Sunteți pe pagina 1din 7

Doctor Faustus și înțelegerea cu diavolul

energiaconstiintei.ro/doctor-faustus-si-intelegerea-cu-diavolul/

13 iunie 2018

În anul 1493, la etajul cârciumei „La Podul Diavolului”, de lângă oraşul elveţian Einsiedeln
se naşte viitorul renumit doctor renascentist, botanicul, alchimistul, vizionarul, magul şi
marele amator de băuturi alcoolice, Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von
Hohenheim (1493- 1541), cel care îşi va spune Paracelsus. Cârciuma se pare că îi era
predestinată!

Ursitoarele i-au dăruit, ca multor altora, numeroase calităţi pozitive, dar şi multe însuşiri
negative. Printre calităţile incontestabile, avea un talent de lecuire genial. O profundă
iniţiere în tainele magice ale vieţii şi morţii. Un simţ nemaiîntâlnit pentru prepararea
leacurilor. Avea o uriaşă compasiune pentru cei suferinzi. În latura opusă, avea un
caracter agresiv. Era exagerat de încrezător în sine şi, cel mai grav, o dragoste enormă
pentru cârciumile de toate felurile.

Geniu sau nebunie

1/7
Cu siguranţă, este cea mai controversată personalitate a acelei vremi. Se presupune, nu
fară motiv, că este prototipul formării legendei tainicului doctor şi mag Faust. Este cel
care, în dorinţa de a intra în posesia unor cunoştinţe şi puteri neobişnuite, si-a vândut
sufletul! Cu extrem de puţină modestie, afirma despre sine, că regatul tuturor ştiinţelor i-a
fost pus la picioarele lui. Paracelsus se considera prinţul filosofiei şi al medicinei.

Alesul lui Dumnezeu

Susţinea că a fost ales de către Dumnezeu să înlăture aberaţiile din această medicină
falsă. Considera multe afirmaţii neavenite, precum şi multe din spusele lui Aristotel,
Galen, Avicena şi adepţii lor. Ba mai mult, pentru a-şi întări afirmaţiile, arde scrierile
renumiţilor medici în public. De altfel, aroganţa lui este dovedită şi de pseudonimul ales:
para Celsus, mai mare decât Celsus.

Astfel, se considera un lecuitor mai bun decât renumitul doctor roman Celsus (25 î.Hr.-50
d.Hr.). Se pare însă că avea dreptate, într-o oarecare măsură. Se spune că era capabil
să lecuiască şi boli netratabile ca holera, lepra, guta şi sifilisul!!! In plus, a elaborat reţete
miraculoase bazate pe plante medicinale dar şi pe elemente chimice (mercur, sulf,
arsen). Se folosea în acest mod de cunoştinţele sale profunde din domeniul alchimiei.

Născut vindecător

Se poate spune că Paracelsus a revoluţionat medicina. El a făcut trecerea de la medicina


de Ev Mediu, la medicina si farmacia modernă. Până a devenit însă cel mai renumit
doctor al tuturor timpurilor, a trebuit să treacă prin anumite etape de dezvoltare şi
suferinţe.

Paracelsus a fost singurul, deşi în afara căsătoriei, urmaş al nobilului scăpătat Wilhelm
Bombasta din Hohenheim. Acesta își amanetase cu mult înainte castelul aflat în
apropierea oraşului Stuttgart. Din acest motiv, era nevoit să lucreze, să practice medicina,
pentru bani puţini. Astfel, singurele lucruri pe care le putea lăsa moştenire fiului său au
fost dragostea pentru medicină. La pachet, i-a dăruit și dragostea pentru pacienţi, precum
şi modestele sale cunoştinţe de medicină.

Tatăl său, a fost primul profesor


Despre mama lui se ştie doar faptul că suferea de o puternică psihoză maniaco-
depresivă. În urma bolii, pe când el avea doar 9 ani, s-a aruncat în râul Sihl, de pe Podul
Diavolului. Cu toate că tatăl său nu a putut să îi asigure o copilărie fară griji, Paracelsus
şi-a iubit enorm tatăl. Acesta i-a rămas recunoscător toată viaţa pentru că i-a condus
primii paşi în medicină. La învățat şi cunoaşterea şi culesul plantelor medicinale, de pe
luncile din jurul orăşelului Einsiedeln. În acest fel, şi-a îmbogăţit continuu ierbarul cu
plante pe care le foloseau cu atâta succes la îngrijirea bolnavilor.

Alchimia, esența tuturor celorlalte științe

2/7
Ulterior, cei doi s-au mutat în oraşul austriac Villach. Tatăl a primit un post de învăţător şi
astfel a putut să-şi trimită fiul la şcoala de la Mănăstirea Lavantal, aflată în apropiere.
Acolo s-a împrietenit cu alchimistul Erhart Baumgarther. Acesta l-a iniţiat în tainele
alchimiei. A făcut să încolţească în mintea tânărului învăţăcel de pe atunci visul de a
descoperi primul piatra filosofală. Poate că a reuşit, dar convingerea sa de viaţă fiind
aceea că „poţi fabrica o tonă de aur, dar nu ai cum să o folosesti în totalitate”. Așa că nu
ar fi dezvăluit o asemenea taină. Drept urmare a considerat că este mai folositor elixirul
tinereţii, pe care îl putea folosi ca pe un leac miraculos.

Didactica şi Autodidactica

Văzând cât de atras este de medicină, de pacienţi şi cât talent are pentru această
meserie, tatăl său a făcut tot posibilul şi l-a trimis să studieze la diferite universităţi,
Tubingen, Heidelberg, Mainz, Koln etc. Primul titlu îl ia, la vârsta de 17 ani, la
Universitatea de la Viena. Altul la universitatea din oraşul italian Ferrara.

Nu a fost atras de loc de cariera academică universitară, deşi probabil că era dotat
perfect pentru aşa ceva. Nu era un secret, că părerea lui era, că studiul universitar este o
totală pierdere de timp. Afirma adesea, că la toate şcolile germane, nu se învaţă mai mult
decât în piaţa din Frankfurt. În consecinţă, dacă a manifestat un asemenea „respect” faţă
de şcoala oficială, se pune întrebarea de unde a dobândit Paracelsus atât de
neobişnuitele sale cunoştinţe?

3/7
Doctorul Paracelsus

Poate din zona întunecată a necunoscutului?


Să-şi fi vândut oare sufletul lui în schimbul ştiinţei? Credo-ul declarat al vieţii sale era
acela că un doctor adevărat trebuie să fie un nestatornic. Un doctor trebuie să
călătorească mult şi să înveţe de la fiecare câte ceva nou. Avea de învățat de la babele
vrăjitoare, de la ţiganii lecuitori, de la cei neînţeleşi, de la neacceptaţi şi de la cei
ostracizaţi de societate.

Această credinţă adâncă a fost pusă în practică de Paracelsus care a şi călătorit mult. A
fost prin Germania, Franţa, Italia, Ungaria, Olanda, Danemarca, Suedia si Rusia. A fost
răpit de către tătari, dar şi-a transformat rapid statutul de prizonier mulţumită calităţilor
sale umane şi de medicină. A ajuns rapid marele favorit al hanului Bodialag Khan.

Doctorul ȘTIE TOT

4/7
Până la urmă a fost ales să îl însoţească pe fiul hanului în drumul său din China la
Constantinopol. Cu această ocazie învaţă o altă serie amplă de lucruri extraordinare. A
învățat cum să redea vederea orbilor, cum să-i facă pe muţi să vorbească şi chiar cum să
readucă la viaţă morţii. În plus, îi sunt dezvăluite cele mai mari taine ale alchimiei.

S-a reîntors apoi în Europa cu renumele unui medic miraculos. Acesta avea capacitatea
de a lecui până şi boli considerate nevindecabile. I s-a spus Theofrast. Alteori Frast. De
aici nefiind departe Faust…

Medicină şi haiducie
Avea 32 de ani când a început să revoluţioneze medicina europeană. Folosea metode de
vindecare nemaivăzute până atunci în Europa. Poate fi considerat cumva, un precursor al
homeopatiei. Este întemeietorul toxicologiei, căci a folosit cu iscusinţă diferite otrăvuri în
lecuire. De asemenea este întemeietorul farmaciei. Folosea leacul laudanum, ceva
miraculos considerat elixirul tinereţii. Acţiona şi la un nivel energetic, fiind un cunoscător
al domeniului.

În această materie, Paracelsus susţinea că omul dispune şi de un corp geamăn


energetic. Boala, înseamnă o diminuare a energiei corpului astral. Paracelsus a fost
deschizătorul de drum al psihotronicii moderne. Drept urmare, metodele sale neortodoxe
de lecuire au provocat euforia studenţilor de la medicină. Au atras critici crunte din partea
medicilor din breasla oficială. Aceste critici, Paracelsus le-a contracarat spunând că în
căciula lui este mai multă înţelepciune decât în capetele tuturor medicilor din oraş.

Porcul genial
Doctorul elveţian Johann G. Zimmermann (1728-1795) l-a caracterizat pe Paracelsus
după cum urmează: „a trăit ca un porc, părea ca un birjar şi se simţea cel mai bine în
societatea celor mai decăzuţi. În cea mai mare parte a vieţii sale de nimic, a fost beat, la
beţie scriindu-şi lucrările”. Se pare că nu era prea departe de adevăr, căci toată lumea
stia că era un client permanent al unor bodegi de cea mai joasă calitate. Acolo, se lua la
întrecere necontenit cu cei mai mari beţivi ai respectivelor stabilimente.

Doctorul călător
Îşi permitea să fie arţăgos şi neplăcut de arogant căci lecuia cu succes pe mai marii
locurilor unde se afla. Câştiga destul de la cei bogaţi, în timp ce pe săraci îi lecuia pe
gratis. La un moment dat a devenit doctor ambulant. Din cauza multitudinii şi intenselor
duşmănii pe care le genera prin firea lui, Paracelsus a fost nevoit să se mute foarte des.
În drumurile lui ajunge şi în Cehia, unde din cauza unei lecuiri nereuşite este obligat să
părăsească şi această ţară. Poate că dacă nu ar fi trebuit să plece înainte de vreme de
aici ar fi revoluţionat şi mai mult sistemul sanitar ceh.

5/7
Paracelsus la bătrânețe

Când sfidezi Moartea

În orice caz, Paracelsus, prin miraculoasele sale însănătoşiri aplicate chiar şi


muribunzilor, şi-a făcut pare-se, un duşman şi mai de temut, Moartea. Aceasta supărată
foc că de nenumărate ori a fost încurcată în treaba ei, a venit să-l ia prematur. Cum
naşterea şi viaţa controversatului, neliniştitului si genialului Paracelsus au fost legate de
omniprezenta cârciumă, viaţa lui a trebuit să se termine tot în acest loc, repetabilul fir-
roşu al vieţii sale.

Au existat multe variante dintre care una spune că ar fi fost omorât într-o gâlceavă iscată
într-o bodegă. Ceea ce este sigur este faptul că şi-a găsit liniştea. După o viaţă extrem de
furtunoasă, se odihnește în cimitirul bisericii Sf. Sebastian din Salzburg. Foarte cert, este
epitaful scris pe piatra sa de mormânt care sună astfel: „Aici este îngropat Philipp
Theofrast, un mare si renumit doctor, care datorită cunoştinţelor sale remarcabile a reuşit
să lecuiască rănile cele mai groaznice, lepra, guta, hidropesia si alte boli nevindecabile si
care a împărţit averea sa săracilor. A murit pe data de 24 septembrie 1541″.

Alți posibili candidați

Identitatea precisă a Doctorului Faustus nu este sigură căci mai există încă doi candidaţi
la acest titlu: Johannes Trithemius (1462- 1516) abate, dar şi mare specialist în magie şi
ocultism – şi Heinrich Cornelius Agrippa von Nettesheim (1486-1535) teolog, mag,
astrolog şi alchimist, a cărui moarte a rămas învăluită în mister şi toţi au crezut că a fost
luat, la termenul stabilit, de către forţele întunericului, incertitudinea fiind creată de
Goethe (1749-1832) în opera sa cu acelsi nume.

Nu l-au vrut, dar nici nu l-au uitat

6/7
Cehii, în special praghezii Evului Mediu erau destul de „înfumuraţi”. Aceștia credeau
orbeşte că Orologiul praghez reprezintă Praga în centrul Pământului, iar Pământul în
centrul Universului. Aşa că nu e de mirare că l-au eliminat pe Paracelsus din invidie,
având altă origine. Cu toate acestea, în ciuda faptului că marile oraşe, capitale europene
care şi-l însuşesc pe Faust şi legenda lui au câte o casă aşa-zis memorială, unde ar fi
locuit legendarul Faust. La Praga există patru astfel de case. Casa lui Sixta de pe strada
Celetnâ 2, Casa lui Teyflum de pe strada Melantrichova 15, Casa Dispărută din Piaţa
Cărbunilor. O a patra casă, singura în care au locuit cu adevărat câţiva alchimişti (cel mai
cunoscut dintre ei fiind Edward Kelly 1555-1597) şi care chiar poartă numele de Casa lui
Faustus.

7/7

S-ar putea să vă placă și