Sunteți pe pagina 1din 2

ERWIN ROMMEL – EROUL CONVINS SĂ SE SINUCIDĂ

Erwin Rommel a fost unul dintre cei mai populari generali ai celui de-al Doilea Război Mondial.
Devenit feldmareșal ca urmare a succeselor militare obținute la conducerea trupelor Reich-ului
din Africa, el a fost obligat să se sinucidă după ce Hitler l-a considerat părtaș la complotul care a
atentat la viața sa. Cum și-a petrecut ultimele ore de viață cel supranumit de adversari „vulpea
deșertului”, ne spune Rareș Hăbeanu la „Călătorii în trecut”.

TEXT

Bine ați venit la o nouă călătorie în trecut.

Suntem pe 14 octombrie 1944. Feldmareșalul Erwin Rommel ia micul dejun în casa sa dintr-o
zonă rurală de lângă orașul german Ulm. Se recuperează după ce în iulie un avion britanic
bombardase mașina în care se afla și abia reușise să scape cu viață. După masă face o plimbare în
grădină împreună cu fiul său de 16 ani, căruia îi spune că la ora 12 doi generali vor veni să
discute despre viitorul său. Realist Rommel îi mărturisește băiatului că această vizită se poate
termina în două moduri: fie va fi trimis să conducă Wermachtul pe frontul de Est, fie va fi
executat.

În jurul prânzului, doi generali au coborât din mașină în fața casei sale, au refuzat politicos
invitația la masa și s-au retras într-un birou împreună cu feldmareșalul. Câtva minute mai târziu,
Rommel și-a luat rămas bun de la soție și fiu, cărora le-a spus că Hitler îl consideră participant la
complotul împotriva sa și îi oferă două variante: fie se sinucide, este înmormântat cu onouri
militare și familia nu va păți nimic, fie va fi judecat, executat ca trădător și familia sa va suportat
represaliile aferente. Alegerea era evidentă

A plecat apoi cu mașina împreună cu cei doi generali. 20 de minute mai târziu la reședința
Rommel se primește un telefon prin care era anunțată moartea feldmareșalului. Motivul oficial a
fost un atac de cord cauzat de rănile grave suferite în urma bombardamentului. În realitatea,
mașina s-a oprit la câteva sute de metri de casa lui Rommel și acesta a luat pastila cu otravă
oferită de cei doi generali.

Ca piesa de teatru să fie completă, Hitler a decretat o zi de doliu națonal pentru comemorarea
fostului său favorit, căruia i-a organizat funerarii naționale.

Dar de ce toată această regie pentru un ofițer, fie el și feldmareșal, acuzat de trădare? Erwin
Rommel era cel mai popular și respectat general german atât în rândul populației, cât și al
adversarilor. Faima sa fusese dobândită datorită victoriilor obținute în fruntea diviziilor de
blindate în timpul cuceririi Franței și luptelor împotriva Aliaților din Africa. Acestea din urmă îî
aduseseră și porecla adimirativă din partea britanicilor de “vulpea deșertului”.

În 1944 un grup de ofițeri germani pun la cale un plan de a-l asasina pe Hitler. În timpul
coagulării complotului Rommel este abordat de câteva ori de conspiratori, dar feldmareșlul
refuză însă orice acțiune agresivă împotriva Führerului. Conștient că victoria devenise
imposibilă, chiar el încercând de câteva ori să îi sugereze fără succes lui Hitler să facă o
propunere de pace Aliaților, Rommel considera că cea mai bună variantă era arestarea și
judecarea dictatorului. De altfel, nu există nicio dovadă că Rommel ar fi știut despre tentativa de
asasinat din 20 iulie 1944. În plus, la acea data el se afla în spital după ce mașina sa fusese
bombardată în Franța.

Cu toate acestea, în timpul anchetei, numele lui Rommel a apărut în mărturile smulse de Gestapo
și astfel Hitler a decis că unul dintre cel mai capabili generali ai săi trebuie să iasă din scenă.

După sfârșitul războiului Rommel a fost complet reabilit. Niciunul dintre cei aflați sub comanda
sa în Africa nu a fost acuzat de crime de război și este singurul general al celui de-al Treilea
Reich care, până în 2019, a avut un muzeu.

Până la următoarea noastră întâlnire, nu uitați: istorie ne ajută să înțelegem prezentul și să facem
alegeri corecte în viitor.

S-ar putea să vă placă și