT – 20%
-BLOND – 20%
-BLOND MEDIU şi DESCHIS – 20-30%
-BLOND FOARTE DESCHIS şi PLATINAT – 30%

X.2. Repigmentarea;
Repigmentarea firelor de păr constă în vopsirea părului fără a adăuga
oxidantul în vopsea. Timp de acţionare: 15 min, după care se aplică
restul de vopsea amestecată cu oxidant. Aplicarea vopselei se face
exact ca la decolorat cu următoarea excepţie: se începe din faţă, în
cazul părului grizonat sau alb şi se insistă la fiecare meşă de păr.

X.3. Modul de obtinere a diferitelor culori;

49
Pentru culorile castanii:dacă părul natural este mai închis decât nuanţa
dorită, se decolorează părul pentru a se obţine o culoare cu o nuanţă
mai deschisă decât cea dorită şi apoi se aplică vopseaua; dacă părul
natural este o nuanţă mai deschisă decât cea dorită, se aplică nuanţa
dorită directpe părul spălat sau nespălat (de la caz la caz); iar dacă se
urmăreşte a se obţine nuanţa de castaniu roşcat, se vor aplica în plus
2-3 picături de amoniac pentru a da tenta de roşiatic.
Pentru culorile de BLOND,: dacă nuanţa părului naturală este mai
închisă, se va decolora părul în prealabil la o nuanţă mai descisă
decât cea dorită, apoi se aplică vopseaua; pentru BLOND
PLATINAT, indiferent de culoarea naturală a părului, se va decolora
în prealabil părul; pentru nuanţa de BLOND SUEDEZ se
decolorează de asemenea părul până la o nuanţă foarte deschisă; în
cazul în care se urmăreşte obţinerea unei nuanţe de BLOND
ROŞCAT închis, mijlociu sau deschis, este indicată de asemenea
decolorarea părului înainte de aplicarea vopselei. Această ultimă
nuanţă se poate obţine şi fără o decolorare prealabilă, însă trebuie
avută o mare atenţie referitor la părul natural: culoarea părului
natural să fie uniformă.
Pentru culoarea TIZIAN (roşu aprins), indiferent de culoarea de bază a
părului natural, se va face o decolorare, apoi se va aplica nuanţa de
vopsea de culoare roşu aprins.

X.4. Tipul de culoare in functie de anotimp;

Tipul primăvăratec – este dat de culoarea delicată, aproape transparentă
a feţei, cu o tonalitatea subcutanată bej-deschis şi cu îmbujorări de
piersică. Deosebit de calde sunt toate tonurile nuanţelor de blond –
de la paiul gri luminos până la culoarea intensă de miere sau şuviţele
luminoase în tonuri aurii. Este indicat să se lumineze părul pentru a
sublinia culoarea delicată a feţei.
Tipul văratec – este dat de culoarea rece a feţei, chiar palidă. Rumeneala
obrazului, dacă există, are o nuanţă roz-albăstrie. Deosebit de
favorabile sunt toate culorile reci şi estompate. La seria de nuanţe
blonde sunt favorabile toate tonurile în afară de cele cu efect cald
auriu, iar la secţia de roşu, tonurile roşcate albăstrui.
Tipul autumnal – este dat de pielea netedă, cu o culoare ca cea a
fildeşului până la galben, adesea fără obraji rumeni. Deosebit de
favorabile sunt toate nuanţele de roşcat şi brun cu tendinţa spre auriu
50
 şi arămiu. Trebuie să se evite nuanţa cea mai deschisă de blond
deoarece face faţa să pară searbădă. De asemenea, trebuie să se evite
nuanţele de albastru-violet şi roşcat care dau feţei o culoare de
gutuie. Se recomandă alegerea unor nuanţe cât mai apropiate de
părul natural.
Tipul hibernal – este dat de culoarea albă de lapte a feţei, fără rumeneală
sau culoarea măslinie cu nuanţe albăstrui. Deosebit de favorabile
sunt tonurile brune care subliniază culoarea închisă, naturală a
părului. Elegant numai pentru tipul iernatic este părul negru-
albăstrui. Din seria tonurilor roşcate sunt potrivite nuanţele intense
de violet-albăstrui. Evitaţi toate variantele de păr deschis şi cele
castanii, cu tendinţa spre reflexe calde, arămii. Acestea fac ca acest
chip să arate obosit.

X.5. Culorile de par natural (grupa Koleston si grupa Londa)

Grupa KOLESTON:
-negru;
-brun;
-castaniu închis;
-castaniu;
-castaniu deschis;
-blond închis;
-blond deschis;
-blond roşcat;
-blond nordic;
-roşcat închis;
-roşcat;
-roşcat deschis.
Grupa KOLESTON – I.Grupa de bază:
300 – negru corbo;
302 – negru;
303 – castaniu închis;
305 – castaniu deschis;
306 – şaten închis;
307 – blond;
308 – blond deschis;
309 – blond foarte descis;
310 – ivoar (blond platnat).
51
II.Grupa MAT:
306/2 – blond mat deschis;
307/2 – blond mat;
308/2 – blond deschis;
309/2 – blond mat foarte descis;
310/2 – blond mat pastel;
0/2 – extra mat (culoare ajutătoare)
Culorile pastelate le vom întâlni numai la blond.
III.Grupa auriu-acaju:
304/5 – acaju închis;
305/5 – acaju;
307/5 acaju deschis.
IV.Grupa roşu violet:
303/66 – mahon;
304/66 – roşu aprins (tizian);
305/66 – bordeau;
303/6 – ciclamen;
304/6 – roşu;
307/6 – roşu malaga
66 – nuanţe de violet la Koleston;
Culorile care au /66 pot fi şi culori ajutătoare.
V.Grupa cenuşiu:
306/1 – blond cenuşiu închis;
307/1 – blond cenuşiu;
308/1 – blond cenuşiu deschis;
309/1 – cenuşiu foarte deschis;
310/1 – cenuşiu pastel;
311/1 – blond cenuşiu special;
0/1 – grafit.
Toate aceste vopsele nu se pot folosi decât pe păr decolorat
VI.Grupa auriu roşcat:
305/4 – castaniu acaju;
303/4 – brun castaniu închis;
0/4 – roşu aprins (culoare ajutătoare);
308/4 – auriu roşcat;
306/3 – moca;
307/3 – noazet (culoarea nucii sau alunei);
309/3 – blond auriu;
52
 310/3 – auriu pastel; 0/3 – auriu.
VII.Grupa perla:
0/8 – albastru gri;
308/8 – blond nordic;
309/8 – argintiu;
310/8 – blond perla pastel;
0/9 – gri cenuşiu;
308/9 – blond cenuşiu deschis;
310/9 – blond cenuşiu pastel;
311/9 – blond special.
XI.Coafura ca afacere

Primul pas după terminarea şcolii de specializare este acela de a

alege calea pe care doriţi să o urmaţi. În mod normal, primul lucru ar
însemna angajarea. Pentru aceasta trebuie să fiţi informaţi cu privire la
cerinţele angajatorului care sunt de obicei: angajatul vine cu trusa
personală; produsele cu care lucrează le cumpără firma, dar le reţine
salariatului, care este plătit procentual din totalul încasat (între 30 şi 50%
din încasatul fără TVA al angajatului; convorbirile telefonice sunt plătite de
angajat, angajatorul plătind numai abonamentul.Pentru început e bine să
alegeţi un post formativ în care să acumulaţi experienţă de lucru. Contractul
ar trebui să conţină şi o anexă care să cuprindă sarcinile care îi revin
specialistului, cum ar fi: obligativitatea întocmirii fişei clientei; curăţenia la
postul de lucru; curăţenia în general în salon etc. În acest post puteţi rămâne
între 1 şi 2 ani, după care ar trebui să reuşiţi să avansaţi. Următorul pas
poate fi realizat în momentul în care puteţi face o medie a clientelor fidele
pe lună. Dacă acestea sunt în număr de 25-30, atunci puteţi să treceţi la
treapta următoare, şi anume cea de liber-profesionist, conform decretului
54. Astfel, dvs. sunteţi cel/cea care vă calculaţi un venit aproximativ pe an,
plătind astfel impozitul pe venit şi, în plus, angajatorul are de câştigat prin
faptul că este scutit de anumite taxe. În acest moment, dvs. Sunteţi
considerat o firmă, şi deci, contractul dintre dvs. Şi angajator va fi un
contract de colaborare “între firme”.
Următorul pas este acela de a vă deschide unul sau mai multe saloane
de înfrumuseţare şi să deveniţi chiar dvs. angajator. Însă acum
responsabilitatea dvs. a crescut, deoarece trebuie să găsiţi un loc potrivit
pentru deschiderea salonului şi de a lupta pentru ca acest salon să
îndeplinească condiţiile de funcţionare adecvate. Este bine să alegeţi un
53
spaţiu stradal, la parter, pe cât posibil pe o arteră circulată, cu trotuar şi cu
vitrina cu latura cea mai întinsă la trotuar*. Spaţiul ales trebuie să cuprindă
următoarele utilităţi: apă caldă şi rece (este necesar un boiler obligatoriu);
curent electric; prize individuale la fiecare post, întrerupător general la
tablou; sifoane în podea, încălzire centrală (aer condiţionat); podea (de
preferat gresie) şi pereţi lavabili; grup sanitar (uşă între wc şi lavoir);
vestiar pentru salariaţi; loc amenajat pentru haine clientelă; chiuvetă în sală;
minim 2-3 posturi; una sau mai multe unităţi de spălare; scaune de coafură;
ucenic; una sau mai multe căşti de coafură; sterilizator şi soluţii
dezinfectante.

*
Atenţie! Spaţiul necesar este de minim 70mp.

54