Avicenna

Desi n-a parasit niciodata Persia, Avicenna a fost un spirit universal. Datorita filozafiei sale, a fost considerat un nou Aristotel in intreaga lume musulmana si a intruni aprecierea entuziasta a numerosi filozofi si medici crestini.

Sub influenta pronuntiei ebraice Aven Sn, traducatorii latini din secolul al XII-lea l-au numit Avicenna pe cel al carui nume era AbuAli al-Husayn ibn Sina. Nascut in aproximativ 980 la Afshana, in Persia, el a crescut in Buhara (actualul Uzbehistan), intr-o familie de inalti functionari in serviciul Samanizilor. De un secol, acesti emiri de origine iraniana au creat in Transoxania si in Khorasan unul dintre cele mai stralucitoare state musulmane din Evul Mediu. Aflati in centrul unui nod comercial de prima importanta (moneda lor a ajuns pana in Novgorod, Rusia), Samanizii au facilitat prosperitatea Buharei. Datorita averii lor, au incurajat o renastere culturala persana, simbolizata de Firdusi (mort in 1020) si mai apoi de insusi Ibn Sina si de astronomul si filozoful contemporan cu acesta, al-Biruni (973-1050). Nu este deci de mirare cand tanarul Avicenna a primit o educatie consistenta, asa cum o descrie autobiografia dictata secretarului sau, al-Juzjani. Ca orice mic musulman a studiat intai Coranul, pe care se va mandri ca il stie pe de rost, si literatura, la varsta de 10 ani. Tatal lui completeaza aceasta formatie de baza trimitandul sa invete calculele pe langa un negustor de legume. Apoi Avicenna devine elevul lui Natili, un filozof care preda logica. Dar se pare ca elevul si-a depasit curand maestrul care cunostea vag subtilitatileacestei stiinte si, ca urmare, invata singur geometria euclidiana si astronomia lui Ptolomeu. Mai tarziu se initiaza in metafizica lui Aristotel. Gratie vastelor sale lecturi, avicenna descopera medicina, domeniu in care povesteste ca a inregistrat progrese rapide, fiindca nu este, desigur, o stiinta dificila. Competentele sale medicale sunt atat de mari, incat la varsta de saisprezece ani poate trata deja pacienti. In acest moment sansa deja ii surade. Emirul din Buhara se imbolnaveste grav, iar Avicenna reuseste sa-l vindece, astfel i se

deschid portile Curtii, ca si cele ale bibliotecii princiare, care ii este pusa la dispozitie. Fara indoiala ca situatia tatalui i-a favorizat accesul la o comoara spirituala din care se infrupta cu pofta. Ajuns la varsta de optsprezece ani, sfarsisem studiul tuturor acestor stiinte, scria el in autobiografie. Sosise timpul sa exploateze resursele acestor cunostinte, profitand de o capacitate de munca inegalabila. In acelasi timp in care moartea tatalui il determinase sa se indrepte spre o cariera administrativa, rasturnarea de la putere a emirului il priveaza de principalul sau sprijin. Ca si alti potentati, Samanizii angajasera mercenari turci, stabiliti in Ghasna, care in cele din urma si-au detronat stapanul, in 999. Poate din mandrie, Avicenna refuza sa-si faca aparitia la noua Curte, in ciuda numeroaselor invitatii primite si cu toate ca Ghasnavizii reluasera politica de inflorire culturala a predecesorilor. Acesta este debutul unei vieti framantate, care il va duce pana la cetatile din centrul Iranului. Mai intai tanarul savant se indreapta spre Gurgandj, unde domneste dinastia independenta a Mahmunizilor. L-a atras aici salariul corespunzator capacitatilor mele. Profitand de buna sa cunoastere a Coranului si a traditiilor religioase, Avicenna activeaza ca juristconsult. Aici a inceput redactarea Canonului Medicinei. In aproximativ 1015, soseste la Hamadhan, unde devine vizirul emirului bujid. Este un post important: din 945, desi siiti, Bujizii erau cei care detineau cu adevarat puterea in lumea musulmana, prin intermediul marelui emir, califul din Bagdad exercitand doar o autoritate religioasa onorifica. Extrem de prins in activitatile zilnice, Avicenna trebuie sa astepte seara pentru a-si scrie operele indeosebi Kitab al-Shifa, Cartea Tamaduirii: enciclopedie care costituie in filozofie a ceea ce inseamna Canonul pentru medicina. Dar curand este acaparat de problemele politice: luat prizonier de soldatii rasculati, isi datoreaza libertatea gravelor colici de care sufera emirul si care necesita interventia sa. La moartea protectorului sau, este din nou nevoit sa fuga. Deghizat in sufit, paraseste pe furis orasul si se refugiaza la Ispahan. Problemele de sanatate care ii accentueaza tendinta de a traii la maximum (el ar fi afirmat, se pare, ca viatat trebuie apreciata nu in functie de lungime, ci de amploare), ii provoaca decesul prematur. Epuizat, Avicenna
2

moare in 1037, pe drumul spre Hamadhan. Mormantul sau din acest oras a devenit loc de pelerinaj, autoritatile iraniene ridicand aici, in 1980, un mausoleu. Biografia realizata de al-Juzjani insista asupra abilitatilor medicale ale lui Avicenna. Dar exemplele practice pe care le mentioneaza sunt putine (de pilda aplicare de gheata pentru a trata migrenele). In realitate Avicenna este mai degraba un teoretician decat un practician lucru care reieise din Canon (de la termenul gracesc care inseamna reguli), prin care medicul pretinde ca realizeaza un expozeu complet a cunostintelor necesare pentru a practica medicina. Continutul lucrarii nu este original, fiind imprumutat de la invatatii greci din Antichitate (Hipocrat, Galienus,Dioscoride) si semanand indeaproape cu enciclopediile compilate in secolele al IX-lea si al X-lea de al-Razi si alMajusi. In altceva consta noutatea proiectului lui Avicenna: in primul rand, in structura riguroasa a Canonului care, dupa ce prezinta cunostintele teoretice fundamentale in materie de anatomie, fiziologie, nosologie, profilaxie, igiena si terapeutica, inventariaza in ordine alfabetica substantele medicale cel mai des folosite in farmacologie, examineaza diversele maladii care afecteaza corpul din cap pana in picioare si descrie in detaliu modul de preparare a diverselor medicamente. Fiecare dintre aceste parti este impartita pe capitole, subcapitole si sectiuni, care permit cititorului sa se informeze usor. Astfel, Avicenna prezinta medicina ca pe o stiinta in cadrul careia trebuie aplicate reguli logice enuntate de aristotel la care face referire si in Cartea tamaduirii. Acest aspect profund rational este cel care i-a sedus pe savantii occidentali. Primii care s-au aratat interesati de Canon au fost de altfel filozofii, ca Roger Bacon in secolul al XIII-lea. Rapid, lucrarea sa a fost introdusa in programele facultatilor de medicina din Franta si Italia, unde a ramas timp de secole; in India, Canonul a construit baza studiilor medicale pana la inceputul secolului XX. Astfel s-a perpetuat amintirea lui Avicenna: prin stiinta care a considerat-o cea mai putin dificila.