Sunteți pe pagina 1din 32

CASA DE CULTURĂ

PLOPENI
RAPORT DE ACTIVITATE
ANUL 2022
”COPIII DUC ORAȘUL MAI DEPARTE”

MANAGER
MIHAIL-CORNEL RADU
Argument

”ÎN MIJLOCUL COMUNITĂȚII”

Cultura este cel mai important element al identității naționale, reprezentând un reper
major al imaginii interne și externe a unui popor. Sistemul cultural împreună cu cel
economic constituie marile subdomenii, fundamentale, ale mediului social din fiecare
țară, alături de educație și sănătate.
Casa de Cultură a luat ființă prin Hotărârea Consiliului Local Plopeni, numărul 92 din 6
decembrie 2002. Este o instituție publică de interes local cu personalitate juridică. În
conformitate cu prevedrile Ordonaței de Urgență a Guvernului României, numărul 118
din 2006(actualizată), privind înființarea, organizarea și desfășurarea Așezămintelor
Culturale, ale OUG NR.189/2008, în temeiul prevederilor Hotărârii Consiliului Local,
numărul 10 din 2011, privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a
Casei de Cultură Plopeni. Toate proiectele culturale s-au desfășurat și se desfășoară
sub egida acestuia și a Primarului orașului Plopeni. Finanțarea instituției se realizează
din subvenții de la bugetul local conform Caietului de Obiective și din venituri proprii prin
autofinanțare.
Raportul anual de activitate al Managerului, în anul 2022, s-a realizat și construit
plecând de la o analiză socio-culturală a mediului unde instituția își desfășoară
activitatea și conform Proiectului de Management. Tehnicile de analiză SWOT mi-au
permis să fac această evaluare a factorilor socio-economici și conjucturali ce au
impactat activitatea și dezvoltarea instituției pe care o reprezint. Stabilirea scopurilor a
pornit de la identificarea punctelor tari și a oprtunităților oferite de cadrul legislativ,
comunitate și implicit instituția in sine.
Subliniez și menționez că în prezentul raport, m-am legat foarte tare de Proiectul de
Management și încerc periodic să îl actualizez în funcție de cerințe și nevoile pe care le
identific prin analize și aduceri la zi a datelor cantitative și calitative, prin propuneri și
recomandări de dezvoltare specifice, în așa fel încât, această Casa de Cultură să
rămână un loc viabil de entertaiment și educație în comunitate.
Prezentul raport de activitate a fost elaborat pentru evaluarea managementului de către
Consiliul Local Plopeni, denumit în continuare autoritatea, pentru Casa de Cultură
Plopeni denumită în continuare instituţia, aflată în subordinea sa, în conformitate cu
prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul
instituţiilor publice de cultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
269/2009, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare ordonanţa
de urgenţă, precum şi cu cele ale regulamentului de evaluare.
Analiza şi notarea raportului de activitate şi a interviului se fac în baza următoarelor
criterii de evaluare:

1. evoluţia instituţiei în raport cu mediul în care îşi desfăşoară activitatea şi în raport cu


sistemul instituţional existent;
2. îmbunătăţirea activităţii instituţiei;
3. organizarea/sistemul organizaţional al instituţiei;
4. situaţia economico - financiară a instituţiei;
5. strategia, programele şi implementarea planului de acţiune pentru îndeplinirea
misiunii specifice instituţiei, conform sarcinilor formulate de autoritate;
6. evoluţia economico - financiară a instituţiei, pentru următoarea perioadă de
management, cu menţionarea resurselor financiare necesare de alocat de către
autoritate.

În conformitate cu prevederile contractului de management, datele şi informaţiile din


prezentul raport sunt aferente perioadei: de la 1 ianuarie 2022 la 31 decembrie 2022,
reprezentând prima evaluare.
A. ANALIZA SOCIO-CULTURALĂ A MEDIULUI ÎN CARE ÎȘI
DESFĂȘOARĂ ACTIVITATEA INSTITUȚIA ȘI PROPUNERI
PRIVIND EVOLUȚIA ACESTEIA ÎN SISTEMUL INSTITUȚIONAL
EXISTENT.

Casa de Cultură Plopeni activează ca instuție publică de cultură prin Hotărârea nr. 92 a
Consiliului Local Plopeni, din data de 6 decembrie 2002.
Orașul Plopeni este un oraș mic din punctul de vedere al numărului de locuitori, dar
poate deveni un centru economic și cultural al localiătăților limitrofe.Ca infrastructură
pentru cultură, artă și divertisment, deține Casa de Cultură Plopeni, iar în subordinea
Casei de Cultură intră Biblioteca Orășenească.
Casa de Cultură Plopeni este un organism viu, dinamic, capabil să ofere locuitorilor
orașului Plopeni soluții viabile de divertisment și culturalizare la nivel macro și educarea
tinerilor prin numărul de cursuri oferite gratuit cu susținerea domnului primar și a
Consilului Local Plopeni și orientarea lor către artă.

A1. Colaborarea cu instituții, organizații, grupuri informale care se adresează


aceleiași comunități;
Ca instituție reprezentativă a culturii din Plopeni, colaborează cu celelalte instituții de
același tip pe plan zonal și regional, cu școli de arte, universități de artă, asociații
culturale, muzee, teatre, cenacluri literar-artistice, etc..
Casa de Cultură are o relație extraordinară și cu autoritățile publice locale, de
asemenea există și o colaborarea foarte bună cu instituțiile de învățământ din oraș și
județene. Colaborarea cu aceste instituții constă în derularea de proiecte, atât ca
inițiator, cât și ca partener; proiectele și programele culturale fiind în sferele artistice și
educaționale. Ele sunt cele care informează și educă i elevii şi copiii, ținând cont de
anumite principii, având grijă ca aceștia să evolueze.
PARTENERIATE/ PROTOCOALE DE COLABORARE (reînnoite sau noi):

 Liceul ”Carol I” Plopeni, oraș Plopeni;


 Grădinița cu Program Normal și Program Prelungit ” Frunză de stejar”, orașul
Plopeni;
 Inspectoratul Școlar Județean Prahova, municipiul Ploiești;
 Centrul Județean de Cultură Prahova, municipiul Ploiești;
 Casa de Cultură ”I. L. Caragiale” Ploiești, municipiul Ploiești;
 Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești, municipiul Ploiești;
 Centrul Cultural ”Ion Manolescu” Breaza, orașul Breaza;
 Teatrul ”Mic” București, municipiul București;
 Teatrul Dramaturgilor Români, municipiul București;
 Muzeul Național al Literaturii Române, municipiul București;
 Universitatea ”Hyperion”, Facultatea de Arte, municipiul București;
 Compania Artistică ”Anima”, municipiul București;
 Teatrul ”Mașina de Vise”, municipiul București;
 Compania Artistică ” Unfortunate Thespians”, municipiul București;
 Școala de arte ”Fabis Art School”, municipiul Ploiești;
 Cenaclul Literar-Artistic ”Atitudini vechi și noi”, municipiul Ploiești;
 Asociația ”Frunză de stejar”, orașul Plopeni;
 Casa de Cultură Băicoi, orașul Băicoi;
 Asociația Culturală ” Pro Valores”, municipiul București;
 Clubul Umoriștilor ” Ion Ionescu Quintus” , municipiul Ploiești;
 Uniunea Epigramiștilor din România, municipiul București.

A2. Analiza SWOT (analiza mediului intern și extern, puncte tari, puncte slabe,
oportunități, amenințări):
Puncte forte (Strenghts) :
- istoricul, tradiția și identitatea cultural-artistică a instituției;
- susținerea instituției şi buna colaborare cu Primăria şi Consiliul Local;
- singularitatea instituției și a activității acesteia in localitatea Plopeni;
- parteneriat cu unitățile de învățământ care asigură educația generațiilor de elevi și
care au efect direct în nivelul de cultură;
- includerea și adresabilitatea activităților culturale organizate pentru toate categoriile
sociale;
- gradul ridicat de incluziune socială;
- sala de spectacole, sala de conferințe, spațiile de expoziții, simpozioane și colocvii;
Puncte slabe (Weakness):
- insuficiența dotărilor tehnice necesare;
- insuficienta implicare a societății civile în viața culturală;
- lipsa unui sprijin coerent național pentru activitățile culturale zonale;
- subfinanțarea cronică la nivel național a domeniului cultural în ansamblul său;
- lipa de personal cu pregătire şi experiență în domeniul organizării de activități cultural-
educative;
Oportunități (Opportunities);
- crearea unei imagini multiculturale pentru oraş care să permită atragerea de
personalități din lumea artistică;
- organizarea perpetuă a unor evenimente care au un precedent şi care sunt deja
cunoscute pe plan local și național;
- stabilirea unui dialog socio-cultural cu membrii comunității;
- organizarea de evenimente culturale pentru toate categoriile sociale;
- crearea unei imagini multiculturale pentru oraşul Plopeni;
- parteneriatele cu instituțiile de cultură din județ şi din țară;
- dezvoltarea calitativă a manifestărilor culturale;
- stabilirea relațiilor accesibile publicului larg, ce îi oferă o nouă perspectivă și interes
pentru cultură și artă;
- creșterea vizibilității și prestigiului orașului Plopeni;
- să dezvoltăm în comunitatea locală ideea de participa, sau de a oferi, sponsorizări
pentru activitatea culturală;
Amenințări (Threats):
- înmulțirea altor forme de petrecere (culturale sau nu) a timpului liber;
- poziționarea în afara marilor centre culturale ale țării (București, Cluj-Napoca, Sibiu,
Iași, Craiova, Timișoara);
- exodul tinerilor;
- diminuarea populației prin migrare și spor natural scăzut;
- accentuarea crizei economice care nu ar mai permite finanţarea instituţiei la parametrii
normali;
- prejudecățile potrivit cărora este important doar să ai hrană, adăpost, îmbrăcăminte și
gadget-uri în detrimentul unei educații sănătoase și a formări personale plurivalente;
- răsturnarea sistemului valoric prin promovarea și recompensarea actelor și
personalităților cu educație îndoielnică, fără standarde morale.

A3. Evoluția imaginii existente și măsuri luate pentru îmbunătățirea acesteia


Un pas important constă în realizarea de parteneriate cu entități din toate domeniile:
social, economic, politic, cultural, etc., atât pe plan local, cât si național și internațional,
cu personalități publice, organizații non-profit, organe de difuzare a presei, în care să se
vorbească în toate mediile despre imaginea Casei de Cultură Plopeni. Eforturile de
comunicare, de deschidere spre publicul larg, au fost bazate pe evenimentele pe care
le-am organizat și care au trezit interesul beneficiarilor. Evenimente, spectacole,
proiecte culturale, proiecte cu impact educațional, au fost desfășurate în primul an din
mandat, trezind interesul publicului, legitimând prezența noastră în comunitate. În
același timp ne-am implicat constant în activitățile comunității. Toate evenimentele,
activitățile și proiectele noastre alături de parteneri și colaboratori au fost promovate și
am încercat să pătrundem în mediul online și să devenim vizibili, pe paginile Casei de
Cultură de facebook și instagram. Avem câteva apariții și în presa românească, cea la
nivel județean (ziarele ”Telegrama” și ”Observatorul Prahovean” cât și în câteva apariții
la Societatea Română de Radiodifuziune).
Pentru a veni în întâmpinarea de formare artistică, de obținerea perfomanțelor, de
folosirea constructivă a timpului liber, în cadrul Casei de Cultură din Plopeni, s-au
organizat următoarele lucruri în anul 2022, pe care le voi expune mai jos.

Programul de cursuri, inițiat împreună cu sprijinul domnului primar, ”Copiii duc orașul
mai departe”:
a) cursul de pian;
b) cursul de chitară și vioară;
c) cursul de pictură;
d) cursul de teatru;
e) cursul balet;
f) cursul de dans modern și popular.
Pe lângă acest program săptămânal de cursuri, ca activități permanente mai avem
expoziția permanentă de pictură și artă grafică și Biblioteca Orașului Plopeni.
În următoarele rânduri voi expune evenimentele periodice si festivalurile pe care
instituția noastră le-a organizat, în ordine calendaristică.
14 ianuarie: ”CITADELE CULTURALE PRAHOVENE”; spectacol de muzică, poezie și
artă plastică;
24 ianuarie: ” MICA UNIRE”; spectacol de folclor;
22 februarie – 1 martie: ”TÂRG DE MĂRȚIȘOR”; târg caritabil de mărțișor;
1 martie - 8 martie: Festivalul ”FEMEIA-I PARADISUL”;
6 martie: Spectacol dedicat de ”Ziua Internațională a Femeii”;
31 martie: ”NICHITA – POETUL NECUVINTELOR”; eveniment dedicat zilei de naștere
a poetului Nichita Stănescu, serată literar-artistică;
1 aprilie: ”PLOPENIUL AJUTĂ POPORUL UCRAINEAN”; spectacol extraordinar de
folclor caritabil pentru a ajuta victimele războiului din Ucraina;
15 aprilie: ”NOILE MESERII DIN MEDIUL DIGITAL”; atelier animat dedicat
adolescenților pentru noile tendințe încomunicarea digitală;
7 mai: ”UN METRU DE DRAGOSTE”; spectacol de teatru al companiei artistice
”Anima”, spectacol găzduit;
30 mai – 3 iunie: ”FESTIVALUL COPILĂRIEI”;
31 mai: ”VERONICA ȘI DUMBRAVA MINUNATĂ”; spectacol de dans modern și
folcloric;
1 iunie: ”PLOPENIUL PRINDE CULOARE”; spectacol de teatru, balet, vioară, pian,
chitară și expoziție de pictură al copiilor ce fac parte din programul de cursuri al Casei
de Cultură ”COPIII DUC ORAȘUL MAI DEPARTE”;
11 iunie: ” SARABANDA”; spectacol de teatru, Universitatea Hyperion București,
găzduit;
16 iunie: ” PLOPENI – ORAȘUL DINTRE STEJARI”; lansare de carte, monografia
orașului Plopeni;
20 august – 21 august : ”ZILELE ORAȘULUI PLOPENI”; festival în aer liber dedicat
locuitorilor orașului Plopeni;
24 septembrie: ”ÎNTOARSE CA LA PLOIEȘTI... VIA PLOPENI”; concurs național de
epigrame;
25 septembrie: ”RUDE CU NEVASTĂ MEA”; spectacol de teatru al companiei
independente ” Mașina de vise”, găzduit;
30 septembrie: ” SPECTACOL JUBILIAR – 50 DE ANI DE ACTIVITATE – ANSAMBLUL
DE DANSURI POPULARE SALBA PRAHOVEI”; spectacol extraordinar de folclor ;
9 octombrie: ”SPECTACOL DE MAGIE”; spectacol de magie pentru copii al companiei
”Rothini”, găzduit;
21 octombrie: ” TÂRG DE TOAMNĂ”; tărg expozițional de toamnă organizat în
parteneriat cu liceul ”Carol 1” din Plopeni și grădinița ”Frunză de stejar” din Plopeni;
11 noiembrie: ”VERONICA ȘI DUMBRAVA MINUNATĂ”; spectacol de dans modern și
folcloric;
4 decembrie: ” MAGITOT PENTRU TOȚI”; spectacol de magie și actorie, găzduit;
12 decembrie: ”SPECTACOL SFÂRȘIT DE AN”; spectacol teatru al trupei de teatru
Replici a Casei de Cultură Plopeni;
15 decembrie: ”AUDIȚIE PENTRU MOȘ CRĂCIUN”; audiție la pian, copiii clasei de pian
a Casei de Cultură Plopeni;
20 decembrie: ”POVESTE DE IARNĂ”; spectacol pentru copii de dans modern si
popular;
31 decembrie: ”SPECTACOL DE ARTIFICII”; spectacol de artificii în aer liber în
noaptea de Anul Nou.

A4. Măsuri luate pentru cunoaștereacategoriilor de beneficiari


Studiile realizate de către Casa de Cultură și strângerea de informații sunt preponderent
calitative urmărind fluctuația publicului în funcție de lunile anului și ținând cont de
categoriile de vârstă. Atragerea publicului, adică de beneficiari, este întotdeauna
prioritară. În acest sens s-a urmărit creșterea numărului de oameni ce vin la
evenimentele noastre și creșterea continuă a numărului de copii ce iau parte la
cursursurile organizate de noi.
Unul din obiectivele țintă al nostru este de a atrage publicul tânăr, de a dezvolta
interesul unei largi audiențe din categoria de vârstă 16- 45 de ani, deasemenea de a
atrage potențiali sponsori și reprezentații mass-media.

A5. Grupurile țintă ale activităților instituției


Cunoașterea categoriilor de beneficiari se realizează prin feed-back-uri directe sau
indirecte, recenziile pozitive sau negative la activitățile orgabizate de noi prin
participarea efectivă a comunității la produsele și ofertele culturale oferite de Casa de
Cultură.
Ne adresăm tuturor categoriilor de vârstă și încercăm atragerea unui public nou din
localitățile învecinate( Cocorăștii-Mislii, Păulești, Băicoi, Valea Slănicului, chiar și
Ploiești) printr-o ofertă culturală ce se adresează publicului larg, nu numai pasionaților
de artă și cultură. Lărgirea și diversificarea ofertelor educaționale și culturale pentru
perioada următoare este un țel de-al nostru.
Fiind un așezământ cultural, trebuie să fim totdeauna ancorați în realitatea cotidiană,
dar să fim și updatați cerințelor publicului, fiind la curent cu toat ce se întîmplă la nivel
cultural în țară, dar și în străinătate.

A6. Profilul beneficiarului actual


Structura publicului nu este una omogenă. Vizitatorii și cei care partcipă la evenimentele
organizate de noi, au grad de școlarizare diferit, vârste diferite, venituri ce diferă. Astfel
că produsele noastre va trebui să se refere la o paletă diferite de oameni, și să fie cât
mai accesibiletuturor participanților la actul cultural.
Profilul beneficiarului nu a fost idetificat în acest prim an de mandat, el fluctuân în
funcție de eveniement sau spectacol. Propun o împărțire după cum urmează:
- beneficiarii comunitari ce participă la cursurile noastre: 5-16 ani;
- tinerii și adulții cu vârsta cuprinsă între 16 și 55, preponderenți plătitori de bilete la
spectacolele găzduite și organizate de noi;
- pensionarii.
B. EVOLUȚIA PROFESIONALÂ A INSTITUȚIEI ȘI PROPUNERI
PRIVIND ÎMBUNĂTĂȚIREA ACESTEIA

Casa de Cultură Plopeni vizează prin activitatea sa, satisfacerea nevoilor culturale ale
întregii comunități și nu numai. Activitatea instituției a devenit cunoscută datorită
evenimentelor, spectacolelor, cercurilor, cursurilor organizate sau la care a participat ca
partener sau inițiator. Datorită calității programelor artistice prezentate de către instuție
am devenit mult mai vizibili în comunitate, dar cu mult mai vizibil în afara acesteia.
Promovarea activităților, deschiderea către noi categorii de consumatori ai actelor
artistice, cultural-educaționale, menține la un nivel ridicat de colaborare cât mai
avantajos cu partenerii noștri în vederea dezvoltării proiectelor pe mai departe.

B1. Adecvarea activității profesionale a instituției la politicile culturale la nivel


național

Componentă a sistemului social, cultura determină celelalte componente (economică,


socială, demografică, politică, etc.) și este determinată la rândul său de acestea.
Adăugăm următoarea paradigmă europeană a culturii, așa cum este prezentată în
Rezoluția cu privire la rolul culturii în Uniunea Europeană, adoptată de Consiliul
Europei:
- cultura este un factor de dezvoltare socială și comunitară;
- în contextul dezvoltării durabile, cultura are multiple funcțiuni și implicații;
- cultura este un factor al calității vieții;
- orice evaluare a standardelor de calitate a vieții individului, a colectivității și a
societăților trebuie să ia în considerare acest indicator;
- cultura trebuie privită ca mod de viață al individului și al societăților, un element prin
care acestea se diferențiază;
- cultura este expresia identității (individuale, de grup, regionale, naționale, etc.) și miză
a diversității și diferenței, valori esențiale care trebuie asumate și suținute prin
demersuri și programe pro-active;
- cultura contribuie la structurarea societății și a personalității umane;
- cultura are rol important în realizarea integrării sociale și respingerea oricărei forme de
excluziune și marginalizare;
- cultura este o forță de coeziune socială.
B2. Orientarea activității profesionale către beneficiari
În cazul comunicării publice, Casa de Cultură este emițătorul care se adresează unei
multidini de receptori-publicul. Emițătorul, în cazul nostru, are rolul de a transmite
informații către un public receptor prin intermediul unui canal/produs (spectacole,
concursuri, festivale, evenimente) având ca scop producerea unui efect de convingere
și asimilare reciprocă. Și ajungem, ân acest punct, la imaginea instituției ca obiect de
patrimoniu constituit drept totalitatea lucrurilor moștenite care aparțin unei colectivități și
totalitatea drepturilor și obligațiilor instituției, toate acestea putând fi evaluate în bani. Se
pornește inițial de la imaginea Casei de Cultură moștenită, apoi iamginea construită prin
calitatea serviciilor, prin informațiile obținute din presă sau publicate, din comentariile
angajaților instituției, partenerilor și colaboratorilor, satisfacțiile pe care serviciile oferite
le aduce beneficiarilor, prin relații publice și publicitate pozitivă.
O imagine bună a institutției se clădește în timp, în ani de funcționare și are o influență
majoră asupra reușitelor; în timp ce o imagine negativă afectează în proporții incredibile
succesul acesteia.

B3. Analiza principalelor direcții de acțiune întreprinse:


- planificarea și pregătirea din timp a noilor proiecte și alcătuirea unui program de
evenimente;
- indeplinirea cu seriozitate a obiectivelor instituționale;
- creșterea capacității administrative a Casei de Cultură, prin îmbunătățirea parametrilor
de planificare, organizare și control al activității;
- definirea identității culturale a orașului Plopeni, prin crearea unui brand al orașului prin
cultură;
- în cadrul Casei de Cultură s-a înființat un program de cursuri pentru copii (5-18 ani),
cultural-educaționale și artistice, în parteneriat cu Primăria Orașului Plopeni, ”COPIII
DUC ORAȘUL MAI DEPARTE”:
a) cursul de pian – 19 copii;
b) cursul de chitară și vioară – 12 copii;
c) cursul de pictură – 48 de copii;
d) cursul de teatru – 23 de copii;
e) cursul de balet – 26 de copii;
f) cursul de dans modern și popular – 50 de copii.

Exemple de evenimente mari( permanente) :

15 ianuarie: Ziua Culturii;

1 martie - 8 martie: Festivalul ”FEMEIA-I PARADISUL”;


30-31 martie: ”NICHITA – POETUL NECUVINTELOR”; eveniment dedicat zilei de
naștere a poetului Nichita Stănescu, serată literar-artistică;

iunie: ”FESTIVALUL COPILĂRIEI”;

august: ”ZILELE ORAȘULUI PLOPENI”; festival în aer liber dedicat locuitorilor orașului
Plopeni;

septembrie: ”ÎNTOARSE CA LA PLOIEȘTI... VIA PLOPENI”; concurs național de


epigrame;

6- 24 decembrie: ”Îl așteptăm pe Moș Crăciun”;


C. ORGANIZAREA, FUNCȚIONAREA INSTITUȚIEI ȘI PROPUNERI
DE RESTRUCTURARE SAU REORGANIZARE, PENTRU MAI
BUNĂ FUNCȚIONARE

C1. Măsuri de organizare internă


În temeiul prevederilor HCL nr.10/2011 privind aprobarea Regulamentului de
Organizare și Funcționare a Casei de Cultură a Orașului Plopeni , această instituție
funcţionează în subordinea Consiliului Local al Orașului Plopeni ca aşezământ cultural
de drept public. Finanţarea Casei de Cultură a Orașului Plopeni se realizează din
venituri proprii şi/sau subvenţii din bugetul local, prin bugetul local al Orașului Plopeni.

În perioada 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2022, Casa de Cultură a avut 8 salariați,


dintre care:
Personal de conducere – 1
Compartimentul contabilitate, gestiune, patrimoniu și deservire – specialitate 1, referent
1
Compartimentul cultură, educație,, informare-bibliotecă – referent 1
Compartimentul administrativ – muncitor calificati 1, ingrijitor 1, pompieri 2
Compartimentul cultural artistic – referent 2 : vacante

C2. Propuneri privind modificarea regelementărilor interne și/sau ale actelor


normative incidente
Pentru moment nu se impune modificarea organigramei, regulamentelor de organizare
și funcționare și cel intern.

C3. Sinteza activității organismelor colegiale de conducere


Asigurarea unui climat de implicare și valorificare a potențialului fiecărui angajat,
motivarea pozitivă pentru toți salariații, orientarea spre persoane cu un grad sporit de
adaptabilitate, eficiență și asimilare, orientarea fiecărui angajat către perfecțiune.
Pentru a îndeplini obiectivele, s-au realizat următoarele:
-ședințe ori de câte ori a fost nevoie;
-urmărirea și analizarea activităților;
-informări periodice pentru angajați despre teme de interes general pe plan instituțional;
-consultări cu contabila, ținând activitatea zi de zi;
-probleme organizatorice, administrative și de personal din activitatea instituției.

C4. Dinamica și evoluția resurselor umane ale instituției


Analiza nivelului de pregătire a personalului se raportează permanent la nivelul
instituției, la obiectivele și funcțiile acesteia, la stadiul dezvoltării sale, la programele pe
care le realizează sau proiectele de viitor. Întreaga activitate a Casei de Cultură se află
subsumată atribuțiilor managerului conform cu Organigrama, Ștatul de funcții și
Contractul de Management elaborate în condițiile legii și ale hotararilor adoptate in
ședintele Consiliului Local.
Organismele superioare de conducere reprezentate de Primarul orașului Plopeni și
Consiliul Local au primit/primesc spre aprobare și supervizare toate aspectele
decizionale, administrative și de reprezentativitate care afectează material și imagistic
instituția și comunitatea.
C5. Măsuri luate pentru gestionarea patrimoniului instituției
Măsurile luate pentru gestionarea patrimoniului Casei de Cultură au fost în conformitate
cu legislația în vigoare, după cum urmează:
-darea în gestiune a patrimoniului persoanelelor ce întrunesc condiții prevăzute de lege
și asigurarea condițiilor pentru păstrarea integrității bunurilor în funcție de natura
acestora;
-efectuarea inventarierii la termenele și în condițiile stabilite de dispozițiile legale;
-asigurarea depozitării bunurilor mobile în spații cu asigurarea microclimatului
corespunzător
Măsuri luate pentru o bună funcționare și activitate a insituției:
-achiziția unui laptop pentru compartimentul cotabilitate
-achiziția de mobilier
-intreținerea statuilor de artă monumentală aflată în patrimoniul Casei de Cultură
-s-au făcut itervenții la bunurile imobile care constau în reparații și și zugrăveli
-s-a amenajat încă o cameră pentru costumele populare aflate în patrimoniu

C6. Măsuri luate în urma controalelor, verificării, din partea autorității sau a altor
organisme de control în perioada raportată
În perioada raportată nu am suferit niciun control de acest gen, dar credem, după niște
analize serioase, că vom avea nevoie de o reparație capitală a intalației electrice și o
verificare a ștăngilor din sala mare de spectacole.
D. EVOLUȚIA SITUAȚIEI ECONOMICO-FINANCIARE A INSTITUȚIEI

Analiza datelor financiare în perioada 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2022:

Categorii prevăzut realizat

Venituri totale 891,90 756,85

Alocații bugetare 851,90 729,78

Venituri proprii 40,00 27,07

Cheltuieli totale 874,4 728,78

Cheltuieli de personal 415,00 355,91

Cheltuieli de 459,40 372,87


întreținere

Gradul de acoperire din venituri proprii a cheltuieliilor (%): 1,3


Pondere venituri proprii din totalul veniturilor (%): 3,4
Gradul de creștere a surselor sau a veniturilor proprii în totalul veniturilor (%): 7,7
Ponderea cheltuielilor de personal din totalul cheltuielilor (%): 48
Gradul de acoperire a salariilor din subvenție (%): 0,00
E. SINTEZA PROGRAMELOR ȘI A PLANULUI DE ACȚIUNE
PENTRU ÎNDEPLINIREA OBLIGAȚIILOR ASUMATE PRIN
PROIECTUL DE MANAGEMENT
Se realizează prin raportare la: viziune, misiune, obiective, strategie și plan de
marketing, programe propuse pentru întreaga perioadă de management, proiecte din
cadrul programelor, alte evenimente și activităţi specifice planificate pentru perioada de
management.
E1. Viziunea
„Viziunea fără acțiune este doar un vis. Acțiunea fără viziune este doar timp pierdut.
Viziunea însoțită de acțiune poate schimba lumea”. – Joel Barker
Oferirea cadrului material și afectiv propice punerii în valoare a creativității, exprimării
artistice libere și obținerea de perfomanțe pe diferite domenii de activitate cultural-
educativ-artistice.
Tind să cred că că tipul de management care poate asigura implementarea acestei
strategii este Leadership-ul în accepțiunea sa generală: capacitatea de a crea o viziune
inteligibilă, abilitatea de a împărtăși viziunea cu ceilalți și de a-i motiva să o urmeze,
abilitatea de a crea structura organizatorică, instrumentele și informațiile care permit
celorlalți să aibă succes în urmărirea viziunii, capacitatea de a gestiona situațiile de
criză.
E2. Misiunea
Misiunea generală, înseamnă: garantarea accesului la cultură, păstrarea identității
spirituale naționale, sprijinirea culturii naționale, stimularea artelor, protejarea și
conservarea moștenirii culturale, dezvoltarea creativității contemporane, promovarea
valorilor culturale și artistice ale României în lume și respectarea politicilor culturale
naționale, conform articolului 33 din Constituția României.
Misiunea specifică o să regăsim în promovarea valorilor românești și internaționale din
domeniul artelor și educarea culturală a publicului prin raportarea ofertei la categoriile
de beneficiari identificați, dar și prin suscitarea interesului unor noi categorii de
beneficiari. Prin raportare strictă la cele expuse mai sus, managementul Casei de
Cultură trebuie să considere misiunea instituției ca pe o responsabilitate prioritară în
atingerea scopului final, acela de a contribui la dezvoltarea intelectuală și spirituală a
personalității umane, la formarea sistemului estetic și al judecăților de valoare în
domeniul culturii – instrument principal prin care statul își îndeplinește misiunea socio-
culturală.
E3. Obiective
Obiectivul strategic al Casei de Cultură este reprezentat de conservarea, promovarea,
crearea valorilor culturale pentru dezvoltarea optimă umană la nivel local.
Obiective pe termen lung:
 armonizarea tendințelor și preocupărilor culturale la nivel local cu politicile culturale
naționale și europene ;
 susținerea diversității culturale ca factor de coeziune social-comunitară;
 susținerea de proiecte și parteneriate cultural-educaționale cu implicare multi-
instituționala;
 dezoltarea de proiecte de formare educațională continuă ;
 conservarea, promovarea și transmiterea valorilor locale ;
susținerea inovației culturale ;
 descoperirea și promovarea talentelor fără limită de vârstă;
 dezvoltarea de proiecte culturale care să ajute la dezvoltarea comunitară;
 implicarea comunității în viața culturală comunitară reprezentată prin intermediul Casei
de Cultură și descoperirea tendințelor și așteptărilor îndreptățite din partea acestora;
 realizarea schimburilor de experiență culturală la nivel județean, național și
internațional ;
cunoașerea avantajelor și responsabilităților derivate din accesul liber la cultura de
orice natură ;
afirmarea indentității culturale locale prin intemediul actelor de cultură, a evenimentelor
de gen.
Obiective imediate:
-diversificarea cursurilor organizate de instituție și atragerea unui număr cât mai mare
de cursanți ;
-organizarea unor evenimente culturale cu implicații social-economice ;
-implicarea publicului larg în viața culturală locală ;
-parteneriate și proiecte organizate împreună cu instituțiile de învățământ din localitate;
-organizarea de concursuri și festivaluri cu impact local, județean și interjudețean;
-informări și mese rotunde realizate pe teme economice, dezvoltare comunitară, de
protecție și siguranța locală ;
-crearea unei imagini corecte a actelor culturale și evitarea imaginii desuete a acesteia ;
-adaptarea actelor culturale la realitățile social-economice prezente;
E4. Strategia culturală
Creşterea nivelului de satisfacţie pentru toți beneficiarii prin:
-dezvoltarea şi diversificarea activităţii culturale a Casei de Cultură Plopeni;
-menținerea activităților/cursurilor ;
-atragerea de posibili creatori culturali din întreagă zonă ;
-participarea la cât mai multe concursuri și festivaluri în care să fie valorificat specificul
comunitar-zonal ;
-păstratrea festivalurilor și concursurilor care aduc recunoaștere la nivel zonal și
județean ;
-modernizarea Casei de Cultură,dotarea cu aparatură de sonorizare și lumini, aparatură
specifică proiecției de film, care să răspundă cerințelor actuale în aducerea sau
creearea de spectacole de teatru, dans sau concerte, etc.;
-implicarea în activități de educație civică;
-consolidarea, promovarea imaginii instituției în raport cu beneficiarii și publicul.

E5. Strategia și planul de marketing.


Afirmarea marketingului în domeniul culturii presupune: asimilarea, la nivelul teoriei și
acțiunii culturale, a conceptelor semnificative din domeniul marketingului, crearea de
concepte noi și îmbogățirea celor existente cu alte accepțiuni sugerate de practica
culturală. Abordarea de marketing din domeniul culturii, necesită cercetarea pieței,
studiul sistematic de ”nevoi și așteptări” al beneficiarilor și consumatorilor produselor
culturale.

Asigurarea unui climat propice în domeniul cultural presupune scoaterea în evidență a


tuturor oportunităților cultural-educațional-artistice din zonă:
-monitorizarea eficientă a produselor culturale;
-o bună colaborare cu partenerii strategici și autoritățile publice locale;
-asigurarea resurselor funcționării eficiente a instituției;
-creșterea gradului de acces și de participare a publicului la cultură;
-activități cât mai diversificate pentru a satisface nevoile și cerințele comunității și a
localităților din jur;
-parteneriate cu organe de presă;
-creșterea vizibilității în on-line și social-media;
-intensificarea panotajului stradal;

E6. Programe propuse pentru întreaga perioadă de management


Programe și proiecte propuse în perioada 2021-2026:
 festival, național de artă, pentru liceeni (poezie, teatru, artă fotografică, dans,
muzică etc.);
 festival,național de umor (literatură satirico-umoristică, caricatură, teatru, film,
artă fotografică etc.);
 târg de carte, anual;
 festival de artă contemporană (muzică, grafică, gastronomie);
 festival de film.

E7. Proiecte din cadrul programelor


Plan Minimal Cultural 2023:
IANUARIE

15 : Ziua Culturii naționale : „Recital muzică și poezie”

21-24: Unirea Principatelor Române

FEBRUARIE

14-24: Festivalul: ”Valentin sau Dragobete? ”

PROPUNERE SPECTACOL/EVENIMENT

MARTIE

1-8: Festivalul: ”Femeia-i Paradisul”

28-31: Festivalul: ”Nichita. Poetul Necuvintelor”

PROPUNERE SPECTACOL/EVENIMENT

APRILIE

10-20: Audiții și expoziții, programul ”Copiii duc orașul mai departe”

22: Ziua Pământului


PROPUNERE SPECTACOL/EVENIMENT

Mai

2: Ziua Tineretului

9: Ziua Europei

PROPUNERE SPECTACOL/EVENIMENT

IUNIE

1: Festivalul Copilărie

3. Festivalul „Frunză de Stejar”

10-15: Audiții și expoziții, programul ”Copiii duc orașul mai departe”

PROPUNERE SPECTACOL/EVENIMENT

IULIE

PROPUNERE SPECTACOL/EVENIMENT

AUGUST

19-20: Zilele Orașului Plopeni

Septembrie

20-30: Audiții și expoziții, programul ”Copiii duc orașul mai departe”

PROPUNERE SPECTACOL/EVENIMENT

Octombrie

1: Ziua Persoanelor Vârstnice

20-30: Expoziție de pictură, caricatură și artă grafică: ”Gheorghiță Ghinea-Uriașul”

PROPUNERE SPECTACOL/EVENIMENT

Noiembrie

SPECTACOL/EVENIMENT

Decembrie

1: ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI


PROPUNERE SPECTACOL/EVENIMENT

6-24: Festivalul pentru copii: ”Îl așteptăm pe Moș Crăciun”

31: Spectacol de artificii

E8. Alte evenimente, activități specifice instituției, planificate pentru perioada de


management
Obiective pentru promovarea imaginii orașului Plopeni:
 organizarea unui muzeu al Uzinei Mecanice Plopeni;
 dezvoltarea unui centru cultural zonal;
 realizarea unei tabere populare, pe timp de vară;
 reînființarea unui cenaclu literar;
reînființarea trupei de teatru, pentru tineret;
 reîmprospătarea și dezvoltarea fondului de carte din cadrul Bibliotecii Orășenești;
 aducerea periodică (săptămânal ar fi ideal, sau bisăptămânal), în localitate, a
spectacolelor de teatru, stand-up comedy, dans; organizarea de concerte,
proiecții de film;
 menținerea și dezvoltarea relației de prietenie și a legăturilor culturale, cu orașul
Millau, din Franța, oraș înfrățit cu oraşul Plopeni.

F. PREVIZIONAREA EVOLUȚIEI ECONOMICO-FINANCIARE A


INSTITUȚIEI.
Una din principalele preocupări și îndatoriri ale managementului în cadrul organizației
culturale o constituie atragerea de fonduri. Cultura implică un cost, oarecum ridicat, iar
precaritatea de ordin financiar acționează în acest domeniu într-o manieră deosebit de
inhibantă, distructivă chiar, ea obligându-l pe omul de cultură, în special, să evolueze
sub posibilitățile sale artistice.
În anul 2022, am avut următorii indicatori economici:
credit: 891 900 lei – pondere autofinanțare: 3,4 %.
evoluția economico-financiară 2022-2026:

Anul 2022 2023 2024 2025 2026

Credite 96,6% 96% 95,6% 95,2% 95%

Autofinanțar 3,4% 4% 4,4% 4,8% 5%


e
ANEXE
Mai jos, o să atășam câteva poze concludente de-a lungul evenimentelor
anului trecut, din arhiva Casei de Cultură Plopeni

S-ar putea să vă placă și