Ibn-Sina Avicenna (Abū ʿAlī al-Ḥusayn ibn ʿAbd Allāh ibn Sīnā)(980—1037),

este un reprezentant de seamă al medicinii şi biologiei arabe.

Marele medic şi naturalist s-a născut în anul 980 la Buchara şi a murit în anul
1037 la Hamadan.

Încă de la vârsta de 10 ani Ibn-Sina ştia „pe dinafară” „Coranul” şi studia cu

mult interes metafizica, fizica şi filosofia. La 16 ani s-a apucat de medicină, pe
care, după propria-i mărturisire, „n-a găsit-o prea grea “, în schimb „Metafizica”
lui Aristotel, pe care o citise de 40 de ori, nu a ajuns să o priceapă decât dintr-o
cărţulie a unui comentator, Al-Farabi.

Spiritul independent al copilului era incununat de o inteligenta si o memorie

uluitoare, care i-a permis ca la varsta de doar 14 ani sa-si intreaca profesorii.
Dupa cum nota in autobiografia sa, Avicenna invatase deja tot ce exista la acea
vreme in lume sub forma de cunostinte scrise, pana sa implineasca 18 ani.
De fapt, conform aceleiasi autobiografii, copilul supradotat memorase deja toate
surele Coranului pana sa implineasca 10 ani.
Educatia si cercetarile sale ulterioare au fost marcate de un enciclopedism
debordant.
Desi încă foarte tânăr i se dusese vestea că era un medic excelent. Însusi emirul Nuh Ibn
Mansur, bolnav de multă vreme şi socotit fără leac, l-a chemat pe Ibn-Sina-Avicenna şi nu
mare i-a fost surpriza că l-a vindecat.

Drept răsplată, emirul i-a îngăduit să se folosească de biblioteca sa, care

cuprindea cele mai felurite scrieri. Era cea mai râvniţă şi binevenită răsplată
pentru tânărul medic dornic de a cunoaşte cât mai mult din tainele medicinii.
Viaţa acestui om deosebit a fost zbuciumată. Făcea parte dintr-o sectă proscrisă,
din care cauză familia lui a avut de suferit nenumărate prigoniri; când se socotea
mai liniştit trebuia să fugă pentru a-şi salva viaţa. El a căutat însă să învingă
aceste adversităţi prin filosofie, citind, scriind sau dictând credinciosului său
ucenic Ghiuzgiani sau practicând larg binefacerea.
Faima lui se întemeiază, în primul rând, pe lucrările medicale, dar înainte de a
ne ocupa de această latură a personalităţii sale, să amintim în treacăt că a fost şi
un distins poet, filosof şi om de ştiinţă. Operele medicale şi le-a scris în arabă,
iar poezia în limba persană. Istoricii literari, cunoscători ai literaturii orientale,
asigură că unele dintre catrenele atribuite lui Omar Khayam au fost în realitate
compuse cu un veac mai înainte de Ibn-Sina.
În filosofie el împarte gloria numai cu Averroes, mare gânditor arab. În fizică a
sugerat posibilitatea de a măsura viteza luminii. În muzică a adâncit fizica
tonurilor şi armoniei. În chimie şi mineralogie a respins teoria transmutaţiei
metalelor.
Devoreaza” complet toate scrierile despre gramatica araba, geometria, fizica,
dreptul islamic, teologia si medicina. Devine foarte atras de unul dintre geniile
date de Grecia Antica, si anume Aristotel. Se avanta cu un patos nemaivazut in
studierea operei marelui ganditor grec.
Citeste cu nesat de patruzeci de ori Metafizica lui Aristotel, pana cand
memoreaza fiecare cuvant, dar constientizeaza cu tristete ca nu reuseste sa
inteleaga sensurile si tainele din spatele cuvintelor.
Esecul nu-l face decat sa se ambitioneze mai mult. Timp de peste un an si
jumatate isi petrece timpul citind, studiind si rugandu-se la moschee pentru
iluminare.
Aceasta vine doar dupa ce, intr-un moment de inspiratie, cumpara pe o suma
derizorie, dintr-o piata, comentariile si tratatul filozofului musulman Al-Farabi
asupra Metafizicii.
Astfel, fericit, la doar 16 ani intelege pe deplin spiritul si viziunea ilustrului sau
maestru din Grecia Antica, pe care, evident, nu l-a intalnit niciodata in viata.
Fire sensibila la suferintele si bolile semenilor, Avicenna se ataseaza si de stiinta
medicinei. La varsta de doar 18 descoperise deja ca:
Medicina nu este o stiinta grea si aspra precum matematicile si metafizica, deci
am facut progrese mari. Am devenit un medic iscusit si am inceput sa-mi tratez
primii pacienti cu ajutorul unor leacuri aprobate”.
Tanarul ajunge in scurt timp faimos, nu doar datorita succesului tratarii
pacientilor, ci si datorita faptului ca, asemenea sfintilor fara de arginti din
universul crestin, Avicenna isi trata pacientii fara sa le ceara bani.
Cand el avea 22 de ani, tatal sau moare brusc. Evenimentul traumatizant s-a
suprapus peste tulburarile politice si sociale ale vremii, astfel incat tanarul se
vede prins intr-un adevarat carusel al unor peregrinari constante.
Pentru a-si exercita meseria de medic, el se instaleaza dupa cum il duc aventurile
politice ale diverselor dinastii musulmane in slujba carora s-a aflat la un moment
dat.
Ajunge sa traiasca in marile orase ale Persiei, precum Ravy (langa Teheran),
Hamadan sau Ispahan, unde intra in serviciile emirilor buyizi siiti si unde ajunge
la un moment dat chiar sa devina mare vizir (cumva echivalentul unui prim-
ministru de azi).
În medicină, a scris peste 20 de lucrări. Una dintre cele mai remarcabile a fost
„Kitab-assifa “(Cartea vindecării), în care, pe lângă medicină, se întâlnesc
elemente de geologie, geofizică, meteorologie, botanică, zoologieetc., fiind
considerată drept cea mai importantă scriere ştiinţifico-filozofică a vremii sale.
Canonul cuprinde cinci capitole: medicina teoretică, medicamentele simple,
unele boli şi tratamentul lor, bolile generale şi farmacologia.
Orientarea generală medicală a lui Ibn-Sina a fost hipocrato-galenică.
Cea mai strălucitoare operă a sa a rămas însă neegalatul „Al-Quanun “(Canonul
ştiinţei medicale), o lucrare impregnată de dogmatismul care transpare din însăşi
denumirea operei – Canon – adică adevăr indiscutabil.
Lucrarea aceasta a fost socotită „o biblie medicală, mai durabilă decât orice altă
scriere” şi „cea mai frumoasă dintre câte s-au alcătuit vreodată”. Este un tom
voluminos, care cuprinde un milion de cuvinte, în care autorul caută să pună în
ordine tot ce se cunoştea pe atunci în anatomie,fiziologie, diagnostic şi
tratament. Monumentala lucrare, scrisa initial in 5 volume, este, conform
Enciclopediei Britanice, ”cea mai importanta carte din istoria medicinei, scrisa
vreodata in Occident si Orient”.

Timp de peste 600 ani, Canonul Medicinei lui Avicenna a fost cartea de baza din
multe scoli de medicina si spitale din Europa.

Chiar si in prezent, lucrarea sa este manualul standard de referinta pentru

practicienii medicinei Unani.

Cu toate ca sistemul sau medical se baza pe unele din conceptele lansate de

Hipocrate si Galenus, Avicenna a adoptat in scrierile sale medicale o perspectiva
universala, colectand, si sintetizand toata cunoasterea medicala care exista in
acele timpuri.

Avicenna a calatorit, a citit, a aplicat si a studiat diferite sisteme medicale

traditionale precum cel grec, egiptean, persan, hindus, chinez si tibetan., dupa
care a concluzionat ca, in afara diferentelor superficiale, toate aceste sisteme se
confruntau cu aceleasi realitati si teme comune.

Toate sistemele medicale traditionale ale acestor popoare luau in consideratie

legatura dintre suflet, trup si boala, fluidele vitale si umorile, energia vitala si
similaritatile dintre principiile structurii corporale si anatomia si fiziologia
umana.

Influenta lucrarii a fost cu adevarat uriasa, planetara chiar. Pana si unele remedii
populare africane au la baza leacurile prescrise de Avicenna. Principiile
vindecarii naturiste din Canonul Medicinei au fost studiate si preluate de catre
Samuel Hahneman, fondatorul homeopatiei, si de catre parintele Sebastian
Kneipp, fondatorul naturopatiei.

Influenta operei acestui „Print al Medicinei”, cum a fost supranumit inca de

cand era in viata, a fost cu adevarat imensa.Tratatul a fost tradus in limba latina
la circa 100 ani de la scrierea sa si a fost publicat de 15 ori in secolul XV si de
20 ori in secolul XVI. A fost cartea de baza in universitatile din Montpellier si
Louvain, pana in anul 1650, iar in Bruxelles studiile lui Avicenna au fost
volume de referinta pana in anul 1909.

Are faima de a fi scris peste 250 lucrari in araba si persana, dar din nefericire
incercarea sa de a defini ceea ce era cunoscut drept „intelepciune orientala” nu
ne-a parvenit decat fragmentar.

Spre exemplu, in povestirea lui Hayy Ibn Yaqzan, Avicenna descrie intr-o
modalitate autobiografica drumul sau spre un Orient mistic – lume a luminii
negraite si nevazute, in compania unui inger calauzitor. Culegerea sa de
povestiri spirituale va influenta gandirea siita „iluminista” de mai tarziu si in
special pe misticul Sohrawardi.

Dar cartea care demonstreaza culmile spirituale pe care a ajuns Avicenna este
fara indoiala Kitab al-Shifa, sau Cartea Vindecarii Sufletului, intr-o traducere
directa.

In aceasta lucrare, el alcatuieste inventarul cunostintelor greco-musulmane din

epoca sa, stabilind si o lista a stiintelor: stiinte filozofice, stiinte umane, stiinte
pure, aplicate si naturale, stiinte ale astronomiei sau economieiCea mai mare
contributie a lui Avicenna la stiinta medicinei a avut legatura cu etiologia. Era
ferm convins ca poti stapani o problema medicala doar daca cunosti bine cauzele
si factorii care influenteaza afectiunile si bolile.

In lumea musulmana, care cunoaste multi medici renumiti, influenta lui

Avicenna transpare si ca filozof si mistic. El se remarca prin cautarea unei
cunoasteri complexe , care este in acelasi timp de natura intelectuala,
experimentala si intiuitiva

Prin traducerile facute in ebraica si latina, la Toledo, in secolul XII, opera sa,
alaturi de creatiile altor mari ganditori ai islamului, va ajunge in Europa
apuseana, unde rolul sau va fi deosebit de important in medicina si filosofie.
Influenta sa europeana a fost atat de mare, incat a dat nastere unui adevarat
„avicennism latin” cu discipoli crestini foarte importanti, precum Roger Bacon,
John Dunn Scott (unul dintre fondatorii filosofiei scolastice), Sfantul Toma
d’Aquino, Sfantul Albert cel Mare, Geoffreyy Chaucer si chiar Sfantul
Augustin, unul dintre Parintiii Bisericii Romano-Catolice

Fara a forta nota aprecierilor la adresa sa, Avicenna este printre pionierii bazelor
stiintifice ale aventurii cunoasterii umane.
Filosoful René Descartes s-a numarat printre primii ganditori moderni care au
fost influentati de Avicenna. Spre sfarsitul vietii sale, persecutia impotriva
musulmanilor siiti se inteteste sub ordinele sultanului Mahmud din Ghazna, un
sunnit fanatic.

Avicenna s-a vazut silit sa-si gaseasca refugiul in Hamadan. In anul 1023, a fost
nevoit sa fuga in Ispahan, unde si-a petrecut ultimii 14 ani din viata sub
protectia emirului Alaaddowleh, care l-a insarcinat sa faca noi cercetari in
domeniul astronomiei.

Moare tot la Hamadan, in luna lui iunie (august, dupa alte surse istorice), anul
1037, pe cand avea doar 57 ani. Poate ca Dante Alighieri a stiut cel mai bine
care a fost soarta lui Avicenna dupa ce a parasit acest plan.
Marele scriitor italian il aminteste pe Avicenna in Divina Comedie, unde ilustrul
spirit mahomedan asteapta in „antecamera Raiului” alaturi de alte figuri
emblematic-pozitive, de facturi non-crestine, precum Vergiliu, Averroes,
Homer, Horatiu, Ovidiu, Socrate, Platon si chiar Saladin, celebra capetenie
musulmana care s-a remarcat in luptele contra cruciatilor