Sunteți pe pagina 1din 3

INVITAŢIE

SIMPOZION NATIONAL “ÎNVĂŢAREA BAZATĂ PE PROIECTE”

ARGUMENT
Prezenta activitate îşi propune conştientizarea cadrelor didactice cu privire la strategia de aplicare a
curriculum-lui prin „învăţarea bazată pe proiecte” în manieră integrată. Activităţile desfăşurate cu
preşcolarii/şcolarii să fie organizate astfel încât să dezvolte capacităţi de îndeplinire a unor sarcini acţionale,
de rezolvare de probleme, să-şi însuşească prin acţiune deprinderi noi, exersând algoritmul specific metodelor
si tehnicilor de lucru utilizate.
OBIECTIVUL GENERAL/SCOPUL
Evidenţierea unor strategii didactice utilizate în maniera integrată în cadrul activităţilor instructiv-educative
care să conducă la realizarea obiectivelor inter-, trans-, pluridisciplinare
OBIECTIVE SPECIFICE
- Promovarea atitudinilor pozitive, a demersurilor novatoare, purtătoare de valenţe noi, europene, privind
problemele actuale ale educaţiei contemporane în general şi învăţarea bazată pe proiecte în special;
-Identificarea modalităţilor de concepere, realizare şi evaluare a activităţilor în activităţi
integrate în cadrul celor patru tipuri de proiecte : proiect tematic, wequest, rezolvare de probleme, tip
aventură;
-Realizarea unui schimb de experienţă între cadrele didactice interesate de acest demers instructiv-educativ;
-Stimularea comunicării si colaborării;
-Prezentarea beneficiilor cu privire la abordarea bazata pe proiecte, în manieră integrată

REGULAMENT DE PARTICIPARE:
Lucrările prezentate se vor încadra în următoarele cerinţe:
 Să disemineze experienţa unui proiect derulat (tematic/aventura/rezolvare de probleme,
webquest) sau a unei lectii ori activitate integrata deosebita.
 Materialele sa fie scrise in Times New Roman 12, justified, minim 3 pagini care sa contina exemple de
buna practica, bibliografie; titlul boldat de TNR 14, la 2 randuri autorul, iar textul de TNR 12 la 1,5
 Prezentarea în Power Point va conţine maximum 10 slide–uri - 3-5 minute
 Înscrierea participanţilor se va face în perioada 24 martie – 21 aprilie 2015 prin trimiterea fişei de
înscriere - Anexa 1, a acordului de parteneriat (în 2 exemplare) - Anexa 2 si a materialelor în
format electronic pe adresa de e-mail grpinocchiocv@yahoo.ro
 Cadrele didactice din afara judetului vor trimite materialele listate in plic prin poştă alaturi de fişa de
înscriere şi acordul de parteneriat în 2 exemplare pe adresa gradinitei: Gradinita ,,PINOCCHIO”
Strada Stefan Velovan, nr. 4 Craiova judeţul Dolj; În acelaşi plic vor pune un plic autoadresat şi
autotimbrat pentru trimiterea diplomelor si suma de 5 lei, reprezentând donaţie pentru tiparirea
diplomelor.
Activitatea simpozionului national va avea loc la GRADINITA CU PROGRAM
PRELUNGIT ,,PINOCCHIO” CRAIOVA in data de 22 aprilie 2015 orele 16.00
Participarea cadrelor didactice din judet este obligatorie.
Participanţii vor primi diplome de participare şi programul acţiunii.
Desfăşurarea activităţii va fi postata si pe site-ul www.didactic.ro
Simpozionul national este cuprins in Calendarul activitatilor de perfectionare al Casei Corpului
Didactic Dolj 2014/2015 la pozitia nr. 85, afişat pe www.ccddj.ro
SECŢIUNI
 Invatarea bazata pe proiecte: proiectul tematic/proiectul tip aventura
 Invatarea bazata pe proiecte: webquest/proiect tip rezolvare de probleme
PERSOANA/PERSOANE DE CONTACT: Prof. Gongea Elena – 0742434595 elena_gongea@yahoo.com
NOTA: AVEM NEVOIE DE ACORDUL DE PARTENERIAT CU UNITATEA DE INVATAMANT !
Anexa 1

FIŞĂ DE ÎNSCRIERE

Simpozion national
„ÎNVĂŢAREA BAZATĂ PE PROIECTE”

Numele şi prenumele cadrului didactic: .........................................................................


Funcţia: ......................................
Unitatea de învăţământ: .......................................................................
Localitatea: ....................................................................
Judeţul: ....................................................................
Telefon: .........................................................
Adresa e-mail: .......................................................
Adresa de trimitere a
diplomelor .....................................................................................................................................
............
.................................................................................................................................................
Titlul lucrării:
..................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
............................................................................................................................................
Anexa 2

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice


Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj
Grădiniţa PP ,,Pinocchio”
Str. Ştefan Velovan, Nr. 4, Craiova, Dolj
Telefon: 0251 543620, E-mail: grpinocchiocv@yahoo.ro

Grădiniţa ,,Pinocchio” Grădiniţa/Şcoala ..................................................


Str. Ştefan Velovan nr. 4, Craiova - Dolj Str. .............................................................. nr. ...
Tel: 0251 543620 Tel. .....................e-mail .......................................
Nr. …… din ………………. Nr….......... din .........................

ACORD DE PARTENERIAT

Încheiat astăzi, .................. între Grădiniţa ,,Pinocchio” cu sediul în Craiova, Strada Ştefan Velovan,
nr. 4, Craiova reprezentată de director, Prof. Marinela Popa şi prof. Mariana Bîrsan, Prof. Elena Gongea în
calitate de ORGANIZATORI şi
Grădiniţa/Şcoala ..................................…...................................................... cu sediul în ................................,
str. ….............................................................. nr. ......., reprezentată de director ..........…….......................... si
………………………………………………………………………………………. în calitate de PARTENER

Prezentul acord are ca obiectiv crearea unui climat de colaborare în cadrul parteneriatului educaţional
"INVATAREA BAZATA PE PROIECTE", parteneriat care să conducă la realizarea obiectivelor propuse.

Cele două părţi contractante convin asupra următoarelor aspecte ce constituie obiective ale colaborării pe
perioada februarie - iunie 2015:
Să organizeze activităţi care sa conduca la elaborarea materialelor pentru activitatea proiectata in
cadrul parteneriatului;
Să se disemineze, prin toate mijloacele, activităţile desfăşurate în perioada premergatoare
simpozionului naţional;
Sa desfăşoare activităţi antrenand copii, cadre didactice, părinţi, reprezentanţi ai comunităţii locale.
Sa ilustreze prin mijloace specifice (CD, proiect de activitate integrata) rezultatele obtinute
În acest sens ______________________________________ va colabora cu Grădiniţa “PINOCCHIO”
Craiova în vederea desfăşurării activităţilor stabilite în proiect urmărind realizarea obiectivelor.
Grădiniţa “PINOCCHIO” Craiova va monitoriza desfăşurarea activităţii, va face evaluarea finală, va
face cunoscute rezultatele.
Partenerii se obligă să colaboreze pe toată durata proiectului pentru ca acesta să se deruleze conform
planului.

Grădiniţa,,Pinocchio” Grădiniţa/Şcoala....................................................
Director, Director,
Prof. Marinela POPA

S-ar putea să vă placă și