Sunteți pe pagina 1din 19

1.

Protecţia catodică cu anozi de sacrificiu este o metodă de protecţie (electrochimică) împotriva coroziunii
ce se aplică construcţiilor metalice în contact cu solul, apa mărilor sau atmosfera. Protecţia catodică
constă în modificarea potenţialului de coroziune al sistemului metalic de protejat spre valori atât de
negative, astfel încât coroziunea să nu mai poată avea loc. Protecţia catodică cu anozi de sacrificiu se
realizează practic prin fixarea pe suprafaţa metalică de protejat a unor bare, plăci, benzi metalice
speciale, denumite anozi de sacrificiu, sau anozi solubili, sau anozi activi. Anozii de sacrificiu sunt
alcătuiţi dintr-un metal sau aliaj cu potenţial de coroziune în mediul dat mai negativ decât al metalului
de protejat. De exemplu, pentu protecţia sistemelor pe bază de Fe se folosesc Zn, Al, Mg şi aliajele lor.
Eficienţa protecţiei catodice cu anozi de sacrificiu este asigurată de menţinerea constantă a potenţialului
de protecţie impus. Controlul protecţiei catodice se realizează prin 2 măsurarea potenţialului de
coroziune al sistemului metalic de protejat faţă de un electrod de referinţă prin intermediul unui
voltmetru electronic.

2.

In functie de natura metalului si a solutiei de electrolit, electrozii reversibili se


impart in electrozi de speta I,II si III.
Electrozide speta I –sunt alcatuiti dintr-un metal introdus in solutia sarii sale
solubile. Incarcarea metalului si a solutiei de electrolit se produce in urma trecerii
unui numar de ioni de metal Mz+de pe metal in electrolit sau invers.

Un electrod este un conductor electric folosit pentru a face contact cu o parte a unui circuit
nemetalic

3.

Protectia anodica:
4.

Pasivarea metalelor.

5.

Protectia cu sursa exterioara


6.

Forme de coroziune locala

7.

Pile electrice reversibile


8.

Coroziunea electrochimica

9.

Electrozii de gaz
10.

Electroliza

11.

Coroziunea chimica
12.

Aplicatii ale electrolizei


13.

Acumulatori. Def, schema electrica si reactii


14.

Pile electrice primare

15.

Electrozii de speta a II a

16.

Potential de electrod
17.

Coroziunea chimica
18.

Potentialul de electrod

19.

Electrozi redox

20.

Pile reversibile si ireversibile


21.

Pila oxigen-hidrogen
22.

Pila Weston

23.

Caracteristici functionale generale ale pilelor electrice


24.

Pila Leclanche

25.

Acumulatorul acid cu plumb


26.

Acumulatorul Li-ion

27.

Cinetica coroziunii chimice in gaze


28.

Principalele forme de coroziune electrochimica


29.

Caracterizarea cantitativa a coroziunii

?????
30.

Pila Ruben

S-ar putea să vă placă și