Alchimia în evul mediu

I. Originile alchimiei

Alchimia a fost mereu o disciplină situată între filosofie și știință. Pe de o parte, alchimia,
cocheta cu artele oculte în evul mediu, iar pe de altă parte, era o știință ce avea la bază
transmutația. Începuturile alchimiei se află în antichitate, și au luat naștere prin fuziunea culturii
egiptene cu cea greacă. ”Indeed, Greco-Alexandrian alchemy is a distinctive, complex, and
unique phenomenon - it is very different, for instance, in its aims and methods from magic.
Alchemist define themselves as “philosophers”. Plato and Aristotle appear atop a list of old
masters of the art; some alchemists are referred to as “exegetes of Plato and Aristotle”. ”1
Dincolo de influența lui Platon și Aristotel, sursele alchimiei antice se constituie din texte
fragmentare ale mai multor gânditori.
În antichitate, alchimia era mult mai apropiată de statutul de știință în sensul dat de filosofii
greci. Transmutația, schimbarea proprietății metalelor și operația cu ajutorul elementelor primare
face din alchimie o știință a naturii, precursoare chimiei moderne, cel puțin în această perioadă.
Ambiguitatea alchimiei în relația ei cu filosofia greacă o constituie apropierea modelul
aristotelian de știință, însă în același timp se separă de acesta prin scopul ei de a modifica
proprietatea obiectelor. “In alchemy, as the study of metals and its transformation, can, from an
epistemological point of view find its place in an Aristotelian classification of natural sciences,
the idea of transmutation is incompatible with some fundamental Aristotelian principles, the first
of which is the fixity of species. ”2
Dincolo de caracterul știiințific, alchimia antică are și o natură mistică. Alchimiștii erau
inițiați și ghidați spre cunoaștere prin vise și revelații, astfel, alchimia devine o căutare a sinelui

1
Jones, Taub, The Cambridge History of Science, Vol.1 Ancient Science, Cambridge University Press,
2019, p. 469.
2
Jones, Taub, The Cambridge History of Science, Vol.1 Ancient Science, Cambridge University Press,
2019, p. 477.
unde transformarea metalelor este înlocuită cu transformarea omului. “Alchemy, therefore
assumes the characteristics of a revealed religion that aims at the salvation of the soul and the
mystical union with divinity. ”3

II. Evul Mediu

În Evul Mediu alchimia urmărește să contopească partea tehnică cu cea teoretică. Rădăcinile
grecești ale alchimiei au fost făcute cunoscute în umea latină prin autorii arabi, o parte
importantă având-o chiar Avicenna. În această perioadă este menționat și Hermes Trismegistul,
considerat părintele alchimiei, care postula ideea că lumea terestră și cea celestă se oglindesc,
astfel alchimia ar fi o “astronomie terestră”. “In the Middle Ages, this association grew stricter:
Gold became the Sun, silver the Moon, copper Venus, iron Mars, tin Jupiter, lead Saturn, and
quicksilver Mercury. ”4 Albert cel Mare este o altă figură reprezentativă a alchimiei în Evul
Mediu, și se află printre cei ce resping caracterul ocult al acestei științe, punând accent pe partea
științifică, la fel și Roger Bacon.
Spre sfârșitul Evului Mediu alchimia primește valențe religioase. Autori precum Ramon
Llull sau Paracelsus fac loc lui Dumnezeu în scrierile lor cu privire la alchimie. Într-o lucrare
atribuită lui Ramon Llull transmutația este văzută ca o purificare a lumii. În această perioadă
magia naturală deschide calea spre ocultism. “The huge vogue of Llullism among writers on
natural magic and occult philosophy in the fifteenth and sixteenth centuries, such as Cornelius
Agrippa von Nettesheim, served to popularize these works of pseudo-Llullian alchemy still
further. ”5 Așadar, alchimia în Evul Mediu începe cu traducerile din arabă în latină, apoi urmând
perioada dedicate studiului materiei, ca în final, alchimia să se depărteze de scopul ei inițial.

3
Jones, Taub, The Cambridge History of Science, Vol.1 Ancient Science, Cambridge University Press,
2019, p. 480.
4
Lindberg, Shank, The Cambridge History of Science, Vol.2 Medieval Science, Cambridge University
Press, 2013, p. 386.
5
Lindberg, Shank, The Cambridge History of Science, Vol.2 Medieval Science, Cambridge University
Press, 2013, p.402.
 Statutul de știință al alchimiei rămâne unul ambiguu în mare parte datorită asocierii ei cu
magia și ocultismul din evul mediu târziu, însă metodele ei și scopul inițial rămâne unul
științific.

Bibliografie:
Jones, Taub, The Cambridge History of Science, Vol.1 Ancient Science, Cambridge University
Press, 2019

Lindberg, Shank, The Cambridge History of Science, Vol.2 Medieval Science, Cambridge
University Press, 2013