Sunteți pe pagina 1din 223

HOTĂRÂRE nr.

229 din 4 martie 2009 privind reorganizarea Regiei


Naționale a Pădurilor - Romsilva și aprobarea regulamentului de
organizare și funcționare

EMITENT· GUVERNUL
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 16 martie 2009
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 11 alin. (2) din
Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1
(1) Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, denumită în continuare Romsilva, se
reorganizează potrivit prevederilor prezentei hotărâri.(2) Romsilva este persoană
juridică, cu sediul central în municipiul București, str. Petricani nr. 9 A, sectorul 2, și
funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.
(la 08-05-2015, Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA
nr. 301 din 29 aprilie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 8 mai
2015. )(3) Romsilva este regie autonomă de interes național, aflată sub autoritatea
statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
(4) Regulamentul de organizare și funcționare a Romsilva, precum și atribuțiile și
competențele consiliului de administrație și ale directorului general sunt prevăzute în
anexa nr. 1.

Articolul 2
(1) Romsilva are în structura sa unități fără personalitate juridică, prevăzute în anexa
nr. 2, și unități cu personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 3, ale căror adrese pot
fi modificate prin hotărâre a Consiliului de administrație al Romsilva.(2) Structurile
organizatorice și funcționale ale unităților prevăzute la alin. (1) se aprobă de Consiliul
de administrație al Romsilva, conform prevederilor legale în vigoare.(3) Unitățile cu
personalitate juridică prevăzute la anexa nr. 3 provin din subunități ale direcțiilor
silvice.
(la 08-05-2015, Alin. (3) al art. 2 a fost modificat de pct. 10 al art. I din
HOTĂRÂREA nr. 301 din 29 aprilie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
315 din 8 mai 2015, prin înlocuirea unei sintagme. )(4) Încadrarea în noile structuri
organizatorice a personalului existent la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se
face pe baza verificării cunoștințelor profesionale, în condițiile prevăzute de lege, în
limita posturilor disponibile.(5) Reîncadrarea în noile structuri organizatorice și în
numărul de posturi aprobat se face în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare
a prezentei hotărâri.

Articolul 3

Patrimoniul propriu al Romsilva, înregistrat în evidențele contabile la data de 30 iunie


2019, totalizează 458.494.519 lei, fiind constituit prin însumarea patrimoniilor
unităților din structura sa.
(la 29-04-2020, Articolul 3 a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din
HOTĂRÂREA nr. 332 din 23 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
346 din 29 aprilie 2020 )

Articolul 4
(1) Romsilva are ca scop principal gestionarea durabilă și unitară a fondului forestier
proprietate publică a statului.(2) Activitatea principală desfășurată de Romsilva este
"Silvicultură și alte activități forestiere", clasa CAEN 0210.(3) Prin activitățile pe care
le desfășoară, Romsilva urmărește:
a) aplicarea strategiei naționale în domeniul silviculturii, acționând pentru apărarea,
conservarea și dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietate publică a statului,
respectiv a celui proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale sau
proprietate privată pe care îl administrează, precum și pentru gestionarea fondurilor de
vânătoare și de pescuit atribuite, pentru recoltarea, prelucrarea și valorificarea, prin
acte și fapte de comerț, a produselor specifice fondului forestier, exercitând și atribuții
de serviciu public cu specific silvic;
b) efectuarea de lucrări de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și proiectare de
investiții în domeniul silviculturii și în alte domenii ale științelor naturale, precum și
întocmirea de documentații topo-cadastrale;
c) administrarea prin intermediul subunităților cu personalitate juridică sau preluarea
în custodie, în condițiile legii, a ariilor naturale protejate în care fondul forestier
proprietate publică a statului deține o pondere majoritară, asigurând conservarea
biodiversității acestora;
d) aplicarea strategiei și implementarea programelor de ameliorare genetică a
cabalinelor de rasă, creșterea, ameliorarea, calificarea și exploatarea efectivelor de
cabaline din secțiile proprii, organizarea și desfășurarea de competiții hipice;
e) creșterea animalelor de blană și efectuarea cercetării științifice și dezvoltării
tehnologice în acest domeniu.

Articolul 5

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 6

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 1.105/2003


privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 26 septembrie 2003, cu modificările și
completările ulterioare, se abrogă.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale,
Ilie Sârbu
Ministrul muncii, familiei și protecției sociale,
Marian Sârbu
Ministrul mediului,
Nicolae Nemirschi
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Pogea
București, 4 martie 2009.
Nr. 229.

Anexa nr. 1
REGULAMENT
de organizare și funcționare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva

Anexa nr. 2

Unitățile fără personalitate juridică


din structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva
Nr. crt. Denumirea direcției Sediul unității
1. Direcția Silvică Alba Municipiul Alba Iulia, județul Alba
2. Direcția Silvică Arad Municipiul Arad, județul Arad
3. Direcția Silvică Argeș Municipiul Pitești, județul Argeș
4. Direcția Silvică Bacău Comuna Hemeiuș, județul Bacău
5. Direcția Silvică Bihor Municipiul Oradea, județul Bihor
Direcția Silvică Bistrița-
6. Municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
Năsăud
7. Direcția Silvică Botoșani Municipiul Botoșani, județul Botoșani
8. Direcția Silvică Brașov Municipiul Brașov, județul Brașov
9. Direcția Silvică Brăila Municipiul Brăila, județul Brăila
10. Direcția Silvică Buzău Municipiul Buzău, județul Buzău
Direcția Silvică Caraș-
11. Municipiul Reșița, județul Caraș-Severin
Severin
12. Direcția Silvică Călărași Municipiul Călărași, județul Călărași
13. Direcția Silvică Cluj Municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj
14. Direcția Silvică Constanța Municipiul Constanța, județul Constanța
15. Direcția Silvică Covasna Municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna
16. Direcția Silvică Dâmbovița Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița
17. Direcția Silvică Dolj Municipiul Craiova, județul Dolj
18. Direcția Silvică Galați Municipiul Galați, județul Galați
19. Direcția Silvică Giurgiu Municipiul Giurgiu, județul Giurgiu
20. Direcția Silvică Gorj Municipiul Târgu Jiu, județul Gorj
21. Direcția Silvică Harghita Municipiul Miercurea-Ciuc, județul Harghita
22. Direcția Silvică Hunedoara Municipiul Deva, județul Hunedoara
23. Direcția Silvică Ialomița Municipiul Slobozia, județul Ialomița
24. Direcția Silvică Iași Municipiul Iași, județul Iași
25. Direcția Silvică Ilfov Municipiul București
26. Direcția Silvică Maramureș Municipiul Baia Mare, județul Maramureș
Municipiul Drobeta-Turnu Severin, județul
27. Direcția Silvică Mehedinți
Mehedinți
28. Direcția Silvică Mureș Municipiul Târgu Mureș, județul Mureș
29. Direcția Silvică Neamț Municipiul Piatra-Neamț, județul Neamț
30. Direcția Silvică Olt Municipiul Slatina, județul Olt
31. Direcția Silvică Prahova Municipiul Ploiești, județul Prahova
32. Direcția Silvică Satu Mare Municipiul Satu Mare, județul Satu Mare
33. Direcția Silvică Sălaj Municipiul Zalău, județul Sălaj
34. Direcția Silvică Sibiu Municipiul Sibiu, județul Sibiu
35. Direcția Silvică Suceava Municipiul Suceava, județul Suceava
36. Direcția Silvică Teleorman Municipiul Alexandria, județul Teleorman
37. Direcția Silvică Timiș Municipiul Timișoara, județul Timiș
38. Direcția Silvică Tulcea Municipiul Tulcea, județul Tulcea
39. Direcția Silvică Vâlcea Municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
40. Direcția Silvică Vaslui Municipiul Vaslui, județul Vaslui
41. Direcția Silvică Vrancea Municipiul Focșani, județul Vrancea
Str. Petricani nr. 9A, municipiul București, cod
42. Complex Silva
023841

(la 29-04-2020, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din
HOTĂRÂREA nr. 332 din 23 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
346 din 29 aprilie 2020 )

Anexa nr. 3

UNITĂȚI
cu personalitate juridică din structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva

Nr.
Denumirea unității Sediul unității
crt.
Administrația Parcului Natural Str. Golești nr. 29, municipiul Brăila,
1.
Balta Mică a Brăilei județul Brăila, cod 810024
Administrația Parcului Natural Str. Principală nr. 71, comuna Moroieni,
2.
Bucegi județul Dâmbovița, cod 137310
Administrația Parcului Național Str. Pieții nr. 7, orașul Horezu, județul
3.
Buila - Vânturărița Vâlcea, cod 245800
Administrația Parcului Național Satul Șarul Dornei, comuna Șarul Dornei,
4.
Călimani nr. 54 C, județul Suceava, cod 727515
Satul Izvorul Mureș, comuna Voșlăbeni,
Administrația Parcului Național
5. Strada Principală nr. 664, județul Harghita,
Cheile Bicazului - Hășmaș
cod 537355
Satul Sasca Montană, comuna Sasca
Administrația Parcului Național
6. Montană, nr. 236, județul Caraș-Severin,
Cheile Nerei - Beușnița
cod 327330
Administrația Parcului Natural Str. Gellu Naum nr. 608, comuna Comana,
7.
Comana județul Giurgiu, cod 087055
Administrația Parcului Național Str. Lotrului nr. 8A, orașul Brezoi, județul
8.
Cozia Vâlcea, cod 245500
Str. Locotenent-Colonel Dumitru Petrescu
Administrația Parcului Național
9. nr. 3, municipiul Târgu Jiu, județul Gorj,
Defileul Jiului
cod 210182
Str. Castanilor nr. 18, orașul Băile
Administrația Parcului Național
10. Herculane, județul Caraș-Severin, cod
Domogled - Valea Cernei
325200
11. Administrația Parcului Natural Aleea Parcului nr. 21, municipiul Deva,
Grădiștea Muncelului - Cioclovina județul Hunedoara, cod 330026
Administrația Parcului Natural Pădurea Ceala FN, municipiul Arad, județul
12.
Lunca Mureșului Arad, cod 2900
Administrația Parcului Natural Str. 22 Decembrie nr. 20, orașul Vișeu de
13.
Munții Maramureșului Sus, județul Maramureș, cod 435700
Administrația Parcului Național Str. 9 Mai nr. 4 bis, municipiul Tulcea,
14.
Munții Măcinului județul Tulcea, cod 820026
Administrația Parcului Național Str. Principală nr. 1.445, comuna Rodna,
15.
Munții Rodnei județul Bistrița-Năsăud, cod 427245
Administrația Parcului Național Str. Toplița nr. 150, orașul Zărnești, județul
16.
Piatra Craiului Brașov, cod 505800
Administrația Parcului Natural Str. Banatului nr. 92, orașul Orșova, județul
17.
Porțile de Fier Mehedinți, cod 225200
Administrația Parcului Natural Comuna Tulnici, județul Vrancea, cod
18.
Putna-Vrancea 627365
Administrația Parcului Național Satul Nucșoara, comuna Sălașu de Sus, nr.
19.
Retezat 284, județul Hunedoara, cod 337423
Administrația Parcului Național Str. Petru Maior nr. 69 A, municipiul Reșița,
20.
Semenic - Cheile Carașului județul Caraș-Severin, cod 320112
Administrația Parcului Natural Str. Zimbrului nr. 2, comuna Vânători-
21.
Vânători-Neamț Neamț, județul Neamț, cod 617500
Muzeul Cinegetic al Carpaților Str. Posada nr. 11, orașul Comarnic, județul
22.
„Posada“ Prahova, cod 105700
Administrația Parcului Natural Satul Sudrigiu, nr. 136, comuna Rieni,
23.
Apuseni județul Bihor, cod 417419
Direcția de creștere, exploatare și Str. Petricani nr. 9A, municipiul București,
24.
ameliorare a cabalinelor cod 023841

(la 29-04-2020, Anexa nr. 3 a fost completată de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din
HOTĂRÂREA nr. 332 din 23 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
346 din 29 aprilie 2020 )
---------

HOTĂRÂRE nr. 46 din 18 ianuarie 2023privind organizarea,


funcționarea și repartizarea numărului de posturi pentru Garda
Forestieră Națională și gărzile forestiere
EMITENT· GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 58 din 20 ianuarie 2023
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 alin. (3) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2021 privind înființarea Gărzii Forestiere
Naționale, cu completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1
(1) Garda Forestieră Națională este instituție publică ce funcționează ca organ de
specialitate al administrației publice centrale care răspunde de silvicultură, cu
personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, în subordinea autorității
publice centrale pentru silvicultură, cu atribuții în controlul aplicării regimului silvic
în fondul forestier național și în vegetația forestieră din afara fondului forestier
național și în aplicarea controlului cinegetic pentru întreg teritoriul național.(2) Garda
Forestieră Națională are în subordine gărzile forestiere, denumite în continuare Gărzi,
prevăzute în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2021 privind
înființarea Gărzii Forestiere Naționale, cu completările ulterioare, instituții publice cu
personalitate juridică, finanțate integral de la bugetul de stat, cu atribuții în
implementarea, monitorizarea și controlul aplicării regimului silvic în fondul forestier
național și în vegetația forestieră din afara fondului forestier național și cu atribuții în
implementarea, monitorizarea și controlul activității cinegetice la nivel teritorial.

Articolul 2
(1) Garda Forestieră Națională este responsabilă de asigurarea controlului și
implementării uniforme și unitare a regimului silvic în fondul forestier național și în
vegetația forestieră din afara fondului forestier național și a controlului și
implementării uniforme și unitare a regimului cinegetic pentru întreg teritoriul
național.(2) În exercitarea atribuțiilor sale, Garda Forestieră Națională și gărzile
cooperează cu autorități și instituții publice ale statului, ale administrației publice
centrale și locale, cu reprezentanți ai societății civile, cu persoane juridice și/sau fizice
și își desfășoară activitatea în mod independent sau în colaborare cu acestea, pe baza
protocoalelor încheiate.(3) Garda Forestieră Națională și gărzile cooperează cu
instituții cu atribuții similare din alte state, pe baza tratatelor internaționale la care
România este parte, a protocoalelor încheiate sau pe bază de reciprocitate, precum și
cu organisme internaționale de drept public și/sau privat din cadrul Uniunii Europene
în cauzele de interes comun sau în ceea ce privește derularea proiectelor/programelor
internaționale.

Articolul 3
(1) Garda Forestieră Națională are sediul în municipiul București, Bd. Libertății nr.
12, sectorul 5.(2) Structura organizatorică pentru Garda Forestieră Națională este
prevăzută în anexa nr. 1.(3) În cadrul structurii organizatorice prevăzute în anexa nr.
1, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură, la propunerea inspectorului general, se pot organiza servicii, birouri și
compartimente, potrivit legii, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat.
(4) Numărul maxim de posturi aprobat Gărzii Forestiere Naționale este 85, inclusiv
demnitarii.(5) Atribuțiile și responsabilitățile structurilor din aparatul propriu al Gărzii
Forestiere Naționale și ale instituțiilor din subordine se stabilesc, în conformitate cu
structura organizatorică, prin regulamentul de organizare și funcționare, aprobat prin
ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, la
propunerea inspectorului general.

Articolul 4
(1) În subordinea Gărzii Forestiere Naționale funcționează 9 gărzi, care sunt instituții
publice cu personalitate juridică.(2) Repartizarea numărului de posturi pe gărzi este
prevăzută în anexa nr. 2 și se fundamentează în conformitate cu dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2021, cu completările ulterioare, și ale
Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările
ulterioare.(3) Statul de funcții și structura organizatorică ale gărzilor forestiere se
aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei
hotărâri.(4) În subordinea gărzilor, la nivel județean funcționează structuri fără
personalitate juridică.

Articolul 5
(1) Garda Forestieră Națională coordonează și controlează activitatea gărzilor și
desfășoară acțiuni operative pe întreg teritoriul țării, în baza sarcinilor și atribuțiilor
stabilite de inspectorul general. Garda Forestieră Națională, în desfășurarea activității
de implementare, monitorizare și control al regimului silvic și cinegetic, îndeplinește
pe raza județelor arondate atribuții de sinteză, coordonare, inspecție și control în
aceste domenii.(2) În domeniul silviculturii, Garda Forestieră Națională
implementează la nivel național politicile autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură în activitățile de administrare a fondului forestier național, de gestionare
durabilă a pădurilor, de conservare a biodiversității în păduri, de reconstrucție
ecologică, de regenerare și îngrijire a pădurilor, de asigurare a integrității fondului
forestier național, de prevenire și stingere a incendiilor, de pază și protecție a
pădurilor, de recoltare a produselor specifice fondului forestier național, de exploatare
a masei lemnoase, de control al provenienței și al trasabilității materialelor lemnoase,
de dezvoltare a conștiinței forestiere, de accesibilizare a pădurilor, de dezvoltare a
fondului forestier național, de sprijin al formelor asociative ale proprietarilor de
păduri și de control al aplicării și respectării regimului silvic.(3) În domeniul
cinegetic, Garda Forestieră Națională implementează la nivel național politicile
autorității publice centrale care răspunde de silvicultură în activitățile de administrare
și gestionare a fondului cinegetic al României, de protecție a faunei de interes
cinegetic, de exercitare a vânătorii și de inspecție și control al regimului cinegetic.
(4) Garda Forestieră Națională elaborează și asigură realizarea strategiei de inspecție
și control pentru structura centrală și pentru gărzi.(5) Garda Forestieră Națională, prin
conducerea și structurile sale, urmărește modul de realizare a atribuțiilor încredințate
gărzilor și stabilește toate măsurile operative pentru optimizarea activității de control.

Articolul 6
(1) Conducerea Gărzii Forestiere Naționale este asigurată de un inspector general cu
rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea
conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.
(2) Inspectorul general are calitatea de ordonator secundar de credite și exercită
atribuțiile legale în această calitate pentru Garda Forestieră Națională.(3) Inspectorul
general reprezintă Garda Forestieră Națională în relațiile cu terții.(4) Inspectorul
general emite decizii, aprobă instrucțiuni, regulamente, norme de lucru, proceduri și
alte dispoziții specifice necesare pentru îndeplinirea sarcinilor și atribuțiilor
personalului Gărzii Forestiere Naționale și ale gărzilor.(5) Inspectorul general este
ajutat în activitatea sa de un inspector general adjunct, cu rang de subsecretar de stat,
precum și de un secretar general, numiți în condițiile legii.(6) Inspectorul general
conduce aparatul de lucru al Gărzii Forestiere Naționale, numește și eliberează din
funcție personalul acesteia, în condițiile legii.(7) Conducătorul autorității publice
centrale care răspunde de silvicultură numește și eliberează din funcție, în condițiile
legii, inspectorii-șefi ai gărzilor.(8) Inspectorul general poate delega atribuții, în
condițiile legii, inspectorului general adjunct și secretarului general.
Articolul 7
(1) Conducerea fiecăreia dintre Gărzi este asigurată de un inspector-șef, funcționar
public de conducere cu studii superioare de lungă durată în domeniul silvicultură,
numit în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (7).(2) Inspectorul-șef emite decizii,
în condițiile legii.(3) Inspectorul-șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.(4) În
cazul absenței inspectorului-șef, precum și în cazul în care inspectorul-șef se află în
imposibilitate temporară de a-și exercita funcția, calitatea de ordonator terțiar de
credite, precum și celelalte atribuții care revin inspectorului-șef se exercită în numele
acestuia de către o persoană cu funcție de conducere desemnată prin decizie în acest
sens.

Articolul 8

Numărul maxim de posturi pentru Garda Forestieră Națională și pentru gărzi este
1.007, din care:
a) Garda Forestieră Națională, 85 de posturi, inclusiv demnitarii, din care 47 de
posturi pentru personalul cu studii superioare de lungă durată în domeniul silvicultură
și 38 de posturi pentru persoane cu atribuții auxiliare domeniului;
b) gărzile, 922 de posturi, din care 850 de posturi pentru personalul cu studii
superioare de lungă durată în domeniul silvicultură și 72 de posturi pentru persoane cu
atribuții auxiliare domeniului, din care: 18 posturi cu pregătire juridică încadrate cu
funcționari publici cu funcții generale, 18 posturi cu pregătire economică și 36 de
posturi cu diferite atribuții - resurse umane, achiziții, investiții, administrativ.

Articolul 9
(1) Principalele atribuții ale Gărzii Forestiere Naționale sunt următoarele:
a) coordonează activitatea gărzilor, având ca principal scop asigurarea controlului
aplicării uniforme și unitare a regimului silvic în fondul forestier național și în
vegetația forestieră din afara fondului forestier național și a regimului cinegetic pe
întreg teritoriul național;
b) avizează propunerile de acte normative emise de gărzi pe domeniile silvicultură și
cinegetic;
c) asigură implementarea politicilor autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură în domeniile silvic și cinegetic, potrivit reglementărilor în vigoare;
d) elaborează și asigură realizarea strategiei de inspecție și control pentru structura
centrală și pentru gărzi;
e) personalul cu atribuții de control din cadrul Gărzii Forestiere Naționale îndeplinește
atribuțiile agenților constatatori prevăzute de lege; constată faptele care pot fi
încadrate drept contravenții în domeniile silviculturii și cinegetic și aplică sancțiunile
prevăzute de lege; ia măsurile care se impun în vederea confiscării materialelor
lemnoase care fac obiectul contravenției, în cazul în care legea prevede o astfel de
sancțiune; constată infracțiunile prevăzute de legislația din domeniile silviculturii și
cinegetic și sesizează organele de urmărire penală competente în condițiile prevăzute
de Codul de procedură penală;
f) în exercitarea atribuțiilor de control, personalul cu atribuții de control prevăzut
la lit. e) îndeplinește funcții ce implică exercițiul autorității de stat, având următoarele
drepturi și obligații:(i) să aibă acces deplin, în condițiile legii, în terenurile care fac
parte din fondul forestier, indiferent de natura proprietății, în sediile persoanelor
juridice sau în incintele în care se desfășoară o activitate din domeniile silviculturii
sau cinegetic;(ii) să controleze modul de producere, depozitare, circulație a
materialelor lemnoase în toate locurile și spațiile în care se desfășoară activitatea
operatorilor economici;(iii) să legitimeze, în vederea stabilirii identității, persoanele
care încalcă dispozițiile legale din domeniile silviculturii sau cinegetic;(iv) să
participe, împreună cu organele de poliție și jandarmerie, la activitățile comune de
constatare a contravențiilor și infracțiunilor prevăzute de legislația silvică sau
cinegetică;(v) să sprijine activitatea de cercetare penală desfășurată de organele de
urmărire penală cu privire la infracțiunile prevăzute de legislația silvică sau
cinegetică;(vi) să confiște sau să rețină în vederea confiscării, pe baza constatărilor
efectuate, bunurile folosite ori rezultate în urma săvârșirii faptelor ilegale;(vii) să
participe, împreună cu structurile competente, la controlul regimului silvic;(viii) să
acționeze cu echipe de intervenție mobile în baza informațiilor proprii sau transmise
de structurile cu atribuții specifice ale statului, inclusiv în punctele vamale și în cele
de trecere a frontierei;(ix) să participe la activitățile de control al vehiculelor care
transportă material lemnos pe drumurile publice și al documentelor aferente acestei
activități, împreună cu agenții și ofițerii din cadrul Poliției Române;(x) să oprească și
să controleze vehiculele care transportă material lemnos pe drumurile forestiere și
documentele aferente acestei activități;
g) personalul de conducere și personalul anume desemnat din cadrul gărzilor
gestionează informații clasificate, cu respectarea dispozițiilor legale în domeniu;
h) utilizează Sistemul informațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase,
denumit în continuare SUMAL 2.0, pentru nevoi de control, cu acces atribuit de
autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură;
i) realizează analize de risc prin interogarea SUMAL 2.0 și pe baza informațiilor
statistice specifice domeniului, prin intermediul structurii din cadrul Gărzii Forestiere
Naționale care realizează analize de risc;
j) ține evidența actelor administrative emise de gărzi, precum emiterea/retragerea de
avize, autorizații, acorduri specifice regimului silvic și celui cinegetic și
reglementărilor referitoare la trasabilitatea materialelor lemnoase, potrivit prevederilor
legale;
k) organizează periodic, în baza unui calendar și a unei tematici actualizate
permanent, acțiuni de inspecție și control în fondul forestier național, indiferent de
deținător, precum și în fondurile cinegetice și la acțiunile de vânătoare, stabilind
măsurile ce se impun; constată faptele care pot fi încadrate ca infracțiuni în domeniile
silviculturii și cinegetic și sesizează organele de poliție/parchetul competent în
vederea efectuării cercetării penale;
l) colaborează, prin structurile din cadrul autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură, cu structurile implicate în activitatea de combatere a infracțiunilor
împotriva intereselor financiare ale comunităților europene;
m) îndeplinește atribuțiile legale cu privire la împădurirea terenurilor agricole, precum
și pe cele referitoare la reîmpădurirea terenurilor forestiere afectate de factori biotici și
abiotici, prevăzute la investiția I1 „Campania națională de împădurire și reîmpădurire,
inclusiv păduri urbane“ din Programul național de redresare și reziliență, conform
reglementărilor în vigoare;
n) asigură îndrumarea metodologică și procedurală, la derularea proiectelor de
împăduriri și reîmpăduriri, a deținătorilor de terenuri agricole și forestiere.
(2) Principalele atribuții ale gărzilor forestiere sunt următoarele:
a) implementează, monitorizează și controlează aplicarea regimului silvic în fondul
forestier național și în vegetația forestieră din afara fondului forestier național, pe raza
de competență;
b) controlează, în baza unui plan revizuit periodic, urmând o procedură pe baza
informațiilor furnizate de structura din cadrul Gărzii Forestiere Naționale care
realizează analize de risc pe baza informațiilor statistice, toate structurile de
administrație silvică, indiferent de forma de proprietate asupra terenurilor forestiere;
controalele se pot efectua pe baza unor informații și suspiciuni relevante privind
încălcarea regimului silvic ori de câte ori este nevoie;
c) monitorizează, inspectează și controlează toate activitățile supuse regimului silvic
desfășurate de persoanele fizice și juridice, precum și de deținătorii și administratorii
cu orice titlu de fond forestier;
d) controlează modul în care se aplică legislația silvică în vegetația forestieră din afara
fondului forestier național;
e) controlează deținătorii de terenuri forestiere cu privire la executarea lucrărilor de
reîmpădurire și de completare a regenerărilor naturale în termen de cel mult două
sezoane de vegetație de la tăierea unică sau definitivă;
f) controlează modul în care este respectată legislația în vigoare privind proveniența,
circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialelor lemnoase,
inclusiv importul/exportul acestora;
g) utilizează Sistemul informațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase -
SUMAL 2.0 pentru nevoi de control, pe raza de competență sau în afara acesteia în
cazul situațiilor speciale, în baza împuternicirii de acces atribuite de direcția de
specialitate din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură;
h) exercită atribuțiile de control al operatorilor și comercianților, astfel cum sunt
definiți la art. 2 lit. c) și d) din Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului
European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin
operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, pentru sortimentele de
lemn și produsele din lemn prevăzute în anexa la regulament, corespunzătoare
codurilor de clasificare: 4401, 4403, 4406 și 4407;
i) elaborează, în vederea însușirii de către inspectorul general, comunicările către
direcția coordonatoare din cadrul autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură, referitoare la datele solicitate de Uniunea Europeană privind aplicarea
Regulamentului (UE) nr. 995/2010 și a Regulamentului (CE) nr. 2.173/2005 al
Consiliului din 20 decembrie 2005 privind instituirea unui regim de licențe FLEGT
pentru importurile de lemn în Comunitatea Europeană;
j) întocmesc și supun aprobării conducerii Gărzii Forestiere Naționale note și
informări cu privire la aspectele constatate în urma inspecțiilor și a controalelor
efectuate și comunică acesteia măsurile aplicate și pe cele în curs de aplicare;
k) participă, potrivit competențelor și în baza protocoalelor și planurilor de acțiune, la
activități de control cu alte structuri din țară și din străinătate care desfășoară activități
în domeniul silvic sau în legătură cu domeniul silvic, prezentând conducerii Gărzii
Forestiere Naționale rapoarte și sinteze asupra acestora;
l) asigură evidențele operative statistice referitoare la activitatea de inspecție și
control, de implementare a regimului silvic și cinegetic, raportări specifice de
îndeplinire a cerințelor Uniunii Europene, pe care le transmit structurii de analiză de
risc din cadrul Gărzii Forestiere Naționale;
m) transmit informațiile statistice specifice domeniului de competență către Garda
Forestieră Națională, în vederea realizării de analize de risc de către structura
specializată din cadrul acesteia;
n) transmit către Garda Forestieră Națională actele administrative emise -
emiterea/retragerea de avize, autorizații, acorduri specifice regimului silvic și celui
cinegetic și reglementările referitoare la trasabilitatea materialelor lemnoase -, în
vederea realizării de evidențe la nivel național.
Articolul 10

În cadrul Gărzii Forestiere Naționale și al gărzilor sunt încadrați funcționari publici cu


funcții generale, funcționari publici cu funcții specifice și personal angajat cu contract
individual de muncă, salarizați în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Articolul 11
(1) Garda Forestieră Națională și gărzile au în dotare un parc auto, potrivit
dispozițiilor legale în vigoare, iar pentru activități specifice utilizează un număr de
mijloace de transport. Schema parcului auto al Gărzii Forestiere Naționale și numărul
mijloacelor de transport sunt prevăzute în anexa nr. 3.(2) Persoanele care prin lege au
dreptul de a utiliza mijloacele de transport din dotarea Gărzii Forestiere Naționale și a
gărzilor, precum și persoanele care desfășoară activități specifice pot folosi mijloacele
de transport din parcul propriu al Gărzii Forestiere Naționale și al gărzilor în baza
permisului de conducere pe care îl posedă, cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de
credite și cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Articolul 12
(1) Patrimoniul Gărzii Forestiere Naționale se constituie pe baza situațiilor financiare
întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (1^1) din Legea contabilității nr. 82/1991,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a protocoalelor de predare-
preluare încheiate între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Garda Forestieră
Națională în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
(2) Protocolul de predare-preluare prevăzut la alin. (1) va cuprinde și creditele
bugetare neutilizate pe anul 2023, aferente gărzilor forestiere.

Articolul 13
(1) Până la aprobarea modelului uniformei de serviciu, cu însemnele și ecusoanele
distinctive potrivit Ordonanței de urgență nr. 77/2021 privind înființarea Gărzii
Forestiere Naționale, cu completările ulterioare, personalul Gărzii Forestiere
Naționale și al gărzilor forestiere care are atribuții de implementare, monitorizare și
control are îndatorirea de a purta uniforma de serviciu, cu însemnele și ecusoanele
distinctive aprobate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 743/2015 privind organizarea și
funcționarea Gărzilor forestiere, cu modificările ulterioare.(2) Inspectorul general are
obligația emiterii autorizației de confecționare a dispozitivelor speciale de marcat cu
amprentă triunghiulară, destinate utilizării în fondul forestier național și în vegetația
din afara acestuia, de către personalul silvic din cadrul Gărzii Forestiere Naționale.

Articolul 14

Ocuparea posturilor în cadrul Gărzii Forestiere Naționale și preluarea personalului


gărzilor forestiere în structura acesteia se realizează în termen de minimum 30 de zile
de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 15

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 16
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr.
743/2015 privind organizarea și funcționarea Gărzilor forestiere, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 22 septembrie 2015, cu
modificările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Tánczos Barna
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Marius-Constantin Budăi
p. Ministrul afacerilor interne,
Aneta Matei,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor,
Alin Chitu,
secretar de stat
București, 18 ianuarie 2023.
Nr. 46.

Anexa nr. 1*)

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
a Gărzii Forestiere Naționale
(la 17-02-2023, Anexa nr. 1 a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 46 din 18
ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 17 februarie 2023 )

Anexa nr. 2

Repartizarea numărului de posturi pe gărzi


Nr. Denumirea Sediul Județele arondate Numărul de
crt. posturi
Total din care
personal
silvic
Garda Forestieră Municipiul Brașov, Covasna, Harghita,
1 125 117
Brașov Brașov Mureș, Sibiu
Municipiul București,
Garda Forestieră Municipiul Călărași, Constanța, Ilfov,
2 75 67
București București Giurgiu, Ialomița,
Teleorman
Garda Forestieră Municipiul Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj,
3 103 95
Cluj Cluj-Napoca Maramureș
Garda Forestieră Municipiul Brăila, Buzău, Galați,
4 100 92
Focșani Focșani Tulcea, Vrancea, Vaslui
Garda Forestieră Municipiul Arad, Bihor, Satu Mare,
5 91 83
Oradea Oradea Sălaj
Garda Forestieră Municipiul
6 Argeș, Dâmbovița, Prahova 84 76
Ploiești Ploiești
Municipiul
Garda Forestieră Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt,
7 Râmnicu 112 104
Râmnicu Vâlcea Vâlcea
Vâlcea
Garda Forestieră Municipiul Bacău, Botoșani, Iași,
8 132 124
Suceava Suceava Neamț, Suceava
Garda Forestieră Municipiul Caraș-Severin, Hunedoara,
9 100 92
Timișoara Timișoara Timiș
TOTAL 922 850

Anexa nr. 3

A. Schema parcului auto al Gărzii Forestiere Naționale


Nr. Garda Forestieră Națională - aparat Tipul mijlocului Numărul maxim
crt. propriu de transport aprobat (bucăți)
1 Parc auto demnitari și secretar general autoturism 3
2 Parc auto comun autoturism 15
Parc auto situații de urgență, activități de
autoturism,
3 control, delegații, transport de persoane, 2
microbuz
transport de marfă

B. Numărul mijloacelor de transport și al mijloacelor de transport cu destinație


specială din cadrul gărzilor forestiere
Numărul Numărul mijloacelor Numărul total al
Nr.
Denumirea mijloacelor de de transport cu mijloacelor de
crt.
transport destinație specială transport
Garda Forestieră
1 5 27 32
Brașov
Garda Forestieră
2 5 13 18
București
3 Garda Forestieră 5 21 26
Cluj
Garda Forestieră
4 5 20 25
Focșani
Garda Forestieră
5 5 17 22
Oradea
Garda Forestieră
6 5 15 20
Ploiești
Garda Forestieră
7 5 23 28
Râmnicu Vâlcea
Garda Forestieră
8 5 29 34
Suceava
Garda Forestieră
9 5 20 25
Timișoara
TOTAL 45 185 230

Numărul de autoturisme de la parcul comun poate varia în funcție de numărul


posturilor la nivelul Gărzii Forestiere Naționale și în conformitate cu prevederile
Ordonanței Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli
pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare.
NOTE:1. Autoturismele din parcul auto al Gărzii Forestiere Naționale pot fi conduse
și de demnitari sau alte categorii de salariați, în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Alte categorii de salariați vor conduce autoturismele Gărzii Forestiere Naționale cu
aprobarea ordonatorului de credite.2. Cotele privind consumul lunar de carburanți vor
fi aprobate de către ordonatorul de credite, cu respectarea consumului normat de
carburanți reglementat la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2021
privind înființarea Gărzii Forestiere Naționale, cu completările ulterioare.

HOTĂRÂRE nr. 1.076 din 23 septembrie 2009


pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier
EMITENT· GUVERNUL
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 721 din 26 octombrie 2009

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 124 din Legea nr.
46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Paza fondului forestier naţional împotriva ocupărilor ilegale de terenuri din fondul
forestier, a tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor şi a degradării
pădurilor sau a obiectivelor de orice fel amplasate în fond forestier, a păşunatului,
precum şi împotriva altor fapte păgubitoare pentru integritatea fondului forestier se
organizează şi se execută potrivit Regulamentului de pază a fondului forestier,
prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Asigurarea pazei în fondul forestier naţional se face numai prin ocoalele silvice
prevăzute la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi
completările ulterioare.

Articolul 3

Paza împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a


păşunatului şi a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier naţional se face numai
de către personalul silvic autorizat pentru portul armamentului de serviciu, potrivit
prevederilor legale.

Articolul 4

Paza fondului forestier naţional constituie serviciu silvic obligatoriu în cuprinsul


contractelor de administrare sau de servicii silvice încheiate de proprietari cu ocoalele
silvice.

Articolul 5

Organizarea pazei prevăzute la art. 1 se face cu respectarea principiului teritorialităţii


şi principiului de asigurare a nivelului adecvat de continuitate juridică, instituţională şi
operaţională în gestionarea pădurilor, potrivit prevederilor art. 5 lit. e) şi art. 16 alin.
(1) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 6

În exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier şi controlul


respectării regimului silvic personalul silvic este asimilat personalului care
îndeplineşte funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice, fiind competent să
constate contravenţii silvice, precum şi fapte care prin natura lor pot constitui
infracţiuni silvice, încheind în acest sens actele de constatare, potrivit prevederilor
legale.

Articolul 7

Ocoalele silvice şi celelalte structuri ierarhic superioare au obligaţia să sesizeze, în


termen de 24 de ore, organele de urmărire penală competente cu privire la faptele care
pot fi încadrate ca infracţiuni comise asupra personalului silvic cu atribuţii de pază
aflat în exerciţiul funcţiunii.

Articolul 8

Evaluarea pagubelor produse vegetaţiei forestiere din fondul forestier naţional şi din
afara acestuia se face potrivit reglementărilor în vigoare, la data constatării.

Articolul 9
Pagubele produse fondului forestier naţional, cauzate de neîndeplinirea, totală sau
parţială, a atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier, se impută celor
responsabili, în solidar cu pădurarul titular de canton silvic, precum şi cu alte
persoane cu atribuţii pe linie de pază, potrivit fişei postului.

Articolul 10

Pagubele rămase imputabile personalului silvic se recuperează prin una dintre


următoarele modalităţi:
a) prin reţinere pe statul de plată în tranşe lunare;
b) din garanţia gestionară constituită, caz în care aceasta se reconstituie în perioada
următoare în limitele şi în termenele stabilite de reglementările specifice privind
gestiunea;
c) alte mijloace prevăzute de lege.

Articolul 11

Următoarele categorii de personal au dreptul să efectueze controlul respectării


prevederilor Regulamentului de pază a fondului forestier prevăzut în anexă, potrivit
competenţelor teritoriale:
a) personalul silvic cu atribuţii de control din cadrul autorităţii publice centrale care
răspunde de silvicultură, precum şi din cadrul structurilor teritoriale subordonate,
potrivit competenţelor teritoriale, asupra deţinătorilor cu orice titlu de fond forestier;
b) personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi unităţilor
acesteia, asupra personalului silvic din structurile silvice de administrare subordonate;
c) personalul silvic din cadrul structurilor silvice de rang superior, altele decât cele ale
Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, înfiinţate potrivit reglementărilor în vigoare,
asupra personalului silvic din structurile silvice de administrare subordonate;
d) personalul silvic din cadrul structurilor silvice de administrare, potrivit dispoziţiilor
regulamentului prevăzut în anexă.

Articolul 12

Încălcarea prevederilor prezentei hotărâri atrage, după caz, răspunderea disciplinară,


civilă, contravenţională sau penală a persoanei vinovate, potrivit reglementărilor
legale în vigoare.

Articolul 13

Prezenta hotărâre intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul


Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
---------------
Ministrul agriculturii,
pădurilor şi dezvoltării rurale,
Ilie Sârbu
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea
Bucureşti, 23 septembrie 2009.
Nr. 1.076.

Anexă

REGULAMENT 23/09/2009

HOTĂRÂRE nr. 99 din 31 ianuarie 2023pentru modificarea și


completarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din
fondul forestier proprietate publică, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr. 715/2017
REGULAMENT din 5 octombrie 2017de valorificare a masei lemnoase din fondul
forestier proprietate publică
EMITENT· GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 812 din 13 octombrie 2017Notă
Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 715 din 5 octombrie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 812 din 13 octombrie 2017.

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

În înțelesul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos semnifică după


cum urmează:
a) act de punere în valoare, denumit în continuare APV - document tehnico-economic
care conține rezultatele evaluării cantitative și calitative conform normelor tehnice
silvice, precum și informațiile privitoare la localizarea masei lemnoase destinate
exploatării, conform amenajamentelor silvice;
(la 21-02-2019, Litera a) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1,
ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
b) activitate economică - orice activitate care constă în furnizarea de bunuri și servicii
pe o piață, cu respectarea prevederilor legale privind ajutorul de stat;
c) arboret inaccesibil - arboret situat în anumite condiții de teren, precum: pantă,
orografie, cursuri de apă, diguri, căi de comunicații, clădiri și alte construcții care fac
imposibile exploatarea și/sau transportul masei lemnoase care s-ar exploata din
respectivul arboret;
(la 21-02-2019, Litera c) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1,
ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
d) consum propriu al administratorului fondului forestier proprietate publică a statului
- volumul de lemn fasonat destinat pentru realizarea diverselor lucrări necesare
administrării fondului forestier proprietate publică a statului - lucrări de investiții și
reparații pentru lucrări de reconstrucție ecologică, lucrări de regenerare, lucrări de
protecție a pădurilor, amenajări cinegetice și piscicole, lucrări de investiții, de
reparații ale amenajărilor de tipul împrejmuirilor, construcțiilor administrative, a
drumurilor și căilor de acces, încălzirea spațiilor și clădirilor, amenajări pentru
prevenirea și stingerea incendiilor de pădure, amenajări pentru administrarea ariilor
naturale protejate, precum și volumul de lemn fasonat necesar pentru îndeplinirea
obligațiilor prevăzute în contractele colective de muncă; volumul de lemn fasonat
destinat consumului propriu al administratorului fondului forestier proprietate publică
a statului nu face obiectul comercializării; volumul necesar se estimează de
administrator și se publică pe site-ul administratorului, anterior licitației principale;
(la 21-02-2019, Litera d) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1,
ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
e) consum propriu al proprietarului/administratorului fondului forestier proprietate
publică a unității administrativ-teritoriale - volumul de lemn fasonat destinat pentru
realizarea diverselor lucrări necesare administrării fondului forestier proprietate
publică a unității administrativ-teritoriale - lucrări de investiții și reparații pentru
lucrări de reconstrucție ecologică, lucrări de regenerare, alte plantații, lucrări de
protecție a pădurilor, amenajări cinegetice și piscicole, lucrări de investiții, de
reparații ale amenajărilor de tipul împrejmuirilor, construcțiilor administrative, a
drumurilor și căilor de acces, încălzirea spațiilor și clădirilor, amenajări pentru
prevenirea și stingerea incendiilor de pădure, amenajări pentru administrarea ariilor
naturale protejate, precum și volumul de lemn fasonat necesar pentru îndeplinirea
obligațiilor prevăzute în contractele colective de muncă; volumul de lemn fasonat
destinat consumului propriu al proprietarului/administratorului fondului forestier
proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale nu face obiectul
comercializării; volumul necesar se estimează de administrator/prestatorul de servicii
silvice;
f) garanție de contractare - garanția care se constituie de către operatorul economic, la
înscrierea la licitație, în scopul de a garanta organizatorului că va încheia contractul
pentru volumul de masă lemnoasă pe picior/lemn fasonat adjudecat, că va plăti și
exploata masa lemnoasă pe picior, respectiv că va plăti și va ridica lemnul fasonat,
conform contractului încheiat între părți; garanția de contractare se constituie, la
dispoziția vânzătorului, în cuantum de 5% din valoarea, fără TVA, a volumului pentru
care se înscrie la licitație;
(la 02-02-2023, Litera f) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1,
Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
g) grad de accesibilitate - distanța determinată prin măsurători pe teren, pe traseul
instalațiilor de scos-apropiat existente sau al celor proiectate, dintre centrul suprafeței
parchetului și cea mai apropiată cale de transport cu caracter permanent - rutier,
feroviar sau punctul naval de încărcare;
h) grup de operatori economici - orice asociere de operatori economici asupra căreia
un alt operator economic autorizat, persoană fizică sau juridică, poate exercita, direct
sau indirect, o influență dominantă sau care poate exercita o influență dominantă
asupra altui subiect de drept sau care, ca urmare a asocierii cu un subiect de drept, se
află sub influența dominantă a unui alt subiect de drept;
i) grupaj de partizi - două sau mai multe partizi a căror masă lemnoasă s-a stabilit a se
valorifica «pe picior», partizi grupate în funcție de: bazinet, instalații de scos-apropiat,
calea de transport cu caracter permanent care le deservește și care se pot exploata de
un singur operator economic; în cadrul grupajului ordinea de autorizare la exploatare
a partizilor este: accidentale, igienă, secundare, conservare și principale;
(la 21-02-2019, Litera i) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1,
ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
j) întreprindere - orice entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de
forma juridică, de modul de finanțare sau de existența unui scop lucrativ al acesteia, în
sensul reglementărilor europene privind ajutorul de stat;
k) lemn fasonat - materialele lemnoase care fac obiectul prezentului regulament,
respectiv: lemnul rotund și despicat de lucru și lemnul de foc;
l) operator economic - orice întreprindere atestată, în condițiile legii, pentru lucrări de
exploatare forestieră, în cazul cumpărării masei lemnoase pe picior, precum și orice
persoană juridică sau fizică, în cazul cumpărării de lemn fasonat; termenul include și
întreprinderile individuale și persoanele fizice autorizate, înregistrate la oficiul
registrului comerțului;
m) organizator al licitației/negocierii - administratorii fondului forestier proprietate
publică a statului și/sau structurile din subordinea acestora, precum și
proprietarul/administratorul/ prestatorul de servicii al fondului forestier proprietate
publică a unei unități administrativ-teritoriale;
n) participant la licitație - persoana fizică sau juridică care îndeplinește toate condițiile
de a licita masă lemnoasă/lemn fasonat și este prezentă la licitație;
o) partidă - un lot de arbori destinat exploatării, estimat cantitativ și calitativ conform
metodelor dendrometrice pentru evaluarea volumului de lemn, în vigoare la data
estimării și care are același număr de identificare și denumire cu cele ale APVului;
p) postață - parte dintr-o partidă stabilită și delimitată pe teren, în conformitate cu
eșalonarea din anexa la contractul de vânzare încheiat între părți;
q) preț de pornire la licitație/negociere, denumit în continuare preț de pornire - prețul
stabilit de organizatorul licitației/negocierii, în conformitate cu prevederile
prezentului regulament; pentru masa lemnoasă, stabilirea acestui preț se face pornind
de la prețul de APV, exprimat în lei/mc, volum brut, fără TVA; prețul de pornire la
licitație/negociere pentru grupajele de partizi se stabilește pe grupaj, ca medie a
prețurilor de pornire ale partizilor componente, ponderate cu volumele acestora; prețul
de adjudecare al grupajului se defalcă pe partizi corespunzător creșterii obținute prin
licitație/negociere; în cazul lemnului fasonat, prețul de pornire la licitație/negociere se
fundamentează pe principiile economiei de piață, corelat cu condiția de livrare, pe
fiecare lot/piesă personalizată, pentru volumul brut; pentru masa lemnoasă care nu se
adjudecă la o procedură de valorificare, organizată potrivit prevederilor prezentului
regulament, prețul de pornire se poate modifica prin scăderea nivelului acestuia față
de nivelul de la procedura anterioară, dar nu poate fi mai mic decât nivelul prețului de
APV; pentru masa lemnoasă care nu se adjudecă la o procedură de valorificare,
organizată potrivit prevederilor prezentului regulament, prețul de pornire se poate
modifica prin scăderea nivelului acestuia față de nivelul de la procedura anterioară, în
condiții de piață, inclusiv sub prețul de APV, în limitele spațiului de negociere
aprobat de către organizatorul licitației;
(la 02-02-2023, Litera q) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1,
Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
r) preț de referință - prețul unui metru cub de masă lemnoasă pe picior care se
recoltează din fondul forestier proprietate publică, stabilit anual cel târziu până la data
de 30 octombrie a anului anterior anului de producție; acesta este un preț stabilit în
condiții de piață, în funcție de specie sau grupa de specii, de gradul de accesibilitate,
de sortiment și de natura produsului și se utilizează pentru calculul prețului actului de
punere în valoare - «preț de APV»; prețul de referință se aprobă, pentru fiecare an de
producție, prin decizie a conducătorului administratorului fondului forestier
proprietate publică a statului, la nivel județean, la nivel național sau la nivelul regiunii
de dezvoltare, respectiv de proprietar pentru masa lemnoasă provenită din fondul
forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale; prețul de referință
poate fi revizuit o singură dată în cursul unui an; decizia privind prețul de referință se
publică pe site-ul administratorului fondului forestier proprietate publică a statului,
respectiv pe site-ul administratorului/proprietarului fondului forestier proprietate
publică a unității administrativ-teritoriale;
(la 21-02-2019, Litera r) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1,
ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
s) preț de APV - prețul mediu al masei lemnoase cuprinse într-un act de punere în
valoare - APV, exprimat în lei/mc volum brut, rezultat prin aplicarea prețurilor de
referință prevăzute la lit. r), aferente sortimentelor dimensionale, lemnului de foc și
cojii, ponderate cu cantitățile acestora;
ș) procesare - prelucrarea primară a lemnului fasonat;
t) produse accidentale dispersate - produsele lemnoase rezultate ca urmare a afectării
unor arborete de către factori biotici și/sau abiotici destabilizatori, al căror volum
afectat este de cel mult 60% din volumul arboretului înscris în descrierea parcelară a
unității amenajistice diminuat cu volumul recoltat de la intrarea în vigoare a
amenajamentului, precum și cele rezultate din afectarea unor arborete integral pe
suprafețe compacte de maximum 0,5 ha;
(la 21-02-2019, Litera t) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1,
ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
ț) produse accidentale realizate pe suprafețe compacte - produsele lemnoase rezultate
ca urmare a afectării unui arboret de către factori biotici și/sau abiotici destabilizatori,
al căror volum afectat este de peste 60% din volumul arboretului înscris în descrierea
parcelară a unității amenajistice, diminuat cu volumul recoltat de la intrarea în vigoare
a amenajamentului sau integral pe suprafețe compacte mai mari de 0,5 ha; în cazul
arboretelor care prin extragerea arborilor afectați se vor încadra în urgența 1 de
regenerare, se pun în valoare ca produse accidentale toți arborii;
(la 21-02-2019, Litera ț) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1,
ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
u) produse accidentale suprapuse - arbori afectați de factori biotici și abiotici în
perioada cuprinsă între adjudecare și reprimirea parchetului în cazul partizilor
exploatate pe picior sau prin prestări servicii, respectiv în perioada cuprinsă între
autorizare și reprimirea parchetului în cazul partizilor exploatate cu forțele proprii ale
administratorului fondului forestier proprietate publică;
(la 02-02-2023, Litera u) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1,
Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
v) reprezentant al operatorului economic - persoana fizică învestită cu atribuții de
administrator sau lichidator ales, numit sau desemnat într-un alt mod, al cărui nume
este înscris în registrul de stat unde este înregistrată persoana juridică sau
împuternicitul acesteia prin înscris semnat în original de reprezentantul operatorului
economic, inclusiv prin semnătură electronică;
(la 02-02-2023, Litera v) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1,
Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
w) sortiment industrial de material lemnos - sortimentul industrial obținut din lemnul
aferent partizilor autorizate și exploatate; sortimentele industriale sunt cele
reglementate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură prin sistemul
informatic SUMAL 2.0, în temeiul prevederilor legale în vigoare referitoare la
proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor
de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund,
precum și la unele măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al
Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a
obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, cu
modificările și completările ulterioare;
(la 02-02-2023, sintagma: SUMAL a fost înlocuită de Punctul 58, Articolul I din
HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
94 din 02 februarie 2023 )
x) valorificarea masei lemnoase - acțiunea de punere pe piață a masei lemnoase care
se recoltează din fondul forestier proprietate publică, de către
proprietari/administratori, ca masă lemnoasă pe picior, precum și a lemnului fasonat,
modalitățile de valorificare fiind: prin vânzare în licitație publică, ca masă lemnoasă
pe picior și/sau ca lemn fasonat; prin negociere ca masă lemnoasă pe picior și/sau ca
lemn fasonat; prin vânzarea directă a lemnului fasonat; prin donație și sponsorizări, în
cazul lemnului fasonat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; prin utilizarea
lemnului fasonat pentru consumul propriu al proprietarului și/sau al administratorului;
prin prelucrarea primară a lemnului fasonat în instalațiile proprii ale proprietarului
și/sau ale administratorului fondului forestier proprietate publică;
y) valorificarea superioară a masei lemnoase - valorificarea masei lemnoase realizată
de către proprietarii/administratorii de fond forestier proprietate publică, sub formă de
sortimente de lemn fasonat, prin care fiecărui sortiment îi este dată destinația
industrială adecvată, care permite realizarea unei valori adăugate superioare.
(la 21-02-2019, Litera y) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1,
ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
z) vânzător - proprietarul/administratorul fondului forestier proprietate publică, care
realizează operațiunea de vânzare a masei lemnoase/lemnului fasonat
recoltată/recoltat din acest fond, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
aa) volum brut - volumul masei lemnoase conform APV, al lemnului de foc, al
lemnului rotund sau despicat de lucru, inclusiv coaja acestora;
bb) volum net - volumul lemnului de lucru, fără coajă, prevăzut în APV, în cazul
masei lemnoase; volumul lemnului rotund și despicat de lucru, fără coaja acestuia, în
cazul lemnului fasonat.
cc) instrumente bancare decontabile - cec, bilet la ordin avalizat de bancă, scrisoare de
garanție bancară.
(la 21-02-2019, Articolul 1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 2,
ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )

Articolul 2
(1) Volumul de masă lemnoasă care se recoltează anual din fondul forestier
proprietate publică, potrivit Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, se valorifică potrivit prevederilor prezentului
regulament.(2) Volumul de masă lemnoasă prevăzut la alin. (1) este cel cuprins în
actele de punere în valoare.

Articolul 3
(1) Hotărârea privind modul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier
proprietate publică a statului, ca «masă lemnoasă pe picior» sau ca «lemn fasonat» se
ia, cu respectarea prevederilor alin. (2) și (4), de către:
(la 21-02-2019, Partea introductivă a alineatului (1) din Articolul 3 , Capitolul I a fost
modificată de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8
februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
a) Consiliul de administrație al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, direct sau
prin comitetele directoare ale unităților Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva,
pentru fondul forestier proprietate publică a statului administrat de aceasta;
b) Comitetul de direcție al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în
Silvicultură „Marin Drăcea“, pentru fondul forestier proprietate publică a statului
administrat de acesta;
c) Consiliul de administrație al Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului
Protocolului de Stat“, pentru fondul forestier proprietate publică a statului administrat
de aceasta.(2) La adoptarea hotărârii prevăzute la alin. (1) se au în vedere
următoarele:
a) partizile de produse secundare și de igienă la care exploatarea se realizează în
ordinea prevăzută la art. 59 alin. (5^1) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
(la 02-02-2023, Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată
de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
b) procentele de valorificare ca lemn fasonat stabilite prin Legea nr. 46/2008,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
(la 02-02-2023, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată
de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
c) necesarul anual estimat de lemn de foc destinat încălzirii populației. Volumul
minim ce va fi oferit spre vânzare către populație și ceilalți beneficiari prevăzuți de
lege, ca lemn de foc și lemn de lucru rotund cu diametrul la capătul gros de maximum
24 cm, este de 1 milion mc/an de producție. La adoptarea hotărârii, pentru
îndeplinirea obligației prevăzute la art. 60 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 46/2008,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind asigurarea cu prioritate
a lemnului de foc pentru populație, se vor avea în vedere, cu prioritate, partizile cu
procentul cel mai mare de lemn de foc;
d) necesarul anual estimat de lemn rotund de lucru pentru producătorii din industria
mobilei;
e) necesitatea efectuării lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor tinere,
precum și a celor de extragere a produselor accidentale și de igienă;
f) capacitatea anuală efectivă de exploatare a ocoalelor silvice/bazelor experimentale.
(la 21-02-2019, Alineatul (2) din Articolul 3 , Capitolul I a fost modificat de Punctul
4, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )(3) Hotărârea prevăzută
la alin. (1) se publică pe site-ul administratorilor fondului forestier proprietate publică
a statului.
(la 21-02-2019, Alineatul (3) din Articolul 3 , Capitolul I a fost modificat de Punctul
4, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )(4) Abrogat.
(la 02-02-2023, Alineatul (4) din Articolul 3 , Capitolul I a fost abrogat de Punctul 3,
Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(5) Abrogat.
(la 21-02-2019, Alineatul (5) din Articolul 3 , Capitolul I a fost abrogat de Punctul 5,
ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )(6) Abrogat.
(la 21-02-2019, Alineatul (6) din Articolul 3 , Capitolul I a fost abrogat de Punctul 5,
ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )(7) Partizile rămase
neadjudecate după parcurgerea a două licitații și a unei negocieri, cele care au făcut
obiectul contractelor de vânzare reziliate, precum și partizile care au fost adjudecate,
dar nu a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare în termenul stabilit prin caietul
de sarcini se pot exploata în regie proprie, cu forțe proprii sau prin prestări servicii cu
operatori economici atestați pentru lucrări de exploatare forestieră.
(la 02-02-2023, Alineatul (7) din Articolul 3 , Capitolul I a fost modificat de Punctul
4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(8) Produsele extraordinare,
astfel cum sunt definite de Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea
contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare, se valorifică de
administratorii fondului forestier proprietate publică, de regulă, ca lemn fasonat.
Exploatarea masei lemnoase care constituie aceste produse se face de către operatori
economici atestați pentru activitatea de exploatare forestieră și care concomitent
îndeplinesc, după caz, exigențele prevăzute de legislația specifică domeniilor: energie
electrică, gaze naturale, petrol, căi de transport, inclusiv forestiere. În cazul rețelelor
de transport și distribuție a energiei electrice, gazelor naturale, petrolului, al căilor de
transport rutiere și feroviare, exploatarea produselor extraordinare se realizează de
către operatorii economici atestați pentru lucrări de exploatări forestiere care au
încheiat contracte de prestări servicii cu titularii de autorizații și licențe, conform
legislației în vigoare, aceștia putând fi titulari ai autorizațiilor de exploatare.
(la 02-02-2023, Alineatul (8) din Articolul 3 , Capitolul I a fost modificat de Punctul
4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(9) Din partizile prevăzute
la alin. (2), (4), (7) și (8) se poate asigura, prin vânzare directă, și consumul
populației, al instituțiilor publice și al unităților de interes local, finanțate integral sau
parțial de la bugetul de stat sau bugetul local și care nu desfășoară activitate
economică în sensul reglementărilor europene în domeniul ajutorului de stat.
(10) Volumul necesar consumului propriu al administratorului fondului forestier
proprietate publică a statului se asigură din partizile a căror masă lemnoasă a fost
stabilită a fi valorificată ca lemn fasonat, potrivit prezentului regulament, precum și
din partizile prevăzute la alin. (7) și (8).(11) Lemnul rotund de lucru rezultat din
exploatarea partizilor prevăzute a fi valorificate ca lemn fasonat potrivit prezentului
regulament poate face obiectul procesării în instalațiile proprii ale administratorului
fondului forestier proprietate publică a statului, cu respectarea prevederilor legale din
domeniu.(12) Produsele extraordinare care necesită exploatarea în regim de urgență
pentru asigurarea siguranței circulației publice, a siguranței în funcționare a liniilor
electrice aeriene de transport și distribuție a energiei electrice, precum și produsele
accidentale I care fac obiectul defrișărilor legal aprobate apărute în fondul forestier
proprietate publică vor fi exploatate cu prioritate de către administratori/prestatori
servicii silvice prin modalitățile prevăzute de lege, cu forțe proprii, în limita
capacităților de exploatare existente.
(la 21-02-2019, Articolul 3 din Capitolul I a fost completat de Punctul 6,
ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )

Articolul 4
(1) Hotărârea privind modul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier
proprietate publică a unei unități administrativ-teritoriale ca «masă lemnoasă pe
picior» sau ca «lemn fasonat» se ia de către consiliul de administrație al regiei publice
locale sau, după caz, de către consiliul local.
(la 02-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 4 , Capitolul I a fost modificat de Punctul
5, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(2) Hotărârea prevăzută
la alin. (1) se publică pe site-ul administratorului fondului forestier proprietate publică
a unității administrativ-teritoriale și/sau al organizatorului licitației.
(la 21-02-2019, Articolul 4 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 7,
ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )

Articolul 5
(1) Volumul de masă lemnoasă care se recoltează anual din fondul forestier
proprietate publică a unei unități administrativ-teritoriale se propune, în condițiile
legii, de către ocolul silvic care administrează/asigură serviciile silvice, în baza
prevederilor amenajamentelor silvice și în condițiile prevăzute la art. 59 din Legea nr.
46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și se aprobă prin
hotărâre a consiliului local. La stabilirea acestui volum se vor urmări:
(la 02-02-2023, Partea introductivă a alineatului (1) din Articolul 5 , Capitolul I a fost
modificată de Punctul 6, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
a) recoltarea integrală a posibilității anuale de produse principale;
b) realizarea integrală a volumului anual de lucrări de conservare;
c) parcurgerea cu lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor, cel puțin a
suprafețelor prevăzute de amenajamentele silvice;
d) necesitatea extragerii produselor accidentale și a produselor de igienă, puse în
valoare;
e) respectarea condițiilor tehnice necesare punerii în valoare a masei lemnoase și
oportunității efectuării lucrărilor silvotehnice;
f) regimul ariilor protejate;
g) inaccesibilitatea unor arborete;
h) aplicarea unor acte normative;
i) problemele create de existența unor litigii sau hotărâri judecătorești executorii.
(la 02-02-2023, Litera i) din Alineatul (1), Articolul 5 , Capitolul I a fost modificată
de Punctul 6, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(2) Masa lemnoasă prevăzută
la alin. (1) se valorifică în condițiile prezentului regulament.

Articolul 6
(1) Volumul de masă lemnoasă care se recoltează anual din fondul forestier
proprietate publică a unei unități administrativ-teritoriale se propune, în condițiile
legii, de ocolul silvic care administrează/asigură serviciile silvice, în baza prevederilor
amenajamentelor silvice și în condițiile reglementate de art. 59 din Legea nr. 46/2008,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, și se aprobă prin hotărâre a
consiliului local.(2) La propunerea și aprobarea volumului prevăzut la alin. (1) se vor
urmări:
a) recoltarea integrală a posibilității anuale de produse principale;
b) realizarea integrală a volumului anual de lucrări de conservare;
c) parcurgerea cu lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor, cel puțin a
suprafețelor prevăzute de amenajamentele silvice;
d) respectarea condițiilor tehnice necesare punerii în valoare a masei lemnoase și a
oportunității efectuării lucrărilor silvotehnice;
e) necesitatea extragerii produselor accidentale și a produselor de igienă, puse în
valoare;
f) regimul ariilor protejate;
g) inaccesibilitatea unor arborete;
h) aplicarea unor acte normative;
i) problemele create de existența unor litigii sau hotărâri judecătorești executorii.
(la 02-02-2023, Litera i) din Alineatul (2) , Articolul 6 , Capitolul I a fost modificată
de Punctul 7, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(3) Masa lemnoasă prevăzută
la alin. (1) se valorifică în condițiile prezentului regulament. Face obiectul
valorificării, prin modalitățile prevăzute la art. 1 lit. x), volumul de masă lemnoasă
rămas disponibil după asigurarea necesarului, în următoarea ordine de prioritate,
pentru:
a) consumul populației;
b) consumul propriu al unităților de interes local finanțate integral sau parțial de la
bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfășoară activitate economică în sensul
reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat;
c) consumul propriu al proprietarului/administratorului fondului forestier proprietate
publică a unității administrativ-teritoriale respective.(4) Criteriile, volumele și
prioritățile privind valorificarea masei lemnoase prevăzută la alin. (3) sunt stabilite de
consiliul local al unității administrativ-teritoriale care este proprietarul acestui fond
forestier.(5) După asigurarea necesarului prevăzut la alin. (3), masa lemnoasă și
lemnul fasonat se pot valorifica altor solicitanți, în condițiile prezentului regulament.

Articolul 7
(1) Un operator economic/grup de operatori economici poate cumpăra la licitație
publică/negociere materiale lemnoase rezultate din produse principale sau accidentale
I, sub formă de lemn de lucru rotund fasonat la drum auto, provenit din fondul
forestier proprietate publică, dacă la momentul organizării procedurii de
licitație/negociere îndeplinește condițiile prevăzute de art. 60 alin. (5) lit. c) din Legea
nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(la 02-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 7 , Capitolul I a fost modificat de Punctul
8, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(2) Informațiile cu privire la
operatorii economici/grupurile de operatori economici care nu respectă procentul
prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, se comunică autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură de către structura de specialitate a autorității publice centrale care
răspunde de silvicultură competentă teritorial, aceasta având obligația publicării pe
site-ul propriu, în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicare.
Articolul 8
(1) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură are obligația de a afișa
pe site-ul acesteia, anual, până la data de 15 februarie, volumele lemnului fasonat
valorificat din sortimentele: lemn rotund și despicat de lucru și lemn de foc, din
fiecare specie, stabilite ca medie a ultimilor 3 ani, în baza datelor din sistemul
informatic SUMAL 2.0, rezultate prin aplicarea procentului prevăzut de art. 60 alin.
(5) lit. f) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(la 02-02-2023, sintagma: SUMAL a fost înlocuită de Punctul 58, Articolul I din
HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
94 din 02 februarie 2023 )(2) Pentru respectarea condițiilor prevăzute de art. 60 alin.
(5) lit. f) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
operatorul economic/grupul de operatori economici depune la organizatorul licitației o
declarație pe propria răspundere care să cuprindă situația volumului de lemn fasonat
achiziționat/procesat anual din fiecare specie și sortiment industrial de material
lemnos, astfel cum este definit la art. 1 lit. w).(3) Informațiile cu privire la operatorii
economici/grupurile de operatori economici care au depășit procentul prevăzut la art.
60 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, din sortimentele prevăzute la alin. (1), se comunică de către garda
forestieră competentă teritorial autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură, aceasta având obligația publicării pe site-ul propriu, în termen de 5 zile
lucrătoare de la comunicare.

Articolul 9
(1) În vederea asigurării transparenței amplasării și valorificării masei lemnoase care
se recoltează din fondul forestier proprietate publică a statului și a lemnului fasonat,
administratorii fondului forestier au obligația de a asigura publicarea
licitațiilor/negocierilor de vânzare a masei lemnoase și a lemnului fasonat provenite
din acest fond forestier, pe siteul organizatorului, cu minimum 30 de zile
calendaristice înainte de desfășurarea licitației principale, în cazul masei lemnoase, și
cu minimum 10 zile calendaristice înainte de desfășurarea licitațiilor
intermediare/negocierilor de vânzare a masei lemnoase și a licitațiilor/negocierilor de
vânzare a lemnului fasonat; publicarea anunțului se face și pe site-ul
www.produselepadurii.ro, administrat de autoritatea publică centrală care răspunde de
silvicultură, iar publicarea este gratuită.
(la 21-02-2019, Alineatul (1) din Articolul 9 , Capitolul I a fost modificat de Punctul
8, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )(2) În vederea asigurării
transparenței amplasării și valorificării masei lemnoase din fondul forestier
proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, precum și a comercializării
acesteia și a lemnului fasonat care se supun valorificării în conformitate cu
prevederile Legii nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
administratorii/prestatorii de servicii silvice au obligația să publice cu minimum 10
zile calendaristice înainte de desfășurarea licitațiilor pe site-ul organizatorilor
licitațiile/ negocierile de masă lemnoasă/lemn fasonat care provine din acest fond
forestier. Publicarea anunțului se face și pe site-ul www.produselepadurii.ro.
Conținutul și modelul anunțului sunt prevăzute în anexa nr. 1.
(la 21-02-2019, Alineatul (2) din Articolul 9 , Capitolul I a fost modificat de Punctul
8, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )(3) Pentru partizile supuse
vânzării prin negociere, în condițiile prevederilor art. 44, nu se aplică prevederile alin.
(1) și (2).

Capitolul II Valorificarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică

Secţiunea 1 Organizarea licitațiilor și preselecția solicitanților

Articolul 10
(1) În perioada 1 septembrie-15 octombrie, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva,
prin comitetele directoare ale unităților din cadrul acesteia, Institutul Național de
Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea», prin comitetul de direcție al
acestuia, respectiv Regia Autonomă «Administrația Patrimoniului Protocolului de
Stat», prin consiliul de administrație al acesteia, aprobă lista partizilor ce urmează a fi
exploatate în anul calendaristic următor; în lista de partizi se pot include și partizi
constituite în arborete care urmează să facă obiectul planurilor decenale de recoltare,
pentru situația în care în ocolul silvic se desfășoară lucrări de amenajare a pădurilor,
dar nu a fost organizată ședința de preavizare a soluțiilor tehnice - Conferința a II-a de
amenajare; informațiile despre aceste arborete sunt transmise, în scris, ocolului silvic
de către proiectantul lucrărilor de amenajare a pădurilor; autorizarea spre exploatare a
acestor partizi poate fi făcută numai după emiterea actului administrativ de mediu, cu
excepția partizilor constituite pentru lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor,
care pot fi autorizate și înainte.
(la 02-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 10 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 9, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(2) În termen de
maximum 10 zile calendaristice de la aprobarea listei partizilor, aceasta se publică pe
site-ul administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului. Pe site-ul
www.produselepadurii.ro, precum și pe site-ul administratorilor în același termen se
publică și catalogul masei lemnoase stabilite să se valorifice în anul calendaristic
următor, pe fiecare ocol silvic. Catalogul conține minimum următoarele documente și
informații:
a) lista partizilor aferentă anului de producție următor; în listă se evidențiază partizile
pentru care este necesară obținerea dreptului de servitute pentru accesul la acestea;
b) actele de punere în valoare, cu schița parchetului, inclusiv coordonatele geografice
pentru cel puțin un punct din interiorul fiecărui parchet și pentru cel puțin un punct
din platforma primară;
c) prețul de APV al partizilor aferente anului de producție următor;
d) datele de contact ale fiecărui ocol silvic la care se află masa lemnoasă stabilită a se
valorifica;
e) modelul - conținutul-cadru al contractului de vânzare a masei lemnoase;
f) conținutul-cadru al caietului de sarcini pentru licitațiile/negocierile care se vor
organiza pentru vânzarea masei lemnoase, care cuprinde cel puțin informații privind:
organizarea și desfășurarea licitației/negocierii; lista partizilor și loturilor/ pieselor de
lemn fasonat; grupajele de partizi; proiectul contractului de vânzare a masei
lemnoase/lemnului fasonat; actele normative aplicabile; formularea, înregistrarea și
soluționarea contestațiilor cu privire la preselecție și/sau licitație/negociere, precum și
clauze minimale care trebuie cuprinse în contractul de vânzare a masei lemnoase;
(la 02-02-2023, Litera f) din Alineatul (2) , Articolul 10 , Sectiunea 1 , Capitolul II a
fost modificată de Punctul 10, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie
2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
g) clauze minimale care trebuie cuprinse în contractul de vânzare a masei lemnoase.
(la 21-02-2019, Alineatul (2) din Articolul 10 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 9, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie
2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
(2^1) Clauze minimale ale contractului de vânzare a masei lemnoase prevăzute la alin.
(2) lit. g) se referă la:
a) predarea masei lemnoase spre exploatare se va face pe postațe, după efectuarea
plății contravalorii acesteia sau, dacă părțile convin, după depunerea de instrumente
de plată cu scadență la maximum 30 de zile calendaristice;
b) valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare, cu posibilitatea prelungirii în
situații de forță majoră sau situații obiective care împiedică desfășurarea normală a
procesului de exploatare forestieră, constatate în condițiile reglementărilor legale în
vigoare;
(la 02-02-2023, Litera b) din Alineatul (2^1) , Articolul 10 , Sectiunea 1 , Capitolul II
a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie
2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
c) cazurile de forță majoră sau situațiile obiective care împiedică desfășurarea
normală a procesului de exploatare forestieră, înregistrate în SUMAL 2.0 potrivit
reglementărilor legale și care exonerează părțile, în condițiile legii, de obligații
contractuale care rezidă din efectele înregistrate pe durata de acțiune a acestora;
(la 02-02-2023, Litera c) din Alineatul (2^1) , Articolul 10 , Sectiunea 1 , Capitolul II
a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie
2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
d) regulile ce trebuie respectate, conform exigențelor cerute de protecția mediului,
precum și de certificarea managementului forestier, în cazul pădurilor certificate;
e) condițiile de reziliere;
f) reglementările în baza cărora se derulează contractul de vânzare;
g) asigurarea condițiilor de acces la masa lemnoasă/lemnul fasonat care se oferă spre
vânzare, cu respectarea prevederilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 46/2008,
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(la 21-02-2019, Articolul 10 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul
10, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )(3) Cel târziu până la data de
1 decembrie a anului anterior anului de producție, organizatorii licitațiilor pentru
vânzarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică a unei unități
administrativ-teritoriale publică, pe site-ul organizatorului, lista partizilor ce urmează
a fi exploatate în anul calendaristic următor. Pentru fiecare listă se atașează actele de
punere în valoare, cu schița parchetului, inclusiv coordonatele geografice pentru cel
puțin un punct din interiorul fiecărui parchet și pentru cel puțin un punct din platforma
primară.
(la 21-02-2019, Alineatul (3) din Articolul 10 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 9, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie
2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )(4) Lista
partizilor de masă lemnoasă prevăzută la alin. (1) și (3) poate fi modificată și/sau
completată în funcție de:
a) precomptările de masă lemnoasă efectuate potrivit legii;
b) modificarea/casarea unor partizi sau constituirea pe parcursul anului a unor partizi;
(la 21-02-2019, Litera b) din Alineatul (4) , Articolul 10 , Sectiunea 1 , Capitolul II a
fost modificată de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8
februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
c) imposibilitatea recoltării și/sau transportării masei lemnoase cauzată de forța
majoră, constatată în condițiile legii, de calamități naturale, precum și de fenomene
climatice extreme;
(la 02-02-2023, Litera c) din Alineatul (4) , Articolul 10 , Sectiunea 1 , Capitolul II a
fost modificată de Punctul 12, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie
2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
d) stocurile de masă lemnoasă rămase nerecoltate din partizile aferente anului
calendaristic anterior sau ca urmare a rezilierii unor contracte de vânzare-cumpărare a
masei lemnoase;
e) revizuirea amenajamentelor silvice și/sau modificarea programelor anuale de
recoltare a masei lemnoase;
f) modificarea regimului juridic al fondului forestier proprietate publică;
g) situații generate de evoluția pieței lemnului;
h) situații generate de evoluția stării arboretelor - anii de fructificație, dezvoltarea
regenerărilor naturale, starea de sănătate a arboretelor, dezvoltarea arboretelor tinere.
(5) Orice modificare a listei partizilor se publică, în termen de 5 zile lucrătoare, pe
site-urile prevăzute la art. 9 alin. (1).

Articolul 11
(1) Din lista prevăzută la art. 10 alin. (1), din partizile de produse principale care
urmează a fi exploatate în anul calendaristic următor, entitățile prevăzute la art. 3 alin.
(1) pot stabili partizile al căror volum însumează cel mult 20% din volumul
produselor principale cumulat cu cel al produselor accidentale precomptabile cuprinse
în această listă; volumul astfel stabilit constituie rezerva de masă lemnoasă pentru
precomptarea produselor accidentale I în scopul încadrării în volumul maxim ce se
poate recolta anual ca produse principale conform prevederilor art. 59 alin. (2) și (3)
din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(la 02-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 11 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 13, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(2) Pentru fondul
forestier proprietate publică a unei unități administrativ-teritoriale se poate constitui
ca rezervă pentru precomptarea produselor accidentale și pentru încadrarea în
posibilitatea anuală un procent de cel mult 20% din posibilitatea anuală stabilită
potrivit art. 59 alin. (2), (3) și (10) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, care urmează a se recolta anual.
(la 21-02-2019, Alineatul (2) din Articolul 11 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 12, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8
februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
(3) În lista de partizi prevăzută la alin. (2) se pot include și partizi constituite în
arborete care urmează să facă obiectul planurilor decenale de recoltare, pentru situația
în care în ocolul silvic se desfășoară lucrări de amenajare a pădurilor, dar nu a fost
organizată ședința de preavizare a soluțiilor tehnice - Conferința a II-a de amenajare;
informațiile despre aceste arborete sunt transmise, în scris, ocolului silvic de către
proiectantul lucrărilor de amenajare a pădurilor; autorizarea spre exploatare a acestor
partizi poate fi făcută numai după emiterea actului administrativ de mediu, cu
excepția partizilor constituite pentru lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor,
care pot fi autorizate și înainte.
(la 02-02-2023, Alineatul (3) din Articolul 11 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 13, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
Articolul 12

Vânzarea masei lemnoase și a lemnului fasonat se realizează de către organizatori prin


licitație publică, cu preselecție, de tipul:
a) licitație cu strigare, cu participarea operatorilor economici în sala de licitație și/sau
online, în sistem de audio/ videoconferință;
(la 02-02-2023, Litera a) din Articolul 12 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată
de Punctul 14, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
b) licitație în plic închis cu participarea operatorilor economici în sala de licitație
și/sau online, în sistem de audio/ videoconferință;
(la 02-02-2023, Litera b) din Articolul 12 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată
de Punctul 14, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
c) licitație mixtă cu participarea operatorilor economici în sala de licitație și/sau
online, în sistem de audio/videoconferință;
(la 02-02-2023, Litera c) din Articolul 12 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată
de Punctul 14, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
d) licitație electronică.

Articolul 13

Pentru fiecare licitație organizată, tipul de licitație se stabilește de entitățile prevăzute


la art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din cadrul organizatorului licitației, cu prilejul
aprobării prețurilor de pornire la licitație, și se face cunoscut prin intermediul
anunțului de licitație.

Articolul 14
(1) Prima licitație pentru vânzarea masei lemnoase prevăzute a se recolta într-un an
calendaristic din fondul forestier proprietate publică a statului, denumită în continuare
licitația principală, se organizează și are loc în perioada 1 noiembrie-31 decembrie a
anului anterior recoltării.(2) La licitația principală prevăzută la alin. (1),
administratorii fondului forestier proprietate publică a statului oferă spre vânzare
masă lemnoasă în procent de minimum 60% din volumul de masă lemnoasă stabilit a
fi valorificat ca masă lemnoasă pe picior. Volumul din partizile care constituie rezerva
nu va fi oferit la licitația principală.
(la 02-02-2023, Alineatul (2) din Articolul 14 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 15, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(3) Licitația
principală prevăzută la alin. (1) nu este urmată de negocierea partizilor rămase
neadjudecate.

Articolul 15
(1) Licitațiile ulterioare licitației principale organizate pentru vânzarea masei
lemnoase sunt licitații intermediare.
(la 02-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 15 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 16, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(2) Licitațiile
intermediare se organizează pentru masa lemnoasă din: partizile neoferite la licitația
principală, partizile neadjudecate în urma desfășurării licitației principale, cele rămase
neadjudecate după două proceduri de achiziție a prestărilor de servicii pentru lucrări
de exploatare și din partizile introduse în lista de partizi ulterior licitației principale, în
condițiile art. 10 alin. (4).
(la 21-02-2019, Alineatul (2) din Articolul 15 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 14, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8
februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
(3) Abrogat.
(la 02-02-2023, Alineatul (3) din Articolul 15 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
abrogat de Punctul 17, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )

Articolul 16

În perioada 1 august-15 septembrie a anului de producție se organizează licitațiile


intermediare pentru vânzarea masei lemnoase din rezerva constituită în condițiile art.
11, rămasă neutilizată după precomptarea produselor accidentale realizate în cursul
anului.

Articolul 17

Lista operatorilor economici atestați pentru activitatea de exploatare forestieră se


publică pe site-ul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și se ține la
zi prin grija Comisiei de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră; pe același site
se publică și se ține la zi lista operatorilor economici atestați pentru activitatea de
exploatare forestieră cărora li s-a retras/suspendat certificatul de atestare.

Articolul 18
(1) Lemnul fasonat provenit din exploatarea în regie proprie, cu forțe proprii sau prin
prestări servicii cu operatori economici atestați pentru lucrări de exploatare forestieră
se vinde și se livrează din depozite permanente sau temporare înregistrate în SUMAL
2.0, din platforma primară/de la o cale de transport cu caracter permanent, de la
punctul de încărcare naval, precum și fasonat la cioată, în condițiile prezentului
regulament; valorificarea din faza fasonat la cioată se face, în condițiile legii, numai
către destinatarii prevăzuți la art. 45 alin. (1). Lemnul fasonat din produse secundare,
produse accidentale II, produse de igienă, precum și din produse extraordinare se
poate vinde și livra și de la alte căi de acces sau de la căile de scos - apropiat.
(la 02-02-2023, sintagma: SUMAL a fost înlocuită de Punctul 58, Articolul I din
HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
94 din 02 februarie 2023 )(2) Lemnul fasonat se vinde pe loturi distincte constituite
dintr-un singur sortiment; în cazul lemnului de lucru, piesele din sortimentele
industriale de material lemnos, astfel cum sunt definite la art. 1 lit. w), se numerotează
și se trec în carnetul de inventariere al lotului. La carnetul de inventariere se poate
atașa fotografia lotului, caz în care aceasta va fi postată pe site-ul organizatorului.
(la 21-02-2019, Alineatul (2) din Articolul 18 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 15, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8
februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
(3) Lemnul fasonat, în cazul sortimentelor de furnir din speciile: nuc, cireș și sorb, se
vinde pe piese personalizate.(4) Vânzarea pe piese personalizate se poate face și
pentru alte specii forestiere și sortimente industriale decât cele prevăzute la alin. (3),
corelat cu cerințele pieței, în baza hotărârii motivate a organizatorului licitației.
(5) Lotul de lemn fasonat se constituie dintr-un singur sortiment industrial și o singură
specie, cu excepția cazului în care sortimentul este «lemn de foc» sau «lemn rotund
plăci/celuloză» și sortimentele de lemn pentru celuloză, caz în care lotul poate avea
mai multe specii, dar încadrate pe următoarele grupe: diverse specii de foioase tari,
diverse specii de foioase moi, diverse specii de rășinoase; în scopul asigurării
accesului la resursa de lemn fasonat, organizatorii licitațiilor pot hotărî ca loturile să
se dimensioneze și în funcție de necesitățile persoanelor fizice, persoanelor fizice
autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale care nu desfășoară
activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de
stat, precum și ale microîntreprinderilor, la solicitarea scrisă a acestora; prin excepție,
la speciile de rășinoase se pot grupa sortimente de lemn de lucru din specia brad cu
sortimente din specia molid, iar la speciile de foioase se poate face gruparea
sortimentelor de lemn de lucru pe grupele: diverse specii de foioase tari, diverse specii
de foioase moi, numai dacă acestea nu au fost adjudecate după ce au fost oferite la cel
puțin o licitație. Pentru celelalte sortimente, altele decât furnir și buștean gater, se pot
constitui loturi previzionate, pe specii/grupe de specii și sortimente, ținând cont de
prevederile actelor de punere în valoare constituite la nivelul unui ocol silvic în limita
a maximum 500 mc/lot. În situația produselor accidentale provenite din arborete
afectate de acțiunea factorilor destabilizatori biotici și abiotici, mărimea lotului de
lemn fasonat poate fi de maximum 2.000 mc.
(la 02-02-2023, Alineatul (5) din Articolul 18 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 18, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(6) Pentru
respectarea principiului prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 46/2008,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, administratorii fondului
forestier proprietate publică pot valorifica lemn fasonat prin licitații publice, cu
respectarea reglementărilor în vigoare referitoare la ajutorul de stat și a următoarelor
criterii:
a) prețul oferit;
b) gradul de prelucrare a materialelor lemnoase;
c) aportul socioeconomic local al activității de prelucrare a lemnului raportat la
cantitatea de lemn consumată.(7) Modalitatea de punctare și ponderile aferente
criteriilor prevăzute la alin. (6) se stabilesc de către organizatorul licitației de masă
lemnoasă în baza unei metodologii elaborate și aprobate de entitățile prevăzute la art.
3 sau art. 4, după caz.(8) Pentru respectarea principiului prevăzut la art. 60 alin. (5) lit.
a) și b) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
administratorii fondului forestier proprietate publică pot acorda reduceri de preț în
baza unei scheme de ajutor de stat, adoptată în condițiile legii.

Articolul 19
(1) Pregătirea licitației/negocierii de vânzare a masei lemnoase/lemnului fasonat se
face de către organizatorul acesteia și presupune, în mod obligatoriu, parcurgerea
următoarelor etape:
a) stabilirea partizilor/loturilor/pieselor care se licitează;
b) aprobarea prețului de pornire la licitație;
c) elaborarea și publicarea anunțului pentru licitație;
d) întocmirea/actualizarea listei operatorilor economici care au datorii restante la
administratorii fondului forestier proprietate publică a statului, respectiv la
administratorul/proprietarul fondului forestier proprietatea publică a unității
administrativ-teritoriale care organizează licitația, după caz;
e) aprobarea caietului de sarcini, care cuprinde cel puțin informații privind:
organizarea și desfășurarea licitației/ negocierii; lista partizilor și loturilor/pieselor de
lemn fasonat; grupajele de partizi; proiectul contractului de vânzare a masei
lemnoase/lemnului fasonat; actele normative aplicabile; formularea, înregistrarea și
soluționarea contestațiilor cu privire la preselecție și/sau licitație/negociere.
(2) Abrogat.
(la 21-02-2019, Alineatul (2) din Articolul 19 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
abrogat de Punctul 16, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie
2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )

Articolul 20
(1) Anunțul privind organizarea licitației de vânzare de masă lemnoasă din fondul
forestier proprietate publică a statului se publică înainte de data desfășurării acesteia
cu cel puțin 30 de zile calendaristice, pentru licitația principală, și cu cel puțin 10 zile
calendaristice, pentru licitațiile intermediare și pentru licitațiile de lemn fasonat.
(2) Organizatorii licitațiilor pentru masa lemnoasă și pentru lemnul fasonat provenite
din fondul forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale publică
anunțul privind organizarea licitației de vânzare cu cel puțin 10 zile calendaristice
înainte de data desfășurării acesteia.(3) Anunțul prevăzut la alin. (1) și (2) se publică
pe site-ul www.produselepadurii.ro și pe site-ul organizatorului; anunțul se afișează și
la sediul organizatorului. Modelul și conținutul-cadru ale anunțului privind
organizarea licitației de vânzare de masă lemnoasă și/sau de lemn fasonat sunt
prevăzute în anexa nr. 1.
(la 21-02-2019, Alineatul (3) din Articolul 20 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 17, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8
februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
(4) Anunțul afișat la sediul organizatorului și cel publicat pe site-urile prevăzute
la alin. (3) vor cuprinde datele prevăzute în anexa nr. 1, precum și:
(la 21-02-2019, Partea introductivă a alineatului (4) din Articolul 20 , Sectiunea 1 ,
Capitolul II a fost modificată de Punctul 17, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr.
55 din 8 februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21
februarie 2019 )
a) lista partizilor/loturilor/pieselor care se licitează;
b) prețul de pornire la licitație și pasul de licitare, în cazul licitației publice deschise în
lei/mc volum brut, fără TVA.
(la 02-02-2023, Litera b) din Articolul 20 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată
de Punctul 19, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(5) Prețul de pornire la
licitație/negociere pentru masa lemnoasă din fondul forestier proprietate publică a
statului se aprobă de entitățile prevăzute la art. 3 alin. (1), iar pentru masa lemnoasă
din fondul forestier proprietate publică a unei unități administrativ-teritoriale se
aprobă de către entitățile prevăzute la art. 4 alin. (1). Prețul de pornire se exprimă în
lei/mc volum brut, fără TVA.
(la 02-02-2023, Alineatul (5) din Articolul 20 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 20, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(6) În cazul
lemnului fasonat, prețul de pornire la licitație/negociere se stabilește pe principiile
economiei de piață, corelat cu condițiile de livrare; în cazul sortimentelor de lemn
rotund și despicat de lucru, prețul de pornire se stabilește atât pentru volumul net, cât
și pentru coaja acestuia, pentru fiecare lot, respectiv pentru fiecare piesă personalizată.
(7) În cazul în care un lot/o piesă rămâne neadjudecat(ă), organizatorul licitației, în
baza fundamentării aprobate în scris de entitățile prevăzute la art. 3 alin. (1),
respectiv art. 4 alin. (1), după caz, poate diminua prețul de pornire la licitație pentru
lotul/piesa respectiv(ă).
(la 02-02-2023, Alineatul (7) din Articolul 20 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 20, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )

Articolul 21
(1) Pentru admiterea la licitație/negociere a operatorilor economici/grupurilor de
operatori economici, preselecția acestora se poate organiza cu minimum 3 zile
lucrătoare înainte de data desfășurării licitației principale/licitațiilor intermediare.
(la 02-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 21 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 21, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(2) Comisia de
preselecție este formată din 3 sau 5 membri aleși din cadrul structurii organizatoare a
licitației/negocierii și se numește prin decizie a conducătorului entității care
organizează licitația, cu respectarea prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele
măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor
publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și
completările ulterioare.(3) Comisia de preselecție își desfășoară activitatea în
condițiile în care sunt prezenți 2 din cei 3, respectiv 3 din cei 5 membri ai comisiei.
(4) Hotărârile comisiei de preselecție se iau cu votul majorității simple a membrilor
prezenți.(5) Pentru participare la licitație/negociere, operatorul economic trebuie să
depună, până la termenul prevăzut în anunțul de licitație, o cerere de înscriere,
conform modelului din anexa nr. 2, care se înregistrează în registrul de corespondență
al organizatorului și la care trebuie să fie anexate următoarele documente, în original
sau, după caz, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, prin semnătură,
de către reprezentantul operatorului economic, după cum urmează:
(la 02-02-2023, Partea introductivă a alineatului (5) din Articolul 21 , Sectiunea 1 ,
Capitolul II a fost modificată de Punctul 22, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din
31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
a) documentul de înregistrare a operatorului economic la oficiul registrului comerțului
sau, după caz, documentul echivalent de înregistrare, în cazul operatorilor economici
străini, în copie;
b) certificatul constatator privind operatorul economic, eliberat de oficiul registrului
comerțului direct sau prin serviciul online Info Cert, sau informații extinse despre
acesta, solicitate de organizator prin serviciul Recom Online, cu cel mult 30 de zile
calendaristice înainte de data preselecției, în copie;
c) declarația pe propria răspundere a reprezentantului operatorului economic, potrivit
modelului din anexa nr. 3;
d) certificatul de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră al operatorului
economic, valabil, anexa acestuia completată la zi, cazierul tehnic de exploatare
completat la zi sau documentul similar recunoscut/echivalat de autoritatea de resort
din România, în cazul operatorilor economici străini; acest document trebuie prezentat
de către operatorii economici care sunt atestați pentru activitatea de exploatare
forestieră în copie și numai în cazul licitațiilor/negocierilor organizate pentru
valorificarea masei lemnoase;
e) certificatul de atestare privind capacitatea de industrializare a lemnului pentru
producătorii din industria mobilei, potrivit prevederilor art. 58, numai în cazul
licitațiilor organizate pentru lemn fasonat numai de către administratorii fondului
forestier proprietate publică a statului, în copie;
(la 21-02-2019, Alineatul (5) din Articolul 21 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 18, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8
februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
(5^1) Declarația pe propria răspundere prevăzută la alin. (5) lit. c) trebuie să cuprindă
următoarele informații:
a) că nu are datorii restante față de administratorii fondului forestier proprietate
publică a statului, respectiv față de proprietarul/administratorul fondului forestier
proprietate publică a unității administrativ-teritoriale, după caz;
b) apartenența/neapartenența la un grup de operatori economici, așa cum este definit
la art. 1 lit. h);
c) asigurarea prin capacitatea proprie a procesării a 40% din volumul achiziționat;
această declarație este necesară numai pentru cumpărarea de lemn fasonat la drum
auto, provenit din fondul forestier proprietate publică, din produse principale sau
produse accidentale I;
d) situația completării la zi a atestatului de exploatare și a cazierului tehnic de
exploatare; în cazul în care atestatul de exploatare nu este completat la zi, în declarație
se vor menționa volumul de masă lemnoasă adjudecată/cumpărată direct/achiziționată
pentru prestări servicii și neoperată în anexă, precum și vânzătorul; acest document se
va prezenta numai de către operatorii economici care participă la licitațiile de vânzare
a masei lemnoase;
e) situația volumului de lemn fasonat achiziționat/procesat anual din fiecare specie și
sortiment industrial de material lemnos, astfel cum este prevăzută la art. 8 alin. (2);
acest document se va prezenta numai de către operatorii economici care participă la
licitațiile de vânzare a lemnului fasonat.
(la 02-02-2023, Litera e) din Alineatul (5^1) , Articolul 21 , Sectiunea 1 , Capitolul II
a fost modificată de Punctul 23, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie
2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
(la 21-02-2019, Articolul 21 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul
19, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )(5^2) Documentele prevăzute
la alin. (5) lit. a), b), d) și e) pot fi accesate de către comisie și prin mijloace
electronice, pe siteurile web ale emitenților acestora.
(la 02-02-2023, Articolul 21 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul
24, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(6) Cererea și documentația
prevăzute la alin. (5) se pot depune la organizatorul licitației prin una dintre
următoarele modalități:
a) direct la registratură, pe hârtie;
b) prin poștă/curier, pe hârtie, până la data stabilită în anunț;
(la 02-02-2023, Litera b) din Alineatul (6) , Articolul 21 , Sectiunea 1 , Capitolul II a
fost modificată de Punctul 25, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie
2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
c) prin poșta electronică, format pdf, semnate cu semnătura electronică calificată sau
sigiliu electronic calificat.(7) Operatorii economici care nu au sediul în România
depun documentele de înscriere la licitație atât în limba oficială a țării de origine, cât
și în limba română, traducerea acestora fiind certificată de traducător pentru
conformitate cu originalul.(8) La licitațiile/negocierile organizate pentru vânzarea de
masă lemnoasă din fondul forestier proprietate publică pot participa operatori
economici, înregistrați într-un stat membru al Uniunii Europene, în baza certificatului
de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră valabil deținut de aceștia sau a altui
document similar, emis de autoritatea competentă din acel stat și recunoscut/echivalat,
în condițiile legii, de autoritatea competentă din România.(9) Pentru a fi admise la
licitație/negociere pentru lemn fasonat, persoanele fizice depun:
a) autorizația de construcție, în copie, pentru lemnul de lucru;
b) cartea de identitate, în copie.(10) Cantitatea maximă de lemn fasonat care poate fi
adjudecată în condițiile alin. (9) este de maximum 50 mc/autorizație de construcție,
dar nu mai mult decât volumul de lemn fasonat rezultat din documentația tehnică
aferentă autorizației de construcție, iar aceasta nu poate face obiectul comercializării.
În situația în care aceeași autorizație de construcție se folosește de mai multe ori
pentru cumpărare de lemn fasonat și se depășește volumul prevăzut mai sus, volumul
cu care se depășește se consideră fără proveniență legală.

Articolul 22
(1) Comisia de preselecție analizează documentele depuse de către solicitanți și
hotărăște admiterea/respingerea participării acestora la licitație/negociere, cu
respectarea prevederilor Legii nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Comisia de preselecție respinge participarea la licitație/negociere a solicitantului
care se află cel puțin în una dintre următoarele situații:
a) nu a depus/nu a transmis, prin poșta electronică, toate documentele prevăzute la art.
21 alin. (5) și (9), după caz, până la data stabilită în anunț sau documentele depuse
sunt incomplete sau nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul, după caz,
sau dacă informațiile culese în condițiile art. 21 alin. (5^2) conduc la una dintre
situațiile prevăzute la lit. b)-g) și j);
(la 02-02-2023, Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 22 , Sectiunea 1 , Capitolul II a
fost modificată de Punctul 26, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie
2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
b) are datorii restante față de administratorii fondului forestier proprietate publică a
statului, precum și faptul că asociatul unic/unul din asociații operatorului economic
este asociat la un operator economic/grup de operatori economici care are datorii
restante față de proprietarul/administratorul fondului forestier proprietate publică;
neadmiterea la licitație/negociere se face pentru masa lemnoasă/lemnul fasonat
provenită/provenit din acest fond; organizatorii licitațiilor au obligația să aducă la
cunoștința operatorilor economici care s-au înscris la licitație situația datoriilor
înregistrate, prin afișare la sediul organizatorului licitației, până la data și ora stabilite
pentru depunerea documentelor pentru preselecție sau pot acorda accesul operatorilor
economici la situațiile datoriilor restante prin intermediul web site-ului. Până la
încheierea procesului-verbal de preselecție, operatorul economic are posibilitatea
achitării datoriilor restante;
(la 02-02-2023, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 22 , Sectiunea 1 , Capitolul II a
fost modificată de Punctul 26, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie
2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
c) are datorii restante față de proprietarul/administratorul fondului forestier proprietate
publică a unității administrativ-teritoriale, precum și faptul că asociatul unic/unul din
asociații operatorului economic este asociat la un operator economic/grup de operatori
economici care are datorii restante față de proprietarul/administratorul fondului
forestier proprietate publică a unității administrativ-teritoriale; neadmiterea la
licitație/negociere se face pentru masa lemnoasă/lemnul fasonat provenită/provenit
din fondul forestier proprietate publică a unității administrativ-teritoriale în cauză;
d) nu are certificat de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră valabil la
momentul preselecției, în cazul operatorilor economici care solicită înscrierea la
licitațiile/negocierile de masă lemnoasă;
e) nu are capacitate de exploatare forestieră disponibilă conform certificatului de
atestare și anexei la acesta și declarației pe propria răspundere privind situația
capacității anuale disponibile, în cazul operatorilor economici care solicită înscrierea
la licitațiile/negocierile de masă lemnoasă; capacitatea disponibilă pentru un an de
producție se calculează ca diferența dintre volumul anual atestat și volumul autorizat
cumulat cu volumul contractat, dar încă neautorizat la exploatare pentru respectivul an
de producție;
f) nu a realizat procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 46/2008,
republicată, cu modificările și completările ulterioare; constatarea nerealizării
procentului prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu
modificările și completările, se face prin act administrativ emis de conducătorul
structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură competente teritorial, care se postează pe site-ul autorității publice
centrale care răspunde de silvicultură; această prevedere se aplică numai în cazul
operatorilor economici care solicită înscrierea la licitațiile de lemn de lucru fasonat;
g) a depășit procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 46/2008,
republicată, cu modificările și completările ulterioare; constatarea depășirii se face
prin act administrativ emis de conducătorul structurii teritoriale de specialitate a
autorității publice centrale care răspunde de silvicultură competentă teritorial; în
termen de 5 zile lucrătoare, structura teritorială de specialitate a autorității publice
centrale care răspunde de silvicultură competentă teritorial transmite autorității
publice centrale care răspunde de silvicultură actul administrativ, care are obligația
postării pe site-ul acesteia, cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (3);
h) nu prezintă certificatul de atestare referitor la capacitatea de industrializare a
lemnului fasonat potrivit prevederilor art. 58, acesta nu este completat la zi sau nu are
capacitate disponibilă, în cazul operatorilor economici din industria mobilei care
solicită participarea la licitațiile de vânzare a lemnului de lucru fasonat; această
condiție este numai în cazul licitațiilor organizate de către administratorii fondului
forestier proprietate publică a statului;
(la 21-02-2019, Litera h) din Alineatul (2) , Articolul 22 , Sectiunea 1 , Capitolul II a
fost modificată de Punctul 20, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8
februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
i) pentru licitațiile de masă lemnoasă, dacă a avut contracte de masă lemnoasă pe
picior reziliate în ultimele 6 luni anterior datei licitației, din culpa sa, cu organizatorul
licitației pentru masă lemnoasă pe picior, respectiv nu a încheiat în ultimele 6 luni
anterior licitației, din culpa sa, sau a cesionat contrar prevederilor prezentului
regulament contracte pentru masă lemnoasă pe picior pentru care a fost declarat
adjudecatar;
(la 02-02-2023, Litera i) din Alineatul (2) , Articolul 22 , Sectiunea 1 , Capitolul II a
fost modificată de Punctul 26, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie
2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
i^1) pentru licitațiile de lemn fasonat, dacă a avut contracte de lemn fasonat reziliate
în ultimele 6 luni anterior datei licitației, din culpa sa, cu organizatorul licitației pentru
lemn fasonat, respectiv nu a încheiat în ultimele 6 luni anterior licitației, din culpa sa,
sau a cesionat contrar prevederilor prezentului regulament contracte pentru lemn
fasonat pentru care a fost declarat adjudecatar;
(la 02-02-2023, Litera i^1) din Alineatul (2) , Articolul 22 , Sectiunea 1 , Capitolul II
a fost modificată de Punctul 26, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie
2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
j) la data preselecției are acumulate cel puțin 25 de puncte de penalizare, conform
prevederilor Legii nr. 171/2010, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Operatorii economici nu participă la ședința comisiei de preselecție.

Articolul 23
(1) La sfârșitul ședinței de preselecție, comisia încheie un proces-verbal în care se
consemnează: data și locul desfășurării preselecției, membrii comisiei de preselecție
prezenți, solicitanții care s-au înscris în vederea participării la licitație/negociere,
solicitanții admiși și volumul maxim de masă lemnoasă pe care aceștia îl mai pot, la
data preselecției, adjudeca conform datelor înregistrate în documentele prevăzute
la art. 21 alin. (5), solicitanții respinși și motivul respingerii lor, observații cu privire
la organizarea și desfășurarea preselecției și la ora afișării rezultatului preselecției.
(2) Procesul-verbal de preselecție, după semnarea de către membrii comisiei prezenți,
se înregistrează în registrul de corespondență al organizatorului.(3) Procesul-verbal al
comisiei de preselecție se afișează la sediul organizatorului licitației și se postează pe
site-urile unde a fost publicat anunțul de licitație, cel mai târziu în ziua lucrătoare
următoare preselecției.(4) Operatorul economic care consideră că, din motive
neîntemeiate, nu a fost admis să participe la licitație/negociere poate face contestație.
Contestația se formulează în scris și se depune la sediul organizatorului, în termen de
maximum 24 de ore de la data și ora afișării rezultatului preselecției. În situația în care
termenul se împlinește într-o zi nelucrătoare, acesta se prelungește corespunzător până
în următoarea zi lucrătoare.(5) Conducătorul organizatorului este obligat să
soluționeze contestația prin decizie motivată, în ziua depunerii contestației sau în ziua
lucrătoare următoare depunerii acesteia; decizia se afișează până la sfârșitul
programului de lucru din ziua lucrătoare la sediul organizatorului și se comunică
contestatarului.(6) În situația în care în urma analizării contestației se stabilește că
aceasta a fost întemeiată, conducătorul organizatorului dispune admiterea
contestatarului la licitație/negociere.

Articolul 24
(1) Operatorilor economici care solicită informații privitoare la volumul și calitatea
masei lemnoase/lemnului fasonat care urmează a se licita/negocia li se pune la
dispoziție, la sediul ocolului silvic, documentația tehnică necesară în acest scop.(2) În
situația în care operatorii economici interesați să participe la licitație solicită să
vizioneze masa lemnoasă care este supusă vânzării, organizatorul licitației/negocierii
asigură condițiile pentru vizionare și desemnează în acest sens un specialist, pe baza
unei planificări.

Articolul 25
(1) Operatorul economic înscris la licitație/negociere trebuie să facă dovada achitării,
anterior începerii ședinței de licitație, în contul organizatorului, prin instrumente
bancare legale decontabile până la începerea licitației și certificate de bancă sau în
numerar la casieria organizatorului, a:
a) garanției de contractare pentru volumul de masă lemnoasă/lemn fasonat pe care
intenționează să îl cumpere, în cuantum de 5% din valoarea de pornire la licitație, fără
TVA; în cazul licitației publice în plic închis garanția de contractare poate fi mai mică
decât suma garanțiilor partizilor/grupajelor de partizi/loturilor/pieselor pentru care se
depune oferta în plic, dar nu mai mică decât cea mai mare garanție de contractare a
partidei/lotului/piesei pentru care a depus ofertă;
b) achitării tarifului de participare la licitație stabilit, în condițiile legii, de către
organizator.(1^1) Operatorul economic înscris la licitație/negociere poate să constituie
garanția de contractare și prin instrumente de garantare emise de o instituție de credit
din România, în condițiile legii.
(la 21-02-2019, Articolul 25 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul
23, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )(2) Documentele privind
achitarea garanției de contractare și a tarifului de participare prevăzute la alin. (1) se
depun în copie certificată pentru conformitate cu originalul la secretariatul comisiei de
licitație, anterior începerii ședinței de licitație. Instrumentele de garantare emise de o
instituție de credit se vor depune în original la secretariatul comisiei de licitație,
anterior începerii ședinței de licitație.
(la 21-02-2019, Alineatul (2) din Articolul 25 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 22, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8
februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
(3) Pentru participarea la negocierea organizată imediat după licitație, în aceeași zi
sau în ziua lucrătoare imediat următoare și având ca obiect masa lemnoasă
neadjudecată la licitație, operatorii economici care au fost admiși la aceasta nu mai
plătesc tarif de participare.(4) Neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin.
(1) determină interzicerea participării la licitație/negociere a operatorului economic.
(5) Garanția de contractare constituită potrivit art. 1 lit. f) se restituie, după cum
urmează:
a) lunar, în cazul contractelor de vânzare-cumpărare a masei lemnoase pe picior, la
solicitarea cumpărătorului care a constituit garanția, pe perioada derulării contractului,
proporțional cu masa lemnoasă plătită și transportată evidențiată în SUMAL 2.0.
Garanția de contractare rămasă se restituie în termen de maximum 10 zile de la data
procesului-verbal de reprimire a parchetului aprobat în SUMAL 2.0, dacă vânzătorul
nu a ridicat pretenții până la acea dată;
b) la ultima livrare sau în termen de maximum 10 zile de la plata și livrarea lemnului
fasonat, în cazul contractelor de vânzare-cumpărare a lemnului fasonat, dacă
vânzătorul nu a ridicat pretenții până la acea dată.
(la 02-02-2023, Alineatul (5) din Articolul 25 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 27, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(5^1) În cazul
masei lemnoase pe picior, garanția de contractare se restituie lunar, la solicitarea
operatorului economic care a constituit garanția, în perioada derulării contractului,
proporțional cu masa lemnoasă plătită și expediată, evidențiată în aplicația SUMAL
2.0.
(la 02-02-2023, Articolul 25 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul
28, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(6) Garanția de contractare
prevăzută la alin. (5), care depășește valoarea garanției de contractare pentru partizile
adjudecate și care nu a fost restituită, la solicitarea scrisă a operatorului economic,
poate constitui garanție pentru participarea la o licitație/negociere ulterioară
organizată în condițiile prezentului regulament și/sau pentru plata masei
lemnoase/lemnului fasonat și/sau pentru plata cauțiunii, astfel cum este prevăzută la
art. 66 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările
ulterioare.
(la 21-02-2019, Alineatul (6) din Articolul 25 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 22, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8
februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
(7) Garanția de contractare reținută în condițiile alin. (5) nu se restituie operatorului
economic în următoarele situații:
a) nu a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a masei lemnoase/lemnului
fasonat, în termenul prevăzut în caietul de sarcini, din culpa operatorului economic;
b) masa lemnoasă pe picior nu a fost plătită și exploatată/lemnul fasonat nu a fost
plătit și livrat, conform prevederilor contractuale, din culpa operatorului economic;
(la 02-02-2023, Litera b) din Alineatul (7) , Articolul 25 , Sectiunea 1 , Capitolul II a
fost modificată de Punctul 29, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie
2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
c) valoarea garanției de contractare, cu acordul părților, se folosește pentru
participarea la o licitație/negociere ulterioară și/sau pentru plata masei
lemnoase/lemnului fasonat.(8) Garanția de contractare nerestituită în situația
prevăzută la alin. (7) lit. a) și b) se face venit al organizatorului licitației.(9) Tariful de
participare la licitație este stabilit de organizatorul licitației pe baza cheltuielilor
aferente organizării și desfășurării licitației și, după caz, a negocierii, respectiv:
consumul de materiale de birotică, serviciile informatice, publicitate, închirierea
spațiului pentru organizarea licitației, alte servicii efectuate pentru buna desfășurare a
licitației, după caz, a negocierii și pentru organizarea vizitelor în teren pentru
vizionarea masei lemnoase.
(la 21-02-2019, Alineatul (9) din Articolul 25 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 22, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8
februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )

Secţiunea a 2-a Licitația publică cu strigare, licitația publică în plic închis și licitația


publică mixtă

Articolul 26
(1) Licitațiile se desfășoară la locul, data și ora comunicate prin anunț.(2) Licitațiile se
desfășoară cu participarea comisiei de licitație și a reprezentanților operatorilor
economici în aceeași sală. În situația în care ședința este organizată în sistem de
audio/videoconferință, reprezentanții operatorilor economici pot opta pentru a fi
prezenți în sală sau online.
(la 02-02-2023, Alineatul (2) din Articolul 26 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 30, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )

Articolul 27
(1) Comisia de licitație este alcătuită din 3 sau 5 membri, numiți prin decizie a
conducătorului organizatorului; comisia de licitație nu poate avea aceeași componență
cu cea de preselecție și își desfășoară activitatea cu respectarea prevederilor Legii nr.
161/2003, cu modificările și completările ulterioare. Din comisia de licitație va face
parte și un membru desemnat de ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile
silvice, pentru fondul forestier, altul decât cel proprietate publică a statului, atunci
când licitațiile se organizează de către proprietar.(2) Ședința de licitație este deschisă
de către președintele comisiei, care prezintă componența acesteia, numărul minim
pentru cvorum, care este de 2 din cei 3, respectiv 3 din cei 5 membri ai comisiei,
membrii prezenți, tipul de licitație, modul de desfășurare a licitației și toate
informațiile necesare desfășurării licitației.(3) Hotărârile comisiei de licitație se iau cu
votul majorității simple a membrilor comisiei prezenți.(4) Conducătorul
administratorului fondului forestier proprietate publică a statului și conducătorul
organizatorului licitației nu pot face parte din comisia de preselecție sau din comisia
de licitație.

Articolul 28
(1) Pasul de licitare se stabilește de organizatorul licitației în lei/m^3, la nivelul valorii
de 5% din prețul de pornire, rotunjit la lei, și se aplică numai la licitația publică cu
strigare și la etapa a doua a licitației publice mixte.
(la 21-02-2019, Alineatul (1) din Articolul 28 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 24, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8
februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
(2) Licitările pentru licitația publică cu strigare și la etapa a doua a licitației publice
mixte se pot face numai în sume reprezentând pași întregi, cu respectarea
prevederilor alin. (1).(3) Este interzisă pornirea licitației de la alt nivel decât cel al
prețului de pornire aprobat și comunicat de organizatorul licitației.

Articolul 29
(1) În cazul licitației publice cu strigare, licitarea masei lemnoase începe și se
desfășoară în ordinea prevăzută în listele de partizi/grupaje de partizi/loturi/piese
afișate la sediul organizatorului licitației și publicate pe site-ul
www.produselepadurii.ro și pe site-ul organizatorului.(2) Președintele comisiei anunță
prețul de pornire și pasul de licitare, pentru partida/grupajul de partizi/lotul/piesa în
cauză.(3) Pentru fiecare partidă/grupaj de partizi/lot/piesă licitația începe de la prețul
de pornire; oferirea, de către participant, a nivelului prețului de pornire este
considerată ofertă; următoarele oferte, la nivelul a cel puțin un pas, ale participanților
se consideră licitări; ofertele se înscriu în fișele de desfășurare a licitației.(4) Este
declarat adjudecatar licitantul care a oferit prețul cel mai mare, după 3 strigări
succesive ale președintelui comisiei de licitație ale respectivei oferte sau, după caz,
producătorul din industria mobilei care își exercită dreptul de preempțiune la
cumpărarea masei lemnoase fasonate, potrivit prevederilor art. 47 din prezentul
regulament.
(la 21-02-2019, Alineatul (4) din Articolul 29 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 25, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8
februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
(5) Dacă pentru partida/grupajul de partizi/lotul/piesa de lemn fasonat care face
obiectul licitației se face o singură ofertă, adjudecarea se poate face la respectiva
licitație, numai dacă organizatorul licitației prevede această posibilitate în caietul de
sarcini al licitației.
(la 02-02-2023, Alineatul (5) din Articolul 29 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 31, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )

Articolul 30
(1) În cazul licitației publice în plic închis, se procedează astfel:
a) oferta se depune, în plic închis, anterior începerii ședinței de licitație, la registratura
organizatorului; un operator economic, la o licitație, poate depune numai o ofertă și
numai un plic închis; oferta trebuie să fie în original, să fie semnată și ștampilată de
reprezentantul operatorului economic;
(la 21-02-2019, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 30 , Sectiunea a 2-a , Capitolul
II a fost modificată de Punctul 26, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din
8 februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie
2019 )
b) în situația în care un operator economic depune oferte pentru mai multe
partizi/grupaje de partizi/loturi/piese, acestea se centralizează de ofertant într-o
singură listă care se depune într-un plic închis, în ordinea de prioritate de adjudecare
preferată de acesta; lista trebuie să fie în original, să fie semnată și ștampilată de
reprezentantul operatorului economic;
(la 21-02-2019, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 30 , Sectiunea a 2-a , Capitolul
II a fost modificată de Punctul 26, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din
8 februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie
2019 )
c) după parcurgerea etapelor prevăzute la art. 27 alin. (2), comisia procedează la
deschiderea plicurilor, în prezența participanților, după prezentarea fiecărui plic, care
poate fi verificat, de oricare participant, privind autenticitatea și integritatea acestuia;
d) comisia de licitație face publice ofertele pentru fiecare partidă/grupaj de
partizi/lot/piesă și le înregistrează în fișele de desfășurare a licitației, fișe care vor
constitui anexe la procesul-verbal de licitație; comisia declară invalidă oferta care nu
este în original, nu este semnată și ștampilată de reprezentatul operatorului economic,
precum și oferta care este sub prețul de pornire la licitație;
(la 21-02-2019, Litera d) din Alineatul (1) , Articolul 30 , Sectiunea a 2-a , Capitolul
II a fost modificată de Punctul 26, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din
8 februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie
2019 )
e) este declarat adjudecatar, pentru fiecare partidă/grupaj de partizi/lot/piesă,
operatorul economic care a oferit prețul cel mai mare, dacă acesta este cel puțin egal
cu prețul de pornire sau, după caz, producătorul din industria mobilei care își exercită
dreptul de preempțiune la cumpărarea masei lemnoase fasonate, în condițiile art.
47 din prezentul regulament.
(la 21-02-2019, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 30 , Sectiunea a 2-a , Capitolul
II a fost modificată de Punctul 26, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din
8 februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie
2019 )
f) partida/grupajul de partizi/lotul/piesa de lemn fasonat pentru care se face o singură
ofertă se poate adjudeca numai dacă în caietul de sarcini al licitației există o prevedere
în acest sens.
(la 02-02-2023, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 30 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II
a fost modificată de Punctul 32, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie
2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(2) În cazul
în care sunt înregistrate cel puțin două oferte egale, care îndeplinesc condițiile de
adjudecare, licitația în plic închis, pentru partida/grupajul de partizi/lotul/piesa în
cauză, se transformă în licitație publică deschisă cu strigare, urmându-se procedura
prevăzută la art. 29; aceasta pornește de la prețurile egale maxime deja oferite,
considerate ofertă, fără pași de licitație, cu participarea numai a operatorilor
economici care au făcut respectivele oferte.
(la 02-02-2023, Alineatul (2) din Articolul 30 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 33, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul în care ofertele făcute sunt sub prețul de
pornire la licitație, caz în care partida/grupajul de partizi/lotul/piesa nu se adjudecă.
(4) În cazul în care ofertantul/potențialul adjudecatar depășește volumul de masă
lemnoasă disponibil pentru exploatare conform certificatului de atestare pentru lucrări
de exploatare forestieră, anexei acestuia și declarației pe propria răspundere prevăzute
la art. 21 alin. (5) și/sau depășește cuantumul garanției de contractare depuse pentru
licitația în cauză, ofertele se vor considera invalide în ordinea inversă celei din oferta
scrisă a acestuia din lista prevăzută la alin. (1) lit. b), depusă și înregistrată în fișele de
desfășurare a licitației; adjudecarea partizii/lotului/piesei în cauză se face în funcție de
ofertele valide.

Articolul 31
(1) Licitația publică mixtă se organizează și se desfășoară astfel:
a) etapa I: prezentarea ofertelor scrise în plic închis: comisia de licitație deschide
plicurile depuse de ofertanți, în prezența participanților, face publice ofertele,
înregistrează în fișa de desfășurare a licitației prețurile oferite pentru fiecare
partidă/lot/piesă și întocmește lista partizilor/loturilor/pieselor ofertate care se supun
licitației cu strigare; partizile/loturile/ piesele pentru care nu s-a făcut nicio ofertă nu
pot face obiectul etapei a II-a și nu pot fi adjudecate la respectiva licitație;
(la 02-02-2023, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 31 , Sectiunea a 2-a , Capitolul
II a fost modificată de Punctul 34, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31
ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
b) etapa a II-a: licitația cu strigare, pentru fiecare partidă/lot/piesă, pornindu-se de la
prețul cel mai mare oferit în plic închis, acesta neputând fi mai mic decât prețul de
pornire aprobat în condițiile prezentului regulament; procedura prevăzută la art. 29 se
aplică în mod corespunzător. La această etapă pot oferta toți operatorii economici
admiși la licitație în urma preselecției și au făcut oferte la etapa I.
(2) Partizile/Loturile/Piesele rămase neadjudecate după etapa a II-a și care au mai fost
oferite la o altă licitație se supun negocierii, organizată în aceeași zi, imediat după
încheierea licitației sau în ziua următoare acesteia, conform precizării din anunțul de
licitație și numai pentru operatorii economici ofertanți la etapa a II-a și ale căror oferte
sunt cel puțin egale cu prețul de pornire la licitație.

Articolul 32
(1) După fiecare licitație, indiferent de tipul licitației, se întocmește procesul-verbal
privind desfășurarea și rezultatul licitației, în care se consemnează, în mod
obligatoriu, următoarele: data și locul desfășurării licitației, modul de anunțare a
licitației, membrii comisiei de licitație prezenți, tipul licitației, obiectul licitației,
solicitanții care nu au îndeplinit condițiile de participare la licitație, termenul de
încheiere a contractelor de vânzare, observații cu privire la organizarea și desfășurarea
licitației.
(la 02-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 32 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 35, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(2) Fișele de
desfășurare a licitației publice cu strigare și licitației publice mixte, semnate de
membrii comisiei prezenți, devin anexă la procesul-verbal al licitației; fișele pot fi
semnate și de ofertanți, comisia oferindu-le această posibilitate.(3) În cazul licitațiilor
în plic închis, fișele de desfășurare a licitațiilor prevăzute la art. 30, semnate de
membrii comisiei prezenți, devin anexă la procesul-verbal al licitației, fără
obligativitatea semnării acestora de către operatorii economici.(4) Procesul-verbal al
ședinței de licitație se semnează de către toți membrii comisiei de licitație prezenți.
(4^1) Rezultatul licitațiilor se va afișa pe site-urile unde a fost publicat anunțul de
licitație și va conține elementele de identificare ale partizii/grupajului de
partizi/lotului/piesei de lemn fasonat, precum și prețul de adjudecare; identitatea
adjudecatarului poate fi precizată doar cu acordul scris al acestuia.
(la 02-02-2023, Articolul 32 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de
Punctul 36, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(5) Operatorii economici
participanți la licitație, indiferent de tipul licitației, care consideră că nu au fost
respectate prevederile prezentului regulament privind desfășurarea licitației pentru
anumite partizi/loturi/piese pot face contestație; contestația se formulează în scris și se
depune la sediul organizatorului în ziua în care a fost desfășurată licitația;
conducătorul organizatorului este obligat să soluționeze contestația în termen de 5 zile
lucrătoare de la data desfășurării licitației; modul de analizare și soluționare se
consemnează într-o decizie motivată, iar soluția se comunică contestatarului, în scris;
dacă în urma analizării contestației se stabilește că aceasta a fost întemeiată,
organizatorul dispune anularea adjudecării pentru partida/lotul/piesa în cauză și
oferirea acesteia/acestuia la o nouă licitație.

Articolul 33
(1) În cazul în care între momentul adjudecării și cel al contractării, operatorul
economic adjudecatar constată că masa lemnoasă nu corespunde ca volum sau/și
calitate cu prevederile actului de punere în valoare, îl va înștiința despre aceasta, în
scris, pe organizatorul licitației în termen de maximum 5 zile calendaristice de la
încheierea procesului-verbal de licitație; la contestație va anexa documentația de
verificare, întocmită conform normelor tehnice silvice în vigoare, însușită de persoana
de specialitate din cadrul operatorului economic.(2) Contestarea prevederilor actului
de punere în valoare, în situația prevăzută la alin. (1), obligă pe organizatorul licitației
la efectuarea unei verificări în teren, în conformitate cu normele tehnice silvice în
vigoare, în prezența contestatarului.(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), termenul de
10 zile de la adjudecare până la încheierea contractelor de vânzare a masei lemnoase
se prelungește cu perioada dintre data depunerii contestației și data transmiterii
răspunsului de către contestatar; termenul primirii răspunsului este de maximum 20 de
zile lucrătoare de la data depunerii contestației.(4) În situația în care conducătorul
organizatorului constată că se confirmă aspectele contestate, acesta anulează
adjudecarea și restituie garanția de contractare.

Secţiunea a 3-a Licitația electronică

Articolul 34
(1) Organizatorul licitației electronice de vânzare a masei lemnoase prin modalitățile
prevăzute la art. 3 alin. (1), ca „masă lemnoasă pe picior“ sau ca „lemn fasonat“, are
obligația de a anunța decizia de utilizare a licitației electronice, în condițiile art. 13,
concomitent cu anunțarea preselecției pentru acest tip de licitație, pe site-urile
prevăzute la art. 9, după caz.(2) Preselecția pentru licitația electronică se organizează
cu minimum 3 zile lucrătoare înainte de data desfășurării licitației electronice, iar
anunțul privitor la organizarea licitației va cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele
elemente:
(la 02-02-2023, Partea introductivă a alineatului (2) din Articolul 34 , Sectiunea a 3-
a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 37, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99
din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie
2023 )
a) lista partizilor și a grupajelor de partizi/loturilor/pieselor care se licitează, prețurile
de pornire la licitație și garanția de contractare;
b) tariful de participare la licitație;
c) caietul de sarcini, care va cuprinde, după caz, informații privind: organizarea și
desfășurarea licitației, masa lemnoasă/ lemn fasonat oferită/oferit la vânzare, proiectul
contractului de vânzare a masei lemnoase și principalele reglementări care trebuie
respectate;
d) banca și contul organizatorului unde se depune garanția de contractare și tariful de
participare la licitație;
e) data și ora de start al licitației electronice;
f) informațiile relevante referitoare la echipamentul electronic folosit, condițiile
tehnice și modalitățile concrete de realizare a conectării;
g) adresa de e-mail unde se vor depune, în format electronic, documentele prevăzute
la art. 21 alin. (5);
h) criteriul de atribuire: prețul cel mai ridicat sau criteriile stabilite în cazul licitațiilor
organizate potrivit art. 18 alin (6);
i) modalitatea de finalizare a licitației electronice: data și ora de închidere a licitației
electronice/numărul de runde de licitare și calendarul precis de desfășurare a
rundelor/termenul-limită care va fi lăsat să curgă de la primirea ultimei oferte, după
caz.

Articolul 35

Pentru participarea la licitația electronică, solicitantul trebuie să depună până la data


organizării preselecției o cerere de înscriere la licitația electronică, cu indicarea
identității sale electronice, precum și documentele prevăzute la art. 21 alin. (5),
semnate cu semnătură electronică calificată sau sigiliu electronic calificat, în format
electronic, la adresa prevăzută la art. 34 alin. (2) lit. g).

Articolul 36

În cadrul ședinței de preselecție la licitația electronică, comisia de preselecție urmează


procedura prevăzută la art. 22.

Articolul 37
(1) La sfârșitul ședinței de preselecție, comisia încheie un proces-verbal în care se
consemnează: data și locul desfășurării preselecției, membrii comisiei de preselecție
prezenți, solicitanții care s-au înscris în vederea participării la licitație, solicitanții
admiși să participe la licitație, solicitanții respinși să participe la licitație și motivul
respingerii lor, eventuale observații cu privire la organizarea și desfășurarea
preselecției.(2) Procesul-verbal prevăzut la alin. (1), după semnarea de către membrii
comisiei prezenți, se înregistrează în registrul de corespondență al organizatorului
licitației.(3) Fiecare solicitant primește la adresa sa de e-mail, comunicată cu ocazia
indicării identității sale electronice prevăzute la art. 35, hotărârea comisiei de
preselecție.

Articolul 38
(1) Operatorul economic care consideră că, din motive neîntemeiate, nu a fost admis
să participe la licitație/negociere poate face contestație. Contestația se trimite la
organizator, în format electronic, la adresa de e-mail prevăzută la art. 34 alin. (2) lit.
g), în termen de maximum 24 de ore de la data și ora afișării rezultatului preselecției.
În situația în care termenul se împlinește într-o zi nelucrătoare, acesta se prelungește
corespunzător până în următoarea zi lucrătoare.(2) Conducătorul organizatorului este
obligat să soluționeze contestația prin decizie motivată, în ziua depunerii contestației
sau în ziua lucrătoare următoare depunerii acesteia; decizia se trimite la adresa sa de
e-mail, comunicată cu ocazia indicării identității electronice a operatorului economic,
până la sfârșitul programului de lucru din ziua lucrătoare la sediul organizatorului și
se comunică contestatarului.(3) În situația în care în urma analizării contestației se
stabilește că aceasta a fost întemeiată, conducătorul organizatorului dispune admiterea
contestatarului la licitație.

Articolul 39

Operatorilor economici admiși să participe la licitația electronică, care solicită


informații privitoare la volumul și calitatea masei lemnoase care urmează a fi licitată,
li se pune la dispoziție, de către ocolul silvic la care se află aceasta, documentația
tehnică necesară, în format electronic, cu excepția carnetului de inventariere a
arborilor destinați recoltării, care poate fi consultat gratuit, la cerere, la sediul
ocolului.

Articolul 40

Operatorul economic este admis să participe la licitația electronică dacă


contravaloarea garanției de contractare și a tarifului de participare au fost încasate de
organizatorul licitației cu cel puțin 60 de minute înainte de data și ora stabilite pentru
începerea licitației.
(la 02-02-2023, Articolul 40 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de
Punctul 38, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )

Articolul 41
(1) Licitația electronică se desfășoară în una sau mai multe runde succesive, după caz.
(2) Pe parcursul derulării procedurii de licitație electronice și după încheierea ei,
vânzătorul nu are dreptul de a dezvălui identitatea ofertanților.
(la 02-02-2023, Alineatul (2) din Articolul 41 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 39, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(3) Pe parcursul
derulării procedurii de licitație electronică, vânzătorul are obligația de a comunica,
instantaneu, tuturor ofertanților prețul maxim ofertat.
(la 02-02-2023, Alineatul (3) din Articolul 41 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 39, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )

Secţiunea a 4-a Vânzarea masei lemnoase prin negociere

Articolul 42
(1) Partida/Grupajul de partizi/Lotul/Piesa de lemn rămasă/rămas
neadjudecată/neadjudecat după o licitație se poate supune negocierii, organizată la
data/datele prevăzută/prevăzute în anunțul de licitație/negociere, cu respectarea
condițiilor de preselecție.
(la 02-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 42 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 40, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(2) Negocierea
prevăzută la alin. (1) se poate face cu orice operator economic admis la licitație care
îndeplinește criteriile pentru a face ofertă și care solicită în scris aceasta. Prețul
rezultat din negociere nu poate să fie:
a) mai mic decât prețul de pornire stabilit pentru partida/grupajul de partizi/lotul/piesa
de lemn la care nu au existat oferte la licitație;
(la 02-02-2023, Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 42 , Sectiunea a 4-a , Capitolul
II a fost modificată de Punctul 41, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31
ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
b) mai mic decât prețul oferit de ofertantul unic pentru partida/grupajul de partizi la
care a existat o ofertă la licitație.
(la 21-02-2019, Alineatul (2) din Articolul 42 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 28, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8
februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), partida constituită din produse
accidentale, rămasă neadjudecată după o licitație, se poate supune negocierii,
organizată la data prevăzută în anunțul de licitație.
(la 21-02-2019, Alineatul (3) din Articolul 42 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 28, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8
februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
(4) Lotul/Piesa de lemn fasonat rămas/rămasă neadjudecat/neadjudecată după o
licitație se poate supune negocierii, organizată la data prevăzută în anunțul de licitație,
cu respectarea condițiilor de preselecție.(5) Negocierea prevăzută la alin. (4) se poate
face cu orice operator economic admis la licitație care îndeplinește criteriile pentru a
face ofertă și care solicită în scris aceasta. Prețul rezultat din negociere nu poate să fie
mai mic decât prețul de pornire la licitație pentru loturile/piesele de lemn fasonat
pentru care nu au existat oferte la licitație sau decât prețul oferit de ofertantul unic.
(la 21-02-2019, Alineatul (5) din Articolul 42 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 28, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8
februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )
(6) Comisia de negociere admite participarea la negociere numai a operatorilor
economici care au îndeplinit condițiile de preselecție pentru participarea la licitație.
(7) Admiterea la negociere, pentru masa lemnoasă, se face numai pentru capacitatea
de exploatare disponibilă în conformitate cu înregistrările din Certificatul de atestare
pentru lucrări de exploatare forestieră, din anexa la acesta și din declarația pe propria
răspundere prevăzută la art. 21 alin. (5) și numai în limita sumei bănești rămasă
neutilizată din garanția de contractare depusă pentru participarea la licitație.(8) În
urma desfășurării ședinței de negociere, comisia întocmește un proces-verbal, după
modelul procesului-verbal de licitație, semnat de membrii comisiei de negociere
prezenți.

Articolul 43
(1) Operatorii economici participanți la negociere care consideră că nu au fost
respectate prevederile prezentului regulament privind desfășurarea negocierii pentru
anumite partizi/loturi/piese pot face contestație.(2) Contestația se formulează în scris
și se depune la sediul organizatorului negocierii în ziua în care a fost organizată
negocierea.(3) Conducătorul organizatorului negocierii este obligat să soluționeze
contestația în termen de 5 zile lucrătoare de la data desfășurării negocierii.(4) Modul
de analizare și de soluționare ale contestației se consemnează într-o decizie motivată,
iar soluția se comunică contestatarului, în scris.(5) Dacă în urma analizării contestației
se stabilește că aceasta a fost întemeiată, organizatorul dispune anularea negocierii
pentru partida/lotul/piesa în cauză și ia măsuri pentru organizarea unei licitații sau
unei noi negocieri, după caz.

Articolul 44
(1) Partida de produse accidentale suprapuse, așa cum sunt definite la art. 1 lit. u),
apărute pe suprafața unei partizi contractate cu un operator economic se contractează
cu acest operator dacă acesta solicită, în scris, și dacă îndeplinește condițiile prevăzute
de prezentul regulament. Organizatorul face oferta de contractare în maximum 5 zile
lucrătoare de la data aprobării APV, iar, în maximum 5 zile lucrătoare de la
comunicarea ofertei operatorul economic trebuie să-și exprime opțiunea.(2) Dacă
titularul contractului de vânzare al partizii în a cărei suprafață a apărut situația
prevăzută la alin. (1) acceptă oferta, se organizează, în maximum 5 zile lucrătoare,
procedura de negociere și încheiere a contractului de vânzare.(3) Dacă titularul
contractului de vânzare al partizii în a cărei suprafață a apărut situația prevăzută
la alin. (1) nu acceptă oferta de contractare sau nu îndeplinește condițiile prevăzute de
prezentul regulament, organizatorul procedează la organizarea unei licitații pentru
contactarea partizii în cauză cu alt operator economic sau aceasta se exploatează în
regie proprie, exploatarea acesteia fiind prioritară.(4) Prețul masei lemnoase cuprinse
în partida prevăzută la alin. (1), care se contractează cu titularul contractului de
vânzare-cumpărare al partizii pe suprafața căreia se suprapune partida de produse
accidentale, se stabilește prin negociere. Prețul rezultat din negociere nu poate fi mai
mic decât prețul stabilit de entitățile prevăzute la art. 3 alin. (1) și art. 4 alin.
(1) pentru partida nou-constituită.
(la 02-02-2023, Alineatul (4) din Articolul 44 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 42, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(5) Partizilor de
produse accidentale constituite potrivit prevederilor legale pentru realizarea căilor de
scos-apropiat, pentru partizile autorizate la exploatare și care fac obiectul contractelor
de vânzare-cumpărare a masei lemnoase, le sunt aplicabile dispozițiile alin. (1)-(4).
(la 02-02-2023, Alineatul (5) din Articolul 44 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 42, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(6) În partizile
prevăzute la alin. (5) este inclusă și masa lemnoasă din alte unități amenajistice aflate
pe traseul căilor de scos-apropiat care trebuie realizate pentru accesibilizarea masei
lemnoase contractate.(7) Pentru negocierea masei lemnoase prevăzute la alin.
(1), (5) și (6) nu se organizează preselecție. Operatorii economici depun la comisia de
negociere o cerere de înscriere la negociere, la care vor anexa certificatul de
exploatare și cazierul tehnic de exploatare completat la zi, precum și dovada achitării
garanției de contractare; negocierea se face cu respectarea prevederilor art. 9 alin. (3).
(la 21-02-2019, Alineatul (7) din Articolul 44 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 29, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8
februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )

Secţiunea a 5-a Vânzarea directă a lemnului fasonat


Articolul 45
(1) Pentru consumul propriu al persoanelor fizice, al unităților de interes local
finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat sau de la bugetul local, care nu
desfășoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul
ajutorului de stat, precum și strict pentru consumul propriu al persoanelor fizice
autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, asociațiilor și
fundațiilor înființate conform legii, administratorii fondului forestier proprietate
publică a statului pot să vândă în mod direct, fără licitație și fără negociere, lemn de
foc, precum și lemn rotund și despicat de lucru cu diametrul la capătul gros de
maximum 24 cm.
(la 02-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 45 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 43, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(1^1) În situația în
care volumul de lemn rotund de lucru prevăzut în actul de punere în valoare, dintr-o
anumită specie, cu diametrul la capătul gros mai mare de 24 cm, rezultat din partizi de
produse secundare, produse accidentale II și de tăieri în crâng, exploatate cu forțe
proprii sau prin prestatori este mai mic de 20 mc, acesta poate fi vândut în mod direct
entităților prevăzute la alin. (1), fără a mai fi necesară oferirea la licitație/negociere.
(la 02-02-2023, Articolul 45 din Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost completat de
Punctul 44, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(1^2) Pentru consumul propriu
al persoanelor fizice, al unităților de interes local finanțate integral sau parțial de la
bugetul de stat sau de la bugetul local, care nu desfășoară activitate economică în
sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, precum și strict
pentru consumul propriu al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale,
întreprinderilor familiale, asociațiilor și fundațiilor înființate conform legii,
administratorii/prestatorii de servicii silvice/proprietarii fondului forestier proprietate
publică a unității administrativ-teritoriale, după caz, pot să vândă în mod direct, fără
licitație și fără negociere, lemn de foc, precum și lemn rotund și despicat de lucru.
(la 02-02-2023, Articolul 45 din Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost completat de
Punctul 44, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(2) Abrogat.
(la 02-02-2023, Alineatul (2) din Articolul 45 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost
abrogat de Punctul 45, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(3) Abrogat.
(la 02-02-2023, Alineatul (3) din Articolul 45 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost
abrogat de Punctul 45, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(4) Abrogat.
(la 02-02-2023, Alineatul (4) din Articolul 45 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost
abrogat de Punctul 45, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(5) Abrogat.
(la 02-02-2023, Alineatul (5) din Articolul 45 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost
abrogat de Punctul 45, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(6) Abrogat.
(la 02-02-2023, Alineatul (6) din Articolul 45 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost
abrogat de Punctul 45, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(7) Abrogat.
(la 02-02-2023, Alineatul (7) din Articolul 45 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost
abrogat de Punctul 45, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(8) Abrogat.
(la 02-02-2023, Alineatul (8) din Articolul 45 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost
abrogat de Punctul 45, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(9) Abrogat.
(la 02-02-2023, Alineatul (9) din Articolul 45 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost
abrogat de Punctul 45, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(10) Abrogat.
(la 02-02-2023, Alineatul (10) din Articolul 45 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost
abrogat de Punctul 45, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
(11) Administratorul/Prestatorul de servicii silvice/Proprietarul fondului forestier
proprietate publică a unei unități administrativ-teritoriale, pe baza hotărârii consiliului
local, poate vinde direct și lemnul de lucru fasonat cu diametrul la capătul gros mai
mare de 24 cm, către persoane fizice și către unitățile de interes local finanțate
integral sau parțial de la bugetul de stat sau de la bugetul local care nu desfășoară
activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de
stat, astfel:
a) în volum de maximum 50 mc, pe baza autorizației de construcție, în vigoare;
b) în volum de maximum 10 mc/an/familie/unitate de interes local, pentru nevoi
proprii.
Lemnul de lucru fasonat cumpărat în condițiile de mai sus nu poate face obiectul
comercializării către alte persoane fizice sau juridice.(12) Prețurile de vânzare directă
a lemnului fasonat se aprobă, pe baza principiilor economiei de piață, de către
entitățile prevăzute la art. 3 alin. (1), respectiv la art. 4 alin. (1), după caz.
(13) Cantitatea și destinația lemnului fasonat provenit din fondul forestier proprietate
publică a unității administrativ-teritoriale, prevăzute la alin. (1), care poate fi vândută
direct, se aprobă de consiliul local al acesteia.(14) Lemnul fasonat prevăzut la alin.
(1) se poate vinde și livra din depozite, din platformele primare, de la căi de transport
cu caracter permanent și din punctul naval de încărcare, precum și din faza fasonat la
cioată. Lemnul fasonat provenit din produse accidentale II, produse de igienă, precum
și cel din produse extraordinare se poate vinde și livra și de la alte căi de acces sau de
la căile de scos-apropiat.(15) După asigurarea, în condițiile art. 59 alin. (5^3)-(5^4)
din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a
necesarului de lemn, administratorul/prestatorul de servicii silvice/proprietarul
fondului forestier proprietate publică a unității administrativ-teritoriale, după caz,
poate valorifica ca masă lemnoasă partiziile rămase disponibile.

Articolul 46

Administratorii fondului forestier proprietate publică a statului și


administratorul/prestatorul de servicii silvice/proprietarul fondului forestier
proprietate publică a unității administrativ-teritoriale cu aprobarea consiliului local al
acesteia pot oferi spre vânzare lemn fasonat și la achizițiile directe practicate de
autoritățile publice contractante.

Secţiunea a 6-a Valorificarea lemnului fasonat obținut din fondul forestier proprietate


publică a statului în condițiile art. 60 alin. (5) lit. g) din Legea nr. 46/2008 - Codul
silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Articolul 47
(1) Operatorii economici care dețin certificat de atestare ca producător din industria
mobilei și operatorii economici care dețin precontract de servicii de prelucrare
primară a lemnului fasonat încheiat cu producătorii din industria mobilei care dețin
certificat de atestare privind capacitatea de industrializare a lemnului, ofertanți la
licitațiile publice prevăzute la art. 12 organizate de administratorii fondului forestier
proprietate publică a statului pentru vânzarea lotului/piesei de lemn fasonat, își pot
exercita dreptul de preempțiune, după cum urmează:
a) pe tot parcursul derulării acesteia, în cazul licitației cu strigare, potrivit art. 29 alin.
(4):(i) dacă oferă un nivel de preț egal cu ultimul preț ofertat, invocând dreptul de
preempțiune; sau(ii) minimum un pas de licitație, în situația în care nu se invocă
dreptul de preempțiune;
b) imediat după deschiderea plicurilor, în cazul licitației în plic închis, potrivit art. 30
alin. (1) lit. e), licitația se transformă în licitație cu strigare, fără pas de licitație, cu
participarea numai a operatorilor economici care au ofertat cel mai bun preț și a
celui/celor care invocă dreptul de preempțiune;
c) în situația existenței uneia/mai multor oferte depuse de operatorii economici care
dețin certificat de atestare ca producător din industria mobilei sau de operatorii
economici care dețin precontract de servicii de prelucrare primară a lemnului fasonat
încheiat cu producătorii din industria mobilei, prin care se invocă dreptul de
preempțiune, la un nivel egal de preț cu cel mai mare preț ofertat, în situația în care
niciun operator economic nu își îmbunătățește oferta, este declarată câștigătoare prima
ofertă depusă/strigată de operatorul economic care deține certificat de atestare ca
producător din industria mobilei și/sau de un operator economic care deține
precontract de servicii de prelucrare primară a lemnului fasonat încheiat cu
producătorii din industria mobilei, care a invocat dreptul de preempțiune, la nivelul de
preț egal cu cel mai mare preț ofertat.
(la 02-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 47 , Sectiunea a 6-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 46, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(1^1) Operatorii
economici care dețin precontract de servicii de prelucrare primară a lemnului fasonat
încheiat cu producătorii din industria mobilei care dețin certificat de atestare privind
capacitatea de industrializare a lemnului sunt obligați să depună, în vederea
participării la licitațiile publice prevăzute la art. 12, organizate de administratorii
fondului forestier proprietate publică a statului pentru vânzarea lotului/piesei de lemn
fasonat, și următoarele documente:
a) precontract legalizat de servicii de prelucrare primară a lemnului fasonat încheiat
cu producătorul din industria mobilei care deține certificat de atestare privind
capacitatea de industrializare a lemnului;
b) certificatul constatator privind operatorul economic prestator, eliberat de oficiul
registrului comerțului direct sau prin serviciul online InfoCert, în care să fie
obligatoriu înscris codul CAEN 1610 - Tăierea și rindeluirea lemnului;
c) situația din SUMAL 2.0 a volumului procesat în instalațiile proprii de către
operatorii economici care dețin precontract de servicii de prelucrare primară a
lemnului fasonat, în ultimele 12 luni, pe grupe de specii;
d) certificatul de atestare privind capacitatea de industrializare a lemnului, completat
la zi cu volumele contractate, în original.
(la 02-02-2023, Articolul 47 din Sectiunea a 6-a , Capitolul II a fost completat de
Punctul 47, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(1^2) Operatorii economici
care dețin precontract de servicii de prelucrare primară a lemnului fasonat nu pot
concura la licitațiile publice prevăzute la art. 12 cu producătorii din industria mobilei
cu care au încheiat precontractul de servicii de prelucrare.
(la 02-02-2023, Articolul 47 din Sectiunea a 6-a , Capitolul II a fost completat de
Punctul 47, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(2) În situația în care doi sau
mai mulți operatori economici, prevăzuți la alin. (1), oferă același preț, licitația se
transformă în licitație publică cu strigare, numai cu participarea acestora, adjudecatar
este declarat operatorul economic care oferă prețul cel mai mare, iar strigările se vor
face fără pași de licitare. În cazul licitației publice în plic închis, pentru departajarea
operatorilor economici care oferă același preț, licitările se vor face, cu strigare, fără
pași de licitare.
(la 21-02-2019, Articolul 47 din Sectiunea a 6-a , Capitolul II a fost modificat de
Punctul 31, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )

Capitolul III Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 48

La licitațiile și negocierile de vânzare a masei lemnoase se pot oferi atât partizi, cât și
grupaje de partizi amplasate în același bazinet, constituite pe principiul teritorialității
sau al accesibilității, în condițiile art. 1 lit. i).

Articolul 49

Grupajul de partizi, constituit cu respectarea prevederilor art. 1 lit. i), se aprobă de


organizatorul licitației/ negocierii și este evidențiat în caietul de sarcini.

Articolul 50
(1) Conducătorul organizatorului licitației/ negocierii poate aproba ca loturile de lemn
fasonat, care nu au fost adjudecate în urma oferirii acestora la cel puțin o licitație,
respectiv la o negociere, și cele care au făcut obiectul rezilierilor contractelor de
vânzare să se modifice în loturi mai mici sau în piese personalizate sau în loturi mai
mari, care vor face obiectul unei noi licitații, în condițiile prezentului regulament sau
pot fi valorificate prin vânzare directă în condițiile art. 45 alin. (1).
(la 02-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 50 , Capitolul III a fost modificat de
Punctul 48, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(2) Loturile/Piesele nou-
constituite în condițiile alin. (1), care nu se adjudecă în urma unei licitații, pot face
obiectul vânzării prin negociere sau vânzării directe prevăzute la art. 45 și 46 sau pot
fi prelucrate primar de către administratorii fondului forestier proprietate publică,
urmând ca materialele lemnoase rezultate să fie valorificate potrivit prevederilor
legale.(3) Lemnul rotund și despicat de lucru, provenit din fondul forestier proprietate
publică a unei unități administrativ-teritoriale, poate face obiectul procesării în
instalațiile proprii ale proprietarului sau ale administratorului acestui fond forestier, cu
aprobarea consiliului local.
(la 21-02-2019, Alineatul (3) din Articolul 50 , Capitolul III a fost modificat de
Punctul 32, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )

Articolul 51
Lemnul fasonat, indiferent de specie si sortiment, care a parcurs toate procedurile de
valorificare prin licitație/negociere și care nu a putut fi valorificat nici prin vânzare
directă, din lipsă de solicitări, în vederea prevenirii deprecierii acestuia, poate fi
vândut direct oricărei persoane fizice sau juridice solicitante, în condițiile și la
preturile stabilite de administrator, respectiv de către consiliul local, în cazul fondului
forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale.
(la 02-02-2023, Articolul 51 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 49, Articolul
I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )

Articolul 52
(1) Nivelul maxim al tarifelor pentru prestările de servicii de exploatări forestiere, în
scopul exploatării masei lemnoase în regie proprie cu operatori economici atestați, se
stabilește, în condițiile reglementărilor în vigoare, de administratorii fondului forestier
proprietate publică a statului, respectiv de consiliul local pentru fondul forestier
proprietate publică a unei unități administrativ-teritoriale, pe baza fundamentării
întocmite de ocolul silvic având în vedere procesele tehnologice, normele și tarifele în
vigoare, precum și oportunitatea și necesitatea efectuării lucrărilor de îngrijire a
arboretelor tinere, extragerea produselor de igienă și a produselor accidentale,
asigurarea necesarului de lemn în condițiile art. 59 alin. (5^1)-(5^7) din Legea nr.
46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și principiile
economiei de piață.(2) În cazul partizilor pentru care serviciile de exploatare nu se pot
atribui după prima procedură de achiziție, nivelul maxim al tarifelor prevăzut la alin.
(1) se poate majora și se vor organiza noi proceduri de atribuire.

Articolul 53

În scopul promovării tehnologiilor bazate pe funiculare, prețul de pornire la licitație al


partizilor stabilite de organizatorul licitației a se exploata prin astfel de tehnologii este
la nivelul prețului de APV.
(la 02-02-2023, Articolul 53 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 50, Articolul
I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )

Articolul 54
(1) Contractul de vânzare a masei lemnoase/ lemnului fasonat care s-a adjudecat prin
licitație/negociere se încheie în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data
desfășurării licitației, respectiv a negocierii, la sediul organizatorului sau prin
intermediul semnăturii electronice.
(la 02-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 54 , Capitolul III a fost modificat de
Punctul 51, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(2) Neîncheierea contractului
de vânzare a masei lemnoase/lemnului fasonat care s-a adjudecat, în termenul
prevăzut la alin. (1), din culpa exclusivă a operatorului economic adjudecatar, atrage
anularea adjudecării și pierderea garanției de contractare aferente, precum și a
dreptului de participare a acestuia la licitație/negociere, în condițiile prezentului
regulament, pentru o perioadă de 6 luni de la data-limită prevăzută pentru încheierea
contractului.
(la 02-02-2023, Alineatul (2) din Articolul 54 , Capitolul III a fost modificat de
Punctul 51, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(3) Rezilierea contractului de
vânzare a masei lemnoase pe picior/a lemnului fasonat, din culpa cumpărătorului,
atrage după sine:
a) pierderea garanției de contractare pentru masa lemnoasă rămasă neachitată și
neexploatată la data rezilierii, precum și a dreptului de participare la
licitație/negociere pentru masă lemnoasă pe picior, în condițiile prezentului
regulament, pe o perioadă de 6 luni de la data rezilierii, în situația masei lemnoase
contractate pe picior;
b) pierderea garanției de contractare și a dreptului de participare la licitație/negociere
pentru lemn fasonat, în condițiile prezentului regulament, pe o perioadă de 6 luni de la
data rezilierii, în situația lemnului fasonat contractat.
(la 02-02-2023, Alineatul (3) din Articolul 54 , Capitolul III a fost modificat de
Punctul 51, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(4) Neîncheierea contractului
de vânzare a masei lemnoase/lemnului fasonat în termenul stabilit prin caietul de
sarcini, din culpa exclusivă a organizatorului, atrage aplicarea măsurilor legale
referitoare la repararea prejudiciului, organizatorul fiind obligat și la restituirea
garanției de contractare depusă.(5) Adjudecatarii masei lemnoase și cei ai lemnului
fasonat au dreptul de a cesiona contractele de vânzare-cumpărare încheiate în urma
licitațiilor/negocierilor desfășurate potrivit prezentului regulament doar dacă această
posibilitate este prevăzută expres în caietul de sarcini, respectiv în contractul de
vânzare. Contractul de vânzare poate fi cesionat numai operatorilor economici pentru
care este acordul scris al organizatorului.
(la 21-02-2019, Alineatul (5) din Articolul 54 , Capitolul III a fost modificat de
Punctul 33, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )(6) Posibilul
cesionar al contractului, la data cesionării, trebuie să îndeplinească cumulativ
condițiile de admitere la licitație prevăzute de prezentul regulament.(7) Cesionarea
unui contract fără respectarea prevederilor de la alin. (5) și (6) determină
neautorizarea la exploatare a masei lemnoase, respectiv nelivrarea lemnului fasonat
care face obiectul contractului, iar operatorii economici în cauză pierd și dreptul de
participare la licitație/negociere, în condițiile prezentului regulament, pentru o
perioadă de 6 luni de la data cesionării.(8) În contractul de vânzare, masa lemnoasă
adjudecată/lemnul fasonat adjudecat se explicitează cantitativ și valoric și se
facturează corespunzător, în funcție de modul de valorificare, astfel:
a) în cazul masei lemnoase, facturarea se realizează prin înscrierea volumului brut,
până la incidența cu volumul brut din APV și a valorii aferente, fără TVA;
b) în cazul loturilor și pieselor de lemn fasonat din sortimente de lemn rotund și
despicat de lucru, facturarea se realizează prin înscrierea volumului brut și a valorii
aferente lotului/piesei, fără TVA;
(la 02-02-2023, Litera b) din Alineatul (8) , Articolul 54 , Capitolul III a fost
modificată de Punctul 52, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )
c) în cazul lemnului de foc, facturarea se realizează prin înscrierea volumului brut al
acestuia și a valorii aferente lotului, fără TVA.(9) Abrogat.
(la 02-02-2023, Alineatul (9) din Articolul 54 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul
53, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(10) Abrogat.
(la 02-02-2023, Alineatul (10) din Articolul 54 , Capitolul III a fost abrogat de
Punctul 53, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )

Articolul 55

Caietele de sarcini și contractele de vânzare a masei lemnoase și a lemnului fasonat


trebuie să respecte prevederile prezentului regulament, precum și prevederile
legislației specifice în vigoare.

Articolul 56
(1) La licitațiile/negocierile de vânzare a masei lemnoase și a lemnului fasonat,
organizate potrivit prezentului regulament, pot asista reprezentanți ai organizațiilor
patronale și profesionale din domeniile silvicultură, exploatare forestieră, prelucrarea
primară și industrializarea lemnului, precum și din alte domenii; aceștia au acces la
întreaga documentație dacă achită tariful de participare la licitație stabilit de
organizator.(2) La licitații pot participa și reprezentanți ai mass-mediei și din alte
domenii.(3) În cazul în care unul dintre site-urile prevăzute la art. 9 alin. (2) nu este
funcțional, publicarea pe site-ul funcțional este suficientă pentru a fi asigurată
transparența cerută de legislația în vigoare.

Articolul 57
(1) Administratorii fondului forestier proprietate publică a statului și consiliile locale
de la nivelul unităților administrativ-teritoriale care au fond forestier proprietate
publică își adoptă, în condițiile legii, regulamente și proceduri proprii pentru
valorificarea materialelor lemnoase care nu fac obiectul prezentului regulament.
(2) Prevederile prezentului regulament se pot aplica și pentru valorificarea masei
lemnoase care se recoltează și a lemnului fasonat care se obține din fondul forestier al
deținătorilor pentru care structurile administratorilor fondului forestier proprietate
publică au contracte de administrare sau de prestări servicii silvice, cu acordul scris al
acestor deținători.

Articolul 58

Necesarul anual estimat de materiale lemnoase, pe specii, sub formă de lemn fasonat,
potrivit prevederilor art. 60 alin. (5) lit. g) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, se stabilește până la data de 31 august a anului
de producție anterior, prin cumularea volumelor aferente capacității de industrializare
a lemnului fasonat atestată de către comisia de atestare care funcționează în cadrul
asociației patronale și profesionale din domeniul industriei mobilei, recunoscută la
nivel național, pentru fiecare producător din industria mobilei, în baza metodologiei
aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 59

Valorificarea masei lemnoase/lemnului fasonat se poate face și prin intermediul


platformelor electronice și al piețelor de tranzacționare administrate de bursele de
mărfuri care funcționează în condițiile legii, numai dacă administratorii fondului
forestier proprietate publică a statului, respectiv proprietarul fondului forestier
proprietate publică a unei unități administrativ-teritoriale care fac/face valorificarea
hotărăsc/hotărăște astfel, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Articolul 60
(1) Lemnul fasonat care a fost cumpărat prin procedura de vânzare directă nu poate
face obiectul comercializării, iar în caz de comercializare acesta se consideră fără
proveniență legală.(2) Lemnul fasonat achiziționat de operatorii economici care
posedă certificat de atestare de producător din industria mobilei prin exercitarea
dreptului de preempțiune și cherestelele rezultate din prelucrarea acestuia nu pot face
obiectul comercializării, iar în caz de comercializare acesta se consideră fără
proveniență legală.
(la 21-02-2019, Articolul 60 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 34,
ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 21 februarie 2019 )

Articolul 61
(1) În vederea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 59 alin. (5^1) din Legea nr.
46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la emiterea
autorizației de exploatare, emitentul autorizației de exploatare/proprietarul masei
lemnoase are obligația de a afișa oferta la sediul propriu și la sediul unității
administrativ-teritoriale pe raza căreia este amplasat(ă) partida/grupajul de partizi, în
care se înscriu volumul de lemn de foc care este oferit spre valorificare persoanelor
fizice și juridice de pe raza acestuia conform prevederilor APV și eșalonarea la
exploatare, precum și data până la care este valabilă oferta și date de contact ale
ofertantului. Oferta este valabilă pe perioada autorizată la exploatare a
postății/partizii, precum și pe o perioadă de maximum 30 de zile calendaristice de la
data reprimirii postății/partizii, în limita volumului de lemn de foc disponibil. În cazul
în care, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării, nu s-au înregistrat cereri,
materialul lemnos va putea fi valorificat direct către orice persoană fizică sau juridică.
(la 02-02-2023, Alineatul (1) din Articolul 61 , Capitolul III a fost modificat de
Punctul 54, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(2) Administratorii fondului
forestier proprietate publică pot stabili un program de livrare a lemnului de foc,
valabil pentru întreg teritoriul unității administrativ-teritoriale. Programul de livrare se
va afișa la sediul propriu și la sediul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia
este amplasată partida, în vederea aducerii la cunoștința persoanelor fizice și juridice
interesate.(3) Persoanele fizice sau juridice interesate de cumpărarea/achiziția de lemn
de foc în condițiile alin. (1) pot face solicitări în acest sens individual către
proprietarul masei lemnoase/administratorul fondului forestier, pe perioada de
valabilitate a ofertei prevăzute la alin. (1).
(la 02-02-2023, Alineatul (3) din Articolul 61 , Capitolul III a fost modificat de
Punctul 54, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )(4) Pentru fondul forestier
proprietate publică a unității administrativ-teritoriale, cererile vor fi onorate din
volumul de lemn de foc aferent partizii constituite pe suprafața aflată în proprietate.
(5) Solicitările care nu pot fi onorate în condițiile alin. (4) din fondul forestier
proprietate publică aflat în proprietate vor fi transmise, în ordinea primirii acestora și
în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării, către proprietarul masei
lemnoase/administratorul fondului forestier proprietate publică a statului care are
autorizate partizi în raza administrativă a unității administrativ-teritoriale respective.
(6) În cazul unității administrativ-teritoriale care deține în proprietate suprafețe de
fond forestier proprietate publică, obligațiile de publicitate prevăzute la alin.
(1) și (2) pentru fondul forestier aflat în proprietate vor fi îndeplinite prin afișare la
sediul propriu.
(la 21-02-2019, Capitolul III a fost completat de Punctul 35, ARTICOLUL UNIC din
HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
140 din 21 februarie 2019 )

Articolul 62
(1) Administratorii de fond forestier proprietate publică a statului care desfășoară și
activități de operator economic, care au ca obiect exploatarea și/sau procesarea de
masă lemnoasă provenită din fondul forestier pe care îl administrează, au obligația să
țină evidențe în mod distinct pentru cele două activități, conform reglementărilor
financiar-contabile în vigoare.(2) Volumul pentru care administratorii fondului
forestier proprietate publică a statului realizează evidențe în mod distinct se
înregistrează în evidența administratorului la un preț fundamentat stabilit în urma unei
proceduri interne a administratorului.
(la 21-02-2019, Capitolul III a fost completat de Punctul 35, ARTICOLUL UNIC din
HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
140 din 21 februarie 2019 )

Articolul 63

În vederea realizării lucrărilor de îngrijire și conducere, precum și a recoltării


produselor accidentale din fondul forestier proprietate publică a statului, în condițiile
art. 59 alin. (5^1)-(5^3) și alin. (5^5)-(5^7) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, administratorii vor începe procedurile de
contractare a lucrărilor de prestări servicii exploatare cu operatori atestați în termen de
15 zile de la aprobarea de către consiliul de administrație a modalității de exploatare
potrivit art. 3 alin. (1), (2) și (4).
(la 21-02-2019, Capitolul III a fost completat de Punctul 35, ARTICOLUL UNIC din
HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
140 din 21 februarie 2019 )

Articolul 64

Partizile de curățiri și prima răritură pot fi exploatate fără colectarea și valorificarea


masei lemnoase rezultate, după îndeplinirea prevederilor art. 61 alin. (1), cu aprobarea
comitetelor directoare ale entităților prevăzute la art. 3 alin. (1) sau a consiliului local
în cazul fondului forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale.
(la 02-02-2023, Articolul 64 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 55, Articolul
I din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 94 din 02 februarie 2023 )

Articolul 65

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul regulament.


(la 21-02-2019, Capitolul III a fost completat de Punctul 35, ARTICOLUL UNIC din
HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
140 din 21 februarie 2019 )
Anexa nr. 1

la regulament
Modelul și conținutul-cadru ale anunțului privind
organizarea licitației principale/intermediare/negocierii pentru
vânzarea de masă lemnoasă și licitației pentru vânzarea de lemn fasonat
Antet/Numărul și data înregistrării anunțului la organizator
ANUNȚ
privind organizarea licitației principale/intermediare/negocierea
pentru vânzarea de masă lemnoasă și licitației pentru vânzarea de lemn
fasonat1. Organizatorul licitației/negocierii (denumire, adresă, număr de telefon,
număr de fax, e-mail): ..................2. Data desfășurării și ora începerii
licitației/negocierii: ..............................................................3. Locul desfășurării
licitației/negocierii (adresa completă): .......................................................4. Tipul
licitației: ...........................................................5. Temeiul legal al organizării și
desfășurării licitației/negocierii: ..............................................6. Data desfășurării și
ora începerii preselecției: .........................................................7. Data și ora-limită
până la care pot face depunerea documentației pentru preselecție și înscrierea la
licitație/negociere ........................8. Lista partizilor/grupajelor de
partizi/loturilor/pieselor care se licitează/negociază, prețul de pornire a
licitației/negocierii și pasul de licitare pentru fiecare partidă/grupaj de partizi/lot de
lemn fasonat/piesă de lemn fasonat sunt afișate la sediul organizatorului, pe site-ul
www.produselepadurii.ro și pe site-ul ...................................9. Volumul total de masă
lemnoasă oferit la licitație/negociere ........... mc, din care:
a) pe natură de produse: ....................................................................,
b) pe specii și grupe de
specii: ....................................................................................................................10. Vo
lumul total de lemn fasonat oferit la licitație/negociere ...... mc, din care pe sortimente
și pe specii (se dau detalii privind lemnul fasonat supus vânzării, pe specii, pe
sortimente și cantitățile aferente.): .......................................................11. Alte
informații privind masa lemnoasă/lemnul fasonat care se oferă spre
vânzare: ...............................12. Volumul de masă lemnoasă și/sau de lemn fasonat
rămas neadjudecat se supune procedurii de vânzare prin negociere la data de ....., în
condițiile prevăzute de Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul
forestier proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 715/2017, cu
modificările și completările ulterioare, și de alte reglementări în vigoare/nu se supune
procedurii de vânzare prin negociere.
(la 02-02-2023, Punctul 12. din Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 56, Articolul I
din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL
nr. 94 din 02 februarie 2023 )13. Caietul de sarcini poate fi achiziționat de la sediul
organizatorului licitației/negocierii, începând cu data de: ......................14. Alte
informații privind organizarea și desfășurarea
licitației/negocierii: ............................................15. Pentru informații și date
suplimentare vă puteți adresa organizatorului licitației/negocierii (persoane de contact,
numere de telefon și fax, e-mail): .....................................................................
Organizator,
……….........................................................
(numele și prenumele conducătorului, funcția, semnătura și ștampila)
(la 21-02-2019, ANEXA a fost modificată de Punctul 36, ARTICOLUL UNIC din
HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
140 din 21 februarie 2019 )

Anexa nr. 2

la regulament
Nr. înregistrare operator economic/grup de operatori economici
………………………..
CERERE
de înscriere la licitație
- Model -
Operatorul economic/grupul de operatori ………………………, cu sediul în
……………….., județul .....................,
str. ………………. nr. ……….., bl. ………., et. ………, sc. ………, ap. ………., cod
poștal ………….., telefon fix ………….., mobil …………………, fax
………………..,
cont virament ……………….., deschis la …………….. - sucursala ………………,
înregistrat la oficiul registrului comerțului cu nr. ……………….., cod unic de
înregistrare ………………….., reprezentat legal prin ……………………,
în calitate de ………………….,
solicit înscrierea la licitația organizată de …………. în data de …………., pentru
achiziție (se specifică obligatoriu: masă lemnoasă și/sau materiale lemnoase fasonate)
………………… .
Împuternicesc să ne reprezinte în relațiile cu ………………… pe dl/dna
………………., legitimat(ă) cu ……………… .
Reprezentant legal,
………………………
(semnătura și ștampila)
(la 21-02-2019, Actul a fost completat de Punctul 37, ARTICOLUL UNIC din
HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
140 din 21 februarie 2019 )

Anexa nr. 3

la regulament
Operator economic/grupul de operatori economici
………………………..
DECLARAȚIE
pentru înscrierea la licitația publică de masă lemnoasă/material lemnos fasonat din
data de ……………
- Model -
Subsemnatul, ........, CNP ......., cu domiciliul în ............., reprezentant legal al
operatorului economic/grupului de operatori economici ..................................…,
având CUI .............., declar pe propria răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de
fals în acte publice, că, la preselecția din data de ......... pentru licitația publică de
vânzare masă lemnoasă/material lemnos fasonat organizată de ……………,
operatorul economic/grupul de operatori economici pe care îl reprezint îndeplinește
condițiile prevăzute de Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul
forestier proprietate publică și îmi asum și semnez următoarele declarații:1. Declarație
privitoare la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 21 alin. (5^1) lit. a) din
Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate
publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 715/2017, cu modificările și
completările ulterioare
Declar că operatorul economic/grupul de operatori economici pe care îl reprezint nu
are datorii restante față de administratorii fondului forestier proprietate publică a
statului - Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Institutul Național de Cercetare-
Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea“ și Regia Autonomă Administrația
Patrimoniului Protocolului de Stat - sau față de proprietarul/administratorul fondului
forestier proprietate publică a unității administrativ-teritoriale, după caz.2. Declarație
privitoare la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 21 alin. (5^1) lit. b) din
Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate
publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 715/2017, cu modificările și
completările ulterioare
Declar că operatorul economic/grupul de operatori economici pe care îl reprezint:
[] nu este membru al niciunui grup de operatori economici;
[] este membru în grupul de operatori economici având codul fiscal: ………… .
(Se bifează opțiunea corespunzătoare)3. Declarație privitoare la îndeplinirea
condițiilor prevăzute la art. 21 alin. (5^1) lit. d) din Regulamentul de valorificare a
masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr. 715/2017, cu modificările și completările ulterioare*
a) Declar că operatorul economic/grupul de operatori economici pe care îl reprezint
are anexa la certificatul de atestare pentru lucrări de exploatări forestiere completată la
zi.
b) Declar că operatorul economic pe care îl reprezint are adjudecat/contractat în
prestări servicii/contractat direct un volum de masă lemnoasă de ….. mc, dar care
până în prezent nu a fost trecut în anexa la certificatul de atestare pentru lucrări de
exploatări forestiere, după cum urmează:
b1) la unitatea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva/baza experimentală/ocolul
silvic de stat înființat de Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului
de Stat“ ......., volumul de ........ mc;
b2) la ocolul silvic de regim/persoana fizică/persoana juridică ............, volumul
de .......... mc.4. Declarație privitoare la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 21
alin. (5^1) lit. e) și art. 8 alin. (2) din Regulamentul de valorificare a masei lemnoase
din fondul forestier proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
715/2017, cu modificările și completările ulterioare**
Declar că operatorul economic/grupul de operatori economici pe care îl reprezint, în
anul ……….. , a achiziționat/procesat următoarele volume:

Sortimentul din SUMAL Volum achiziționat Volum procesat


Nr. crt. Specia
2.0 - mc - - mc -

(la 02-02-2023, sintagma: SUMAL a fost înlocuită de Punctul 58, Articolul I din
HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
94 din 02 februarie 2023 )5. Declarație privitoare la îndeplinirea condițiilor prevăzute
la art. 21 alin. (5^1) lit. c) și art. 7 alin. (1) din Regulamentul de valorificare a masei
lemnoase din fondul forestier proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr. 715/2017, cu modificările și completările ulterioare**
Declar pe propria răspundere că operatorul economic/grupul de operatori economici
pe care îl reprezint, la data prezentei declarații, are capacitatea proprie de procesare de
...... mc/an și asigură procesarea a cel puțin 40% din materialul lemnos achiziționat,
sub formă de lemn rotund fasonat la drum auto, din produse principale și accidentale I
provenite din fond forestier proprietate publică.
Data completării: .......
(la 02-02-2023, Punctul 5. din Anexa nr. 3 a fost modificat de Punctul 57, Articolul I
din HOTĂRÂREA nr. 99 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL
nr. 94 din 02 februarie 2023 )
Reprezentant legal
Operator economic/grupul de operatori economici
……...........................................………….
(denumirea, semnătura autorizată, ștampila)
* Se indică denumirea entității.
** Se completează de către solicitanții înscriși la licitațiile pentru material lemnos
fasonat.
(la 21-02-2019, Actul a fost completat de Punctul 37, ARTICOLUL UNIC din
HOTĂRÂREA nr. 55 din 8 februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
140 din 21 februarie 2019 )
------

LEGE nr. 407 din 9 noiembrie 2006 vânătorii și a protecției fondului


cinegetic
EMITENT· PARLAMENTUL
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 944 din 22 noiembrie 2006

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum
urmează:
a) administrator - autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare și asigură
administrarea faunei cinegetice;
b) armă de vânătoare - armă de foc a cărei caracteristică și utilizare sunt reglementate
de administrator;
c) atribuire în gestiune - acțiunea prin care administratorul dă dreptul și obligația de
gestionare a faunei de interes cinegetic, în condițiile prezentei legi;
d) braconaj - tentativa sau acțiunea desfășurată în scopul dobândirii sau capturării
vânatului, finalizată cu rezultat sau nu, cu încălcarea prevederilor prezentei legi;
e) capcană autorizată - orice dispozitiv, instalație sau fileu de capturare a
exemplarelor de faună cinegetică, a cărui utilizare este reglementată de administrator;
f) câine hoinar - câine găsit liber în fondul cinegetic, care nu face parte din categoria
câinilor de vânătoare și nu poartă semn distinct care să ateste acest fapt, al cărui
stăpân nu poate fi identificat la acel moment;
g) câine de vânătoare - câine utilitar, a cărui utilizare în fondul cinegetic, exclusiv de
către vânători, este reglementată de administrator;
h) cotă de recoltă - numărul de exemplare din fauna de interes cinegetic aprobat anual
de către administrator pe specii și gestionar până la data de 15 aprilie pentru specia
căprior și până la 15 mai pentru celelalte specii sedentare admise la vânătoare, care se
pot vâna în cadrul unui fond cinegetic;
(la 11-06-2022, Litera h) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1,
ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 171 din 8 iunie 2022, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 08 iunie 2022 )
i) efectiv optim - numărul de exemplare aparținând unei specii din fauna cinegetică,
care habitează într-un fond cinegetic, într-o anumită structură populațională, și asigură
conservarea speciilor, produce minimum de pagube și nu prezintă risc pentru
populația umană;
j) Consiliu Național de Vânătoare - organismul de avizare și consultare, cu autoritate
științifică în domeniul cinegetic, care este format din reprezentanții instituțiilor
publice și private cu atribuții în domeniul faunei cinegetice și al mediului de viață al
acesteia;
k) drept de vânătoare - dreptul statului de administrare a faunei cinegetice în condițiile
legii;
l) dreptul de a vâna - dreptul persoanei fizice de a practica vânătoarea în condițiile
legii;
m) faună de interes cinegetic - totalitatea exemplarelor din populațiile din speciile de
faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 1 și 2, existente pe teritoriul României;
n) fond cinegetic - unitatea de gospodărire cinegetică constituită din fauna de interes
cinegetic și suprafața de teren, indiferent de categoria acestuia, indiferent de
proprietar, și astfel delimitată încât să asigure o stabilitate cât mai mare faunei de
interes cinegetic în interiorul său; nu se includ în fondurile cinegetice suprafețele din
parcurile naționale și din Rezervația Biosferei «Delta Dunării»;
o) fond cinegetic național - totalitatea fondurilor cinegetice din România;
p) gestionar - persoana juridică română care a fost licențiată în condițiile legii și căreia
i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond cinegetic*);
q) gestionar consacrat - gestionarul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a
avut calitatea de gestionar în contractul de gestionare anterior organizării atribuirii
directe pentru fondul cinegetic respectiv, contractul de gestionare nu a încetat din
culpa sa, își manifestă intenția de a gestiona în continuare fauna cinegetică de pe
fondul cinegetic respectiv și nu înregistrează datorii privind plata tarifului de
gestionare la data solicitării și acceptă tariful de gestionare;
r) gestionare - activitatea de gospodărire durabilă a faunei de interes cinegetic din
fondurile cinegetice*), realizată de gestionari în baza contractelor de gestiune, pe
riscul și răspunderea lor, pentru perioada stabilită prin contractele de gestiune;
s) jujeu - piesă de formă cilindrică, confecționată din lemn de esență tare, cu diametrul
de 3 cm și lungime de 30 cm, prinsă de zgardă la mijloc cu un lanț astfel încât poziția
acesteia să se situeze sub genunchii membrelor anterioare ale câinelui, pe care o
poartă permanent;
ș) licență - împuternicirea dată de către administrator unei persoane juridice de a
gestiona fauna de interes cinegetic, atestată printr-un document oficial;
t) odorivector - substanța sau produsul, natural ori de sinteză, care răspândește un
miros ce atrage exemplarele de faună de interes cinegetic și care permite omului
determinarea direcției și controlul deplasării acestora;
ț) organizație vânătorească - persoana juridică română, constituită pe baza principiului
liberei asocieri a vânătorilor cu domiciliul sau rezidența în România, în scopul
gestionării durabile a faunei cinegetice și al exercitării vânătorii;
u) permis de vânătoare - document cu valoare de licență de vânătoare, obținut în
condițiile legii, de persoane fizice cu domiciliul sau cu reședința în România;
v) pisică hoinară - pisică domestică găsită în fondul cinegetic la mai mult de 200 m de
ultima locuință;
w) populație optimă - numărul total de exemplare din fauna de interes cinegetic, care
coabitează într-un fond cinegetic într-o anumită structură de specii și într-o anumită
structură de vârste în cadrul fiecărei specii, care asigură conservarea biodiversității,
produce minimum de pagube și nu prezintă risc pentru populația umană;
x) regim cinegetic - ansamblul de norme tehnice, juridice și economice prin care
fauna de interes cinegetic este administrată și gestionată durabil, în scopul conservării
biodiversității, menținerii echilibrului ecologic, exercitării vânătorii și satisfacerii unor
cerințe social-economice;
y) suprafață productivă cinegetic - suprafața cuprinsă în fondul cinegetic în care
gestionarea faunei cinegetice și exercitarea vânătorii sunt admise;
z) suprafață neproductivă cinegetic - suprafața cuprinsă în fondul cinegetic în care
vânătoarea este interzisă;
aa) staționar - suprafața de teren, împreună cu instalațiile și amenajările specifice
existente pe aceasta, unde sunt duse exemplarele din speciile de faună de interes
cinegetic care, ca urmare a stării lor, nu mai pot fi lăsate în libertate, existând
pericolul ca acestea să moară; pe aceste suprafețe sunt asigurate condițiile de asistență
sanitar-veterinară corespunzătoare și condițiile de viață, creștere și dezvoltare pentru
exemplarele respective;
ab) tarif de gestionare - suma de bani care se plătește anual de către gestionar pentru
exploatarea durabilă a faunei cinegetice pe care o gestionează;
ac) vânat - exemplarul/exemplarele din specia/speciile de interes cinegetic
obținut/obținute prin acțiunile de vânătoare sau prin acțiunile de braconaj cinegetic;
ad) vânătoare - acțiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă
activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute
în anexele nr. 1 și 2, aflate în stare de libertate;
(la 26-07-2021, Litera ad) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1,
Articolul 21, Capitolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 21 iulie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 732 din 26 iulie 2021 )
ae) vânător - persoană fizică, membră a unei organizații vânătorești gestionare de
faună cinegetică, posesoare a unui permis de vânătoare, care ocrotește, îngrijește și
extrage fauna cinegetică în condițiile legii;
(la 13-01-2020, Litera ae) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1,
Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )
af) zonă de liniște - suprafața stabilită în cadrul unui fond cinegetic*), delimitată și
marcată pe teren prin semne vizibile și distinctive, destinată să asigure condiții de
viață optime faunei cinegetice existente în cadrul fondului cinegetic respectiv,
indiferent de anotimp.
(la 24-07-2015, Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )Notă
Conform pct. 63 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015, în tot cuprinsul legii sintagma
"fond de vânătoare" se înlocuiește cu sintagma "fond cinegetic".
Articolul 1^1
(1) Nu constituie vânătoare capturarea autorizată a exemplarelor din speciile de
interes cinegetic în scop științific, urmată de eliberarea acestora.(2) Nu constituie
vânătoare activitățile de alungare, tranchilizare și relocare ori extragere prin
eutanasiere sau împușcare a exemplarelor de urs brun, desfășurate de către personalul
tehnic de specialitate al Gărzii forestiere sau de către personalul tehnic de specialitate
al gestionarilor faunei cinegetice, ca urmare a aplicării procedurii de intervenție
aprobate conform legislației în vigoare, și nici activitățile desfășurate de către
personalul Ministerului Afacerilor Interne în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în
scopul:
a) îndepărtării, imobilizării sau eliminării animalelor care amenință viața ori
integritatea corporală a persoanelor sau integritatea bunurilor acestora;
b) imobilizării animalelor a căror viață ori integritate corporală este pusă în pericol în
urma unei intervenții umane realizate cu orice mijloace legale de protecție și
imobilizare.
(la 26-07-2021, Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul 21, Capitolul V
din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 21 iulie 2021, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 732 din 26 iulie 2021 )

Articolul 2

Fauna de interes cinegetic este resursă naturală regenerabilă, bun public de interes
național și internațional.

Articolul 3

Exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării


calității populațiilor faunei de interes cinegetic, cercetării științifice, precum și în scop
didactic sau recreativ-sportiv.

Articolul 4
(1) Nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul proprietatea altuia fără a avea asupra sa
autorizația de vânătoare.
(la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(2) Deținătorii cu orice titlu ai terenurilor incluse în fondurile cinegetice au
obligația de a permite desfășurarea acțiunilor de vânătoare autorizate pe terenurile ce
le dețin sau aparțin, în condițiile alin. (1).
(la 13-11-2008, Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din 24
octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008,
prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )

Articolul 5
(1) Criteriile de constituire a unui fond cinegetic sunt următoarele:
a) mărimea suprafeței fondului cinegetic;
b) stabilitatea faunei cinegetice sedentare de interes cinegetic în interiorul limitelor
fondului cinegetic;
c) limitele ușor de descris și de identificat pe teren ale fondului cinegetic;
d) constituirea și delimitarea istorică a fondurilor cinegetice;
e) includerea tuturor localităților, cu excepția municipiilor, în cuprinsul fondurilor
cinegetice.(2) Suprafața unui fond cinegetic va fi de cel puțin 5.000 ha la câmpie,
7.000 ha la deal și 10.000 ha la munte, iar suprafața productivă cinegetic din fiecare
fond cinegetic să fie mai mare decât jumătate din suprafața fondului cinegetic
respectiv.(3) Suprafața productivă cinegetic minimă necesară pentru un membru
vânător, pe organizații vânătorești și la nivelul țării, este de:
a) 150 ha la câmpie;
b) 200 ha la deal;
c) 250 ha la munte.(4) Fondul cinegetic se delimitează pe limite naturale, cum ar fi:
culmi, cursuri de apă și altele asemenea, și/sau limite artificiale stabile în timp, cum ar
fi: drumuri, căi ferate, autostrăzi, linii electrice, canale de irigații sau navigabile și
altele asemenea, ușor identificabile.(5) Pentru constituirea unui fond cinegetic este
necesară îndeplinirea tuturor criteriilor prevăzute la alin. (1).(6) Prin excepție de la
prevederile alin. (2) și (4), se constituie fondul cinegetic Scroviștea din județul Ilfov,
care va avea o suprafață de maximum 5.000 ha.
(la 24-07-2015, Art. 5 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Capitolul II

Administrarea și gestionarea faunei cinegetice a României


(la 24-07-2015, Titlul Cap. II a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 149
din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 6
(1) Principalele atribuții ale administratorului faunei cinegetice sunt următoarele:
a) elaborează strategia națională pentru conservarea faunei cinegetice și a habitatelor
acesteia, precum și pentru accesarea de fonduri europene și guvernamentale în acest
scop;
b) stabilește criteriile de atribuire în gestiune a fondurilor cinegetice;
c) calculează tariful de gestionare pentru suprafețele productive cinegetic din
fondurile cinegetice atribuite direct, tarif ce constituie valoare de pornire a licitațiilor
organizate în scopul atribuirii în gestiune a fondurilor cinegetice neatribuite direct;
d) stabilește tarifele minimale, pe specii, pentru practicarea vânătorii cu vânători
cetățeni străini;
e) elaborează reglementările de organizare și practicare a vânătorii cu arme și
capcane;
f) stabilește și aprobă anual, până la data de 15 aprilie pentru specia căprior și până la
15 mai pentru celelalte specii sedentare admise la vânătoare, cu avizul autorității
publice centrale care răspunde de protecția mediului, cotele de recoltă pentru speciile
din anexa nr. 1, care devin obligatoriu de realizat, fără alte avize, acorduri sau
autorizări suplimentare;
(la 11-06-2022, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 6 , Capitolul II a fost modificată
de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 171 din 8 iunie 2022, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 08 iunie 2022 )
f^1) acordă nivel de intervenție și prevenție anual, pentru prevenirea pagubelor și
accidentelor la speciile din anexa nr. 2; nivelul prevenției se aprobă până cel târziu pe
data de 15 mai a fiecărui an.
(la 13-01-2020, Alineatul (1) din Articolul 6 , Capitolul II a fost completat de Punctul
2, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )
g) propune, în situații justificate, modificarea perioadelor legale de vânătoare pentru
unele specii de vânat;
h) avizează propunerile de populare a fondurilor cinegetice cu specii de vânat
inexistente în libertate în România, pe baza studiilor de impact, avizate de Academia
Română și de autoritatea publică centrală care răspunde de protecția mediului;
i) stabilește, împreună cu reprezentanții ministerelor de resort, măsurile necesare
menținerii echilibrului ecologic și prevenirii pagubelor cauzate de vânat și prin
vânătoare culturilor agricole, animalelor domestice și fondului forestier;
j) ține evidența și publică anual date referitoare la populația de faună cinegetică, starea
de sănătate a acesteia, recoltele și trofeele de vânat;
k) colaborează cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice în vederea stabilirii
programelor de învățământ pentru instituțiile de învățământ care au ca discipline de
studiu fauna cinegetică și vânătoarea și în vederea stabilirii programelor de cercetare
științifică în domeniul cinegetic;
l) controlează activitatea cinegetică la toate nivelurile, din punctul de vedere al
respectării prevederilor prezentei legi și a dispozițiilor contractelor de gestionare;
m) organizează direct și coordonează activitatea de combatere a braconajului;
n) organizează documentarea științifică în managementul cinegetic și stabilește
sistemul informațional în domeniu;
o) stabilește criteriile pentru acordarea licenței de funcționare a gestionarilor
fondurilor cinegetice și acordă sau retrage, după caz, această licență;
p) atestă, împreună cu Ministerul Justiției, experții tehnici judiciari în vânătoare;
q) aprobă modelul permiselor și autorizațiilor de vânătoare și ține evidența
persoanelor care au dobândit calitatea de vânător;
r) emite și pune la dispoziția gestionarilor fondurilor cinegetice formularele
autorizațiilor de vânătoare;
s) stabilește calibrele armelor de foc și categoriile de muniție, capcanele și rasele de
câini care pot fi folosite la vânătoare în România;
ș) stabilește, împreună cu Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și
Munițiilor, armele și categoriile de muniție care se pot folosi la vânătoare în România;
t) inițiază acțiuni de popularizare a activității cinegetice și de educare a populației în
domeniu;
ț) participă sau sprijină, după caz, programul colaborărilor internaționale în domeniul
cinegetic;
u) înființează Comisia națională de evaluare a trofeelor de vânat, cu reprezentare în
teritoriu;
v) stabilește modelul-cadru al contractului de gestionare și a actelor adiționale, prin
negociere cu reprezentanții gestionarilor fondurilor cinegetice.
w) stabilește modelul-cadru al acordului de colaborare între gestionarul fondului
cinegetic și unitățile administrativ-teritoriale de pe raza fondului cinegetic. Acest
acord-cadru conține în mod obligatoriu prevederi clare de colaborare și informare
periodică a unităților administrativ-teritoriale de către gestionari cu privire la
obligațiile ce îi revin privind evaluarea populațiilor din speciile de mamifere
prevăzute în anexa nr. 2, realizarea cotei de recoltă, asigurarea hranei complementare,
acțiunile de îndepărtare a faunei cinegetice la solicitarea utilizatorului terenurilor
agricole, precum și asupra situațiilor în care se pot produce pagube proprietarilor de
terenuri agricole sau animale domestice.
(la 13-01-2020, Alineatul (1) din Articolul 6 , Capitolul II a fost completat de Punctul
3, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )(2) În cadrul administratorului funcționează un
organ distinct, specializat în domeniul cinegetic.(3) Pe lângă administrator
funcționează Consiliul Național de Vânătoare, înființat prin ordin al conducătorului
acestuia, compus din 3 reprezentanți ai administratorului, 3 reprezentanți ai
asociațiilor de vânătoare proporțional cu suprafața fondurilor cinegetice gestionate și
din câte un reprezentant al autorităților publice centrale care răspund de protecția
mediului, justiție și poliție, al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru
Siguranța Alimentelor, al unităților de învățământ superior cu profil cinegetic, al
instituțiilor de cercetare în domeniul cinegetic din România, al administratorului
pădurilor proprietate publică a statului, al administratorilor pădurilor proprietate
privată și al administratorilor pădurilor proprietate publică a unităților administrativ-
teritoriale.(4) Administratorul adoptă cu avizul Consiliului Național de Vânătoare
orice alte măsuri necesare, în acord cu dispozițiile legale privind regimul cinegetic.
(la 24-07-2015, Art. 6 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 7

Categoriile de gestionari care pot încheia contracte de gestionare a faunei cinegetice


sunt următoarele:
a) organizațiile vânătorești;
b) administratorul pădurilor proprietate publică a statului;
c) administratorii pădurilor proprietate privată;
d) administratorii pădurilor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale;
e) instituțiile publice care au ca obiect de activitate cercetarea științifică;
f) instituțiile de învățământ care au ca discipline de studiu vânatul și vânătoarea;
g) Regia Autonomă «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat», pentru fondul
cinegetic Scroviștea din județul Ilfov.
(la 24-07-2015, Art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 8
(1) Atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de către
administrator pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalități și în următoarea
ordine:
a) direct, în cazul gestionarilor consacrați;
b) direct, în cazul gestionarilor propuși de asociațiile proprietarilor de terenuri;
c) prin licitație publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condițiile prevăzute
la lit. a);(2) Numărul fondurilor cinegetice rezultat se rotunjește în plus, dacă este
cazul, până la nivel de număr întreg.(3) Atribuirea dreptului de gestionare se
realizează ori de câte ori este cazul, ca urmare a încetării contractelor de gestionare a
fondurilor cinegetice din oricare motive.(4) Prin excepție de la prevederile alin.
(1) și (2), dreptul de gestionare a fondului cinegetic Scroviștea din județul Ilfov se
atribuie direct Regiei Autonome «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat».
(la 24-07-2015, Art. 8 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 9
(1) La încredințarea gestiunii, administratorul încheie cu gestionarul un contract de
gestionare pentru o perioadă de 16 ani.
(la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 9 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(1^1) Prevederile alin. (1) se aplică și gestionarilor cu contracte de gestionare
în derulare, cu acordul acestora.
(la 28-07-2017, Articolul 9 din Capitolul II a fost completat de Punctul 1, ARTICOL
UNIC din LEGEA nr. 184 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL
nr. 593 din 25 iulie 2017 )(2) Gestionarul este obligat să plătească tariful de
gestionare anual, în două tranșe egale, prima până la data de 30 noiembrie a anului în
curs și a doua până la data de 15 mai a anului următor.(3) Tariful de gestionare
prevăzut la alin (2) nu este purtător de TVA și se calculează pentru sezonul de
vânătoare 15 mai anul curent - 14 mai anul viitor.
(la 13-11-2008, Alin. (3) al art. 9 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 215
din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10
noiembrie 2008. )(4) Plata tarifului de gestionare pentru situațiile în care contractul de
gestionare încetează în cursul sezonului de vânătoare se face proporțional cu numărul
de zile calendaristice din sezonul de vânătoare în care fiecare gestionar are în gestiune
fauna cinegetică, independent de nivelul realizării cotelor de recoltă, după cum
urmează:
a) pentru perioada cuprinsă între începutul sezonului de vânătoare și data predării-
preluării gestiunii faunei cinegetice din fondul cinegetic în cauză se achită de către
gestionarul titular al contractului de gestionare care a încetat;
b) pentru perioada cuprinsă între data predării-preluării gestiunii faunei cinegetice din
fondul cinegetic în cauză și sfârșitul sezonului de vânătoare se achită de către
gestionarul titular al noului contract de gestionare.
(la 03-12-2010, Alin. (4) al art. 9 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA
DE URGENȚĂ nr. 102 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL
nr. 810 din 3 decembrie 2010. )(5) Gestionarii fondului cinegetic, cu excepția regiilor
publice de stat care au în gestiune fonduri cinegetice, pot face, de comun acord,
schimb de gestiuni ori cesionări de contracte de gestionare către alți gestionari
licențiați, cu avizul administratorului fondului cinegetic național. Schimbul sau
cesionarea se realizează cu păstrarea clauzelor cuprinse în contractele inițiale,
modificându-se doar titularii de contracte prin acte adiționale încheiate între
administrator și gestionarii în cauză.
(la 13-01-2020, Alineatul (5) din Articolul 9 , Capitolul II a fost modificat de Punctul
4, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )

Articolul 10

În vederea creării și stabilirii dreptului de gestionare pentru fauna din fondurile


cinegetice, în conformitate cu prevederile prezentei legi, statul român, în calitate de
proprietar de fond funciar, este reprezentat de administrator, astfel cum este definit
la art. 1 lit. a).
(la 03-12-2010, Art. 10 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 102 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
810 din 3 decembrie 2010. )

Articolul 11
(1) Fiecare instituție de învățământ superior de stat care are ca disciplină de studiu
vânatul și vânătoarea poate primi în gestionare, în scop exclusiv didactic, maximum
două fonduri cinegetice din județul în care aceasta își are sediul sau din județele
limitrofe.
(la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(2) Instituțiile de învățământ superior de stat care au în programă, ca disciplină
de studiu, cel puțin 2 ani, vânatul și vânătoarea au dreptul de a gestiona în scop
didactic maximum 3 fonduri cinegetice din județul în care acestea își au sediul sau din
județele limitrofe.(3) Instituțiile de învățământ de stat care au dreptul de a gestiona
fonduri cinegetice și instituțiile publice care au ca obiect de activitate cercetarea
științifică în domeniul cinegetic prevăzute la art. 7 lit. e) și f) beneficiază de scutire de
tarif de gestionare pentru suprafețele de pădure proprietate publică a statului.
(la 24-07-2015, Alin. (3) al art. 11 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )
(la 03-12-2010, Art. 11 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 102 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
810 din 3 decembrie 2010. )

Articolul 12
(1) Atribuirea în gestiune se realizează în maximum 120 de zile de la data încetării din
oricare cauză a contractului de gestionare anterior.(2) Pe perioada de încetare a
contractului de gestionare anterior, până la preluarea efectivă în gestiune de către noul
gestionar, dar nu mai mult de 120 de zile, gestiunea fondului cinegetic se asigură de
fostul gestionar.(3) Pe durata prevăzută la alin. (2), drepturile și obligațiile
gestionarului sunt cele prevăzute în contractul de gestionare anterior.(4) Fondurile
cinegetice pentru care din culpa câștigătorului licitației nu a fost încheiat contractul de
gestionare în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestui drept se scot din nou la
licitație, în termen de maximum 30 de zile. Licitația se repetă până se asigură
atribuirea în gestiune, în condițiile art. 8.(5) În situația în care, în timpul derulării unui
contract de gestionare, pe suprafața unui fond cinegetic se extind zonele neproductive
cinegetic sau se constituie arii naturale protejate în care vânătoarea este interzisă,
contractul de gestionare încheiat inițial se modifică prin act adițional, până la
începerea următorului sezon de vânătoare, dacă suprafața sa productivă cinegetic, pe
care vânătoarea este admisă, are minimum jumătate din suprafața minimă prevăzută
de prezenta lege pentru etajul altitudinal respectiv.(6) În cazurile în care suprafața
productivă cinegetic a fondului cinegetic rezultat în condițiile alin. (5) este mai mică
decât jumătatea suprafeței productive minime prevăzute de prezenta lege pentru etajul
altitudinal respectiv, fondul cinegetic se desființează, suprafața rezultată alipindu-se
unuia sau mai multor fonduri cinegetice vecine, cu prioritate celor aparținând
aceluiași gestionar, cu respectarea criteriilor de constituire a fondurilor cinegetice.
(7) Fondurile cinegetice rezultate în condițiile alin. (6) se scot la licitație dacă
gestionarul acestora nu este de acord cu modificarea limitelor fondului cinegetic*)
pentru care are contract de gestionare și cu modificarea sumei de plată, în
conformitate cu suprafața rezultată ca urmare a aplicării prevederilor alin. (6).
(8) Fauna cinegetică din fondurile cinegetice pentru care, din diverse motive,
independente de voința administratorilor, nu se încheie contracte de gestionare
înăuntrul perioadei prevăzute la alin. (1) se încredințează pentru gestionare
administratorului pădurilor proprietate publică a statului, continuându-se procedura de
scoatere la licitație.(9) În perioada în care se gestionează fauna cinegetică în
condițiile alin. (8), administratorul pădurilor proprietate publică a statului este scutit
de la plata tarifului de gestionare, nu și de restul obligațiilor contractuale.
(la 24-07-2015, Art. 12 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )Notă
Conform pct. 63 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015, în tot cuprinsul legii sintagma
"fond de vânătoare" se înlocuiește cu sintagma "fond cinegetic".

Articolul 13
(1) Pentru pagubele și/sau daunele produse de către exemplarele din speciile de faună
de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. 1 și 2, se acordă despăgubiri.
(2) Despăgubirile pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice și animalelor
domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse
în anexa nr. 1 se suportă după cum urmează:
a) pentru pagubele produse în fondurile cinegetice și în intravilan - de gestionarul
faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu și-a
îndeplinit obligațiile pentru prevenirea pagubelor;
b) pentru pagubele produse în ariile naturale protejate, neincluse în fonduri cinegetice
sau în care vânătoarea nu este admisă - de autoritatea publică centrală pentru protecția
mediului, din bugetul aprobat cu această destinație.(3) Pentru situațiile în care
gestionarul și-a realizat cota de recoltă pe sezonul încheiat, a asigurat hrana
complementară, apa, după caz, și a efectuat 3 acțiuni de îndepărtare a faunei
cinegetice la solicitarea utilizatorului terenului agricol, iar proprietarul a recoltat
cultura agricolă până pe 15 decembrie a anului în curs, cu excepția pachetelor de
agromediu, despăgubirile pentru pagubele produse de exemplare din speciile de faună
cinegetică cuprinse în anexa nr. 1 se suportă de către autoritatea publică centrală care
răspunde de vânătoare, prin structurile teritoriale de specialitate, din bugetul aprobat
cu această destinație.(4) Proprietarii de culturi agricole/silvice nu sunt obligați să
asigure paza culturilor agricole/silvice și să amplaseze mijloace de îndepărtat
exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic.(5) Despăgubirile pentru
pagubele și/sau daunele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes
cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru
protecția mediului, din bugetul aprobat cu această destinație. Dacă există un protocol
interinstituțional cu autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, plata se
poate face și prin intermediul consiliului județean.(6) Gestionarii fondurilor cinegetice
care intervin în baza derogării acordate de autoritatea publică centrală pentru protecția
mediului în vederea relocării unui exemplar din speciile de faună cuprinse în anexa nr.
2 vor primi despăgubiri ce vor fi suportate de autoritatea publică centrală pentru
protecția mediului. Dacă există un protocol interinstituțional cu autoritatea publică
centrală pentru protecția mediului, plata se poate face și prin intermediul consiliului
județean. Modalitatea de calcul al despăgubirilor se va stabili prin hotărâre a
Guvernului.(7) Despăgubirile pentru pagubele produse în urma accidentelor de
circulație în care sunt implicate exemplare din speciile de faună de interes cinegetic
cuprinse în anexele nr. 1 și 2 se suportă de către administratorul drumului, dacă nu
sunt montate indicatoare «atenție animale» sau de către conducătorul autovehiculului
în cazul existenței acestui indicator.(8) Constatarea pagubelor, evaluarea acestora și
stabilirea răspunderii civile se realizează de către comisia de constatare în termen de
maximum 72 de ore de la depunerea cererii scrise de către persoana păgubită la
unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia s-au/s-a produs paguba și/sau
dauna.(9) Plățile despăgubirilor către beneficiari se fac în termen de maximum 30 de
zile de la data comunicării deciziei de plată de către conducătorul structurilor
teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de vânătoare
sau ale autorității publice centrale pentru protecția mediului, în funcție de domeniul de
competență. Decizia de plată se emite în termen de 10 zile lucrătoare de la constatarea
pagubelor și/sau daunelor.
(la 13-01-2020, Articolul 13 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul I
din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14
din 10 ianuarie 2020 )

Articolul 13^1
(1) În cazul atacurilor exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 și 2, soldate
cu rănirea/decesul unei persoane fizice, se vor acorda victimei despăgubiri de către
autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare și/sau de către autoritatea
publică centrală care răspunde de mediu, care vor acoperi cheltuielile de spitalizare,
cheltuielile de înmormântare, veniturile nete nerealizate în perioada în care victima a
fost în incapacitate temporară de muncă, de la momentul producerii incidentului,
precum și daune morale.(2) Daunele morale prevăzute la alin. (1) vor fi proporționale
cu zilele de inactivitate raportate la salariul în plată avut. În cazul în care victima nu
este salariată se va acorda o sumă proporțională cu echivalentul salariului minim pe
economie obținut de o persoană în activitate.(3) În cazul decesului, se vor acorda
sume compensatorii pentru familia victimei, reprezentând echivalentul unui salariu
minim pe economie până la vârsta pensionării.
(la 13-01-2020, Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr.
13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie
2020 )

Articolul 14
(1) Gestionarul este obligat la repararea prejudiciului produs din culpa sa faunei
cinegetice pe care o gestionează.(2) Prejudiciul prevăzut la alin. (1) constă în scăderea
nivelului numeric al faunei cinegetice față de efectivul optim și se calculează de
experți tehnici judiciari în vânătoare, conform valorilor de despăgubiri prevăzute
în anexele nr. 1 și 2.
(la 13-01-2020, Alineatul (2) din Articolul 14 , Capitolul II a fost modificat de
Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )(3) Pagubele cauzate faunei
cinegetice produse ca efect al încălcării condițiilor contractului de gestionare se
constată de către o comisie formată din reprezentanți ai părților contractului împreună
cu un expert tehnic judiciar în specialitatea vânătoare.
(la 24-07-2015, Art. 14 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 15
(1) În cazul fondurilor cinegetice pentru care s-au încheiat contracte de gestionare a
faunei de interes cinegetic, gestionarul asigură plata tarifului de gestionare după cum
urmează:
a) 72% din tarif, proprietarilor terenurilor;
(la 13-01-2020, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 15 , Capitolul II a fost
modificată de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )
b) 25% din tarif, bugetului de stat;
(la 13-01-2020, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 15 , Capitolul II a fost
modificată de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )
c) 3% din tarif, Fondului pentru mediu;
d) unitățile de învățământ de stat cu profil cinegetic și unitățile de cercetare științifică
de stat cu profil cinegetic care gestionează fonduri cinegetice sunt scutite de la plata
tarifului de gestionare pentru cotele de 25% și 3%.
(la 13-01-2020, Litera d) din Alineatul (1) , Articolul 15 , Capitolul II a fost
modificată de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )
(la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(2) Tariful de gestionare pentru fondurile cinegetice care se atribuie direct, în
condițiile art. 8 alin. (1) lit. a) și b), precum și tariful de pornire la licitație pentru
fondurile cinegetice care se atribuie prin licitație publică, în condițiile art. 8 alin. (1)
lit. c), se stabilesc potrivit modului de calcul prevăzut în anexa nr. 3.
(la 24-07-2015, Alin. (2) al art. 15 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(2^1) Pentru fondurile cinegetice pe suprafața cărora sunt constituite arii
naturale protejate în care vânătoarea este interzisă prin lege, tariful de gestionare se
calculează conform prevederilor alin. (2) numai pentru suprafața productivă cinegetic
în care vânătoarea este admisă, potrivit legii.
(la 24-07-2015, Alin. (2^1) al art. 15 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(3) Dacă suprafața productivă din cuprinsul fondurilor cinegetice suferă
modificări, tarifele de gestionare se actualizează prin acte adiționale până la data de
15 martie a sezonului de vânătoare în curs.
(la 03-12-2010, Alin. (3) al art. 15 a fost modificat de pct. 7 al art. I din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 17 noiembrie 2010, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 810 din 3 decembrie 2010. )(3^1) Neîncheierea actelor
adiționale potrivit prevederilor alin. 3 din vina gestionarului conduce la pierderea
dreptului acestuia de a practica vânătoarea pentru sezonul de vânătoare următor.
(la 13-11-2008, Alin. (3^1) al art. 15 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr.
215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10
noiembrie 2008. )(4) Plata sumei datorate proprietarilor se realizează după cum
urmează:
a) direct, proprietarilor persoane fizice sau persoane juridice care dețin în proprietate
suprafețe de teren;
(la 24-07-2015, Lit. a) a alin. (4) al art. 15 a fost modificată de pct. 16 al art. I din
LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din
24 iunie 2015. )
b) direct, la bugetul de stat pentru terenurile proprietate publică a statului;
(la 24-07-2015, Lit. b) a alin. (4) al art. 15 a fost modificată de pct. 16 al art. I din
LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din
24 iunie 2015. )
c) direct, asociațiilor de proprietari constituite în scopul dobândirii dreptului de
gestionare;
d) abrogată;
(la 24-07-2015, Lit. d) a alin. (4) al art. 15 a fost abrogată de pct. 17 al art. I din
LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din
24 iunie 2015. )(5) Plata se face de către gestionar, la solicitarea persoanelor fizice
și/sau juridice care fac dovada proprietății terenurilor, în condițiile legii.
(la 03-12-2010, Alin. (5) al art. 15 a fost modificat de pct. 9 al art. I din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 17 noiembrie 2010, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 810 din 3 decembrie 2010. )(6) Sumele datorate
proprietarilor și administratorilor terenurilor proprietate publică a statului se stabilesc
în funcție de:
a) categoria de folosință a terenului avut în proprietate sau în administrare;
b) ponderea suprafeței de teren avute în proprietate sau în administrare în suprafața
totală a categoriei de folosință respective din fondul cinegetic;
c) valoarea corespunzătoare tarifului de gestionare pentru suprafața totală a categoriei
de folosință respective din fondul cinegetic.
(la 03-12-2010, Alin. (6) al art. 15 a fost modificat de pct. 9 al art. I din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 17 noiembrie 2010, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 810 din 3 decembrie 2010. )(7) Administratorul
pădurilor proprietate publică a statului are obligația să asigure, cu titlu gratuit, în
fondul forestier proprietate publică a statului, terenuri libere de vegetație forestieră la
data intrării în vigoare a prezentei legi, necesare cultivării, recoltării, depozitării și
distribuirii hranei complementare a vânatului, precum și amplasării construcțiilor și
instalațiilor vânătorești, inclusiv a crescătoriilor de vânat existente la data precizată,
destinate producerii de material biologic pentru popularea fondurilor cinegetice în
suprafața de minimum:
a) 1,0 ha pentru 1.000 ha de pădure în etajul altitudinal de munte;
b) 2,0 ha pentru 1.000 ha de pădure în etajul altitudinal de deal;
c) 3,0 ha pentru 1.000 ha de pădure în etajul altitudinal de câmpie.
(la 24-07-2015, Alin. (7) al art. 15 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(7^1) Gestionarii au obligația de a prelua terenurile asigurate potrivit
prevederilor alin. (7) în prezența reprezentantului administratorului și de a le utiliza
corespunzător destinației acestora.
(la 24-07-2015, Alin. (7^1) al art. 15 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA
nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(7^2) Gestionarii au obligația de a solicita în scris acordul proprietarilor și
administratorilor terenurilor cuprinse în fondurile cinegetice, în vederea amplasării
instalațiilor vânătorești temporare care nu afectează folosința de bază a terenurilor.
(la 24-07-2015, Alin. (7^2) al art. 15 a fost introdus de pct. 19 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(7^3) Nerealizarea obligației prevăzute la alin. (7) atrage diminuarea sumelor
datorate statului, pentru pădurile statului, proporțional cu procentul de nerealizare a
obligației respective.
(la 28-07-2017, Alineatul (7^3), Articolul 15 din Capitolul II a fost modificat de
Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 184 din 24 iulie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 25 iulie 2017 )(8) Proprietarii și deținătorii de
terenuri cu orice titlu, precum și executanții de lucrări de orice natură pe terenurile din
fondurile cinegetice sunt obligați să ia măsurile prevăzute de lege pentru protecția
faunei cinegetice și a mediului său de viață și răspund pentru pagubele pe care le
produc acestora prin acțiuni ilicite săvârșite cu intenție sau din culpă.
(la 24-07-2015, Alin. (8) al art. 15 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )
Capitolul III Protecția faunei de interes cinegetic

Articolul 16
(1) În vederea creării bazei științifice pentru gestionarea durabilă a faunei de interes
cinegetic se înființează, în cadrul institutului care realizează cercetarea științifică
pentru silvicultură, o secție de cercetări cinegetice.(2) În subordinea institutului
prevăzut la alin. (1) funcționează câte un staționar în fiecare regiune de dezvoltare
economică.(3) Selecționarea temelor de cercetare și desfășurarea cercetărilor abordate
în domeniul cinegetic se realizează prin colaborare cu administratorul, asociațiile,
uniunile sau federațiile reprezentative la nivel național și internațional și gestionarii
fondurilor cinegetice.
(la 24-07-2015, Alin. (3) al art. 16 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )

Articolul 17
(1) Gestionarii sunt obligați să asigure gospodărirea faunei de interes cinegetic, cu
respectarea principiului durabilității, pe baza studiilor de evaluare și a planurilor de
management cinegetic întocmite pentru fiecare fond cinegetic, pentru perioada de
valabilitate a contractului de gestionare.
(la 13-11-2008, Alin. (1) al art. 17 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr.
215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10
noiembrie 2008. )(2) Studiile de evaluare a efectivelor speciilor sedentare admise la
vânătoare se întocmesc anual de către personalul cu specializare silvică sau
cinegetică, angajat al gestionarului fondurilor cinegetice, sub coordonarea autorității
publice centrale care răspunde de vânătoare.
(la 13-01-2020, Alineatul (2) din Articolul 17 , Capitolul III a fost modificat de
Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )(2^1) Planurile de management
cinegetic se întocmesc pentru o perioadă de 16 ani, de către personalul cu specializare
cinegetică angajat al gestionarului, cu respectarea prevederilor contractelor de
gestionare, și se supun aprobării administratorului, în termen de 6 luni de la intrarea în
vigoare a prezentei legi sau de la primirea în gestiune a fondurilor cinegetice.
(la 24-07-2015, Alin. (2^1) al art. 17 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA
nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(2^2) În situația fondurilor cinegetice care se suprapun peste ariile naturale
protejate, planurile de management cinegetic vor fi corelate cu planurile de
management al ariilor naturale protejate.
(la 13-11-2008, Alin. (2^2) al art. 17 a fost introdus de pct. 12 al art. I din LEGEA nr.
215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10
noiembrie 2008. )(2^3) În ariile naturale protejate din cuprinsul fondurilor cinegetice
în care vânătoarea este admisă, evaluarea populațiilor din speciile prevăzute
în anexele nr. 1 și 2 se realizează cu anunțarea prealabilă a administratorilor sau
custozilor acestor arii.
(la 24-07-2015, Alin. (2^3) al art. 17 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA
nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(3) Abrogat.
(la 24-07-2015, Alin. (3) al art. 17 a fost abrogat de pct. 23 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(4) Managementul populației faunei cinegetice din ariile naturale protejate în
care vânătoarea este interzisă pe porțiuni din parcuri naționale, rezervații științifice,
zone cu protecție strictă, zone cu protecție integrală și alte asemenea zone, incluse în
fonduri cinegetice, se face de către administrațiile ariilor naturale protejate în cauză,
conform instrucțiunilor tehnice în domeniu și prevederilor planului propriu de
management aprobat, care exclude practicarea vânătorii.
(la 24-07-2015, Alin. (4) al art. 17 a fost modificat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )

Articolul 18
(1) Gestionarii sunt obligați să asigure protecția faunei cinegetice din fondurile
cinegetice contractate cu personal cu atribuții specifice, pe fiecare fond cinegetic, care
îndeplinește condițiile legii și ale reglementărilor administratorului.
(la 13-01-2020, Alineatul (1) din Articolul 18 , Capitolul III a fost modificat de
Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )(2) Personalul prevăzut la alin.
(1) este dotat cu uniformă și armament corespunzător.
(la 24-07-2015, Art. 18 a fost modificat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 19
(1) În scopul conservării biodiversității, regimul juridic al vânării mamiferelor și
păsărilor, inclusiv a celor migratoare, este reglementat de prezenta lege și de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.
(la 13-11-2008, Alin. (1) al art. 19 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr.
215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10
noiembrie 2008. )(2) Speciile de mamifere și păsări, inclusiv cele migratoare, la care
vânarea este interzisă se supun derogărilor stabilite potrivit Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011,
cu modificările și completările ulterioare.
(la 24-07-2015, Alin. (2) al art. 19 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(2^1) Evaluarea populațiilor din speciile prevăzute în anexa nr. 2 se realizează
de către gestionar împreună cu structurile teritoriale ale autorității publice centrale
care răspunde de protecția mediului, cu anunțarea prealabilă a reprezentanților
administratorului faunei cinegetice și administratorilor sau custozilor ariilor naturale
protejate, după caz.
(la 13-01-2020, Alineatul (2^1) din Articolul 19 din Capitolul III a fost modificat de
Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )(2^2) În activitatea de evaluare
a populațiilor din speciile prevăzute în anexa nr. 2 pot participa, după anunțarea cu
minimum 30 de zile înainte și reprezentanții județeni ai autorității publice centrale
care răspunde de agricultură, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale pe
raza cărora se află fondurile cinegetice și un reprezentant al proprietarilor de terenuri.
(la 13-01-2020, Articolul 19 din Capitolul III a fost completat de Punctul 12, Articolul
I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14
din 10 ianuarie 2020 )(3) Pisicile hoinare și câinii sălbăticiți sau hoinari găsiți pe
suprafețele productive ale fondurilor cinegetice se capturează sau se împușcă fără
restricții și fără obligarea la despăgubiri, iar fapta nu poate fi sancționată.
(la 24-07-2015, Alin. (3) al art. 19 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(4) Pisicile și câinii care sunt în situația prevăzută la alin. (3) se împușcă de
către personalul de specialitate al gestionarului fondului cinegetic sau de vânători cu
ocazia vânătorilor autorizate.
(la 24-07-2015, Alin. (4) al art. 19 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(5) Vânatul dobândit în condițiile alin. (1) și (2) în baza autorizației de
vânătoare individuală se crotaliază înainte de părăsirea fondului cinegetic, conform
normelor stabilite de administrator.
(la 24-07-2015, Alin. (5) al art. 19 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(6) Preluarea sau expedierea din țară a vânatului recoltat de vânătorii cetățeni
străini sau a unor părți din acesta se face cu documente legale, după crotalierea
individuală sau pe colete de către gestionari potrivit normelor emise de administrator.
(la 24-07-2015, Alin. (6) al art. 19 a fost introdus de pct. 27 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )

Articolul 20
(1) În vederea conservării faunei de interes cinegetic, administratorul, împreună cu
autoritatea publică centrală care răspunde de protecția mediului și cu gestionarul
fondului cinegetic, delimitează în fiecare fond cinegetic una sau mai multe zone de
liniște a faunei cinegetice, în care se iau măsuri suplimentare de protecție prin
planurile de management cinegetic.
(la 13-11-2008, Alin. (1) al art. 20 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr.
215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10
noiembrie 2008. )(2) Suprafața zonelor de liniște a faunei cinegetice însumează
minimum 10% din suprafața totală a fiecărui fond cinegetic.
(la 13-11-2008, Alin. (2) al art. 20 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din
24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie
2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )
(3) Acolo unde există arii naturale protejate încadrate în alte categorii de management
decât cele prevăzute la art. 1 lit. o) sau coridoare ecologice de migrație ori habitate
naturale de interes comunitar, zonele de liniște se constituie integral sau parțial, după
caz, în suprafața acestora.
(la 24-07-2015, Alin. (3) al art. 20 a fost modificat de pct. 28 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )

Articolul 21
(1) Popularea cu exemplare din speciile de vânat inexistente în fondurile cinegetice
din România se poate face numai dacă:
a) anterior acțiunii de populare au fost realizate experimente în România de către sau
sub supravegherea unei instituții de cercetare ori de învățământ superior cu activitate
cinegetică;
b) ulterior experimentelor au fost realizate studii de impact avizate de autoritatea
publică centrală care răspunde de silvicultură și aprobate de autoritatea publică
centrală care răspunde de protecția mediului.
(la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 21 a fost modificat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(2) Popularea cu exemplare importate din speciile din fauna de interes
cinegetic indigene se realizează pe baza aprobării date de autoritatea publică centrală
care răspunde de silvicultură, în baza certificării calității genetice a acestora, dată de o
instituție științifică cu activitate cinegetică, cu acordul autorității publice centrale care
răspunde de protecția mediului.
(la 16-07-2007, Alin. (2) al art. 21 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA
nr. 197 din 2 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 13 iulie
2007. )(3) În funcție de rezultatul experimentelor și al studiilor de impact, autoritatea
publică centrală care răspunde de silvicultură face propuneri de completare a anexei
nr. 1 sau 2, după caz, cu acordul autorității publice centrale care răspunde de protecția
mediului.

Articolul 22
(1) Acțiunea de capturare a vânatului viu este admisă în cadrul cotei de recoltă
aprobate, prin metode și mijloace reglementate care nu vatămă
exemplarul/exemplarele, numai sub directa îndrumare a personalului de specialitate.
(2) Capturarea exemplarelor de faună de interes cinegetic în scop de cercetare
științifică se poate face și în perioadele în care vânătoarea este interzisă, cu condiția
eliberării exemplarului/exemplarelor capturat/capturate în teritoriul de unde a/au fost
capturat/capturate și cu înștiințarea autorității publice centrale care răspunde de
protecția mediului. În acest caz, numărul exemplarelor eliberate nu diminuează cota
de recoltă.(3) Exemplarele de vânat capturate accidental se preiau și se întrețin de
gestionari, în scopul repopulării sau înmulțirii lor în captivitate.
(la 24-07-2015, Alin. (3) al art. 22 a fost introdus de pct. 30 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )

Articolul 23
(1) În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic:
a) popularea fondurilor cinegetice cu exemplare bolnave, degenerate sau provenind
din crescătoriile de vânat destinate altor scopuri;
b) lăsarea animalelor domestice libere sau pășunatul cu acestea în fondul forestier;
c) pășunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie și 24 aprilie, cu
excepția cazurilor în care proprietarul animalelor domestice este proprietar sau deține
cu orice titlu terenul agricol sau are acordul scris al deținătorului de teren agricol pe
care se pășunează și care este înregistrat la unitatea administrativ-teritorială;
(la 13-01-2020, Litera c) din Alineatul (1), Articolul 23 , Capitolul III a fost
modificată de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )
d) tulburarea liniștii faunei cinegetice în perioada de înmulțire și creștere a puilor;
e) înființarea, întreținerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecției
faunei de interes cinegetic;
f) deținerea neautorizată în captivitate a exemplarelor de faună cinegetică;
g) distrugerea sau degradarea instalațiilor vânătorești de orice fel ori a culturilor
pentru vânat;
h) lăsarea liberă a câinilor de vânătoare sau a celor însoțitori de turme sau cirezi în
fondurile cinegetice, altfel decât vaccinați sau dehelmintizați;
i) circulația în scop de agrement, cu mijloace auto în afara căilor de circulație publică
în fondurile cinegetice, fără acordul gestionarului;
j) circulația persoanelor însoțite de câini fără a fi purtați în lesă, în afara căilor de
circulație publice din fondurile cinegetice, cu excepția vânătorilor, polițiștilor,
jandarmilor și îngrijitorilor de animale;
k) permiterea însoțirii turmelor și cirezilor cu un număr de maximum 300 de animale
de către câini însoțitori al căror număr este mai mare de 6 în zona de munte, de 4 în
zona de deal și de 3 în zona de câmpie. Pentru fiecare până la 100 de animale în plus
numărul de câini se poate suplimenta cu câte un exemplar indiferent de zona
altitudinală, dar nu mai mult de 10 câini în zona de munte, 7 câini în zona de deal și 5
câini în zona de câmpie; turmele și cirezile de animale mai pot fi însoțite de maximum
2 câini întorcători care au un semn distinctiv sub formă de crotaliu în ureche; paza
stânelor se poate asigura cu un număr nelimitat de câini care vor fi ținuți în țarc;
(la 11-12-2016, Litera k) a alin. (1) din Articolul 23 , Capitolul III a fost modificată de
Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 242 din 29 noiembrie 2016, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 08 decembrie 2016, care modifică articolul unic
din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 60 din 16 decembrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 22 decembrie 2015 )
l) hrănirea complementară a vânatului, cu încălcarea reglementărilor în vigoare;
m) mutarea de către persoane neautorizate a hranei destinate vânatului;
n) distrugerea sau sustragerea hranei destinate vânatului;
o) refuzul de a preda gestionarului exemplarele de faună cinegetică ținute în
captivitate sau coarnele lepădate de cervide;
p) neanunțarea celei mai apropiate primării despre existența în fondurile cinegetice a
unor cadavre de animale din speciile de faună de interes cinegetic;
q) naturalizarea exemplarelor de vânat sau prelucrarea celorlalte produse ale
vânatului, altele decât carnea, în scop de comercializare sau ca prestare de servicii,
fără ținerea evidenței potrivit modelului stabilit de autoritatea publică centrală care
răspunde de silvicultură;
r) depozitarea în teren sau utilizarea în combaterea dăunătorilor vegetali și animali ai
culturilor agricole sau silvice a substanțelor chimice toxice pentru fauna cinegetică,
fără luarea măsurilor de protecție a acesteia și respectarea normelor tehnice de
utilizare a lor;
s) abandonarea câinilor și altor animalele domestice în fondurile cinegetice;
ș) lăsarea în libertate a animalelor domestice sau a metișilor acestora, în scopul
sălbăticirii;
t) lăsarea în libertate în fondurile cinegetice a exemplarelor din specii de animale
sălbatice care nu sunt incluse în anexa nr. 1 sau 2;
ț) producerea sau reproducerea, procurarea, deținerea, comercializarea și utilizarea,
după caz, a capcanelor, arcurilor de vânătoare, păsărilor de pradă sau câinilor de
vânătoare, fără respectarea reglementărilor administratorului;
u) nerespectarea prevederilor referitoare la vânătoare cuprinse în planurile de
management și în regulamentele ariilor naturale protejate, altele decât cele aflate în
categoriile pe suprafețele cărora nu se constituie fonduri cinegetice;
v) distrugerea materialelor de conștientizare privind fauna de interes cinegetic și
vânătoarea, a indicatoarelor pentru orientarea în fondurile cinegetice;
w) deranjarea exemplarelor de faună de interes cinegetic în scopul fotografierii sau
filmării, în afara traseelor turistice sau a căilor de comunicație.
(la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 23 a fost modificat de pct. 31 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(1^1) Eliminat.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. b), este permis
doar pășunatul vitelor mari aparținând comunităților locale, în fondul forestier privat,
dacă:
(la 24-07-2015, Partea introductivă a alin. (2) al art. 23 a fost modificată de pct. 32 al
art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
453 din 24 iunie 2015. )
a) suprafețele pe care se pășunează sunt suprafețe în care arboretele rezultate prin
regenerare naturală au vârsta mai mare de 15 ani sau sunt suprafețe pe care plantațiile
realizate au starea de masiv încheiată și înălțime mai mare de 3 metri;
(la 24-07-2015, Lit. a) a alin. (2) al art. 23 a fost modificată de pct. 32 al art. I din
LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din
24 iunie 2015. )
b) nu există pășune comunală.(3) În situațiile prevăzute la alin. (2), pășunatul este
permis cu acordul scris al proprietarului pădurii și al gestionarului fondului cinegetic.
(la 13-11-2008, Alin. (3) al art. 23 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr.
215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10
noiembrie 2008. )(4) Pentru asigurarea scopului prevăzut la alin. (1), gestionarii
fondurilor cinegetice sunt obligați să predea exemplarele din speciile de faună
cinegetică găsite, rănite sau bolnave în fondurile cinegetice pe care le gestionează,
staționarului care funcționează în cadrul regiunii de dezvoltare economică.
(la 13-11-2008, Alin. (4) al art. 23 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din
24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie
2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )
(5) Pentru situațiile prevăzute la alin. (4), gestionarilor fondurilor cinegetice din care
provin exemplarele predate la staționare nu li se reduc cotele de recoltă aprobate.
(la 13-11-2008, Alin. (5) al art. 23 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din
24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie
2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )

Capitolul IV Exercitarea vânătorii

Articolul 24
(1) Speciile cinegetice se vânează în numărul, în locurile, prin metodele, în perioadele
și cu mijloacele admise de lege, cu respectarea reglementărilor subsidiare privind
autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii.(2) Numărul maxim de exemplare de
păsări care pot fi vânate într-o zi de către un vânător, din speciile de păsări admise la
vânătoare, se face în limitele prevăzute la lit. B din anexa nr. 1, fără alte avize,
acorduri sau autorizări suplimentare.
(la 11-06-2022, Articolul 24 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 3,
ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 171 din 8 iunie 2022, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 08 iunie 2022 )

Articolul 25

Speciile de interes cinegetic sunt prevăzute în anexele nr. 1 și 2.

Articolul 26
(1) Perioadele în care se poate practica vânătoarea la speciile cinegetice admise la
vânătoare sunt precizate în anexa nr. 1.
(la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 26 a fost modificat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(1^1) Perioadele în care se poate practica vânătoarea la păsări, inclusiv cele
migratoare, stabilite în concordanță cu prevederile art. 33 alin. (4) din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 57/2007, sunt precizate în anexa nr. 1 lit. B.
(la 13-11-2008, Alin. (1^1) al art. 26 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr.
215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10
noiembrie 2008. )(1^2) Abrogat.
(la 24-07-2015, Alin. (1^2) al art. 26 a fost abrogat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(2) În situații de excepție, motivate de menținerea biodiversității faunei
sălbatice și de păstrarea echilibrului ecologic, administratorul, la propunerea
autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului și autorității naționale
sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobă prin ordin restrângerea sau
extinderea perioadei de vânătoare la unele specii de interes cinegetic.
(la 10-03-2017, Alineatul (2) din Articolul 26 , Capitolul IV a fost modificat de
Punctul 1, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 8 martie 2017,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 10 martie 2017 )(3) În vederea
prelevării de probe biologice necesare stabilirii statusului de sănătate a animalelor
sălbatice, administratorul poate aproba, la solicitarea Autorității Naționale Sanitare
Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, cu avizul autorității publice centrale care
răspunde de protecția mediului, recoltarea de către gestionarii fondurilor cinegetice a
unor exemplare, în număr limitat, din speciile cuprinse în anexele nr. 1 și 2 în orice
perioada a anului.
(la 13-11-2008, Alin. (3) al art. 26 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din
24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie
2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )
(4) Prin excepție de la lit. A pct. 13 din anexa nr. 1, pentru specia mistreț (Sus scrofa)
mascul, femelă și purcel, perioada de vânătoare se extinde pe tot parcursul anului, în
limita cotelor de recoltă aprobate de îndată, din momentul confirmării oficiale a unui
focar de pestă porcină africană pe suprafața unuia sau mai multor fonduri cinegetice
până la dispariția pestei porcine de pe teritoriul României, oricând Autoritatea
Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor consideră necesar în
situația creșterii gradului de risc pentru pesta porcină africană.
(la 24-12-2017, Alineatul (4) din Articolul 26 , Capitolul IV a fost modificat de
ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 256 din 19 decembrie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 1013 din 21 decembrie 2017 )

Articolul 27

Vânătoarea se exercită numai de către vânători, dacă îndeplinesc cumulativ


următoarele condiții:
a) posedă permis de vânătoare eliberat în România sau permis ori licență valabilă în
țara emitentă a permisului de vânătoare, în cazul vânătorilor cetățeni străini;
(la 28-07-2017, Litera a) din Articolul 27 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul
3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 184 din 24 iulie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 25 iulie 2017 )
b) posedă autorizație individuală de vânătoare, eliberată pe numele său de gestionar,
sau este înscris nominal de organizator în autorizațiile colective de vânătoare;
c) posedă permis de armă pentru folosirea armelor de vânătoare în România, în
Europa sau în țara de origine, după caz, dacă practică vânătoarea cu armă;
d) posedă talon de asigurare pentru accidente și răspundere civilă, în legătură cu
activitatea sa de vânător.
(la 24-07-2015, Art. 27 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 28
(1) Permisele de vânătoare prevăzute la art. 27 pot fi:
a) permanente;
b) temporare.(2) Permisele de vânătoare permanente se tipăresc și se înseriază de
către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, eliberându-se prin
asociațiile de vânătoare în limita locurilor vacante cetățenilor cu domiciliul sau
rezidența în România.(3) Condițiile pe care un solicitant trebuie să le îndeplinească,
cumulativ, la data susținerii examenului, pentru a dobândi permis de vânătoare
permanent sunt următoarele:
a) vârsta minimă de 18 ani;
b) să fi efectuat 6 luni de stagiatură sub îndrumarea organizației vânătorești care
gestionează cel puțin un fond cinegetic, la care solicită să fie înscris, cu excepția
absolvenților de învățământ superior cu profil cinegetic;
(la 11-06-2022, Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 28 , Capitolul IV a fost
modificată de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 171 din 8 iunie 2022,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 08 iunie 2022 )
c) să fi luat parte la minimum o instruire practică într-un poligon de tir privind portul
și folosirea armelor și munițiilor de vânătoare;
d) să fi fost declarat admis la examenul organizat pentru obținerea permisului de
vânătoare permanent, susținut în fața unei comisii, constituită din reprezentanți ai
autorității publice centrale care răspunde de vânătoare, ai asociațiilor, uniunilor sau
federațiilor reprezentative la nivel național și internațional și ai instituțiilor de
învățământ superior de stat;
e) în ultimii 5 ani să nu fi săvârșit fapte care sunt încadrate ca infracțiuni de prezenta
lege;
f) să fie apt din punct de vedere fizic și psihologic, la data examenului, pentru a deține
și folosi armă letală.(4) Permisul de vânătoare temporar se eliberează de către
gestionarii fondurilor cinegetice, la cererea cetățenilor străini și apatrizilor cu
domiciliul în străinătate care în țara de domiciliu sunt vânători și dacă sunt veniți în
România pentru acțiuni de vânătoare.(5) Regulamentul pentru preschimbarea
permiselor de vânătoare aflate în uz și pentru obținerea permiselor de vânătoare în
condițiile prezentei legi se aprobă prin ordin al administratorului.(6) Examenul pentru
obținerea calității de vânător se organizează pe județe, în conformitate cu
regulamentul aprobat prin ordin al administratorului.(7) Prin excepție de la
dispozițiile alin. (3) lit. b) sunt scutiți de stagiatură personalul tehnic de vânătoare și
personalul de specialitate angajat al gestionarilor fondurilor de vânătoare, precum și
vânătorii cu domiciliul în străinătate și rezidența în România care dețin permis/licență
de vânătoare valabil/valabilă în țările lor de origine.
(la 28-07-2017, Articolul 28 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 4,
ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 184 din 24 iulie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 25 iulie 2017 )
(la 24-07-2015, Art. 28 a fost modificat de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 29

Cetățenii români cu domiciliul în străinătate care au calitatea de vânător în țara de


domiciliu, atestată prin document specific țării respective, au dreptul de a practica
vânătoarea în România dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 27 alin. (1) lit.
b), c) și d).

Articolul 30
(1) Permisul de vânătoare eliberat în România se anulează dacă posesorul lui a
săvârșit o faptă sancționată ca infracțiune de prezenta lege.
(la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 30 a fost modificat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(2) Anularea permisului de vânătoare se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea a III-a.

Articolul 30^1

Dreptul de practicare a vânătorii se suspendă în următoarele situații:


a) permisul de armă de vânătoare a fost suspendat;
b) permisul de vânătoare a fost reținut.
(la 24-07-2015, Art. 30^1 a fost introdus de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 30^2

Procedurile privind anularea și suspendarea permiselor de vânătoare în condițiile


prezentei legi se aprobă prin ordin al administratorului.
(la 24-07-2015, Art. 30^2 a fost introdus de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 31
(1) Autorizațiile de vânătoare sunt:
a) individuale;
b) colective.(2) Autorizațiile de vânătoare individuale sau colective sunt documente
cu regim special, emise și înseriate de gestionari printr-un sistem informatic, conform
modelului și reglementărilor stabilite prin ordin al conducătorului administratorului*).
(la 13-11-2008, Alin. (2) al art. 31 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr.
215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10
noiembrie 2008. )(3) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi folosite de gestionari,
în condițiile stabilite prin reglementările referitoare la organizarea și practicarea
vânătorii.
(la 13-11-2008, Alin. (3) al art. 31 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr.
215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10
noiembrie 2008. )(4) Autorizația de vânătoare eliberată de gestionar dă dreptul
titularului acesteia de a vâna exemplarele pentru care a fost eliberată autorizația, pe
terenurile incluse în fondul cinegetic respectiv, indiferent de categoria de proprietate
și de proprietarul acestora.
(la 13-11-2008, Alin. (4) al art. 31 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din
24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie
2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )

Articolul 32
Prin excepție de la prevederile art. 27, pot exercita vânătoarea numai pe bază de
autorizații de vânătoare eliberate de gestionar, cu ordin de serviciu și cu asigurare
împotriva accidentelor și răspundere civilă, următoarele categorii de persoane:
a) studenții instituțiilor de învățământ licențiate ca gestionari, în care se studiază ca
disciplină vânatul și vânătoarea, pe fondurile cinegetice gestionate în acest scop;
b) personalul tehnic de vânătoare, angajat al gestionarilor fondurilor cinegetice*), dar
numai în limita atribuțiilor de serviciu pe fondurile de vânătoare ale gestionarului.
(la 24-07-2015, Art. 32 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )Notă
Conform pct. 63 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015, în tot cuprinsul legii sintagma
"fond de vânătoare" se înlocuiește cu sintagma "fond cinegetic".

Articolul 33
(1) Vânătoarea se practică cu:
a) arme de foc de vânătoare;
b) capcane autorizate.(2) Caracteristicile mijloacelor prevăzute la alin. (1) lit. b) se
stabilesc prin ordin al conducătorului administratorului.(3) Desfășurarea acțiunilor de
vânătoare practicată cu mijloacele prevăzute la alin. (1) se poate face și folosind câini
din rasele admise la vânătoare conform reglementărilor aprobate de administrator.
(la 24-07-2015, Art. 33 a fost modificat de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 34
(1) În interesul protejării faunei și florei sălbatice, al conservării habitatelor naturale,
pentru prevenirea producerii unor daune importante, în interesul sănătății și securității
publice sau pentru alte rațiuni de interes public major, pe suprafețele din perimetrul
intravilan construit sau împrejmuit, aeroporturi, gări, unități militare, recoltarea
exemplarelor din speciile de faună sălbatică, a pisicilor și a câinilor hoinari se
realizează în condițiile prezentei legi și ale cotelor de recoltă sau ale derogărilor
aprobate de gestionarul fondului cinegetic limitrof, pe baza unui contract de prestări
servicii, cu respectarea prevederilor legale în domeniul achizițiilor publice, la
solicitarea consiliului local sau a administrației suprafeței împrejmuite, după caz, și cu
acordul prealabil al proprietarului de teren.
(la 13-01-2020, Alineatul (1) din Articolul 34 , Capitolul IV a fost modificat de
Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )(2) Exemplarele de vânat
dobândite în condițiile alin. (1) aparțin gestionarului.
(la 24-07-2015, Art. 34 a fost modificat de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 35
(1) Vânătoarea în ariile naturale protejate în care vânătoarea este admisă, incluse în
fondurile cinegetice, se realizează cu respectarea condițiilor prevăzute în planurile de
management ale ariilor naturale respective, aprobate în condițiile legii.
(la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 35 a fost modificat de pct. 43 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(2) Vânătoarea în zonele tampon, admise la vânătoare, din cuprinsul ariilor
naturale protejate se practică doar la speciile care nu fac obiectul protecției în aria
naturală respectivă.
-------
Alin. (2) al art. 35 a fost respus în vigoare, în forma avută anterior abrogării dispuse
de pct. 5 al art. II din art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 154 din 12
noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008,
ca urmare a respingerii acestui act normativ de către de art. unic din LEGEA nr. 34
din 22 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 24 martie 2016.
(3) Vânătoarea în zonele de dezvoltare durabilă din cadrul rezervațiilor biosferei este
permisă numai membrilor asociațiilor locale de vânători.
------
Alin. (3) al art. 35 a fost respus în vigoare, în forma avută anterior abrogării dispuse
de pct. 5 al art. II din art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 154 din 12
noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008,
ca urmare a respingerii acestui act normativ de către de art. unic din LEGEA nr. 34
din 22 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 24 martie 2016.
(4) Hrănirea sau nădirea exemplarelor din speciile de interes cinegetic la distanțe mai
mici de 1 km de limita ariilor naturale protejate în care vânătoarea este interzisă sau în
cele neincluse în fondurile cinegetice este interzisă.
(la 13-11-2008, Art. 35 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 215 din 24
octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008.
)

Articolul 36
(1) Exemplarele din speciile admise la vânătoare, care produc pagube culturilor
agricole, silvice sau animalelor domestice, pot fi vânate și în afara perioadei legale de
vânătoare, în condițiile aprobării administratorului.
(la 13-11-2008, Alin. (1) al art. 36 a fost modificat de pct. 31 al art. I din art. I din
LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757
din 10 noiembrie 2008. )(2) Abrogat.
(la 13-11-2008, Alin. (2) al art. 36 a fost abrogat de pct. 32 al art. I din art. I din
LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757
din 10 noiembrie 2008. )
-----
Art. 36 a fost repus în vigoare în forma avută anterior modificării dispuse prin art. II
din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 154 din 12 noiembrie 2008, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008, ca urmare a respingerii
acestui act normativ de către de art. unic din LEGEA nr. 34 din 22 martie 2016,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 24 martie 2016.

Articolul 37

Pentru acțiunile care se desfășoară în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) se


eliberează autorizații de vânătoare, în condițiile aprobării emise de administrator.
------
Art. 37 a revenit la forma anterioară modificării dispuse prin art. II din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 154 din 12 noiembrie 2008, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008 ca urmare a respingerii
acestui act normativ prin art. unic din LEGEA nr. 34 din 22 martie 2016, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 24 martie 2016.

Articolul 38
(1) Cu respectarea prevederilor art. 33 alin. (1) lit. f) și ale art. 33 alin. (2) lit. f) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 sunt permise următoarele:
a) transportul, de către vânători, a speciilor cinegetice admise la vânătoare sau a unor
părți ori produse provenite de la acestea, ușor de identificat, dacă au fost dobândite
prin acțiuni legale de vânătoare;
(la 24-07-2015, Lit. a) a alin. (1) al art. 38 a fost modificată de pct. 44 al art. I din
LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din
24 iunie 2015. )
b) deținerea, transportul și comercializarea, de către persoane juridice autorizate, a
speciilor cinegetice admise la vânătoare, în stare vie ori moartă sau a oricăror părți ori
produse provenite de la acestea, ușor de identificat, recoltate cu respectarea
prevederilor legale;
(la 24-07-2015, Lit. b) a alin. (1) al art. 38 a fost modificată de pct. 44 al art. I din
LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din
24 iunie 2015. )
c) comercializarea, deținerea și/sau transportul în scopul comercializării speciilor de
păsări cuprinse în anexele nr. 5D și 5E la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
57/2007 se realizează în conformitate cu prevederile art. 33 al acestei ordonanțe de
urgență.(2) Transportul, comercializarea, naturalizarea și orice operațiuni privind
vânatul sau părți ori produse ușor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără
respectarea condițiilor legii, sunt interzise.
(la 13-11-2008, Art. 38 a fost modificat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 215 din 24
octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008.
)

Articolul 39
(1) Fără a se aduce atingere prevederilor art. 37 alin. (2) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011,
cu modificările și completările ulterioare, sunt interzise și următoarele:
a) depășirea cotei de recoltă care a fost aprobată la nivel de gestionar;
b) depășirea numărului de piese aprobate pentru recoltă/vânător/zi de vânătoare;
c) furnizarea de către gestionar de informații eronate referitoare la nivelul populației
speciilor de faună de interes cinegetic, estimate la nivelul fondului cinegetic;
d) nerealizarea cotei de recoltă pe gestionar pentru vânatul sedentar ori depășirea cotei
de recoltă pe fond cinegetic, fără motive justificate;
e) vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să vâneze;
f) urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic, fără acordul gestionarului acestuia,
ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neintrodusă în toc, și în afara
căilor de comunicație;
g) accesul cu arma de vânătoare, altfel decât purtată în toc, în parcuri naționale, în
rezervații științifice, în zonele cu protecție strictă sau în zonele de protecție integrală
din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, fără autorizarea necesară;
h) utilizarea stegulețelor și gardurilor pentru dirijarea exemplarelor din speciile de
interes cinegetic, precum și a detectoarelor de animale;
i) vânarea cerbilor, căpriorilor, caprelor negre, muflonilor, mistreților și urșilor prin
utilizarea altor cartușe decât a celor cu proiectile unice, ale căror caracteristici sunt
prevăzute prin reglementările tehnice emise de administrator;
j) vânarea iepurilor, fazanilor sau potârnichilor la hrănitori ori de la apusul până la
răsăritul soarelui;
k) vânarea cerbilor, căpriorilor și caprelor negre la hrănitori, la sărării, la goană sau cu
câini gonitori;
l) vânarea urșilor la nadă sau la bârlog;
m) distribuirea de hrană complementară sub formă de deșeuri de origine animală și
produse zaharoase de sinteză, în perioada 1 martie-30 noiembrie, în fondurile
cinegetice în care sunt prezenți urși;
n) vânarea păsărilor de baltă în apropierea gurilor de apă pe timp de îngheț, dacă
suprafața liberă a apei nesituată la gura de apă este înghețată mai mult de 70%;
o) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;
p) folosirea la vânătoare a armelor care au calibrul necorespunzător speciei pentru
care este autorizată acțiunea de vânătoare;
q) utilizarea odorivectorilor, exceptând cercetarea științifică, caz în care
administratorul aprobă utilizarea lor, în condițiile stipulate distinct în autorizația dată;
r) comercializarea de către persoane fizice a vânatului, a cărnii de vânat, a diferitelor
produse de vânat sau a trofeelor de vânat;
s) fabricarea, comercializarea, deținerea sau utilizarea alicelor cu diametrul mai mare
de 5 mm;
ș) vânătoarea în parcuri naționale, în rezervații științifice, în zonele cu protecție strictă
sau în zonele de protecție integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fondurile
cinegetice, precum și vânătoarea în crescătorii de vânat;
t) vânătoarea în rezervațiile naturale a speciilor care fac obiectul protecției stricte în
aria naturală protejată;
ț) vânătoarea în ariile naturale protejate incluse în fondurile cinegetice practicată fără
respectarea condițiilor prevăzute în planurile de management ale ariilor naturale
respective aprobate în condițiile legii;
u) accesul în fondurile cinegetice sau utilizarea la vânătoare a armelor și muniției
neomologate sau neautorizate pentru vânătoare în România;
v) părăsirea fondului cinegetic fără ca vânatul recoltat să fie crotaliat în condițiile art.
19 alin. (5), iar numărul crotaliei să fie trecut în autorizația de vânătoare;
w) stânjenirea voită ori împiedicarea practicării vânătorii;
x) completarea necorespunzătoare a autorizațiilor de vânătoare în privința
participanților la vânătoare și a numărului de exemplare de vânat recoltate;
y) nereturnarea în termen a autorizațiilor de vânătoare de către titularii acestora;
z) accesul cu arma de vânătoare neintrodusă în toc în Rezervația Biosferei «Delta
Dunării»;
aa) vânătoarea pe suprafețele din perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan
altfel decât în condițiile art. 34, în parcuri naționale și în Rezervația Biosferei «Delta
Dunării»;
ab) accesul neautorizat cu arma de vânătoare neintrodusă în toc pe orice fond
cinegetic, cu excepția personalului tehnic de specialitate din echipa de intervenție
stabilită conform dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și
combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor
acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care se
poate deplasa în vederea intervenției pe orice fond cinegetic de pe raza unității
administrativ-teritoriale;
(la 09-07-2022, Litera ab) din Alineatul (1) , Articolul 39 , Capitolul IV a fost
modificată de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 197 din 6 iulie 2022, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 06 iulie 2022 )
ac) utilizarea ca atrape a animalelor vii orbite sau mutilate, a chemătorilor electronice,
a înregistratoarelor de sunete și a oglinzilor apelante;
ad) utilizarea, pentru tirul pe timp de noapte, a dispozitivelor de ochire care
funcționează pe principiul laser, a sistemelor de ochire pe timp de noapte cuprinzând
convertizoare sau amplificatoare electronice de lumină reziduală, a dispozitivelor de
vedere în infraroșu și a dispozitivelor cu termoviziune, cu excepția utilizării
dispozitivelor de iluminare a țintelor pentru vânarea speciilor mistreț, șacal și vulpe,
cu derogare de la autoritatea publică centrală care răspunde de mediu.
(la 13-01-2020, Litera ad) din Alineatul (1), Articolul 39 , Capitolul IV a fost
modificată de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )
ae) urmărirea sau hăituirea exemplarelor din fauna cinegetică cu ambarcațiuni cu
motor a căror viteză de deplasare este mai mare de 5 km/oră, precum și exercitarea
vânătorii din autoturisme;
af) gazarea și afumarea vizuinelor fără aprobarea administratorului;
ag) părăsirea teritoriului României cu vânat fără documente de proveniență și fără a fi
crotaliat conform reglementărilor administratorilor;
ah) vânarea mamiferelor și păsărilor prin utilizarea capcanelor neautorizate;
ai) nerespectarea, de către gestionar, a reglementărilor privind evaluarea trofeelor de
vânat, aprobate prin ordin al administratorului;
aj) neprezentarea documentelor prevăzute de legislația în vigoare pentru practicarea
vânătorii, de către participanții la acțiunea de vânătoare la solicitarea organelor de
control.(2) Nu constituie acțiune de împiedicare a practicării vânătorii competițiile
sportive avizate de federațiile sportive naționale de resort și de proprietarii terenurilor,
dacă gestionarul fondului cinegetic își dă acceptul cu minimum 30 de zile înainte de
data organizării acestor competiții.
(la 11-12-2016, Articolul 39 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 2, ARTICOL
UNIC din LEGEA nr. 242 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 988 din 08 decembrie 2016, care modifică articolul unic din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 60 din 16 decembrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 22 decembrie 2015 )
(la 24-07-2015, Art. 39 a fost modificat de pct. 45 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 39^1
(1) Prin excepție de la prevederile art. 39 lit. g), ș), ț), z) și aa), în interesul protejării
faunei și florei sălbatice, al conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea
producerii unor daune importante, în interesul sănătății și securității publice sau
pentru alte rațiuni de interes public major în Rezervația Biosferei «Delta Dunării», în
parcuri naționale, în rezervații științifice, în zonele cu protecție strictă sau în zonele de
protecție integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice,
recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 1 și 2,
a câinilor și a pisicilor fără stăpân se realizează, pe bază de contract de prestări
servicii, în condițiile legii, cu acordul autorității publice centrale care răspunde de
vânătoare, la solicitarea administrației ariei naturale protejate, avizată de consiliul
științific al acesteia, de către:
a) gestionarul fondului cinegetic cel mai apropiat, în parcuri naționale și în Rezervația
Biosferei «Delta Dunării»;
b) gestionarul fondului cinegetic respectiv, în rezervații științifice, în zonele cu
protecție strictă sau în zonele de protecție integrală din ariile naturale protejate
cuprinse în fonduri cinegetice."(2) Exemplarele recoltate în condițiile alin. (1) se
valorifică de gestionari potrivit legii.
(la 24-07-2015, Art. 39^1 a fost modificat de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 149 din
16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 40
(1) Vânatul sau exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic dobândite în
condițiile prezentei legi se valorifică, după caz, de gestionar, consiliul local sau
administrația ariei naturale protejate.(2) Sumele rezultate din valorificarea prevăzută
la alin. (1) de către consiliile locale sau de către administrațiile ariilor protejate se fac
venit la bugetul de stat.(3) Vânatul rezultat în urma unor acțiuni ilegale aparține, după
caz:
(la 24-07-2015, Partea introductivă a alin. (3) al art. 40 a fost modificată de pct. 47 al
art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
453 din 24 iunie 2015. )
a) gestionarului, dacă acestea sunt găsite pe fonduri cinegetice și se încadrează în cota
de recoltă aprobată;
(la 13-11-2008, Lit. a) a alin. (3) al art. 40 a fost modificat de art. II din LEGEA nr.
215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10
noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond
cinegetic". )
b) statului, dacă acestea sunt găsite pe suprafețe situate în perimetrul construit sau
împrejmuit din intravilanul localităților sau în arii protejate, neincluse în fondurile
cinegetice, sau dacă cota de recoltă a fost realizată pentru cele din fondurile
cinegetice.
(la 13-11-2008, Lit. b) a alin. (3) al art. 40 a fost modificat de art. II din LEGEA nr.
215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10
noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond
cinegetic". )(4) Exemplarele care se regăsesc în situația prevăzută la alin. (3) lit.
a) diminuează cota de recoltă în mod corespunzător.(5) Coarnele lepădate de cervide,
găsite pe fondurile cinegetice, aparțin gestionarilor.
(la 13-11-2008, Alin. (5) al art. 40 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din
24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie
2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )

Capitolul V Răspunderi și sancțiuni

Articolul 41

Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea contravențională, civilă sau


penală, după caz.

Articolul 42
(1) Constituie infracțiune de braconaj și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3
ani sau cu amendă, următoarele fapte:
a) vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, cu excepția
cazurilor prevăzute la art. 32;
b) vânătoarea fără respectarea condițiilor înscrise în autorizația de vânătoare;
c) tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizația de
vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condițiile legii de gestionar, pentru
fondul cinegetic respectiv;
d) practicarea vânătorii cu lațuri, ogari sau metiși de ogari;
e) emiterea de autorizații de vânătoare prin care se depășesc cotele de recoltă și cifrele
de intervenție aprobate pentru fiecare gestionar;
f) vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiții decât cele legale;
g) vânătoarea în Rezervația Biosferei «Delta Dunării», în parcuri naționale, în
rezervații științifice, în zonele cu protecție strictă sau în zonele de protecție integrală
din celelalte arii naturale protejate, altfel decât în condițiile art. 39^1;
h) vânătoarea în perimetrul intravilan construit sau împrejmuit, altfel decât în
condițiile art. 34;
(la 28-07-2017, Litera h) din Alineatul (1) , Articolul 42 , Capitolul V a fost
modificată de Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 184 din 24 iulie 2017,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 25 iulie 2017 )
i) vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecție specială avifaunistică în
care vânătoarea este interzisă și a speciilor care fac obiectul protecției în ariile
speciale de conservare cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor
referitoare la vânătoare, din planurile de management ale ariilor protejate;
j) urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparținând altui gestionar, fără
acordul acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neînchisă în
toc și în afara căilor de comunicație;
k) vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să
vâneze;
l) vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă,
conform anexei nr. 1 și prevederilor art. 36 sau aprobării date pentru speciile
din anexa nr. 2;
m) vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, cu excepția
situațiilor de urgență stabilite prin derogări acordate de autoritatea publică centrală
care răspunde de mediu pentru recoltarea exemplarelor din specia mistreț în vederea
prevenirii pagubelor sau pentru combaterea epizootiilor, și vânătoarea prin folosirea
dispozitivelor prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. ad);
(la 13-01-2020, Litera m) din Alineatul (1) , Articolul 42 , Capitolul V a fost
modificată de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )
n) vânarea mamiferelor și păsărilor cu mijloace neautorizate;
o) utilizarea, indiferent de scop, a substanțelor chimice care provoacă intoxicarea,
sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică, cu excepția situațiilor
prevăzute la art. 1 lit. ad);
(la 13-01-2020, Litera o) din Alineatul (1) , Articolul 42 , Capitolul V a fost
modificată de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )
p) vânarea urșilor la nadă sau la bârlog;
q) accesul în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane neautorizate,
păsări de pradă și arcuri;
r) accesul în fondurile cinegetice sau vânătoarea cu arbalete, arme la care percuția
cartușului se realizează pe ramă ori cu alte arme decât cele autorizate sau omologate,
după caz, pentru vânătoare în România;
s) practicarea vânătorii cu armă altfel decât ținută în mână.
(la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 42 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5
ani, dacă au fost săvârșite:
a) de o persoană cu atribuții de serviciu în domeniul vânătorii, precum și de
reprezentanții persoanelor juridice care au în obiectul de activitate ocrotirea vânatului
sau vânătoarea;
b) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate de pe
suprafețele din intravilan, din zona strict protejată și din zona-tampon din cuprinsul
Rezervației Biosferei «Delta Dunării», altfel decât în condițiile derogărilor stabilite
conform legii;
c) vânătoarea pe timp de noapte, cu excepția speciilor la care vânătoarea este permisă
în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea și practicarea vânătorii.
(la 01-02-2014, Art. 42 a fost modificat de pct. 1 al art. 188, Titlul II din LEGEA nr.
187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12
noiembrie 2012. )

Articolul 43
(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu
amendă nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f^1) și art. 39 alin. (1) lit.
g) și z).
(la 13-01-2020, Alineatul (1) din Articolul 43 , Capitolul V a fost modificat de
Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )(2) Constituie infracțiune și se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă nerespectarea
prevederilor art. 39 lit. ș).
(la 24-07-2015, Art. 43 a fost modificat de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 43^1

Faptele prevăzute la art. 42 se cercetează, se judecă și se sancționează în regim de


urgență, prin excepție de la prevederile art. 293 din Codul de procedură penală, în
conformitate cu prevederile speciale prevăzute în acesta.
(la 24-07-2015, Art. 43^1 a fost introdus de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 44

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu


amendă:
a) scoaterea din țară a trofeelor de vânat cu valoare de patrimoniu național, fără
respectarea reglementărilor emise de administrator;
b) vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2 în alte condiții decât cele ale
derogărilor;
c) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;
d) transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42 sau găsit împușcat ori tranșat în
teren, comercializarea, naturalizarea și orice operațiuni privind vânatul sau părți ori
produse ușor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea
condițiilor legii;
e) eliberarea, însușirea și folosirea permiselor de vânătoare în alte condiții decât cele
prevăzute la art. 27-29 și 31;
f) eliberarea de autorizații pentru vânătoare în perimetrul construit sau împrejmuit din
intravilan și în ariile naturale protejate sau în porțiunile din acestea în care vânătoarea
este interzisă, fără aprobarea administratorilor acestora;
g) împiedicarea, prin exercitarea de acte de violență, a desfășurării activităților de
vânătoare în condițiile art. 4 alin. (2);
h) vânătoarea practicată fără poliță de asigurare pentru accidente și răspundere civilă
în legătură cu calitatea de vânător.
(la 24-07-2015, Art. 44 a fost modificat de pct. 51 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 44^1

Abrogat.
(la 01-02-2014, Art. 44^1 a fost abrogat de pct. 4 al art. 188, Titlul II din LEGEA nr.
187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12
noiembrie 2012. )

Articolul 45

Nemarcarea prin semne vizibile a limitelor zonelor cu protecție strictă, a zonelor de


protecție integrală și a zonelor tampon, de către administratorul ariei naturale protejate
respective, constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă de la 5.000 lei la 10.000
lei.
------
Art. 45 a fost respus în vigoare, în forma avută anterior abrogării dispuse de pct. 14 al
art. II dinart. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 154 din 12 noiembrie 2008,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008, ca urmare a
respingerii acestui act normativ prin art. unic din LEGEA nr. 34 din 22 martie 2016,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 24 martie 2016.

Articolul 45^1

Constatarea faptelor ce constituie infracțiune potrivit art. 42-44 se face de către


organele de urmărire penală cu atribuții în acest sens, de jandarmi, de personalul
salariat cu atribuții în domeniul cinegetic din cadrul administratorului fondului
cinegetic național și al gestionarilor fondurilor cinegetice, precum și de alte persoane
specializate în domeniul cinegetic împuternicite în acest scop de către conducătorul
autorității publice centrale care răspunde de vânătoare.
(la 24-07-2015, Art. 45^1 a fost modificat de pct. 52 al art. I din LEGEA nr. 149 din
16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 46
(1) Bunurile care au servit la săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 42-44, inclusiv
mijloacele de transport, se confiscă.(2) Trofeele de vânat și vânatul care fac obiectul
infracțiunilor prevăzute la art. 42-44 se confiscă.(3) Bunurile prevăzute la alin.
(1) și (2) se rețin de către agentul constatator și se predau organelor de urmărire
penală.
(la 24-07-2015, Alin. (3) al art. 46 a fost modificat de pct. 53 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )

Articolul 46^1
Abrogat.
(la 01-02-2014, Art. 46^1 a fost abrogat de pct. 4 al art. 188, Titlul II din LEGEA nr.
187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12
noiembrie 2012. )

Articolul 47

Permisul de vânătoare al celui care a săvârșit una dintre faptele prevăzute la art.
42 și 43 se retrage și se anulează, în condițiile legii.

Articolul 48
(1) Constituie contravenții următoarele fapte și se sancționează după cum urmează:
a) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. h), m), n), ț) și u) și la art.
39 lit. b), d), q), x), y), ai) și aj), cu amendă de la 250 lei la 750 lei;
b) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. c), d), j), k), l), q) și w),
precum și la art. 39 lit. h), k), n) și r), cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei;
c) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 15 alin. (5), art. 23 alin. (1) lit.
a), b), e), f), g), i), p), o), s), ș) și v) și la art. 39 lit. i), j), s), t), ț), w), ab), ae) și ah), cu
amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;
c^1) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 13 alin. (5) și (6), cu amendă de la 2.000
lei la 4.000 lei, cu excepția pagubelor produse de speciile prevăzute în anexa nr. 2;
(la 11-12-2016, Articolul 48 din Capitolul V a fost completat de Punctul 2,
ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 242 din 29 noiembrie 2016, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 08 decembrie 2016, care modifică articolul unic
din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 60 din 16 decembrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 22 decembrie 2015 )
d) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 17 alin.
(1), (2), (2^1), (2^2), (2^3), (3) și (4), art. 18 alin. (1) și (2), art. 19 alin. (2^1), art.
21, art. 23 alin. (1) lit. r) și t), art. 35 alin. (4) și la art. 39 lit. c), m), p), v), ac), af) și
ag), cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
e) accesul în fondurile cinegetice cu lațuri, ogari sau metiși de ogari, cu amendă de la
3.000 lei la 6.000 lei.
(la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 48 a fost modificat de pct. 54 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(2) În toate cazurile, permisul de vânătoare al celui care a săvârșit una dintre
faptele prevăzute la alin. (1) va fi reținut de către agentul constatator și va fi transmis
imediat unității care l-a emis.

Articolul 49

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 48 se fac de către


personalul salariat cu atribuții în domeniul cinegetic din cadrul administratorului
fondului cinegetic național și al gestionarilor fondurilor cinegetice, de personalul
structurilor de administrare a ariilor naturale protejate, de ofițerii și agenții de poliție
din cadrul Poliției de Frontieră Române pentru faptele constatate în zona specifică de
competență, de ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române, de ofițerii și
subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române, precum și de alte persoane specializate în
domeniul cinegetic împuternicite în acest scop de către conducătorul autorității
publice centrale care răspunde de vânătoare.
(la 11-12-2016, Articolul 49 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 2,
ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 242 din 29 noiembrie 2016, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 08 decembrie 2016, care modifică articolul unic
din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 60 din 16 decembrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 22 decembrie 2015 )

Articolul 50
(1) Persoanele împuternicite să constate infracțiunile prevăzute la art. 42-44 și
contravențiile prevăzute la art. 48 sunt asimilate, în exercitarea atribuțiilor ce decurg
din împuternicire, personalului care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul
autorității publice.
(la 16-07-2007, Alin. (1) al art. 50 a fost modificat de pct. 14 al art. unic din LEGEA
nr. 197 din 2 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 13 iulie
2007. )(2) Procesul-verbal de constatare a contravențiilor este un document tipizat al
cărui model se stabilește de autoritatea publică centrală care răspunde de
silvicultură*).
(la 13-11-2008, Alin. (2) al art. 50 a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr.
215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10
noiembrie 2008. )

Articolul 51
(1) Cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse faunei cinegetice prin fapte ce
constituie infracțiuni sau contravenții, în sensul prezentei legi, se stabilește
potrivit anexelor nr. 1 și 2.(2) În cazul în care daunele produse fondului cinegetic
determină reducerea cotei de recoltă, despăgubirile se încasează de gestionarii
fondurilor cinegetice, direct sau prin intermediul direcțiilor generale ale finanțelor
publice.
(la 13-11-2008, Alin. (2) al art. 51 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din
24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie
2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )
(3) Despăgubirile încasate de gestionarii fondurilor cinegetice sunt utilizate și
distribuite după cum urmează:
(la 13-11-2008, Partea introductivă a alin. (3) al art. 51 a fost modificată de art. II din
LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757
din 10 noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma
"fond cinegetic". )
a) 75% se rețin de gestionarii care le încasează pentru gospodărirea vânatului;
b) 25% se achită de gestionarii care le încasează agenților constatatori.(4) În cazul în
care daunele produse faunei cinegetice nu determină reducerea cotei de recoltă,
despăgubirile se încasează de administrator, prin intermediul structurilor teritoriale
sau al direcțiilor generale ale finanțelor publice.(5) Despăgubirile încasate de
administrator sunt utilizate și distribuite după cum urmează:
a) 75% se virează la bugetul de stat;
b) 25% se achită agenților constatatori.

Capitolul VI Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 52

Animalele sălbatice din grădinile zoologice, din centrele de reabilitare, cele deținute
sau folosite în scopuri artistice, precum și cele din crescătoriile de vânat și din
complexurile de vânătoare autorizate nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi.
(la 24-07-2015, Art. 52 a fost modificat de pct. 56 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 53
(1) Reactualizarea delimitării fondului cinegetic al României în fonduri cinegetice se
face în condițiile prezentei legi de către administrator, în termen de maximum 3 ani de
la intrarea în vigoare a prezentei legi.(2) În situația în care, în urma reactualizării
prevăzute la alin. (1), fondurile cinegetice existente la data intrării în vigoare a
prezentei legi își modifică limitele, fondul cinegetic se menține dacă, după
reactualizare, în suprafața acestuia se regăsesc mai mult de 50% din suprafața
fondului cinegetic existent anterior reactualizării.(3) Pentru situațiile în care limitele și
suprafețele fondurilor cinegetice se modifică în urma acțiunilor prevăzute la alin. (1),
se încheie acte adiționale la contractele de gestionare în vigoare pentru actualizarea
acestora.
(la 24-07-2015, Art. 53 a fost modificat de pct. 57 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 54

Abrogat.
(la 24-07-2015, Art. 54 a fost abrogat de pct. 58 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16
iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )

Articolul 55

Bunurile patrimoniale ale vechilor deținători, existente pe fondurile cinegetice, se pot


prelua, prin cumpărare, de noii deținători, pe baza protocoalelor încheiate în acest
scop, în condițiile stabilite între părți.
(la 13-11-2008, Art. 55 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din 24
octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008,
prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )

Articolul 56
(1) În scopul administrării și gestionării fondului cinegetic într-o concepție unitară,
administratorul elaborează și aprobă, cu avizul Consiliului Național de Vânătoare, în
limita prevederilor prezentei legi, regulamente, instrucțiuni și reglementări tehnice.
(la 13-11-2008, Alin. (1) al art. 56 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr.
215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10
noiembrie 2008. )(2) Actuala strategie cinegetică și actualele regulamente, instrucțiuni
și norme tehnice privind vânatul și vânătoarea vor fi revizuite în concordanță cu
prezenta lege și cu reglementările internaționale la care statul român este parte, ori de
câte ori este necesar, cu consultarea asociațiilor, uniunilor sau federațiilor
reprezentative la nivel național și internațional.
(la 24-07-2015, Alin. (2) al art. 56 a fost modificat de pct. 59 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )

Articolul 57
(1) Valorile de despăgubire sunt stabilite în euro și se achită în lei, la cursul oficial de
la data achitării.(2) Pentru fapta prevăzută la art. 14 alin. (2), valoarea despăgubirilor
se stabilește pe cale civilă și se încasează de administrator în scopul repopulării
fondului cinegetic cu exemplare din speciile afectate.
(la 24-07-2015, Alin. (2) al art. 57 a fost modificat de pct. 60 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(3) Valorile de despăgubire prevăzute în anexele nr. 1 și 2 sunt aplicabile în
cazurile în care prin faptele săvârșite a fost diminuată, cantitativ sau calitativ,
populația faunei de interes cinegetic din fondurile cinegetice în afara cotei de recoltă
sau a fost diminuată populația faunei de interes cinegetic existentă în terenurile
prevăzute ca excepții la art. 1 lit. j).
(la 13-11-2008, Alin. (3) al art. 57 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din
24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie
2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )
(4) În cazurile în care prin fapte de braconaj a fost diminuată, cantitativ sau calitativ,
populația faunei de interes cinegetic din fondurile cinegetice, prejudiciul produs
diminuează cota de recoltă stabilită pentru specia/speciile respectivă/respective pentru
fondul cinegetic.
(la 13-11-2008, Alin. (4) al art. 57 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din
24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie
2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )
(5) Dacă prin fapte ilicite a fost diminuată populația faunei de interes cinegetic după
realizarea integrală a cotei de recoltă pentru fondul cinegetic unde a fost săvârșită
fapta, prejudiciul este produs gestionarului, și pentru calculul despăgubirilor se aplică
cuantumul prevăzut în anexele nr. 1 și 2.
(la 24-07-2015, Alin. (5) al art. 57 a fost modificat de pct. 60 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )

Articolul 58
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I.(2) Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta
lege.
(la 24-07-2015, Alin. (5) al art. 58 a fost modificat de pct. 61 al art. I din LEGEA nr.
149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie
2015. )(3) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea fondului
cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 328 din 17 mai 2002, cu modificările și completările
ulterioare.(4) Contractele de gestionare a fondurilor de vânătoare, existente la data
intrării în vigoare a prezentei legi, rămân valabile până la data încetării raporturilor
contractuale sau se pot prelungi, la cerere, cu termenul prevăzut la art. 9 alin. (1) din
lege.
(la 28-07-2017, Alineatul (4) din Articolul 58 , Capitolul VI a fost modificat de
Punctul 7, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 184 din 24 iulie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 25 iulie 2017 )
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art.
75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR,
MIRON TUDOR MITREA
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
București, 9 noiembrie 2006.
Nr. 407.

ORDIN nr. 487 din 22 martie 2021pentru modificarea și completarea


Instrucțiunilor privind termenele, modalitățile și perioadele de
colectare, scoatere și transport al materialului lemnos, aprobate prin
Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1.540/2011
· MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI
EMITENT
PĂDURILOR
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 454 din 28 aprilie 2021
Având în vedere Referatul de aprobare nr. DPSS 174.179 din 18.02.2021 al Direcției
politici și strategii în silvicultură,
în temeiul prevederilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1), (4) și (5)
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea
Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului,
Apelor și Pădurilor,
ministrul mediului, apelor și pădurilor emite următorul ordin:

Articolul I

Instrucțiunile privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și


transport al materialului lemnos, aprobate prin Ordinul ministrului mediului și
pădurilor nr. 1.540/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430
din 20 iunie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se
completează după cum urmează:1. La articolul 1, litera a) se modifică și va avea
următorul cuprins:
a) parchet de exploatare - suprafața de pădure în care se recoltează masă lemnoasă, în
baza actului de punere în valoare, autorizației de exploatare și a procesului-verbal de
predare-primire;2. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 4
(1) Exploatarea masei lemnoase se efectuează de către operatori economici atestați
pentru exploatări forestiere, precum și de către persoanele fizice și juridice, în
condițiile prevăzute la art. 62 alin. (3) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu
modificările și completările ulterioare. În cazul proprietăților forestiere pentru care
legea nu obligă la elaborarea amenajamentului silvic și în vegetația forestieră din
afara fondului forestier național, actul de punere în valoare se poate întocmi și pe grup
de proprietari, situație în care exploatarea forestieră se realizează cu respectarea
condițiilor prevăzute la art. 62 alin. (3) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, inclusiv în situația în care volumul din actul de
punere în valoare, întocmit la nivel de grup de proprietari, este mai mare de 20 mc.
(2) Exploatarea masei lemnoase se efectuează în baza autorizației de exploatare,
denumită în continuare autorizație, care se generează în SUMAL 2.0, al cărei model
este prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele instrucțiuni.(3) Autorizația de exploatare se
generează de către șeful ocolului silvic sau de persoana delegată de acesta care
asigură administrarea sau serviciile silvice și se tipărește în două exemplare, unul
pentru ocolul silvic și unul pentru titularul autorizației de exploatare.(4) Titularii
autorizațiilor pot fi:
a) operatorii economici atestați pentru exploatări forestiere, care au încheiat contracte
de cumpărare a masei lemnoase pe picior cu proprietarii/deținătorii de fond forestier
sau de vegetație forestieră din afara fondului forestier sau care efectuează prestări de
servicii de exploatare, pe bază de contracte încheiate cu cumpărătorii de masă
lemnoasă pe picior;
b) operatorii economici atestați pentru lucrări de exploatare forestieră, care au încheiat
contracte de prestări de servicii de exploatare forestieră cu proprietarii/deținătorii de
fond forestier;
c) Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin subunitățile sale, și celelalte structuri
de administrare a fondului forestier proprietate publică a statului, prevăzute de lege;
d) ocoalele silvice de regim;
e) proprietarii de păduri, din categoria persoanelor fizice și juridice prevăzute la alin.
(1);
f) operatorii economici atestați pentru lucrări de exploatare forestieră care au încheiate
contracte de prestări servicii cu proprietarii/deținătorii rețelelor de transport sau
distribuție a petrolului, a gazelor naturale sau a energiei electrice, pentru produsele
extraordinare apărute sub/peste aceste rețele.3. La articolul 5, alineatele (3) și (4) se
modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Este interzisă autorizarea spre exploatare a
masei lemnoase din orice proprietate forestieră care face parte din fondul forestier
național, în situația în care proprietarul nu a realizat, în termenul prevăzut de lege,
lucrările de regenerare artificială și de completare a regenerării naturale pe terenurile
forestiere aflate, după caz, în proprietatea sa, de pe care masa lemnoasă a fost
exploatată integral. În situația fondului forestier proprietate publică a statului
interdicția se aplică la nivel de subunitate de gospodărire.(4) Prin excepție de la
prevederile alin. (3), se pot autoriza spre exploatare:
a) produsele accidentale provenite din arboretele afectate de factori biotici și abiotici
și produsele extraordinare;
b) produsele principale provenite din arboretele incluse în planul decenal de recoltare,
în care regenerarea naturală este asigurată în condițiile normelor tehnice silvice;
c) produsele secundare provenite din lucrările de îngrijire și conducere a
arboretelor.4. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 6
(1) Autorizațiile aflate în termenul de valabilitate se retrag de către emitenții acestora,
în următoarele situații:
a) suspendarea serviciilor silvice în baza Legii nr. 374/2006 privind suspendarea
serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru
care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997
pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările
și completările ulterioare;
b) punerea în aplicare de hotărâri judecătorești executorii de stopare a lucrărilor de
exploatare sau de suspendare;
c) punerea în aplicare de hotărâri judecătorești executorii de anulare/suspendare a
aplicării amenajamentului silvic;
d) schimbarea ocolului silvic care administrează/asigură servicii silvice pentru fondul
forestier;
e) rezilierea contractelor de vânzare a masei lemnoase pe picior sau de prestări de
servicii de exploatare și altele asemenea;
f) retragerea certificatului de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră;
g) expirarea valabilității certificatului de atestare pentru lucrări de exploatare
forestieră.(2) Procedura de retragere a autorizației de exploatare, în situațiile
prevăzute la alin. (1) se inițiază de către emitentul autorizației și cuprinde următorii
pași:
a) notifică titularul autorizației cu privire la apariția situației de retragere a autorizației
de exploatare, în termen de o zi lucrătoare de la data comunicării situației de retragere.
Prin notificare, emitentul autorizației dispune măsura opririi doborârii arborilor și
totodată comunică data și ora începerii inventarierii stocurilor de masă lemnoasă din
parchet care nu poate fi mai mare de 3 zile lucrătoare de la data comunicării;
b) efectuează inventarierea stocurilor de masă lemnoasă pe picior, în faze și în
platforma primară. Inventarierea se face de către reprezentantul emitentului
autorizației împreună cu reprezentantul titularului autorizației și în prezența
pădurarului titular de canton în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării
situațiilor prevăzute la alin. (1). În situația în care titularul autorizației de exploatare
refuză sau nu poate să participe la acțiunea de inventariere a stocurilor, aceasta se face
în lipsa titularului autorizației, iar rezultatul i se comunică în termen de 3 zile
lucrătoare de la finalizare;
c) rezultatul inventarierii stocurilor se consemnează în actul de constatare semnat de
participanți. Actul de constatare este executoriu.(3) În baza actului de constatare
prevăzut la alin. (2) lit. c) se efectuează reprimirea parchetului, în aplicația SUMAL
2.0 - Marcare, pentru situațiile prevăzute la alin. (1), cu înscrierea stocurilor de masă
lemnoasă pe picior, în faze și în platforma primară.(4) Pentru situațiile prevăzute la
alin. (1) lit. a)-c) colectarea masei lemnoase aflate în faze se face de către titularul
autorizației, dacă instanța de judecată nu dispune altfel. Pentru masa lemnoasă
înscrisă în procesul-verbal de reprimire cu stoc în faze și în platforma primară
emitentul documentelor de transport este titularul autorizației de exploatare.(5) Pentru
situațiile prevăzute la alin. (1) lit. d)-f) colectarea masei lemnoase aflate în faze se
face de către ocolul silvic emitent al autorizației de exploatare sau un alt operator
economic atestat pe bază de contract de prestări servicii exploatare sub supravegherea
ocolului silvic. Pentru masa lemnoasă înscrisă în procesul-verbal de reprimire cu stoc
în faze și în platforma primară emitentul documentelor de transport este ocolul silvic.
(6) Pentru situațiile prevăzute la alin. (4) și (5) nu este necesară emiterea unei
autorizații de exploatare.(7) Regularizarea cantitativă și valorică a masei lemnoase din
partizile aflate în situațiile de la art. 5 alin. (1) se realizează între vânzător/beneficiar
al prestației și cumpărător/prestator servicii exploatare cu respectarea clauzelor
contractuale/ dispozițiilor executorii ale instanței, în funcție de rezultatul stocurilor
înregistrate prin actul de constatare prevăzut la alin. (2) lit. c).(8) Sumele rezultate din
valorificarea stocurilor de masă lemnoasă, în situația de la alin. (1) lit. a), urmează
regimul reglementat de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 374/2006, cu modificările și
completările ulterioare.(9) Pentru masa lemnoasă inventariată și evidențiată ca stoc pe
picior, în procesul-verbal de reprimire a parchetului din aplicația SUMAL 2.0 Ocol se
întocmește un act de punere în valoare, pentru care exploatarea și valorificarea masei
lemnoase se fac potrivit prevederilor legale sau se casează, dacă instanța dispune în
acest sens pentru situațiile de la alin. (1) lit. b) și c).(10) Autorizațiile de exploatare se
pot modifica de către emitenții acestora, în următoarele situații:
a) cesionarea contractelor de vânzare-cumpărare a masei lemnoase pe picior, cu
acordul vânzătorului; în acest caz, emitentul documentelor de transport este cesionarul
contractului;
b) cesionarea lucrărilor de exploatare a masei lemnoase de către cumpărătorul masei
lemnoase pe picior, cu acordul vânzătorului; în acest caz, emitentul documentelor de
transport este cedentul lucrărilor de exploatare, care are și calitatea de cumpărător al
masei lemnoase pe picior.(11) Autorizațiile de exploatare se pot suspenda de către
emitenții acestora, în următoarele situații:
a) punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești de suspendare a lucrărilor de
exploatare pentru o perioadă de timp determinată;
b) executarea unor lucrări specifice de către administratorul fondului forestier în zona
parchetelor autorizate la exploatare: intervenții la drumuri, lucrări de artă, obiective de
corectare a torenților, amenajarea bazinelor hidrografice torențiale.(12) Autorizațiile
de exploatare se prelungesc automat cu numărul de zile în care au fost sistate lucrările
de exploatare pentru situațiile prevăzute la alin. (11).5. La articolul 7, alineatele (1) și
(3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

Articolul 7
(1) În eventualitatea apariției pe parcursul anului de producție a unor produse
accidentale I, pentru precomptarea partizilor respective se poate constitui la nivelul
fiecărui ocol silvic o rezervă de până la 20% din volumul produselor principale
prevăzut la tăiere în anul respectiv.
…………………………………..............................................(3) După efectuarea
precomptărilor, volumul din partizile care au constituit rezerva și nu au făcut obiectul
precomptărilor se autorizează la exploatare începând cu data de 15 septembrie a
anului de producție respectiv.6. La articolul 8, alineatul (1) se modifică și va avea
următorul cuprins:

Articolul 8
(1) Perioadele pentru exploatarea masei lemnoase din păduri sunt prevăzute în anexa
nr. 3 la prezentele instrucțiuni.7. La articolul 9, alineatele (2), (3) și (5)-(7) se
modifică și vor avea următorulcuprins:(2) Forța majoră sau situațiile obiective
prevăzute la alin. (1) se constată de către o comisie care are în componență, în mod
obligatoriu, următoarele persoane:
a) delegatul ocolului silvic emitent al autorizației de exploatare;
b) delegatul titularului autorizației de exploatare.(3) Comisia prevăzută la alin. (2) se
constituie la solicitarea titularului autorizației de exploatare, prin dispoziția șefului
ocolului silvic. În urma verificării comisia întocmește un proces-verbal de constatare.
………………………................................................................(5) La încetarea forței
majore sau a situațiilor obiective care au determinat oprirea lucrărilor de exploatare
forestieră, comisia prevăzută la alin. (2) încheie un proces-verbal constatator, prin
care stabilește cu exactitate data încetării.(6) Prelungirea duratei înscrise inițial în
autorizația de exploatare se face de către emitentul autorizației de exploatare în baza
proceselor-verbale prevăzute la alin. (5) înregistrate în SUMAL 2.0., precum și a
actelor adiționale la contracte.(7) În situații deosebite, atunci când condițiile
meteorologice conduc la întârzierea intrării în vegetație, termenul de exploatare poate
fi prelungit cu maximum 30 de zile peste perioadele prevăzute în anexa nr. 2, cu
notificarea structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care
răspunde de silvicultură.8. La articolul 9, alineatul (4) se abrogă.9. La articolul 10,
alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Tehnologia de exploatare a
arborilor cu coroană - varianta arbori întregi se poate aplica numai cu condiția evitării
producerii de prejudicii arborilor rămași pe picior.10. După articolul 10 se introduce
un nou articol, articolul 10^1, cu următorul cuprins:
Articolul 10^1
(1) Pentru instalarea de funiculare, înlăturarea vegetației forestiere de pe culoar se
realizează cu avizul emitentului autorizației, titularul fiind obligat să respecte
următoarele condiții:
a) lățimea culoarului, la nivelul sarcinii, poate fi de maximum 4 m la funicularele cu
două cărucioare și 6 m la cele cu un singur cărucior;
b) punctele de încărcare și de descărcare a sarcinii se amplasează în afara suprafețelor
cu semințiș;
c) arborii folosiți pentru ancorare nu pot fi elagați și vor fi protejați prin manșoane, iar
arborii-suport se pun în valoare odată cu marcarea traseului de funicular.
(2) Drumurile de tractor folosite la scos-apropiatul masei lemnoase se amplasează
evitându-se afectarea zonelor cu semințiș utilizabil. Lățimea drumului este de
maximum 4 m, luându-se măsuri de consolidare și de stabilizare a taluzurilor.
(3) Drumurile de scos-apropiat se pot aproba și se pot realiza pe versanți cu pantă de
până la 30 de grade, în situația în care substratul litologic este constituit din fliș -
facies marnos, marno-argilos și argilos -, nisipuri, pietrișuri și loess, sau de până la 35
de grade pe alte substraturi litologice, și pot avea o declivitate maximă de 25%; peste
aceste limite scos-apropiatul lemnului se realizează cu funiculare/alte instalații cu
cablu.(4) Aprobarea realizării drumurilor de scos-apropiat se face de emitentul
autorizației de exploatare.(5) Traseele de funicular și cele ale drumurilor de tractor
folosite pentru scos-apropiatul masei lemnoase reprezintă căi de acces interior și nu
schimbă categoria de folosință silvică a terenurilor pe care se amplasează.(6) Pentru
masa lemnoasă de pe suprafața aferentă căilor de acces interior prevăzute la alin. (5)
se întocmesc acte de punere în valoare.11. La articolul 12, alineatul (2) se modifică și
va avea următorul cuprins:(2) Predarea-primirea spre exploatare a parchetelor de
exploatare se face pe teren de către șeful ocolului silvic sau de o persoană
nominalizată de acesta prin act administrativ, în prezența pădurarului titular de
canton, către titularul autorizației sau către reprezentantul împuternicit al acestuia,
utilizând aplicația SUMAL 2.0. Modelul procesului-verbal de predare-primire este
prevăzut în anexa nr. 4 la prezentele instrucțiuni.12. La articolul 12, după alineatul (2)
se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Predarea-primirea
spre exploatare a parchetelor de exploatare amplasate în suprafețele de fond forestier
pentru care legea nu obligă la elaborarea amenajamentelor silvice și în vegetația
forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier național se poate face pe teren și
de către pădurarul titular de canton.13. La articolul 13, literele d), ș) și w) se modifică
și vor avea următorul cuprins:
d) este interzisă menținerea în pădure, în perioada 1 mai-1 octombrie, a lemnului de
rășinoase necojit și/sau netratat; se exceptează de la această regulă lemnul de
rășinoase antrenat în procesul tehnologic de exploatare; cioatele de molid și pin se
cojesc în întregime, iar la celelalte specii de rășinoase, prin curelare;
……………………....................................................................
ș) prejudiciul de exploatare nu constituie prejudiciu adus pădurii;
……………………....................................................................
w) volumul arborilor distruși și/sau prejudiciați se determină prin inventariere, cu
stabilirea volumului pentru fiecare arbore în parte, și se adaugă la volumul actului de
punere în valoare utilizând aplicația SUMAL 2.0.14. Articolul 14 se
abrogă.15. Articolul 21 se abrogă.16. La articolul 25, alineatele (1), (2) și (5) se
modifică și vor avea următorul cuprins:
Articolul 25
(1) Reprimirea parchetelor se face de către emitentul autorizației de exploatare prin
șeful de ocol sau de o persoană nominalizată de acesta prin act administrativ, în
prezența pădurarului titular al cantonului în care este amplasat parchetul și de către
reprezentantul împuternicit al titularului autorizației, până cel târziu la data expirării
termenului de exploatare prevăzut în autorizație, prin întocmirea unui proces-verbal
de reprimire a parchetului, utilizând aplicația SUMAL 2.0 - Ocol silvic.(2) Modelul
procesului-verbal de reprimire a parchetului este prevăzut în anexa nr. 7 la prezentele
instrucțiuni.
……………………....................................................................(5) Procesul-verbal de
reprimire a parchetului se generează în SUMAL 2.0 de către șeful ocolului silvic sau
de persoana delegată de acesta care asigură administrarea sau serviciile silvice și se
tipărește în două exemplare, unul pentru ocolul silvic și unul pentru titularul
autorizației de exploatare. În situația prevăzută la alin. (4), un exemplar al procesului-
verbal de reprimire a parchetului se trimite în termen de 5 zile de la data reprimirii
titularului autorizației.17. La articolul 25, alineatul (3) se abrogă.18. La articolul 25,
după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
(6) În situația reprimirii parchetului cu stoc în platforma primară, anterior reprimirii
titularul autorizației de exploatare a masei lemnoase este obligat să comunice în scris
ocolului silvic informațiile cu privire la stocul din platforma primară - volum pe specii
și sortimente dimensionale. Stocul va fi înscris de ocolul silvic în procesul-verbal de
reprimire.19. La articolul 29, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) În cazul producerii de incendii la aceste obiective, titularii autorizațiilor sunt
obligați să anunțe autoritățile competente pentru situații de urgență și emitentul
autorizației de exploatare și să intervină la stingerea lor cu utilajele proprii și cu
personal.20. La articolul 30, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Suprafețele prevăzute la alin. (1) se cuprind în autorizație și în procesul-verbal de
predare-primire și se reprimesc în cel mult 120 de zile de la reprimirea
parchetului.21. La articolul 30, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Împrejmuirea spațiului destinat depozitării temporare se realizează cu țăruși și
panglică.22. La articolul 30, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul
(4), cu următorul cuprins:(4) Platformele primare prevăzute la alin. (1) pot fi
amplasate și pe terenuri din afara fondului forestier național, dacă titularul autorizației
de exploatare obține acordul scris al proprietarului terenului.23. La articolul 32,
alineatul (2) se abrogă.24. La articolul 33, alineatul (1) se modifică și va avea
următorul cuprins:

Articolul 33
(1) Titularii autorizațiilor, cu excepția persoanelor fizice, sunt obligați să amplaseze
într-un loc vizibil un panou pe care sunt înscrise principalele elemente de identificare
a parchetului.25. Anexele nr. 1, 3, 4 și 7 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-
4, care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Tánczos Barna
București, 22 martie 2021.
Nr. 487.
Anexa nr. 1

(Anexa nr. 1 la instrucțiuni)


Ocolul Silvic ...................
Nr. ............ din .................
AUTORIZAȚIE DE EXPLOATARE
Nr. .................... din .................1. Ocolul Silvic ........................reprezentat prin șeful
de ocol ........................, autorizez exploatarea masei lemnoase din partida APV
nr. .......... constituită în fondul forestier/afara fondului forestier - proprietate publică
a ....../proprietate privată a ............
APV nr. UP/tarla Ua/Parcela Volum brut Nr. fire Suprafața
........ ......... .......... ......... ......... ........
2. Masa lemnoasă va fi exploatată de către persoana juridică/persoana
fizică .................................... identificată prin CIF/CNP .............., reprezentată
prin ..................., în baza Atestatului de exploatare forestieră seria ........ nr. .............,
valabil până la data de ............................., și în baza Contractului nr. .................... de
cumpărare a masei lemnoase pe picior/de prestări servicii de exploatare
forestieră.3. Perioada de pregătire a parchetului pentru exploatare este de la ...........
până la ............. .4. Exploatarea masei lemnoase se va face în perioada de la .........
până la ....... și de la ......... până la ........ .5. Emiterea avizelor de expediere a masei
lemnoase din platforma primară se va face de către ............. .6. Tehnologia de
exploatare a masei lemnoase este..........., parchetul fiind delimitat prin: semne
amenajistice, limite naturale, limitele de hotar ale proprietății, dispozitiv de marcat cu
amprentă pătrată nr. ..............................., aplicat pe un număr de .................
arbori.7. În cuprinsul parchetului există regenerare naturală pe o suprafață de ...........
ce trebuie protejată în timpul lucrărilor.8. Platforma/platformele primare va fi/vor fi
amplasată/amplasate conform procesului-verbal încheiat cu titularul autorizației, în
fondul forestier pentru care asigură administrare/serviciile silvice Ocolul
Silvic………….. . Pentru platformele primare amplasate în afara fondului forestier,
titularul autorizației va furniza un document pentru folosință respectivului
teren.9. Condiții speciale referitoare la exploatarea forestieră în arii naturale protejate
...............................................................................................
...............................................................................................
...............................................................................................10. Reprimirea parchetului
se va face cel mai târziu la data de .................... .11. Alte mențiuni referitoare inclusiv
la situațiile de retragere a autorizației de exploatare
...............................................................................................
...............................................................................................12. Prelungiri ale
perioadelor de exploatare cuprinse în autorizație:
Prelungire de Prelungire până Prelungire de Prelungire până Persoana care
Cauza
la data la data la data la data a aprobat

OCOLUL SILVIC
Șeful ocolului silvic
Numele, prenumele și semnătura
..............................
Data ......................................
TITULAR AUTORIZAȚIE
Titularul autorizației/Împuternicit
Numele, prenumele și semnătura
.............................
Data ....................................

Anexa nr. 2

(Anexa nr. 3 la instrucțiuni)


PERIOADELE
pentru exploatarea masei lemnoase din păduri
Perioada permisă
Nr.
Tratamentul și felul tăierii/Lucrarea silviculturală pentru recoltare și
crt.
colectare
1 2 3
Codru cu tăieri succesive
a) tăieri de însămânțare în afara anului de fructificație tot anul
b) tăieri de însămânțare în anul de fructificație 15.IX-15.IV
1.
c) tăieri de dezvoltare și tăieri definitive:
- la deal și câmpie 15.IX-15.IV
- la munte 15.IX-30.IV
Codru cu tăieri progresive
2a) cvercinee și amestecuri de foioase
a)1. tăieri de însămânțare în afara anului de fructificație tot anul
a)2. tăieri de însămânțare în anul de fructificație 15.IX-15.IV
a)3. tăieri de punere în lumină și lărgire a ochiurilor,
2. 15.IX-15.IV
precum și de racordare a acestora
2b) rășinoase, foioase și amestecuri de rășinoase cu
foioase
b)1. tăieri de însămânțare tot anul
b)2. tăieri de punere în lumină a ochiurilor, precum și de
15.IX-30.IV
racordare a acestora
Codru grădinărit, cvasigrădinărit, tăieri de transformare
spre codru grădinărit și tăieri de conservare
- în arboretele cu semințiș sub 25% din suprafața
3. tot anul
parchetului
- în arboretele cu semințiș peste 25% din suprafața
15.IX-30.IV
parchetului
4. Codru cu tăieri rase tot anul
5. Crâng - tăieri de jos 15.IX-31.III
6. Crâng - tăieri în scaun 15.IX-31.III
7. Crâng simplu (la răchitării) 1.X-15.III
8. Crâng - tăieri căzănire 15.IX-31.III
Tăieri de îngrijire în păduri tinere:
• curățări:
- în foioase tot anul
- în rășinoase 1.VIII-31.IV
9.
• rărituri:
- gorunete, stejărete și șleauri tot anul
- zăvoaie și plantații de plop euroamerican tot anul
- fag și rășinoase tot anul
10. Tăieri de produse accidentale și tăieri de igienă tot anul
Tăieri de substituire și tăieri de refacere:
- când se urmărește regenerarea parțială din lăstari sau
11. semințișul existent (sau când urmează a fi făcute 15.IX-31.III
semănături direct sub masiv)
- când pădurea se regenerează artificial tot anul

Anexa nr. 3

(Anexa nr. 4 la instrucțiuni)


Ocol Silvic .......................
Nr. ............. din .................
Se aprobă.
Șeful ocolului silvic,
PROCES-VERBAL
de predare-primire a parchetului ...................
Partida nr. ......., încheiat astăzi ....................
Subsemnatul, ................., reprezentant al ..........., în prezența ................., pădurar
titular de canton, și a............, reprezentantul împuternicit al titularului autorizației de
exploatare ................, am procedat la predarea-primirea spre exploatare a
parchetului ................, partida nr. .........., constituită în U.P. .........., u.a. ............,
proprietatea ................., conform Autorizației de exploatare nr. .................., după cum
urmează:
a) Parchetul este delimitat pe teren prin: semne amenajistice/limite naturale/dispozitiv
de marcat pătrat cu indicativul ................................., aplicat pe un număr de ................
arbori, cu vopsea de culoare .......................... .
b) Arborii din partidă sunt în număr de ................, marcați cu .........., vopsea de
culoare ..........., în volum total de ........ mc.
c) Căile de scos-apropiat existente și cele noi sunt/nu sunt delimitate cu dispozitivul
de marcat .................. nr. ....................., aplicat pe un număr de ............... arbori.
d) Suprafețele regenerate se prezintă astfel:
Suprafața
Felul ocupată
Compoziția
regenerării Mod de Vârsta
U.a. semințișului Înălțimea
(naturală, % din răspândire
utilizabil ha (m)
artificială, u.a. (ani)
mixtă)
Datele înscrise în tabelul de mai sus corespund/nu corespund cu cele din fișele pentru
controlul anual al regenerărilor.
e) Platforma primară în suprafață de ........ m^2 este/nu este materializată pe teren, cu
dispozitivul de marcat .......................... nr. ......................, aplicat pe un număr
de ............. arbori.
Coordonate platforma primară:
Nr. crt. Latitudine Longitudine
1.
2.

f) Postatele în număr de .........., materializate pe teren prin ..............., vor fi parcurse


cu lucrări numai după predarea lor la exploatare, aplicându-se următoarele procese
tehnologice: .............................................................
g) În vederea evitării prejudicierii arborilor din vecinătatea căilor de acces și a celor
de scos-apropiat se vor lua următoarele
măsuri: .............................................................................................................................
..............
h) Pentru transportul materialului lemnos vor fi utilizate drumurile auto
forestiere............................................
i) Alte recomandări: ..................................................................................................
Am predat.
Reprezentantul ocolului silvic,
.....................................
Pădurar,
............................................
Am primit.
Reprezentantul împuternicit al titularului autorizației,
................................................

Anexa nr. 4

(Anexa nr. 7 la instrucțiuni)


Ocolul Silvic ........................
PROCES-VERBAL
de reprimire a parchetului
Nr. ..... ziua ...... luna ..... anul ......
Subsemnatul, ................., având funcția de ..................., împreună cu ..........................,
pădurar titular canton, în prezența/absența ........................,
delegat ................................ (operator economic), am efectuat reprimirea
parchetului......................., U.P...........…., u.a. ........., partida nr. .........., cu un volum
brut pe picior de ...... mc, a cărei exploatare s-a făcut în baza Autorizației de
exploatare nr. ....... din ......, făcând următoarele constatări privind:1. Semințișul este
prejudiciat pe ……% din suprafața cu semințiș prevăzută la predarea
parchetului.2. Volumul arborilor distruși și/sau prejudiciați constatat, înscris în
următorul tabel centralizator:

Data inventarierii Delegat operator Grupa de Sortiment (lemn Volum


Specii
prejudiciilor economic specii lucru, lemn foc) - mc -
3. Alte constatări și măsuri:
…………………………………………………………………………………………
………………………………………………...
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………4. Stocurile constatate la reprimirea
parchetului:

Volumul
Tipul de stoc Grupa de specii Specii Sortimentul (lemn lucru, lemn foc) %
- mc -

Șef ocol silvic/Împuternicit,


............................................
Pădurar titular de canton,
..........................................
Delegat operator economic,
.............................................
----

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 20 iunie 2007privind


regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale,
a florei și faunei sălbatice

EMITENT· GUVERNUL
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2007
Având în vedere necesitatea și urgența compatibilizării depline a legislației naționale
cu cea a Uniunii Europene în domeniul protecției naturii și ținând cont de faptul că
prevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice și ale
Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și
faună sălbatice trebuie transpuse în legislația națională, iar pentru aplicarea
Regulamentului Consiliului (CE) nr. 348/81 privind regulile comune pentru importul
produselor derivate din balene sau din alte cetacee, a Regulamentului Consiliului (CE)
nr. 3.254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor de picior și a importului de
blănuri și produse obținute din animale capturate prin utilizarea capcanelor de picior
sau a altor tipuri de capcane care nu sunt conforme cu standardele internaționale și a
Regulamentului Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecția speciilor de floră și
faună sălbatică prin reglementarea comerțului cu acestea, cu modificările și
completările ulterioare, trebuie creat cadrul instituțional și sancțiunile pentru
încălcarea prevederilor conținute în acestea.
Având în vedere că potrivit angajamentelor asumate de România prin documentul de
poziție complementar - capitolul 22 "Mediu", pentru domeniul "protecția naturii" nu
există perioade de tranziție, transpunerea și implementarea prevederilor comunitare
trebuind să fie depline la data aderării,
luând în considerare faptul că statelor membre le sunt aplicate sancțiuni în cazul
transpunerii incomplete sau al implementării neconforme a prevederilor comunitare,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

Scopul prezentei ordonanțe de urgență îl constituie garantarea conservării și utilizării


durabile a patrimoniului natural, obiectiv de interes public major și componentă
fundamentală a strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă.

Articolul 2

Prezenta ordonanță de urgență reglementează:


a) asigurarea diversității biologice, prin conservarea habitatelor naturale, a florei și
faunei sălbatice pe teritoriul României;
b) menținerea sau restabilirea într-o stare de conservare favorabilă a habitatelor
naturale și a speciilor din flora și fauna sălbatică;
c) identificarea bunurilor patrimoniului natural care necesită un regim special de
protecție, pentru conservarea și utilizarea durabilă a acestora;
d) categoriile de arii naturale protejate, tipurile de habitate naturale, speciile de floră și
faună sălbatică și alte bunuri ale patrimoniului natural ce se supun regimului special
de protecție, conservare și utilizare durabilă;
e) constituirea, organizarea și dezvoltarea rețelei naționale de arii naturale protejate,
precum și a regimului acesteia;
f) regimul de administrare a ariilor naturale protejate și procedurile de instituire a
regimului de protecție pentru alte arii naturale și bunuri ale patrimoniului natural;
g) măsurile pentru protecția și conservarea speciilor de animale și plante sălbatice
periclitate, vulnerabile, endemice și/sau rare, precum și cele pentru protecția
formațiunilor geomorfologice și peisagistice de interes ecologic, științific, estetic,
cultural-istoric și de altă natură, a bunurilor naturale de interes speologic,
paleontologic, geologic, antropologic și a altor bunuri naturale cu valoare de
patrimoniu natural, existente în perimetrele ariilor naturale protejate și/sau în afara
acestora;
h) responsabilitățile și atribuțiile pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei
ordonanțe de urgență.

Articolul 3

Nu fac obiectul reglementării prezentei ordonanțe de urgență:


a) parcurile și grădinile publice sau private de agrement, cu excepția cazurilor în care
acestea au elemente și bunuri cu valoare de patrimoniu natural;
b) rezervațiile semincere agricole și silvice cu scop productiv, rezervațiile de resurse
genetice vegetale și animale terestre și acvatice destinate reproducerii unor specii
vegetale și animale în scopuri economice, rezervațiile destinate unor scopuri științifice
sectoriale existente pe terenurile unor instituții publice sau private de cercetare și
producție, precum și altele asemenea, organizate și gestionate de proprietarii sau
administratorii lor legali, cu excepția cazurilor în care acestea au elemente cu valoare
de patrimoniu natural;
c) grădinile botanice, parcurile dendrologice, grădinile zoologice, acvariile, terariile,
cu excepția cazurilor în care acestea dețin specii de plante și animale sălbatice aflate
sub regim special de protecție și conservare ca bunuri ale patrimoniului natural;
d) colecțiile muzeistice, cu excepția celor care dețin piese a căror valoare de
patrimoniu natural este atestată de autoritățile științifice competente;
e) zonele de protecție specială - sanitară, hidrologică, hidrogeologică și altele
asemenea - cu perimetre delimitate și gestionate ca zone de protecție specială pentru
diverse obiective, potrivit unor reglementări speciale, cu excepția cazurilor în care pe
aceste terenuri există bunuri ale patrimoniului natural;
f) administrarea ariilor naturale protejate de interes județean sau local.

Articolul 4

În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au


următoarele semnificații:1. conservare - ansamblul de măsuri care se pun în aplicare
pentru menținerea sau refacerea habitatelor naturale și a populațiilor de specii de
faună și floră sălbatice, într-o stare favorabilă, în sensul pct. 5 și 9;2. habitate naturale
- zonele terestre, acvatice sau subterane, în stare naturală sau seminaturală, ce se
diferențiază prin caracteristici geografice, abiotice și biotice;3. tipuri de habitate
naturale de interes comunitar - acele tipuri de habitate care:
a) sunt în pericol de dispariție în arealul lor natural;
b) au un areal natural redus ca urmare a restrângerii acestuia sau datorită faptului că în
mod natural suprafața sa este redusă;
c) sunt eșantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe
dintre cele 5 regiuni biogeografice specifice pentru România: alpină, continentală,
panonică, stepică și pontică.
Aceste tipuri de habitate sunt prevăzute în anexa nr. 2;4. tipuri de habitate naturale
prioritare - tipurile de habitate naturale în pericol de dispariție, pentru a căror
conservare Comunitatea Europeană are o responsabilitate particulară, ținând cont de
proporția arealului lor natural de răspândire.
Aceste tipuri de habitate sunt indicate printr-un asterisc în anexa nr. 2;
(la 16-04-2011, Pct. 4 al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 49 din
7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )5. stare de conservare a unui habitat natural - totalitatea factorilor ce acționează
asupra unui habitat natural și asupra speciilor caracteristice acestuia și care îi pot
afecta pe termen lung distribuția, structura și funcțiile, precum și supraviețuirea
speciilor ce îi sunt caracteristice. Starea de conservare a unui habitat natural se
consideră favorabilă atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) arealul său natural și suprafețele pe care le acoperă în cadrul acestui areal sunt
stabile sau în creștere;
b) are structura și funcțiile specifice necesare pentru menținerea sa pe termen lung, iar
probabilitatea menținerii acestora în viitorul previzibil este mare;
c) speciile care îi sunt caracteristice se află într-o stare de conservare favorabilă, așa
cum este definită la pct. 9;6. habitat al unei specii - mediul definit prin factori abiotici
și biotici, în care trăiește o specie în orice stadiu al ciclului biologic;7. specii de
interes comunitar - speciile care pe teritoriul Uniunii Europene sunt:
a) periclitate, cu excepția celor al căror areal natural este situat la limita de distribuție
în areal și care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile în regiunea vest-palearctică;
b) vulnerabile, speciile a căror încadrare în categoria celor periclitate este probabilă
într-un viitor apropiat dacă acțiunea factorilor perturbatori persistă;
c) rare, speciile ale căror populații sunt reduse din punctul de vedere al distribuției
sau/și numeric și care chiar dacă nu sunt în prezent periclitate sau vulnerabile riscă să
devină. Aceste specii sunt localizate pe arii geografice restrânse sau sunt rar
dispersate pe suprafețe largi;
d) endemice, speciile de plante/animale care se găsesc exclusiv într-o regiune/locație
și care necesită o atenție particulară datorită caracteristicilor habitatului lor și/sau
impactului potențial al exploatării acestora asupra stării lor de conservare;
(la 16-04-2011, Litera d) a pct. 7 al art. 4 a fost modificată de pct. 2 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )8. specii prioritare - speciile vizate la pct. 7 lit. a) pentru a căror
conservare Comunitatea Europeană are o responsabilitate specială datorită proporției
reduse a arealului acestora pe teritoriul Uniunii Europene.
Aceste specii sunt indicate printr-un asterisc în anexa nr. 3;9. stare de conservare a
unei specii - totalitatea factorilor ce acționează asupra unei specii și care pot influența
pe termen lung distribuția și abundența populațiilor speciei respective. Starea de
conservare va fi considerată favorabilă dacă sunt întrunite cumulativ următoarele
condiții:
a) datele privind dinamica populațiilor speciei respective indică faptul că aceasta se
menține și are șanse să se mențină pe termen lung ca o componentă viabilă a
habitatului său natural;
b) arealul natural al speciei nu se reduce și nu există riscul să se reducă în viitorul
previzibil;
c) există un habitat suficient de vast pentru ca populațiile speciei să se mențină pe
termen lung;10. sit/arie - zonă definită geografic, exact delimitată;11. sit de
importanță comunitară - situl/aria care, în regiunea sau în regiunile biogeografice în
care există, contribuie semnificativ la menținerea ori restaurarea la o stare de
conservare favorabilă a habitatelor naturale prevăzute în anexa nr. 2 sau a speciilor de
interes comunitar prevăzute în anexa nr. 3 și care contribuie semnificativ la coerența
rețelei "Natura 2000" și/sau contribuie semnificativ la menținerea diversității
biologice în regiunea ori regiunile biogeografice respective. Pentru speciile de
animale cu areal larg de răspândire, siturile de importanță comunitară trebuie să
corespundă zonelor din areal în care sunt prezenți factori abiotici și biotici esențiali
pentru existența și reproducerea acestor specii;12. arie specială de conservare - situl
de importanță comunitară desemnat printr-un act statutar, administrativ și/sau
contractual în care sunt aplicate măsurile de conservare necesare menținerii sau de
refacere la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale și/sau a populațiilor
speciilor de interes comunitar pentru care situl este desemnat;
(la 16-04-2011, Pct. 12 al art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )12^1. arii de protecție specială avifaunistică - ariile naturale protejate ale căror
scopuri sunt conservarea, menținerea și, acolo unde este cazul, refacerea la o stare de
conservare favorabilă a speciilor de păsări și a habitatelor specifice, desemnate pentru
protecția de păsări migratoare, mai ales a celor prevăzute în anexele nr. 3 și 4 A;
(la 16-04-2011, Pct. 12^1 al art. 4 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )13. exemplar - orice plantă sau animal în stare vie ori moartă sau orice parte ori
derivat din acestea, precum și orice alte produse care conțin părți sau derivate din
acestea, așa cum sunt specificate în documentele care le însoțesc, pe ambalaje, pe
mărci ori etichete sau în orice alte situații;14. mediu natural - ansamblul
componentelor, structurilor și proceselor fizico-geografice, biologice și biocenotice
naturale, terestre și acvatice, având calitatea de păstrător al vieții și generator de
resurse necesare acesteia;15. patrimoniu natural - ansamblul componentelor și
structurilor fizico-geografice, floristice, faunistice și biocenotice ale mediului natural,
ale căror importanță și valoare ecologică, economică, științifică, biogenă, sanogenă,
peisagistică și recreativă au o semnificație relevantă sub aspectul conservării
diversității biologice floristice și faunistice, al integrității funcționale a ecosistemelor,
conservării patrimoniului genetic, vegetal și animal, precum și pentru satisfacerea
cerințelor de viață, bunăstare, cultură și civilizație ale generațiilor prezente și
viitoare;16. bun al patrimoniului natural - componenta patrimoniului natural care
necesită un regim special de protecție, conservare și utilizare durabilă în vederea
menținerii în beneficiul generațiilor prezente și viitoare;
(la 16-04-2011, Pct. 16 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )17. peisaj - zona percepută de către populație ca având caracteristici specifice
rezultate în urma acțiunii și interacțiunii factorilor naturali și/sau umani;
(la 16-04-2011, Pct. 17 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )17^1. declararea zonelor naturale - operațiunea de încadrare a zonelor naturale
în categoriile de arii naturale protejate prevăzute la art. 5 alin. (1);
(la 04-06-2014, Pct. 17^1 al art. 4 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 4 iunie 2014, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 416 din 4 iunie 2014. )18. arie naturală protejată - zona terestră și/sau
acvatică în care există specii de plante și animale sălbatice, elemente și formațiuni
biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură,
cu valoare ecologică, științifică ori culturală deosebită, care are un regim special de
protecție și conservare, stabilit conform prevederilor legale;
(la 16-04-2011, Pct. 18 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )19. conservare "in situ" - protecția și conservarea bunurilor patrimoniului
natural în mediul lor natural de geneză, existență și evoluție;20. coridor ecologic -
zona naturală sau amenajată care asigură cerințele de deplasare, reproducere și refugiu
pentru speciile sălbatice terestre și acvatice și în care se aplică unele măsuri de
protecție și conservare;21. rețea națională de arii naturale protejate - ansamblul ariilor
naturale protejate, de interes național, comunitar și internațional;
(la 16-04-2011, Pct. 21 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )22. rețea ecologică a ariilor naturale protejate - ansamblul de arii naturale
protejate, împreună cu coridoarele ecologice;23. rețea ecologică "Natura 2000" -
rețeaua ecologică europeană de arii naturale protejate și care cuprinde arii de protecție
specială avifaunistică, stabilite în conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CEE
privind conservarea păsărilor sălbatice și arii speciale de conservare desemnate de
Comisia Europeană și ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor
naturale, a faunei și florei sălbatice;24. specii indigene - speciile de plante și animale
sălbatice care se regăsesc în mod natural în România și nu ca urmare a introducerii
accidentale sau forțate de către om de-a lungul secolelor;25. specii protejate - orice
specii de floră și faună sălbatică care beneficiază de un statut legal de protecție;
(la 16-04-2011, Pct. 25 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )26. specii alohtone - speciile introduse/răspândite, accidental sau intenționat,
din altă regiune geografică, ca urmare directă ori indirectă a activității umane, lipsind
în mod natural dintr-o anumită regiune, cu o evoluție istorică cunoscută într-o arie de
răspândire naturală, alta decât zona de interes, care pot fi în competiție, pot domina,
pot avea un impact negativ asupra speciilor native, putând chiar să le
înlocuiască;27. specii invazive - speciile indigene sau alohtone, care și-au extins
arealul de distribuție sau au fost introduse accidental ori intenționat într-o arie și/sau
s-au reprodus într-o asemenea măsură și atât de agresiv încât influențează
negativ/domină/înlocuiesc unele dintre speciile indigene, determinând modificarea
structurii cantitative și/sau calitative a biocenozei naturale, caracteristică unui anumit
tip de biotop;28. zonare internă a ariilor naturale protejate - definirea și delimitarea de
zone în interiorul ariilor naturale protejate conform prevederilor prezentei ordonanțe
de urgență și planurilor de management, în care se stabilesc măsuri speciale de
management și se reglementează activitățile umane în conformitate cu obiectivele
pentru care a fost desemnată aria naturală protejată;
(la 16-04-2011, Pct. 28 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )29. activități cu impact negativ semnificativ din vecinătatea ariilor naturale
protejate și/sau coridoarelor ecologice - activități din afara limitei unei arii naturale
protejate care pot genera un impact negativ semnificativ asupra habitatelor naturale
sau speciilor sălbatice pentru care au fost desemnate;
(la 16-04-2011, Pct. 29 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )30. comunități locale - comunitățile umane situate în interiorul sau în
vecinătatea ariei naturale protejate și/sau care dețin proprietăți ori desfășoară diverse
activități pe teritoriul sau în vecinătatea ariei naturale protejate;
(la 16-04-2011, Pct. 30 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )31. activități tradiționale - activitățile de utilizare durabilă a resurselor naturale
și specifice zonei respective de către comunitățile locale, care au stat la baza
dezvoltării comunității de-a lungul timpului și nu afectează obiectivele de conservare
a biodiversității;
(la 16-04-2011, Pct. 31 al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )32. turism speologic specializat - parcurgerea unei peșteri în echipe mici,
conduse de ghizi agreați de către Agenția Națională pentru Arii Naturale
Protejate/administrația peșterii și dotate cu echipament corespunzător, care utilizează,
dacă este cazul, doar amenajări temporare pentru asigurarea siguranței participanților;
(la 21-11-2019, Punctul 32. din Articolul 4 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1,
Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )33. reconstrucție ecologică - refacerea
ecosistemelor naturale fundamentale și menținerea sau refacerea ecosistemelor
conform obiectivelor ariei naturale protejate;
(la 16-04-2011, Pct. 33 al art. 4 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 49 din
7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )34. plan de management al ariei naturale protejate - documentul care descrie și
evaluează situația prezentă a ariei naturale protejate, definește obiectivele, precizează
acțiunile de conservare necesare și reglementează activitățile care se pot desfășura pe
teritoriul ariilor, în conformitate cu obiectivele de management. Planul de
management se aprobă în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență;
(la 16-04-2011, Pct. 34 al art. 4 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 49 din
7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )35. regulament al ariei naturale protejate - documentul în care se includ toate
prevederile legate de activitățile umane permise și modul lor de aprobare, precum și
activitățile restricționate sau interzise pe teritoriul ariei naturale protejate;
(la 16-04-2011, Pct. 35 al art. 4 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 49 din
7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )36. modalitate de administrare a ariei naturale protejate - felul în care se
asigură managementul unei arii naturale protejate, respectiv prin Agenția Națională
pentru Arii Naturale Protejate și structurile de administrare special constituite;
(la 21-11-2019, Punctul 36. din Articolul 4 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1,
Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )37. administrator al ariei naturale protejate -
orice persoană fizică sau juridică care administrează arii naturale protejate, conform
prevederilor prezentei ordonanțe de urgență;
(la 16-04-2011, Pct. 37 al art. 4 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 49 din
7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )38. coordonare metodologică - sprijin acordat de autoritatea publică centrală
pentru protecția mediului și pădurilor sau de alte autorități în vederea administrării
ariilor naturale protejate;
(la 16-04-2011, Pct. 38 al art. 4 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 49 din
7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )39. comanagement - actul de administrare al unei arii naturale protejate de
către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor în parteneriat
cu diferite entități.
(la 16-04-2011, Pct. 39 al art. 4 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 49 din
7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Capitolul II Regimul ariilor naturale protejate

Secţiunea 1 Categorii de arii naturale protejate

Articolul 5
(1) Pentru asigurarea măsurilor speciale de protecție și conservare in situ a bunurilor
patrimoniului natural se instituie un regim diferențiat de protecție, conservare și
utilizare, potrivit următoarelor categorii de arii naturale protejate:
a) de interes național: rezervații științifice, parcuri naționale, monumente ale naturii,
rezervații naturale, parcuri naturale;
b) de interes internațional: situri naturale ale patrimoniului natural universal,
geoparcuri, zone umede de importanță internațională, rezervații ale biosferei;
c) de interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de importanță comunitară, arii
speciale de conservare, arii de protecție specială avifaunistică;
d) de interes județean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al unităților
administrativ-teritoriale, după caz.(2) Scopul și regimul de management al
categoriilor de arii naturale protejate, stabilite la alin. (1) lit. a)-c), sunt prevăzute
în anexa nr. 1.(3) Prin aplicarea prevederilor alin. (1) și (2) se asigură regimul
corespunzător de protecție, conservare și utilizare pentru:
a) cele mai reprezentative habitate naturale ale spațiului biogeografic național, cu
diversitatea biologică floristică și faunistică specifică, incluzând zone marine, de
litoral și de coastă, zone de câmpie, de deal și de munte, zone umede, aride și zone de
ecoton, cursuri de apă cu zone de luncă și lacuri naturale, asigurându-se protecția și
conservarea patrimoniului natural floristic și faunistic, de resurse genetice vegetale și
animale și menținerea echilibrului ecologic;
b) habitatele terestre, acvatice și/sau subterane în care trăiesc permanent sau temporar
specii de plante și/sau animale sălbatice periclitate, vulnerabile, endemice ori rare,
specii de plante și animale sălbatice aflate sub regim special de protecție, specii cu
valoare științifică și ecologică deosebită, precum și pentru acele habitate în care există
și alte bunuri ale patrimoniului natural ce necesită măsuri de protecție și conservare in
situ;
c) zonele cu resurse biogeografice importante sub aspect biogenetic, ecologic,
științific, educațional, sanogen și recreativ;
d) elementele și formațiunile naturale geomorfologice, peisagistice, geologice,
speologice, paleontologice, pedologice și altele asemenea, cu valoare de bunuri ale
patrimoniului natural;
e) tipurile de habitate naturale, precum și pentru speciile de plante și animale de
interes comunitar, prevăzute în anexele nr. 2-5;
f) coridoarele ecologice definite și identificate pe bază de studii științifice avizate de
Academia Română.(4) Categoriile de arii naturale protejate prevăzute la alin. (1) lit.
a)-c) se pot modifica și completa prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității
publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, cu avizul Academiei Române,
luându-se în considerare recomandările organizațiilor internaționale autorizate.
(la 16-04-2011, Alin. (4) al art. 5 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Secţiunea a 2-a

Declararea zonelor naturale și instituirea regimului de arie naturală protejată


(la 04-06-2014, Titlul secțiunii a 2-a, capitolul II a fost modificat de pct. 2 al art. unic
din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 4 iunie 2014, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 4 iunie 2014. )

Articolul 6

Instituirea regimului de arie naturală protejată este prioritară în raport cu orice alte
obiective, cu excepția celor care privesc:
a) asigurarea securității naționale;
b) asigurarea securității, sănătății oamenilor și animalelor;
c) prevenirea unor catastrofe naturale.

Articolul 7

Regimul de protecție se stabilește indiferent de destinația terenului și de deținător, iar


respectarea acestuia este obligatorie în conformitate cu prevederile prezentei
ordonanțe de urgență, precum și cu alte dispoziții legale în materie.

Articolul 8
(1) Declararea zonelor naturale și instituirea regimului de arie naturală protejată se fac
după cum urmează:
a) prin lege, pentru siturile naturale ale patrimoniului natural universal;
b) prin hotărâre a Guvernului, pentru rezervații științifice, parcuri naționale,
monumente ale naturii, rezervații naturale, parcuri naturale, zone umede de
importanță internațională, rezervații ale biosferei, geoparcuri, arii speciale de
conservare, arii de protecție specială avifaunistică;
c) prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și
schimbărilor climatice, pentru siturile de importanță comunitară, cu avizul Academiei
Române;
d) prin hotărâri ale consiliilor județene sau locale, pentru arii naturale protejate, de
interes județean sau local.
(la 04-06-2014, Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 4 iunie 2014, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 416 din 4 iunie 2014. )(2) Propunerile pentru instituirea regimului de
arie naturală protejată se pot face din inițiativa oricărei persoane fizice sau juridice și
se înaintează autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, în
vederea promovării actului normativ de desemnare a acestora.
(la 16-04-2011, Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )
(3) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor stabilește lista
siturilor de importanță comunitară și a ariilor de protecție specială avifaunistică, pe
care o transmite Comisiei Europene.
(la 16-04-2011, Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )
(4) Zonele și siturile naturale care întrunesc criteriile de sit al patrimoniului natural
universal, zonă umedă de importanță internațională, geoparc, rezervație a biosferei și
ariile speciale de conservare dobândesc acest regim conform procedurii prevăzute
la alin. (1) lit. a) și b), pe baza documentației solicitate de organismele internaționale
autorizate și cu condiția recunoașterii lor prealabile de către aceste organisme.
(5) Propunerea de declarare a zonelor naturale protejate în vederea instituirii
regimului de arie naturală protejată de interes național se face pe baza documentației
prevăzute la art. 11 alin. (1).
(la 18-04-2015, Alin. (5) al art. 8 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr.
73 din 14 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 15 aprilie
2015, care introduce un nou punct al art. I din ORDONANȚA nr. 20 din 26 august
2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014. )
(5^1) Propunerea de declarare a zonelor naturale protejate în vederea instituirii
regimului de arie naturală protejată de interes comunitar se face pe baza
documentației prevăzute la art. 11 alin. (3).
(la 18-04-2015, Alin. (5^1) al art. 8 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din LEGEA
nr. 73 din 14 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 15 aprilie
2015, care introduce un nou punct al art. I din ORDONANȚA nr. 20 din 26 august
2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014. )
(5^2) Propunerea de declarare a zonelor naturale protejate în vederea instituirii
regimului de arie naturală protejată de interes internațional se face pe baza
documentației prevăzute la art. 11 alin. (5).
(la 18-04-2015, Alin. (5^2) al art. 8 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din LEGEA
nr. 73 din 14 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 15 aprilie
2015, care introduce un nou punct al art. I din ORDONANȚA nr. 20 din 26 august
2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014. )
(6) Propunerea de declarare a zonelor naturale protejate în vederea instituirii
regimului de arie naturală protejată de interes județean sau local se bazează pe o
documentație științifică ce se înaintează la consiliile județene sau locale, după caz, în
vederea analizei și luării hotărârii de declarare și instituire.
(la 18-04-2015, Alin. (6) al art. 8 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr.
73 din 14 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 15 aprilie
2015, care introduce un nou punct al art. I din ORDONANȚA nr. 20 din 26 august
2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014. )(7) Abrogat.
(la 18-04-2015, Alin. (7) al art. 8 a fost abrogat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr.
73 din 14 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 15 aprilie
2015, care introduce un nou punct al art. I din ORDONANȚA nr. 20 din 26 august
2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014. )

Articolul 9

Pentru urgentarea măsurilor de protecție și conservare ce se impun, regimul de arie


naturală protejată din categoriile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) și b), precum și
pentru ariile speciale de conservare și ariile de protecție specială avifaunistică
prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. c) se poate institui, cu caracter provizoriu, în baza
documentației prevăzute la art. 11 alin. (1), (3) și (5), prin ordin al conducătorului
autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, până la declarare,
conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
(la 16-04-2011, Art. 9 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7
aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Articolul 10

Modelul de constituire a ariilor naturale protejate ia în considerare interesele


comunității locale, încurajându-se menținerea practicilor și cunoștințelor tradiționale
locale în valorificarea acestor resurse în beneficiul comunității locale, precum și
prevederile din planurile urbanistice generale, care nu pot fi modificate până la
termenul de actualizare prevăzut de legislația în vigoare privind amenajarea
teritoriului și urbanismul. Suprafețele de teren aflate în intravilanul localităților, la
data constituirii ariei naturale protejate, pot fi introduse în interiorul ariei naturale
protejate, numai în cazuri temeinic justificate într-un capitol separat al studiului de
fundamentare științifică.
(la 12-07-2018, Articolul 10 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de
Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 158 din 6 iulie 2018, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 581 din 09 iulie 2018 )

Articolul 11
(1) Documentația necesară în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de
interes național trebuie să cuprindă:
a) studiul de fundamentare științifică;
b) documentația cartografică cu limitele ariei naturale protejate, cu evidențierea
categoriilor de folosință a terenurilor;
(la 16-04-2011, Litera b) a alin. (1) al art. 11 a fost modificată de pct. 12 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
b^1) suprafața și situația juridică a terenurilor, cu precizarea formei de proprietate și a
proprietarilor la data înființării ariei;
(la 18-04-2015, Litera b^1) a alin. (1) al art. 11 a fost modificată de pct. 3 al art. unic
din LEGEA nr. 73 din 14 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252
din 15 aprilie 2015, care introduce un nou punct al art. I din ORDONANȚA nr. 20 din
26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014. )
b^2) hotărârile consiliului comunal, orășenesc, municipal sau județean, după caz, de
avizare a suprafeței administrative ce va urma să facă parte din aria naturală protejată;
(la 16-04-2011, Litera b^2) a alin. (1) al art. 11 a fost introdusă de pct. 13 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
c) avizul Academiei Române.(2) Normativul de conținut al documentației necesare în
vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes național se stabilește
de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor și se aprobă
prin ordin al conducătorului acesteia, în termen de 90 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(la 16-04-2011, Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(3) Documentația necesară în vederea instituirii regimului de arie naturală
protejată de interes comunitar trebuie să cuprindă:
a) Formularul Standard Natura 2000, stabilit de Comisia Europeană prin Decizia
97/266/CE și aprobat prin Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr.
207/2006 privind aprobarea conținutului Formularului Standard Natura 2000 și a
manualului de completare a acestuia;
b) avizul Academiei Române.
(la 16-04-2011, Alin. (3) al art. 11 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(4) Formularul Standard Natura 2000, prevăzut la alin. (3) lit. a) se poate
modifica și completa prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru
protecția mediului și pădurilor, pe baza recomandărilor Comisiei Europene.
(la 16-04-2011, Alin. (4) al art. 11 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )
(5) Documentația necesară în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de
interes internațional trebuie să cuprindă:
a) fundamentarea științifică a sitului patrimoniului natural universal, a zonei umede de
importanță internațională, a geoparcului sau a rezervației biosferei, după caz;
b) documentul prin care se atestă recunoașterea zonei ca arie naturală protejată de
interes internațional de către organismele internaționale autorizate;
c) avizul Academiei Române.
(la 16-04-2011, Alin. (5) al art. 11 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )
(6) Normativul de conținut standard necesar în vederea fundamentării științifice a
instituirii regimului de arie naturală protejată de interes internațional stabilite de către
organismele internaționale autorizate se aprobă prin ordin al conducătorului autorității
publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, în termen de 90 de zile de la
data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență.
(la 16-04-2011, Alin. (6) al art. 11 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )
(7) Normativul de conținut standard prevăzut la alin. (6) se poate modifica și completa
prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și
pădurilor, pe baza recomandărilor organismelor internaționale autorizate.
(la 16-04-2011, Alin. (7) al art. 11 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )
Articolul 12
(1) În momentul primirii documentației necesare instituirii regimului de arie naturală
protejată, autoritățile competente pentru protecția mediului trebuie să înștiințeze
deținătorii și administratorii de terenuri și să inițieze consultări cu toți factorii
interesați.(2) Până la finalizarea procedurii de instituire a regimului de protecție a
ariilor naturale protejate, deținătorii bunurilor cu valoare de patrimoniu natural,
indiferent de destinația terenurilor, vor aplica și vor respecta măsurile de protecție,
conservare și utilizare stabilite cu caracter provizoriu de autoritățile competente
pentru protecția mediului, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 13

Rezervațiile științifice, parcurile naționale, monumentele naturii, rezervațiile naturale


și parcurile naturale, ariile speciale de protecție avifaunistică, precum și celelalte
bunuri ale patrimoniului natural, cu regim de protecție și conservare dobândit până la
intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin legi sau prin alte acte cu
caracter normativ emise de autoritățile administrației publice centrale sau locale, își
păstrează același regim.

Articolul 14
(1) Abrogat.
(la 16-04-2011, Alin. (1) al art. 14 a fost abrogat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )
(2) Coridoarele ecologice se stabilesc pe baza unor studii de specialitate și sunt
desemnate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția
mediului și pădurilor, cu avizul Academiei Române.
(la 16-04-2011, Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(3) Tipologia coridoarelor ecologice, precum și normativul de conținut al
documentației necesare în vederea desemnării coridoarelor ecologice se stabilesc prin
ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și
pădurilor.
(la 16-04-2011, Alin. (3) al art. 14 a fost introdus de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )
(4) Măsurile de management pentru menținerea funcțiilor coridoarelor ecologice se
stabilesc prin ordinul prevăzut la alin. (3).
(la 16-04-2011, Alin. (4) al art. 14 a fost introdus de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Articolul 15

Ariile naturale protejate și coridoarele ecologice vor fi evidențiate în mod obligatoriu


de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară în planurile naționale,
zonale și locale de amenajare a teritoriului și de urbanism, în planurile cadastrale și în
cărțile funciare, precum și de către autoritatea publică centrală pentru agricultură, în
sistemul informatic de identificare a parcelelor (LPIS).
(la 16-04-2011, Art. 15 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7
aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Secţiunea a 3-a
Administrarea rețelei naționale de arii naturale protejate
(la 16-04-2011, Titlul Secțiunii a 3-a din Cap. II a fost modificat de pct. 20 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )

Articolul 16
(1) Ansamblul ariilor naturale protejate, desemnate conform prevederilor prezentei
ordonanțe de urgență, conform categoriilor definite în anexa nr. 1, constituie rețeaua
națională de arii naturale protejate.(2) Administrarea rezervațiilor biosferei, a
parcurilor naționale, a parcurilor naturale și, după caz, a geoparcurilor, a siturilor
patrimoniului natural universal, a zonelor umede de importanță internațională, a
siturilor de importanță comunitară, a ariilor speciale de conservare și a ariilor de
protecție specială avifaunistică se realizează de către structurile de administrare
special constituite, cu respectarea prevederilor art. 18 alin. (1) lit. a)-c).
(la 01-09-2014, Alin. (2) al art. 16 a fost modificat de pct. 1 al art. I din
ORDONANȚA nr. 20 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
632 din 29 august 2014. )(3) Rezervațiile științifice, rezervațiile naturale,
monumentele naturii și, după caz, geoparcurile, siturile patrimoniului natural
universal, zonele umede de importanță internațională, siturile de importanță
comunitară, ariile speciale de conservare și ariile de protecție specială avifaunistică
care nu necesită structuri de administrare special constituite se administrează de către
Agenția Națională de Arii Naturale Protejate.
(la 21-11-2019, Alineatul (3) din Articolul 16 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )(3^1) Agenția
Națională pentru Arii Naturale Protejate poate încheia parteneriate pentru
administrarea ariilor naturale protejate prevăzute la alin. (3) cu persoane juridice de
tipul: instituții de învățământ și cercetare, muzee, autorități publice locale, organizații
neguvernamentale, care desfășoară activități în domeniul ariilor naturale protejate.
(la 21-11-2019, Articolul 16 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de
Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )(4) Modalitățile de
administrare a ariilor naturale protejate și a altor bunuri ale patrimoniului natural,
puse sub regim special de protecție și conservare, se stabilesc avându-se în vedere:
a) categoria ariei naturale protejate;
b) întinderea ariei naturale protejate și complexitatea obiectivelor de management;
(la 16-04-2011, Litera b) a alin. (4) al art. 16 a fost modificată de pct. 22 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
c) capacitatea științifică și tehnică și posibilitățile financiare necesare atingerii
obiectivelor de conservare.
(la 16-04-2011, Litera c) a alin. (4) al art. 16 a fost modificată de pct. 22 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )

Articolul 17
(1) Responsabilitățile de administrare a ariilor naturale protejate și a altor bunuri ale
patrimoniului natural, puse sub regim special de protecție și conservare, revin:
a) Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, pentru ariile naturale protejate,
declarate prin lege, prin hotărâre a Guvernului sau prin ordin al conducătorului
autorității publice centrale pentru protecția mediului, apelor și pădurilor;
(la 16-05-2016, Lit. a) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 1 al art. 9 din
LEGEA nr. 95 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 13
mai 2016. )
b) Administrației Rezervației Biosferei "Delta Dunării" pentru Rezervația Biosferei
"Delta Dunării";
c) autorităților administrației publice locale, pentru ariile naturale protejate, declarate
prin hotărâri ale acestora.(2) Abrogat.
(la 16-04-2011, Alin. (2) al art. 17 a fost abrogat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )
(3) Abrogat.
(la 16-04-2011, Alin. (3) al art. 17 a fost abrogat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Articolul 18
(1) Administrarea ariilor naturale protejate și a celorlalte bunuri ale patrimoniului
natural aflate în rețeaua națională de arii naturale protejate se face, potrivit legii, prin:
a) structurile teritoriale din cadrul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate;
b) structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică, aflate în
coordonarea/subordinea, după caz, a unor regii autonome, companii și societăți
naționale, autorități ale administrației publice locale, servicii descentralizate ale
administrației publice centrale, instituții științifice de cercetare și de învățământ din
sectorul public și privat, asociații de dezvoltare intercomunitară, muzee, constituite
potrivit legii și aflate în relație contractuală cu Agenția Națională pentru Arii Naturale
Protejate;
c) Administrația Rezervației Biosferei «Delta Dunării», aflată în subordinea autorității
publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, pentru Rezervația Biosferei
«Delta Dunării».
(la 21-11-2019, Alineatul (1) din Articolul 18 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )(2) În cazul
rezervațiilor științifice, rezervațiilor naturale, monumentelor naturii, siturilor de
importanță comunitară, ariilor speciale de conservare, ariilor de protecție specială
avifaunistică și ale celorlalte bunuri ale patrimoniului natural supuse unui regim
special de protecție, care nu sunt cuprinse în perimetrele rezervațiilor biosferei, ale
parcurilor naționale sau ale parcurilor naturale, administrarea se poate asigura prin
oricare dintre modalitățile prevăzute la alin. (1), după caz*).Notă
Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 214 din 9 aprilie 2019 publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 3 iunie 2019, s-a admis obiecția de
neconstituționalitate, constatându-se că Legea pentru modificarea și completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2018 pentru modificarea și completarea
unor acte normative în domeniul protecției mediului și al regimului străinilor, precum
și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2018 sunt neconstituționale, în ansamblul
lor.
Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, republicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și
ordonantele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind
neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei
Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu
pun de acord prevederile neconstițutionale cu dispozițiile Constituției. Pe durata
acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstițutionale sunt suspendate de
drept.
Prin urmare, în intervalul 3 iunie 2019-17 iulie 2019, modificarea adusă prin pct. 3,
art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 75 din 19 iulie 2018, a fost suspendată
de drept, încetându-și efectele juridice în data de 18 iulie 2019, întrucât legiuitorul nu
a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
Întrucât prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2018 pentru
modificarea și completarea unor acte normative în domeniul protecției mediului și al
regimului străinilor sunt neconstituționale, în ansamblul lor, modificările determinate
asupra Ordonanței de urgență nr. 57/2007, inclusiv asupra alin. (2) al art. 18 din acest
act normativ sunt invalidate. Considerăm că, legiuitorul trebuie să intervină
modificând, în mod expres, și prevederile acestui alineat. Până la intervenția
legiuitorului, sunt redate dispozițiile alin. (2) al art. 18, în forma anterioară modificării
aduse prin Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2018.(3) În cazul rezervațiilor
științifice, rezervațiilor naturale, monumentelor naturii, siturilor de importanță
comunitară, ariilor speciale de conservare, ariilor de protecție specială avifaunistică și
ale celorlalte bunuri ale patrimoniului natural supuse unui regim special de protecție,
care sunt cuprinse total sau parțial în perimetrele rezervațiilor biosferei, ale parcurilor
naționale și ale parcurilor naturale, administrarea se asigură de către structurile de
administrare ale acestora*).Notă
Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 214 din 9 aprilie 2019 publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 3 iunie 2019, s-a admis obiecția de
neconstituționalitate, constatându-se că Legea pentru modificarea și completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2018 pentru modificarea și completarea
unor acte normative în domeniul protecției mediului și al regimului străinilor, precum
și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2018 sunt neconstituționale, în ansamblul
lor.
Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, republicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și
ordonantele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind
neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei
Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu
pun de acord prevederile neconstițutionale cu dispozițiile Constituției. Pe durata
acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstițutionale sunt suspendate de
drept.
Prin urmare, în intervalul 3 iunie 2019-17 iulie 2019, modificarea adusă prin pct. 3,
art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 75 din 19 iulie 2018, a fost suspendată
de drept, încetându-și efectele juridice în data de 18 iulie 2019, întrucât legiuitorul nu
a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
Întrucât prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2018 pentru
modificarea și completarea unor acte normative în domeniul protecției mediului și al
regimului străinilor sunt neconstituționale, în ansamblul lor, modificările determinate
asupra Ordonanței de urgență nr. 57/2007, inclusiv asupra alin. (3) al art. 18 din acest
act normativ sunt invalidate. Considerăm că, legiuitorul trebuie să intervină
modificând, în mod expres, și prevederile acestui alineat. Până la intervenția
legiuitorului, sunt redate dispozițiile alin. (3) al art. 18, în forma anterioară modificării
aduse prin Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2018.(4) Modul de atribuire a
administrării ariilor naturale protejate se stabilește printr-o metodologie care se
elaborează de Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate și se aprobă prin ordin
al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.
(la 21-11-2019, Alineatul (4) din Articolul 18 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )Notă
Conform art. III din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019, modul de atribuire prevăzut
la art. 18 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul
ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și
completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se realizează în
termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în conformitate cu
procedura de preluare aprobată prin decizie a președintelui Agenției Naționale pentru
Arii Naturale Protejate.Notă
Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 214 din 9 aprilie 2019 publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 3 iunie 2019, s-a admis obiecția de
neconstituționalitate, constatându-se că Legea pentru modificarea și completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2018 pentru modificarea și completarea
unor acte normative în domeniul protecției mediului și al regimului străinilor, precum
și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2018 sunt neconstituționale, în ansamblul
lor.
Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, republicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și
ordonantele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind
neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei
Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu
pun de acord prevederile neconstițutionale cu dispozițiile Constituției. Pe durata
acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstițutionale sunt suspendate de
drept.
Prin urmare, în intervalul 3 iunie 2019-17 iulie 2019, modificarea adusă prin pct. 3,
art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 75 din 19 iulie 2018, a fost suspendată
de drept, încetându-și efectele juridice în data de 18 iulie 2019, întrucât legiuitorul nu
a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.

Articolul 19
(1) Abrogat.
(la 12-03-2018, Alineatul (1) din Articolul 19 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost
abrogat de Punctul 2, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13 din 7
martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2018 )(2) Pe
lângă structurile de administrare special constituite se înființează consilii consultative
de administrare, alcătuite din reprezentanți ai instituțiilor, organizațiilor economice,
organizațiilor neguvernamentale, autorităților și comunităților locale, care dețin cu
orice titlu suprafețe, bunuri sau au interese în perimetrul ori în vecinătatea ariei
naturale protejate și care sunt implicate și interesate în aplicarea măsurilor de
protecție, în conservarea și dezvoltarea durabilă a zonei.(3) Componența și
regulamentul de organizare și funcționare a consiliilor consultative de administrare se
propun de către administrația ariei naturale protejate și se aprobă prin ordin al
conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.
(la 16-04-2011, Alin. (3) al art. 19 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(4) Structurile de administrare special constituite sunt îndrumate de un consiliu
științific, cu rol de autoritate științifică, pe teritoriul ariei naturale protejate.
(5) Componența consiliilor științifice se propune de către administrația ariilor naturale
protejate, cu avizul Academiei Române, și se aprobă de către autoritatea publică
centrală pentru protecția mediului și pădurilor, iar regulamentul de organizare și
funcționare a consiliilor științifice se stabilește, cu avizul Academiei Române, prin
ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și
pădurilor, în mod unitar pentru toate ariile naturale protejate.
(la 16-04-2011, Alin. (5) al art. 19 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(6) Evaluarea managementului ariilor naturale protejate care au structuri de
administrare special constituite se face cel puțin o dată pe an de către autoritatea
publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, pe baza rapoartelor întocmite
de structurile de administrare și avizate de consiliile științifice.
(la 16-04-2011, Alin. (6) al art. 19 a fost introdus de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Articolul 20

Atribuțiile custozilor sunt preluate de către Agenția Națională pentru Arii Naturale
Protejate prin structurile sale teritoriale.
(la 21-11-2019, Articolul 20 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de
Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )

Articolul 21
(1) Planurile de management și regulamentele ariilor naturale protejate care au
structuri de administrare special constituite se elaborează de către administratorii
acestora, prin consultarea consiliilor consultative de administrare, se avizează de către
consiliile științifice și se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice
centrale pentru protecția mediului, apelor și pădurilor, emis în baza avizelor
autorităților publice centrale din domeniul culturii, dezvoltării regionale și
administrației publice și al agriculturii și dezvoltării rurale. În cazul în care nu există
administratori sau în situația în care planurile de management sunt elaborate în cadrul
unor proiecte cu finanțare națională/europeană, acestea pot fi elaborate și de către alte
entități, urmând să fie însușite de către administratori în procesul elaborării și,
respectiv, al aprobării acestora.
(la 18-04-2015, Alin. (1) al art. 21 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din LEGEA
nr. 73 din 14 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 15 aprilie
2015, care introduce pct. 2^1 al art. I din ORDONANȚA nr. 20 din 26 august 2014,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014. )(2) Pentru ariile
naturale protejate care nu necesită structuri de administrare special constituite,
planurile de management și regulamentele se elaborează de către Agenția Națională
pentru Arii Naturale Protejate, se avizează de către Agenția Națională pentru Protecția
Mediului/instituțiile din subordinea acesteia, după caz, și se aprobă prin ordin al
conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, cu avizul
autorității publice centrale din domeniul culturii și consultarea autorităților publice
centrale din domeniul dezvoltării regionale și administrației publice, agriculturii și
silviculturii.
(la 21-11-2019, Alineatul (2) din Articolul 21 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )(3) Măsurile
prevăzute în planurile de management ale ariilor naturale protejate se elaborează
astfel încât să țină cont de condițiile economice, sociale și culturale ale comunităților
locale, precum și de particularitățile regionale și locale ale zonei, prioritate având însă
obiectivele de management ale ariei naturale protejate.(4) Respectarea planurilor de
management și a regulamentelor este obligatorie pentru administratorii ariilor naturale
protejate, pentru autoritățile care reglementează activități pe teritoriul ariilor naturale
protejate, precum și pentru persoanele fizice și juridice care dețin sau care
administrează terenuri și alte bunuri și/sau care desfășoară activități în perimetrul și în
vecinătatea ariei naturale protejate.(5) Planurile de amenajare a teritoriului, cele de
dezvoltare locală și națională, precum și orice alte planuri de exploatare/utilizare a
resurselor naturale din aria naturală protejată vor fi armonizate de către autoritățile
emitente cu prevederile planului de management.(6) Autoritățile locale și naționale cu
competențe și responsabilități în reglementarea activităților din ariile naturale
protejate sunt obligate să instituie, de comun acord cu administratorii ariilor naturale
protejate și, după caz, cu autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și
pădurilor, măsuri speciale pentru conservarea sau utilizarea durabilă a resurselor
naturale din ariile naturale protejate, conform prevederilor planurilor de management.
(7) Ariile naturale protejate de interes comunitar sunt create pentru impunerea unor
măsuri speciale în vederea conservării unor habitate naturale și/sau specii sălbatice de
interes comunitar. În cazul suprapunerii totale a ariilor naturale protejate, se va realiza
un singur plan de management, ținând cont de respectarea categoriei celei mai
restrictive de management. În cazul suprapunerii parțiale a ariilor naturale protejate,
planurile de management ale acestora se elaborează astfel încât în zonele de
suprapunere să existe o corelare a măsurilor de conservare, cu respectarea categoriei
celei mai restrictive de management.
(la 01-09-2014, Alin. (7) al art. 21 a fost modificat de pct. 3 al art. I din
ORDONANȚA nr. 20 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
632 din 29 august 2014. )
(la 16-04-2011, Art. 21 a fost modificat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7
aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Articolul 22
(1) Zonarea internă a parcurilor naționale și naturale se face prin planul de
management, care este aprobat de autoritatea publică centrală pentru protecția
mediului și pădurilor, prin definirea și delimitarea, după caz, a zonelor de protecție
strictă, a zonelor de protecție integrală, a zonelortampon și a zonelor de dezvoltare
durabilă a activităților umane. Termenul pentru elaborarea planului de management
este de maximum 2 ani de la semnarea contractului de administrare.
(la 16-04-2011, Alin. (1) al art. 22 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(2) Zonele cu protecție strictă sunt zonele din parcurile naționale și naturale, de
mare importanță științifică, ce cuprind atât rezervații științifice, cât și zone sălbatice în
care nu au existat intervenții antropice sau nivelul acestora a fost foarte redus.
(la 16-04-2011, Alin. (2) al art. 22 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(3) În zonele prevăzute la alin. (2) se interzice desfășurarea oricăror activități
umane, cu excepția activităților de cercetare, educație ecologică, activități de
ecoturism, cu limitările descrise în planurile de management.
(la 16-04-2011, Alin. (3) al art. 22 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(4) Zonele de protecție integrală cuprind cele mai valoroase bunuri ale
patrimoniului natural din interiorul parcurilor naționale și naturale.
(la 16-04-2011, Alin. (4) al art. 22 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(5) În zonele prevăzute la alin. (4) sunt interzise:
a) orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum și orice forme
de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecție și/sau de conservare;
b) activitățile de construcții-investiții, cu excepția celor destinate administrării ariei
naturale protejate și/sau activităților de cercetare științifică ori a celor destinate
asigurării siguranței naționale sau prevenirii unor calamități naturale.(6) Prin excepție
de la prevederile alin. (5), în zonele de protecție integrală, în afara perimetrelor
rezervațiilor științifice, se pot desfășura următoarele activități:
(la 16-04-2011, Partea introductivă a alin. (6) al art. 22 a fost modificată de pct. 31 al
art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
262 din 13 aprilie 2011. )
a) științifice și educative;
b) activități de ecoturism care nu necesită realizarea de construcții-investiții;
c) utilizarea rațională a pajiștilor pentru cosit și/sau pășunat numai cu animale
domestice, proprietatea membrilor comunităților care dețin pășuni sau care dețin
dreptul de utilizare a acestora în orice formă recunoscută prin legislația națională în
vigoare, pe suprafețele, în perioadele și cu speciile și efectivele avizate de
administrația parcului, astfel încât să nu fie afectate habitatele naturale și speciile de
floră și faună prezente;
d) localizarea și stingerea operativă a incendiilor;
f) intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al
reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, cu avizul administrației
ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific, și aprobate de către
autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor;
(la 16-04-2011, Litera f) a alin. (6) al art. 22 a fost modificată de pct. 33 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
g) acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități, cu avizul administrației ariei
naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific, cu aprobarea autorității
publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor. În cazul în care calamitățile
afectează suprafețe de pădure, acțiunile de înlăturare a efectelor acestora se fac cu
avizul administrației, în baza hotărârii consiliului științific, și cu aprobarea autorității
publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor;
(la 16-04-2011, Litera g) a alin. (6) al art. 22 a fost modificată de pct. 33 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
h) acțiunile de prevenire a înmulțirii în masă a dăunătorilor forestieri, care nu necesită
extrageri de arbori, și acțiunile de monitorizare a acestora;
i) acțiunile de combatere a înmulțirii în masă a dăunătorilor forestieri, care necesită
evacuarea materialului lemnos din pădure, în cazul în care apar focare de înmulțire, cu
avizul administrației, în baza hotărârii consiliului științific, cu aprobarea autorității
publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.
(la 16-04-2011, Litera i) a alin. (6) al art. 22 a fost modificată de pct. 33 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )(7) Zonele-tampon, în parcurile naționale denumite zone de
conservare durabilă și în parcurile naturale denumite zone de management durabil, nu
se includ în zonele cu protecție integrală, strictă sau de dezvoltare durabilă a
activităților umane și care fac trecerea între zonele cu protecție integrală și cele de
dezvoltare durabilă.(7^1) În zonele-tampon, respectiv în zonele de conservare
durabilă și de management durabil este interzisă realizarea de construcții noi, cu
excepția celor ce servesc strict administrării ariei naturale protejate sau activităților de
cercetare științifică ori a celor destinate asigurării siguranței naționale sau prevenirii
unor calamități naturale.
(la 16-04-2011, Alin. (7^1) al art. 22 a fost introdus de pct. 34 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(8) În zonele de conservare durabilă se pot desfășura următoarele activități:
a) științifice și educative;
b) activități de ecoturism care nu necesită realizarea de construcții-investiții;
c) utilizarea rațională a pajiștilor pentru cosit și/sau pășunat pe suprafețele, în
perioadele și cu speciile și efectivele avizate de administrația parcului natural, astfel
încât să nu fie afectate habitatele naturale și speciile de floră și faună prezente;
d) localizarea și stingerea operativă a incendiilor;
e) intervențiile pentru menținerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii,
grupuri de specii sau comunități biotice care constituie obiectul protecției, cu
aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, cu avizul
administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific, a planului
de acțiune provizoriu, elaborat și valabil până la intrarea în vigoare a planului de
management;
(la 16-04-2011, Litera e) a alin. (8) al art. 22 a fost modificată de pct. 35 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
f) intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al
reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, cu avizul administrației
ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific, aprobate de către
autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor;
(la 16-04-2011, Litera f) a alin. (8) al art. 22 a fost modificată de pct. 35 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
g) acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități, cu avizul administrației ariei
naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific și, ulterior, cu aprobarea
autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor. În cazul în care
calamitățile afectează suprafețe de pădure, acțiunile de înlăturare a efectelor acestora
se fac cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului
științific, aprobate ulterior de către autoritatea publică centrală pentru protecția
mediului și pădurilor;
(la 16-04-2011, Litera g) a alin. (8) al art. 22 a fost modificată de pct. 35 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
h) activitățile de protecție a pădurilor, acțiunile de prevenire a înmulțirii în masă a
dăunătorilor forestieri, care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure în
cantități care depășesc prevederile amenajamentelor, se fac cu avizul administrației
ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific și, ulterior, cu aprobarea
autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor;
(la 16-04-2011, Litera h) a alin. (8) al art. 22 a fost modificată de pct. 35 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
i) activități tradiționale de utilizare a unor resurse regenerabile, în limita capacității
productive și de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus, precum
recoltarea de fructe de pădure, de ciuperci și de plante medicinale, cu respectarea
normativelor în vigoare. Acestea se pot desfășura numai de către persoanele fizice sau
juridice care dețin/administrează terenuri în interiorul parcului sau de comunitățile
locale, cu acordul administrației ariei naturale protejate;
j) lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor, lucrări speciale de conservare cu
accent pe promovarea regenerării naturale și fără extragerea lemnului mort, cu
excepția cazurilor în care se manifestă atacuri de dăunători ai pădurii ce se pot extinde
pe suprafețe întinse, în primul rând de parcele întregi limitrofe zonelor cu protecție
strictă sau integrală, in restul zonei-tampon fiind permisă aplicarea de tratamente
silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor: tratamentul
tăierilor de transformare spre grădinărit, tratamentul tăierilor grădinărite și
cvasigrădinărite, tratamentul tăierilor progresive clasice sau în margine de masiv cu
perioada de regenerare de minimum 10 ani. Tratamentele silvice se vor aplica cu
restricții impuse de planurile de management al parcurilor și de ghidurile de
gospodărire a pădurilor în arii protejate;
k) activități tradiționale de utilizare a resurselor regenerabile, prin introducerea de
tehnologii cu impact redus.
(la 16-04-2011, Litera k) a alin. (8) al art. 22 a fost introdusă de pct. 36 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )(9) În zonele de management durabil se pot desfășura următoarele
activități:
a) științifice și educative;
b) activități de ecoturism care nu necesită realizarea de construcții-investiții;
c) utilizarea rațională a pajiștilor pentru cosit și/sau pășunat numai cu animale
domestice, de către proprietarii care dețin pășuni sau care dețin dreptul de utilizare a
acestora în orice formă recunoscută prin legislația națională în vigoare, pe suprafețele,
în perioadele și cu speciile și efectivele avizate de administrația parcului, astfel încât
să nu fie afectate habitatele naturale și speciile de floră și faună prezente;
d) localizarea și stingerea operativă a incendiilor;
e) intervențiile pentru menținerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii,
grupuri de specii sau comunități biotice care constituie obiectul protecției, cu
aprobarea planului de acțiune provizoriu de către autoritatea publică centrală pentru
protecția mediului și pădurilor, cu avizul administrației ariei naturale protejate, în
baza hotărârii consiliului științific și valabil până la intrarea în vigoare a planului de
management;
(la 16-04-2011, Litera e) a alin. (9) al art. 22 a fost modificată de pct. 37 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
f) intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al
reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, cu avizul administrației
ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific, aprobate de către
autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor;
(la 16-04-2011, Litera f) a alin. (9) al art. 22 a fost modificată de pct. 37 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
g) acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități, cu avizul administrației ariei
naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific și, ulterior, cu aprobarea
autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor. În cazul în care
calamitățile afectează suprafețe de pădure, acțiunile de înlăturare a efectelor acestora
se fac cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului
științific, aprobate ulterior de către autoritatea publică centrală pentru protecția
mediului și pădurilor;
(la 16-04-2011, Litera g) a alin. (9) al art. 22 a fost modificată de pct. 37 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
h) activitățile de protecție a pădurilor, acțiunile de prevenire a înmulțirii în masă a
dăunătorilor forestieri, care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure în
cantități care depășesc prevederile amenajamentelor, în baza hotărârii consiliului
științific și, ulterior, cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului
și pădurilor;
(la 16-04-2011, Litera h) a alin. (9) al art. 22 a fost modificată de pct. 37 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
i) activități tradiționale de utilizare a unor resurse regenerabile, în limita capacității
productive și de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus, precum
recoltarea de fructe de pădure, de ciuperci și de plante medicinale, cu respectarea
normativelor în vigoare. Acestea se pot desfășura numai de persoanele fizice și
juridice care dețin/administrează terenuri în interiorul parcului sau de comunitățile
locale, cu aprobarea administrației ariei naturale protejate;
j) activități tradiționale de cultivare a terenurilor agricole și de creștere a animalelor,
precum și alte activități tradiționale efectuate de comunitățile locale;
k) lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor și lucrări de conservare;
l) aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a
arboretelor: tratamentul tăierilor de transformare spre grădinărit, tratamentul tăierilor
grădinărite și cvasigrădinărite, tratamentul tăierilor progresive clasice sau în margine
de masiv, tratamentul tăierilor succesive clasice sau în margine de masiv, tratamentul
tăierilor în crâng, în salcâmete și în zăvoaie de plop și salcie. În cazul arboretelor de
plop euramerican se poate aplica și tratamentul tăierilor rase în parchete mici, iar în
arboretele de molid, tăieri rase pe parcelele de maximum 1 ha;
m) activități de vânătoare cu avizarea cotelor de recoltă și a acțiunilor de vânătoare de
către administratorul ariei naturale protejate. Avizarea cotelor de recoltă de către
administratorul ariei naturale protejate se face în baza hotărârii consiliului științific;
(la 16-04-2011, Litera m) a alin. (9) al art. 22 a fost modificată de pct. 37 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
n) activități de pescuit sportiv.(10) Zone de dezvoltare durabilă a activităților umane
sunt zonele în care se permit activități de investiții/dezvoltare, cu prioritate cele de
interes turistic, dar cu respectarea principiului de utilizare durabilă a resurselor
naturale și de prevenire a oricăror efecte negative semnificative asupra biodiversității.
(11) În zonele de dezvoltare durabilă se pot desfășura următoarele activități, cu
respectarea prevederilor din planurile de management:
a) activități de vânătoare, în zonele de dezvoltare durabilă din parcurile naturale;
b) activități tradiționale de cultivare a terenurilor agricole și de creștere a animalelor;
c) activități de pescuit sportiv, industrial și piscicultură;
d) activități de exploatare a resurselor minerale neregenerabile, dacă această
posibilitate este prevăzută în planul de management al parcului și dacă reprezintă o
activitate tradițională;
e) lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor și lucrări de conservare;
f) aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a
arboretelor: tratamentul tăierilor de transformare spre grădinărit, tratamentul tăierilor
grădinărite și cvasigrădinărite, tratamentul tăierilor progresive clasice sau în margine
de masiv, tratamentul tăierilor succesive clasice ori în margine de masiv, tratamentul
tăierilor în crâng în salcâmete și zăvoaie de plop și salcie. În zonele de dezvoltare
durabilă din parcurile naționale se pot aplica tratamentul tăierilor rase în arboretele de
molid pe suprafețe de maximum 1 ha, precum și tratamentul tăierilor rase în parchete
mici în arboretele de plop euramerican. În zonele de dezvoltare durabilă din parcurile
naturale se poate aplica și tratamentul tăierilor rase în parchete mici în arboretele de
molid pe suprafețe de maximum 1 ha și plop euramerican;
g) activități specifice modului de producție ecologic de cultivare a terenului agricol și
creșterea animalelor, în conformitate cu legislația specifică din sistemul de agricultură
ecologică;
h) alte activități tradiționale efectuate de comunitățile locale;
i) activități de construcții/investiții, cu avizul administratorilor ariilor naturale
protejate pentru fiecare obiectiv, conforme planurilor de urbanism legal aprobate.
(la 16-04-2011, Litera i) a alin. (11) al art. 22 a fost introdusă de pct. 38 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )

Articolul 23
(1) În rezervațiile științifice sunt interzise orice activități umane, cu excepția
activităților de cercetare, cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul
Academiei Române și al administratorului ariei naturale protejate.(2) În rezervațiile
naturale nu sunt permise activități de utilizare a resurselor naturale. Prin excepție, sunt
permise numai acele intervenții care au drept scopuri protejarea, promovarea și
asigurarea continuității existenței obiectivelor pentru care au fost constituite, precum
și unele activități de valorificare durabilă a anumitor resurse naturale.
(la 16-04-2011, Art. 23 a fost modificat de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7
aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Articolul 24
(1) Amenajamentele silvice ale unităților de producție/proprietăților ce intră în
componența ariilor naturale protejate vor fi revizuite în mod obligatoriu în termen de
12 luni de la aprobarea planurilor de management. Până la revizuirea
amenajamentelor silvice nu se vor aplica de către administratorii fondului forestier din
acestea decât acele prevederi care sunt conforme legislației specifice ariilor naturale
protejate și planurilor de management în vigoare.(2) Planurile de dezvoltare pentru
zonele incluse în arii naturale protejate se modifică de către autoritățile responsabile
în conformitate cu prevederile planurilor de management, respectiv cu obiectivele de
conservare a ariilor naturale protejate care nu dispun de plan de management.

Articolul 25

Evaluarea managementului ariilor naturale protejate se face cel puțin o dată pe an, pe
baza monitorizării și controalelor efectuate în teren de către autoritățile competente
pentru protecția mediului.

Articolul 26
(1) Pentru terenurile din arii naturale protejate deținute în regim de proprietate privată
sau concesionate, proprietarii ori concesionarii vor primi compensații pentru
respectarea prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale
protejate ori pentru măsurile de conservare instituite potrivit alin. (2). Modalitatea de
solicitare, de calcul și de acordare a compensațiilor se stabilește prin hotărâre a
Guvernului, inițiată de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și
pădurilor, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a
prezentei ordonanțe de urgență. Compensațiile se vor acorda începând cu data intrării
în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență.
(la 16-04-2011, Alin. (1) al art. 26 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(2) Până la aprobarea planurilor de management, potrivit prevederilor art. 21
alin. (1) și (2), administratorii ariilor naturale protejate respective au obligația să
stabilească un set de măsuri de conservare, pentru care este necesară acordarea de
compensații, și să transmită aceste informații autorității publice centrale pentru
protecția mediului și pădurilor, în termen de 6 luni de la preluarea administrării ariei
naturale protejate.
(la 16-04-2011, Alin. (2) al art. 26 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(3) Abrogat.
(la 01-01-2016, Alin. (3) al art. 26 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 502 din
LEGEA nr. 227 din 8 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 688
din 10 septembrie 2015. )(4) Scutirea de la plata impozitului pe teren se acordă în
baza unei confirmări emise de administrația ariei naturale protejate sau de autoritatea
publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor.
(la 16-04-2011, Alin. (4) al art. 26 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(5) Pentru unele bunuri floristice și faunistice ale patrimoniului natural,
existente în grădini și în parcuri de agrement, în grădini zoologice, precum și în
colecții muzeistice, ca bunuri ale patrimoniului natural floristic, faunistic, geologic,
paleontologic, mineralogic și de altă natură, măsurile necesare de protecție și
conservare vor fi luate de către administratorii sau deținătorii acestora.

Articolul 27
(1) Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe
raza ariei naturale protejate de interes național/internațional, cu excepția celor aflate în
zonele de dezvoltare durabilă, se poate face numai pentru obiective care vizează
asigurarea securității naționale, asigurarea securității, sănătății oamenilor și animalelor
sau pentru obiectivele destinate cercetării științifice și bunei administrări a ariei
naturale protejate.(2) Pentru orice plan sau proiect care necesită scoaterea definitivă
ori temporară din circuitul agricol sau silvic de terenuri de pe raza ariei naturale
protejate de interes comunitar, care nu se suprapune cu alte categorii de arii naturale
protejate, aceasta se face cu respectarea prevederilor art. 28.(3) Scoaterea definitivă
sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale
protejate, conform prevederilor alin. (1), se face de către autoritatea publică centrală
pentru agricultură sau, după caz, de către autoritatea publică centrală pentru protecția
mediului și pădurilor, în baza actelor de reglementare emise de autoritățile competente
pentru protecția mediului.(4) Pentru protecția patrimoniului natural și a peisajului,
autoritățile administrației publice centrale cu responsabilități în domeniul amenajării
teritoriului, urbanismului, mediului și dezvoltării durabile elaborează un regulament-
cadru de urbanism pentru Rezervația Biosferei «Delta Dunării», care se aprobă prin
hotărâre a Guvernului.
(la 16-04-2011, Art. 27 a fost modificat de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7
aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Articolul 28
(1) Sunt interzise activitățile din perimetrele ariilor naturale protejate de interes
comunitar care pot să genereze poluarea sau deteriorarea habitatelor, precum și
perturbări ale speciilor pentru care au fost desemnate ariile respective, atunci când
aceste activități au un efect semnificativ, având în vedere obiectivele de protecție și
conservare a speciilor și habitatelor. Pentru protejarea și conservarea păsărilor
sălbatice, inclusiv a celor migratoare, sunt interzise activitățile din afara ariilor
naturale protejate care ar produce poluarea sau deteriorarea habitatelor.(2) Orice plan
sau proiect care nu are o legătură directă ori nu este necesar pentru managementul
ariei naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta în mod
semnificativ aria, singur sau în combinație cu alte planuri ori proiecte, este supus unei
evaluări adecvate a efectelor potențiale asupra ariei naturale protejate de interes
comunitar, avându-se în vedere obiectivele de conservare a acesteia.(3) Ghidul
metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau
proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, precum și
competențele de emitere a avizului Natura 2000 se aprobă prin ordin al
conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.(4) În
cazul planurilor sau proiectelor care se supun evaluării de mediu ori evaluării
impactului asupra mediului, evaluarea adecvată a efectelor potențiale asupra ariei
naturale protejate de interes comunitar este parte integrantă din acestea.(5) În urma
evaluării adecvate, autoritatea competentă pentru protecția mediului emite avizul
Natura 2000 sau decizia de respingere a proiectului ori a planului. În situațiile
prevăzute la alin. (4), autoritatea competentă pentru protecția mediului emite avizul de
mediu sau decizia de respingere a solicitării de aviz de mediu ori, după caz, acordul
de mediu sau decizia de respingere a solicitării de acord de mediu, aceste documente
incluzând concluziile evaluării adecvate.(6) Acordul de mediu, avizul de mediu sau
avizul Natura 2000, după caz, pentru proiectele și/sau planurile prevăzute la alin.
(2) se emite numai dacă proiectul sau planul nu afectează în mod negativ integritatea
ariei naturale protejate respective și după consultarea publicului, în conformitate cu
legislația în domeniu.(7) Prin excepție de la prevederile alin. (6), în cazul în care
evaluarea adecvată relevă efecte negative semnificative asupra ariei naturale protejate
și, în lipsa unor soluții alternative, planul sau proiectul trebuie totuși realizat din
considerente imperative de interes public major, inclusiv de ordin social ori economic,
autoritatea competentă pentru protecția mediului emite acordul de mediu, avizul de
mediu sau avizul Natura 2000, după caz, numai după stabilirea măsurilor
compensatorii necesare pentru a proteja coerența globală a rețelei «Natura 2000».
(8) În situațiile prevăzute la alin. (7), autoritatea publică centrală pentru protecția
mediului și pădurilor informează Comisia Europeană despre măsurile compensatorii
adoptate.(9) În situația în care siturile incluse în rețeaua «Natura 2000», identificate
conform legislației în vigoare, adăpostesc un tip de habitat natural prioritar și/sau o
specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate pentru emiterea acordului
de mediu, avizului de mediu sau avizului Natura 2000, după caz, sunt cele privind:
a) sănătatea sau siguranța publică;
b) anumite consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu;
c) alte motive imperative de interes public major asupra cărora s-a obținut punctul de
vedere al Comisiei Europene.(10) În procedura de emitere a actelor de reglementare
pentru planuri, proiecte și/sau activități care pot afecta semnificativ ariile naturale
protejate de interes comunitar, autoritățile competente pentru protecția mediului
solicită și țin seama de avizul Agenției Naționale pentru Arii Naturale
Protejate/administratorilor.
(la 21-11-2019, Alineatul (10) din Articolul 28 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )(11) Agenția
Națională pentru Arii Naturale Protejate/Administratorii ariilor naturale protejate de
interes național și/sau comunitar, în vederea luării în considerare a tuturor aspectelor
din teren, va/vor fi consultată/consultați de către autoritățile de mediu competente în
cadrul etapei de încadrare de mediu a proiectelor/planurilor/activităților care pot
afecta semnificativ ariile naturale protejate.
(la 21-11-2019, Alineatul (11) din Articolul 28 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )
(la 16-04-2011, Art. 28 a fost modificat de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7
aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Articolul 28^1

Emiterea actelor de reglementare pentru planuri/proiecte/activități în ariile naturale


protejate se realizează numai cu avizul Agenției Naționale pentru Arii Naturale
Protejate/administratorilor ariilor naturale protejate de interes național/internațional.
(la 21-11-2019, Articolul 28^1 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de
Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )

Articolul 29
(1) Construcțiile, dotările și alte amenajări existente în perimetrul ariilor naturale
protejate legal constituite, realizate din investiții publice pe terenuri ce aparțin
domeniului public, vor fi destinate, cu prioritate, activităților administrative și
științifice ale celor care le asigură managementul, precum și altor activități în legătură
cu buna administrare.(2) În toate situațiile în care managementul ariilor naturale
protejate este realizat prin structuri proprii de administrare, acestea vor dispune de un
sediu administrativ asigurat, cu prioritate dintre cele prevăzute la alin. (1).(3) În ariile
naturale protejate în care este permis ecoturismul, construcțiile, dotările și amenajările
prevăzute la alin. (1) pot fi destinate și acestui scop, precum și activităților de educație
și instruire ecologică ce se organizează în cooperare cu autoritățile locale, instituțiile
de învățământ și cu organizațiile neguvernamentale angajate în activități de protecție
și educație ecologică.(4) În cazul construcțiilor existente în ariile naturale protejate,
care nu sunt amplasate în zonele de dezvoltare durabilă, realizate cu respectarea
legislației, se permite întreținerea sau refacerea lor, în caz de distrugere, fără
posibilitatea extinderii acestora, cu avizul administrației ariei naturale protejate, în
baza hotărârii consiliului științific.
(la 16-04-2011, Alin. (4) al art. 29 a fost introdus de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )
(5) Sunt permise activități pentru menținerea în stare de funcționare a infrastructurii
de transport public și a celei de furnizare a utilităților publice existente, realizate cu
respectarea prevederilor legale, cu avizul administrației ariei naturale protejate, în
baza hotărârii consiliului științific.
(la 16-04-2011, Alin. (5) al art. 29 a fost introdus de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Articolul 30
(1) Administratorii ariilor naturale protejate au obligația să evalueze costurile
necesare implementării planurilor de management și să le comunice autorității publice
centrale pentru protecția mediului și pădurilor.(2) Resursele financiare necesare bunei
administrări a ariilor naturale protejate de interes internațional, comunitar și național
se asigură din bugetul autorității publice centrale pentru protecția mediului și
pădurilor, fiind destinate pentru implementarea planurilor de management și/sau a
măsurilor de conservare, precum și pentru funcționarea administrațiilor din subordine.
(3) Pentru completarea resurselor financiare necesare bunei administrări a ariilor
naturale protejate, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate sau
administratorii ariilor naturale protejate instituie un sistem de tarife, ce se aprobă de
autoritatea centrală pentru protecția mediului și se constituie ca venituri proprii pentru
sistemul de arii naturale protejate.
(la 21-11-2019, Alineatul (3) din Articolul 30 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )(4) Tarifele
prevăzute la alin. (3) se avizează de către autoritatea publică centrală pentru protecția
mediului, prin direcția responsabilă, conform prevederilor metodologiei aprobate prin
ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.
(la 21-11-2019, Alineatul (4) din Articolul 30 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )(5) Sumele
provenite din tarifele prevăzute la alin. (3) se fac venit la bugetul Agenției Naționale
pentru Arii Naturale Protejate, respectiv administrației ariei naturale protejate, pentru
realizarea obiectivelor de conservare și funcționarea Agenției Naționale pentru Arii
Naturale Protejate.
(la 21-11-2019, Alineatul (5) din Articolul 30 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost
modificat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )(6) Pentru
siturile «Natura 2000» autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și
pădurilor trebuie să transmită Comisiei Europene costurile estimate pentru aplicarea
măsurilor de conservare a speciilor și habitatelor de interes comunitar, în vederea
cofinanțării.
(la 16-04-2011, Art. 30 a fost modificat de pct. 45 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7
aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Capitolul III Conservarea habitatelor naturale și a speciilor sălbatice de floră și faună

Articolul 31
(1) Protecția și conservarea habitatelor naturale și a speciilor sălbatice de interes
comunitar, cu excepția păsărilor, existente pe teritoriul României și prevăzute
în anexele nr. 2 și 3, se fac prin declararea de situri de importanță comunitară și arii
speciale de conservare, selectate și desemnate în conformitate cu criteriile stabilite
în anexa nr. 7 și cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (4).(2) În vederea
protecției și conservării speciilor de păsări sălbatice prevăzute în anexa nr. 3, precum
și a celor migratoare care apar în mod regulat și nu sunt prevăzute în această anexă, se
declară arii de protecție specială avifaunistică, în conformitate cu prevederile art. 8
alin. (1) lit. b).
(la 16-04-2011, Alin. (2) al art. 31 a fost modificat de pct. 46 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(3) Protecția și conservarea habitatelor naturale terestre și acvatice de interes
național, precum și a speciilor protejate de plante și animale sălbatice se fac prin
declararea de arii naturale protejate de interes național sau prin aplicarea de măsuri de
protecție în afara ariilor naturale protejate.
(la 16-04-2011, Alin. (3) al art. 31 a fost modificat de pct. 46 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(4) În scopul protecției și conservării speciilor, se elaborează planuri de acțiune
naționale/regionale pentru fiecare specie, documente care conțin măsuri de acțiune și
conservare, în conformitate cu planurile de acțiune pentru specii, agreate la nivel
internațional/european.
(la 16-04-2011, Alin. (4) al art. 31 a fost introdus de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )
(5) Planurile prevăzute la alin. (4) se aprobă prin ordin al conducătorului autorității
publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.
(la 16-04-2011, Alin. (5) al art. 31 a fost introdus de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Articolul 32
(1) Autoritatea competentă pentru protecția mediului stabilește sistemul de
monitorizare a stării de conservare a habitatelor naturale și speciilor de floră și faună
sălbatică de interes comunitar.(2) Pe baza rezultatelor evaluărilor stării de conservare
a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de interes comunitar, se
poate propune modificarea listei naționale a siturilor "Natura 2000".

Articolul 33
(1) Pentru speciile de plante și animale sălbatice terestre, acvatice și subterane,
prevăzute în anexele nr. 4 A și 4 B, cu excepția speciilor de păsări, și care trăiesc atât
în ariile naturale protejate, cât și în afara lor, sunt interzise:
(la 16-04-2011, Partea introductivă a alin. (1) al art. 33 a fost modificată de pct. 48 al
art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
262 din 13 aprilie 2011. )
a) orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor
aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;
b) perturbarea intenționată în cursul perioadei de reproducere, de creștere, de
hibernare și de migrație;
c) deteriorarea, distrugerea și/sau culegerea intenționată a cuiburilor și/sau ouălor din
natură;
d) deteriorarea și/sau distrugerea locurilor de reproducere ori de odihnă;
e) recoltarea florilor și a fructelor, culegerea, tăierea, dezrădăcinarea sau distrugerea
cu intenție a acestor plante în habitatele lor naturale, în oricare dintre stadiile ciclului
lor biologic;
f) deținerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum și oferirea
spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură, în oricare dintre stadiile
ciclului lor biologic.
(la 16-04-2011, Litera f) a alin. (1) al art. 33 a fost modificată de pct. 48 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )(2) Fără a se aduce atingere prevederilor art. 33 alin. (3) și (4) și
ale art. 38 din prezenta ordonanță de urgență, precum și ale art. 17, art. 19 alin. (5),
art. 20, 22, 24 și art. 26 alin. (1) și (2) din Legea vânătorii și a protecției fondului
cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, în vederea protejării
tuturor speciilor de păsări, inclusiv a celor migratoare, sunt interzise:
(la 16-04-2011, Partea introductivă a alin. (2) al art. 33 a fost modificată de pct. 49 al
art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
262 din 13 aprilie 2011. )
a) uciderea sau capturarea intenționată, indiferent de metoda utilizată;
b) deteriorarea, distrugerea și/sau culegerea intenționată a cuiburilor și/sau ouălor din
natură;
c) culegerea ouălor din natură și păstrarea acestora, chiar dacă sunt goale;
d) perturbarea intenționată, în special în cursul perioadei de reproducere sau de
maturizare, dacă o astfel de perturbare este relevantă în contextul obiectivelor
prezentei ordonanțe de urgență;
(la 16-04-2011, Litera d) a alin. (2) al art. 33 a fost modificată de pct. 49 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
e) deținerea exemplarelor din speciile pentru care sunt interzise vânarea și capturarea;
f) vânzarea, deținerea și/sau transportul în scopul vânzării și oferirii spre vânzare a
acestora în stare vie ori moartă sau a oricăror părți ori produse provenite de la acestea,
ușor de identificat.
(la 16-04-2011, Litera f) a alin. (2) al art. 33 a fost modificată de pct. 49 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )(3) Speciile de păsări prevăzute în anexa nr. 5 C sunt acceptate la
vânătoare, în afara perioadelor de reproducere și creștere a puilor.(4) În cazul speciilor
de păsări migratoare prevăzute în anexa nr. 5 C, este interzisă vânarea acestora în
perioada lor de reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre zonele de
cuibărit.(5) Activitățile prevăzute la alin. (2) lit. f) nu sunt interzise în cazul speciilor
prevăzute în anexa nr. 5 D, cu condiția să fi fost capturate sau ucise ori obținute prin
mijloace legale.(6) Pentru speciile indicate în anexa nr. 5 E, activitățile prevăzute
la alin. (2) lit. f) pot fi permise în baza unei autorizații speciale eliberate de către
autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor.
(la 16-04-2011, Alin. (6) al art. 33 a fost modificat de pct. 50 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(7) Autorizația prevăzută la alin. (6) se acordă după consultări cu Comisia
Europeană, iar procedura de emitere a acesteia se stabilește prin ordin al
conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, în
termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(la 16-04-2011, Alin. (7) al art. 33 a fost modificat de pct. 50 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(8) Pentru asigurarea protecției, managementului și utilizării durabile a
populațiilor speciilor de păsări al căror areal natural de distribuție include teritoriul
României este necesară realizarea de studii și cercetări având ca subiect temele
prevăzute în anexa nr. 8.

Articolul 34
(1) În vederea protejării habitatelor naturale și a speciilor indigene, introducerea de
specii alohtone, intervențiile asupra speciilor invazive, precum și reintroducerea
speciilor indigene prevăzute în anexele nr. 4 A și 4 B se reglementează prin ordin al
conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, în
termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(la 16-04-2011, Alin. (1) al art. 34 a fost modificat de pct. 51 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(2) Pentru speciile sălbatice alohtone introduse este obligatorie efectuarea unei
evaluări a impactului acestei introduceri asupra speciilor de floră și faună indigene,
rezultatele acestor evaluări trebuind să fie transmise pentru informare Comisiei
Europene.(3) Introducerea speciilor de păsări sălbatice alohtone se poate face doar
după consultarea prealabilă a Comisiei Europene.

Articolul 35
(1) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor reprezintă
autoritatea administrativă desemnată pentru aplicarea prevederilor Regulamentului
(CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecția speciilor faunei
și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea, cu modificările și completările
ulterioare, ale Regulamentului (CEE) nr. 348/81 al Consiliului din 20 ianuarie 1981
privind regimul comun aplicabil importurilor de produse derivate din cetacee, cu
modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului Consiliului (CE) nr.
3.254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor de picior, cu modificările și
completările ulterioare, și ale Regulamentului (CE) nr. 1.007/2009 al Parlamentului
European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind comerțul cu produse
derivate din focă, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru relația
cu Comisia Europeană.
(la 16-04-2011, Alin. (1) al art. 35 a fost modificat de pct. 52 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(1^1) Agenția Națională pentru Protecția Mediului reprezintă autoritatea
administrativă desemnată pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr.
511/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind
măsurile de conformitate destinate utilizatorilor prevăzute în Protocolul de la Nagoya
privind accesul la resursele genetice și împărțirea corectă și echitabilă a beneficiilor
care rezultă din utilizarea acestora în Uniune.
(la 01-02-2016, Alin. (1^1) al art. 35 a fost introdus de pct. 1 al art. I din
ORDONANȚA nr. 7 din 27 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
66 din 29 ianuarie 2016. )(1^2) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului
și pădurilor reprezintă autoritatea administrativă desemnată pentru aplicarea
prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.143/2014 al Parlamentului European și al
Consiliului din 22 octombrie 2014 privind prevenirea și gestionarea introducerii și
răspândirii speciilor alogene invazive.
(la 01-02-2016, Alin. (1^2) al art. 35 a fost introdus de pct. 1 al art. I din
ORDONANȚA nr. 7 din 27 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
66 din 29 ianuarie 2016. )(2) Autoritățile științifice naționale desemnate pentru
aplicarea prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecția
speciilor de floră și faună sălbatică prin reglementarea comercializării acestora, cu
modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului Consiliului (CE) nr.
348/81 privind regulile comune pentru importul produselor din balene sau din alte
cetacee, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului Consiliului
(CE) nr. 3.254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor de picior, cu modificările și
completările ulterioare, sunt, după caz:
a) Academia Română;
b) Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice;
c) Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunării".(3) Instrucțiunile de
aplicare a reglementărilor privind protecția speciilor de floră și faună sălbatică și a
altor bunuri ale patrimoniului natural se aprobă prin ordin comun al conducătorului
autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor și al conducătorului
autorității publice centrale din domeniul finanțelor, în termen de 90 de zile de la
intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(la 16-04-2011, Alin. (3) al art. 35 a fost modificat de pct. 52 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )

Articolul 36
(1) Autoritatea competentă pentru protecția mediului organizează sistemul de
monitorizare a capturilor și uciderilor accidentale ale tuturor speciilor de păsări,
precum și ale speciilor prevăzute în anexele nr. 4 A și 4 B.
(la 16-04-2011, Alin. (1) al art. 36 a fost modificat de pct. 53 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(1^1) Pe baza informațiilor obținute prin sistemul de monitorizare prevăzut
la alin. (1), autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor ia măsuri
suplimentare de cercetare sau de conservare, pentru a se asigura că uciderile ori
capturile accidentale nu au un impact negativ foarte puternic asupra speciilor
respective.
(la 16-04-2011, Alin. (1^1) al art. 36 a fost introdus de pct. 54 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(2) Sistemul de monitorizare prevăzut la alin. (1) se stabilește prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului și
pădurilor, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe
de urgență.
(la 16-04-2011, Alin. (2) al art. 36 a fost modificat de pct. 55 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )

Articolul 37
(1) Prelevarea din natură și exploatarea exemplarelor de plante și animale sălbatice
aparținând speciilor prevăzute în anexa nr. 5, precum și altor specii cu același regim
de protecție se vor face în condiții compatibile cu menținerea acestor specii într-o
stare de conservare favorabilă, luându-se, după caz, următoarele măsuri:
a) reglementarea accesului în anumite zone și/sau anumite perioade;
b) interdicția temporară și/sau locală a recoltării și capturării anumitor specii;
c) reglementarea perioadelor, a modurilor și a mijloacelor de recoltare/capturare;
d) instituirea unui sistem de autorizare a recoltării/capturării, transportului și
comercializării, inclusiv stabilirea de cote;
e) încurajarea cultivării și creșterii în captivitate, în vederea reducerii presiunii asupra
populațiilor naturale;
f) evaluarea măsurilor adoptate.(2) Pentru capturarea sau uciderea speciilor de faună
sălbatică prevăzute în anexele nr. 5 A, 5 B, 5 C, 5 D și 5 E, precum și în cazul
aplicării derogărilor prevăzute la art. 38, este interzisă folosirea oricăror mijloace,
sisteme sau metode pentru capturarea ori omorârea pe scară largă sau neselectivă sau
care pot conduce la dispariția pe plan local ori la perturbarea gravă a unei specii.
(la 16-04-2011, Alin. (2) al art. 37 a fost modificat de pct. 56 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(3) Mijloacele, sistemele sau metodele de tipul celor avute în vedere la alin.
(2) sunt prevăzute în anexa nr. 6.
(la 16-04-2011, Alin. (3) al art. 37 a fost introdus de pct. 57 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Articolul 38
(1) Prin excepție de la prevederile art. 33 alin. (1)-(4) și ale art. 37 alin. (1), autoritatea
publică centrală pentru protecția mediului stabilește, anual și ori de câte ori este
nevoie, derogări, cu condiția să nu existe o alternativă acceptabilă, iar măsurile
derogatorii să nu fie în detrimentul menținerii populațiilor speciilor respective într-o
stare de conservare favorabilă în arealul lor natural și numai în următoarele situații:
(la 29-06-2018, Partea introductivă a Alineatului (1) din Articolul 38 , Capitolul III a
fost modificată de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 148 din 22 iunie 2018,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 523 din 26 iunie 2018 )
a) în interesul protejării faunei și florei sălbatice și al conservării habitatelor naturale;
b) pentru prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturilor
agricole, animalelor domestice, pădurilor, pescăriilor și apelor, iar, în cazul speciilor
de animale, altele decât păsările, și pentru prevenirea producerii unor daune
importante asupra altor bunuri;
(la 16-04-2011, Litera b) a alin. (1) al art. 38 a fost modificată de pct. 58 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
c) în interesul sănătății și securității publice, iar, în cazul speciilor de animale, altele
decât păsările, și pentru alte rațiuni de interes public major, inclusiv de natură socială
sau economică, și pentru consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu;
(la 16-04-2011, Litera c) a alin. (1) al art. 38 a fost modificată de pct. 58 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
d) în scopuri de cercetare științifică și educație, de repopulare și de reintroducere a
acestor specii, precum și pentru operațiuni de reproducere necesare în acest scop,
inclusiv pentru răspândirea artificială a plantelor;
e) pentru a permite, în condiții strict controlate, într-o manieră selectivă și într-o
măsură limitată, prinderea sau deținerea unui număr limitat și specificat de exemplare
din anumite specii de păsări sau din speciile prevăzute în anexele nr. 4 A și 4 B;
(la 16-04-2011, Litera e) a alin. (1) al art. 38 a fost modificată de pct. 58 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
f) în interesul siguranței aeriene, pentru toate speciile de păsări, inclusiv cele
migratoare.
(la 16-04-2011, Litera f) a alin. (1) al art. 38 a fost introdusă de pct. 59 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )(2) Derogările se stabilesc prin ordin al conducătorului autorității
publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, cu avizul Academiei Române.
(la 16-04-2011, Alin. (2) al art. 38 a fost modificat de pct. 60 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(2^1) Prin excepție de la prevederile alin. (2), pentru stabilirea derogărilor care
privesc toate speciile de păsări, precum și speciile de mamifere prevăzute în anexele
nr. 4 A și 4 B, este necesar și avizul conform al autorității publice centrale pentru
protecția mediului și pădurilor.
(la 16-04-2011, Alin. (2^1) al art. 38 a fost introdus de pct. 61 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(2^2) Procedura de stabilire a derogărilor se aprobă prin ordin al autorității
publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.
(la 16-04-2011, Alin. (2^2) al art. 38 a fost introdus de pct. 61 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(2^3) Derogările prevăzute la alin. (2^1) specifică următoarele:
a) speciile care fac obiectul derogărilor;
b) mijloacele, sistemele sau metodele autorizate pentru capturare sau sacrificare;
c) condițiile de risc și circumstanțele de timp și spațiu sub rezerva cărora pot fi
acordate astfel de derogări;
d) autoritatea împuternicită să declare că sunt îndeplinite condițiile impuse și să
decidă mijloacele, sistemele sau metodele care pot fi utilizate, în ce limite și de către
cine;
e) controalele care trebuie efectuate.
(la 16-04-2011, Alin. (2^3) al art. 38 a fost introdus de pct. 61 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(3) Autoritatea competentă pentru protecția mediului transmite Comisiei
Europene rapoarte privind derogările aplicate, după cum urmează:
a) anual, pentru derogările aplicate speciilor de păsări sălbatice;
b) la fiecare 2 ani, pentru derogările aplicate speciilor sălbatice prevăzute în anexa nr.
4 A.
(la 16-04-2011, Alin. (3) al art. 38 a fost modificat de pct. 62 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(4) Rapoartele prevăzute la alin. (3) vor conține informații privind:
a) speciile care fac obiectul derogărilor și motivul derogării, inclusiv natura riscului,
cu, dacă este cazul, indicarea soluțiilor alternative care au fost respinse și datelor
științifice de fundamentare;
b) mijloacele, dispozitivele sau metodele autorizate pentru capturarea sau uciderea
speciilor animale și motivația utilizării acestora;
c) circumstanțele de timp și de loc în care aceste derogări sunt acordate;
d) autoritatea abilitată să declare și să controleze dacă sunt întrunite condițiile
necesare și să decidă care mijloace, dispozitive sau metode pot fi utilizate, între ce
limite și prin ce instituții/servicii și ce persoane le vor duce la îndeplinire;
e) măsurile de control aplicate și rezultatele obținute.

Articolul 39
(1) Pentru exemplarele cu dizabilități, pui orfani sau exemplarele confiscate ce aparțin
speciilor prevăzute în anexele nr. 3, 4 A, 4 B, 5 A, 5 B, 5 C, 5 D, 5 E și în anexele la
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecția speciilor de floră și faună
sălbatică prin reglementarea comercializării acestora, cu modificările și completările
ulterioare, se pot înființa centre de reabilitare și/sau îngrijire.(2) Procedura de
înființare a centrelor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin ordin al autorității publice
centrale pentru protecția mediului și pădurilor, în termen de 120 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(la 16-04-2011, Alin. (2) al art. 39 a fost modificat de pct. 63 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )

Articolul 40
(1) Autoritatea competentă pentru protecția mediului transmite Comisiei Europene
rapoarte privind implementarea prevederilor Directivei 79/409/CEE, la intervale de 3
ani, începând cu data de 1 ianuarie 2010.(2) Autoritatea competentă pentru protecția
mediului transmite Comisiei Europene rapoarte privind implementarea prevederilor
Directivei 92/43/CEE, la intervale de 6 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2013.

Capitolul IV Conservarea altor bunuri ale patrimoniului natural

Articolul 41

Tipurile geomorfologice deosebite, de relief pozitiv sau negativ, cum sunt colinele,
depresiunile, dolinele, șeile, văile carstice, ponoarele, izbucurile și altele, se conservă
în cadrul ariilor naturale protejate existente sau în cadrul unor arii naturale de interes
geomorfologic, corespunzător delimitate și puse sub regim special de protecție,
potrivit prevederilor art. 8.

Articolul 42
(1) Bunurile patrimoniului natural, respectiv peșteri, depozite fosilifere, formațiuni
geologice, mineralogice, arbori seculari ori reprezentativi izolați și altele asemenea,
vor fi protejate prin stabilirea unor zone de protecție corespunzătoare ca întindere
scopului de conservare a bunurilor naturale, conform prevederilor art. 8.(2) Pentru
peșteri, zona de protecție se stabilește în funcție de caracteristicile și clasa peșterii, așa
cum este definită la art. 43 alin. (5), cu avizul Academiei Române.(3) Proprietarii sau
administratorii terenurilor ce cuprind intrări în peșteri au obligația de a permite
accesul spre aceste intrări.(4) Beneficiarul unei lucrări de investiții are obligația de a
anunța descoperirea oricărei peșteri în frontul unei lucrări miniere sau al unei cariere
celei mai apropiate instituții abilitate, respectiv administratorului ariei naturale
protejate, Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, agenției județene pentru
protecția mediului sau reprezentanților autorităților administrației publice locale.
(la 21-11-2019, Alineatul (4) din Articolul 42 , Capitolul IV a fost modificat de
Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )

Articolul 43
(1) Bunurile patrimoniului geologic și speologic, ca bunuri naturale ale subsolului,
sunt, în condițiile legii, bunuri proprietate publică a statului.(2) Nominalizarea
bunurilor prevăzute la alin. (1) se face prin hotărâre a Guvernului.(3) Peștera este o
cavitate naturală formată în scoarța terestră, suficient de largă și adâncă încât să
permită intrarea omului. Prin extensie, peștera poate fi un sistem care poate avea mai
mult de o intrare și este format din mai multe galerii, săli, puțuri și hornuri. Termenul
se aplică și în cazul cavităților definite mai sus, care sunt parțial ori complet inundate
sau care au fost deschise prin derocări ori decolmatări.
(la 16-04-2011, Alin. (3) al art. 43 a fost modificat de pct. 64 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(4) Peștera reprezintă un ecosistem unic ale cărui resurse sunt reprezentate de
valori de natură economică (apă, calcar, guano, turism, terapie), științifică (structuri
geologice și minerale, forme de relief subteran, situri paleontologice, arheologice și
istorice, sedimente, fauna cavernicolă și specii sălbatice) și cultural-educativă
(spirituală, religioasă, estetică, recreațională și educativă).
(la 16-04-2011, Alin. (4) al art. 43 a fost modificat de pct. 64 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(5) Peșterile se clasifică în funcție de valorile acestora, așa cum au fost definite
la alin. (4), în clase de protecție, după cum urmează:
a) clasa A - peșteri cu sectoare de valoare excepțională, care, prin interesul științific
sau unicitatea resurselor, sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic național și
internațional;
b) clasa B - peșteri cu sectoare de importanță națională, care se disting prin mărime,
raritatea resurselor și prin potențial turistic;
c) clasa C - peșteri cu sectoare de importanță locală, protejate pentru semnificația lor
geologică, peisagistică, hidrologică, istorică, biodiversitate, potențial turistic sau
pentru dimensiunile lor;
d) clasa D - peșteri de dimensiuni mici sau medii fără o valoare explicită, dar
importante pentru geologia, biodiversitatea și evoluția unei regiuni, al căror spațiu
trebuie conservat și protejat de poluare sau distrugeri.
(la 16-04-2011, Alin. (5) al art. 43 a fost modificat de pct. 64 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(5^1) Clasa unei peșteri va fi dată de clasa sectorului cu nivelul cel mai ridicat
de conservare și protecție, unde clasa A este cea mai ridicată, nivelurile scăzând în
ordine alfabetică până la clasa D. În cazul marilor rețele subterane, când situația o
cere, spațiul unei peșteri poate fi clasificat în sectoare, care au clase de protecție
diferită.
(la 16-04-2011, Alin. (5^1) al art. 43 a fost introdus de pct. 65 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(5^2) Pentru încadrarea/reîncadrarea peșterilor sau sectoarelor de peșteri în
clasele A, B, C și D, se constituie, prin ordin al conducătorului autorității publice
centrale pentru protecția mediului și pădurilor, Comisia Patrimoniului Speologic, care
funcționează sub coordonarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și
pădurilor, pe baza unui regulament propriu, parte a ordinului de constituire. Comisia
Patrimoniului Speologic este formată din specialiști ai Institutului de Speologie «Emil
Racovița» al Academiei Române, ai Federației Române de Speologie și ai altor
instituții și organizații naționale cu competențe în domeniul explorării, protecției și
conservării patrimoniului speologic.
(la 16-04-2011, Alin. (5^2) al art. 43 a fost introdus de pct. 65 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(6) Încadrarea/Reîncadrarea peșterilor în clasele A, B, C și D se face prin ordin
al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, pe
baza unor fundamentări științifice însușite și aprobate de Comisia Patrimoniului
Speologic. Până la stabilirea legală a clasei sale de protecție, orice peșteră existentă
sau nou descoperită beneficiază de protecție maximă prin aplicarea prevederilor art.
44.
(la 16-04-2011, Alin. (6) al art. 43 a fost modificat de pct. 66 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(7) Peșterile din clasa A nu pot face obiectul niciunei modificări a factorilor ei
naturali sau amenajări, cu excepția celor destinate protejării peșterii și a celor
temporare necesare explorării și/sau evacuării victimelor în caz de accident. Ele pot
face obiectul explorărilor speologice, cercetării științifice, turismului speologic
specializat sau al activităților de documentare, pe bază de autorizații emise de
Comisia Patrimoniului Speologic și cu avizul emis de Agenția Națională pentru Arii
Naturale Protejate/administratorii ariei naturale protejate, în limitele stabilite prin
regulamentele și planurile de management.
(la 21-11-2019, Alineatul (7) din Articolul 43 , Capitolul IV a fost modificat de
Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )(9) Peșterile din clasa B se
constituie ca monumente ale naturii.
(la 16-04-2011, Alin. (9) al art. 43 a fost modificat de pct. 68 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(11) Peșterile din clasa C se constituie ca rezervații naturale. Peșterile din clasa
C pot face obiectul explorărilor speologice, activităților de documentare, cercetării
științifice, amenajărilor turistice sau al altor forme de valorificare, pe baza
autorizațiilor emise de Comisia Patrimoniului Speologic, cu avizul Agenției Naționale
pentru Arii Naturale Protejate/administrației ariei naturale protejate în care sunt
incluse.
(la 21-11-2019, Alineatul (11) din Articolul 43 , Capitolul IV a fost modificat de
Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )(12) Abrogat.
(la 16-04-2011, Alin. (12) al art. 43 a fost abrogat de pct. 71 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )

Articolul 44

În scopul evitării efectelor negative asupra bunurilor patrimoniului speologic se


interzic:
a) colectările de faună, fosile sau de obiecte de interes arheologic din peșteri,
efectuate fără autorizația emisă de Comisia Patrimoniului Speologic, potrivit
prevederilor art. 45;
(la 16-04-2011, Litera a) a art. 44 a fost modificată de pct. 72 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )
b) utilizarea neautorizată a peșterilor și desfășurarea unor activități ce pot pune în
pericol integritatea sau echilibrul natural al peșterilor;
c) dislocarea, vânzarea, cumpărarea, colecționarea speleotemelor sau altor resurse ale
peșterilor;
d) degradarea prin inscripționare sau poluarea peșterilor prin depozitarea în interiorul
lor ori în elementele de relief, cu care acestea comunică în mod direct, de obiecte,
deșeuri de orice fel, cadavre, substanțe toxice și periculoase, combustibili de orice
natură;
e) distrugerea sau degradarea marcajelor ori a panourilor indicatoare din exteriorul
sau din interiorul peșterilor;
f) efectuarea neautorizată, în perimetrul de la suprafață sau în apropierea intrării unei
peșteri protejate, a unor lucrări cum ar fi: derocări, defrișări, baraje, explozii,
construcții;
g) îngrădirea accesului persoanelor autorizate spre intrările peșterilor;
h) popularizarea, mediatizarea datelor precise de identificare și localizare a peșterilor
din clasa A, care prin natura lor pot conduce la periclitarea patrimoniului speologic
din această categorie.

Articolul 45
(1) Comisia Patrimoniului Speologic are competența să elibereze autorizații pentru:
(la 16-04-2011, Partea introductivă a alin. (1) al art. 45 a fost modificată de pct. 73 al
art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
262 din 13 aprilie 2011. )
a) activități științifice, de explorare, turism speologic specializat și de documentare în
peșteri din clasa A;
b) săpături, derocări și colectări din peșteri;
c) amenajarea infrastructurii pentru turism sau orice altă formă de utilizare ori
exploatare a resurselor peșterilor.(2) Autorizația se eliberează pe baza unei cereri
scrise, care va conține precizări privind scopul, mijloacele, durata, proporțiile,
garanțiile acțiunii și se va retrage în cazul în care condițiile stabilite la eliberarea ei nu
au fost respectate.

Articolul 46
(1) Fac parte din patrimoniul geologic tipurile de obiective care conservă eșantioane
reprezentative din punct de vedere paleontologic, petrografic, mineralogic, structural,
stratigrafic.(2) Inventarierea, clasificarea, protecția și conservarea patrimoniului
geologic, precum și elaborarea și controlul măsurilor de protecție și conservare a
patrimoniului geologic, supravegherea și controlul ariilor protejate de interes geologic
sunt în competența Academiei Române și a autorităților teritoriale pentru protecția
mediului.(3) Instituirea regimului special de protecție pentru ariile naturale protejate
de interes geologic se face în conformitate cu prevederile art. 8.

Articolul 47

Pentru evitarea efectelor negative asupra bunurilor patrimoniului geologic se interzic:


a) distrugerea, perturbarea sau alterarea siturilor de conservare pentru obiective
geologice;
b) dislocarea, prelevarea rocilor, fosilelor, vegetației de pe aria unui sit de conservare,
fără acordul celui care o administrează;
c) intrarea în perimetrul protejat fără permisul de acces eliberat de cel care îl
administrează;
d) schimbarea regimului juridic al unui sit sau al unui teren ce cuprinde un sit de
conservare de interes geologic aflat în proprietate publică.

Articolul 48

În cadrul șantierelor de exploatare, managerii acestora vor desemna persoane de


specialitate sau custozi, după caz, care să vegheze la protejarea bunurilor geologice
din fronturile de lucru, asigurându-se astfel:
a) supravegherea permanentă a zonelor de extracție și conservarea materialului de
proveniență paleobiologică sau minerală;
b) avertizarea lucrătorilor asupra aspectelor ce privesc conservarea anumitor bunuri
geologice ce pot fi ulterior înregistrate ca situri de conservare sau bunuri ale
patrimoniului geologic;
c) conservarea perimetrelor care au sau pot dobândi regim de protecție specială;
d) conservarea colecțiilor de bunuri geologice de proveniență locală;
e) colaborarea cu conducerea șantierului și cu autoritățile locale;
f) întocmirea de rapoarte periodice asupra activității de conservare, care se înaintează
Academiei Române și autorităților teritoriale pentru protecția mediului.

Articolul 49
(1) Florile de mină și fosilele de plante și animale vertebrate și nevertebrate sunt
considerate bunuri ale patrimoniului natural din momentul descoperirii lor.
(2) Comercializarea pe piața internă, intracomunitară și exportul în orice scop al
bunurilor prevăzute la alin. (1) se pot face numai cu acordul autorității competente
pentru protecția mediului, cu avizul prealabil al Academiei Române.(3) Procedura de
eliberare a acordului prevăzut la alin. (2) se stabilește prin ordin al conducătorului
autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, în termen de 90 de
zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(la 16-04-2011, Alin. (3) al art. 49 a fost modificat de pct. 74 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )

Capitolul V Organizarea și exercitarea controlului

Articolul 50
(1) Controlul aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se exercită de către
personalul cu atribuții de control din cadrul structurilor proprii ale:
a) Gărzii Naționale de Mediu;
b) Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate;
c) autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor și structurilor
teritoriale ale acesteia cu responsabilități în domeniul protecției mediului și, respectiv,
silviculturii;
d) structurilor de administrare special constituite;
e) gestionarilor fondurilor de vânătoare, pe domeniul lor de competență;
f) Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, pe
domeniul său de competență, în ceea ce privește activitățile de comerț cu specii de
floră și faună sălbatică;
g) Direcției Generale a Vămilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare
Fiscală, pentru operațiunile vamale;
h) Administrației Rezervației Biosferei «Delta Dunării», pentru Rezervația Biosferei
«Delta Dunării»;
i) altor autorități cu atribuții în domeniul protecției mediului.
(la 21-11-2019, Alineatul (1) din Articolul 50 , Capitolul V a fost modificat de
Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )(2) Controlul asupra
respectării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență referitoare la ariile naturale
protejate, declarate prin hotărâri ale consiliilor județene sau locale, se exercită și de
personalul special împuternicit al acestora.(3) Orice persoană fizică sau juridică are
obligația să furnizeze informațiile și datele solicitate de autoritățile competente pentru
protecția mediului și de administratorii ariilor naturale protejate, pentru îndeplinirea
responsabilităților pe care le au potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență.
(4) În vederea realizării corespunzătoare a controlului în perimetrul și în vecinătatea
ariilor naturale protejate, accesul personalului cu atribuții de control din cadrul
structurilor proprii ale autorităților prevăzute la alin. (1) nu poate fi restricționat,
indiferent de tipul de proprietate.

Capitolul VI Sancțiuni

Articolul 51

Încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență atrage răspunderea civilă,


materială, contravențională sau penală, după caz.

Articolul 52
(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă săvârșirea următoarelor fapte:
a) scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe
raza ariei naturale protejate, cu excepția celor aflate în zonele de dezvoltare durabilă,
pentru alte obiective decât cele prevăzute la art. 27 alin. (1);
b) scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe
raza ariei naturale protejate fără acordul Agenției Naționale pentru Arii Naturale
Protejate sau, după caz, al administratorului, emis potrivit prevederilor art. 27 alin.
(2);
(la 21-11-2019, Litera b) din Articolul 52 , Capitolul VI a fost modificată de Punctul
13, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )
c) nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (1);
d) nerespectarea prevederilor art. 33 alin. (1) și (2);
e) vânarea speciilor de păsări prevăzute în anexa nr. 5 C în perioadele de reproducere
și creștere a puilor;
f) vânarea speciilor de păsări migratoare prevăzute în anexa nr. 5 C în perioada lor de
reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre zonele de cuibărit;
g) capturarea sau uciderea speciilor de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 5 A, 5
B, 5 C, 5 D și 5 E și pentru cazurile în care se aplică derogări, conform
prevederilor art. 38, prelevarea, capturarea sau uciderea speciilor prevăzute în anexele
nr. 4 A și 4 B cu metodele sau mijloacele prevăzute în anexa nr. 6;
h) capturarea sau uciderea speciilor sălbatice cu mijloace nelegale;
h^1) comerțul cu exemplare din speciile prevăzute în anexele A și B la Regulamentul
(CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecția speciilor, faunei
și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea, publicat în Jurnalul Oficial al
Comunităților Europene nr. L61 din 3 martie 1997, cu modificările și completările
ulterioare, ori cu părți sau derivate ale acestora, cu încălcarea dispozițiilor legale în
domeniu, cu excepția cazurilor în care fapta afectează o cantitate mică de astfel de
exemplare și are un impact nesemnificativ asupra stării de conservare a speciilor;
(la 23-04-2021, Alineatul (1) din Articolul 52 , Capitolul VI a fost completat de
Punctul 1, Articolul V din LEGEA nr. 90 din 19 aprilie 2021, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 413 din 20 aprilie 2021 )
i) amplasarea de construcții, investiții în afara zonelor de dezvoltare durabilă din ariile
naturale protejate, cu excepția celor destinate administrării ariei naturale protejate, a
celor destinate prevenirii unor calamități naturale și a celor realizate în scopul
asigurării securității naționale.(2) Pentru săvârșirea din culpă a faptelor prevăzute la
alin. (1) lit. c), d) și h^1), pedeapsa este amenda.
(la 23-04-2021, Articolul 52 din Capitolul VI a fost completat de Punctul 2, Articolul
V din LEGEA nr. 90 din 19 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
413 din 20 aprilie 2021 )(3) Prin derogare de la dispozițiile art. 137 alin. (2) din Legea
nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul
infracțiunii prevăzute la alin. (1), suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru
persoana juridică este cuprinsă între 500 lei și 25.000 lei.
(la 23-04-2021, Articolul 52 din Capitolul VI a fost completat de Punctul 2, Articolul
V din LEGEA nr. 90 din 19 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
413 din 20 aprilie 2021 )
(la 01-02-2014, Art. 52 a fost modificat de art. 197 din LEGEA nr. 187 din 24
octombrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie
2012. )

Articolul 53
(1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 3.000
lei la 6.000 lei pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane
juridice următoarele fapte:
a) nerespectarea măsurilor de protecție, conservare și utilizare stabilite cu caracter
provizoriu de autoritățile competente pentru protecția mediului;
b) îngrădirea accesului persoanelor autorizate spre intrările peșterilor;
c) neanunțarea descoperirii oricărei peșteri;
d) distrugerea sau degradarea marcajelor ori a panourilor indicatoare din exteriorul
sau interiorul ariilor naturale protejate;
e) popularizarea, mediatizarea datelor precise de identificare și localizare a peșterilor
din clasa A, care prin natura lor pot conduce la periclitarea patrimoniului speologic
din această categorie;
f) intrarea în perimetrul protejat fără permisul de acces eliberat de către Agenția
Națională pentru Arii Naturale Protejate/administrator;
(la 21-11-2019, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 53 , Capitolul VI a fost
modificată de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )
g) nedesemnarea, în cadrul șantierelor de exploatare, a persoanelor de specialitate care
să vegheze la protejarea bunurilor geologice din fronturile de lucru;
h) camparea pe suprafața ariilor naturale protejate în afara locurilor special amenajate,
precum și nerespectarea regulamentelor specifice locurilor de campare;
(la 16-04-2011, Litera h) a alin. (1) al art. 53 a fost introdusă de pct. 79 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
i) circulația cu bicicletele în afara traseelor special desemnate și semnalizate;
(la 16-04-2011, Litera i) a alin. (1) al art. 53 a fost introdusă de pct. 79 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
j) activitățile de turism ecvestru în afara traseelor special desemnate și semnalizate;
(la 16-04-2011, Litera j) a alin. (1) al art. 53 a fost introdusă de pct. 79 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
k) organizarea de manifestări sportive, culturale, tabere, pe teritoriul ariei naturale
protejate, fără acordul administratorului/custodelui ariei naturale protejate;
(la 16-04-2011, Litera k) a alin. (1) al art. 53 a fost introdusă de pct. 79 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
l) accesul și circulația vizitatorilor în extravilan, în habitate naturale, în afara traseelor
turistice avizate și semnalizate ca atare, pe suprafața ariilor naturale protejate;
(la 16-04-2011, Litera l) a alin. (1) al art. 53 a fost introdusă de pct. 79 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
m) neevacuarea de către persoanele juridice sau fizice a deșeurilor generate în urma
activităților proprii în ariile naturale protejate.
(la 16-04-2011, Litera m) a alin. (1) al art. 53 a fost introdusă de pct. 79 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )(2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă
contravențională de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoane fizice și de la 30.000 lei
la 60.000 lei pentru persoane juridice următoarele fapte:
a) intervențiile pentru menținerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii,
grupuri de specii sau comunități biotice care constituie obiectul protecției în zonele-
tampon din parcurile naționale și parcurile naturale fără aprobarea autorității publice
centrale pentru protecția mediului și pădurilor, potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit.
e) și alin. (9) lit. e);
(la 16-04-2011, Litera a) a alin. (2) al art. 53 a fost modificată de pct. 80 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
b) intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al
reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate din zonele-tampon din
parcurile naționale și parcurile naturale fără aprobarea autorității publice centrale
pentru protecția mediului și pădurilor, potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit.
f) și alin. (9) lit. f);
(la 16-04-2011, Litera b) a alin. (2) al art. 53 a fost modificată de pct. 80 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
c) acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități din zonele tampon din parcurile
naționale și din parcurile naturale fără acordul administrației ariei naturale protejate,
emis potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. g) și alin. (9) lit. g);
d) activitățile de protecție a pădurilor, acțiunile de prevenire a înmulțirii în masă a
dăunătorilor forestieri care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure în
cantități care depășesc prevederile amenajamentelor din zonele tampon din parcurile
naționale și parcurile naturale fără acordul administrației ariei naturale protejate, emis
potrivit prevederilor art. 22 alin. (8) lit. h) și alin. (9) lit. h);
e) utilizarea unor resurse regenerabile, precum recoltarea de fructe de pădure, de
ciuperci și de plante medicinale din zonele tampon din parcurile naționale și parcurile
naturale fără acordul administratorului ariei naturale protejate, emis potrivit
prevederilor art. 22 alin. (8) lit. i) și alin. (9) lit. i);
f) nerespectarea prevederilor art. 44 lit. a)-c);
g) nefurnizarea informațiilor și datelor solicitate de autoritățile competente pentru
protecția mediului și de administratorii ariilor naturale protejate, pentru îndeplinirea
responsabilităților pe care le au potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență;
h) interzicerea accesului personalului cu atribuții de control din cadrul structurilor
proprii ale autorităților prevăzute la art. 50 alin. (1), în vederea realizării
corespunzătoare a controlului în perimetrul și în vecinătatea ariilor naturale protejate;
i) cele prevăzute la art. 16 lit. f), g) și h) din Regulamentul Consiliului (CE) nr.
338/97, cu modificările și completările ulterioare.
(la 16-04-2011, Litera i) a alin. (2) al art. 53 a fost modificată de pct. 80 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
j) amenajarea sau reamenajarea de trasee turistice, instalarea de panouri informative
fără avizul administratorilor/custozilor ariilor naturale protejate;
(la 16-04-2011, Litera j) a alin. (2) al art. 53 a fost introdusă de pct. 81 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
k) abandonarea animalelor domestice pe suprafața ariilor naturale protejate în afara
pășunilor;
(la 16-04-2011, Litera k) a alin. (2) al art. 53 a fost introdusă de pct. 81 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
l) hrănirea animalelor sălbatice de către orice persoană fizică sau juridică pe suprafața
ariilor naturale protejate, cu excepția administratorilor fondurilor cinegetice și
administratorilor/custozilor ariilor naturale protejate;
(la 16-04-2011, Litera l) a alin. (2) al art. 53 a fost introdusă de pct. 81 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
m) accesul neautorizat cu motociclete, ATV-uri, sănii cu motor, autoturisme sau alte
tipuri de autovehicule, pe suprafața ariilor naturale protejate, în afara drumurilor
publice, a drumurilor forestiere pe care accesul nu este interzis prin semne sau bariere
și a terenurilor special amenajate și semnalizate în acest scop;
(la 16-04-2011, Litera m) a alin. (2) al art. 53 a fost introdusă de pct. 81 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
n) realizarea de săpături, excavații și orice alte lucrări care modifică configurația
naturală a terenurilor din ariile naturale protejate fără avizul administratorilor sau,
respectiv, custozilor acestora;
(la 16-04-2011, Litera n) a alin. (2) al art. 53 a fost introdusă de pct. 81 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
o) nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (8) lit. j).
(la 16-04-2011, Litera o) a alin. (2) al art. 53 a fost introdusă de pct. 81 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă
contravențională de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000 lei
la 100.000 lei pentru persoane juridice următoarele fapte:
a) nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (5);
b) abrogată;
(la 16-04-2011, Litera b) a alin. (3) al art. 53 a fost abrogată de pct. 82 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
c) intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al
reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate fără respectarea
prevederilor art. 22 alin. (6) lit. f);
d) acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități fără respectarea prevederilor art.
22 alin. (6) lit. g);
e) acțiunile de combatere a înmulțirii în masă a dăunătorilor forestieri care necesită
evacuarea materialului lemnos din pădure, în cazul în care apar focare de înmulțire,
fără respectarea prevederilor art. 22 alin. (6) lit. i);
f) nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (1) și (2);
g) comercializarea, deținerea și/sau transportul în scopul comercializării, în stare vie
sau moartă, ale oricăror părți sau produse provenite de la speciile prevăzute în anexa
nr. 5 E fără autorizația specială emisă de către autoritatea publică centrală pentru
protecția mediului și pădurilor, potrivit prevederilor art. 33 alin. (6);
(la 16-04-2011, Litera g) a alin. (3) al art. 53 a fost modificată de pct. 83 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
h) introducerea de specii sălbatice alohtone fără efectuarea unei evaluări a impactului
acestei introduceri asupra speciilor de floră și faună indigene, potrivit prevederilor art.
34;
i) nerespectarea prevederilor art. 48;
j) comercializarea pe piața internă, intracomunitară și exportul în orice scop al
bunurilor prevăzute la art. 49 alin. (1) fără acordul autorității competente pentru
protecția mediului;
k) cele prevăzute la art. 16 lit. a), b), e), i), j) și k) din Regulamentul Consiliului (CE)
nr. 338/97, cu modificările și completările ulterioare;
(la 16-04-2011, Litera k) a alin. (3) al art. 53 a fost modificată de pct. 83 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
l) comercializarea pe piața internă, intracomunitară și exportul în orice scop al
produselor derivate din focă fără respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr.
1.007/2009.
(la 16-04-2011, Litera l) a alin. (3) al art. 53 a fost introdusă de pct. 84 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )
m) nerespectarea prevederilor art. 4 și 7 din Regulamentul (UE) nr. 511/2014 al
Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind măsurile de
conformitate destinate utilizatorilor prevăzute în Protocolul de la Nagoya privind
accesul la resursele genetice și împărțirea corectă și echitabilă a beneficiilor care
rezultă din utilizarea acestora în Uniune;
(la 01-02-2016, Litera m) a alin. (3) al art. 53 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din
ORDONANȚA nr. 7 din 27 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
66 din 29 ianuarie 2016. )
n) nerespectarea prevederilor art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 1.143/2014 al
Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind prevenirea și
gestionarea introducerii și răspândirii speciilor alogene invazive.
(la 01-02-2016, Litera n) a alin. (3) al art. 53 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din
ORDONANȚA nr. 7 din 27 ianuarie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
66 din 29 ianuarie 2016. )(3^1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă
de la 3.000 lei la 5.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 5.000 lei la 10.000 lei,
pentru persoane juridice, următoarele fapte:
a) nerespectarea prevederilor Regulamentului ariei naturale protejate, în cazul în care
fapta nu este sancționată prin alte acte normative;
b) nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (10);
c) nerespectarea prevederilor art. 28^1.
(la 16-04-2011, Alin. (3^1) al art. 53 a fost introdus de pct. 85 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(4) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1)-
(3) se fac de către personalul cu atribuții de control din cadrul autorităților prevăzute
la art. 50 alin. (1) lit. a), b), d)-f), h) și i) și alin. (2), după caz.(5) Contravenientul
poate achita, pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal
ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii
prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această
posibilitate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.

Articolul 54
Prevederile art. 53 referitoare la contravenții se completează cu dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată
cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările
ulterioare.

Capitolul VII Dispoziții finale și tranzitorii

Articolul 55

Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență și se pot
actualiza prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția
mediului și pădurilor, cu avizul Academiei Române.
(la 16-04-2011, Art. 55 a fost modificat de pct. 86 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7
aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Articolul 56
(1) De la data înființării Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, în
subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului apelor și pădurilor,
atribuțiile legate de administrare vor fi preluate de către aceasta.
(la 16-05-2016, Alin. (1) al art. 56 a fost modificat de pct. 6 al art. 9 din LEGEA nr.
95 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 13 mai 2016. )
(1^1) Atribuțiile prevăzute la alin. (1) sunt detaliate în hotărârea Guvernului privind
organizarea și funcționarea entității prevăzute la alin. (1).
(la 16-04-2011, Alin. (1^1) al art. 56 a fost introdus de pct. 88 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )(2) Până la stabilirea și adoptarea planurilor de management în conformitate cu
prevederile prezentei ordonanțe de urgență, se aplică planurile de management
existente, zonele speciale de conservare corespunzând zonelor de protecție integrală
din prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 56^1
(1) În cazul ariilor naturale protejate de interes național care și-au pierdut valoarea și
capacitatea conservativă pentru care au fost declarate inițial, autoritatea publică
centrală pentru protecția mediului și pădurilor poate dispune încetarea regimului de
arie naturală protejată, în baza documentației prevăzute la art. 11 alin. (1).
(2) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, în cazul ariilor
naturale protejate de interes național care și-au pierdut valoarea de conservare pentru
care au fost declarate inițial, în baza documentației prevăzute la art. 11 alin. (1),
dispune încetarea regimului de arie naturală protejată.(3) Modificarea limitelor ariilor
naturale protejate de interes național, în sensul delimitării unei precizii mai bune, se
face la inițiativa Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate sau a structurii de
administrare a ariei naturale protejate în baza unui studiu științific, cu avizul
consiliului științific, cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția
mediului.
(la 21-11-2019, Alineatul (3) din Articolul 56^1 , Capitolul VII a fost modificat de
Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 220 din 15 noiembrie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019 )(4) Prin excepție de la
prevederile alin. (3), modificarea limitelor ariilor naturale protejate este posibilă, prin
scoaterea unor suprafețe din interiorul ariilor naturale protejate, dacă, pentru
suprafețele respective, la data de 29 iunie 2007, erau aprobate, prin hotărâre a
Guvernului, licențe de concesiune pentru exploatarea de resurse minerale
neregenerabile, în temeiul legislației miniere în vigoare. Noile limite ale ariilor
naturale protejate vor fi trasate astfel încât perimetrul exploatației miniere și
drumurile de acces la exploatare să fie în afara ariei naturale protejate. Suplimentar,
între noile limite ale ariei naturale protejate și limitele exploatării miniere va fi
păstrată o zonă minimă, tampon, de lățime 100 metri, pe toată lungimea de grănițuire.
(la 12-07-2018, Articolul 56^1 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 2,
ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 158 din 6 iulie 2018, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 581 din 09 iulie 2018 )(5) Modalitatea de modificare a limitelor,
prevăzută la alin. (4), se realizează, la cererea titularului de licență, prin act
administrativ al conducătorului autorității publice centrale de protecție a mediului.
Modificarea se avizează numai în situația în care, prin grija și pe cheltuiala titularului
de licență, se instituie regimul de arie naturală protejată pe o altă suprafață adiacentă
ariei naturale protejate, situată oriunde pe granița acesteia. Suprafața minimă adusă în
compensare va fi echivalentă cu suprafața scoasă de pe teritoriul ariei naturale
protejate, majorată cu zona-tampon.
(la 12-07-2018, Articolul 56^1 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 2,
ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 158 din 6 iulie 2018, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 581 din 09 iulie 2018 )(6) Cererea de modificare a limitelor este însoțită
de o copie a hotărârii Guvernului privind aprobarea licenței de concesiune a activității
miniere de exploatare, dovada deținerii terenurilor aduse în compensare, dovedită prin
contracte de vânzare-cumpărare, schimb de terenuri, donație, concesiune sau alte
înscrisuri care dovedesc posesia, sau acceptul scris al proprietarilor de terenuri pentru
includerea terenului în aria naturală protejată. Toate documentele referitoare la
limitele terenurilor, cele introduse sau scoase de pe teritoriul ariei naturale protejate,
după caz, sunt însoțite de o documentație elaborată în sistemul de protecție STEREO
70 sau GIS.
(la 12-07-2018, Articolul 56^1 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 2,
ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 158 din 6 iulie 2018, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 581 din 09 iulie 2018 )(7) Modificarea limitelor ariilor naturale protejate
prin extinderea suprafeței ocupate este posibilă, dacă suprafețele suplimentare
îndeplinesc condițiile avute în vedere la desemnarea unei arii naturale protejate, în
condițiile art. 11. Pentru suprafețele nou-introduse se aplică aceleași măsuri de
protecție, conservare și utilizare stabilite pentru aria naturală protejată la care se
alipesc.
(la 12-07-2018, Articolul 56^1 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 2,
ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 158 din 6 iulie 2018, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 581 din 09 iulie 2018 )
(la 16-04-2011, Art. 56^1 a fost introdus de pct. 89 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7
aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Articolul 57

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă:


a) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 4 decembrie 2000, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 462/2001, cu modificările și completările
ulterioare;
b) art. 2 pct. 7, 36, 37, 62-65, art. 50, art. 51 alin. (4^1), (5) și (6), art. 96 alin. (1) pct.
24 și art. 103 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția
mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30
decembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006.
Prezenta ordonanță de urgență transpune:
a) Directiva Consiliului 79/409/CEE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor
sălbatice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L103 din 25 aprilie 1979,
amendată de: Directiva Consiliului 81/854/CEE din 19 octombrie 1981, pentru
adaptarea Directivei 79/409/CEE ca urmare a aderării Greciei, publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene nr. L319 din 7 noiembrie 1981, Directiva Comisiei
85/411/CEE din 25 iulie 1985, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.
L233 din 30 august 1985, Directiva Consiliului 86/122/CEE din 8 aprilie 1986 pentru
adaptarea Directivei 79/409/CEE ca urmare a aderării Spaniei și Portugaliei, publicată
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L100 din 16 aprilie 1986, Directiva
Comisiei 91/244/CEE din 6 martie 1991, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L115 din 8 mai 1991, Directiva Consiliului 94/24/CE din 8 iunie 1994
pentru amendarea anexei nr. 2 la Directiva 79/409/CEE, publicată în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene nr. L164 din 30 iunie 1994, Directiva Comisiei 97/49/CE din 29
iulie 1997, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L223 din 13 august
1997, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 807/2003 din 14 aprilie 2003 pentru
adaptarea la Decizia Consiliului 1999/468/CE a prevederilor referitoare la comitetele
care asistă Comisia în exercitarea prerogativelor sale, descrise în instrumentele
Consiliului adoptate prin procedura de consultare (unanimitate), publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene nr. 122 din 16 mai 2003, Actul de aderare a Greciei,
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L291 din 19 noiembrie 1979,
Actul de aderare a Spaniei și Portugaliei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L302 din 15 noiembrie 1985, Actul de aderare a Austriei, Suediei și
Finlandei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C241 din 29 august
1994 (așa cum a fost adaptat de Decizia Consiliului 91/1/CE, Euratom, ECSC, JOCE
nr. L1 din 1 ianuarie 1995) și de Actul referitor la condițiile aderării pentru Republica
Cehă, Republica Estonă, Republica Cipru, Republica Letonă, Republica Lituaniană,
Republica Ungară, Republica Malta, Republica Polonă, Republica Slovenia și
Republica Slovacă și adaptările tratatelor de fondare ale Uniunii Europene, publicat în
Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L 236 din 23 septembrie 2003;
b) Directiva Consiliului 92/43/CEE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor
naturale și a faunei și florei sălbatice, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților
Europene nr. L206 din 22 iulie 1992, amendată de: Directiva Consiliului 97/62/CE
din 27 octombrie 1997 pentru adaptarea la progresul tehnic și științific a Directivei
92/43/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L305 din 8
noiembrie 1997, Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr.
1882/2003 pentru adaptarea la Decizia Consiliului nr. 1999/468/CE a prevederilor
referitoare la comitetele care asistă Comisia în exercitarea prerogativelor descrise în
instrumentele care fac subiectul procedurii la care face referire art. 251 din Tratatul
CE, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. 284 din 31 octombrie
2003, Actul de aderare a Austriei, Suediei și Finlandei, publicat în Jurnalul Oficial al
Comunităților Europene nr. C241 din 29 august 1994 (așa cum a fost adaptat de
Decizia Consiliului 91/1/CE, Euratom, ECSC, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităților Europene nr. L1 din 1 ianuarie 1995) și de Actul referitor la condițiile
aderării pentru Republica Cehă, Republica Estonă, Republica Cipru, Republica
Letonă, Republica Lituaniană, Republica Ungară, Republica Malta, Republica Polonă,
Republica Slovenia și Republica Slovacă și adaptările tratatelor de fondare ale
Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L236 din
23 septembrie 2003; și
c) Directiva Consiliului nr. 2006/105/CEE din 20 noiembrie 2006 privind adaptarea
Directivelor 73/239/CEE, 74/557/CEE și 2002/83/CE din domeniul mediului, ca
urmare a aderării Bulgariei și României, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L363 din 20 decembrie 2006, amendată de Corigendumul Directivei
Consiliului 2006/105/CEE din 20 noiembrie 2006 pentru adaptarea Directivelor
73/239/CEE, 74/557/CEE și 2002/83/CE din domeniul mediului, ca urmare a aderării
Bulgariei și României, publicat în Jurnalul Oficial al Uniuni Europene nr. L80 din 21
martie 2007.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul mediului
și dezvoltării durabile,
Attila Korodi
Ministrul agriculturii
și dezvoltării rurale,
Decebal Traian Remeș
Ministrul dezvoltării,
lucrărilor publice și locuințelor,
Laszlo Borbely
Ministrul internelor
și reformei administrative,
Cristian David
p. Ministrul transporturilor,
Septimiu Buzașu,
secretar de stat
Departamentul pentru Afaceri Europene,
Adrian Ciocănea,
secretar de stat
Ministrul economiei și finanțelor,
Varujan Vosganian
București, 20 iunie 2007.
Nr. 57.

Anexa nr. 1

SCOPUL ȘI REGIMUL DE MANAGEMENT


al categoriilor de arii naturale protejate
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) din prezenta
ordonanță de urgență, scopul și regimul de management al categoriilor de arii naturale
protejate ce compun rețeaua națională de arii protejate sunt următoarele:
a) Rezervații științifice
Rezervațiile științifice sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția
și conservarea unor habitate naturale terestre și/sau acvatice, cuprinzând elemente
reprezentative de interes științific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic,
paleontologic, pedologic sau de altă natură. Mărimea rezervațiilor științifice este
determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrității zonei protejate.
Managementul rezervațiilor științifice asigură un regim strict de protecție prin care
habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil neperturbată. În aceste zone se
interzice desfășurarea oricăror activități umane, cu excepția activităților de cercetare,
educație și de ecoturism cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul
forului științific competent și al administratorului rezervației științifice. Rezervațiile
științifice corespund categoriei I IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea
Naturii) "Rezervație Naturală Strictă: arie protejată, administrată în principal în
scopuri științifice".
b) Parcuri naționale
Parcurile naționale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și
conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național,
cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspectul fizico-geografic,
floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de
altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri științifice, educative, recreative și
turistice. Managementul parcurilor naționale asigură menținerea cadrului fizico-
geografic în stare naturală, protecția ecosistemelor, conservarea resurselor genetice și
a diversității biologice în condiții de stabilitate ecologică, prevenirea și excluderea
oricărei forme de exploatare a resurselor naturale și a folosințelor terenurilor,
incompatibilă scopului atribuit. Regimul de gospodărire se stabilește prin regulamente
și planuri proprii de protecție și conservare aprobate de autoritățile naționale științifice
și administrative abilitate, potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență. În
perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau fracțiuni de ecosisteme terestre și
acvatice cât mai puțin influențate prin activități umane. Elementele cu valoare
deosebită de pe cuprinsul parcurilor naționale pot fi delimitate și puse sub un regim
strict de protecție ca rezervații științifice. Parcurile naționale se întind în general pe
suprafețe mari de teren. În perimetrul parcurilor naționale sunt admise doar activitățile
tradiționale practicate numai de comunitățile din zona parcului național, activități
tradiționale ce vor fi reglementate prin planul de management. Parcurile naționale
corespund categoriei II IUCN "Parc național: arie protejată administrată în special
pentru protecția ecosistemelor și pentru recreere".
c) Monumente ale naturii
Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt
protecția și conservarea unor elemente naturale cu valoare și semnificație ecologică,
științifică, peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale
sălbatice rare, endemice ori amenințate cu dispariția, arbori seculari, asociații
floristice și faunistice, fenomene geologice - peșteri, martori de eroziune, chei, cursuri
de apă, cascade și alte manifestări și formațiuni geologice, depozite fosilifere, precum
și alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea
lor. Dacă monumentele naturii nu sunt cuprinse în perimetrul altor zone aflate sub
regim de protecție, pentru asigurarea integrității lor se vor stabili zone de protecție
obligatorie, indiferent de destinația și de deținătorul terenului.
Managementul monumentelor naturii se face după un regim strict de protecție care
asigură păstrarea trăsăturilor naturale specifice. În funcție de gradul lor de
vulnerabilitate, accesul populației poate fi limitat sau interzis.
Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN "Monument natural: arie
protejată administrată în special pentru conservarea elementelor naturale, specifice".
d) Rezervații naturale
Rezervațiile naturale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția
și conservarea unor habitate și specii naturale importante sub aspect floristic,
faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic.
Mărimea lor este determinată de arealul necesar asigurării integrității elementelor
protejate.
Managementul rezervațiilor naturale se face diferențiat, în funcție de caracteristicile
acestora, prin măsuri active de gospodărire pentru a asigura menținerea habitatelor
și/sau în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice.
Pe lângă activitățile științifice, după caz, pot fi admise activități turistice,
educaționale, organizate. Sunt admise unele activități de valorificare durabilă a unor
resurse naturale. Sunt interzise folosințe ale terenurilor sau exploatarea resurselor care
dăunează obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate,
rezervațiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier,
geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zonă umedă, marină, de resurse
genetice și altele.
Aceste rezervații corespund categoriei IV IUCN, și anume arie de gestionare a
habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în special pentru conservare prin
intervenții de gospodărire.
e) Parcuri naturale
Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și
conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacțiunea activităților umane cu
natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă
peisagistică și/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică.
Managementul parcurilor naturale urmărește menținerea interacțiunii armonioase a
omului cu natura prin protejarea diversității habitatelor și peisajului, promovând
păstrarea folosințelor tradiționale ale terenurilor, încurajarea și consolidarea
activităților, practicilor și culturii tradiționale ale populației locale.
De asemenea, se oferă publicului posibilități de recreere și turism și se încurajează
activitățile științifice și educaționale.
Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN "Peisaj protejat: arie protejată
administrată în principal pentru conservarea peisajului și recreere".
f) Rezervații ale biosferei
Rezervațiile biosferei sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția
și conservarea unor zone de habitat natural și a diversității biologice specifice.
Rezervațiile biosferei se întind pe suprafețe mari și cuprind un complex de ecosisteme
terestre și/sau acvatice, lacuri și cursuri de apă, zone umede cu comunități biocenotice
floristice și faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din
amenajarea tradițională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influența omului și
care pot fi readuse la starea naturală, comunități umane a căror existență este bazată
pe valorificarea resurselor naturale, pe principiul dezvoltării durabile și armonioase.
Mărimea rezervațiilor biosferei este determinată de cerințele de protecție și conservare
eficiente ale mediului natural și ale diversității biologice specifice.
Managementul rezervațiilor biosferei se realizează conform unor regulamente și
planuri de protecție și conservare proprii, în conformitate cu recomandările
Programului Om - Biosferă de sub egida UNESCO. Dacă în perimetrul rezervațiilor
biosferei sunt cuprinse și situri naturale ale patrimoniului universal, managementul
rezervației se realizează cu respectarea prevederilor Convenției privind protecția
patrimoniului mondial cultural și natural, de sub egida UNESCO.
Pentru asigurarea protecției și conservării unor zone de habitat natural și a diversității
biologice specifice, precum și pentru valorificarea resurselor naturale disponibile,
potrivit cerințelor de consum ale populațiilor locale și în limitele potențialului
biologic natural de regenerare a acestor resurse, în cuprinsul rezervațiilor biosferei se
pot delimita zone cu regim diferențiat de protecție ecologică, de conservare și de
valorificare a resurselor, după cum urmează:1. zone strict protejate, având regimul de
protecție și conservare a rezervațiilor științifice;2. zone tampon, cu rol de protecție a
zonelor strict protejate și în care sunt admise activități limitate de valorificare a
resurselor disponibile, în conformitate cu autorizațiile date de administrația
rezervației;3. zone de reconstrucție ecologică, în care se realizează măsuri de refacere
a mediului deteriorat;4. zone de dezvoltare durabilă, valorificabile economic prin
practici tradiționale sau noi, ecologic admise, în limitele capacității de regenerare a
resurselor.
Rezervațiile biosferei cu așezări umane sunt astfel gestionate încât să constituie
modele de dezvoltare a comunităților umane în armonie cu mediul natural.
g) Zone umede de importanță internațională
Zonele umede de importanță internațională sunt acele arii naturale protejate al căror
scop este asigurarea protecției și conservării siturilor naturale cu diversitatea biologică
specifică zonelor umede.
Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării lor și al utilizării
durabile a resurselor biologice pe care le generează, în conformitate cu prevederile
Convenției privind conservarea zonelor umede de importanță internațională, în special
ca habitat al păsărilor acvatice.
h) Situri naturale ale patrimoniului natural universal
Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate
ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor zone de habitat natural în
cuprinsul cărora există elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de
importanță universală. Mărimea arealului lor este determinată de cerințele pentru
asigurarea integrității și conservării elementelor supuse acestui regim de protecție. În
cuprinsul acestor zone pot exista comunități umane ale căror activități sunt orientate
pentru o dezvoltare compatibilă cu cerințele de protecție și conservare ale sitului
natural.
Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizează în
conformitate cu regulamentele și planurile proprii de protecție și conservare, cu
respectarea prevederilor Convenției privind protecția patrimoniului mondial cultural și
natural, de sub egida UNESCO.
i) Arii speciale de conservare
Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate de interes comunitar ale
căror scopuri sunt conservarea, menținerea și, acolo unde este cazul, readucerea într-o
stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale și/sau a populațiilor speciilor
pentru care situl este desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate
pentru conservarea tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor prevăzute în
anexele nr. 2 și 3.
Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management
adecvate, specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management, și
măsuri legale, administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor
naturale și a habitatelor speciilor, precum și a perturbării speciilor pentru care zonele
au fost desemnate. Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă sau nu este
necesar pentru managementul ariei speciale de conservare, dar care ar putea afecta în
mod semnificativ aria, singur sau în combinație cu alte planuri ori proiecte, este supus
unei evaluări adecvate a efectelor potențiale asupra ariei naturale protejate de interes
comunitar, având în vedere obiectivele de conservare a acesteia, conform prevederilor
art. 28 din prezenta ordonanță de urgență.
Ariile speciale de conservare se desemnează prin hotărâre a Guvernului, după
recunoașterea statutului lor de către Comisia Europeană, și vor face parte din rețeaua
europeană «Natura 2000».
(la 16-04-2011, Litera i) din anexa 1 a fost modificată de pct. 90 al art. I din LEGEA
nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )
j) Arii de protecție specială avifaunistică
Ariile de protecție specială avifaunistică sunt acele arii naturale protejate ale căror
scopuri sunt conservarea, menținerea și, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare
de conservare favorabilă a speciilor de păsări și a habitatelor specifice, desemnate
pentru protecția speciilor de păsări migratoare sălbatice, mai ales a celor prevăzute în
anexele nr. 3 și 4 A.
Managementul ariilor speciale de protecție se realizează ca și pentru ariile speciale de
conservare.
Ariile speciale de protecție sunt desemnate prin hotărâre a Guvernului și fac parte din
rețeaua europeană "NATURA 2000".
k) Situri de importanță comunitară
Siturile de importanță comunitară reprezintă acele arii care, în regiunea sau în
regiunile biogeografice în care există, contribuie semnificativ la menținerea sau
restaurarea la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale din anexa nr. 2
sau a speciilor de interes comunitar din anexa nr. 3 și care pot contribui astfel
semnificativ la coerența rețelei "NATURA 2000" și/sau contribuie semnificativ la
menținerea diversității biologice în regiunea ori regiunile biogeografice respective.
Pentru speciile de animale cu areal larg de răspândire, siturile de importanță
comunitară ar trebui să corespundă zonelor din areal în care sunt prezenți factori
abiotici și biotici esențiali pentru existența și reproducerea acestor specii.
Propunerile de situri de importanță comunitară se stabilesc prin ordin al autorității
publice centrale pentru protecția mediului, pe baza criteriilor enunțate în anexa nr. 7.
l) Geoparcul
Geoparcul este un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături
de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Caracteristicile
geologice sunt cuprinse într-un număr de situri de importanță științifică, educațională
sau estetică, reprezentative pentru un anumit moment din istoria Pământului ori pentru
anumite evenimente sau procese geologice.
Un geoparc are limite bine definite, o suprafață suficient de mare și o strategie de
dezvoltare teritorială în folosul comunităților locale, a căror existență este bazată pe
valorificarea resurselor naturale și culturale, pe principiul dezvoltării durabile.
Geoparcurile sunt zone cu așezări umane astfel gestionate încât să constituie modele
de dezvoltare a comunităților în armonie cu mediul natural.
Geoparcul are o structură de administrare proprie care, în parteneriate locale și
naționale, asigură conservarea patrimoniului natural și cultural și propune metode noi
de protecție, educație, cooperare în scopul dezvoltării socioeconomice, îmbunătățirii
condițiilor de viață din mediul rural și întăririi identității locale.
Managementul unui geoparc se realizează în conformitate cu strategia de dezvoltare
teritorială identificată și în conformitate cu recomandările UNESCO și Cartei Rețelei
Europene a Geoparcurilor. Pentru asigurarea managementului siturilor geologice,
naturale, istorice, culturale, precum și pentru valorificarea resurselor naturale
disponibile, potrivit cerințelor de consum ale populațiilor locale, în cuprinsul
geoparcului se pot delimita zone cu regim diferențiat de protecție, de conservare și de
valorificare a resurselor, după cum urmează:1. zone strict protejate, având regimul de
protecție și conservare a rezervațiilor științifice;2. zone tampon, cu rol de protecție a
zonelor strict protejate și în care sunt admise activități limitate de valorificare a
resurselor disponibile, în conformitate cu autorizațiile date de administrația
geoparcului;3. zone de dezvoltare durabilă, valorificabile economic prin practici
tradiționale sau noi, ecologic admise, în limitele capacității de regenerare a resurselor.
Geoparcul reprezintă un concept lansat și susținut de UNESCO, în parteneriat cu
Rețeaua Europeană a Geoparcurilor. La nivel mondial a fost creată Rețeaua Globală
(UNESCO) a Geoparcurilor. Recunoașterea internațională a funcționarii unui geoparc
și acceptarea lui în aceste structuri se face în acord cu reglementările stabilite de
UNESCO și de Carta Rețelei Europene a Geoparcurilor.

Anexa nr. 2

TIPURI
de habitate naturale a căror conservare necesită declararea ariilor speciale de
conservare
Un asterisc înaintea numelui habitatului semnifică faptul că este un habitat prioritar.

Cod
"NATU Denumirea tipului de habitat
RA  
2000"

───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
1110 Maluri nisipoase acoperite permanent cu un strat mic de apă marină;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
1140 Lagune și golfuri cu bancuri de nisip neacoperite de apă;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
1150 *Lagune și golfuri cu bancuri de nisip;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
1160 Lagune și golfuri cu bancuri de nisip;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
1210 Vegetație anuală la linia de țărm;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
1220 Vegetație perenă a țărmurilor stâncoase;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
1310 Salicornia și alte specii anuale care colonizează regiunile mlăștinoase sau
───── nisipoase;
─── ──────────────────────────────────────────
1340 ───────────────────────────
───── *Pajiști sărăturate continentale;
─── ──────────────────────────────────────────
1530 ───────────────────────────
───── Stepe și mlaștini sărăturate panonice;
─── ──────────────────────────────────────────
2330 ───────────────────────────
───── Dune continentale cu pășuni deschise cu Corynephorus și Agrostis;
─── ──────────────────────────────────────────
2340 ───────────────────────────
───── *Dune continentale panonice;
─── ──────────────────────────────────────────
2110 ───────────────────────────
───── Dune mobile embrionare;
─── ──────────────────────────────────────────
2120 ───────────────────────────
───── Dune mobile de-a lungul țărmurilor cu Ammophila arenaria (dune albe)
─── ──────────────────────────────────────────
2130 ───────────────────────────
───── Dune fixate cu vegetație herbacee perenă (dune gri);
─── ──────────────────────────────────────────
2160 ───────────────────────────
───── Dune cu Hippophae rhamnoides;
─── ──────────────────────────────────────────
2180 ───────────────────────────
───── Dune împădurite din regiunea atlantică, continentală și boreală;
─── ──────────────────────────────────────────
2190 ───────────────────────────
───── Depresiuni umede intradunale;
─── ──────────────────────────────────────────
3130 ───────────────────────────
───── Ape stătătoare, oligotrofe până la mezotrofe cu vegetația de Littorelletea
─── uniflorae și/sau de Isoeto-Nanojuncetea;
3140 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Ape puternic oligomezotrofe cu vegetația bentonică de Chara spp.;
3150 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Lacuri eutrofe naturale cu vegetație tip de Magnopotamion sau
3160 Hydrocharition;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
31AO Lacuri distrofice și bălți;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
3220 *Izvoare termale din Transilvania acoperite de lotuși;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
3230 Râuri alpine și vegetația herbacee de pe malurile lor;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
3240 Râuri de munte și vegetația lor lemnoasă cu Myricaria germanica;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
3260 Râuri de munte și vegetația lor lemnoasă cu Salix elaeagnos;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
3270 Cursuri de apă din pajiștile montane cu vegetația de Ranunculion fluitantis
───── și Callitricho-Batrachian;
─── ──────────────────────────────────────────
4060 ───────────────────────────
───── Râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de Chenopodian rubri și Bidentian
─── p.p.;
4030 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Pajiști alpine și boreale;
4070 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Pajiști uscate;
40AO ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── *Tufișuri cu Pinus mugo și Rhododendron hirsutum (Mugo-
40CO Rhododendretum hirsuti);
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
5130 *Tufișuri subcontinentale peri-panonice;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
6110 *Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
6120 Formațiuni cu Juniperus communis în zone sau pajiști calcaroase;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
6150 *Pajiști rupicole calcaroase sau bazofile cu Alysso-Sedion albi;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
6170 *Pajiști calcaroase pe nisipuri xerice; pajiști xerofile calcaroase pe nisip;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
6190 Pajiști boreale și alpine pe substrat silicios;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
6210 Pajiști calcaroase alpine și subalpine;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
6220 Pajiști panonice de stâncării (Stipo-festucetalia palentis);
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
6230 Pajiști uscate seminaturale și faciesuri de acoperire cu tufișuri pe substrat
───── calcaros (*situri importante pentru orhidee);
─── ──────────────────────────────────────────
6240 ───────────────────────────
───── *Pseudostepe cu iarbă și plante anuale de Thero-Brachypodietea;
─── ──────────────────────────────────────────
6250 ───────────────────────────
───── *Pajiști bogate în specii de Nardus, pe substraturile silicioase ale zonelor
─── muntoase;
6260 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── *Pajiști stepice subpanonice;
6290 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── *Pajiști stepice panonice pe loess;
62CO ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── *Pajiști panonice nisipoase;
62DO ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Stepe ponto-panonice vestice;
6410 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── *Stepe ponto-sarmatice;
6420 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Pajiști acidofile Oro-Moesiene;
6430 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argilo-lemnoas
6440 (Molinion caeruleae);
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
6510 Pajiști umede cu ierburi înalte;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
6520 Asociații de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la nivelul câmpiilor până la
───── nivel montan și alpin;
─── ──────────────────────────────────────────
7110 ───────────────────────────
───── Pajiști aluviale ale văilor de râuri cu Cnidion dubii;
─── ──────────────────────────────────────────
7120 ───────────────────────────
───── Pajiști de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sangiusorba officinalis);
─── ──────────────────────────────────────────
7130 ───────────────────────────
───── Pajiști montane;
─── ──────────────────────────────────────────
7140 ───────────────────────────
───── *Turbării active;
─── ──────────────────────────────────────────
7150 ───────────────────────────
───── Turbării degradate încă capabile de o regenerare naturală;
─── ──────────────────────────────────────────
7210 ───────────────────────────
───── Turbării de acoperire (*dacă este activă turbăria);
─── ──────────────────────────────────────────
7220 ───────────────────────────
───── Mlaștini turboase de tranziție și turbării mișcătoare;
─── ──────────────────────────────────────────
7230 ───────────────────────────
───── Depresiuni pe substraturi turboase;
─── ──────────────────────────────────────────
7240 ───────────────────────────
───── *Mlaștini calcaroase cu Cladium mariscus și specii de Caricion davallianae;
───
8110 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── *Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion);
8120 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Mlaștini alcaline;
8150 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── *Vegetație pionieră alpină cu Caricion bicoloris-atrofuscae;
8160 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Grohotiș stâncos al etajului montan (Androsacetalia alpinae și Galeopsitalia
8210 ladani);
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
8220 Grohotiș calcaros și de șisturi calcaroase ale etajelor montane până la cele
───── alpine (Thlaspietea rotundifolii);
─── ──────────────────────────────────────────
8230 ───────────────────────────
───── Grohotișuri medioeuropene silicoase ale regiunilor înalte;
─── ──────────────────────────────────────────
8240 ───────────────────────────
───── *Grohotișuri medioeuropene calcaroase ale etajelor montane;
─── ──────────────────────────────────────────
8310 ───────────────────────────
───── Pante stâncoase calcaroase cu vegetație chasmofitică;
─── ──────────────────────────────────────────
9110 ───────────────────────────
───── Pante stâncoase silicioase cu vegetație chasmofitică;
─── ──────────────────────────────────────────
9130 ───────────────────────────
───── Stânci silicioase cu vegetație pionieră de Sedo-Scleranthion sau Sedo albi-
─── Veronicion dillenii;
9140 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Grohotiș și lespezi calcaroase;
9150 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Grote neexploatate turistic;
9160 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Păduri tip Luzulo-Fagetum;
9170 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Păduri tip Asperulo-Fagetum;
9180 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Păduri subalpine medioeuropene cu Acer și Rumex arifolius ;
9190 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Păduri medioeuropene tip Cephalanthero-Fagion;
91BO ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Păduri cu stejar pedunculat sau stejar subatlantic și medioeuropean și cu
91DO Carpinion betuli;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
91EO Stejăriș cu Galio-Carpinetum;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
91FO *Păduri de pantă, grohotiș sau ravene cu Tilio-Acerion;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
91HO Stejăriș bătrân acidofil al câmpurilor nisipoase cu Quercus robur;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
91IO Pădure de frasin termofil cu Fraxinus angustifolia;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
91MO *Turbării împădurite;
───── ──────────────────────────────────────────
─── ───────────────────────────
91VO *Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padio
───── Alnion nicanae, Salicion albae);
─── ──────────────────────────────────────────
91XO ───────────────────────────
───── Păduri mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau
─── Fraxinus angustifolia, riverane marilor fluvii (Ulmenion minaris);
91YO ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── *Păduri panonice cu Quercus pubescens;
91ZO ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Vegetație de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp.;
91AA ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Păduri panonice-balcanice de stejar turcesc;
91BA ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
─── Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion);
9410 ──────────────────────────────────────────
───── ───────────────────────────
*Păduri de fag dobrogene;
──────────────────────────────────────────
───────────────────────────
Păduri dacice de stejar și carpen;
──────────────────────────────────────────
───────────────────────────
Păduri de tei argintiu specifice zonei Moesice;
──────────────────────────────────────────
───────────────────────────
───
Păduri estice de stejar alb;
9420
──────────────────────────────────────────
─────
───────────────────────────
───
Păduri de brad argintiu specifice zonei Moesice;
9260
──────────────────────────────────────────
─────
───────────────────────────
───
Păduri acidofile cu Picea din etajele alpine montane;
9280
──────────────────────────────────────────
─────
───────────────────────────
───
Păduri alpine cu Larix decidua și/sau Pinus cembra;
92AO
──────────────────────────────────────────
─────
───────────────────────────
───
Păduri cu Castanea sativa;
95AO
──────────────────────────────────────────
─────
───────────────────────────
───
Păduri cu Quercus frainetto;
9530
──────────────────────────────────────────
─────
───────────────────────────
───
Galerii cu Salix alba și Populus alba;
──────────────────────────────────────────
───────────────────────────
Păduri oro-mediteraneene înalte de pin;
──────────────────────────────────────────
───────────────────────────
Păduri sub-mediteraneene de pin cu pin negru endemic.
──────────────────────────────────────────
───────────────────────────

Anexa nr. 3

SPECII
de plante și de animale a căror conservare necesită desemnarea ariilor speciale de
conservare și a ariilor de protecție specială avifaunistică
Interpretare1. Anexa nr. 3 este o continuare a anexei nr. 2 pentru stabilirea rețelei
"NATURA 2000".2. Speciile prezentate în anexă sunt indicate:
a) prin numele speciei ori subspeciei; sau
b) prin toate speciile care aparțin unui taxon mai mare sau unei părți din acel
taxon.3. Simboluri
Un asterisc înaintea numelui speciilor semnifică faptul că este o specie prioritară la
nivelul Uniunii Europene.
(la 16-04-2011, Partea introductivă a pct. 3 din anexa nr. 3 a fost modificată de pct. 91
al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL
nr. 262 din 13 aprilie 2011. )
a) ANIMALE VERTEBRATE
MAMIFERE
CHIROPTERA
Rhinolophidae– Rhinolophus blasii (Liliacul cu potcoavă al lui Blasius)– Rhinolophus
euryale (Liliacul mediteranean cu potcoavă)– Rhinolophus ferrumequinum (Liliacul
mare cu potcoavă)– Rhinolophus hipposideros (Liliacul mic cu
potcoavă)– Rhinolophus mehelyi (Liliacul cu potcoavă al lui Mehely)
Vespertilionidae– Barbastella barbastellus (Liliac cârn)– Miniopterus schreibersi
(Liliac cu aripi lungi)– Myotis bechsteini (Liliac cu urechi mari)– Myotis blythi
(Liliac comun mic)– Myotis capaccinii (Liliac cu picioare lungi)– Myotis dasycneme
(Liliac de iaz)– Myotis emarginatus (Liliac cărămiziu)– Myotis myotis (Liliac comun)
RODENTIA
Sciuridae– Spermophilus citellus (Citellus citellus)
(Popândău/Șuită)
Cricetidae– Mesocricetus newtoni (Grivan mic, Hamster românesc)
Microtidae– Microtus tatricus (Șoarece de Tatra)
Zapodidae– Sicista subtilis (Șoarece săritor de stepă)
Castoridae– Castor fiber (Castor)
CARNIVORA
Canidae– *Canis lupus (Lup)
(la 16-04-2011, Punctul "Canidae" de la litera a) a pct. 3 din anexa nr. 3 a fost
modificat de pct. 92 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )
Ursidae– * Ursus arctos (Urs brun)
Mustelidae– Lutra lutra (Vidră, Lutră)
(la 16-04-2011, Punctul "Mustelidae" de la litera a) a pct. 3 din anexa nr. 3 a fost
modificat de pct. 92 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )
Felidae– Lynx lynx (Râs)
Phocidae– * Monachus monachus (Vacă de mare, Focă cu burtă albă)
ARTILODACTYLA
Bovidae– * Bison bonasus (Zimbru)
CETACEA– Tursiops truncatus (Delfin mare, Delfin cu bot gros)– Phocoena
phocoena (Marsuin, Porc de mare)
PĂSĂRI
GAVIIFORMES
Gavidae– Gavia stellata (Fundac mic)– Gavia arctica (Fundac polar,
Cufundac)– Gavia immer (Cufundac mare)
PELECANIFORMES
Phalacrocoracidae– Phalacrocorax pygmaeus (Cormoran mic)
Pelecanidae– Pelecanus onocrotalus (Pelican comun)– Pelecanus crispus (Pelican
creț)
CICONIFORMES
Ardeidae– Botaurus stellaris (Bou de baltă, Buhai de baltă)– Ixobrychus minutus
(Stârc pitic)– Nycticorax nycticorax (Stârc de noapte)– Ardeola ralloides (Stârc
galben)– Egretta garzetta (Egretă mică)– Egretta alba (Egretă mare)– Ardea purpurea
(Stârc roșu)
Ciconiidae– Ciconia nigra (Barză neagră)– Ciconia ciconia (Barză albă)
Threskiornithidae– Plegadis felcinellus (Țigănuș, Ibis negru)– Platalea leucorodia
(Lopătar, Stârc lopătar)
ANSERIFORMES
Anatidae– Cygnus cygnus (Lebădă de iarnă)– Anser erythropus (Gârlița
mică)– Branta ruficollis (Gâscă cu gât roșu)– Tadorna ferruginea (Călifar
roșu)– Aythya nyroca (Rață roșie, Rață cu ochii albi)– Oxyura leucocephala (Rață cu
cap alb)
FALCONIFORMES
Accipitridae– Pernis apivorus (Viespar)– Milvus migrans (Gaie brună, Gaie
neagră)– Milvus milvus (Gaie roșie, Șorliță)– Haliaeetus albicilla
(Codalb)– Neophron percnopterus (Hoitar)– Gypaetus barbatus (Zăganul, Vulturul
bărbos)– Aegypius monachus (Vultur pleșuv brun, Vultur negru)– Gyps fulvus
(Vultur pleșuv sur)– Circaetus gallicus (Șerpar)– Circus aeruginosus (Erete de
stuf)– Circus cyaneus (Erete vânăt)– Circus macrourus (Erete alb)– Circus pygargus
(Erete sur)– Accipiter brevipes (Uliu cu picioare scurte)– Buteo rufinus (Șorecar
mare)– Aquila pomarina (Acvilă țipătoare mică)– Aquila clanga (Acvilă țipătoare
mare)– Aquila heliaca (Acvilă de câmp)– Aquila chrysaetos (Acvilă de
munte)– Hieraaetus pennatus (Acvilă pitică, Acvilă mică)
Pandionidae– Pandion haliaetus (Vultur pescar, Uligan pescar)
Falconidae– Falco naumanni (Vânturel, Vinderel mic)– Falco vespertinus (Șoimuleț,
Vânturel de seară)– Falco cherrug (Șoim dunărean)– Falco peregrinus (Șoim călător)
GALLIFORMES
Tetraornidae– Tetrao tetrix tetrix (Cocoș de mesteacăn)– Tetrao urogallus (Cocoș de
munte)
GRUIFORMES
Rallidae– Porzana porzana (Cresteț pestriț, Cresteluț pestriț)– Porzana parva
(Cresteluț mijlociu, Cresteț mijlociu, Cresteț cenușiu)– Porzana pussilla (Cresteluț
pitic, Cresteț pitic)– Crex crex (Cristei de câmp, Cârstei de câmp)
Gruidae– Grus grus (Cocor)
Otididae– Otis tarda (Dropie)
CHARADRIIFORMES
Recurvirostridae– Recurvirostra avosetta (Ciocîntors)– Himantopus himantopus
(Piciorong, Cătăligă)
Burhinidae– Burhinus oedicnemus (Pasărea ogorului)
Glareolidae– Glareola pratincola (Ciovlică ruginie)
Charadriidae– Pluvialis apricaria (Ploier auriu)– Charadrius alexandrinus (Prundăraș
de sărătura)– Charadrius (Eudromias) morinellus (Prundăraș de munte)
Scolopacidae– Calidris alpina (Fungaci de țărm)– Gallinago media (Becațina
mare)– Numenius tenuirostris (Culic cu cioc subțire)– Tringa glareola (Fluierar de
mlaștină)– Phalaropus lobatus (Notatiță)
Laridae– Larus melanocephalus (Pescăruș cu cap negru)– Larus genei (Pescăruș cu
cioc subțire, pescăruș roz, pescăruș rozalb)– Larus minutus (Pescăruș mic)
Sternidae– Sterna (Gelochelidon) nilotica (Pescăriță răzătoare)– Sterna caspia
(Pescăriță mare)– Sterna sandvicensis (Chiră de mare)– Sterna hirundo (Chiră de
baltă)– Sterna albifrons (Chiră mică)– Chlidonias hybridus (Chirighiță cu obraz
alb)– Chlidonias niger (Chirighiță neagră)
STRIGIFORMES
Strigidae– Bubo bubo (Buhă, Bufniță)– Glaucidium passerinum (Ciuvică)– Asio
flammeus (Ciuf de câmp)– Aegolius funereus (Minuniță)
CAPRIMULGIFORMES
Caprimulgidae– Caprimulgus europaeus (Caprimulg)
CORACIIFORMES
Alcedinidae– Alcedo atthis (Pescăraș albastru)
Coraciidae– Coracias garrulus (Dumbrăveancă)
PICIFORMES
Picidae– Picus canus (Ghionoaie sură)– Dryocopus martius (Ciocănitoare
neagră)– Dendrocopos syriacus [Ciocănitoare (pestriță) de grădină]– Dendrocopos
medius (Ciocănitoare de stejar)– Dendrocopos leucotos (Ciocănitoare cu spate
alb)– Picoides tridactylus (Ciocănitoare de munte)
PASSERIFORMES
Alaudidae– Melanocorypha calandra (Ciocârlie de Bărăgan)– Calandrella
brachydactyla (Ciocârlie de stol)– Lullula arborea (Ciocârlie de pădure)
Motacillidae– Anthus campestris (Fâsă de câmp)
Muscicapidae/Turdinae– Oenanthe pleschanka (Pietrar negru)– Luscinia svecica
(Gușă vânătă)
Muscicapidae/Sylviinae– Acrocephalus paludicola (Lăcar de pipirig)– Acrocephalus
melanopogon (Privighetoare de baltă)– Sylvia nisoria (Silvie porumbacă)
Muscicapidae (Muscicarpinae)– Ficedula parva (Muscar mic)– Ficedula albicollis
(Muscar gulerat)
Laniidae– Lanius collurio (Sfrâncioc roșiatic)– Lanius minor (Sfrâncioc cu frunte
neagră, Sfrâncioc mic)
Emberizidae– Emberiza hortulana (Presură de grădină)
REPTILE
CHELONIA (TESTUDINES)
Testudinidae– Testudo hermanni (Țestoasă de uscat bănățeană)– Testudo graeca
(Țestoasă de uscat dobrogeană)
Emydidae– Emys orbicularis (Broască țestoasă de apă)
OPHIDIA (SERPENTES)
Colubridae– Elaphe quatuorlineata (Balaur mare) (inclusiv subspecia sauromates)
Viperidae– Vipera ursinii (Vipera ursinii moldavica, Vipera ursinii renardi și/sau
forme intermediare) (Viperă de stepă)– * Vipera ursinii rakosiensis (Viperă de
fâneață)
AMFIBIENI
CAUDATA
Salamandridae– Triturus cristatus (Triturus cristatus cristatus) (Triton cu
creastă)– Triturus dobrogicus (Triturus cristatus dobrogicus) (Triton cu creastă
dobrogean)– Triturus montandoni (Triton carpatic)– Triturus vulgaris ampelensis
(Tritonul comun transilvănean)
ANURA
Discoglossidae– Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roșie)– Bombina
variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă)
Pelobatidae– Pelobates fuscus (Broască de pământ, Broasca gheboasă)
PEȘTI
PETROMYZONIFORMES
Petromyzonidae– Eudontomyzon danfordi (Chișcar)– Eudontomyzon
mariae– Eudontomyzon vladykovi
CLUPEIFORMES
Clupeidae– Alosa pontica (Scrumbie de Dunăre)– Alosa caspia caspia (Rizeafcă)
SALMONIFORMES
Salmonidae– Hucho hucho (Lostriță)
Umbridae– Umbra krameri (Țigănuș)
PERCIFORMES
Percidae– Gymnocephalus schraetzer (Răspăr)– Gymnocephalus baloni (Ghiborț de
râu)– Zingel spp.
CYPRINIFORMES
Cyprinidae– Aspius aspius (Avat)– Barbus meridionalis (Moioagă)– Chalcalburnus
chalcoides (Obleț mare)– Gobio albipinnatus (Porcușor de nisip)– Gobio uranoscopus
(Petroc)– Gobio kessleri (Petroc)– Leuciscus (Telestes) souffia (Clean
dungat)– Pelecus cultratus (Sabiță)– Rutilus pigus (Babușcă de Tur)– Rhodeus
sericeus amarus (Boarcă)
Cobitidae– Cobitis elongata (Fâsă mare)– Cobitis taenia (Zvârlugă)– Misgurnis
fossilis (Țipar, Vârlan)– Sabanejewia aurata (Dunarință)
SCORPAENIFORMES– Cottus gobio (Zglăvoc)
NEVERTEBRATE
ARTHROPODA
CRUSTACEA
Decapoda (Crustacei)– * Austropotamobius torrentium
INSECTA
Coleoptera (Gândaci)– Bolbelasmus unicornis– Boros schneideri– Buprestis
splendens– Carabus hampei– Carabus hungaricus– Carabus variolosus– Cerambyx
cerdo (Croitor)– Cucujus cinnaberinus– Graphoderus bilineatus– Lucanus cervus
(Rădașcă)– Morimus funereus– Oxyporus mannerheimi– * Osmoderma eremita
(Pustnicul, Gândacul sihastru)– *Phryganophilus ruficollis
(la 16-04-2011, Liniuța a 14-a de la punctul "Coleoptera" (Gândaci), poziția "Insecta",
litera a) a pct. 3 din anexa nr. 3 a fost modificată de pct. 93 al art. I din LEGEA nr. 49
din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. ) – Pilemia tigrina– Probaticus subrugosus– * Pseudogaurotina
excellens– Rhysodes sulcatus– * Rosalia alpina (Croitorul alpin)– Stephanopachys
substriatus
Lepidoptera (Fluturi diurni și nocturni)– Arytrura musculus– *Callimorpha
quatripunctaria (Euplagia, Panaxia)
(la 16-04-2011, Liniuța a 2-a de la punctul "Lepidoptera" (Fluturi diurni și nocturni),
poziția "Insecta", litera a) a pct. 3 din anexa nr. 3 a fost modificată de pct. 94 al art. I
din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262
din 13 aprilie 2011. ) – Catopta thrips– Colias myrmidone– Cucullia mixta
lorica– Dioszeghyana schmidtii– Eriogaster catax– Euphydryas aurinia– Euphydryas
maturna– Erannis ankeraria– Gortyna borelii lunata– Glyphipterix
loricatella– Hypodryas maturna partiensis– Lycaene helle– Lycaena dispar– Lepidea
morsei
(la 16-04-2011, Liniuța a 16-a de la punctul "Lepidoptera" (Fluturi diurni și nocturni),
poziția "Insecta", litera a) a pct. 3 din anexa nr. 3 a fost modificată de pct. 94 al art. I
din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262
din 13 aprilie 2011. ) – Maculinea teleius– Maculinea nausithous– *Nymphalis
vaualbum
(la 16-04-2011, Liniuța a 19-a de la punctul "Lepidoptera" (Fluturi diurni și nocturni),
poziția "Insecta", litera a) a pct. 3 din anexa nr. 3 a fost modificată de pct. 94 al art. I
din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262
din 13 aprilie 2011. ) – Pseudophilotes bavius
Odonata (Libelule)– Coenagrion ornatum– Coenagrion mercuriale– Cordulegaster
heros– Leucorrhinia pecforalis– Ophiogomphus cecilia
Orthoptera (Greieri și Cosași)– Isophya harzi– Isophya stysi– Isophya
costata– Pholidoptera transsylvanica– Odontopodisma rubripes– Paracaloptenus
caloptenoides– Stenobothrus (Stenobothrodes) eurasius
MOLLUSCA
Gastropoda (Melci)– Anisus vorticulus– Chilostoma banaticum– Theodoxus
transversalis– Vertigo angustior– Vertigo genesii– Vertigo moulinisiana
BIVALVIA
Unionoida (Scoici)– Unio crassus
b) PLANTE
PTERIDOPHYTA
Marsileaceae– Marsilea quadrifolia (Trifoiaș de baltă)
Aspleniaceae– Asplenium adulterinum (Feriguță, Ruginiță)
ANGIOSPERMAE
Alismataceae– Caldesia parnassifolia (Limbariță)– Luronium natans
Boraginaceae– Echium russicum (Capul șarpelui)
Campanulaceae– Adenophora lilifolia– Campanula romanica (Clopoțel dobrogean)– *
Campanula serrata (Clopoțel)
Caryophyllaceae– * Dianthus diutinus (Garofiță)– Moehringia jankae (Merinană)
Chenopodiaceae– * Salicornia veneta
Asteraceae (Compositae)– Centaurea jankae– Centaurea pontica– Ligularia sibirica
(Curenchiu de munte)– Cirsium brachycephalum (Pălămidă)– * Serratula lycopifolia
(Gălbinare)
Brassicaceae (Crucifere)– Crambe tataria (Târtan)– Draba dorneri
(Flămânzică)– Thlaspi jankae (Punguliță)
Cyperaceae– Eleocharis carniolica
Droseraceae– Aldrovanda vesiculosa (Otrățel)
Poaceae (Graminae)– Poa granitica ssp. disparilis (Firuță de munte)– Stipa danubialis
(Colilie)
Fabaceae (Leguminoase)– Astragalus peterffi (Cosaci)
Iridaceae– Gladiolus palustris (Gladiolă)
(la 16-04-2011, Liniuța întâi de la poziția "Iridaceae", litera b) a pct. 3 din anexa nr. 3
a fost modificată de pct. 95 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. ) – Iris aphylla ssp. hungarica
(I. hungarica) (Iris)– Iris humilis ssp. arenaria (I. arenaria) (Iris)
Lamiaceae (Labiatae)– Dracocephalum austriacum (Mătăciune)
Liliaceae– Colchicum arenarium (Brândușa)– Tulipa hungarica (Lalea galbenă)
Oleaceae– Syringa josikaea (Liliac transilvănean, Lemnul vântului)
Orchidaceae– Cypripedium calceolus (Papucul doamnei)– Liparis loeselii
(Moșișoare)
Paeoniaceae– Paeonia officinalis ssp. banatica (Bujor)
Ranunculaceae– Pulsatilla patens (Dediței, Sisinei)– Pulsatilla grandis– *Pulsatilla
pratensis ssp. hungarica (Dediței)
(la 16-04-2011, Liniuța a 3-a de la poziția "Ranunculaceae", litera b) a pct. 3 din
anexa nr. 3 a fost modificată de pct. 96 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )
Rosaceae– Agrimonia pilosa (Turiță)– Potentilla emilii-popii (Buruiană cu cinci
degete)
Rubiaceae– Galium moldavicum
Santalaceae– Thesium ebracteatum (Măciulie)
Saxifragaceae– Saxifraga hirculus (Ochii șoricelului)
Scrophulariaceae– Tozzia carpathica (Iarba gâtului)
Apiaceae (Umbelliferae)– Angelica palustris (Angelică de baltă)– Apium repens
(Țelină)– *Ferula sadleriana (Aerel)
(la 16-04-2011, Liniuța a 3-a de la poziția "Apiaceae (Umbelliferae)", litera b) a pct. 3
din anexa nr. 3 a fost modificată de pct. 97 al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie
2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )
PLANTE INFERIOARE
Bryophyta– Buxbaumia viridis– Dichelyma capillaceum– Dicranum
viride– Drepanocladus (Hamatocaulis) vernicosus– Encalypta mutica– Mannia
triandra– Meesia longiseta– Orthotrichum rogeri
(la 25-11-2008, Asteriscul de la denumirea speciilor considerate prioritare la nivelul
Uniunii Europene din anexa nr. 3 a fost introdus de pct. 17 al art. I din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 154 din 12 noiembrie 2008, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008. Art. I din ORDONANȚA
DE URGENȚĂ nr. 154 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL
nr. 787 din 25 noiembrie 2008 a fost abrogat de art. II din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie
2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie 2011. )

Anexa nr. 4A

Specii de interes comunitar


Specii de animale și de plante care necesită o protecție strictă
Speciile care figurează în această anexă sunt indicate:
a) prin numele speciei ori al subspeciei; sau
b) prin ansamblul speciilor care aparțin unui taxon superior sau unei părți din acel
taxon.
a) ANIMALE VERTEBRATE
MAMIFERE
MICROCHIROPTERA– Toate speciile
RODENTIA
Gliridae– Muscardinus avellanarius (Pârș de alun)– Dryomys nitedula (Pârș cu coada
stufoasă)
Sciuridae– Spermophilus citellus (Citellus citellus) (Popândău,
Șuiță)
Castoridae– Castor fiber (Castor)
Cricetidae– Cricetus cricetus (Hârciog/Cățelul pământului)– Mesocricetus newtoni
(Hamsterul românesc, Grivan mic)
Microtidae– * Microtus tatricus (Șoarecele de Tatra)
Zapodidae– Sicista betulina (Șoarece săritor de pădure)– Sicista subtilis (Șoarece
săritor de stepă)
CARNIVORA
Canidae– Canis lupus (Lup)
Ursidae– Ursus arctos (Urs brun)
Mustelidae– Lutra lutra (Vidra, Lutra)– Mustela eversmani (Dihor de stepă)– Mustela
lutreola (Noriță/Nurcă)– Vormela peregusna (Dihorul pătat)
Felidae– Felis silvestris (Pisică sălbatică)– Lynx lynx (Râs)
Phocidae– * Monachus monachus (Focă cu burtă albă)
ARTIODACTYLA
Bovidae– * Bison bonasus (Zimbru)
CETACEA– Toate speciile
REPTILE
TESTUDINATA
Testudinidae– Testudo hermanni (Țestoasă de uscat bănățeană)– Testudo graeca
(Țestoasă de uscat)
Emydidae– Emys orbicularis (Broască Țestoasă de apă)
SAURIA
Lacertidae– Lacerta agilis (Șopârlă cenușie)– Lacerta trilineata (Gușter
vărgat)– Lacerta vivipara panonica (Șopârlă de munte)– Lacerta viridis
(Gușter)– Podarcis muralis (Șopârlă de zid)– Podarcis taurica (Șopârlă de stepă)
Scincidae– Ablepharus kitaibelli (Șopârlă mică)
OPHIDIA
Colubridae– Coluber caspius (Șarpe rău)– Coronella austriaca (Șarpe de
alun)– Elaphe longissima (Șarpele lui Esculap)– Elaphe quatuorlineata (Balaur
mare)– Natrix tessellata (Șarpe de apă)
Viperidae– Vipera ammodytes (Viperă cu corn)– Vipera ursinii (Viperă de stepă)
Boidae– Eryx jaculus (Șarpe de stepă, Boa de nisip)
AMFIBIENI
CAUDATA
Salamandridae– Triturus cristatus (Triton cu creastă)– Triturus montandoni (Triton
carpatic)– Triturus vulgaris ampelensis (Triton comun transilvănean)
ANURA
Discoglossidae– Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roșie)– Bombina
variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă)
Hylidae– Hyla arborea (Brotăcel, Buratec, Răcănel)
Ranidae– Rana arvalis (Broască de mlaștină, Broască cafenie)– Rana dalmatina
(Broască de pădure)
Pelobatidae– Pelobates fuscus (Broască de pământ, Broască gheboasă)– Pelobates
syriacus (Broască de pământ dobrogeană)
Bufonidae– Bufo viridis (Broască râioasă verde)
PEȘTI
PERCIFORMES
Percidae– Zingel zingel (Pietrar)– Gymnocephalus baloni (Ghiborț de râu)
ACIPENSERIFORMES
Acipenseridae– Acipenser sturio (șip)
(la 16-04-2011, Poziția "Pești", litera a) din anexa nr. 4A a fost modificată de pct. 98
al art. I din LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL
nr. 262 din 13 aprilie 2011. )
NEVERTEBRATE
ARTHROPODA
CRUSTACEA
Decapoda (Crustacei)– * Austropotamobius torrontium
INSECTA
Coleoptera (Gândaci)– Bolbelasmus unicornis– Boros schneideri– Buprestis
splendens– Carabus hampei– Carabus hungaricus– Carabus variolosus– Cerambyx
cardo (Croitor)– Cucujus cinnaberinus– Graphoderus bilineatus– Lucanus cervus
(Radasca)– Morimus funereus– Oxyporus mannerheimi– Osmoderma eremita
(Pustnicul, Gândacul sihastru)– Phryganophilus ruficollis– Pilemia tigrina– Probaticus
subrugosus– * Pseudogaurotina excellens– Rhysodes sulcatus– * Rosalia alpina
(Croitorul alpin)– Stephanopachys substriatus
Lepidoptera (Fluturi diurni și nocturni)– Apatura metis– Arytrura musculus– Catopta
thrips– Colias myrmidone– Cucullia mixta lorica– Erebia sudetica
radnaensis– Erannis ankeraria– Eriogaster catax– Euphydryas aurinia– Glyphipterix
loricatelia– Gortyna borelii lunata– Hyles hippophaes– Hypodryas maturna
partiensis– Lopinga achine– Lycaena dispar– Lychaene holle– * Lepidea
morsei– Maculinea arion– Maculinea nausithous– Maculinea teleius– Nymphalis
vaualbum– Parnassius mnemosyne– Parnassius mnemosyne– Parnassius
apollo– Proserpinus proserpina– Pseudophilotes bavius– Zerynthia polyxena
Odonata (Libelule)– Coenagrion ornatum– Coenagrion mercuriale– Leucorrhinia
pectoralis– Cordulegaster heros– Ophiogomphus cecilia
Orthoptera (Greieri, Cosași)– Isophya harzi– Isophya stysi– Pholidoptera
transsylvanica– Isophya costata– Odontopodisma rubripes– Paracaloptenus
caloptenoides– Saga pedo– Stenobothrus eurasius
MOLLUSCA
Gastropoda– * Anisus vorticulus– Theodoxus transversalis– Chilostoma
banaticum– Vertigo angustior– Vertigo genesii– Vertigo moulinsiana
b) PLANTE
Toate speciile de plante enumerate în anexa nr. 3, cu excepția Bryophyta, plus cele
prevăzute în continuare: Scrophulariaceae– Lindernia procumbens

Anexa nr. 4B

SPECII DE INTERES NAȚIONAL


Specii de animale și de plante care necesită o protecție strictă
Speciile care figurează în această anexă sunt indicate:
a) prin numele speciei ori al subspeciei; sau
b) prin ansamblul speciilor care aparțin unui taxon superior sau unei părți din acel
taxon.
a) ANIMALE VERTEBRATE
MAMIFERE
INSECTIVORA
Soricidae– Sorex alpinus (Chițcan de munte)– Neomys anomalus (Chițcan de apă)
CHIROPTERA
Vespertilionidae– Vespertilo murinus (Liliacul bicolor)
RODENTIA
Spalacidae– Spalax leucodon (Orbetele mic)– Spalax graecus (Orbetele mare)
ARTIODACTYLA
Cervidae– Alces alces (Elanul)
CETATCEA– Delphinus delphis (Delfin)
PĂSĂRI
PODICIPEDIFORMES
Podicipedidae– Tachybaptus ruficollis (Corcodel mic, Corcodel pitic)
FALCONIFORMES
Falconidae– Falco tinnunculus (Vânturel roșu, vinderel)– Falco subbuteo (Șoimul
rândunelelor)
GRUIFORMES
Gruidae– Grus grus (Cocor)– Anthropoides virgo (Cocor mic)
CHARADRIIFORMES
Scolopacidae– Limicola falcinellus (Fugaci de mlaștină, Prundăraș de nămol)– Actitis
hypoleucos (Fluierar de munte)– Arenaria interpres (Pietruș)
ANSERIFORMES
Stercorariidae– Stercorarius spp. (Lup de mare)
STRIGIFORMES
Tytonidae– Tyto alba (Strigă)
Strigidae– Otus scops (Ciuș, Ciuf pitic)– Athene noctua (Cucuvea)
CORACIFORMES
Upupidae– Upupa epops (Pupăză)
APODIFORMES
Meropidae– Merops apiaster (Prigorie)
PICIFORMES
Picidae– Picus viridis (Ghionoaia verde)– Jynx torquilla (Capîntortură)
PASSERIFORMES
Alaudidae– Eremophila alpestris (Ciocârlie urecheată)
Motacilidae– Motacilla spp. (Codobatură)
Bombycillidae– Bombycilla garrulus (Mătăsar)
Cinclidae– Cinclus cinclus (Mierlă de apă, Pescărel negru)
Prunellidae– Prunella spp. (Brumărițe)
Turdidae– Erithacus rubecula (Măcăleandru)– Phoenicurus spp. (Codroși)– Monticola
saxatilis (Mierlă de piatră)
Remizidae– Remiz pendulinus (Pițigoi pungar, Boicuș)
Sturnidae– Sturnus roseus (Păstor roseus) (Lăcustar)
Emberizidae– Emberiza cia (Presură de munte)
Sylviidae– Cettia cetti (Stufărica)– Locustella spp. (Greușel)– Phylloscopus spp.
(Pitulice)– Regulus spp. (Aușel)
Muscicapidae– Muscicapa striata (Muscarul sur)
Timaliidae– Panurus biarmicus (Pițigoi de stuf)
Paridae– Aegithalos caudatus (Pițigoiul codat)
Sittidae– Sitta europaea (Scorțarul, Toiul)
Tichodromadidae– Tichodroma muraria (Fluturașul de stâncă)
Oriolidae– Oriolus oriolus (Grangurul)
Corvidae– Nucifraga caryocatactes (Alunarul)– Corvus corax (Corbul)
Passeridae– Passer hispaniolensis (Vrabia spaniolă)
Emberizidae– Emberiza meianocephala (Presură cu cap negru)– Miliaria calandra
(Presură sură)
Fringillidae– Serinus serinus (Cănăraș)– Carduelis spp. (Sticleți, Scatii, Inărițe,
Florinți)– Carpodacus erythrinus (Mugurar roșu)– Coccothraustes coccothraustes
(Botgros)
REPTILE
SAURIA
Lacertidae– Lacerta praticola (Șopârlă de luncă)– Eremias arguta (Șopârlița/șopârlă
de nisip)
Anguidae– Anguis fragilis (Năpârcă, Șarpele de sticlă)
OPHIDIA
Colubridae– Coluber caspius (Șarpele de stepă, Șarpele rău)
Viperidae– Vipera berus (Viperă comună)
AMFIBIENI
CAUDATA
Salamandridae– Triturus alpestris alpestris (Tritonul de munte)– Triturus vulgaris
vulgaris (Tritonul comun)– Salamandra salamandra (Salamandră)
ANURA
Bufonidae– Bufo bufo (Broască râioasă brună)
Ranidae– Rana temporaria (Broască roșie de munte)– Rana lessonae (Broască verde
de baltă)
PEȘTI
SALMONIFORMES
Salmonidae– Hucho hucho (Lostriță)
CYPRINIFORMES
Cyprinidae– Scardinius racovitzai (Roșioară de Pețea)– Leuciscus (Petroleuciscus)
borysthenicus (Cernușcă)– Carassius carassius (Caracudă)
GADIFORMES
Gadidae– Lota lota (Mihalț)
PERCIFORMES
Percidae– Stizostedion volgensis (Șalău vărgat)– Romanichtyis valsanicola (Asprete,
Poprete)– Percarina demidoffi (Percarina)
Gobiidae– Proterorhinus marmoratus (Guvid de baltă)– Neogobius syrman (Guvid de
Babadag)
SCORPAENIFORMES
Cottidae– Cottus poecilopus
NEVERTEBRATE
ARTHROPODA
INSECTA
Coleoptera (Gândaci)– Chrysobothrys leonhardi– Scarabaeus affinis– Brachyta
balcanica– Pedostrangalia verticalis– Calchaenesthes
oblongomaculata– Neodorcadion exornatum– Xylosteus spinolae spinolae
Lepidoptera (Fluturi diurni și nocturni)– Apatura metis– Arethusana arethusa
arethusa– Argynnis laodice– Aricia (Eumedonia) eumedon– Boloria (Clossiana)
titania transsylvanica– Boloria aquilonaris– Catocala diversa– Coenonympha
leander– Coenonympha tullia tullia– Colias chrysotheme– Conisania poelli
ostrogovichi– Cucullia balsamitae– Cuculia biornata– Cuculia gnaphalii– Cupido
osiris– Dasypolia templi koenigi– Diachrysia chryson deltaica– Erebia sudetica
radnaensis– Erebia pharte– Erebia gorge– Erebia melas runcensis– Erebia melas
carpathicola– Euchloe ausonia taurica– Everes alcetas– Grammia
quenseli– Heteropterus morpheus– Hyponephele lupinus lupinus– Hyponephele
lycaon– Kentrochrysalis elegans steffensi– Kirinia roxelana– Lasiocampa
eversmanni– Lamonia balcanica– Lychaena hippothoe hippothoe– Maculinea
alcon– Muschampia cribrellum– Muschampia tessellum– Neptis hylas
(sappho)– Oxytripia orbiculosa– Paradrymonia vittata bulgarica– Pericalia
matronula– Peridea korbi herculana– Phyllodesma ilicifolia ilicifolia– Pieris
ergane– Plebeius sephirus– Piusia putnami gracilis– Plusidia cheiranthi– Polia
cherrug– Potyommatus amandus– Pseudophilotes bavius egea– Psodos
quadrifaria– Pyrgus sidae sidae– Pyrocieptria cora– Rileyiana fovea– Rhypariorides
metelkana– Schinia cognata– Schistostege decussata dioszeghyi– Spaelotis suecica
gylkosi– Tomares nogelii dobrogensis– Zerynthia (Allancastria) cerisy
ferdinandi– Zygaena laeta orientis– Zygaena nevadensis gheorghenica
Orthoptera (Greieri, Cosași)– Capraiscola ebneri– Chorthippus acroleucus– Isophya
dobrogensis– Metrioptera domogledi– Miramella (Capraiuscola)
ebneri– Odontopodisma acuminata– Odontopodisma carpathica– Odontopodisma
montana– Onconotus servillei– Podismopsis transsylvanica– Poecilimon
intermedius– Uvarovitettix transsylvanica– Zubovskya banatica
MOLLUSCA
Gastropoda (Melci)– Alopia sp.– Bathyomphalus contortus– Cochlodina
marisi– Graciliaria inserta– Gyraulus crista– Herilla ziegleri dacica– Holandrina
holandri– Melanopsis parreyssi– Physa fontinalis– Psudalinda sp.– Serrulina
serrulata– Theodoxus prevostianus
Bivalvia– Adacna fragilis– Hypanis plicata relicta– Monodacna
colorata– Pseudanodonta complanata
b) PLANTE
Asteraceae– Achillea impatiens– Andryala levitomentosa– Artemisia
lerchiana– Centaurea ruthenica– Centaurea varnensis
Brassicaceae– Alyssum caliacre
Caryophyllaceae– Dianthus dobrogensis– Dianthus trifasciculatus ssp.
parviflorus– Silene thymifolia– Stellaria longifolia
Cyperaceae– Carex chordorrhiza– Carex lachenalii– Rhynchospora alba– Schoenus
ferugineus
Euphorbiaceae– Euphorbia carpatica
Fabaceae– Astragalus excapus
Dipsacaceae– Cephalaria radiata
Ericaceae– Arctostaphylos uva-ursi (Strugurii ursului)– Vaccinium uliginosus
Gentianaceae– Lomantogonium carinthiacum
Liliaceae– Tofieldia calycuta
Linaceae– Linum pallasianum ssp. borzaeanum
Lycopodiaceae– Lycopodium inundatum
Salicaceae– Salix bicolor
Scrophulariaceae– Pedicularis sylvatica (Vârtejul pământului)
Paeoniaceae– Paeonia tenuifolia (Bujor)
Poaceae– Corynephorus canescens– Elymus farctus ssp. bessarabicus (Pir de
mare)– Leymus sabulosus (Perișor)– Sesleria uliginosa
Polygonaceae– Polygonum alpinum (Troscot de munte)
Portulacaceae– Montia minor
Rosaceae– Potentilla haynaldiana
Zygophyllaceae– Nitraria schoberi (Gărdurariță)

Anexa nr. 5A

SPECII DE INTERES COMUNITAR


Specii de plante și de animale de interes comunitar, cu excepția speciilor de păsări, a
căror prelevare din natură și exploatare fac obiectul măsurilor de management
Speciile care figurează în această anexă sunt indicate:
a) prin numele speciei ori al subspeciei; sau
b) prin ansamblul speciilor ce aparțin unui taxon superior ori unei părți din acel taxon.
a) ANIMALE
VERTEBRATE
MAMIFERE
CARNIVORA
Canidae– Canis aureus (Șacal/Lup auriu)
Mustelidae– Martes martes (Jder de copac)– Mustela putorius (Dihor de casă)
ARTIODACTYLA
Bovidae– Rupicapra rupicapra (Capră neagră)
AMFIBIENI
ANURA
Ranidae– Rana esculenta (Broască verde de lac)– Rana ridibunda (Broască verde
mare de lac)– Rana temporaria (Broască roșie de munte)
PEȘTI
ACIPENSERIFORMES
Acipenseridae– Toate speciile
CLUPEIFORMES
Clupeidae– Alosa spp. (Scrumbii)
SALMONIFORMES
Salmonidae– Thymallus thymallus (Lipanul)
Cyprinidae– Barbus barbus (Mreana)– Barbus meridionalis (Moioagă)– Rutilus pigus
(Babușcă de Tur)
PERCIFORMES
Percidae– Zingel zingel (Pietrar)
NEVERTEBRATE
MOLLUSCA
GASTROPODA-STYLOMMATOPHORA
Helicidae– Helix pomatia (Melcul de livadă)
HIRUDINOIDEA-ARHYNCHOBDELLAE
Hirudinidae– Hirudo medicinalis (Lipitoare medicinală)
ARTHROPODA
CRUSTACEA-DECAPODA
Astacidae– Astacus astacus (Rac de râu)
b) PLANTE
LICHENES
Cladoniaceae– Cladonia subgenus Cladina
BRYOPHYTA
MUSCI
Leucobryaceae– Leucobryum glaucum
Sphagnaceae– Sphagnum spp. (Mușchi de turbă)
PTERIDOPHYTA– Lycopodium spp. (Pedicuță)
ANGIOSPERMAE
Amaryllidaceae– Galanthus nivalis (Ghiocel alb)
Asteraceae (Compositae)– Amica montana (Arnică)– Artemisia eriantha
Gentianaceae– Gentiana lutea (Ghințură)
Lilliaceae– Ruscus acuteatus (Ghimpe)

Anexa nr. 5B

SPECII DE ANIMALE DE INTERES NAȚIONAL


ale căror prelevare din natură și exploatare fac obiectul măsurilor de management
(la 16-04-2011, Titlul anexei nr. 5B a fost modificat de pct. 99 al art. I din LEGEA nr.
49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 13 aprilie
2011. )
Speciile care figurează în această anexă sunt indicate:
a) prin numele speciei ori al subspeciei; sau
b) prin ansamblul speciilor ce aparțin unui taxon superior ori unei părți din acel taxon.
a) ANIMALE VERTEBRATE
MAMIFERE
LAGOMORPHA
Lepuridae– Lepus europaeus (Iepure de câmp)– Oryctolagus cuniculus (Iepurele de
vizuină)
RODENTIA
Sciuridae– Sciurus vulgaris (Veveriță)– Marmota marmota (Marmotă)
Myocastoridae– Myocastor coypus (Nutrie)
Muridae– Ordratra zibethicus
CARNIVORA
Canidae– Nyctereutes procyonoides (Câine enot/Bursuc cu barbă)– Vulpes vulpes
(Vulpe)
Mustelidae– Martes foina (Jder de piatră/Beică)– Mustela erminea
(Helge/Hermină)– Mustela nivalis (Nevăstuica)– Mustela vison (Nurcă
Americană)– Meles meles (Bursuc/Viezure)
ARTIODACTYLA
Cervidae– Capreolus capreolus (Căprioară)– Cervus elaphus (Cerb)– Dama dama
(Cerb lopătar)– Ovis ammon musimon (Muflon)
Suidae– Sus scrofa (Mistreț)
PEȘTI
PERCIFORMES
Gobiidae– Neogobius eurycephalus (Guvid cu cap mare)– Zosterisessor
ophiocephalus (Guvid de iarbă)– Mesogobius batrachocephalus (Hanos)

Anexa nr. 5C

SPECII DE INTERES COMUNITAR


a căror vânătoare este permisă
PĂSĂRI
ANSERIFORMES
Anatidae– Anser albifrons (Gârlița mare)– Anser fabalis (Gâscă de
semănătură)– Anser anser (Gâscă de vară)– Anas penelope (Rață fluierătoare)– Anas
platyrhynchos (Rață mare)– Anas crecca (Rață pitică)– Anas clypeata (Rață
lingurar)– Anas strepera (Rață pestriță)– Anas acuta (Rață sulițar)– Anas querquedula
(Rață cârâitoare)– Aythya ferina (Rață cu cap castaniu)– Aythya fuligula (Rață
moțată)– Aythya marila (Rață cu cap negru)– Bucephala clangula (Rață sunătoare)
GALLIFORMES
Tetraonidae– Tetrastes bonasia (Bonasa bonasia) (Ierunca)– Tetrao urogallus (Cocoș
de munte)
Phasianidae– Perdix perdix (Potârniche)– Coturnix coturnix (Prepeliță)– Phasianus
colchicus (Fazan)
GRUIFORMES
Rallidae– Gallinula chloropus (Găinușa de baltă)– Fulica atra (Lișița)
CHARADRIIFORMES
Scolopacidae– Lymnocryptes minimus (Becațina mică)– Gallinago gallinago
(Becațina comună)– Scolopax rusticola (Sitarul de pădure)
COLUMBIFORMES
Columbidae– Columba oenas (Porumbel de scorbură)– Columba palumbus (Porumbel
gulerat)– Streptopelia decaocto (Guguștiuc)– Streptopelia turtur (Turturică)
PASERIFORMES
Alaudidae– Alauda arvensis (Ciocârlie de câmp)
Corvidae– Garrulus glandarius (Gaiță)– Pica pica (Coțofană)– Corvus monedula
(Stăncuța)– Corvus frugilegus (Cioară de semănătură)– Corvus corone corone (Cioară
neagră)– Corvus corone cornix (Cioară grivă)– Corvus corone sardonius (Cioară grivă
sudică)
Sturnidae– Sturnus vulgaris (Graurul comun)– Sturnus vulgaris balcanicus (Graurul
dobrogean)
Turdidae/Muscicapidae– Turdus viscivorus (Sturzul de vâsc)– Turdus philomelos
(Sturzul cântător)– Turdus iliacus (Sturzul de vii)– Turdus pilaris (Cocoșar)
PELECANIFORMIS
Phalacrocoracidae– Phalacrocorax carbo sinensis (Cormoranul mare)
(la 12-06-2020, Anexa nr. 5C a fost completată de Articolul II din LEGEA nr. 74 din
5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 )

Anexa nr. 5D

SPECII DE PĂSĂRI DE INTERES COMUNITAR


a căror comercializare este permisă
ANSERIFORMES
Anatidae– Anas platyrhynchos (Rață mare)
GALLIFORMES
Phasianidae– Perdix perdix (Potârniche)– Phasianus colchicus (Fazan)
COLUMBIFORMES
Columbidae– Columba palumbus (Porumbel gulerat)

Anexa nr. 5E

SPECII DE PĂSĂRI DE INTERES COMUNITAR


a căror comercializare este permisă în condiții speciale
ANSERIFORMES
Anatidae– Anser albifrons albifrons (Gârlița mare)– Anser anser (Gâsca mare)– Anas
penelope (Rața fluierătoare)– Anas crecca (Rața mică)– Anas acuta (Rața
sulițar)– Anas clypeata (Rața lingurar)– Aythya ferina (Rața cu cap castaniu)– Aythya
fuligula (Rața moțată)– Aythya marila (Rața cu cap negru)– Melanitta nigra (Rața
neagră)
GALLIFORMES
Tetraonidae– Tetrao urogallus (Cocoș de munte)
GRUIFORMES
Rallidae– Fulica atra (Lișița)
CHARADRIIFORMES
Charadriide– Pluvialis apricaria (Ploier auriu)
Scolopacidae– Lymnocryptes minimus (Becațina mică)– Gallinago gallinago
(Becațina comună)– Scolopax rusticola (Sitar de pădure)

Anexa nr. 6

METODE ȘI MIJLOACE
de captură și ucidere și modalități de deplasare interzise în vederea capturării sau
uciderii
a) Mijloace neselective:
MAMIFERE– Animale captive, eventual orbite sau mutilate, utilizate ca momeală
vie;– Aparatură audio, dispozitive electrice și electronice capabile să le ucidă sau să le
amețească;– Surse luminoase artificiale;– Oglinzi și alte mijloace ce pot cauza
orbirea;– Mijloace de luminare a țintelor;– Dispozitive de ochire pentru tir de noapte,
care conțin un amplificator de imagine sau un convertizor electronic de
imagine;– Explozivi;– Fileuri/năvoade/plase neselective în principiu sau prin modul
de utilizare;– Capcane neselective în principiu sau prin modul de
utilizare;– Arbalete;– Otrăvuri și momeli otrăvite sau care conțin anestezice;– Gazare
sau afumare;– Arme semiautomate sau automate al căror încărcător poate conține mai
mult de două cartușe.
PEȘTI– Otrăviri;– Explozivi, curent electric;– Tipuri de plase/setci interzise.
PĂSĂRI– Lațuri, sârme, cârlige, păsări oarbe sau mutilate, folosite ca momeală
vie;– Aparatură audio, dispozitive electrice și electronice capabile să le ucidă sau să le
amețească;– Surse de lumină artificială, oglinzi, dispozitive pentru luminarea
țintelor;– Dispozitive de ochire pentru tir de noapte, care conțin un amplificator de
imagine sau un convertizor electronic de imagine;– Explozivi;– Plase, capcane,
momeli otrăvite sau tranchilizante;– Arme semiautomate sau automate al căror
încărcător poate conține mai mult de două cartușe.
b) Modalități de deplasare:– Pe cale aeriană;– Vehicule terestre cu motor în
funcțiune;– Bărci care se deplasează cu o viteză mai mare de 5 km pe oră. Pentru
navigația maritimă, se poate autoriza, din motive de siguranță, utilizarea bărcilor cu
motor cu o viteză până la 18 km/h.
Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor informează
Comisia Europeană cu privire la toate autorizațiile acordate.
(la 16-04-2011, Litera b) din anexa nr. 6 a fost modificată de pct. 100 al art. I din
LEGEA nr. 49 din 7 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din
13 aprilie 2011. )

Anexa nr. 7

CRITERII
pentru selectarea siturilor eligibile în vederea identificării ca situri de importanță
comunitară și pentru desemnarea lor ca arii speciale de conservare
Etapa 1: Evaluarea la nivel național a importanței relative a siturilor pentru fiecare
habitat natural de tipul celor din anexa nr. 2 și pentru fiecare specie din anexa nr. 3
(incluzând habitatele naturale prioritare și speciile prioritare)
A. Criterii de evaluare a siturilor pentru un habitat natural prevăzut în anexa nr. 2:
a) gradul de reprezentativitate a tipului de habitat natural din aria (situl) respectiv;
b) suprafața ariei acoperită de tipul de habitat natural, în comparație cu suprafața
totală acoperită de acel habitat natural în cadrul întregului teritoriu național;
c) gradul de conservare a structurilor și funcțiilor tipului de habitat natural în cauză și
posibilități de refacere/reconstrucție;
d) evaluarea globală a valorii ariei respective pentru conservarea tipului de habitat
natural respectiv.
B. Criterii de evaluare a siturilor pentru speciile cuprinse în anexa nr. 3:
a) mărimea și densitatea populațiilor speciilor prezente în aria respectivă, în relație cu
populațiile prezente în cadrul întregului teritoriu național;
b) gradul de conservare a trăsăturilor habitatului care este important pentru speciile
respective și pentru posibilitățile de restaurare;
c) gradul de izolare a populațiilor prezente în situl respectiv în relație cu distribuția
naturală a speciilor;
d) evaluarea globală a valorii sitului pentru conservarea speciilor respective.
C. Pe baza acestor criterii se vor clasifica siturile propuse pe listele naționale ca situri
eligibile pentru identificarea ca situri de importanță comunitară, conform valorii lor
relative pentru conservarea fiecărui habitat natural prevăzut în anexa nr. 2 sau a
fiecărei specii prevăzute în anexa nr. 3.
D. Această listă va conține siturile care au tipurile de habitate naturale prioritare și
speciile prioritare selectate pe baza criteriilor conținute la lit. A și B.
Etapa 2: Evaluarea importanței comunitare a siturilor incluse pe listele
naționale1. Toate siturile identificate de statele membre în etapa 1, care conțin tipuri
de habitate naturale prioritare și/sau specii prioritare, vor fi considerate situri de
importanță comunitară.2. Evaluarea importanței comunitare pentru alte situri din
listele statelor membre, avându-se în vedere contribuția acestora pentru menținerea
sau restabilirea cu un statut favorabil de conservare a unui habitat natural cuprins în
anexa nr. 2 sau a unei specii cuprinse în anexa nr. 3 și/sau având legătură cu "Natura
2000", va ține seama de următoarele criterii:
a) valoarea relativă a sitului la nivel național;
b) poziția geografică a sitului în legătură cu rutele de migrare a speciilor cuprinse în
anexa nr. 3 și acolo unde acesta aparține unui ecosistem situat pe ambele părți ale
uneia sau mai multor frontiere comunitare;
c) suprafața totală a sitului;
d) numărul de habitate naturale (anexa nr. 2) și de specii (anexele nr. 3 și 4) prezente
în situl respectiv;
e) valoarea ecologică globală a sitului respectiv pentru regiunile biogeografice în
cauză.

Anexa nr. 8

STUDII ȘI CERCETĂRI
necesare pentru asigurarea protecției, managementului și utilizării durabile a
populațiilor speciilor de păsări
a) Listele naționale ale speciilor amenințate cu dispariția sau ale celor periclitate,
ținându-se cont de arealul natural de distribuție al acestora
b) Enumerarea și descrierea din punct de vedere ecologic a zonelor situate de-a lungul
rutelor de migrație și care au o importanță deosebită pentru speciile migratoare, în
special ca zone de iernat și cuibărit
c) Prezentarea datelor referitoare la nivelul populațiilor speciilor migratoare, ca
rezultat al studiilor realizate pe baza metodei de inelare
d) Evaluarea influenței metodelor de capturare a păsărilor sălbatice asupra nivelelor
populaționale
e) Dezvoltarea sau îmbunătățirea metodelor ecologice de prevenire a pagubelor
cauzate de păsări
f) Determinarea rolului anumitor specii ca indicatori ai poluării mediului
g) Studierea efectelor adverse ale poluării chimice asupra nivelurilor populaționale ale
speciilor de păsări.

LEGE nr. 171 din 16 iulie 2010 privind stabilirea și sancționarea


contravențiilor silvice
EMITENT· PARLAMENTUL
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 513 din 23 iulie 2010
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Capitolul I Dispoziții generale


Articolul 1
(1) Constituie contravenție silvică fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată
prin prezenta lege, pentru încălcarea obligațiilor stabilite prin actele normative din
domeniul silvic.
(la 20-10-2016, Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA
DE URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL
nr. 726 din 20 septembrie 2016. )(2) Sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea
contravențiilor silvice sunt:
a) sancțiunea contravențională principală este amenda contravențională;
(la 05-10-2021, Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată
de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
b) sancțiunea contravențională complementară - confiscarea bunurilor destinate,
folosite sau rezultate din săvârșirea contravenției silvice și/sau retragerea/suspendarea,
după caz, a autorizației/atestatului/acordului.
(la 18-06-2017, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată
de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )

Articolul 2

În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele


semnificații:
a) marca - amprenta dispozitivului special de marcat imprimată în lemnul unui arbore
prin lovire în locuri stabilite prin normele tehnice și care conține indicativul specific
al dispozitivului special de marcat;
b) norme privind circulația materialelor lemnoase - normele referitoare la proveniența,
circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare
a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a celor
privind proveniența și circulația materialelor lemnoase destinate consumului propriu
al proprietarului și a unor măsuri de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr.
995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de
stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse
din lemn, emise în baza art. 73 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
(la 05-10-2021, Litera b) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2,
Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
c) ocolul silvic nominalizat - ocolul silvic care administrează și/sau asigură serviciile
silvice în proximitatea unei suprafețe de fond forestier proprietate publică sau
proprietate privată a unei unități administrativ-teritoriale sau proprietate privată a
persoanelor fizice sau juridice și care are obligația să asigure, pe bază de contract,
administrarea/serviciile silvice, la solicitarea scrisă a proprietarului/succesorului în
drepturi/oricărei persoane care are calitatea de a beneficia de uzufruct și demonstrează
cu documente potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,
republicată, cu modificările ulterioare, care are obligația materializării fizice a
limitelor proprietății pe baza documentelor care atestă dreptul de proprietate asupra
acestei suprafețe. Responsabilitatea privind corectitudinea materializării limitelor de
proprietate revine proprietarului/succesorului în drepturi/oricărei persoane care are
calitatea de a beneficia de uzufruct și demonstrează cu documente potrivit
prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare;
(la 05-10-2021, Litera c) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2,
Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
d) semne amenajistice - semne de delimitare în păduri, specifice amenajamentului
silvic, care cuprind: linii subparcelare, linii parcelare, limite de unitate de producție,
limite de ocol silvic și borne amenajistice.
e) produse extraordinare - masa lemnoasă care se exploatează de pe drumurile și
instalațiile de scos-apropiat, de pe suprafața destinată realizării platformelor primare,
de pe terenuri din fondul forestier național amplasate sub/peste rețelele de transport
sau distribuție a petrolului, a gazelor naturale sau a energiei electrice sau cea rezultată
din exploatarea arborilor care periclitează circulația pe căile de transport, inclusiv de
pe suprafețele pentru care este suspendat serviciul silvic, la solicitarea scrisă a
deținătorului rețelei sau căii de transport, din interiorul și/sau proximitatea
obiectivelor militare în scopul menținerii în stare de operativitate a acestora, pentru
protecția obiectivelor arheologice, culturale sau publice. Suprafața de pe care se
exploatează produsele extraordinare este determinată de ocolul silvic. Actul de punere
în valoare pentru produse extraordinare se aprobă de șeful ocolului silvic. Produsele
extraordinare rezultate din exploatarea masei lemnoase de pe terenuri din fondul
forestier proprietate publică aparțin administratorilor fondului forestier proprietate
publică a statului sau proprietarilor în cazul fondului forestier proprietate publică a
unităților administrativ-teritoriale și se valorifică direct sau prin licitație, în condițiile
regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate
publică, în vigoare, iar cele rezultate din exploatarea masei lemnoase de pe terenuri
din fondul forestier proprietate privată aparțin proprietarilor. Produsele extraordinare
se asimilează produselor accidentale și se încadrează similar produselor accidentale I
și II, iar precomptarea produselor extraordinare asimilate produselor accidentale I se
realizează similar produselor I, potrivit art. 59 alin. (7) și (8) din Legea nr. 46/2008,
republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru suprafețele de fond
forestier pentru care este suspendat serviciul silvic, produsele extraordinare au
regimul produselor accidentale, așa cum este reglementat la art. 4 alin. (4) din Legea
nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru
proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la
art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii
fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare;
(la 05-10-2021, Litera e) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2,
Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
e^1) transportul ilegal de materiale lemnoase - transportul materialelor lemnoase care
nu sunt însoțite de documente specifice de transport sau din care nu rezultă cu
certitudine legalitatea provenienței acestora. În acest sens, materialele lemnoase
transportate nu au proveniență legală dacă:(i) nu sunt însoțite de aviz de însoțire,
conform normelor în vigoare;(ii) sunt însoțite de aviz de însoțire al cărui termen de
valabilitate nu a fost menționat sau a expirat;(iii) nu sunt însoțite de avizele de însoțire
emise pentru fiecare mijloc de transport în parte;(iv) între volumul măsurat al
materialelor lemnoase transportate și cel înscris în avizul de însoțire există o diferență,
fiind considerată fără proveniență legală diferența de material lemnos constatată; dacă
se constată o diferență de cel mult 10 mc, inclusiv, cu luarea în considerare a
toleranțelor admise, sunt aplicabile prevederile prezentei legi, iar dacă se constată o
diferență mai mare de 10 mc, cu luarea în considerare a toleranțelor admise, sunt
aplicabile dispozițiile art. 68 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;(v) încărcarea/descărcarea materialelor lemnoase se face dintr-
o/într-o altă locație față de cea raportată în SUMAL 2.0/înscrisă în avizul de însoțire;
(la 05-10-2021, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I
din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
f) reținerea - măsura asigurătorie instituită în vederea probării provenienței
materialelor lemnoase.
(la 18-06-2017, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I
din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445
din 15 iunie 2017 )

Capitolul II

Asigurarea administrării fondului forestier sau a serviciilor silvice


(la 20-10-2016, Titlul capitolului II a fost modificat de pct. 4 al art. I din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 726 din 20 septembrie 2016. )

Articolul 3
(1) Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei până
la 20.000 lei administratorul/prestatorul de servicii silvice care încheie contracte de
administrare/servicii silvice cu persoanele care dobândesc exclusiv dreptul de
proprietate asupra masei lemnoase, fără a fi proprietar al terenului pe care este
amplasată aceasta, cu excepția persoanei care are calitatea de a beneficia de uzufruct
și demonstrează cu documente, potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată,
cu modificările ulterioare. Contractele încheiate sunt nule de drept.
(la 05-10-2021, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II a fost modificat de Punctul
4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )(2) Constituie
contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 5.000 lei
următoarele fapte:
a) neasigurarea administrării sau serviciilor silvice de către proprietarul/succesorul în
drepturi/orice persoană care are calitatea de a beneficia de uzufruct și demonstrează
cu documente potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările
ulterioare, de fond forestier prin ocoale silvice autorizate, pe bază de contract;
(la 05-10-2021, Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 3 , Capitolul II a fost modificată
de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
b) nematerializarea și nedelimitarea în teren de către proprietari a limitelor terenurilor
forestiere pe care le dețin, în conformitate cu actele de proprietate, cu țăruși, borne,
vopsea, și/sau neîntreținerea/nemenținerea în stare corespunzătoare/ vizibile a
semnelor de hotar ale proprietății, respectiv mutarea semnelor amenajistice și/sau de
hotar.
(la 28-07-2019, Articolul 3 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 2,
ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 146 din 22 iulie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 619 din 25 iulie 2019 )

Articolul 4
Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la
2.000 lei următoarele fapte:
a) neasigurarea de către administratorii drumurilor și ai căilor ferate forestiere a
întreținerii și reparării acestora, conform normelor legale în vigoare;
b) neîndeplinirea de către ocolul silvic nominalizat a obligației de a asigura, pe bază
de contract, la solicitarea scrisă a proprietarului/succesorului în drepturi/oricărei
persoane care are calitatea de a beneficia de uzufruct și demonstrează cu documente
potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare,
administrarea/serviciile silvice, pentru fondul forestier pentru care se face solicitarea
conform art. 2 lit. c). Încheierea contractului este condiționată în mod expres de
existența documentelor de proprietate, precum și de existența limitelor de proprietate
materializate în teren. Fapta nu constituie contravenție în situația în care limitele
proprietății forestiere nu sunt materializate în teren sau nu corespund documentelor de
proprietate din vina solicitantului.
(la 05-10-2021, Litera b) din Articolul 4 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 6,
Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(la 18-06-2017, Articolul 4 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I
din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445
din 15 iunie 2017 )

Capitolul III Amenajarea pădurilor

Articolul 5
(1) Constituie contravenție silvică depășirea posibilității, inclusiv ca urmare a
recoltării produselor accidentale I și fără existența aprobărilor legale în acest sens, și
se sancționează după cum urmează:
a) cu avertisment, dacă depășirea reprezintă până la 3% din posibilitate;
b) cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei, dacă depășirea reprezintă 3,1%-10%
din posibilitate;
c) cu amendă de la 10.000 lei până la 20.000 lei, dacă depășirea reprezintă 10,1%-
25% din posibilitate;
d) cu amendă de la 20.000 lei până la 30.000 lei, dacă depășirea reprezintă peste 25%
din posibilitate.
(la 18-06-2017, Alineatul (1) din Articolul 5 , Capitolul III a fost modificat de Punctul
9, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )(2) Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se aplică
administratorului fondului forestier proprietate publică a statului sau ocolului silvic de
regim, după caz.
(la 18-06-2017, Alineatul (2) din Articolul 5 , Capitolul III a fost modificat de Punctul
9, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )(3) Abrogat.
(la 18-06-2017, Alineatul (3) din Articolul 5 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul
10, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )(4) Abrogat.
(la 05-10-2021, Alineatul (4) din Articolul 5 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul
7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )(5) Abrogat.
(la 05-10-2021, Alineatul (5) din Articolul 5 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul
7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )(6) Constituie
contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei până la 7.000 lei
următoarele fapte:
a) nerespectarea normelor tehnice de amenajare a pădurilor la culegerea datelor din
teren, care determină modificarea măsurilor de gospodărire a pădurilor. Sancțiunea se
aplică persoanei juridice atestate pentru lucrări de amenajare a pădurilor;
b) depășirea prin recoltare în alte condiții decât cele prevăzute de art. 59 alin. (3) din
Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, fără aprobarea legală a volumului de produse principale posibil de recoltat;
depășirea se calculează ca diferență dintre suma volumelor recoltate în perioada de
aplicare a amenajamentului silvic aprobat sau pentru care s-a organizat ședința de
preavizare a soluțiilor tehnice - conferința a II-a de amenajare și posibilitatea anuală
cumulată de produse principale, rezultată ca produs dintre posibilitatea anuală de
produse principale și numărul de ani de aplicare a amenajamentului silvic;
(la 18-06-2017, Litera b) din Alineatul (6) , Articolul 5 , Capitolul III a fost
modificată de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
c) elaborarea unui amenajament silvic înainte de expirarea perioadei de valabilitate a
celui existent cu încălcarea normelor tehnice elaborate conform prevederilor art. 20
alin. (4) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Sancțiunea se aplică fiecărei persoane semnatare a procesului-verbal al ședinței de
preavizare a temei de proiectare - conferința I de amenajare și al ședinței de
preavizare a soluțiilor tehnice - conferința a II-a de amenajare.
(la 18-06-2017, Litera c) din Alineatul (6) , Articolul 5 , Capitolul III a fost modificată
de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
d) neîntocmirea amenajamentelor silvice pentru suprafețe de fond forestier pentru care
există obligativitatea întocmirii amenajamentelor silvice în condițiile art. 20 alin. (2)
din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Sancțiunea se aplică proprietarului de fond forestier.
(la 15-10-2021, Alineatul (6) din Articolul 5 , Capitolul III a fost completat de Punctul
8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )(7) Dacă
volumul recoltat anual dintr-o subunitate de gospodărire provenit din arborete în care
este asigurată regenerarea naturală conform prevederilor legale depășește cu cel mult
10% posibilitatea anuală stabilită la nivelul subunității respective, cu încadrarea în
posibilitate, fapta nu constituie contravenție așa cum este prevăzută la alin. (6) lit. b);
în situația în care volumul de recoltat conform prevederilor amenajamentului silvic
este amplasat într-o singură unitate amenajistică, acesta poate fi recoltat integral, prin
depășirea posibilității anuale, situație în care nu se aplică sancțiunea silvică.
(la 18-06-2017, Alineatul (7) din Articolul 5 , Capitolul III a fost modificat de Punctul
12, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )(8) Constituie contravenție silvică recoltarea prin
lucrări de conservare la nivelul de subunitate de gospodărire a unui volum mai mare
decât volumul prevăzut pentru lucrări de conservare pe perioada de aplicare a
amenajamentului silvic, fără existența unei aprobări legale în acest sens, și se
sancționează după cum urmează:
a) cu avertisment, dacă depășirea reprezintă până la 3% din volumul prevăzut;
b) cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei, dacă depășirea reprezintă 3,1%-10%
din volumul prevăzut;
c) cu amendă de la 10.000 lei până la 20.000 lei, dacă depășirea reprezintă 10,1%-
25% din volumul prevăzut;
d) cu amendă de la 20.000 lei până la 30.000 lei, dacă depășirea reprezintă peste 25%
din volumul prevăzut.
(la 18-06-2017, Alineatul (8) din Articolul 5 , Capitolul III a fost modificat de Punctul
12, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )(9) Constituie contravenție silvică și se
sancționează cu amendă de la 3.000 lei până la 6.000 lei depășirea cu peste 50% a
procentului de extras prin lucrări de conservare stabilit prin amenajamentul silvic la
nivel de arboret.
(la 18-06-2017, Articolul 5 din Capitolul III a fost completat de Punctul 13, Articolul
I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445
din 15 iunie 2017 )
(la 20-10-2016, Art. 5 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
726 din 20 septembrie 2016. )

Articolul 5^1

Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la


5.000 lei următoarele fapte:
(la 18-06-2017, Partea introductivă a Articolului 5^1 din Capitolul III a fost
modificată de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
a) abrogată;
(la 18-06-2017, Litera a) din Articolul 5^1 , Capitolul III a fost abrogată de Punctul
15, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
b) aprobarea sau autorizarea spre exploatare a actelor de punere în valoare de produse
accidentale, altele decât cele rezultate din defrișările legal aprobate sau cele aferente
instalațiilor de scos-apropiat, fără notificarea structurii teritoriale de specialitate a
autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, cu/fără avizul acesteia, după
caz;
(la 18-06-2017, Litera b) din Articolul 5^1 , Capitolul III a fost modificată de Punctul
16, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
c) punerea în valoare, ca produse de igienă sau ca produse accidentale, a arborilor care
nu îndeplinesc condițiile de a fi încadrați ca igienă sau produse accidentale, așa cum
sunt definite în Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările
ulterioare. Sancțiunea se aplică persoanelor care au pus în valoare astfel de produse
lemnoase, în care o parte din arbori sau toți arborii care fac obiectul actului de punere
în valoare nu îndeplinesc condiția de a fi încadrați în categoria de produse
accidentale/igienă.
(la 05-10-2021, Litera c) din Articolul 5^1 , Capitolul III a fost modificată de Punctul
9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(la 20-10-2016, Art. 5^1 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
726 din 20 septembrie 2016. )
Articolul 6

Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la


2.000 lei următoarele fapte:
(la 20-10-2016, Partea introductivă a art. 6 a fost modificată de pct. 9 al art. I din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 726 din 20 septembrie 2016. )
a) abrogată;
(la 05-10-2021, Litera a) din Articolul 6 , Capitolul III a fost abrogată de Punctul 10,
Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
b) nerespectarea de către șeful de proiect a prevederilor consemnate în ședința de
preavizare a soluțiilor tehnice consemnate în procesul-verbal de stabilire a soluțiilor
tehnice pentru amenajament de către echipa de teren, organizată pentru un ocol silvic
sau pentru un proprietar;
c) nematerializarea și/sau neîntreținerea semnelor amenajistice;
d) mutarea semnelor amenajistice.
e) compensarea volumului de recoltat prevăzut de amenajamentul silvic din unități
amenajistice inaccesibile cu volume echivalente din unități amenajistice accesibile, cu
excepția produselor accidentale I, de către ocoalele silvice care asigură administrarea
sau serviciile silvice, din posibilitatea de produse principale, a volumului produselor
accidentale I, a căror recoltare este avizată/aprobată în condițiile legii, precum și a
volumului rezultat în urma tăierilor ilegale în anul precedent. Sancțiunea se aplică
personalului cu atribuții în acest sens conform fișei postului sau, în lipsa fișei postului,
se aplică șefului ocolului silvic;
(la 18-06-2017, Litera e) din Articolul 6 , Capitolul III a fost modificată de Punctul
17, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
f) abrogată;
(la 18-06-2017, Litera f) din Articolul 6 , Capitolul III a fost abrogată de Punctul 18,
Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )

Capitolul IV Integritatea fondului forestier, paza și protecția pădurilor

Articolul 7
(1) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei până la
10.000 lei următoarele fapte:
a) schimbarea fără aprobare legală a categoriei de folosință a terenurilor din fondul
forestier național, în măsura în care fapta nu constituie infracțiune; schimbarea
categoriei de folosință se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice
centrale care răspunde de silvicultură în perioada de aplicare a amenajamentului silvic
sau prin intrarea în vigoare a unui nou amenajament silvic;
(la 05-10-2021, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 7 , Capitolul IV a fost
modificată de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din
4 octombrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie
2021 )
b) trecerea terenurilor forestiere din domeniul public al unităților administrativ-
teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a consiliului local, a consiliului
județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București;
c) includerea pădurilor în intravilan;
d) neredarea terenurilor forestiere în circuitul silvic la termenul și/sau în condițiile
prevăzute în aprobarea de ocupare temporară;
e) exploatarea agregatelor minerale de pe terenuri din fondul forestier național fără
aprobările legale;
f) abrogată;
(la 05-10-2021, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 7 , Capitolul IV a fost abrogată
de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(2) Sancțiunile pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) se aplică consiliului
local/consiliului județean sau Consiliului General al Municipiului București, după caz.
Hotărârea prin care s-a săvârșit fapta contravențională este nulă de drept. Nulitatea se
constată de instanța de contencios administrativ competentă, la cererea oricărei
persoane interesate sau, după caz, a instituției din care face parte agentul constatator.
(3) În cazul neredării terenurilor forestiere la termenul prevăzut în actul de aprobare,
pe lângă achitarea amenzii, beneficiarul ocupării temporare a terenurilor din fondul
forestier național are obligația achitării, cu titlul de despăgubiri pentru lipsa de
folosință, a unei sume egale cu dublul chiriei calculate conform metodologiei
specifice, până la data reprimirii terenurilor în fondul forestier național ori a obținerii
unei noi aprobări, în situația în care legea prevede o astfel de posibilitate;
despăgubirea are următoarele destinații:
a) 50% din sumă se achită în Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație
silvică;
b) 50% din sumă se achită administratorului în cazul terenurilor proprietate publică a
statului și se repartizează similar chiriei achitate pentru ocuparea temporară a
terenurilor din fondul forestier național sau se achită proprietarului pentru fondul
forestier, altul decât cel proprietate publică a statului.
(la 20-10-2016, Alin. (3) al art. 7 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA
DE URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL
nr. 726 din 20 septembrie 2016. )(4) Abrogat.
(la 05-10-2021, Alineatul (4) din Articolul 7 , Capitolul IV a fost abrogat de Punctul
12, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )

Articolul 8
(1) Constituie contravenții silvice, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât
să constituie infracțiuni, următoarele fapte:
a) ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,
puieți sau lăstari din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, dacă
valoarea prejudiciului produs este de până la 5 ori prețul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei. Se exceptează prejudiciile realizate
prin lucrările de exploatare forestieră, așa cum sunt definite în Legea nr. 46/2008,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, care nu reprezintă tăieri ilegale.
b) tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum și
distrugerea ori vătămarea de arbori din vegetația forestieră din afara fondului forestier
național.
c) furtul de puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri,
perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin
lucrări de împădurire, dacă valoarea prejudiciului produs este de până la 5 ori prețul
mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei.
(2) Faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) se sancționează cu amendă de la 1.000 lei
până la 5.000 lei.(3) Faptele prevăzute la alin. (1) lit. b) se sancționează cu amendă și
cu confiscarea materialelor lemnoase în cauză, după cum urmează:
a) cu amendă de la 1.000 lei până la 5.000 lei, pentru un volum de până la 10,00 mc,
inclusiv;
b) cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei, pentru un volum cuprins între 10,01 și
30,00 mc, inclusiv;
c) cu amendă de la 10.000 lei până la 15.000 lei, pentru un volum cuprins între 30,01
și 100 mc, inclusiv;
d) cu amendă de la 15.000 lei până la 30.000 lei, pentru un volum cuprins între 100,01
și 500 mc, inclusiv;
e) cu amendă de la 30.000 lei până la 50.000 lei, pentru un volum de peste 500 mc.
(4) În cazul constatării săvârșirii de către operatorii atestați pentru lucrări de
exploatare forestiere a faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) se sancționează cu
amendă de la 8.000 lei până la 12.000 lei.(5) Constituie contravenție silvică, dacă nu a
fost săvârșită în astfel de condiții încât să constituie infracțiune, și se sancționează cu
amendă de la 20.000 lei până la 30.000 lei autorizarea spre exploatare a partizilor
amplasate în arborete încadrate în tipul I funcțional - T I, fără aprobări legale, sau în
arborete care îndeplinesc condițiile de a fi încadrate ca păduri virgine sau cvasivirgine
conform prevederilor în vigoare și pentru care structura teritorială de specialitate a
autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în urma verificărilor realizate
potrivit ordinului emis în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, a făcut notificare către ocolul silvic care
asigură administrarea sau serviciile silvice, prin care solicită suspendarea recoltării de
masă lemnoasă.
(la 15-10-2021, Articolul 8 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 13, Articolul I
din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )

Articolul 9

Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei


următoarele fapte:
a) inundarea terenurilor din fondul forestier național fără drept prin construirea de
baraje, praguri sau altele asemenea, pe albiile pâraielor ori ale văilor;
b) aprinderea focului în fondul forestier național în alte locuri decât cele special
amenajate și marcate ori la o distanță mai mică de 30 metri de limita pădurii;
c) deteriorarea drumurilor sau a căilor ferate forestiere, a lucrărilor de artă aferente
acestora, a amenajărilor, instalațiilor, construcțiilor civile, vânătorești, piscicole din
apele de munte, a împrejmuirilor, a amenajărilor de propagandă silvică ori a celor
pentru protecția pădurilor, a barierelor sau a altor lucrări asemănătoare din fondul
forestier național;
d) deteriorarea, distrugerea lucrărilor de ameliorare a terenurilor degradate și/sau a
lucrărilor de corectare a torentelor din fondul forestier național sau neîntocmirea
documentației în vederea lucrărilor de reabilitare a acestora;
e) ștergerea sau deteriorarea în orice fel a mărcilor sau a numerelor curente de pe
arborii marcați ori de pe cioate.
f) accesul oricărui autovehicul în fondul forestier național, cu încălcarea art. 54 alin.
(2) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu
excepția autovehiculelor din dotarea personalului cu atribuții de control prevăzut
la art. 24 alin. (1), atunci când personalul se găsește în misiune, a autovehiculelor
destinate transportului masei lemnoase din exploatările autorizate, a celor din dotarea
administratorilor de fond forestier și a gestionarilor fondurilor de vânătoare.
(la 05-10-2021, Litera f) din Articolul 9 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul
14, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )

Articolul 10

Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei


următoarele fapte:
a) încălcarea normelor de apărare împotriva incendiilor specifice fondului forestier, în
zonele limitrofe acestuia, precum și în vegetația forestieră din afara fondului forestier;
b) neasigurarea sursei de finanțare de către proprietar/deținător pentru efectuarea
lucrărilor de prevenire și combatere la sol a bolilor și dăunătorilor pădurilor, la
termenele și în condițiile stabilite prin normele tehnice;
(la 05-10-2021, Litera b) din Articolul 10 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul
15, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
c) neefectuarea de către ocolul silvic a lucrărilor necesare pentru depistare și
prognoză, precum și pentru prevenirea și combaterea la sol a bolilor și dăunătorilor
pădurilor, la termenele și în condițiile stabilite prin normele tehnice, în limita
resurselor financiare alocate.
(la 15-10-2021, Articolul 10 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 16,
Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )

Articolul 11

Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 600 lei până la


1.000 lei următoarele fapte:
a) prelevarea solului fertil, a humusului sau a brazdelor de iarbă din fondul forestier,
prin orice mijloace;
b) refuzul persoanelor care desfășoară activități în fondul forestier național sau în
vegetația forestieră din afara acestuia de a participa, la solicitarea personalului silvic,
a personalului din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, al
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum și al Inspectoratului
General al Jandarmeriei Române, la acțiunile de stingere a incendiilor;
(la 18-06-2017, Litera b) din Articolul 11 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul
24, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
c) nepermiterea de către proprietarii și/sau deținătorii cu orice titlu de păduri a
accesului în pădurile pe care le dețin a persoanelor împuternicite să efectueze
observații și măsurători necesare în vederea realizării Programului național de
monitorizare sol-vegetație forestieră sau realizării inventarului forestier național și a
specialiștilor care elaborează studiile de includere în Catalogul național al pădurilor
virgine și cvasivirgine, personalului custozilor și administratorilor ariilor naturale
protejate, inclusiv cu autovehicule rutiere, cu condiția notificării anterioare a
proprietarului și/sau a deținătorului.
(la 05-10-2021, Litera c) din Articolul 11 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul
17, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
d) pășunatul în pădurile în care este interzis acesta, dacă valoarea prejudiciului adus
pădurii, stabilită conform legii, este de până la 5 ori prețul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei.

Articolul 12
(1) Constituie contravenții silvice, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât
să constituie infracțiuni, și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 2.000 lei
următoarele fapte:
a) instalarea în fondul forestier de corturi, tonete, rulote fără drept sau în alte locuri
decât cele aprobate și delimitate de deținătorul terenului forestier respectiv;
b) amplasarea stupilor sau stupinelor în fondul forestier proprietate publică în alte
locuri și în alte condiții decât cele aprobate;
c) aducerea și menținerea pe vetrele de stupină instalate în fondul forestier de animale
domestice și păsări;
d) efectuarea de împrejmuiri în păduri fără aprobare legală;
e) trecerea animalelor domestice însoțite sau neînsoțite prin fondul forestier, fără
aprobare legală. Sancțiunea se aplică însoțitorului turmei, dacă animalele sunt însoțite,
sau proprietarului, dacă animalele sunt neînsoțite;(2) Constituie contravenții silvice,
dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să constituie infracțiuni, și se
sancționează cu amendă de la 10.000 lei până la 20.000 lei următoarele fapte:
a) aruncarea sau depozitarea în fondul forestier național a reziduurilor menajere,
industriale, petroliere sau rezultate din prelucrarea lemnului, a substanțelor chimice și
a apei sărate. În acest caz, se aplică și sancțiunea complementară de obligare a
contravenientului de a aduce terenul de îndată la starea inițială, pe cheltuiala sa;
b) neluarea de către proprietarii sau deținătorii de obiective legal amplasate în fondul
forestier sau limitrof acestuia a măsurilor privind salubrizarea și igienizarea pădurilor
limitrofe obiectivelor;
c) înființarea sau funcționarea de centre sau puncte de colectare permanente sau
volante de achiziție a ciupercilor și fructelor de pădure, precum și a celorlalte produse
nelemnoase specifice fondului forestier, fără avizul ocolului silvic care asigură
administrarea sau serviciile silvice.
(la 15-10-2021, Articolul 12 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 18, Articolul
I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )

Capitolul V Regenerarea pădurilor și punerea în valoare a masei lemnoase

Articolul 13
(1) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la
5.000 lei următoarele fapte:
a) abrogată;
(la 05-10-2021, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 13 , Capitolul V a fost abrogată
de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
b) abrogată;
(la 05-10-2021, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 13 , Capitolul V a fost abrogată
de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
c) neîncadrarea proporției speciei/speciilor principale din compozițiile de regenerare
în intervalul prevăzut de normele tehnice privind regenerarea pădurilor sau în
proiectele tehnice/studiile de specialitate aprobate;
(la 18-06-2017, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 13 , Capitolul V a fost
modificată de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
d) neachitarea anticipată predării-primirii terenului pentru care a fost aprobată
scoaterea definitivă/ocuparea temporară din fondul forestier național a obligațiilor
bănești prevăzute de Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările
ulterioare. În cazul predării de către ocolul silvic către beneficiarul scoaterii definitive
sau în cazul ocupării temporare din fondul forestier a suprafeței aprobate, fără ca
beneficiarul să achite anticipat toate obligațiile bănești prevăzute de legislația în
vigoare, persoanele care au semnat procesul-verbal de predare-primire în calitate de
predători au obligația să achite aceste obligații bănești, în sume egale. Stabilirea
sumelor pentru fiecare persoană se face prin decizie a conducătorului structurii
teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.
Achitarea obligațiilor bănești este direct executorie, fără alte formalități prealabile,
depunerea sumelor făcându-se în conturile prevăzute de legislația în vigoare;
(la 18-06-2017, Litera d) din Alineatul (1) , Articolul 13 , Capitolul V a fost
modificată de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
e) nepredarea de către beneficiar și/sau nepreluarea de către proprietar și/sau ocolul
silvic, după caz, a terenurilor oferite în compensarea terenurilor pentru care a fost
emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier național și, respectiv, a
terenurilor care fac obiectul compensării. Sancțiunea se aplică șefului ocolului silvic
sau beneficiarului scoaterii definitive, după caz;
f) neconstituirea și/sau nealimentarea de către administratorul fondului forestier sau
de către proprietarii de fond forestier a fondului de conservare și regenerare a
pădurilor. Sancțiunea se aplică administratorului pentru fondul forestier proprietate
publică a statului sau proprietarului, în situația în care acesta are încheiat contract de
servicii silvice.
(la 18-06-2017, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 13 , Capitolul V a fost
modificată de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )(2) Constituie contravenții
silvice, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să constituie infracțiuni, și
se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 3.000 lei nerespectarea obligațiilor
privind înscrierea în amenajamentele silvice, în situația în care legea obligă la
elaborarea amenajamentelor silvice, a suprafețelor preluate în compensare în situația
în care au fost aprobate scoateri definitive fără a exista amenajament silvic în vigoare
și asigurarea administrării sau serviciilor silvice în cazul terenurilor oferite în
compensarea terenurilor care au făcut obiectul aprobării de scoatere definitivă, în
termen de 30 de zile de la data predării-primirii terenului pentru care s-a aprobat
scoaterea definitivă din fondul forestier. Sancțiunea se aplică personalului silvic cu
atribuții în acest sens conform fișei postului sau, în lipsa fișei postului, se aplică
șefului ocolului silvic.
(la 05-10-2021, Alineatul (2) din Articolul 13 , Capitolul V a fost modificat de
Punctul 20, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(la 20-10-2016, Art. 13 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
726 din 20 septembrie 2016. )

Articolul 14
(1) Constituie contravenție silvică, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale
infracțiunii, și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei până la 8.000 lei:
(la 18-06-2017, Partea introductivă a Alineatului (1) din Articolul 14 , Capitolul V a
fost modificată de Punctul 27, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
a) modificarea sau casarea unui act de punere în valoare cu încălcarea normelor
tehnice silvice în cazul în care prin aceasta nu s-a creat niciun prejudiciu;
(la 05-10-2021, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 14 , Capitolul V a fost
modificată de Punctul 21, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din
4 octombrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie
2021 )
b) efectuarea serviciului public de punere în valoare a masei lemnoase de către ocoale
silvice la proprietarii de fond forestier și/sau vegetație forestieră din afara fondului
forestier care nu au încheiat contracte de prestări servicii silvice/administrare/prestație
silvică în condițiile legii ori ale căror astfel de contracte au fost suspendate sau expiră
anterior termenului de reprimire a parchetului;
(la 18-06-2017, Litera b) din Alineatul (1), Articolul 14 , Capitolul V a fost
modificată de Punctul 27, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
c) constituirea actului de punere în valoare a masei lemnoase cu încălcarea normelor
tehnice specifice în vigoare, în cazul în care prin aceasta nu s-a creat niciun
prejudiciu;
(la 05-10-2021, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 14 , Capitolul V a fost
modificată de Punctul 21, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din
4 octombrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie
2021 )
d) abrogată;
(la 18-06-2017, Litera d) din Alineatul (1), Capitolul V a fost abrogată de Punctul 28,
Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
e) aprobarea și/sau autorizarea spre exploatare a actelor de punere în valoare a masei
lemnoase fără amenajament silvic în vigoare, pentru suprafețele de fond forestier
pentru care legea obligă la existența unui amenajament silvic, cu excepția prevederilor
art. 20 alin. (3^1) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, în cazul în care prin aceasta nu s-a creat niciun prejudiciu.
(la 05-10-2021, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 14 , Capitolul V a fost
modificată de Punctul 21, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din
4 octombrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie
2021 )(2) Abrogat.
(la 18-06-2017, Alineatul (2) din Articolul 14 , Capitolul V a fost abrogat de Punctul
29, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
(la 20-10-2016, Art. 14 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
726 din 20 septembrie 2016. )
Capitolul VI Exploatarea masei lemnoase și recoltarea produselor nelemnoase

Articolul 15
(1) Constituie contravenții silvice, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât
să constituie infracțiuni, și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000
lei următoarele fapte:
a) autorizarea la exploatare a partizilor constituite din tăieri cu restricție, în epocile în
care exploatarea este interzisă prin normele tehnice în vigoare;
b) realizarea tăierii rase prin alăturare cu altă tăiere rasă, cu încălcarea prevederilor
legale în vigoare;
c) neasigurarea transparenței comercializării masei lemnoase în condițiile
Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate
publică;
d) autorizarea spre exploatare a masei lemnoase sau efectuarea de lucrări silvotehnice
în suprafețele pentru care este formulată notificare sau nu este emis aviz către
ocoalele silvice/proprietari de către structurile teritoriale ale autorității publice
centrale care răspunde de silvicultură cu privire la existența pădurilor care îndeplinesc
criteriile de păduri virgine sau de păduri cvasivirgine, potrivit ordinului emis în baza
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, și care nu sunt incluse în Catalogul național al pădurilor virgine și
cvasivirgine;
e) aprobarea executării drumurilor de scos-apropiat cu încălcarea prevederilor
Instrucțiunilor privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și
transport al materialului lemnos, aprobate în temeiul art. 62 alin. (1) din Legea nr.
46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Sancțiunea se aplică
șefului de ocol.
f) autorizarea la exploatare a partizilor prin care se depășește durata maximă de
exploatare a masei lemnoase, prevăzută de Instrucțiunile privind termenele,
modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos,
aprobate în temeiul art. 62 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările
și completările ulterioare. Sancțiunea se aplică șefului de ocol.
(la 15-10-2021, Alineatul (1) din Articolul 15 , Capitolul VI a fost modificat de
Punctul 22, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(2) Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei până
la 20.000 lei neprelucrarea masei lemnoase achiziționate la nivelul prevăzut la art. 60
alin. (5) lit. c) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, sau depășirea prin achiziție/procesare a procentului prevăzut la art. 60 alin.
(5) lit. f) din aceeași lege, de către un operator economic/grup de operatori economici.
Operatorul economic/Grupul de operatori economici nu poate participa la
licitațiile/negocierile organizate în anul de producție următor anului pentru care s-a
constatat că nu s-a încadrat în procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. c) din Legea
nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau s-a depășit
procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. f) din aceeași lege.
(la 18-06-2017, Alineatul (2) din Articolul 15 , Capitolul VI a fost modificat de
Punctul 32, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )(3) Volumul de materiale
lemnoase sau contravaloarea acestora, dacă acestea nu pot fi identificate,
achiziționat/procesat sau neprocesat, după caz, anual de către operatorul
economic/grupul de operatori economici cu care nu se realizează procentul prevăzut
la art. 60 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, sau cu care s-a depășit procentul prevăzut la art. 60 alin. (5)
lit. f) din aceeași lege, se confiscă.
(la 18-06-2017, Alineatul (3) din Articolul 15 , Capitolul VI a fost modificat de
Punctul 32, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )

Articolul 16
(1) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 6.000 lei până la
10.000 lei următoarele fapte:
a) exploatarea masei lemnoase din partizi contractate, fără autorizație de exploatare și
proces-verbal de predare-primire a parchetului. Dacă fapta contravențională este
săvârșită de către operatori economici atestați pentru exploatări forestiere, instituția
din care face parte agentul constatator care a constatat fapta solicită Comisiei de
atestare a operatorilor economici pentru lucrări de exploatare forestieră sancțiunea
retragerii certificatului de atestare, în condițiile legii. Materialele lemnoase rezultate
în urma exploatării se confiscă;
(la 18-06-2017, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 16 , Capitolul VI a fost
modificată de Punctul 33, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
b) exploatarea masei lemnoase din parchete în afara termenelor prevăzute în
autorizația de exploatare sau în actul de constatare încheiat la expirarea termenului
înscris în autorizația de exploatare;
(la 18-06-2017, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 16 , Capitolul VI a fost
modificată de Punctul 33, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
(la 18-06-2017, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 16 , Capitolul VI a fost abrogată
de Punctul 34, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
d) autorizarea spre exploatare de către ocoalele silvice a partizilor constituite în păduri
ai căror proprietari nu au încheiat contracte de prestări servicii silvice/administrare în
condițiile legii ori ale căror astfel de contracte au fost suspendate sau au încetat fără
asigurarea continuității;
e) exploatarea masei lemnoase de către persoanele fizice în alte condiții decât cele
prevăzute la art. 62 alin. (3) și (4) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările
și completările ulterioare;
(la 18-06-2017, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 16 , Capitolul VI a fost
modificată de Punctul 35, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
f) cesionarea contractelor de vânzare-cumpărare a masei lemnoase, încheiate în urma
licitațiilor/negocierilor, în alte condiții decât cele prevăzute în Regulamentul de
valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică;
(la 18-06-2017, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 16 , Capitolul VI a fost
modificată de Punctul 35, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
g) amplasarea pe arbori a curselor feromonale echipate cu nade sau alți atractanți
pentru inducerea atacului de gândaci de scoarță, în alte condiții decât cele prevăzute în
instrucțiunile în vigoare.
(la 05-10-2021, Litera g) din Alineatul (1) , Articolul 16 , Capitolul VI a fost
modificată de Punctul 23, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din
4 octombrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie
2021 )
h) lăsarea de arbori marcați și netăiați în parchete, constatați după întocmirea
procesului-verbal de reprimire. Sancțiunea se aplică dacă numărul arborilor marcați și
netăiați în parchete, constatați după întocmirea procesului-verbal de reprimire, este
mai mare de 1% din numărul arborilor inventariați în cadrul actului de punere în
valoare.
(la 15-10-2021, Alineatul (1) din Articolul 16 , Capitolul VI a fost completat de
Punctul 24, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
i) autorizarea la exploatare a partizilor prin care se depășește durata maximă de
exploatare a masei lemnoase, prevăzută de Instrucțiunile privind termenele,
modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos,
emise în baza art. 62 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și
completările ulterioare. Sancțiunea se aplică șefului de ocol.
(la 15-10-2021, Alineatul (1) din Articolul 16 , Capitolul VI a fost completat de
Punctul 24, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(2) Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei până la
6.000 lei, care se aplică membrilor comisiei de preselecție, neluarea de către comisia
de preselecție a măsurii de respingere a participării pentru următoarele fapte ale
operatorilor economici:
(la 18-06-2017, Partea introductivă a Alineatului (2) din Articolul 16 , Capitolul VI a
fost modificată de Punctul 36, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
a) nedepunerea documentelor prevăzute în Regulamentul de valorificare a masei
lemnoase din fondul forestier proprietate publică sau dacă documentele depuse sunt
incomplete ori nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul;
b) dacă au datorii restante față de administratorii fondului forestier proprietate publică
a statului sau față de proprietarii/administratorii fondului forestier proprietate publică
a unităților administrativ-teritoriale, atât operatorul economic, cât și grupul de
operatori economici din care face parte, după caz;
(la 18-06-2017, Litera b) din Alineatul (2), Articolul 16, Capitolul VI a fost
modificată de Punctul 36, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
c) dacă nu au capacitate de exploatare disponibilă, conform certificatului de atestare
pentru lucrări de exploatare forestieră și anexei la acesta;
d) abrogată;
(la 18-06-2017, Litera d) din Alineatul (2), Articolul 16, Capitolul VI a fost abrogată
de Punctul 37, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
e) abrogată;
(la 18-06-2017, Litera e) din Alineatul (2), Articolul 16, Capitolul VI a fost abrogată
de Punctul 37, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
f) abrogată;
(la 18-06-2017, Litera f) din Alineatul (2), Articolul 16, Capitolul VI a fost abrogată
de Punctul 37, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
g) dacă producătorii din industria mobilei, care au drept de preempțiune la
cumpărarea de masă lemnoasă, la oferta de preț și în condiții egale de vânzare, nu
dețin atestatul referitor la capacitatea de industrializare a lemnului fasonat provenit
din fondul forestier proprietate publică a statului.(3) Constituie contravenție silvică și
se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 3.000 lei necompletarea anexei
certificatului de atestare a operatorilor economici de către emitentul autorizației de
exploatare a masei lemnoase pe picior, la momentul emiterii autorizației de
exploatare.
(la 18-06-2017, Alineatul (3) din Articolul 16 , Capitolul VI a fost modificat de
Punctul 38, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
(la 20-10-2016, Art. 16 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
726 din 20 septembrie 2016. )

Articolul 17

Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la


5.000 lei următoarele fapte:
(la 20-10-2016, Partea introductivă a art. 17 a fost modificată de pct. 23 al art. I din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 726 din 20 septembrie 2016. )
a) nerespectarea tehnologiilor și traseelor de scos-apropiat prevăzute în autorizația de
exploatare;
b) scoaterea din rădăcini sau ridicarea din fondul forestier național fără aprobare
legală a cioatelor și/sau a resturilor de exploatare nevalorificabile;
(la 18-06-2017, Litera b) din Articolul 17 , Capitolul VI a fost modificată de Punctul
39, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
c) recoltarea, deținerea, transportul, comercializarea produselor nelemnoase specifice,
fără documente legale și fără acordul scris al proprietarului și/sau al ocolului silvic
care asigură administrarea/serviciile silvice pentru suprafața de pe care se recoltează
acestea.
(la 05-10-2021, Litera c) din Articolul 17 , Capitolul VI a fost modificată de Punctul
25, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
d) executarea neautorizată a drumurilor de tractor sau fără respectarea traseelor
aprobate;
e) neexecutarea la termen și în condițiile prevăzute în autorizația de exploatare a
lucrărilor de curățare a parchetelor.
f) abrogată;
(la 18-06-2017, Litera f) din Articolul 17 , Capitolul VI a fost abrogată de Punctul 40,
Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )

Articolul 18

Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la


3.000 lei:
a) neîndeplinirea obligației ca la exploatarea pădurilor de rășinoase să se cojească
cioatele de pin și molid, în întregime, iar la celelalte rășinoase, prin curelare;
b) menținerea în pădure, în intervalul 1 mai-1 octombrie, a lemnului de rășinoase
infestat cu dăunători de scoarță și necojit, cu excepția arborilor cursă folosiți la
combaterea dăunătorilor, a lemnului provenit din doborâturi și rupturi de vânt sau
zăpadă și a lemnului aflat în curs de exploatare pe suprafața parchetului.
(la 05-10-2021, Litera b) din Articolul 18 , Capitolul VI a fost modificată de Punctul
26, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
c) abrogată;
(la 05-10-2021, Litera c) din Articolul 18 , Capitolul VI a fost abrogată de Punctul 27,
Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
d) nerespectarea obligației de a amplasa panoul cu principalele date referitoare la
parchetul aflat în exploatare, de către titularul autorizației de exploatare, conform
prevederilor și specificațiilor prevăzute în instrucțiunile privind termenele,
modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos.
(la 18-06-2017, Articolul 18 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 41, Articolul
I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445
din 15 iunie 2017 )

Capitolul VII Controlul aplicării normelor privind circulația materialelor lemnoase, al


depozitelor și instalațiilor de prelucrare a lemnului

Articolul 19
(1) Constituie contravenție silvică, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât
să constituie infracțiuni, și se sancționează cu amendă și cu confiscarea materialelor
lemnoase în cauză faptele privind expedierea, primirea, depozitarea, deținerea și/sau
prelucrarea materialelor lemnoase de către deținătorii depozitelor
permanente/temporare, ai platformelor primare, piețelor, târgurilor, oboarelor și altele
asemenea, ai altor spații destinate depozitării temporare, instalațiilor de prelucrare a
materialelor lemnoase, personalul operatorului de transport, al administratorului și/sau
gestionarului infrastructurii căii ferate, fără proveniență legală potrivit art. 10 alin.
(10) și art. 12 din Normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea
materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și a
instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și cele privind proveniența și circulația
materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului și unele măsuri
de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului
European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin
operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 497/2020, după cum urmează:
a) 1.000 lei până la 5.000 lei, pentru un volum de până la 10,00 mc, inclusiv;
b) 5.000 lei până la 10.000 lei, pentru un volum cuprins între 10,01 și 30,00 mc,
inclusiv;
c) 10.000 lei până la 15.000 lei, pentru un volum cuprins între 30,01 și 100 mc,
inclusiv;
d) 15.000 lei până la 30.000 lei, pentru un volum cuprins între 100,01 și 500 mc,
inclusiv;
e) 30.000 lei până la 50.000 lei, pentru un volum de peste 500 mc.
(la 05-10-2021, Alineatul (1) din Articolul 19 , Capitolul VII a fost modificat de
Punctul 28, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(2) Constituie contravenții silvice, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât
să constituie infracțiuni, și se sancționează cu amendă și cu confiscarea materialelor
lemnoase în cauză următoarele fapte:
a) transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, cu un volum
cuprins între 0,1 și 10 mc, inclusiv, neînsoțit de documentele specifice de transport,
așa cum sunt stabilite de normele privind circulația materialelor lemnoase.
Cuantumul amenzii se aplică după cum urmează:1. 1.000 lei până la 2.000 lei, pentru
un volum cuprins între 0,1 și 3 mc, inclusiv;2. 2.000 lei până la 4.000 lei, pentru un
volum cuprins între 3,01 și 6,00 mc, inclusiv;3. 4.000 lei până la 6.000 lei, pentru un
volum cuprins între 6,01 și 10,00 mc, inclusiv;
b) transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, însoțit de
documente specifice de transport, așa cum sunt stabilite de normele privind circulația
materialelor lemnoase, la care diferența dintre volumul constatat la momentul
verificării și cel înscris în avizul de însoțire este de cel mult 10 mc, inclusiv, cu luarea
în considerare a toleranțelor legale și a contragerilor specifice.
Cuantumul amenzii se aplică după cum urmează:1. 1.000 lei până la 2.000 lei, pentru
un volum cuprins între 0,1 și 3 mc, inclusiv;2. 2.000 lei până la 4.000 lei, pentru un
volum cuprins între 3,01 și 6,00 mc, inclusiv;3. 4.000 lei până la 6.000 lei, pentru un
volum cuprins între 6,01 și 10,00 mc, inclusiv;
c) transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase fără proveniență
legală, așa cum sunt stabilite de normele privind circulația materialelor lemnoase.
Cuantumul amenzii care se aplică este cuprins între 5.000 lei până la 10.000 lei,
pentru un volum cuprins între 0,1 și 10 mc, inclusiv;
d) transportul de materiale lemnoase ale căror caracteristici nu corespund cu cel puțin
unul dintre elementele înscrise în avizul de însoțire referitoare la:(i) volum pe
specii/grupe de specii, cu luarea în considerare a toleranțelor/contragerilor specifice;
(ii) specie/grupe de specii;(iii) numărul de piese de lemn rotund cu diametrul la
capătul subțire mai mare sau egal cu 24 cm sau numărul de bucăți/colete de
cherestele. Cuantumul amenzii se aplică după cum urmează:1. 1.000 lei până la 2.000
lei, pentru un volum cuprins între 0,1 și 3 mc, inclusiv;2. 2.000 lei până la 4.000 lei,
pentru un volum cuprins între 3,01 și 6,00 mc, inclusiv;3. 4.000 lei până la 6.000 lei,
pentru un volum cuprins între 6,01 și 10,00 mc, inclusiv.
Sancțiunea complementară de confiscare se aplică pentru diferența de volum în plus
constatată față de volumul pe specii/grupe de specii înscris în avizul de însoțire, cu
luarea în considerare a toleranțelor legale și a contragerilor specifice;
e) nedeținerea materialelor lemnoase de către deținătorii depozitelor, ai altor spații
destinate depozitării temporare și/sau ai instalațiilor de prelucrare a materialelor
lemnoase pe grupe de specii și sortimente industriale, determinate ca diferențe între
stocurile scriptice/înregistrate în aplicația SUMAL 2.0 și stocurile faptice inventariate
la data efectuării controlului, cu luarea în considerare a toleranțelor legale și a
contragerilor specifice. Cuantumul amenzii se aplică după cum urmează:1. 1.000 lei
până la 5.000 lei, pentru un volum de până la 10,00 mc, inclusiv;2. 5.000 lei până la
10.000 lei, pentru un volum cuprins între 10,01 și 30,00 mc, inclusiv;3. 10.000 lei
până la 15.000 lei, pentru un volum cuprins între 30,01 și 100 mc, inclusiv;4. 15.000
lei până la 30.000 lei, pentru un volum cuprins între 100,01 și 500 mc,
inclusiv;5. 30.000 lei până la 50.000 lei, pentru un volum de peste 500 mc.
(la 05-10-2021, Alineatul (2) din Articolul 19 , Capitolul VII a fost modificat de
Punctul 29, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(2^1) Confiscarea prevăzută la alin. (1) și (2) se realizează fizic, dacă materialele
lemnoase pot fi identificate, sau valoric, la prețul de referință calculat potrivit art. 22
alin. (7).
(la 05-10-2021, Articolul 19 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 30,
Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(2^2) Constituie contravenții silvice, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții
încât să constituie infracțiuni, și se sancționează cu avertisment sau amendă de la
1.000 lei până la 3.000 lei următoarele fapte:
a) efectuarea de fotografii ale mijlocului de transport încărcat cu materiale lemnoase,
de către transportator, atunci când normele privind circulația materialelor lemnoase,
aprobate în temeiul art. 73 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, creează această obligație, din care nu se poate
distinge/focaliza încărcătura;
b) transportul materialelor lemnoase fără fotografiile mijlocului de transport încărcat
cu materiale lemnoase, atunci când normele privind circulația materialelor lemnoase,
aprobate în temeiul art. 73 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, instituie această obligație;
c) utilizarea tipurilor de pastă/cerneală termosensibilă sau care se poate șterge ușor
prin mijloace mecanice, la completarea avizelor de însoțire în format letric.
(la 05-10-2021, Articolul 19 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 30,
Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(2^3) Constituie contravenții silvice, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții
încât să constituie infracțiuni, și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la
3.000 lei următoarele fapte:
a) transportul materialelor lemnoase fără conexiune permanentă de date mobile active
pe toată perioada transportului până la destinație, în baza informațiilor preluate din
SUMAL 2.0, în situația în care normele privind circulația materialelor lemnoase,
aprobate în temeiul art. 73 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, instituie această obligație;
b) transportul materialelor lemnoase fără receptorul GPS al dispozitivului mobil
pornit pe toată perioada transportului până la destinație, în baza informațiilor preluate
din SUMAL 2.0, în situația în care normele privind circulația materialelor lemnoase,
aprobate în temeiul art. 73 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, instituie această obligație.
(la 05-10-2021, Articolul 19 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 30,
Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )(2^4) În cazul
transportului materialelor lemnoase, în mod repetat, în baza aceluiași aviz de însoțire,
doar primul transport dintre cele identificate este considerat ca fiind însoțit de
documente specifice de transport, cu îndeplinirea condiției ca materialele
lemnoase/produsele din lemn să fie descărcate/recepționate la destinație. Efectuarea
transportului în mod repetat în baza aceluiași aviz de însoțire se dovedește fără
documente specifice de transport. În situația identificării unuia sau mai multor
transporturi efectuate în baza aceluiași aviz de însoțire, al căror volum cumulat
depășește 10 mc, se aplică prevederile art. 68 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu
modificările și completările ulterioare. Repetabilitatea se demonstrează prin
interogarea aplicației SUMAL 2.0, cu fotografii și/sau înregistrări video și orice alte
mijloace de probă.
(la 05-10-2021, Articolul 19 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 30,
Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )(3) Constituie
contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei până la 6.000 lei și cu
confiscarea materialelor lemnoase în cauză transportul realizat cu mijloace de
transport feroviare și navale, precum și cele care au ca destinație exportul, în situația
în care perioada de valabilitate a avizelor de însoțire care însoțesc transportul de
materiale lemnoase depășește perioada de executare a contractului de transport.
(4) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei până la
6.000 lei și confiscarea materialelor lemnoase refuzul importatorului de a returna în
țara exportatoare cantitatea de mărfuri care depășește cu mai mult de 10% volumul
sau greutatea indicate în «licența pe suport de hârtie», precum și «licența electronică»,
așa cum sunt definite în art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.024/2008 al Comisiei din
17 octombrie 2008 de stabilire a măsurilor detaliate de aplicare a Regulamentului
(CE) nr. 2.173/2005 al Consiliului privind instituirea unui regim de licențe FLEGT
pentru importurile de lemn în Comunitatea Europeană, denumit în continuare licența
FLEGT, sau, după caz, duplicatul sau substitutul licenței FLEGT, emis și validat de
autoritatea de acordare a licențelor, pe cheltuiala importatorului.(5) Constituie
contravenții silvice, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să constituie
infracțiuni, și se sancționează cu amendă de la 500 lei până la 2.000 lei introducerea
în aplicațiile informatice din SUMAL 2.0 prevăzute de normele privind circulația
materialelor lemnoase și/sau înscrierea în avizul de însoțire a materialelor lemnoase a
unui număr de înmatriculare diferit de cel al mijlocului de transport efectiv încărcat.
(la 05-10-2021, Alineatul (5) din Articolul 19 , Capitolul VII a fost modificat de
Punctul 31, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(6) Următoarele fapte constituie contravenții silvice și se sancționează după cum
urmează:
a) abrogată;
(la 05-10-2021, Litera a) din Alineatul (6) , Articolul 19 , Capitolul VII a fost
abrogată de Punctul 32, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4
octombrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie
2021 )
b) introducerea pe piață a lemnului recoltat în mod ilegal sau a produselor din lemn
derivate din acesta, așa cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al
Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a
obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn sau produse din lemn, cu
amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, cu confiscarea lemnului recoltat în mod ilegal
sau a produselor din lemn derivate din acesta sau, după caz, cu interzicerea
comercializării lemnului sau a produselor din lemn;
c) importul, transportul, deținerea și/sau prelucrarea și comercializarea produselor din
lemn prevăzute în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 2.173/2005 al Consiliului
din 20 decembrie 2005 privind instituirea unui regim de licențe FLEGT pentru
importurile de lemn în Comunitatea Europeană, exportate de țările partenere stabilite
conform regulamentului menționat, în cazul în care transportul produselor respective
nu este însoțit de o licență FLEGT sau, după caz, de duplicatul ori substitutul licenței
FLEGT, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 4 alin. (3) din regulamentul menționat,
cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei și cu confiscarea produselor din lemn;
d) nerespectarea de către operatorii economici a obligației de a utiliza un sistem «due
diligence», astfel cum este prevăzut la art. 6 din Regulamentul (UE) nr. 995/2010, cu
luarea în considerare a faptului că, la primul control efectuat asupra unui operator care
nu a utilizat un sistem «due diligence», agentul constatator acordă un termen de
maximum 45 de zile de la comunicarea constatării pentru încadrarea operatorului în
prevederile Regulamentului (UE) nr. 995/2010, termen care se înscrie în actul de
constatare a neregulilor, cu amendă de la 8.000 lei la 15.000 lei și cu suspendarea
pentru o perioadă de maximum 12 luni a acordului de distribuire și utilizare a
documentelor cu regim special;
e) neîndeplinirea de către o organizație de monitorizare a obligațiilor prevăzute pentru
aceasta la art. 8 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 995/2010, cu amendă de la 8.000
lei la 15.000 lei. Sancțiunea se aplică organizației de monitorizare;
f) abrogată;
(la 05-10-2021, Litera f) din Alineatul (6) , Articolul 19 , Capitolul VII a fost abrogată
de Punctul 32, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
g) abrogată;
(la 05-10-2021, Litera g) din Alineatul (6) , Articolul 19 , Capitolul VII a fost
abrogată de Punctul 32, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4
octombrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie
2021 )
h) implementarea de către operator a propriului sistem «due diligence» care nu
îndeplinește elementele prevăzute la art. 6 din Regulamentul (UE) nr. 995/2010, cu
amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei;
i) neîndeplinirea de către operator a condițiilor înscrise în sistemul «due diligence» pe
care îl utilizează, cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei;
j) neîndeplinirea de către comercianți a obligațiilor prevăzute pentru aceștia la art. 5
din Regulamentul (UE) nr. 995/2010, cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei;
k) neîndeplinirea de către operatorii economici a obligației de a utiliza un sistem «due
diligence» la momentul exploatării masei lemnoase pe picior, cu excepția situației în
care operatorul realizează activități de exploatare prin prestații silvice, conform
reglementărilor în vigoare, cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei;
l) abrogată;
(la 05-10-2021, Litera l) din Alineatul (6) , Articolul 19 , Capitolul VII a fost abrogată
de Punctul 32, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
m) abrogată;
(la 05-10-2021, Litera m) din Alineatul (6) , Articolul 19 , Capitolul VII a fost
abrogată de Punctul 32, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4
octombrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie
2021 )
n) nedepunerea licenței FLEGT pe suport hârtie sau în format electronic sau, după
caz, a duplicatului ori substitutului licenței FLEGT la autoritatea națională
competentă pentru primirea, verificarea și acceptarea acesteia, cu amendă de la 1.000
lei la 3.000 lei;
o) încălcarea prevederilor art. 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr.
607/2012 al Comisiei din 6 iulie 2012 privind normele detaliate referitoare la sistemul
«due diligence» și la frecvența și natura controalelor privind organizațiile de
monitorizare prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului
European și al Consiliului de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care
introduc pe piață lemn și produse din lemn, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei.
(7) În cazul neîndeplinirii/neimplementării de către operatorii economici a obligațiilor
prevăzute la alin. (6) lit. h)-k) într-un interval de 6 luni de la data constatării,
cuantumul amenzii se dublează.(8) Constatarea și sancționarea contravențiilor
prevăzute la alin. (6) se fac de către personalul silvic cu competență în acest sens din
cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și al structurilor
teritoriale de specialitate ale acesteia.(9) Abrogat.
(la 05-10-2021, Alineatul (9) din Articolul 19 , Capitolul VII a fost abrogat de Punctul
32, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )(10) Pentru
contravențiile constatate în timpul transportului materialelor lemnoase sancțiunea
principală se aplică:
a) emitentului avizului de însoțire a materialelor lemnoase, dacă faptele sunt cele
prevăzute la alin. (2) lit. b)-d) și alin. (2^1) și (2^2);
b) transportatorului profesionist, dacă faptele sunt cele prevăzute la alin. (2) lit.
a) și c) și alin. (2^3);
c) conducătorului vehiculului pe care este încărcat materialul lemnos sau care
tractează orice părți de vehicule distinct înmatriculate/neînmatriculate, pe care este
încărcat materialul lemnos, conducătorului atelajului, care nu are calitatea de
transportator profesionist, dacă faptele sunt cele prevăzute la alin. (2) lit. a) și c)
și alin. (2^3);
d) sancțiunea complementară de confiscare a materialelor lemnoase se aplică
emitentului avizului de însoțire a materialelor lemnoase.
(la 05-10-2021, Alineatul (10) din Articolul 19 , Capitolul VII a fost modificat de
Punctul 33, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(10^1) Agentul constatator are obligația să stabilească cine este proprietarul
materialelor lemnoase confiscate și dacă acestea aparțin unei alte persoane decât
emitentul avizului de însoțire care are calitatea de contravenient. În procesul-verbal se
vor menționa datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru
care identificarea nu a fost posibilă.
(la 05-10-2021, Articolul 19 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 34,
Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )(11) Persoanele
juridice ai căror agenți constatatori au competență în stabilirea și sancționarea
contravențiilor silvice au obligația de a nominaliza, la solicitare, persoane care să
constate și să aplice contravenția silvică, inclusiv măsuri complementare, după caz, în
echipe mixte împreună cu un agent constatator/agenți constatatori din cadrul
persoanei juridice care a făcut solicitarea. Solicitarea se poate face pentru fapte care
implică evaluarea volumului materialelor lemnoase.
(la 28-07-2019, Articolul 19 din Capitolul VII a fost modificat de Punctul 5,
ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 146 din 22 iulie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 619 din 25 iulie 2019 )

Articolul 19^1
(1) Nu se sancționează contravențional primirea și/sau depozitarea de către deținătorii
depozitelor, ai altor spații destinate depozitării temporare și/sau ai instalațiilor de
prelucrare a materialelor lemnoase al căror volum depășește volumul înscris în avizul
de însoțire al materialelor lemnoase, care însoțește transportul, cu luarea în
considerare a toleranțelor admise de reglementările în vigoare la transportul
materialelor lemnoase, dacă aceștia notifică garda forestieră teritorială în termen de
maximum 24 de ore de la primirea bunurilor în cauză.(2) Notificarea se realizează
prin adresă scrisă, înregistrată la registratura gărzii forestiere competente teritorial, în
termenul prevăzut la alin. (1).(3) Materialele lemnoase al căror volum depășește
volumul determinat în condițiile alin. (1) se depozitează separat de către primitor și se
predau, lunar, pe bază de proces-verbal de predare-primire, ocolului silvic de stat cu
sediul social cel mai apropiat de depozitul în cauză.(4) Ocolul silvic de stat are
obligația valorificării potrivit legii a materialelor lemnoase primite în condițiile alin.
(3); sumele încasate din valorificarea materialelor lemnoase constituie venituri la
bugetul de stat.(5) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică situațiilor în care materialele
lemnoase fără proveniență legală sunt depistate de către autoritățile publice
competente, în cursul exercitării atribuțiilor de control prevăzute de lege.
(la 28-07-2019, Capitolul VII a fost completat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din
LEGEA nr. 146 din 22 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 619 din
25 iulie 2019 )

Articolul 20

Abrogat.
(la 18-06-2017, Articolul 20 din Capitolul VII a fost abrogat de Punctul 54, Articolul I
din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445
din 15 iunie 2017 )

Articolul 21

Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei


următoarele fapte:
a) permiterea comercializării materialelor lemnoase și/sau pomilor de Crăciun în
piețe, târguri, oboare, burse de mărfuri și altele asemenea, neautorizate conform
normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor
lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor
de prelucrat lemn rotund, în vigoare;
(la 28-07-2019, Litera a) din Articolul 21 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul
28, Punctul 8, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 146 din 22 iulie 2019, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 619 din 25 iulie 2019 )
b) neîmprejmuirea de către deținători a depozitelor, a altor spații destinate depozitării
temporare și/sau a instalațiilor de prelucrare a materialelor lemnoase;
c) abrogată;
(la 05-10-2021, Litera c) din Articolul 21 , Capitolul VII a fost abrogată de Punctul
35, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
d) nerespectarea de către emitenți a prevederilor legale privind modul de completare
și eliberare a avizelor de însoțire a materialelor lemnoase, în format electronic, numai
dacă prin această faptă nu se pot stabili cantitățile transportate și proveniența acestora;
(la 05-10-2021, Litera d) din Articolul 21 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul
36, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
e) prezentarea la autoritatea vamală a avizului de însoțire ori a documentului
echivalent acestuia întocmit cu încălcarea prevederilor normelor privind circulația
materialelor lemnoase sau conținând neconcordanțe cu datele înscrise în declarația
vamală ori în permisele vamale eliberate sau în documentele anexate la acestea;
f) neprezentarea de către transportator a avizului de însoțire în vederea efectuării
controlului vamal al materialelor lemnoase exportate;
g) abrogată;
(la 05-10-2021, Litera g) din Articolul 21 , Capitolul VII a fost abrogată de Punctul
35, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
h) abrogată;
(la 05-10-2021, Litera h) din Articolul 21 , Capitolul VII a fost abrogată de Punctul
35, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
i) abrogată;
(la 05-10-2021, Litera i) din Articolul 21 , Capitolul VII a fost abrogată de Punctul 35,
Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
j) refuzul expeditorului/transportatorului de a transporta și descărca materialele
lemnoase reținute în vederea confiscării/confiscate în condițiile legii, la locul de
păstrare/depozitare în custodie stabilit de agentul constatator;
(la 05-10-2021, Litera j) din Articolul 21 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul
36, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
k) abrogată;
(la 05-10-2021, Litera k) din Articolul 21 , Capitolul VII a fost abrogată de Punctul
35, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
l) refuzul de către profesioniști de a permite agenților constatatori să realizeze
activitățile de verificare și/sau să inventarieze stocurile de material lemnos, să pună la
dispoziția acestora documentele necesare, precum și neacordarea sprijinului necesar,
în baza solicitării scrise a agenților constatatori.
(la 05-10-2021, Litera l) din Articolul 21 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul
36, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )

Capitolul VIII Constatarea contravențiilor silvice și aplicarea sancțiunilor

Articolul 22
(1) În cazul în care agenții constatatori constată că în timpul transportului cu mijloace
feroviare sau navale materialele lemnoase nu sunt însoțite de avizul de însoțire ori de
documentul comunitar echivalent acestuia, prevăzut în normele privind circulația
materialelor lemnoase, sau că nu au proveniență legală, confiscarea materialelor
lemnoase se realizează după sosirea lor în stația/portul de destinație, la locul prevăzut
pentru descărcare, cu anunțarea în scris a destinatarului despre confiscare, de către
personalul autorizat al operatorului de transport feroviar, administratorului și/sau
gestionarului infrastructurii/căpitanul portului, după caz.(2) Materialele lemnoase
reținute/confiscate în condițiile legii de agenți constatatori vor fi date în custodie
ocolului silvic care deține spațiul de depozitare cel mai apropiat de locul
reținerii/confiscării.
(la 05-10-2021, Alineatul (2) din Articolul 22 , Capitolul VIII a fost modificat de
Punctul 37, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )(3) Darea
în custodie a materialelor lemnoase reținute/confiscate se poate face și către
operatorul economic căruia i s-a aplicat sancțiunea contravențională, cu acordul scris
al agentului constatator, al operatorului economic și al ocolului silvic.
(la 05-10-2021, Alineatul (3) din Articolul 22 , Capitolul VIII a fost modificat de
Punctul 37, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(4) Abrogat.
(la 28-07-2019, Alineatul (4) din Articolul 22 , Capitolul VIII a fost abrogat de
Punctul 29^1, Punctul 9, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 146 din 22 iulie 2019,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 619 din 25 iulie 2019 )(4^1) În cazul
confiscării mijlocului de transport, contravenientul este obligat să transporte, pe
cheltuiala sa, bunul care a făcut obiectul confiscării, la locul de predare în custodie
stabilit de agentul constatator.
(la 18-06-2017, Articolul 22 din Capitolul VIII a fost completat de Punctul 56,
Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )(5) Dacă materialele lemnoase
reținute/confiscate nu se află în mijloace de transport, agentul constatator va dispune
cu privire la ridicarea, transportarea și depozitarea acestora. Cheltuielile efectuate
pentru ridicarea, transportarea și depozitarea materialelor lemnoase
reținute/confiscate, precum și cele efectuate pentru manipularea materialului lemnos
inventariat se acoperă din sumele rezultate în urma valorificării materialelor lemnoase
confiscate.
(la 05-10-2021, Alineatul (5) din Articolul 22 , Capitolul VIII a fost modificat de
Punctul 37, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(6) Sancțiunea complementară a confiscării valorice, pentru materialele lemnoase care
nu se găsesc sau care nu pot fi identificate, se aplică pentru diferența constatată dintre
volumul materialelor lemnoase înscrise în documentele care fac dovada provenienței,
potrivit normelor privind circulația materialelor lemnoase, și volumul materialelor
lemnoase efectiv determinat cu ocazia controlului, pentru materialele lemnoase
depozitate/prelucrate/sortate/comercializate.
(la 05-10-2021, Alineatul (6) din Articolul 22 , Capitolul VIII a fost modificat de
Punctul 37, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(7) Calculul contravalorii materialelor lemnoase prevăzute la alin. (6) se face la
prețuri de referință, pe specii și sortimente, stabilite anual în raport cu valoarea de
circulație a materialelor lemnoase, prin ordin al conducătorului autorității publice
centrale care răspunde de silvicultură, pe baza prețului pieței, rezultat prin calcularea
mediei ultimelor prețuri de vânzare, comunicate de administratorii fondului forestier
proprietate publică, care au vândut sortimentul respectiv în ultimele 6 luni.(8) În cazul
neachitării contravalorii materialelor lemnoase prevăzute la alin. (6), instituția din
care face parte agentul constatator comunică debitul la organul fiscal teritorial
competent în vederea executării silite, în termen de 30 de zile de la expirarea
termenului de contestare.

Articolul 23

Abrogat.
(la 18-06-2017, Articolul 23 din Capitolul VIII a fost abrogat de Punctul 58, Articolul
I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445
din 15 iunie 2017 )

Articolul 23^1
Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la
5.000 lei neidentificarea de către structurile teritoriale de specialitate ale autorității
publice centrale care răspunde de silvicultură a pădurilor care au făcut parte din
categoria vegetație forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier, pentru a fi
incluse în fondul forestier. Identificarea pădurilor care au făcut parte din categoria
vegetație forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier și nominalizarea
agenților constatatori care stabilesc și sancționează contravenția silvică se fac în baza
metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care
răspunde de silvicultură.
(la 18-06-2017, Capitolul VIII a fost completat de Punctul 59, Articolul I din LEGEA
nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie
2017 )

Articolul 24
(1) Au obligația și dreptul să efectueze controlul, să constate contravențiile silvice și
să aplice sancțiunile prevăzute în prezenta lege următorii agenți constatatori:
a) personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură
și al structurilor sale teritoriale cu specific silvic, împuternicit în acest scop;
b) personalul silvic din cadrul administratorilor fondului forestier proprietate publică a
statului - pentru contravențiile silvice săvârșite în fondul forestier pe care îl
administrează/ prestează servicii silvice sau pe care îl preia în vederea
administrării/asigurării serviciilor silvice, precum și pentru exercitarea controlului
aplicării normelor privind circulația materialelor lemnoase;
(la 18-06-2017, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 24 , Capitolul VIII a fost
modificată de Punctul 60, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
c) personalul silvic din cadrul structurilor de rang superior și al ocoalelor de regim -
pentru contravențiile silvice săvârșite în fondul forestier pe care îl
administrează/prestează servicii silvice, precum și pentru exercitarea controlului
aplicării normelor privind circulația materialelor lemnoase;
(la 18-06-2017, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 24 , Capitolul VIII a fost
modificată de Punctul 60, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
d) ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române - pentru constatarea
contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru faptele prevăzute la art. 5^1 lit. b), art.
6 lit. c) și d), art. 7 alin. (1) lit. a)-c) și e), art. 8, art. 9, art. 11, art. 12, art. 15 alin. (1)
lit. c) și f), art. 16 alin. (1) lit. a), b) și e), art. 17 lit. c) și d), art. 18 lit. d), art. 19 alin.
(1)-(5) și art. 21;
(la 05-10-2021, Litera d) din Alineatul (1) , Articolul 24 , Capitolul VIII a fost
modificată de Punctul 38, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din
4 octombrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie
2021 )
d^1) ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției de Frontieră Române - pentru
constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru faptele prevăzute la art. 8
alin. (1) și (2), art. 9 lit. b), art. 11 lit. d), art. 12 lit. f) și h), art. 19 alin. (1)-(3) și art.
21;
(la 18-06-2017, Litera d^1) din Alineatul (1) , Articolul 24 , Capitolul VIII a fost
modificată de Punctul 60, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )
e) ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române - pentru constatarea
contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru faptele prevăzute la art. 6 lit. d), art. 7
alin. (1) lit. e), art. 8 alin. (1) și (2), art. 9, art. 11, art. 12, art. 17 lit. c), art. 19 alin.
(1), alin. (2), alin. (2^1), alin (2^2), alin. (3) și alin. (5) și art. 21;
(la 05-10-2021, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 24 , Capitolul VIII a fost
modificată de Punctul 38, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din
4 octombrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie
2021 )
f) personalul silvic din cadrul structurilor de administrare a parcurilor naționale și a
parcurilor naturale, împuternicit în acest scop - pentru contravențiile silvice săvârșite
în parcul pe care îl administrează, precum și pentru exercitarea controlului aplicării
normelor privind circulația materialelor lemnoase;
g) ofițerii și subofițerii din cadrul serviciilor profesioniste - pentru situații de urgență,
pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru faptele prevăzute
la art. 9 lit. b) și art. 10 lit. a);
(la 20-10-2016, Lit. g) a alin. (1) al art. 24 a fost modificată de pct. 31 al art. I din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 726 din 20 septembrie 2016. )(1^1) Oprirea în trafic, pe
drumurile publice, a autovehiculelor, în vederea exercitării controlului circulației
materialului lemnos, se efectuează cu respectarea competențelor prevăzute de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile
publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de către agenții
constatatori prevăzuți la art. 24 alin. (1) lit. a); oprirea în trafic, pe drumurile publice,
a autovehiculelor, în vederea exercitării controlului circulației materialului lemnos, de
către agenții constatatori prevăzuți la art. 24 alin. (1) lit. a) se realizează în baza unei
metodologii aprobate prin ordin comun al autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură și al autorității publice centrale pentru afaceri interne.
(la 18-06-2017, Alineatul (1^1) din Articolul 24 , Capitolul VIII a fost modificat de
Punctul 61, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )(1^2) Oprirea autovehiculelor pe
drumurile forestiere, în vederea exercitării controlului circulației materialului lemnos,
se face de către agenții constatatori prevăzuți la alin. (1).
(la 20-10-2016, Alin. (1^2) al art. 24 a fost introdus de pct. 33 al art. I din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 726 din 20 septembrie 2016. )(2) Agenții constatatori
prevăzuți la alin. (1) lit. a)-c) și f) îndeplinesc o funcție care implică exercițiul
autorității de stat și primesc o legitimație de control de la instituția din care fac parte.
(3) Legitimația de serviciu a agenților constatatori prevăzuți la alin. (1) lit.
d), e) și g) constituie legitimația de control, prevăzută de prezenta lege.

Articolul 25
(1) Agentul constatator care aplică sancțiunea dispune și reținerea/confiscarea
bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravențiile silvice, în condițiile legii.
În toate situațiile agentul constatator descrie în procesul-verbal de constatare a
contravenției silvice bunurile supuse confiscării și ia în privința lor măsurile de
conservare sau de valorificare, făcând mențiunile corespunzătoare în procesul-verbal.
(2) Agentul constatator are obligația să stabilească cine este proprietarul bunurilor
confiscate și, dacă acestea aparțin unei alte persoane decât contravenientul, în
procesul-verbal se vor menționa, dacă este posibil, datele de identificare a
proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă.
Articolul 26
(1) Contravenția silvică se constată printr-un proces-verbal încheiat de agentul
constatator.(2) Agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința
contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de
constatare a contravenției silvice. Obiecțiunile contravenientului se consemnează
distinct în procesul-verbal de constatare a contravenției silvice la rubrica "Obiecțiuni",
sub sancțiunea nulității procesului-verbal.(3) Procesul-verbal de constatare a
contravenției silvice se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de
contravenient. În cazul în care contravenientul nu este de față, refuză sau nu poate să
semneze, agentul constatator face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să
fie confirmate de cel puțin un martor, sub semnătură.(4) În lipsa unui martor, agentul
constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal de
constatare a contravenției silvice în acest mod.

Articolul 27
(1) Procesul-verbal de constatare a contravenției silvice se înmânează sau se
comunică în copie contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și
proprietarului bunurilor confiscate.(2) Comunicarea se face de către instituția din care
face parte agentul constatator, în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la
data constatării, prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la sediul
contravenientului. Afișarea se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin
un martor.(3) În situația în care contravenientul a fost sancționat cu amendă, precum
și dacă a fost obligat la plata despăgubirilor pentru prejudiciul adus pădurii, odată cu
procesul-verbal i se înmânează/comunică și înștiințarea de plată.(4) În înștiințarea de
plată se face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii și, după caz, a
despăgubirilor, în termen de 30 de zile de la comunicare sau de 15 zile de la
soluționarea contestației, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită în
condițiile legii.(5) În cazul neachitării amenzii, instituția din care face parte agentul
constatator comunică debitul la organul fiscal teritorial competent în vederea
executării silite, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de contestare.(6) În
cazul neachitării despăgubirilor pentru pagube aduse pădurii, ocolul silvic care
administrează/asigură serviciile silvice transmite, în vederea executării silite, titlul
executoriu organelor fiscale competente subordonate Agenției Naționale de
Administrare Fiscală pentru despăgubirile stabilite în sarcina persoanelor juridice,
sumele astfel realizate constituind venit la bugetul de stat, și către organele fiscale ale
unităților administrativ-teritoriale, pentru despăgubirile stabilite în sarcina persoanelor
fizice, sumele astfel realizate constituind venit la bugetul local, în termen de 30 de zile
de la expirarea termenului de contestare a procesului-verbal de constatare a
contravenției.
(la 20-10-2016, Alin. (6) al art. 27 a fost modificat de pct. 34 al art. I din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 726 din 20 septembrie 2016. )(7) Punerea în executare a
sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel:
a) de către instituția din care face parte agentul constatator, dacă nu se exercită calea
de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției silvice în termenul
prevăzut de lege;
b) de către instanța judecătorească, în celelalte cazuri.

Articolul 28
(1) Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data
încheierii/comunicării procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în
prezenta lege, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în
procesul-verbal.(2) În procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor
silvice se indică atât contul de venituri al bugetului de stat, în care se virează suma,
cât și codul fiscal al persoanei juridice din care face parte agentul constatator.

Articolul 29
(1) Prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plata amenzii se face la unitățile
Trezoreriei Statului în raza cărora contravenienții își au sediul sau domiciliul fiscal ori
la casieriile autorităților administrației publice, atât în numerar, cât și prin virament.
(la 05-10-2021, Alineatul (1) din Articolul 29 , Capitolul VIII a fost modificat de
Punctul 39, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(2) Contravenientul este obligat să depună la instituția din care face parte agentul
constatator chitanța de plată a amenzii stabilite prin procesul-verbal de contravenție
silvică și să plătească despăgubirile pentru prejudiciile produse prin săvârșirea
contravenției silvice.

Articolul 30
(1) Sancțiunea contravențională se stabilește și se aplică de către agentul constatator.
(2) În situația în care prin contravenția săvârșită s-a produs un prejudiciu,
contravenientul este obligat la plata valorii despăgubirii.(3) Valoarea despăgubirii se
calculează de către:
a) agentul constatator, dacă acesta este personal silvic;
b) ocolul silvic pe al cărui teritoriu de competență a fost săvârșită fapta, în celelalte
cazuri.(4) În cazul prevăzut la alin. (3) lit. b), instituția din care face parte agentul
constatator solicită în scris ocolului silvic să efectueze calculul valorii despăgubirilor,
care are obligația de a răspunde solicitării în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea
acesteia.(5) Calculul despăgubirilor pentru prejudicii aduse pădurii se face potrivit
prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea
modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din
afara acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2007.(6) Pe
lângă sancțiunea aplicată și plata valorii despăgubirilor, în cazul contravențiilor
silvice pentru faptele prevăzute la art. 6 lit. d), art. 7 alin. (1) lit. a), b), e) și f), art. 9
lit. a), c) și d), art. 11 lit. a) și d), art. 12, art. 17 lit. a), d) și e), contravenientul este
obligat să realizeze lucrările necesare pentru readucerea la starea inițială a fondului
forestier, la starea prevăzută de reglementările în vigoare sau, după caz, să suporte
costurile necesare pentru realizarea acestor lucrări.
(la 18-06-2017, Alineatul (6) din Articolul 30 , Capitolul VIII a fost modificat de
Punctul 62, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )(7) Lucrările necesare pentru
readucerea la starea inițială a fondului forestier și valoarea estimată a acestora se
stabilesc de către agentul constatator sau, după caz, de către ocolul silvic pe al cărui
teritoriu de competență a fost săvârșită fapta.(8) Agentul constatator care este personal
silvic sau care este absolvent al învățământului superior de lungă durată cu diplomă
de licență și completată, după caz, cu masterat/doctorat în științe inginerești din
domeniul silvicultură sau absolvent, cu diplomă, al învățământului superior de scurtă
durată, de profil tehnic cu calificări în domeniul silvicultură, pregătire de specialitate
silvică atestată prin actul de absolvire a unei forme de învățământ recunoscute în
România, în cazul celorlalți agenți constatatori, are dreptul de a inventaria și calcula
volumul materialelor lemnoase expediate, primite, depozitate, deținute și/sau
prelucrate de către deținătorii depozitelor permanente/temporare, platformelor
primare, piețelor, târgurilor, oboarelor și altele asemenea, ai altor spații destinate
depozitării temporare, instalațiilor de prelucrare a materialelor lemnoase, personalul
operatorului de transport, al administratorului și/sau gestionarului infrastructurii căii
ferate.
(la 15-10-2021, Articolul 30 din Capitolul VIII a fost completat de Punctul 40,
Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )

Articolul 31
(1) În caz de constatare a nulității procesuluiverbal de constatare a contravenției
silvice, bunurile confiscate se restituie de îndată celui în drept.(2) În situația în care
instanța de judecată care a constatat nulitatea procesului-verbal de constatare a
contravenției silvice dispune să se achite celui în drept o despăgubire, aceasta se
achită de către entitatea care a beneficiat de contravaloarea materialului lemnos
valorificat sau de către beneficiarul donației, după caz. În situația în care despăgubirea
dispusă de instanța de judecată este mai mare decât contravaloarea materialului
lemnos valorificat sau decât valoarea materialelor lemnoase supuse donației, diferența
în plus față de contravaloarea materialului lemnos valorificat sau față de valoarea
materialelor lemnoase supuse donației se suportă de la bugetul de stat prin bugetul
autorității publice centrale în structura căreia este angajat agentul constatator care a
aplicat sancțiunea complementară de confiscare, cu încadrarea în bugetul aprobat.
(la 05-10-2021, Alineatul (2) din Articolul 31 , Capitolul VIII a fost modificat de
Punctul 41, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )

Articolul 32

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției silvice și de aplicare a


sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau
comunicării acestuia.

Articolul 33
(1) Plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției silvice,
se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta, în condițiile
legii.(2) Plângerea și celelalte acte de procedură privind soluționarea acesteia sunt
scutite de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Articolul 34
(1) Prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
180/2002, cu modificările și completările ulterioare, sumele încasate din plata
amenzilor la contravențiile silvice se varsă la bugetul de stat, în cazul contravențiilor
săvârșite de către operatorii economici, sau, după caz, la bugetul local al unității
administrativ-teritoriale, pentru contravențiile săvârșite de către persoanele fizice.
(2) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură este obligată să asigure
de la bugetul de stat, prin bugetul acesteia, sumele necesare decontării costurilor
serviciilor de manipulare, încărcare-descărcare și transport al materialelor lemnoase,
solicitate de agentul/agenții constatator/constatatori prevăzut/prevăzuți la art. 24 alin.
(1), care realizează acțiunea de control.(3) Serviciile prevăzute la alin. (2) sunt
asigurate de prestatori publici și/sau privați, pe bază de contract, anual, încheiat cu
structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură, în funcție de competența teritorială a acesteia.(4) Decontul prevăzut
la alin. (2) se întocmește de către prestatorul de servicii, cu avizul agentului/agenților
constatator/ constatatori care a/au solicitat serviciile de manipulare, încărcare-
descărcare și transport al materialelor lemnoase și se depune la structura teritorială de
specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură cu care a
încheiat contractul de prestări servicii.(5) Procedura privind decontarea costurilor
serviciilor de manipulare, încărcare-descărcare și transport al materialelor lemnoase
prevăzute la alin. (2) se aprobă prin ordin al autorității publice centrale care răspunde
de silvicultură.
(la 05-10-2021, Articolul 34 din Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 42,
Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )

Articolul 35

Valorificarea bunurilor confiscate, cu excepția materialelor lemnoase, se face conform


reglementărilor privind modul și condițiile de valorificare a bunurilor intrate, potrivit
legii, în proprietatea privată a statului.

Articolul 36
(1) Ocolul silvic care asigură custodia materialelor lemnoase confiscate, precum și a
celor abandonate este obligat să doneze volumul confiscat, numai în cazul
materialelor lemnoase care fac obiectul primei puneri pe piață, către instituțiile
publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde s-a realizat custodia.
(la 05-10-2021, Alineatul (1) din Articolul 36 , Capitolul VIII a fost modificat de
Punctul 43, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )(2) În
termen de 3 zile lucrătoare de la confiscare, ocolul silvic care asigură custodia
materialelor lemnoase confiscate notifică simultan instituțiile publice de pe raza
unității administrativ-teritoriale unde s-a realizat custodia cu privire la volumul
confiscat, specia/grupa de specii și sortimentul dimensional și solicită fiecărei
instituții volumul, specia și sortimentul/sortimentele dimensionale necesare, cu
încadrarea în specificațiile transmise în notificare.(3) Instituțiile prevăzute la alin.
(1) pot solicita în scris ocolului silvic care asigură custodia materialelor lemnoase
confiscate și a celor abandonate volumul de materiale lemnoase pe specii/grupe de
specii și în sortimentul/sortimentele dimensionale necesare, în termen de maximum 7
zile de la data înregistrării notificării.(4) Donația materialelor lemnoase confiscate și a
celor abandonate către instituțiile publice prevăzute la alin. (1) se face în următoarea
ordine:
a) grădinițe, creșe și case de copii;
b) școli și licee;
c) case și azile de bătrâni;
d) primării;
e) unități militare.(5) Materialele lemnoase confiscate care nu pot fi valorificate prin
donație în condițiile alin. (1)-(4) se valorifică prin licitație, în termen de maximum 30
de zile calendaristice de la data confiscării, de către:
a) unitățile Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva sau de structurile de administrare
pentru ceilalți administratori ai fondului forestier proprietate publică a statului pe raza
cărora sau depozitat materialele lemnoase în custodie;
b) ocolul silvic de regim pe raza căruia s-au depozitat materialele lemnoase în
custodie.(6) Pentru desfășurarea licitației, entitățile prevăzute la alin. (5) au obligația
de a întocmi documentația de vânzare, de a încasa contravaloarea materialelor
lemnoase și de a distribui sumele încasate conform prevederilor prezentei legi.
Licitația se anunță pe site-urile nominalizate în Regulamentul de valorificare a masei
lemnoase din fondul forestier proprietate publică și prin afișare la sediile autorităților
publice ale unităților administrativ-teritoriale și la sediul ocolului silvic pe raza căruia
s-au depozitat materialele lemnoase în custodie, într-un termen de maximum 3 zile
lucrătoare de la data confiscării. Prețurile de pornire la licitație se aprobă de entitățile
prevăzute la alin. (1), în funcție de valoarea de piață a materialelor lemnoase
confiscate. Licitația se organizează în termen de minimum 10 zile de la data anunțării,
iar materialul lemnos confiscat care nu s-a vândut la o licitație se poate vinde prin
negociere operatorilor economici sau direct persoanelor fizice, sub prețul de pornire la
licitație cu cel mult 10%.(7) Sumele încasate din vânzarea materialelor lemnoase
confiscate care nu au făcut obiectul donației, rămase după deducerea cheltuielilor de
custodie, organizare a licitației și transport, după caz, precum și sumele încasate din
plata contravalorii materialelor lemnoase confiscate care nu se găsesc sau care nu pot
fi identificate, prevăzute la art. 22 alin. (5), se distribuie astfel:
a) 15% din contravaloarea materialelor lemnoase confiscate rămân la dispoziția
persoanei juridice în structura căreia își desfășoară activitatea agentul constatator care
a realizat confiscarea;
b) 85% în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, în cazul în
care materialul lemnos provine din fondul forestier proprietate publică a statului, sau
la bugetele locale, în cazul în care materialul lemnos provine din fondul forestier
proprietate publică/privată a unităților administrativ-teritoriale ori din cel proprietate
privată dacă proprietarul este contravenient, precum și în cazul materialelor lemnoase
abandonate a căror proveniență nu poate fi stabilită.
(la 05-10-2021, Alineatul (7) din Articolul 36 , Capitolul VIII a fost modificat de
Punctul 43, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(8) Sumele prevăzute la alin. (7) lit. a) se virează în contul instituțiilor din care fac
parte agenții constatatori prevăzuți la art. 24 alin. (1) care au realizat confiscarea.
(la 05-10-2021, Alineatul (8) din Articolul 36 , Capitolul VIII a fost modificat de
Punctul 43, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 119 din 4 octombrie
2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 05 octombrie 2021 )
(la 18-06-2017, Articolul 36 din Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 64,
Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )

Articolul 37
(1) Materialul lemnos confiscat a cărui proveniență se identifică se pune la dispoziția
proprietarului de drept, dacă acesta nu este contravenient.(2) Contravenientul este
obligat la plata cheltuielilor de depozitare și pază pe perioada custodiei pentru
materialele lemnoase prevăzute la alin. (1).
Articolul 38
(1) Pentru motive temeinice instanța poate acorda un termen de plată a amenzii de cel
mult 30 de zile sau poate dispune eșalonarea plății într-un termen de cel mult 3 luni.
(2) Hotărârea instanței este definitivă și executorie.

Articolul 39
(1) Dacă agentul constatator apreciază că fapta a fost săvârșită în astfel de condiții
încât, potrivit legii penale, constituie infracțiune, sesizează organul de urmărire penală
competent.(2) În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit
de către procuror sau de către instanță că ea constituie contravenție, actul de sesizare
ori de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluția, ordonanța sau, după
caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate
contravenția silvică, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.(3) Abrogat.
(la 18-06-2017, Alineatul (3) din Articolul 39 , Capitolul VIII a fost abrogat de
Punctul 65, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )

Articolul 40

Abrogat.
(la 01-01-2012, Art. 40 a fost abrogat de pct. 3 al art. X din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 71 din 31 august 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 637
din 6 septembrie 2011. )

Capitolul IX Dispoziții finale

Articolul 41

Prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr.


2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări
prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care
prezenta lege nu dispune altfel.

Articolul 42
(1) Contravențiile silvice se constată de agenții constatatori prin procese-verbale de
constatare a contravenției silvice, încheiate în 3 exemplare pe formulare tipizate cu
regim special, care circulă astfel: exemplarul 1 la instituția din care face parte agentul
constatator, exemplarul 2 la contravenient, iar exemplarul 3 rămâne la instituția din
care face parte agentul constatator. Instituția din care face parte agentul constatator
transmite exemplarul 1 al procesului-verbal de constatare a contravenției silvice
organului fiscal central competent, în situația neachitării în termenul legal a amenzii.
(la 18-06-2017, Alineatul (1) din Articolul 42 , Capitolul IX a fost modificat de
Punctul 66, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 13 iunie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2017 )(2) Modelul și conținutul
formularului tipizat de proces-verbal de constatare a contravenției silvice sunt
prevăzute în anexa nr. 1.(3) Modelul și conținutul formularului de înștiințare de plată
sunt prevăzute în anexa nr. 2.(4) În cazul reținerii în vederea stabilirii provenienței
și/sau confiscării materialelor lemnoase sau altor produse nelemnoase, precum și în
cazul dării în custodie a materialelor lemnoase reținute/confiscate, agentul constatator
încheie procesul-verbal de reținere/confiscare/dare în custodie, după caz, pe formular
tipizat.(5) Pentru probarea provenienței materialelor lemnoase reținute, agentul
constatator stabilește un termen care nu poate fi mai mare de 3 zile calendaristice de
la data încheierii procesului-verbal de reținere.(6) Modelul și conținutul formularului
tipizat de proces-verbal de reținere/confiscare/dare în custodie este prevăzut în anexa
nr. 3.(7) Tipărirea formularelor prevăzute la alin. (2), (3) și (6) se realizează de către
Compania Națională "Imprimeria Națională" S.A. care va asigura distribuirea acestora
contra cost instituțiilor din care fac parte agenții constatatori prevăzuți la art. 24 alin.
(1).(8) Până la confecționarea și distribuirea formularelor prevăzute la alin. (7),
agenții constatatori folosesc în activitatea de constatare a contravențiilor silvice
formularele tipizate utilizate anterior intrării în vigoare a prezentei legi de către
instituțiile din care fac parte agenții constatatori.(9) Modelul și conținutul legitimației
de control prevăzute la art. 24 alin. (2) sunt prevăzute în anexa nr. 4.

Articolul 43
(1) În scopul urmăririi modului de soluționare a contravențiilor silvice și pentru a
asigura posibilitatea identificării de către agenții constatatori prevăzuți la art. 24 alin.
(1) a situațiilor de repetare a aceleiași fapte de către contravenient, pentru aplicarea
sancțiunilor majorate/complementare, după caz, autoritatea publică centrală care
răspunde de silvicultură asigură, în cadrul SUMAL, realizarea și funcționarea
Sistemului național de evidență informatizată a contravențiilor silvice, denumit în
continuare SNEICS.
(la 20-10-2016, Alin. (1) al art. 43 a fost modificat de pct. 39 al art. I din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 726 din 20 septembrie 2016. )(1^1) Agenții constatatori
prevăzuți la art. 24 alin. (1) au drept de interogare a SNEICS.
(la 20-10-2016, Alin. (1^1) al art. 43 a fost introdus de pct. 40 al art. I din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 726 din 20 septembrie 2016. )(1^2) Implementarea
datelor referitoare la contravențiile constatate și sancționate se face de către
reprezentanții instituțiilor din care fac parte agenții constatatori prevăzuți la art. 24
alin. (1); sancțiunile de natură contravențională se transpun în puncte de penalizare;
punctele de penalizare stabilite în funcție de cuantumul cu care se sancționează fapta
și procedura de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5.
(la 20-10-2016, Alin. (1^2) al art. 43 a fost introdus de pct. 40 al art. I din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 726 din 20 septembrie 2016. )(2) Elementele necesare
constituirii bazei de date prevăzute la alin. (1), competențele de acces la această bază
de date, precum și orice alte proceduri referitoare la gestionarea ei se stabilesc prin
protocoale încheiate între autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și
instituțiile din care fac parte agenții constatatori, în termen de 30 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei legi.(3) Furnizarea datelor cu caracter personal în cazul
persoanelor fizice sancționate în temeiul prezentei legi se asigură prin grija serviciilor
publice comunitare locale de evidență a persoanelor, la cererea agenților constatatori,
în scopul exercitării atribuțiilor legale, fără plata vreunei taxe sau a vreunui tarif și cu
respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu
modificările și completările ulterioare.

Articolul 44
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta lege.
(la 20-10-2016, Art. 44 a fost modificat de pct. 41 al art. I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
726 din 20 septembrie 2016. )

Articolul 45

Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al


României, Partea I.

Articolul 46

La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă Legea nr. 31/2000 privind
stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 144 din 6 aprilie 2000, cu modificările și completările
ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art.
75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
București, 16 iulie 2010.
Nr. 171.

Anexa nr. 1

Antet*1) .................
..........................
Seria CCS nr. .............

PROCES-VERBAL
de constatare și sancționare a contravenției silvice

Încheiat astăzi, ...... luna ......... anul ......,


în localitatea ............

Subsemnații: agenți constatatori Funcția: Locul de muncă:


1. ...............................................................
2. ...............................................................
3. ...............................................................
În temeiul Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor
silvice, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței Guvernului
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare,
al*2) ..........................., am constatat că:
Făptuitorul:
Persoana juridică ......................, cu sediul în .......................,
CUI ....................., reprezentată prin domnul/doamna ....................,
zis(ă) ...................., cu domiciliul la adresa ...........................,
ocupația ................., locul de muncă ...................., posesor/posesoare al/a
BI (CI)/pașaportului seria ...... nr. ........., CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|,
Persoana fizică ...................., cu domiciliul la adresa .....................,
posesor/posesoare al/a BI (CI)/pașaportului seria ....... nr ..............,
CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|,
în jurul orelor ......../perioada .............., în locul numit ..................,
din raza ocolului silvic ................ de pe raza localității ................,
județul ..........,
a săvârșit faptele: ....................................................
în următoarele împrejurări/detalii/circumstanțe agravante ...................., prin
încălcarea prevederilor ............., cauzând o pagubă de ............ lei, conform
calculului anexat, care face parte integrantă din prezentul proces-verbal.
Au fost reținute în vederea confiscării/confiscate, în baza art. .......
din ............., următoarele lucruri (bunuri): ..............., care aparțin ..........
și se predau în custodie numitului ................, domiciliat în ..............,
județul ..............., funcția ................... la ................, posesor al
BI (CI) seria ...... nr. ........, CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|.
Depozitarea se face în locul .................................... .
În conformitate cu art. ....... au fost stabilite despăgubiri în cuantum de .........,
sumele urmând a fi achitate în contul .............. .

Agenții constatatori,
1. ...............................
2. ...............................
3. ...............................
(numele, prenumele și semnătura)

Martor,
................................

Făptuitor,
Mi s-a înmânat o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției silvice
astăzi, ziua ....... luna .......... anul ...... .
(numele, prenumele și semnătura făptuitorului)
În conformitate cu art. ......... din ............, făptuitorul este obligat la plata
contravalorii următoarelor materiale lemnoase, conform calculației anexate, care face
parte integrantă din prezentul proces-verbal:
.........................................................
Agentul constatator aplică:
1. amenda de ............. lei, conform art. ...... din .............., care prevede o
amendă de la ........ până la ...........;
2. amenda de ............. lei, conform art. ...... din .............., care prevede o
amendă de la ........ până la ...........;
3. amenda de ............. lei, conform art. ...... din .............., care prevede o
amendă de la ........ până la ..........., în total o amendă de ............ lei.
Deoarece sunt/nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. ........ din ..........,
făptuitorul poate/nu poate achita în termen de 48 de ore jumătate din minimul legal al
amenzii, respectiv suma de ............ lei. O copie de pe chitanță, în acest caz, se predă
de către făptuitor agentului constatator sau se trimite prin poștă instituției din care
face parte agentul constatator.
Alte mențiuni (obiecțiunile făptuitorului):
..................................................................
..................................................................
Făptuitorul nu este de față/refuză/nu poate să semneze procesul-verbal.
De față a fost martor (dacă nu sunt martori se arată motivul) ......................,
domiciliat în ............, funcția .........., locul de muncă ................, BI/CI
seria ...... nr. ............, CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|. Amenda va fi achitată în
contul nr. ................., iar despăgubirea în contul nr. .............., în termen de
30 de zile de la comunicare, iar o copie de pe dovada plății va fi comunicată prin
poștă
sau fax instituției noastre, având codul fiscal ................ .
Cu drept de plângere în termen de 15 zile de la data comunicării la judecătoria în
raza căreia s-a săvârșit fapta.

Agenții constatatori,
1. ....................................
2. ....................................
3. ....................................
(numele, prenumele și semnătura)

Martor,
...................................

Făptuitor,
Mi s-a înmânat o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției silvice
astăzi, ziua .... luna ....... anul .... .
(numele, prenumele și semnătura făptuitorului)Notă
*1) Denumirea și adresa instituției din care face parte agentul constatator.
(la 18-06-2017, Anexa 1 a fost modificată de Punctul 67, Articolul I din LEGEA nr.
134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie
2017 )

Anexa nr. 2

Antet*1)
...........................
...........................
........................... Seria IP Nr. ................Notă
*1) Denumirea și adresa instituției din care face parte agentul constatator.
ÎNȘTIINȚARE DE PLATĂ
pentru debitorul:
Contravenientul, .........................., cu domiciliul/sediul în ......................., înregistrat în
registrul comerțului cu nr. ......................., cod fiscal ........................, reprezentat prin
numitul ............................................., domiciliat în județul ..................,
localitatea ......................, adresa ............................, posesor al BI/(CI)/pașaportului
seria ...... nr. ................., CNP [][][][][][][][][][][][][], eliberat(ă)
de ................................. .
În baza Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor silvice seria ...
nr. ... încheiat în ziua de ........... luna .............. anul ........... la ................, vă
comunicăm prezenta înștiințare de plată pentru suma totală de ..., din care amendă ...
lei în contul ... despăgubiri ... lei .... în contul ........................., constituită debit la
instituția noastră pe numele dumneavoastră. Achitarea amenzii și/sau a despăgubirii
se va face în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei, respectiv 15 zile de la
soluționarea contestației la Procesul-verbal de contravenție seria ... nr. ...
După trecerea termenului-limită prevăzut în procesul-verbal sus-menționat, acesta
devine titlu executoriu, fără nicio altă formalitate, și se supune executării silite, în
condițiile dispozițiilor legale imperative privind executarea silită a creanțelor.
Această înștiințare de plată se comunică dumneavoastră, în calitate de debitor,
conform actelor normative în vigoare, pentru opozabilitate, împreună cu procesul-
verbal în cauză.
Contravenientul nu se află de față/refuză/nu poate să semneze.
Se confirmă de martorul:
Numele și prenumele .........................., data și locul nașterii .........................,
domiciliul actual stabil ......................., CNP [][][][][][][][][][][], BI/CI seria ......
nr................., eliberat(ă) de .............. la data de..........., ocupația ................................,
locul de muncă ...........................................................
Agenții constatatori, Mi s-a înmânat și am primit o copie a
1. .................. înștiințării de plată, astăzi,
2. .................. ziua .... luna ..... anul ..........
3. .................. (numele, prenumele și
semnătura contravenientului)
----------
Anexa 2 a fost înlocuită cu anexa 2 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 14
septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 726 din 20 septembrie
2016, potrivit pct. 42 al art. I din același act normativ.

Anexa nr. 3

Antet*1) .....................
...................................
Seria CBR nr. .....................

PROCES-VERBAL
de reținere în vederea stabilirii provenienței/confiscării
și de dare în custodie a bunurilor reținute/confiscate

1. Data încheierii: ......../............/...........


2. Locul încheierii: ................................
3. Agenți constatatori:
Numele și prenumele Funcția Locul de muncă

4. Am constatat cu ocazia .................... următoarele: ..............


5. Aspectele constatate constituie contravenții silvice și s-au sancționat în
conformitate cu actul normativ ............................, prin Procesul-verbal de
constatare și sancționare a contravenției silvice nr. ........................ .
6. S-a procedat la reținerea în vederea stabilirii provenienței/confiscării
următoarelor bunuri:
6.1. dobândite prin fapta comisă:

Unitatea
Prețul Valoarea
Nr. crt. Sortimentul de măsură Cantitatea
unitar totală
(lei/UM) (lei)
(UM)

Agenți constatatori,
a)................................
b)................................
c)................................
(numele, prenumele și semnătura)

Contravenient,
.................................
Mi s-a înmânat și am primit o copie a prezentului proces-verbal.
(numele, prenumele și semnătura contravenientului)

Custode,
.....................................
6.2. care au servit la săvârșirea faptei:
7. Bunurile au fost reținute în vederea confiscării/confiscate de la numitul
................., cu domiciliul în comuna (orașul) ......................, str.
........................... nr. .................., județul .........., care are
calitatea de contravenient/însoțitor al transportului/reprezentant al
........................../cumpărător.
8. Obiecțiunile celui de la care s-a făcut reținerea în vederea confiscării/
confiscarea sunt:
..............................................................................
9. Bunurile reținute în vederea confiscării/confiscate au fost date în custodie
lui .................., având funcția de .................. la .....................,
posesor al BI/(CI)/pașaportului seria ......... nr. ..............., eliberat(ă) de
...................... la data de ......../....../........., cu domiciliul în comuna
(orașul) ................, str. ............................. nr. .........., județul
..................... .
10. Pentru probarea provenienței bunurilor reținute în vederea confiscării se dă
termen până la data de ......./......../..........., când se vor prezenta organelor de
constatare actele legale doveditoare. În caz contrar se dispune de către agenții
constatatori confiscarea bunurilor reținute.
11. Bunurile reținute în vederea confiscării s-au restituit proprietarului din
următoarele motive:
.............................................................................. .
12. În urma analizei documentelor s-a dispus confiscarea la data de ............de
către ...................................., având funcția de .................... la
................................. .
13. Prezentul proces-verbal s-a încheiat în 4 (patru) exemplare, din care:
- unul la agentul constatator;
- unul la făptuitor;
- unul la custode;
- unul la contabilitatea*1) ................................., pentru urmărirea
gestionară a bunurilor confiscate.

Agenți constatatori,
1. ......................................
2. ......................................
3. ......................................
(numele, prenumele și semnătura)

Contravenient,
Mi s-a înmânat și am primit o copie a prezentului proces-verbal.
(numele, prenumele și semnătura contravenientului)

Custode,
......................Notă
*1) Denumirea și adresa instituției din care face parte agentul constatator.
(la 18-06-2017, Anexa 3 a fost modificată de Punctul 67, Articolul I din LEGEA nr.
134 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie
2017 )

Anexa nr. 4

LEGITIMAȚIA DE CONTROL
┌───────────────┬───────────────┬───────────────
──┐
│ (1) │ (2) │ │
│ ............ │ ............ │ │
│ ............ │ ............ │ │
├───────────────┴───────────────┴───────────────
──┼──────────────────────────┐
│ LEGITIMAȚIE DE CONTROL │ │
│ Seria ..... nr. ............. │ │
├───────────────────────────────────────────────
──┼──────────────────────────┤
│ Domnul/Doamna ................................. │ │
│ CI/BI seria ......... nr. ..................... │ │
│ Funcția ....................................... │ │
│ este împuternicit să efectueze controlul silvic │ │
│ și în orice situație care implică exercițiul │ │
│ autorității publice conferit, conform │ │
│ competențelor legale. │ │
├───────────────────────────────────────────────
──┼──────────────────────────┤
│ (3) ........................................... │ │
│ ............................................... │ │
├────────────────┬───────────────┬──────────────
──┼─────────────┬────────────┤
│ Data emiterii │ VIZAT │ VIZAT │ VIZAT │ VIZAT │
│ ............. │ Anul ....... │ Anul ....... │Anul ....... │Anul .......│
│ Legitimația │ │ │ │ │
│ nu este │ │ │ │ │
│ transmisibilă. │ │ │ │ │
└────────────────┴───────────────┴──────────────
──┴─────────────┴────────────┘(1) Sigla, denumirea și adresa
instituției din care face parte agentul constatator.(2) Fotografia agentului constatator.
(3) Numele, prenumele, funcția, semnătura și ștampila conducătorului instituției din
care face parte agentul constatator.
----------
Anexa nr. 4 a fost înlocuită cu anexa nr. 4 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51
din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 726 din 20
septembrie 2016, potrivit pct. 42 al art. I din același act normativ.

Anexa nr. 5

Punctele de penalizare stabilite în funcție de cuantumul cu


care se sancționează fapta și procedura de calcul a acestora

Operatorul Entitate
economic/ Procese-verbale de constatare a
Certificatul Achitată
Grupul contravenții/infracțiuni din
de atestare cu
de care
Nr Chitanța
operatori face
. nr./data ..
economici parte
crt ./
agentul
. hotărârea
Contravenții Infracțiuni
constat
judecător
Seri Capacit ator,
ească
Denum CU a/ atea numele
rămasă
irea I Nr. anuală Număr Amen Număr și
definitivă
și de ul da*) Puncte ul și Puncte prenum
data exploat și data aplicat data ele
penali proces penali nr./data ..
are proces ă agentul
.
- mc - ului - mii zare ului- zare ui
-verbal lei - verbal constat
ator

1
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 11 12
0

Notă
*) Valori fără TVA.1. În cazul sancțiunii contravenționale definitive aplicată unui
angajat/administrator/asociat/acționar la un operator economic/grupul de operatori
economici, numărul de puncte de penalizare pentru operatorul economic/grupul de
operatori economici respectiv se stabilește după cum urmează:
a) - cuantumul amenzii sub 1000 lei - 2 puncte de penalizare;
b) - cuantumul amenzii între 1001-5000 lei - 4 puncte de penalizare;
c) - cuantumul amenzii peste 5000 lei - 7 puncte de penalizare.2. În cazul sancțiunii
contravenționale definitive aplicată unui operator economic/grup de operatori
economici, numărul de puncte de penalizare pentru operatorul economic/grupul de
operatori economici respectiv se stabilește după cum urmează:
a) - cuantumul amenzii sub 5000 lei - 4 puncte de penalizare;
b) - cuantumul amenzii între 5001-25000 lei - 8 puncte de penalizare;
c) - cuantumul amenzii peste 25000 lei - 14 puncte de penalizare.3. În cazul sancțiunii
definitive aplicate unui angajat/administrator/asociat/acționar la un operator/grupul de
operatori economici economic, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni privind
activitatea de exploatare a masei lemnoase, numărul de puncte de penalizare pentru
operatorul economic este de 25 puncte penalizare.4. Operatorilor economici atestați
pentru lucrări de exploatarea pădurilor, care au acumulat un număr de 25 puncte
penalizare, le este interzisă participarea la licitațiile/negocierile de masă
lemnoasă/materiale lemnoase provenită/provenite din fondul forestier proprietate
publică, pentru perioada prevăzută la pct. 5.5. Punctele de penalizare se prescriu la 6
luni de la data emiterii documentului care le-a generat.6. Organizatorul
licitației/negocierii, în baza unei metodologii aprobate de administratorul fondului
forestier proprietate publică, care face parte din caietul de sarcini ia măsura
interzicerii participării la licitație/negociere a operatorului economic/grupului de
operatori economici care acumulează 25 puncte de penalizare; sancțiunile contestate
în condițiile legii nu sunt luate la calculul punctelor de penalizare.
(la 20-10-2016, Anexa 5 a fost introdusă de pct. 43 al art. I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
726 din 20 septembrie 2016, având conținutul prevăzut în anexa 5 din același act
normativ. )
-------

S-ar putea să vă placă și