14.

Coroziune – Coroziunea Galvanica

Consideraţii teoretice
Metalele în contact cu soluţiile bune conducătoare de electricitate (electroliţi) se
corodează electrochimic. Coroziunea electrochimică este un efect al acţiunii pilelor
galvanice care se formează în diferite moduri, componentul esenţial al acestor pile fiind
soluţia de electrolit.
Soluţia şi metalul sunt străbătute, în acest caz, de un curent electric, generat de
procesele electrochimice care se desfăşoară la limita celor două faze (lichid şi metal).
Pentru apariţia acestui tip de coroziune este necesar să existe un anod, un catod,
un electrolit şi un conductor, deci un element galvanic. Prin înlăturarea uneia dintre aceste
condiţii, coroziunea electrochimică nu se produce. Metalele sau aliajele se pot considera ca
fiind alcãtuite din zone încãrcate electric diferit (electrozi electrici) scurtcircuitate prin însuşi
corpul metalului sau aliajului respectiv.
Prin introducerea metalului în apă, sau într-un mediu cu proprietăţi electrolitice, se
formeazã elemente galvanice în care impurităţile din metal funcţionează ca microcatozi cu
descărcare de hidrogen pe suprafaţa lor, în timp ce metalul, funcţionând ca anod se dizolvă.
Exemple tipice de coroziune electrochimică se întâlnesc în cazul coroziunii
atmosferice (ruginirea fierului), coroziunea elementelor de legãturã din traseele de apã (din
conducte) dar şi în industria electronicã, de exemplu în cazul circuitelor integrate, când
umezeala poate pãtrunde pânã la partea metalicã constituitã din metale diferite.

Fig. 1. Exemple tipice de coroziune electrochimică

Pilele cu acţiune corozivă pot fi împărţite în:

1) pile formate în urma contactului a două metale diferite (coroziunea galvanică);
2) pile formate în urma contactului metalului cu incluziuni nemetalice, de exemplu
oxizi, sulfuri, fosfuri, etc. Aceste incluziuni sunt dispersate în metal. În cazul contactului
metalului sau aliajului cu o soluţie de electroliţi se formează numeroase micropile, adică pile
locale, a căror acţiune constituie cauza coroziunii electrochimice. Efectul dăunător al acestor
pile depinde în primul rând de forţa electromotoare dintre metal şi incluziune, de cantitatea şi
natura incluziunilor, precum şi de caracterul produşilor de coroziune;
3) pile formate în urma pasivării parţiale a metalului sau acoperirii lui parţiale cu
oxizi. Un metal sau un aliaj care a fost supus retopirii sau unui tratament termic sau mecanic

1
conţine de obicei pe suprafaţa lui părţi oxidante. Oxizii metalelor au în general potenţial mai
ridicat decât metalele din care s-au format. De aceea, contactul metalului cu oxidul în
prezenţa unei soluţii de electrolit duce la formarea pilelor, în care metalul constituie anodul şi
se corodează;
4) pile formate ca rezultat al tensiunilor mecanice care apar într-un metal sau
aliaj omogen din punct de vedere chimic. Potenţialul unui metal sau aliaj trebuie să fie
omogen pe întreaga suprafaţă. Dacă însă metalul sau aliajul se supune acţiunii unor agenţi
mecanici neomogeni, se produc deformaţii, care fac ca potenţialul metalului să scadă cu atât
mai mult cu cât metalul a fost mai mult deformat. Datorită acestui fapt, între metalul
nedeformat şi cel deformat apar diferenţe de potenţial, care în prezenţa soluţiilor de electroliţi,
duc la coroziune electrochimică;
5) pile de concentraţie, care se formează atunci când o bucată de metal sau aliaj vine
în contact cu soluţii de diferite concentraţii de săruri sau care conţin cantităţi diferite de
oxigen dizolvat. Aceste pile mai pot aparea si ca efect al diferenţelor de temperatură pe
suprafaţa metalului.
La rândul lor fuselajele pot suferi de pe urma uneia sau a mai multor forme de
coroziune, dupã cum se observã în figura 2:

Fig. 2. Coroziunea fuselajelor

Reprezentarea schematică a coroziunii electrochimice în atmosferă umedă este

prezentată în figura 3:

Fig. 3. Schema coroziunii electrochimice în atmosferă umedă

2
 Sistemul electrochimic de coroziune, metal (aliaj) - mediu coroziv, duce la formarea
unui strat dublu electric, asimilat cu un condensator, unde se stabileşte o diferenţă de potenţial
între suprafaţa metalului care s-a încărcat negativ (ne‾) şi cea a mediului care devine pozitivă
(datorită ionilor de metal Mz+ rezultaţi din coroziune). Această diferenţă de potenţial este
potenţialul unic la care se produce coroziunea şi se numeşte potenţial de coroziune, Ɛcoroz sau
potenţial mixt. Potentialul de coroziune, Ɛcoroz al unui metal sau aliaj diferă de potenţialul de
echilibru, ƐM0 al metalului sau aliajului.
Coroziunea implică două reacţii simultane cu schimb de ioni şi electroni între metal şi
mediu şi ca urmare a acestui schimb, în timpul coroziunii pe metal (aliaj) apare potentialul
Ɛcoroz, a cărui valoare se stabileşte prin deplasarea unuia spre celălalt a potenţialelor de
echilibru a metalului, ƐM0 şi mediului, ƐD0 (D este depolarizantul din mediu).
Deplasarea celor două potenţiale de echilibru, la potenţialul de coroziune este o
consecinţă a fenomenelor de polarizare anodică (ηa) şi catodică (ηc) a proceselor de electrod,
fenomene ce apar instantaneu la contactul metal - mediu.

Fig. 4. Deplasarea potenţialelor de echilibru

În problemele practice de coroziune importantă este cunoaşterea vitezelor reale cu care

procesul se desfăşoară. Dacă procesul de coroziune este posibil, dar are o viteză de
desfăşurare foarte mică, se poate considera că materialul este rezistent la coroziune. Viteza de
coroziune se exprimă prin masa de metal distrus pe unitatea de suprafaţă în unitatea de timp,
sau adâncimea la care au ajuns degradările în unitatea de timp.
Cunoaşterea acestor indici permite alegerea corespunzătoare a materialului în funcţie
de natura mediului, ceea ce determină o dimensionare corespunzătoare a instalaţiilor şi o justă
apreciere a duratei lor în exploatare.

Coroziunea galvanică
Scopul lucrării
Determinarea influenţei suprafeţei catodice (cuprului, aluminului) asupra coroziunii
galvanice a zincului (sau fierului) în mediu neutru de apă de mare.
Introducere
Coroziunea galvanică reprezintă distrugerea în medii corozive a sistemelor formate
din două metale diferite în contact direct sau care sunt interconectate printr-un conductor
electronic.

3
 Această formă de coroziune se întâlneşte frecvent la îmbinări prin sudură şi la
contactul fier şi zinc (tabla zincată) dar şi la dispozitivele electronice. În timpul funcţionãrii
dispozitivele electronice tind sã disipeze cãldurã, ceea ce conduce la o umiditate relativă
redusă. Pe timpul nefuncţionãrii dispozitivelor electronice, umiditatea relativã creşte. În cazul
circuitelor integrate, datoritã metalelor diferite în contact, a umezelii care pãtrunde pânã la
acestea şi a resturilor de adeziv sau substanţe rãmase de le fabricare, se creazã condiţiile
apariţiei coroziunii galvanice (Fig. 5).

Fig. 5 Cip integrat: construcţie şi distrugerea în urma coroziunii galvanice

După aspectul atacului coroziv, coroziunea galvanică reprezintă o formă de coroziune
locală şi este în acelaşi timp o coroziune electrochimică, datorită mecanismului electrochimic
al degradării materialului metalic expus mediului coroziv.
Coroziunea locală influenţează mult proprietăţile mecanice ale pieselor, deci numai
anumite secţiuni sunt slăbite. Deoarece rezistenţa unei construcţii în ansamblu depinde de
rezistenţa secţiunii celei mai slabe, coroziunea locală este foarte periculoasă şi aduce mari
prejudicii economice.
Coroziunea galvanică are loc pe seama funcţionării unor macropile de coroziune. În
condiţiile contactului între două metale, metalul cu potenţial de coroziune mai negativ se
corodează mai intens şi reprezintă anodul cuplului galvanic, iar cel cu potenţial de coroziune
mai puţin negativ devine catodul sistemului bimetalic (Fig. 6). De exemplu, coroziunea
zincului de pe oţelul galvanizat are loc datorită funcţionării pilei galvanice Fe-Zn şi determină
consumarea zincului sau în cablurile electrice Feral (Fe-Al), fierul neacoperit formează cu
aluminiu o pilă locală de coroziune galvanică Fe-Al, ce conduce la degradarea cablurilor
electrice.

4
 Fig. 6. Celulǎ simplǎ electrochimicǎ cu componentele necesare coroziunii

Efectele coroziunii galvanice sunt neglijabile atunci când diferenţa între

potenţialele de coroziune ale celor două metale sunt mai mici de 50 [mV].
Trecerea curentului de coroziune în cuplurile galvanice este determinată de:
- dizolvarea anodică a metalului cu potenţial de coroziune mai negativ (ex. Zn faţă de
Fe în cazul cuplului galvanic Fe-Zn şi Al în cazul cuplului galvanic Fe -Al );
M  Mz+ + ze- (1)
De exemplu: Zn  Zn + 2e-
2+ (2)
- şi de reducerea depolarizantului (pe catod), fie ionii de hidrogen (mai rar):
z H + e- z H2
+
(3)
sau mai des întâlnită este reducerea oxigenului dizolvat în apă:
z/4 O2 + z/2 H2O + ze- z HO- (4)
pe metalul cu potenţial de coroziune mai pozitiv.
Raportul dintre suprafaţa anodică şi catodică este esenţial pentru determinarea
vitezei de coroziune. Se preferă o valoare cât mai mare a acestui raport, recomandându-se ca
piesele cu suprafaţă mică (şuruburi, bolţuri, suduri) să fie executate din materiale mai nobile.
În acest caz, piesele mici vor fi protejate catodic.
Importanţa suprafeţei este deosebit de mare în special pentru coroziunea sub control
catodic când reacţia lentă a procesului global de coroziune este:
M+z/4O2 +z/2 H2O  M(OH)z. (5)
Dacă aria catodică este mare, cantitatea de oxigen ce se reduce este mare, densitatea
de curent va fi apreciabilă şi deci coroziunea va fi intensă.
Deoarece legea lui Faraday se aplică şi pentru coroziunea electrochimică la fel ca
pentru orice reacţie electrochimică, cantitatea m de metal ce trece în soluţie în urma
procesului de ionizare a metalului se determină cu ajutorul relaţiei (6):
A
m  k q   ia  t (6)
zF
unde: k - este echivalentul electrochimic;
q = i·t, reprezintă cantitatea de electricitate ce trece între zonele anodice şi catodice
ale metalului supus coroziunii în timpul t, [sec];
ia- intensitatea curentului de dizolvare anodică exprimată în Amperi; F- constanta lui
Faraday, F = 96500 [A·s/mol] sau F = 26,8 [Ah/mol];
z- numărul de electroni ce se eliberează în procesul anodic;
A- masa atomică a metalului supus coroziunii .
5
 A i
v   a (7)

zF S
cor

unde, S reprezintă suprafaţa metalului supus coroziunii exprimată în [m2], iar t= 3600 [sec].
Din relaţia (7) rezultă că determinarea vitezei de coroziune se reduce la determinarea
i
densităţii curentului de dizolvare anodică a .
S
Aparatură şi substanţe: pahar Berzelius cu apă sărată (NaCl 3%), electrozi de Al,
Cu, Zn şi Fe, miliampermetru.

Mod de lucru
Se curăţă electrodul de zinc şi cel de cupru cu hârtie abrazivã. Se fixează electrodul de
zinc paralel cu cel de cupru şi se introduc în paharul cu mediul coroziv, NaCl 3%, ce
reprezintă un mediu marin simulat. Cu ajutorul şurubului de prindere se fixează plăcuţa de
cupru pentru suprafaţa maximă în soluţie. Se fac legăturile la miliampermetru (Fig. 7). Se
notează variaţia curentului din minut în minut timp de 10 minute.
În primele minute se constată o intensitate mai mare datorită cantităţii mari de oxigen
aflată la suprafaţa electrodului. Treptat, intensitatea curentului scade tinzând spre o valoare
constantă determinată de echilibrul dintre oxigenul necesar procesului de reducere şi oxigenul
care difuzează spre electrod. Menţinând anodul de zinc în aceeaşi poziţie se fac pe rând
aceleaşi măsurători de curent în timp pentru încă două suprafeţe diferite ale aceleaşi plăcuţe
de cupru. În tot timpul măsurătorilor distanţa dintre electrozi trebuie să fie constantă. Acelaşi
procedeul experimental se utilizeazã şi pentru cuplul format din: anod de Al şi catod de Fe.

1. vas cu mediu coroziv (NaCl 3%) A

2 - Anod (Zn sau Al)
3 - Catod (Cu sau Fe)
A. miliampermetru

Fig. 7. Montaj pentru coroziunea galvanică

3
2

1 NaCl 3%

Suprafeţele anodului şi catodului folosite în determinările experimentale se măsoară

cu rigla.

6
 Rezultate şi calcule
Datele experimentale obţinute se vor trece în tabelul următor:

Timp Intensitate curentului [mA]

[min] Cuplul Zn-Cu Cuplul Al-Fe
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
Suprafaţa 1 catod [cm2] - - - -
Suprafaţa 2 catod [cm2] - - - -
Suprafaţa 3 catod [cm2] - - - -
Suprafaţã anod

Interpretare rezultate:
 Se va reprezenta grafic dependenţa curent - timp corespunzătoare celor 3 suprafeţe ale
electrodului de cupru, respectiv de fier.
 Se va reprezenta grafic dependenţa valorii curentului după 10 minute funcţie de
suprafaţa catodului.
 Se calculează viteza de coroziune medie pe cele trei suprafeţe cu formula (7). (ACu =
[64 g/mol]; AFe = 56 [g/mol]; AZn = 65,38 [g/mol]; AAl = 27 [g/mol]; F = 96500 [ A s / mol] =
26,8 [ A h / mol] .

Referatul va conţine obligatoriu calculele (cu precizarea uitãţilor

de mãsurã), tabelele de date completate, graficele şi rãspunsurile
la întrebãri şi cerinţe.

Întrebãri şi cerinţe:
1. Ce este coroziunea electrochimicã şi ce elemente sunt necesare pentru apariţia ei?
2. Ce este coroziunea galvanicã?
3. Ce condiţie trebuie îndeplinitã pentru ca efectele coroziunii galvanice sã fie
neglijabile?
4. Având în vedere rezultatele experimentale obţinute, comentaţi influenţa raportului
dintre zona anodicã şi cea catodicã asupra vitezei de coroziune.
5. Ţinând cont de rezultatele experimentale obţinute, precizaţi în ce condiţii (arie
catodicã) coroziunea este mai intensã.
6. Care sunt reacţiile de la anod şi de la catod care au loc în cazul celor două tipuri de
cupluri galvanice Zn – Cu şi Al - Fe?

7
 Exerciţii: Cadrul didactic va indica pentru fiecare student în parte câte un exerciţiu.

1. Să se scrie reacţiile de ionizare ale metalelor (anodice) şi cele de reducere (catodice), precum şi
procesul global al coroziunii următoarelor cupluri galvanice în apa de mare: Fe-Zn şi Al-Zn, care
funcţionează în cablurile Feral.
2. Se consideră următoarele pile de coroziune: Mg-Al; Zn-Sn; Cu-Al. Cunoscându-se
potenţialele standard:
 Mg
0
2
/ Mg  2,37 V ; Al0 3
/ Al  1,66V ;  Zn
0
2
/ Zn  0,76V ;  Cu
0
2
/Cu  0,34V ;  Sn
0
2
/ Sn  0,136V
ce electrod se va coroda în cazul în care mediul coroziv este acid, neutru sau alcalin? Scrieţi
ecuaţiile reacţiilor din procesul de coroziune.
3. În timpul reconstrucţiei statuii Libertăţii din New York între scheletul de fier şi plăcile de
cupru care o acoperă s-a pus teflon:
a) Explicaţi ce tip de coroziune locală ar fi avut loc în absenţa teflonului;
b) scrieţi pila locală de coroziune şi stabiliţi polaritatea ei;
c) scrieţi reacţiile care au loc la anod şi la catod.
4. Un ansamblu metalic, ce funcţionează în apă de mare, este construit din două metale : Au
(ε = +1,5 V) şi Ag (ε = + 0,8 V). Precizaţi tipul de coroziune localizată şi procesele
electrochimice care au loc pe cele două metale.
5. Stabiliti tipurile de coroziune localizata ce pot aparea pe o piesa din oțel inoxidabil aflată în
apa de mare. Motivaţi. Scrieţi reacţiile de coroziune.
6.Se dau urmatoarele elemente chimice cu potentialele lor standard : Au (+1.5 V), Cu
(+0.34V), Al (-1.66V), Zn (-0.76V), Fe (-0.44V), Ni (-0.25 V), Na (-2.7V). Arătaţi care sunt
cuplurile între care poate aparea coroziune galvanica (motivaţi). Scrieţi reacţiile de coroziune
corespunzătoare fiecărui cuplu în parte.