METODE NUMERICE (CURS)

lect. univ. dr. Dan Miclăuş

Metode numerice pentru rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale

(Cursul 12)

Ecuaţia diferenţială reprezintă modelul matematic central, ce apare ı̂n numeroase cercetări şi care continuă să
rămână ı̂n actualitate prin interesul particular susţinut pentru discipline ca mecanica, astronomia, fizica, chimia,
biologia etc. Fiind stabilit fenomenul fizico-tehnic şi ecuaţiile diferenţiale care ı̂l guvernează, ca formă, coeficienţi
şi condiţii la limită (pe frontieră), pentru prezentarea concluziei problemei date, rămâne soluţionarea analitică a
modelului matematic. Din experienţă, cunoaştem că rezolvarea exactă a ecuaţiilor diferenţiale este posibilă doar
pentru o clasă foarte restrânsă de aplicaţii. Ţinând cont de:
• structura funcţiilor (complicate ca formă sau funcţii cunoscute doar pe baza unor valori tabelate);
• neomogenităţile fizice;
• frontierele cu geometrie neregulată;
• numărul mare de necunoscute,
rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale se va face cu ajutorul metodelor numerice, folosind calculatorul.
În teoria ecuaţiilor diferenţiale, problema cu condiţii iniţiale (problema Cauchy) se defineşte astfel: fiind dată
aplicaţia f : D ⊂ R × R → R şi punctul iniţial (x0 , y0 ), se cere să se determine o soluţie y : [a, b] ⊂ R → R a
ecuaţiei diferenţiale
dy
y 0 (x) = f x, y(x) ,


= f (x, y) sau
dx
ce verifică condiţia iniţială y(x0 ) = y0 . Prin urmare, o problemă Cauchy poate fi scrisă condensat
(
y 0 (x) = f x, y(x) , x ∈ [a, b]


(1)
y(x0 ) = y0 .
Soluţia unei ecuaţii diferenţiale reprezintă o familie de curbe, deoarece ı̂n rezolvarea ei apare operaţia de integrare
nedefinită, pentru integrale de tip Riemann. Condiţia iniţială are rolul de a particulariza constanta de integrare,
ı̂n acest fel, determinând una dintre curbele familiei. În acest capitol vom expune principalele metode numerice
pentru aproximarea soluţiilor ecuaţiilor diferenţiale, care se pretează la implementare pe calculator. Facem referire
la:
(1) Metode directe (Taylor, Euler, Euler ı̂mbunătăţită, Euler modificată, Runge-Kutta), ı̂n care yn+1 se cal-
culează printr-o relaţie de recurenţă, ı̂n funcţie de yn calculat anterior.
(2) Metode indirecte (Adams-Bashforth, Adams-Moulton), ı̂n care yn+1 se calculează printr-o relaţie de recurenţă,
ı̂n funcţie de yn , yn−1 , · · · calculaţi anterior.

Metoda lui Euler

Euler a propus metoda ı̂n jurul anului 1768, la ı̂nceputul istoriei calculului diferenţial şi integral, fiind cea mai
elementară tehnică de aproximare a soluţiilor ecuaţiilor diferenţiale cu condiţii iniţiale. Scopul metodei lui Euler
1
2 METODE NUMERICE

este de a obţine aproximări ale soluţiei problemei Cauchy

(
y 0 (x) = f x, y(x) ,


x ∈ [a, b]
(2)
y(x0 ) = y0 .
Considerăm intervalul [a, b] ı̂mpărţit ı̂n puncte distribuite la distanţă egală două câte două. Astfel că xi = a + ih,
i = 0, 1, 2, . . . , N , iar h = (b − a)/N = xi+1 − xi se numeşte pas. Presupunând că y ∈ C 2 [a, b] (admite derivate de
ordinul doi continue) este soluţia unică a problemei Cauchy (2), atunci, folosind formula lui Taylor (de dezvoltare
a unei funcţii ı̂n jurul unui punct), rezultă
1
(3) y(xi+1 ) = y(xi ) + (xi+1 − xi ) · y 0 (xi ) + (xi+1 − xi )2 · y 00 (ci ), ci ∈ (xi , xi+1 ), i = 0, 1, 2, . . . , N − 1.
2
Pentru că y(x) satisface ecuaţia diferenţială (2) şi h = xi+1 − xi , putem scrie

1
(4) y(xi+1 ) = y(xi ) + h · f xi , y(xi ) + h2 · y 00 (ci ), ci ∈ (xi , xi+1 ).
2
Considerând cunoscută aproximarea y0 , a soluţiei problemei Cauchy ı̂n punctul x0 şi notând y(xi ) =: yi , pentru
orice i = 1, 2, . . . , N , obţinem metoda lui Euler, eliminând ı̂n prealabil termenul rest din relaţia (4), dată prin
(
xi+1 = xi + h, y0 cunoscut
(5)
yi+1 = yi + h · f (xi , yi ), i = 0, 1, 2, . . . , N − 1.
Aplicaţia 1. Se consideră ecuaţia diferenţială cu condiţia iniţială
(
y 0 = 2xy 2
y(0) = 21 , x ∈ [0, 1].
Determinaţi o soluţie aproximativă a acestei probleme Cauchy, folosind metoda lui Euler, cu pasul h = 0, 2.
Soluţie. Folosind metoda lui Euler
(
xi+1 = xi + h, y0 cunoscut
yi+1 = yi + h · f (xi , yi ), i = 0, 1, 2, . . . , N − 1,
1
unde x0 = 0, y0 = 2 = 0, 5 şi h = 0, 2, obţinem
x1 = x0 + h = 0, 2; x2 = x1 + h = 0, 4; x3 = x2 + h = 0, 6; x4 = x3 + h = 0, 8; x5 = x4 + h = 1
şi
y1 = y0 + h · f (x0 , y0 ) = 0, 5 + 0, 2 · 2 · 0 · (0, 5)2 = 0, 5;
y2 = y1 + h · f (x1 , y1 ) = 0, 5 + 0, 2 · 2 · 0, 2 · (0, 5)2 = 0, 5 + 0, 02 = 0, 52;
y3 = y2 + h · f (x2 , y2 ) = 0, 52 + 0, 2 · 2 · 0, 4 · (0, 52)2 = 0, 52 + 0, 16 · 0, 2704 ≈ 0, 56;
y4 = y3 + h · f (x3 , y3 ) = 0, 56 + 0, 2 · 2 · 0, 6 · (0, 56)2 = 0, 56 + 0, 24 · 0, 3136 ≈ 0, 63;
y5 = y4 + h · f (x4 , y4 ) = 0, 63 + 0, 2 · 2 · 0, 8 · (0, 63)2 = 0, 63 + 0, 32 · 0, 3969 ≈ 0, 76.

Observaţia 1. Folosind metoda separării variabilelor, putem prezenta şi soluţia exactă a problemei Cauchy
(
y 0 = 2xy 2
y(0) = 21 , x ∈ [0, 1].
Astfel că
dy 1
y 0 = 2xy 2 ⇔ = 2xy 2 ⇔ 2 · dy = 2x · dx (aplicăm integrala nedefinită) ⇔
dx y
Z Z
1 1 1
2
· dy = 2x · dx ⇔ − = x2 + C ⇔ y = − 2 .
y y x +C
 METODE NUMERICE 3

Determinăm constanta C, folosind condiţia

1 1 1
y(0) = ⇔ =− 2 ⇔ C = −2.
2 2 0 +C
Prin urmare, soluţia problemei Cauchy este
1
y(x) = .
2 − x2
Având soluţia exactă a problemei Cauchy, rezultatele aproximative obţinute mai sus, pot intra ı̂ntr-un proces de
comparare, astfel că
1 1
x1 = 0, 2; y1 = = ≈ 0, 51;
2 − 0, 04 1, 96
1 1
x2 = 0, 4; y2 = = ≈ 0, 54;
2 − 0, 16 1, 84
1 1
x3 = 0, 6; y3 = = ≈ 0, 61;
2 − 0, 36 1, 64
1 1
x4 = 0, 8; y4 = = ≈ 0, 73;
2 − 0, 64 1, 36
1
x5 = 1; y5 = = 1.
2−1