STUDIU DE CAZ

Latinitate și dacism
Fisa studiului de caz

■ Titlul: Între istorie și mit

■ Tema: Latinitate și dacism 
■ Componența grupei de elevi: 
1. Tamas Darius
2. Tores Calin
3. Toma Carlos
■ Calendarul cazului:
Pregătire: 24 Septembrie – 6 Octombrie
Susținere: 7 Octombrie
 BIBLIOGRAFIE
• https://www.slideshare.net/silivestrucatalin/studiu-de-caz-latinitate-si-dacism
• https://www.scribd.com/doc/69605230/concluzii
• https://quadratus.wordpress.com/2008/08/27/eminescu-si-taina-daciei/
•   https://en.wikipedia.org/wiki/Ulpia_Traiana_Sarmizegetusa 
• https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/10/23/formarea-poporului-roman-si-a-limbii-
romane/
 
 Repere ale cazului
Originile românilor au fost considerate, de-a lungul timpului, romane sau
dacice: 
■ Cronicarii moldoveni din secolul al XVII-lea, dar și Dimitrie
Cantemir, în secolul al XVIII-lea au afirmat și au argumentat
originea română;
■ Reprezentanții Școlii Ardelene, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și
la începutul secolului al XIX-lea, au insistat asupra originii pur
romane până la idea purității, dar s-au referit și la dubla origine;
Dimitrie
Cantemir ■ Generația pașoptistă, la mijlocul secolului al XIX-lea, reia ideea
originii romane, dar își asumă și originea dacică (Al. Russo);
■ Filosofii și istoricii din secolul al XX-lea (Vasile Parvan, L. Blaga),
în contextul recunoașterii generale a latinității limbii române și a
romanității poporului român, revendică substratul tracic și
componenta nelatină, dacică;
■ In perioada contemporană, ideea dublei origini este împărtașită de
cercetători.
 Originile si mitul acestora
■ Originile reprezintă una dintre unitățile fundamentale de indentitate pentru orice
comunitate și pentru orice individ. Datele despre origini se așază în tiparul unei
narațiuni care le deplasează în planul simbolic al unei întemeieri. Raportarea membrilor
unei colectivități la un moment inițial comun contribuie la păstrarea legăturilor de grup
și întreține conștiința existenței lui, participă la cultura acelui grup. 
■ Mitul originilor este un construct cultural și identitar prin care o comunitate selectează
și ordonează datele propriei istorii, în funcție de mentalitatea și fondul ei ideologic,
precum și de idealurile, de proiectele ei. La acest construct participă nu numai
informația istorică, ci și imaginarul care supune datele obiective unui proces complex de
asimilare, le dă coerență și le asociază cu o anumită semnificație. 
 Formularea cazului
■ Fundamentele culturii române au fost descrise, înțelese și valorificate
diferit de-a lungul ultimelor secole, de generațiile de învățați și de
intelectuali, care au pus în evidență fie componența romană, fie
componența dacică, fie interacțiunea lor. Astfel, datele despre origini
au fost integrate în orizontul unui mit al originilor, în măsură să
contribuie la construirea unei identități culturale.
■ Problema raportului dintre romanitate și dacitate este în mult mai
mică măsură o problemă de istorie literară decât o problemă de
autoreflectare, astfel spus, o problemă de conștiință de sine a
românilor. Nu în paginile literaturii române se găsesc argumentele
cele mai convingătoare pentru înțelegerea acestei probleme, ci în
reflecțiile primilor noștri umaniști și apoi ale intelectualilor. 
Petru maior “istoria pentru inceputul
romanilor in dachia”
"[...]prea asemenea adevărului iaste
cum că cu războiul romanilor cel asupra dachilor, așa s-au
desradacinat sămânța dachilor din toată Dachia, cât necum
vrei unii bărbați, ci nici mueri, nici prunci nu
au mai rămas în Dachia. De
unde urmează că atunci când intrară romanii cei trimiși de
Traian în Dachia, spre a moștenii satele și orașele, ne
cum multe, ci nici vre unele mueri dache
nu se mai află în Dachia. Pentru aceaia nu avea
cum românii să se căsătorească cu muerile dache și să se
mestece cu iale"
in ***Scoala Ardeleana, vol al 2 lea, editie critica de Florea
Fulgariu, Editura Albatros, Bucuresti, 1970, p.197)
       Petru Maior a fost un istoric , filolog și scriitor român transilvănean,
reprezentant al școlii ardelene. Petru Maior susține că după războaiele daco-
romane , toți dacii au fost alungați sau exterminați din Dacia. El
aduce în discuție destrămarea dacilor de-a lungul Daciei , nerămânând
nici bărbați,nici femei , nici copii și că atunci când au venit romanii pentru
a romaniza teritoriul nu mai există urmă de daci.
El susține că poporul român nu avea cum să fie format din
daci și romani dacă dacii au fost exterminati. Merita mentionat faptul ca
Petru Maior a trăit între anii 1756-1821 si ca in perioada aceea informatiile
erau putine si nu de mare incredere. Toate argumentele pe care le adduce
Petru Maior sunt usor contra atacate din cauza ca nu pot fi verificate prin
metode stiintifice. Pentru a sustine o idee radicala care in opinia mea nu are
aplicabilitate in ziua de astazi. O idee ar fi ca Petru Maior fiind representant
al Scolii Ardelene incerca sa sustina faptul ca maghiarii au fost primii in
teritoriile Dacice insa aceasta este doar o teorie. In concluzie teoria lui Petru
Maior este extrem de controversata si faptul ca nu poate fi dovedita prin nici
un fel de sursa fie izvoare scrise sau nescrise, o catalogheaza doar ca pe o
teorie radicala fara sens.

*„Istoria pentru începutul românilor în

Dacia” – cartea originală
 Constantin cantacuzino
“istoria tarii romanesti”
      "Ci dară, s-au zis, acest pământ Dachia chemându-se și cum dachii
îl stăpâniia cu craii lor până la Decheval, cel mai de pre urmă craiul
lor și cum că Traian Ulpie, împarat al romanilor, într-a doaoa oștire-
i spre ia desăvârșit o a luat și o a supus, den crăie ținut mai mic, cu
voevozii, făcându-o acéstea din céle mai de sus zise am cunoscut. Și
cum că apoi Traian mulțime de romani depretutindenea, den
biruințele lui au adus aicea de au așezat lăcuitori și paznici acestor
țărî, den carii și până astăzi să trag aceşti rumâni, ce le zicem noi;
iară grecii și latinii vlahi și volahi le zic, încă ne-am adeverit den
istoricii cei mai de credință și mai numeiți ce sunt"
        Fragmentul citat din “Istoria Țării Romanești” figurează
perspectiva stolnicului Constantin Cantacuzino cu privire la
cucerirea Daciei și dezvoltarea sa sub ocupație romană.
Acesta menționează un pământ numit Dacia, condus de către
Decebal. După doua războaie daco-romane, Dacia este cucerită
si devine provincie romană condusă de împăratul Traian.
Provincia, așa cum reiese din text, a beneficiat de ocupația
romanilor, astfel ajungând să fie considerată “din cele mai de
sus sine cunoscute”. Veteranii romani au fost aduși in Dacia
unde s-au stabilit și și-au întemeiat familii. Aceștia s-au
amestecat cu populația Daciei si au format poporul roman.
Așadar, fragmentul  din “Istoria Țării Romanești” reprezintă o
descriere istorică a dacilor si romanilor, care urmărește
formarea poporului român.

Cartea originală „Istoria

Țărâi Romanești”
Constantin cantacuzino stolnicul
“istoria tarii romanesti”
Iară noi, într-alt chip de ai noștri și de toți câți sunt rumâni, ținem și credem,
adeverindu-ne den mai aleșii și mai adeveriții bătrâni istorici ți de al ții mai
încoace, că valahii, cum le zic ei, iar noi, rumânii, suntem adevărați romani și
aleși romani în credință și în ărbăție, den carii Ulpie Traian i-au a șezat aici în
urma lui Decheval, dupre ce de tot l-au supus și l-au pierdut; și apoi și alalt tot
șireagul împăraților așa l-au ținut și l-au lăsat așeza ți aici și dintr-acelora
rămășiță să trag până astăzi rumânii aceștea... 
Însă rumânii înțeleg nu numai ceștea de aici, ce și den Ardeal, carii încă și mai
neaoși sunt, și moldovenii și toți câți și într-altă parte se află și au această limbă,
măcar fie și cevși osebită în niște cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s-au
zis mai sus, iară tot unii sunt. Ce dară pe aceștea, cum zic, tot romani îi ținem, că
toți aceștia dintr-o fântână au izvorât și cură. 
În opinia mea, istoria țării românești a influențat dezvoltarea
poporului român și al vocabularului limbii vorbite de noi în
ziua de astăzi. 
În primul rând, cum menționează și autorul mai sus, limba
română are afluențe din alte limbi, această însăși având
diferențe lingvistice în diferite zone ale țării “și to ți câți și într-
altă parte se află și au această limbă, măcară fie și cevași
osebită în niște cuvinte den amestecarea altor limbi”. Aceasta
are afluențe din limba latină (dor, vin, nume, etc.), albaneză
(bucurie, etc.), slavonă  (mir, iubit, etc.), maghiară (gingașă,
etc.) și altele, care au ajuns în limba vorbită de noi în prezent. 
În al doilea rând, datorită influențelor lingvistice consider că
istoria țării noastre ne-a unit ca popor. Deși unele cuvinte sunt
folosite diferit în limba română de la județ la județ, la bază este
aceeași limbă pe care o vorbim, ce ne reprezintă ca întreg “Ce
dară pe aceștea, cum zic, tot romani îi ținem, că toți ace știa
dintr-o fântână au izvorât și cură”. 
În concluzie, istoria Țării Românești a contribuit la unirea
noastră ca popor și a influențat limba vorbită de noi astăzi. 
 Ulpia traiana Localizare

-Sarmisegetusa
■ Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa a fost capitala și cel mai mare oraș al
Daciei Romane , numit ulterior Ulpia Traiana Sarmizegetusa după fosta capitală dacică , situată
la aproximativ 40 km distanță. Construit pe terenul unui lagăr al celei de-a cincea legiuni
macedonene , orașul a fost așezat de veteranii războaielor dacice . Încă de la început a primit
titlul de colonia și statutul de ius Italicum . Cu o suprafață de 30 de hectare (74 acri), o populație
cuprinsă între 20.000 și 25.000, și puternice fortificații, Ulpia Traiana a fost centrul politic,
administrativ și religios al Daciei romane în secolele II și III. 
■ Nu se cunoaște perioada exactă în care a fost construit orașul. Unii spun că prima așezare a fost
ridicată între 106-107, alții spun că a fost între 108-110. Totuși, datorită unei inscripții
descoperite la începutul secolului al XIV-lea în satul Grădiște , se știe că noul oraș a fost stabilit
în primii ani după cucerirea Daciei. Inscripția spune: „La porunca împăratului Cezar Nerva
Traianus Augustus , fiul divinului Nerva , a fost stabilită Colonia Dacică de către Decimus
Terentius Scaurianus , guvernatorul acesteia”. La Roma, așezarea coloniei a fost marcată de
bănuirea unei monede, din ordinul Senatului, dedicat împăratului Traian. 

Plan
În opinia mea, izvoarele nescrise sunt moștenirea ce lasă în urmă sute
de ani de istorie prin intermediul cărora cultura română s-a dezvoltat. 
În primul rând, Sarmisegetuza este un monument ce datează încă din
vremea dacilor, iar în limba română actuală se identifică aproximativ
200 de termeni de origine dacă, în general toponime ( băiat, căpușă,
groapă, mazăre, etc.).
În al doilea rând, deși componenta autohtonă a limbii române este
modestă și insuficient cunoscută, nu poate fi ignorată deoarece
cuvinetele de origine traco-dacă sunt utilizate zilnic pe tot teritoriul
țării și au ajutat la formarea limbii române de astăzi. 
În concluzie, poporul și limba dacică au avut un mare impact asupra
dezvoltării si creării limbii române, deoarece cultura si vocabularul nu
ar fi fost la fel astăzi fără contribuția limbii dacice. 
Grigore ureche “letopisetul tarii
Moldovei”
Asijderea și limba noastră din multe limbi ieste adunată și ne ieste amestecat graiul
nostru cu al vecinilor de primprejur, măcară că de la Râm ne tragem, și cu ale lor
cuvinte ni-s amestecate. Cum spune și la predosloviia letopisețului celui
moldovenescu de toate pre rându: ce fiindu țara mai de apoi ca la o slobozenie, de
primprejur venindu si discalicându , din limbile lor s-au amestecat a noastra: de la
ramleni, cele ce zicem latina , paine, ei zic panis, carne, ei zic caro, găina, ei zic
galena, muieria, mulier, fămeia, femina, părinte, pater, al nostru, noster, și altile
multe din limba latinească ca de ne-am socoti pre amăruntul, toate cuvintile le-am
înțelege. [...]
Rumanii, cati sa afla lacuitori la Țara Ungureasca si la Ardeal și la Maramoro șu, de
la un loc santu cu moldovenii si toți de la Râm să trag.
Grigore Ureche (1590-1647) a scris „Letopisețul Tarii Moldovei, de când s-au
descălecat Țara si decursul anilor si de viiață domnilor care scrie de la Dragoș
Vodă până la Aron Voda”, in care consemnează evenimentele cuprinse între anii
1359-1594.

 Principalele idei ale „Letopisețului” lui Grigore Ureche relevă originea romana

a poporului si latinitatea limbii române, afirmații susținute cu argumente istorice
și lingvistice. Referindu-se la structura vocabularului, care cuprinde elemente
„Ale vecinilor de prin prejuri”, afirmă că „Toti de la Râm ne tragem, si cu ale lor
cuvinte ni-s amestecate”.
Ureche exemplifica afirmația cu câteva argumente lingvistice: 
„De la râmleni, cele ce zicem latină, paine, ei zic panis, carne, ei zic caro,gaina,
ei zic cu galena, mueria, mulier, fămeia, femina, parinte, pater , al nostru, noster,
si altile multe din limba latineasca ca de ne-am socoti spre amaruntul, toate
cuvintile le-am inteleage.”
Privitor la originea romana a poporului, cronicarul remarcă faptul că pe aceste
meleaguri „rumânii, cați se afla lăcuitori la Tara Ungureasca si la Ardeal si la
Maramorosu, de la un loc sântu cu moldovenii si toți de la Râm se trag.”
 Dacii de pe Columna lui
Traian
Tropaeum Traiani în Adamclisi, Dobrogea Concluzie

Plăcuțe dacice

Etnogeneza românilor reprezintă un eveniment fundamental și veridic în istoria noastră, întrucât a stat la baza formării civilizaţiei noastre. A
fost un proces complex și totuși deosebit, îndelungat ,cucerirea Daciei de către romani, colonizarea, romanizarea dacilor, continuitatea
populaţiei daco-romane în condiţiile convieţuirii cu populaţiile migratoare, răspândirea creştinismului, ducând în final la crearea unei etnii
distincte în spaţiul central-sud-est european. 
Temelia limbii si a poporului român o reprezinta conceptele de latinitate sidacism.Poporul si limba romana s-au format pe intreg teritoriul tarii
in mai multeimprejurari istorice dupa razboiale din 101-102 ; 105-106.Pocesul de romanizare a fost un proces ireversibil; prin contopirea celor
douacivilizatii (dacica si romana) s-a format populatia daco-romana, care sta la bazaformarii poporului roman si a limbii romane.
În concluzie, întrunind toate aceste idei și fapte putem dovedi că poporul nostru nu este pe deplin latin sau dacic, ci este o sinteză între cele
două, realizată printr-un proces istoric de mari proporţii şi cu consecinţe deosebite, organizatorică structurală, în care se remarcă totodată şi
particularităţile sale, legate de locul, timpul şi baza etnică pe care ea s-a format, în urma a mai multor ani.