Formarea poporului

evreu

Poporul evreu este originar din Orientul Apropiat, îndeosebi din regiunea numită în
antichitate Ţara lui Israel. Poporul evreu e numit în limba ebraică ‫עם ישראל‬, „poporul
(lui) Israel”, cu atestări archeologice din perioade antice (cea mai veche a fost găsită în
Egipt şi e datată în jurul anului 1213 î.e.c.)
În Scrisorile de la Amarna este amintit un popor cu numele de habiru/apiru. Există
teorii care, pe baza unor date şi a similitudinii etnonimice, consideră că evreii preistorici
şi antici ar fi fost identici cu acesta sau poate unul dintre triburile poporului habiru.
Potrivit tradiţiei sale, poporul evreu ar avea la bază 13 triburi,cu legături de familie
din antichitate,cu aceeaşi limbă şi religie. Străinii convertiţi în trecut la religia evreilor,
religia mozaică, s-au asimilat. Religia mozaică sau iudaică, aşa cum s-a cristalizat ea
după distrugerea celui de-al doilea Templu,nu a practicat misionariatul printre alte
popoare şi grupuri confesionale. În istoria evreilor sunt câteva perioade în care populaţiile
au fost asimilate ca urmare a adoptării religiei iudaice. Prima a fost iudaizarea amoriţilor,
un popor canaanit,care era înrudit cu evreii. Familia regală a ţării Adiabene (ce coincidea
în mare parte cu Asiria de altădată şi cu o parte din Kurdistanul de astăzi) s-a convertit la
iudaism în prima jumătate a secolului I.Împreună cu ea, s-au convertit şi o parte din
supuşii ei.Noii evrei din Adiabene i-au ajutat pe evreii din Iudeea în timpul războaielor cu
romanii,iar membrii familiei regale amintite au fost înmormântaţi la Ierusalim.
În diaspora,evreii şi-au păstrat tradiţiile,limba şi religia.Cultul religios s-a dezvoltat
cuprinzând şi tradiţii care nu făcuseră parte din ritualul religios din epoci mai vechi.
Ritualul religios a păstrat şi limba ebraică, (asociată cu sora ei, limba arameică, ce
devenise în vremea perşilor ahemenizi „lingua franca” a Orientului Apropiat),utilizată
mereu ca limbă a cultului, chiar şi în lungile perioade istorice în care în viaţa de zi cu zi
limba uzuală era alta.Din limba ebraică provin un număr de împrumuturi lexicale în alte
limbi,cuvinte şi expresii mai ales religioase (ex. sâmbătă, mană, aleluia, amin, jubileu,
heruvim, serafim, serafic, osana etc.). La aceasta a contribuit prezenţa comunităţilor
evreieşti în diaspora,dar mai ales răspândirea creştinismului şi scrierilor sale sacre,
Vechiul si Noul Testament (comunităţile creştine primordiale au fost evreieşti).
Religia iudaică, în forma ei ortodoxă, asemănător cu alte culte religioase - creştine,
musulmane etc.nu permite căsătorii cu practicanţii altor culte,decât prin convertirea
partenerilor de cuplu,în cazul acesta, la iudaism. Din cauza căsătoriilor în interiorul
comunităţii,ca şi în cazul altor etnii şi obşti religioase,în colectivităţile evreieşti au apărut
uneori şi unele boli ereditare foarte rare care se manifestau aproape numai la evrei şi care
au fost mai bine depistate şi studiate datorită contribuţiei medicilor si cercetătorilor
evrei.Evreii căsătoriţi cu străini erau în trecut excluşi din comunitate şi s-au asimilat în
sânul altor popoare.
 Deoarece statutul social-politic al evreilor diasporeni a fost timp de secole inferior
(de exemplu, în România, până după Primul Război Mondial, li s-a refuzat cetăţenia
română) statutului băştinaşilor, numărul străinilor cooptaţi în comunităţile evreieşti, prin
convertire religioasă, a fost în multe perioade neglijabil.