Cartea-prietena copiilor

Ieri a fost ziua de naștere a lui Mihai, un copil neastâmpărat și puțin obraznic care face alergie
când aude pronunțarea cuvântului ,,școală” și tot ce este legat de aceasta, inclusiv lectura. Acestuia îi
place foarte mult să critice lumea, deși nici el nu este cu nimic mai bun față de cei pe care îi judecă și să îi
ia peste picior pe toți cei pe care îi are în față, începând de la părinți și ajungând până chiar și la cadrele
didactice, care nu îi voiau decât binele băiatului.
Deși știa că urăște școala, și cu atât mai mult cititul, mătușa lui i-a dăruit o carte intitulată ,,Codul
bunelor maniere”, sperând ca într-o zi nepotul său să citească acea carte și astfel să își îndrepte
comportamentul. Deși toți credeau că speranța mătușii sale nu este altceva decât un simplu vis pe care
aceasta îl visa cu ochii deschiși, nu a fost deloc așa. Când și-a deschis cadoul și a constatat că înăuntrul
cutiei nu se afla altceva decât o carte, copilul a devenit foarte dezamăgit, însă cu toate acestea a luat cartea
în mână și a început să o analizeze doar datorită faptului că i-a plăcut aspectul acesteia. Cartea era destul
de groasă, având un număr destul de mare de pagini, însă coperțile sale groase, aurii și titlul cărții care
avea un aspect atât de interesant, încât le făcea pe litere să semene mai mult cu niște forme, decât cu niște
simple litere i-au făcut o impresie bună băiatului, ceea ce a început să îl bage în sperieți pe acesta pentru
că așa cum v-am spus mai sus el nu avea o impresie deloc bună despre nici o carte. Din cauza fiorului
care l-a trecut când și-a dat seama că s-ar putea ca aceasta să fie cartea care să dea startul pasiunii care
nici măcar nu i-ar fi trecut vreodată prin gând că o s-o aibă, băiatul a aruncat dintr-o dată cartea pe masă și
fără să îi mulțumească sau să îi spună ceva mătușii sale pentru cadoul dăruit a alergat speriat spre camera
sa.
Când mama a plecat să o conducă pe mătușa lui Mihai, băiatul s-a furișat până la bucătărie de
unde și-a luat cartea într-o mână și după ce s-a asigurat că nu l-a văzut nimeni a plecat în grabă spre
camera sa, unde a răsfoit atât de mult cartea, până când ceva din interiorul său l-a determinat să citească
prima pagină. La finalul lecturii, a constatat că cititul nu era atât de rău precum se aștepta el și începea
ușor să ajungă la concluzia că cei care citesc nu sunt de fapt niște tocilari, așa cum îi numise el până
atunci.
A doua zi, băiatul s-a dus la școală, iar pe parcursul orelor a observat că gândul său zbura în
continuare la cartea primită de la mătușa sa. Elevului nostru i se păreau foarte ciudate emoțiile care îl
încercau la momentul respectiv. Pur și simplu sentimentul de nerăbdare și atașament în legătură cu o
simplă carte care în urmă cu câteva zile i se păreau imposibile, au devenit posibile în doar câteva zile.
Luând în considerare regulile scrise în acea carte, se putea observa cum comportamentul băiatului
evolua din ce în ce mai mult de pe-o zi pe alta. Primii care au observat modificările din comportamentul
zilnic al lui Mihai au fost colegii acestuia, urmând profesorii și apoi părinții și rudele acestuia care au
rămas complet uimiți de schimbările radicale care aveau loc în limbajul și faptele lui.
La terminarea cărții, Mihai ajunsese printre cei mai harnici, cuminți și educați elevi ai clasei, fiind
dat drept exemplu pentru unii dintre colegii lui.
În concluzie, părerea mea este că toți avem o pasiune ascunsă pentru citit, însă nu am găsit încă
cartea potrivită care să dea startul dezvoltării acestei pasiuni.