Cap. 1.

Dinamica punctului material

APLICAȚII
Ex. 1. Se consideră un punct material P de masă m, care este lansat în jos pe direcţie verticală cu
viteza iniţială v0, mișcându-se liber în aer până în punctul B (se neglijează rezistența aerului). Apoi,
parcurge, fără frecare, drumul pe arcul de cerc BC. După ce părăsește cercul, se deplasează cu frecare
(µ ≠ 0) pe un plan orizontal până în punctul D unde se oprește.
Se cere:
a) Legea de mișcare pe AB A P(m)
b) Viteza punctului în B
c) Legea de variație a vitezei pe BC
d) Viteza punctului material în C
e) Legea de mișcare pe CD
f) Distanța de oprire CD.
B O

C D

Rezolvare
Problema dată se referă la studiul dinamicii unui punct material pe trasee compuse. În acest caz, există
trei trasee: traseul AB (mișcarea în aer), traseul BC (mișcarea pe zona circulară), traseul CD (mișcarea pe planul
orizontal). Problema se rezolva studiind mișcarea punctului material pe fiecare traseu în parte.

1)Mișcarea pe traseul AB
Se alege un sistem de referință cartezian xOy, cu axa Oy verticală.
Se reprezintă sistemul de forțe care acționează asupra punctului P (în acest caz
doar propria greutate).
Se scrie formula fundamentală a dinamicii punctului material:
ma  G (a)
Se proiectează relația (a) pe axele Ox și Oy:
max  0 A
x
(b)
ma y  mg
y
Având în vedere expresiile proiecțiilor accelerației în sistemul de referință
cartezian, relația (b) se poate scrie:
mx  0 P
(c)
my  mg
Se integrează succesiv de două ori expresiile (c), obținându-se: B
x  C1 y
(d)
y  gt  C2

x  C1t  C3
t2 (e)
yg  C2t  C4
2
Pentru a determina cele 4 constante de integrare, se folosesc condițiile inițiale.

1
La momentul t =0, punctul se află în A, având x =0, y =0, iar proiecțiile vitezei
sunt vx=0, vy= v0.
x(0)  C3  0
(f)
y (0)  C4  0
x(0)  C1  0
(g)
y (0)  C2  v0
Înlocuind constantele de integrare se obține legea de mișcare:
x0
t2 (h)
yg  v0t
2
și legile de variație a vitezei:
x0
(i)
y  gt  v0
Pentru a determina viteza punctului material în B, se pot utiliza două metode:
Metoda 1. Se aplică teorema de variație a energiei cinetice între
punctele A și B:
mvB2 mv02
EB  E A  LA B    mg  AB  vB  v02  4 gR (j)
2 2
Metoda 2. Se determină timpul de coborâre tA-B, înlocuind în (h) pe y
cu AB = 2R.
t A2  B v  v02  4 gR
2R  g  v0t A B  t A B  0 (k)
2 g
Se înlocuiește tA-B în legea vitezei i):
y (t A B )  vB  gt A B  v0  v02  4 gR (l)
2) Mișcarea pe traseul BC
Se alege un sistem de referință în coordonate polare
Se reprezintă sistemul de forțe care acționează asupra punctului P (greutatea
proprie și reacțiunea normală care are direcția razei cu sensul spre zona
liberă- spre centrul cercului).
Pentru a determina legea de variație a vitezei pe zona circulară, se pot utiliza
două metode.
Metoda 1.
Se scrie formula fundamentală a dinamicii punctului material:
ma  G  N1 (a) B E O
Se proiectează relația (a) pe direcțiile versorilor uρ și uθ : θ
maρ  N1  Gn  N1  mg sin θ P
(b)
maθ  Gt  mg cos θ
Având în vedere expresiile proiecțiilor accelerației în sistemul de referință C
θ
în coordonate polare și considerând ρ = R = constant, rel. (b) se poate scrie:
mRθ 2  N1  mg sin θ (c)
mRθ  mg cosθ (d)
dθ dθ dθ dθ dθ
θ=     θ (e)
dt dθ dt dθ dθ
Se înlocuiește (e) în (d):

2
 dθ g
Rθ   g cos θ  θdθ  cos θdθ (f)
dθ R
Se integrează relația (f):
θ2 g
 sinθ+C (g)
2 R
Pentru a determina constanta de integrare C, se folosesc condițiile inițiale-
la momentul t = 0, punctul material se află în B.
θ=0
v (h)
θ= B
R
Se înlocuiesc condițiile (h) în (g):
vB2 g vB2
 sin0 + C  C = (i)
2R2 R 2R2
Înlocuind în (g) constanta C, se obține:
θ2 g v2 g v2
 sinθ+ B 2  θ  2 sinθ  B2 (j)
2 R 2R R R
Relația de legătură dintre viteza punctului și θ este:
v = θ  R  2 gRsinθ  vB2 (k)

Metoda 2.
Se aplică teorema de variație a energiei cinetice între punctele B și P.
mv 2 mvB2
EP  EB  LB  P    mg  PE  v  vB2  2 g  PE (l)
2 2
Diferența de nivel dintre punctele P și B este PE=Rsinθ. Rezultă:
v  vB2  2 g  R sin θ (m)
Viteza punctului material în C se obține înlocuind în (k) unghiul θ cu 90◦.
vC  v(θ  90o )  vB2  2 g  R sin 90o  vB2  2 g  R (n)
3) Mișcarea pe traseul CD
Se alege un sistem de referință cartezian xOy, cu originea în C și
axa Ox orizontală
Se reprezintă sistemul de forțe care acționează asupra punctului P
(greutatea, reacțiunea normală și forța de frecare).
Se scrie formula fundamentală a dinamicii punctului material:
ma  G  N  T (a)
Se proiectează relația (a) pe axele Ox și Oy:
max  T y
(b) x
ma y  N  mg
Având în vedere expresiile proiecțiilor accelerației în sistemul de
P
referință cartezian, relația (b) se poate scrie: C D x
mx  T
(c)
my  N  mg
Condiția de natură geometrică este:
y 0 y 0 (d)
Condiția de natură fizică este:
T  μN (e)
Înlocuind relațiile (d) și (e) în (c) se obține:
0  N  mg  N  mg
3
 mx  μmg  x  μg (f)
Se integrează succesiv de două ori expresia (f), obținându-se:
x  μgt +C1 (g)
t2
x  μg +C1t  C2 (h)
2
Pentru a determina cele 2 constante de integrare, se folosesc
condițiile inițiale.
La momentul t =0, punctul se află în C, având x=0, iar proiecția
vitezei pe axa Ox este sunt vx = vC.
x(0)  C2  0 (i)
x(0)  C1  vC (j)
Înlocuind constantele de integrare se obține legea de mișcare:
t2
x  μg +vC t (k)
2
și legea de variație a vitezei:
x  μgt  vC (l)

Pentru a determina distanța de oprire CD se ține cont ca viteza în

D este egală cu zero și se poate utiliza una dintre următoarele
metode:
Metoda 1.
Se aplică legea de variație a energiei cinetice între C și D:
mvD2 mvC2 mv 2 v2
ED  EC  LC  D    T  CD  CD  C  C
2 2 2T 2μg
Observație: Datorită faptului că forțele N și G sunt
perpendiculare pe direcția de deplasare, ele nu dau lucru mecanic.
Singura forță care dă lucru mecanic este T care dă lucru mecanic
cu semnul ˝–˝ deoarece întotdeauna forța de frecare are sens opus
vitezei.
Metoda 2.
Se determină timpul de parcurgere a distanței CD, tC-D, înlocuind
în (l) pe x cu zero
vC
x  vD  0  μgtC  D  vC  tC  D  (n)
μg
Se determină distanța de oprire CD, înlocuind în (k) pe x cu CD și
timpul cu expresia (n) .
2
tC2  D μg  vC  vC vC2
x  CD  μg +vC tC  D  CD      vC 
2 2  μg  μg 2μg

4
 Ex. 2. Un punct material P de masă m este lansat în sus cu viteza iniţială v0, pe un plan înclinat
cu unghiul α față de orizontală (µ ≠ 0). După ce ajunge în B își continuă mișcarea în aer (se neglijează
rezistența aerului), atingând solul în punctul C.
Date: m, BD = h, α, µ, v0.
B
Se cere:
a) Legea de mișcare pe AB
b) Viteza punctului în B
c) Legea de mișcare pe BC
d) Distanța CD unde cade punctul.
P(m) α D
A C

y
x
B
B α
P P
x
y α

α
A
x
D C
1) 2)

Rezolvare
1) Mișcarea pe traseul AB
Se alege un sistem de referință cartezian xOy, cu originea în A și axa Ox pe direcția AB.
Se reprezintă sistemul de forțe care acționează asupra punctului P ( greutatea, reacțiunea normală și forța de
frecare). Se scrie formula fundamentală a dinamicii punctului material:
ma  G  N  T (a)
Se proiectează relația (a) pe axele Ox și Oy:
max  T  Gx
(b)
ma y  N  G y
Proiecțiile greutății pe axele Ox, respectiv Oy sunt: Gx  mg sin α , G y  mg cos α .
Având în vedere expresiile proiecțiilor accelerației în sistemul de referință cartezian, relația (b) se poate scrie:
mx  T  mg sin α
(c)
my  N  mg cos α
Condiția de natură geometrică este:
y 0 y 0 (d)
Condiția de natură fizică este:
T  μN (e)
Înlocuind relațiile (d) și (e) în (c), se obține:
0  N  mg cos α  N  mg cos α
T  μmg cos α (f)

5
 mx  μmg cosα  mg sin α  x   g (μ cosα+sin α)
Se integrează succesiv de două ori expresia f), obținându-se:
x   g (μ cos α+sin α)t  C1 (g)
2
t
x   g (μ cos α+ sin α) +C1t  C2 (h)
2
Pentru a determina cele 2 constante de integrare, se folosesc condițiile inițiale.
La momentul t =0, punctul se află în A, având x=0, iar proiecția vitezei pe axa Ox este vx=vO.
x(0)  C2  0 (i)
x(0)  C1  v0 (j)
Înlocuind constantele de integrare se obține legea de mișcare:
t2
x   g (μ cos α+ sin α) +v0t (k)
2
și legea de variație a vitezei:
x   g (μ cos α+sin α)t  v0 (l)
BD h h
sin α =   AB 
AB AB sin α
Pentru a deternina viteza punctului în B, se aplică legea de variație a energiei cinetice între punctele A și B:
mvB2 mv02 h
EB  E A  LA B    T  AB  mgh  vB  v02  gμ  gh (m)
2 2 tan α
Observație: Lucrul mecanic al greutății se calculează înmulțind greutatea cu diferența de nivel h dintre
punctele A și B și este cu semnul ˝-˝ deoarece punctul material urcă.
2) Mișcarea pe traseul BC
Se alege un sistem de referință cartezian xOy, cu originea în D, axa Ox orizontală și axa Oy vericală
Se reprezintă sistemul de forțe care acționează asupra punctului P (în acest caz doar propria greutate).
Se scrie formula fundamentală a dinamicii punctului material:
ma  G (a)
Se proiectează relația (a) pe axele Ox și Oy:
max  0
(b)
ma y  mg
Având în vedere expresiile proiecțiilor accelerației în sistemul de referință cartezian, relația (b) se scrie:
mx  0
(c)
my  mg
Se integrează succesiv de două ori expresiile (c), obținându-se:
x  C1
(d)
y   gt  C2
x  C1t  C3
t2 (e)
y   g  C2t  C4
2
Pentru a determina cele 4 constante de integrare, se folosesc condițiile inițiale.
La momentul t =0, punctul se află în B, având x=0, y=h, iar proiecțiile vitezei sunt x  vB , x  vB cos α
y  vB , y  vB sin α .
x(0)  C3  0
(f)
y (0)  C4  h

6
 x(0)  C1  vB cos α
(g)
y (0)  C2  vB sin α
Înlocuind constantele de integrare se obține legea de mișcare:
x  vB cos α  t
t2 (h)
y   g  vB sin α  t  h
2
și legile de variație a vitezei:
x  vB cos α
(i)
y   gt  vB sin α
x
Se elimină parametrul t din (h). t
vB cos α
x2
y  g  tan α  x  h (j)
2  vB cos α 
2

Din (j) rezultă că traiectoria punctului material este o parabolă.

Pentru a determina distanța CD se pune condiția ca punctul D (CD,0) să se afle pe parabolă, deci coordonatele
sale să verifice ecuația j)
CD 2
0  g  tan α  CD  h  CD  vB 2 sin α  cos α  vB cos α vB 2 sin 2 α  2 gh (k)
2  vB cos α 
2