Sunteți pe pagina 1din 1

Biserica Sfinţii Împăraţi

Constantin şi Elena

După abolirea dictaturii comuniste, prin revolta populară din

decembrie 1989, în ţară s-a produs o revigorare a credinţei strămoşeşti.

Răspunzând nevoilor sufleteşti ale locuitorilor comunei noastre, dar şi pentru

manifestarea cultului divin public ortodox în 1990 prin hotărârea consiliului

parohial şi mai ales a preotului paroh Mihai Manolache s-a luat decizia de a

se construi un sfânt locaş de cult în zona „Intre Văi”.

Este prima biserică începută după revoluţie dar şi prima finalizată şi

sfinţită după evenimentele din 1989. Prin strădania nemijlocită a preotului

alături de credincioşii săi s-au putut duce la bun sfârşit lucrările de

construire, astfel că în noiembrie 1993, Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop şi

Mitropolit Dr. Antonie Plămădeală a săvârşit slujba de sfinţire. Cu aceeaşi

dată a fost numit ca preot paroh Puşcariu Ioan Cornel, care slujeşte aici până

în prezent.

S-ar putea să vă placă și