Introducere

Ideea originii dace a poporului romin contemporan precum si ideea

originii Carpato-Dunarene a poporului arian antic nu sint cu totul noi dar sint
inca in fasa.
Noi rominii ne tot intrebam de citeva secole incoace daca sintem daci,
romani, daco-romani sau romano-daci? Daca sintem daci, unde este limba
daca? Daca sintem romani, de unde ne vine cultura si caracterul dac? Daca
sintem daco-Rmani sau romano-daci, de ce nu s-a impletit mostenirea
lingvistica cu cea culturala? De ce noi rominii aratam ca si coboriti de pe
Columna Traiana dar limba noastra pare sa vina de la Roma? De ce dacii, cel
mai mare popor european la inceput de era, au amutit cu totul si cu totii?
Care este imaginea contemporana pe care noi rominii ne-am faurit-o
despre propria noastra origine si devenire? La ce ne putem referi ca fiind
reprezentativ?
Imi amintesc de singurul film facut vreo data pe tema cuceririi Daciei de
catre romani, coproductia romino-franceza intitulata “Dacii si Romanii”, care
sintetizeaza astfel intreaga optica contemporana despre evenimentele petrecute
acum 2000 de ani. Fiind unica reconstituire pe aceasta tema, devine unitatea de
masura la care trebuie sa ne raportam cind ne referim la destinul dacilor, cel
mai mare popor din Europa la vremea respectiva.
Filmul propovaduieste o Dacie devastata, in care au ramas doar vaduve,
copii si batrini. Femeile dace, imbracate in camasi populare, fuste cu fote si
opinci, se marita in disperare de cauza cu viteji legionari romani ca sa dea
nastere la noul popor romin din saminta “latina”. Desi mame bune si iubitoare,
femeile dace nu-si vor invata copiii nici un singur cuvintel Dac, nici un singur
cintec de leagan, nici o singura Doina sau Hora ca altfel cum a “disparut”
limba daca?
Mai era doar o mina de copii-baieti salbaticiti prin munti, sub mina unor
haiduci-patrioti, care cresc mari fara nici o cultura dar cu ideea eliberarii de
sub jugul roman adinc inradacinata in sufletele lor tinere. Sperantele lor stau in
dacii liberi, neocupati de romani, dar acestia sint cu totul marginalizati, avind
doar o existenta ipotetica. Copiii din munti cresc mari si sfirsesc prin a lupta
cot la cot cu romanii impotriva triburilor germanice in drumul lor catre Roma,
intr-o infratire daco-romana deja inceputa cu prima generatie.
Romanii, din lipsa de mijloace specific romane, sfirsesc prin a se imbraca
in portul popular din Dacia unde nu se gaseau de cumparat decit opinci in loc
de sandale. Astfel portul barbatesc dac suprevietuieste si el in lipsa dacilor
barbati dar prin vasnicii legionari sirieni, egipteni, gali, celti si britanici, cam
3
ce putusera aduna romanii din tot imperiul impotriva Daciei. Acesti legionari,
desi instruiti in spiritul Romei, isi schimba acum tunica pe itari si sandalele pe
opinci, ca altfel cum au ajuns pina la noi in lipsa dacilor?
Ii am uitat pe batrinii ramasi prin sate, carunti si intelepti, care se reped si
ei la constructii de bai publice romane si fintini arteziene, la ridicarea de ziduri
si palate, la invatarea alfabetului latin, toate acestea in locul pastoritului
traditional si integrarii milenare cu natura, specific daca. Sint in virsta, au
vazut multe in viata, dar decid si ei ca limba lor straveche trebuie uitata
repede-repede, asa ca devin fluenti peste noapte in limba cuceritorului roman.
In urma razboiului daco-roman, intr-un proces unic in lume in perioada
istorica, cuceritii dispar cu desavirsire, cuceritorul devine pastratorul traditiilor
si culturii cuceritului pentru urmatorii doua mii de ani, cuceritorii parasesc si ei
in graba Dacia de la mic la mare la scurt timp dupa cucerire dar lasa in urma
un nou popor si o noua limba care imbina fericit trasaturile cele mai bune ale
disparutilor cu ale cuceritorilor.
Scenariul de mai sus nu iese cu nimic din comun ca subiect de film, dar
aplicat la destinul istoric al unui popor, chiar ignorind faptul ca dacii erau cel
mai mare si raspindit popor din Europa la ora respectiva, devine o
absurditate greu de acceptat ca atare. Cu toate acestea, de citeva secole
incoace, acesta este cel mai bun scenariu pe care noi rominii l-am putut
imagina, ca sa putem explica “disparitia” dacilor si provenienta “latina” a
limbii romine. Nu cumva acest scenariu fantezist trebuie reconsiderat?
Desi ordinea cronologica poate sa nu fie exacta, imi amintesc vag perioada
comunista de redesteptare a trecutului “latin” al României, cu vizitele piticului
in toate judetele tarii, marile adunari populare spontane cu sau fara scoatere din
productie, discursurile imbirligate din care nu puteai alege nimic, dar care se
terminau invariabil cu schimbarea numelor contemporane in cele latine, ca
semn de pretuire a stramosilor mareti, mai ales romani, ai poporului romin.
Am obtinut astfel redescoperirea numelui de Napoca, Potaissa, Apullum, etc.,
ca sa insir doar imprejurimile Clujului, nume provenite de pe hartile romane de
acum 2000 de ani.
La vremea respectiva nu prea puteam aprecia corespunzator smnificatia
acelor evenimente, dar imi amintesc ca incercam un placut sentiment de
patriotism, o mindrie deosebita pentru trecutul glorios si pentru stramosii
mareti, mai ales romani, care ne-au lasat in urma pe noi si limba lor latina.
Sentimente si mai vibrante imi producea statuia si mai marilor inaintasi,
Remus si Romulus, sub ujerele lupoaicei, aparuta ca prin farmec la Cluj, ca sa
ne aminteasca ca poate si noi tot de la Roma ne tragem, chiar daca pe drumuri
laturalnice.
In perioada pasoptista avem o miscare culturala de identificare a rominilor
cu stramosii daco-romani, mai mult romani decit Daci, deoarece dacii se
mistuisera in vint, fara urma si fara un cuvintel de adio macar. Dacii ne
lasasera mostenire genele si cultura lor, dar nu si limba daca care nu este

4
determinata genetic. Acum, in Clujul contemporan, acea miscare culturala a
devenit o politica de stat, unde cineva are puterea de a schimba fata României,
de a altera prezentul si trecutul, de a-i da forma optima dorita de guvern.
O lunga perioada de timp mai tirziu, la inceputul anilor 90, imi amintesc
de o discutie avuta cu un profesor de istorie din Anglia numit J.L., ajuns
director de scoala generala la Londra. M-a intrebat daca rominii inteleg rusa in
mod nativ si apoi prin alte discutii mi-a spus ca ei sint invatati la scolile din
Anglia ca tiganii origineaza din România pentru ca ei isi spun Romi. Aveam
eu ceva puncte de vedere dar cu toata durerea mea din suflet o discutie
argumentata si la obiect nu puteam sustine.
Imi mai amintesc de o alta discutie avuta cu o persoana din Rusia care a
zis ca nu-si da seama ce limba vorbesc “rusii din Moldova” ca ea nu-i intelege
de fel. Apoi de o alta discutie avuta cu o persoana din America, vorbitor de
spaniola si engleza, care spunea ca stie sigur ca exista cinci limbi latine pe
lume, italiana, franceza, spaniola, portugheza si inca una, nu stie sigur care, dar
nu romina, poate engleza ! Nu-i chiar o gluma, deoarece in peregrinarile mele
am mai intilnit vorbitori nativi de engleza care sutineau ca engleza se trage de
la latina, evident.
Sentimentul meu patriotic de mai sus, despre stramosii mareti de la Roma,
a ajuns ranit si a devenit dureros prin faptul ca lumea nu stia ceea ce eu stiam,
mai bine zis, ceea ce eu simteam. Asa s-a nascut o dorinta apriga de a ma
informa cit mai documentat despre trecutul latin glorios al poporului romin, ca
sa pot sustine punctul meu de vedere rominesc in fata Lumii.
Cercetarea originii limbii romine m-a condus la studiul celui mai mare
popor al antichitatii, poporul arian, care se rapindeste in lume intre Irlanda si
India intre anii 2000-1000 i.e.n. arienii “dispar” cu desavirsire dupa anul 1000
i.e.n., cind desi incepe istoria scrisa europeana, nu mai avem nici o referinta la
arieni. La fel de misterios, pe la 500 i.e.n. apar dacii din neant, despre care
Herodot spune ca “… dupa indieni, dacii sint cel mai mare popor din lume …
“. Desi cel mai mare popor european, dacii vor “dispare” pina la ultimul dupa
anul 270 e.n., care marcheaza retragerea armatei romane din Dacia, pentru a fi
trimisa impotriva lui Vittelius, armata care nu se va mai putea intoarce
niciodata. Sirul misterelor nu s-a terminat inca, deoarece inainte de anul 1000
e.n. rominii vor apare din neant, peste tot in Dacia Mare, din Panonia in
Grecia, din Basarabia in Albania, din Bucovina la muntii Alpi. M-am intrebat
daca exista oare vreo legatura intre “disparitia” Arienilor, cel mai mare
popor antic, “aparitia” si “disparitia” dacilor, cel mai mare popor al erei
noastre si “aparitia” rominilor, cel mai mare popor din sud-estul Europei
de azi?
Dupa mai multi ani de zile de cercetari, din punct de vedere al rezultatului
la care am ajuns, destinul meu s-a legat miraculos de cel al lui Darwin. Acesta
a fost trimis in arhipelagul Galapagos in prima parte a secolului XIX ca sa
demonstreze stiintific, prin mijloacele biologiei, ca Dumnezeu a creat speciile

5
terestre. Mare dezamagire o fi fost cind a venit inapoi si a anuntat prin
“Originea Speciilor”, ca a ajuns la concluzia ca lumea s-a dezvoltat pe sine
insasi, din neant, din supa planetara de dinainte de Pangeea. Din pacate Darwin
nu auzise inca de rocile Martiene care au jucat rolul de sperma cosmica
destinata sa impregneze fecunditatea Terei intr-o dezlantuire galactica. Chiar si
asa, Martienii trebuie sa fi avut si ei supa lor pre-Pangeica.
Analog lui Darwin, patriotismul meu latinist s-a dus pe Apa Simbetei
(observati ca am scris “apa” si nu “aqua”, una dintre cele mai dureroase
intrebari pe care mi le-am pus intotdeauna : de ce noi rominii am stilcit
frumoasa limba latina in loc s-o pastram inramata?). M-am pornit sa-mi
dovedesc mie insumi si lumii, latinismul stravechi rominesc si numai bine
munca mea s-a concretizat in lucrarea intitulata “Noi nu sintem latini” !
Culmea culmelor este ca socul produs de acest titlu, initial intentionat drept
latinist, nu se opreste aici ci continua cu sub-titlul lucrarii, “Latinii sint noi”.
Abia acum realizez si eu ca aceasta simetrie frumoasa ii lipseste lui Darwin.