PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 113

CAPITOLUL IX
DINAMICA PUNCTULUI MATERIAL

9.1. Se consideră un punct material de masă m care se deplasează pe o

suprafaţă orizontală AOA1= L, cu frecare (µ ≠ 0 ) , pornind din A0 cu viteza
iniţială vo dată.(fig. 9.1.a) Se cere: Să se studieze mişcarea pe A0A1,
deteminâdu-se viteza în A1 (vA1 = v1), folosind atât ecuaţia de mişcare cât şi
teorema de variaţiei a energiei cinetice.
Rezolvare:
Se alege sistemul de axe Oxy cu originea în A0 şi axa Ox pe ortizontală,
ca în fig. 9.1.b. Ecuaţia vectorială de mişcare pe A0A1 se scrie:
m &r& = G + N + T (a) v0 v1
A0 A1
care proiectată pe axele x şi y conduce la
a.
m&x& = −T
 (b)
m&y& = − mg + N y

la care se asociază condiţia geometrică: T N

v0 v

y=0 ( &y& = 0 ) , (c) A0≡O A A1 x

G
şi condiţia fizică a frecării: b.
Fig. 9.1
T = µN , (d)
Ţinând seama de condiţia (c), din a doua ecuaţie (b) se obţine: N = mg
Ţinând seama de condiţia (d), dacă înlocuim în prima ecuaţie (b) se
t2
obţine: &x& = −µg ⇒ x& = −µgt + C1 ⇒ x = −µg + C1t + C2 (e)
2
Punând condiţiile iniţiale la momentul t = 0 ⇒ x(0 ) = 0 , x& (0 ) = v0 se
obţin constantele de integrare din (e): C1 = v0, C2 = 0 . Deci legile de mişcare
t2
sunt: x( t ) = −µg + v0t , v( t ) = −µgt + v0 (f)
2
Eliminând parametrul t se obţine: v( x ) = v02 − 2µgx (g)
Pentru x = x A = L , se obţine viteza din A1: v1 = v02 − 2µgL
1
(h)
Iar din teorema energiei cinetice : E1 − E0 = L0−1 adică
mv12 mv02 L
− = ∫ Xdx = −µmgL , şi se obţine aceeaşi expresie pentru v1.
2 2 0
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 114

9.2. Se consideră un punct material de masă m care se deplasează pe un plan

înclinat cu unghiul α , cu frecare (µ ≠ 0 ) , pe linia de cea mai mare pantă,
pornind din A0 cu viteza iniţială vo dată (fig. 9.2.a). Se cere:
1) Să se determine legea de mişcare la urcare şi să se determine distanţa
A0A1=L (în A1 punctul material se opreşte), folosind atât ecuaţia de mişcare
cât şi teorema de variaţiei a energiei cinetice.
2) Să se determine legea de mişcare la coborâre dacă µ < tgα şi să se
determine viteza cu care trece prin A0, folosind atât ecuaţia de mişcare cât
şi teorema de variaţiei a energiei cinetice.
y
urcare coborâre
v1 = 0 N A1 N A1
T
A1 y A x
T A
v0 v0 G G
α α α
A0 A0 A0
a. b. x
c.
Fig. 9.2

Rezolvare:
1) În cazul urcării pe planul înclinat, se alege sistemul de axe Oxy cu originea în
A0 şi axa Ox pe direcţia planului în sensul mişcării, ca în fig. 9.2.b şi se
eliberează punctul de legături introducându-se forţele de legătură
N si T (T = µN ) (conform axiomei legăturilor).
Ecuaţia diferenţială a mişcării pe A0A1, în proiecţii pe axe se scrie:
m&x& = −m g sin α − T ;
(a)
m &y& = −mg cos α + N ,
Ecuaţia traiectoriei (condiţia geometrică) este:
y = 0 ( y& = 0; &y& = 0 ) (b)
Condiţia fizică a frecării este: T = µN , (c)
care introduse în (a) conduce la:
N = mg cos α
(d)
&x& = − g (sin α + µ cos α )
Integrând succesiv de două ori ultima ecuaţie (d), se obţine:
x& = − g (sin α + µ cos α )t + C1 ,
1 (e)
x=− (sin α + µ cos α )gt 2 + C1t + C2 .
2
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 115

Dacă se introduc condiţiile la momentul iniţial t = 0 :

x (0) = 0, x& (0 ) = v0 rezultă constantele de integrare: C1 = v0 , C2 = 0 .
Legea de mişcare este dată de:
1
x( t ) = v0t − (sin α + µ cos α )gt 2 (f)
2
v( t ) = x&( t ) = v0 − (sin α + µ cos α )gt .
Eliminând parametrul t se obţine:
v( x ) = v02 − 2 xg(sin α + µ cos α ) (g)
În punctul A1 deplasarea este xA1 = L şi vA1 = 0 , rezultă:
v02
L= . (h)
2 g (sin α + µ cos α )
Teorema energiei cinetice se scrie:
E1 − E0 = L0−1
1
unde: E1 = 0 , E0 = mv02
2
L0−1 = ∫ F ⋅ dr = ∫ [(− G sin α − T )i + (− Gcos α + N ) j ] ⋅ (dxi )
0 −1 0 −1

L0−1 = (− G sin α − T )L
deoarece: T = µN , N = G cos α ,
avem: L0−1 = − mg L(sin α + µ cos α )
Înlocuind în teorema energiei cinetice, obţinem aceeaşi relaţie pentru L.

2) În cazul coborârii pe planul înclinat, se alege sistemul de axe Oxy cu originea

în A1 şi axa Ox pe direcţia planului în sensul mişcării, ca în fig. 9.2.c , se
introduc forţele de legătură N si T .
Ecuaţia diferenţială a mişcării pe A1A0, în proiecţii pe axe se scrie:
m&x& = m g sin α − T ;
(i)
m &y& = − mg cos α + N ,
Ecuaţia traiectoriei (condiţia geometrică) este:
y = 0 ( y& = 0; &y& = 0 ) (j)
Condiţia fizică a frecării este: T = µN , (k)
care introduse în (i) conduce la:
N = mg cos α
(l)
&x& = g (sin α − µ cos α )
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 116

Integrând succesiv de două ori ultima ecuaţie (l), se obţine:

x& = g (sin α − µ cos α )t + C1 ,
1 (m)
x= (sin α − µ cos α )gt 2 + C1t + C2 .
2
Dacă se introduc condiţiile la momentul iniţial t = 0 :
x (0) = 0, x& (0 ) = 0 rezultă constantele de integrare: C1 = 0 , C2 = 0
Legea de mişcare este dată de:
1
x( t ) = (sin α − µ cos α )gt 2 (n)
2
v( t ) = x&( t ) = (sin α − µ cos α )gt .
Eliminând parametrul t se obţine:
v( x ) = 2 xg(sin α − µ cos α ) (o)
În punctul A0 (la coborâre) deplasarea este x = L şi viteza v A = v0′ ,
0

rezultă: v0′ = 2 Lg (sin α − µ cos α ) (p)

unde înlocuind valoarea lui L obţinută cu relaţia (h) rezultă:
sin α − µ cos α
v0′ = vo (q)
sin α + µ cos α
Teorema de variaţie a energiei cinetice se scrie:
E A − E A = LA − A
0 1 1 0

1
unde: E A = 0 , E A = mv0′ 2 (r)
1 0
2
LA − A
0 1
= ∫ F ⋅ dr = ∫ [(G sin α − T )i + (− Gcos α + N ) j ] ⋅ (dxi )
0 −1 0 −1 (s)
LA − A = (G sin α − T )L
0 1

Înlocuind în teorema energiei cinetice, obţinem pentru v’0 aceeaşi expresie:

v0′ = 2 Lg (sin α − µ cos α ) (t)

Observaţie:
Radicalul din relaţia (p) are sens dacă sin α − µ cos α > 0 adică µ < tgα
sau ϕ < α , unde ϕ este unghiul de frecare ( ϕ = arctgµ ). Această condiţie este
prevăzută în enunţul problemei.
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 117

9.3. Se consideră un punct material de masă m care se deplasează pe o

suprafaţă cilindrică exterioară de rază R, fără frecare (µ = 0 ) , pornind din A0
cu viteza iniţială vo (fig. 9.3.a.).
Se cere să se studieze mişcarea pe A0A1, deteminând viteza în A1 (vA1) când
punctul material părăseşte suprafaţa cilindrică, atât din ecuaţia de mişcare cât
şi din teorema de variaţiei a energiei cinetice.
A0 v0 N
A0 v0

A
B
A1
α v1
α R v1 θ A1
τ
O G
O

ν
b.
a.
Fig. 9.3

Rezolvare:
Se alege sistemul de axe natural cu originea în A, ca în fig. 9.3.b. Ecuaţia
vectorială de mişcare pe porţiunea cilindrică se scrie:
m&r& = G + N (a)
care proiectată pe axele sistemului natural se scriu:
mv& = mg sin θ
 2
 v (b)
m ρ = mg cos θ − N

dv dv dθ v dv
unde înlocuind: v& = = ⋅ =
dt dθ dt R dθ
în prima ecuaţie din (b) se obţine:
v dv
= g sin θ sau : vdv = Rg sin θ dθ
R dθ
v2
Prin integrare se obţine : = − Rg cos θ + C (c)
2
Introducând condiţiile iniţiale: θ(0)=0, v(0)=v0
v02
se obţine constanta de integrare: C = + Rg ,
2
Legea de mişcare a punctului pe suprafaţa cilindrică se scrie:
v( θ ) = 2 Rg (1 − cos θ ) + v02 (d)
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 118

Înlocuind (b) şi ρ = R (condiţia geometrică a mişcării) în ecuaţia a doua

din (b) se obţine reacţiunea normală:
mv02
N ( θ ) = mg (3 cos θ − 2 ) − (e)
R
Presupunând că în A1 punctul material părăseşte suprafaţa cilindrică, se
impun următoarele condiţii: θ = α , N= 0 şi v=v1, deci relaţiile (d) şi (e) se
scriu:
v1 = 2 Rg (1 − cos α ) + v02

 mv02 (f)
0 = mg (3 cos α − 2 ) −
 R
obţinându-se:
v02 + 2 Rg
cos α = ;
3Rg
(g)
2 Rg + v02
v1 =
3
v02 + 2 Rg
Întrucât se impune condiţia: 0 < cos α = ≤1 ,
3Rg
rezultă: v0 ≤ Rg (h)
Aceasta reprezintă condiţia ca punctul material să nu părăsească suprafaţa
cilindrică încă din punctul A0.

Determinarea vitezei v1 aplicând teorema de variaţie a energiei cinetice.

Aceasta se scrie:
E1 − E0 = L0−1 (i)
1 1
unde: E0 = mv02 ; E1 = mv12 ;
2 2
α
L0−1 = ∫ ( G + N ) ⋅ dr = ∫ G R sin θdθ = −GR cos θ 0
= GR( 1 − cos α ) (j)
0 −1 0 −1

sau (vezi fig. 9.3.b):

LA 0− A1 = L A0− B + LB − A1 = L A0− B + 0 = mg( A0 O − BO ) = mgR( 1 − cos α )
Aceasta semnifică faptul că lucrul mecanic nu depinde de drumul parcurs
de punctul material, forţa de greutate fiind o forţă conservativă.
Înlocuind în (i) rezultă viteza punctului când părăseşte suprafaţa
cilindrică:
v1 = v02 + 2 Rg (1 − cos α )
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 119

9.4. Se consideră un punct material de masă m care se deplasează pe o

suprafaţă cilindrică interioară de rază R, fără frecare (µ = 0 ) , pornind din A0
cu viteza iniţială vo (fig. 9.4.)
Se cere să se studieze mişcarea
deteminând viteza şi rteacţiunea
din punctul A atât din ecuaţia de
mişcare cât şi din teorema de
υ variaţiei a energiei cinetice.
O R
Rezolvare
θ Se alege sistemul de axe natural cu
τ originea în punctul curent A, ca în
N
B v fig. 9.3.b. Ecuaţia vectorială de
A mişcare a punctului material pe
A0 v 0 mg Fig. 9.4
suprafaţa cilindrică interioară se
scrie:
m&r& = mg + N (a)
care proiectată pe axele sistemului natural conduce la :
mv& = −mg sin θ,
 2
 v (b)
m ρ = −mg cos θ + N

dv dv dθ v dv
Înlocuind: v& = = ⋅ =
dt dθ dt R dθ
în prima ecuaţie din (b) se obţine:
v dv
= g sin θ sau : vdv = − Rg sin θ dθ
R dθ
v2
Prin integrare se obţine : = Rg cos θ + C (c)
2
Introducând condiţiile iniţiale: θ(0)=0, v(0)=v0 , se obţine constanta de
v02
integrare: C = − Rg ,
2
Prin urmare legea de mişcare a punctului se scrie:
v( θ ) = v02 − 2 Rg (1 − cos θ ) (d)
Utilizând şi a doua ecuaţie (b) se obţine legea de variaţie a reacţiunii
normale:
mv02
N ( θ ) = mg (3 cos θ − 2 ) + (e)
R
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 120

Teorema de variaţie a energiei cinetice se scrie: E A − E A = LA A 0 0

(f)
1 2 1 2 1
unde : EA = mv0 , EA = mv = mR 2 θ& 2 (g)
0
2 2 2
θ

LA A = ∫ ( G + N ) ⋅ dr = ∫ F τ ⋅ ds = ∫ (− G sin ϕ)R dϕ =mgR cos ϕ 0 = −mgR(1 − cos θ )

θ
0
A0 A A0 A 0

sau: LA0− A = LA0− B + LB − A = LA0− B + 0 = mg( A0 O − BO ) = mgR( 1 − cos θ ) (h)

Aceasta semnifică faptul că lucrul mecanic nu depinde de drumul parcurs
de punctul material, forţa de greutate fiind o forţă conservativă.
Înlocuind (g) şi (h) în (f) se obţine:
1 1
mR 2 θ& 2 − mv02 = − mg R(1 − cosθ ) (i)
2 2
obţinându-se aceeaşi expresie a legii de mişcare (d) :
v( θ ) = v02 − 2 g R(1 − cosθ ) . (j)
Observaţii:
Din expresia vitezei rezultă că pentru v0 ≤ 2 Rg punctul material parcurge
un arc de cerc având unghiul θ ≤ 90 0 , după care se întoarce pe acelaşi drum
(pe suprafaţa cilindrică) ;
Pentru valori ale lui v0 cuprinse între: 2 Rg < v0 < 5 Rg , reacţiunea N se
anulează pentru valori ale unghiului: 90 0 ≤ θ ≤ 180 0 , adică punctul material
se desprinde de pe suprafaţa cilindrică şi cade în aer;
Pentru v0 ≥ 5 Rg rezultă atât v>0 cât şi N>0, deci punctul material nu se
desprinde de pe suprafaţa cilindrică şi îşi continuă mişcarea tot timpul pe
suprafaţa cilindrică.

9.5. Se consideră un punct material de masă m care se deplasează pe o

suprafaţă cilindrică interioară de rază R, şi unghi α fără frecare (µ = 0 ) ,
pornind din A0 cu viteza iniţială vo (fig. 9.5.)
Se cere să se studieze mişcarea
A0 B O υ deteminând viteza în A1 (v1) atât
din ecuaţia de mişcare cât şi din
θ R v1
v0 α
teorema de variaţiei a energiei
N A1 cinetice.
A Rezolvare
v Se alege sistemul de axe natural cu
mg originea în A, ca în fig. 9.5.b.
τ
Ecuaţia vectorială de mişcare a
Fig. 9.5
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 121

punctului material pe suprafaţa cilindrică interioară se scrie:

r r r
m&r& = mg + N (a)
care proiectată pe axele sistemului natural conduce la :
mv& = mg cos θ,
 2
 v (b)
m ρ = − mg sin θ + N

dv dv dθ v dv
Înlocuind: v& = = ⋅ = şi ρ=R (condiţia geometrică) în
dt dθ dt R dθ
prima ecuaţie din (b) se obţine:
v dv
= g cos θ sau : vdv = Rg cos θ dθ
R dθ
v2
Prin integrare se obţine : = Rg sin θ + C (c)
2
Introducând condiţiile iniţiale: θ(0)=0, v(0)=v0 se obţine constanta de
v02
integrare: C = , prin urmare legea de mişcare a punctului se scrie:
2
v = v02 + 2 Rg sin θ (d)
Utilizând şi a doua ecuaţie (b) se obţine legea de variaţie a reacţiunii :
mv02
N = 3mg sin θ + (e)
R
În punctul A1 viteza punctului şi reacţiunea normală sunt:
mv02
v1 = v02 + 2 Rg sin α , N1 = 3mg sin α + (f)
R
Teorema de variaţie a energiei cinetice între poziţiile A0 şi A se scrie:
E A − E A = LA A 0 0

unde energia cinetică pentru cele două poziţii se scrie:

1 1 1
E A = mv02 , E A = mv 2 = mv 2 (g)
2 0
2 2
şi lucrul mecanic efectuat asupra punctului între A0 şi A:
θ

LA A = ∫ ( G + N ) ⋅ dr = ∫ F ⋅ ds = ∫ (Gcos ϕ )R dϕ = mgR sin ϕ 0 = mgR sin θ

τ θ
0
A0 A A0 A 0

sau LA A = LA B + LB A = 0 + mg ⋅ AB = mgR sin θ

0 0
(h)
1 2 1 2
Înlocuind în (f) se obţine: mv − mv0 = mg R sin θ , rezultând aceeaşi
2 2
expresia (d) a legii de mişcare: v = v0 + 2 Rg sin θ
2
(i)
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 122

9.6. Se consideră un punct material de masă m, care este lansat în sus pe

direcţie verticală cu viteza iniţială v A = v0 . Se cere legea de mişcare şi
0

determinarea înălţimii maxime la care ajunge în următoarele trei cazuri:

1) când asupra punctului acţionează numai forţa de greutate G = mg
2) când asupra punctului acţionează atât forţa de greutate G = mg cât şi forţa
de rezistenţă a aerului de forma R = − kmv .
3) când asupra punctului acţionează atât forţa de greutate x

v
G = mg cât şi forţa de rezistenţă a aerului R = − kmv 2 . A1
v
Rezolvare:
v
1) Într-o poziţie intermediară pe A0A1, ecuaţia vectorială a A
G
mişcării se scrie:
R
r r
m&r& = mg (a)
v0
care proiectată pe axa verticală A0x se scrie: &x& = − g .
A0
Integrând succesiv de două ori avem;
t2 Fig.9.6
x& = − gt + C1 , x = − g + C1t + C2 (b)
2
Punând condiţiile la momentul iniţal (t = 0): x(0) = 0, x& (0 ) = v0 se obţine:
C1 = v1, C2 = 0, iar legile de mişcare pentru viteza şi deplasare sunt:
gt 2
x=− + v0 t ,
2 (c)
v = − gt + v0
Eliminând timpul t se obţine viteza v în funcţie de deplasarea x:
v = v02 − 2 gx (d)
În punctul de înălţime maximă A1 avem:
v A = v1 = 0 ,
1
x A = h , iar din (d) rezultă:
1

2
v 2
v
h= 1
= 0
−R (e)
2g 2g
2). Într-o poziţie intermediară pe A0A1 ecuaţia vectorială se scrie:
r r r
m&r& = mg − kmv , care proiectată pe axa A0x conduce la ecuaţia diferenţială
neomogenă: &x& + kx& = − g a cărei soluţie generală are forma:
g
x = C1 + C 2 e −kt − t (f)
k
g
şi derivata x& = v = − kC2 e − kt − (g)
k
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 123

Punând condiţiile iniţiale: x(0) = 0, x& (0) = v0 se obţin constantele de

kv + g
integrare: C1 = −C2 = 0 2 , care introduse în relaţiile (f) şi (g) conduc la:
k
 kv0 + g g
 x = 2
(1 − e − kt
) − t
k k
 (h)
v = x& = kv + g g

0
e −
− kt

k k
Înălţimea maximă x A1 = h se obţine pentru v = 0 ⇒ t A = t ∗ : 1

1  kv0  v0  g  kv1 
t∗ = ln1 +  şi h = 1 − ln1 +  (i)
k  g  k  kv1  g 

3) Într-o poziţie intermediară pe A0A1, ecuaţia de mişcare vectorială se scrie:

v
m&r& = mg − kmv 2 (j)
v
care proiectată pe A0x ne conduce la ecuaţia diferenţială:
&x& = − g − kx& 2 (k)
d 2 x dv
unde înlocuind: &x& = 2 = , x& = v , avem:
dt dt
dv dv 1 v
= −(g + kv 2 ) ⇒ = − kdt ⇒ arctg = − kt + C (l)
dt g/k +v 2
g/k g/k
Punând condiţiile iniţiale la t =0: v(0) =v0 se obţine :
1 v0
C= arctg
g/k g/k
care înlocuită în (l) se obţine timpul t în funcţie de viteză:
arctg ( v0 g / k ) − arctg( v g / k )
t= (m)
kg
Dacă în ecuaţia (k) se fac substituţiile:
dx dv dv dx dv
x& = = v( x( t )), &x& = = ⋅ =v
dt dt dx dt dx
se obţine:
dv vdv 1
v = −(g + kv 2 ), = − dx ⇒ ln(g + kv 2 ) = − x + C (n)
dx g + kv 2
2k
Din condiţiile iniţiale la t = 0: x(0) = 0, v(0) = v0 se obţine:
1 1 g + kv02
C= ln(g + kv0 ) de unde rezultă: x =
2
ln (o)
2k 2k g + kv 2
În A1 avem: v = v A = 0 , x A = h
1 1

1  kv02 
şi rezultă: h= ln1 +  (p)
2k  g 
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 124

9.7. Se consideră un punct material de masă m, care este lansat în câmp

gravitaţional cu viteza iniţială vo a cărei direcţie face cu planul orizontal
unghiul α. Se cere legea de mişcare şi determinarea înălţimii maximă la care
ajunge în următoarele două cazuri:
a) când se neglijează rezistenţa aerului - asupra punctului acţionează numai
forţa de greutate G = mg
b) când nu se neglijează rezistenţa aerului - asupra punctului acţionează atât
forţa de greutate G = mg cât şi o forţă de rezistenţă de forma R = − kmv .
y vM B vB
N
M
vN

vo
mg
O α A x

B1 α
z
Fig. 9.7a. vA
Rezolvare
a. Mişcarea în aer când se neglijează rezistenţa aerului
Ecuaţia fundamentală a dinamicii se scrie: F = G = mg (a)
sau m&r& = mg sau &r& = g . (b)
scrisă sub forma proiecţiilor pe cele trei axe conduce la :
&x& = 0 , &y& = − g , &z& = 0 (c)
Dacă se integrează succcesiv în raport cu timpul, ecuaţiile diferenţiale (c)
se obţine soluţia generală:
x& = C1 , y& = − gt + C 2 , z& = C3
t2 (d)
x = C1t + C 4 , y = − g + C 2 t + C5 , z = C3t + C6
2
Condiţiile iniţiale privind poziţia şi viteza la momentul t = 0 sunt:
x(0 ) = x0 = 0 , y (0 ) = y0 = 0 , z (0 ) = z 0 = 0
(e)
v0 x = x& (0 ) = v0 cos α , v0 y = y& (0 ) = v0 sin α , v0 z = z& (0 ) = 0
Introducând condiţiile (e) în soluţiile generale (d) se obţine:
0 = 0 + C1 , 0 = 0 + 0 + C5 , 0 = 0 + C6
(f)
v0 cos α = C1 , v0 sin α = 0 + C2 , 0 = C3
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 125

care conduc la:

C1 = v0 cosα, C2 = v0 sinα, C3 = C4 = C5 = C6 = 0 (g)
Introducând valorile (g) în (d) se obţine soluţia particulară căutată:
gt 2
x = (v0 cos α )t , y=− + (v0 sin α )t , z=0 (h)
2
Ecuaţia z = 0 arată că traiectoria descrisă de punctul material este situată
în planul vertical (Oxy) care conţine vectorul v0 .
Eliminând timpul din ecuaţiile (h) se găseşte ecuaţia traietoriei sub formă
explicită ce reprezintă o parabolă cu axa de simetrie verticală:
g
y=− 2 x 2 + x ⋅ tgα . (i)
2 v0 cos α
2

Din relaţia (h) se deduc, prin derivare, relaţiile:

x& = v0 cos α ; y& = − gt + v0 sin α , z& = 0. (j)
deci:
v = x& 2 + y& 2 + z& 2 = v02 − 2 g y (k)

Elementele caracteristice ale mişcării sunt:

distanţa xA=OA dintre punctul de lansare O şi punctul A unde traiectoria
întâlneşte din nou axa Ox, numită bătaie, se obţine din ecuaţia (i) pentru :
v02 sin 2α
yA = 0, rezultă: OA = . (j)
g
OA devine maximă pentru sin 2α = 1, adică α = 450 (OA)max = v02 / g
înălţimea maximă atinsă de punctul material se obţine din condiţia:
dy g
=0 ⇔ − 2 2 x + tgα = 0 (k)
dx 2v0 cos 2 α
v02 sin 2α
de unde se deduce : xB = . (l)
2g
OA
Se observă că xB = OB1 = , datorită proprietăţilor de simetrie ale
1
2
parabolei.Ordonata punctului B (sau înălţimea maximă) se obţine înlocuind
(k) în (i):
v 2 sin 2 α
ymax = B1 B = 0 . (m)
2g
v02
(B1 B )max = .
2g
Înălţimea maximă depinde de viteza v0 şi de unghiul α, ca şi bătaia, atingând
valoarea maximă pentru sin2α = 1, adică α = 900:
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 126

b. Mişcarea în aer când nu se neglijează rezistenţa aerului

Ecuaţia fundamentală a dinamicii se scrie:
m&r& = F + R (n)
y
Traiectoria `n vid
vM B
M
θ D Traiectoria `n aer
R
vo
mg
O α C F A
x
E β α
z
Fig. 9.7b vC vo

Întrucât forţa de rezistenţă a aerului este de forma: R = − k mv ,

descompunând R în componentele sale după axele de coordonate:
Rx = − km x& ; R y = − km y& ; Rz = 0 (o)
atunci ecuaţiile diferenţiale ale mişcării în proiecţii pe cele trei axe sunt:
m&x& = −k m x& &x& + k x& = 0
m &y& = −k m y& − mg sau &y& + k y& = − g (p)
m&z& = 0 &z& = 0
Soluţiile generale ale ecuaţiilor (p) sunt:
g
x = C1 + C2 e −k t ; y = C3 + C 4 e − k t − t ; z = C5 + C 6 t (q)
k
iar prin derivare rezultă vitezele după cele trei direcţii:
g
x& = − kC2 e −k t ; y& = − kC4 e − k t − ; z& = C6 (r)
k
Condiţiile iniţiale (poziţia şi viteza punctului pentru t=0) sunt :
x(0 ) = 0 y (0 ) = 0 z (0 ) = 0
(s)
x& (0 ) = v0 cos α , y& (0 ) = v0 sin α . z& (0 ) = 0.
care dacă se introduc în ecuaţiile (q) şi ( r) se obţin constantele de integrare:
v0 cosα v cosα g + kv0 sinα
C1 = ; C2 = − 0 ; C3 = ;
k k k2
(t)
g + kv0 sinα
C4 = − , C5 = C6 = 0
k2
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 127

Ecuaţiile (q) devin:

v cos α
x= 0 (1 − e −k t );
k
g + k v0 sin α
y= 2
(1 − e −k t ) − g t ; (u)
k k
z=0
Eliminând timpul din primele două ecuaţii (u) se obţine ecuaţia
traiectoriei sub formă explicită:
gx g  kx 
y = x⋅ tgα + + ln1 − . (v)
k v0 cos α k  v0 cos α 
Se observă că curba traiectoriei admite o asimptotă verticală a cărei
ecuaţie se deduce când t → ∞ în ecuaţiile parametrice (t):
v cos α
x = xF = 0 . (w)
k
Prin derivarea relaţiilor (8.64) se deduc componentele vitezei:
g + k v0 sin α − k t g
x& = v0 cos α e −k t ; y& = e − ; z& = 0 (x)
k k
Punând condiţia y& = 0 , se găseşte punctul de înălţime maximă D al
traiectoriei. Deci timpul necesar deplasării din O în D este:
1 g + k v0 sin α
t D = ln . (y)
k g
Înlocuind în expresia (u) se obţine înălţimea maximă a traiectoriei şi
abscisa corespunzătoare acestui punct:
v sin α g g + k vo sin α
y max = y D = 0 − 2 ln (z)
k k g
v02 sin α cos α v02 sin 2α
xD = xE = = .
g + k v0 sin α 2( g + k v0 sin α )

9.8. Se consideră un punct material de masă m care se deplasează fără frecare

(µ = 0 ) pe conturul circular AOA1, de rază R=CA0=CA1 cu viteză iniţială vo
(fig.9.8). După ce parcurge acest drum cu unghiul la centru α = π / 2 , continuă
deplasarea în aer A1A2 (OA1=h). Se cere:
1) Să se studieze mişcarea pe A0A1, folosind atât ecuaţia de mişcare cât şi
teorema de variaţiei a energiei cinetice.
2) Să se studieze mişcarea pe porţiunea A1A2, în două variante de acţionare a
forţelor de rezistenţă a aerului: a ) R = 0; b ) R = − kmv
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 128

Rezolvare
A0 ν 1) Mişcarea pe drumul A1A2:
O
θ Se alege sistemul de axe natural cu
v0 α=π/2
originea în A, ca în fig. 9.8. Ecuaţia
A N vectorială de mişcare a punctului
y material se scrie:
v1
G r r r
A1 m&r& = mg + N (a)
τ R care proiectată pe axele sistemului
A natural conduce la :
G mv& = mg cos θ,
 2
 v (b)
m ρ = − mg sin θ + N
x 
O
A2 dv dv dθ v dv
Fig. 9.8 Întrucât: v& = = ⋅ =
dt dθ dt R dθ
vdv = gR cosθ dθ
 2
ecuaţiile (b) devin:  v (b’)
m R = − mg sin θ + N
Prin integrare se obţine : v = 2 Rg sin θ + v02 (c)
Din a doua ecuaţie (b’) se obţine legea de variaţie a reacţiunii normale:
mv02
N = 3mg sin θ + (d)
R
În punctul A1 viteza punctului şi reacţiunea normală sunt:
v1 = v02 + 2 Rg sin(π / 2) = v02 + 2 Rg (e)
mv02
N1 = 3mg +
R
Teorema de variaţie a energiei cinetice între poziţiile A0 şi A se scrie:
E A − E A = LA A 0 0
(f)
1 1
unde : E A = mv02 , E A = mv 2
2 0
2
θ

LA A = ∫ ( G + N ) ⋅ dr = ∫ F τ ⋅ ds = ∫ (Gcos ϕ )R dϕ = mgR sin ϕ 0 = mgR sin θ

θ
0
A0 A A0 A 0

sau (vezi fig.9.8): LA0− A = LA0−B + LB − A = 0 + LB − A = mgR sin θ

Înlocuind în (f) se obţine legea de mişcare (d) :
1 2 1 2
mv − mv0 = mg R sin θ ⇒ v = v02 + 2 Rg sin θ
2 2
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 129

2.a. Pentru studiul mişcării pe A1A2 în absenţa rezistenţei aerului, se alege

sistemul de axe Oxy ca în fig. 9.8, şi se scriu succesiv relaţiile:
m&r& = mg sau &r& = g . (g)
care se scriu sub forma ecuaţiilor diferenţiale, care integrate dau:
 x = C1 t + C3
&x& = 0  x& = C1 
 ⇒ ⇒ t2 (h)
 y
&& = − g  y
& = − gt + C 2  y = − g + C2t + C4
2
Condiţiile iniţiale în A1 privind poziţia şi viteza la momentul t = 0 sunt:
x(0 ) = x0 = 0, v0 x = x& (0 ) = v1 ,
(i)
y (0 ) = h, v0 y = y& (0 ) = 0,
Se obţine sistemul de ecuaţii şi soluţiile :
0 = 0 + C3 C1 = v1
h = 0 + 0 + C C = 0
  2

4
⇒  (j)
v1 = C1 C3 = 0
0 = 0 + C 2 C 4 = h
Soluţiile ecuaţiilor mişcării sunt:
(
 x = v1 t = v02 + 2 Rg t

)  x& = v1 = v02 + 2 Rg
 t2  (k)
y = −g + h  y& = − gt
 2
Traiectoria mişcării este o parabolă:
g 2
y=− x + h, (l)
2v12
care are vârful în A1 şi intersectează axa Ox în punctual A2 de abscisă:
2hv12 2h(v02 + 2 Rg )
xA2 = =
g g
xA2 2h
la momentul t1 dat de : t1 = = (m)
v1 g
Dcei viteza punctului în A2 este:
v A = x& 2 (t1 ) + y& 2 (t1 ) = v02 + 2 g ( R + h)
2
(n)
2.b. Pentru studiul mişcării pe A1A2, în ipoteza că rezistenţa aerului este de
forma R = −kmv , ecuaţiile de mişcare conduc la:
m&r& = mg − kmv sau &r& = g − kv (o)
ecuaţiile diferenţiale ale mişcării în proiecţii pe cele două axe sunt:
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 130

 &x& + k x& = 0
 (p)
 &y& + k y& = − g

Soluţiile generale ale ecuaţiilor (p) sunt:

 x = C1 + C 2 e − k t ;

 g (q)
 y = C3 + C 4 e − k t ;
−k t

prin derivare rezultă vitezele

g
x& = − kC2 e − k t ; y& = − kC4 e − k t − ; (r)
k
Condiţiile iniţiale (poziţia şi viteza punctului în A1) sunt :
x(0 ) = 0 x& (0 ) = v1
(s)
y (0 ) = h y& (0 ) = 0
care dacă se introduc în ecuaţiile (q) şi ( r) se obţin constantele de
v g g
integrare: C1 = − C 2 = − 1 , C3 = h + 2 , C 4 = − 2
k k k
Ecuaţiile (q) devin:
v v02 + 2 Rg
x = 1 (1 − e − k t ) = (1 − e −k t );
k k (t)
g g
y = 2 (1 − e − k t ) − t + h;
k k
Eliminând timpul din primele două ecuaţii (8.64) se obţine ecuaţia
traiectoriei sub formă explicită:
gx g  kx 
y= + ln1 −  + h (u)
k v1 k  v1 
Se observă că curba traiectoriei admite o asimptotă verticală a cărei
ecuaţie se deduce când t → ∞ în ecuaţiile parametrice (t):
v1
x = xF = . (v)
k
Prin derivarea relaţiilor (8.64) se deduc componentele vitezei:
v x = x& = v1 e − k t ;
g + k v1 − k t g (w)
v y = y& = e − ;
k k
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 131

9.9. Se consideră un punct material de masă m care se deplasează cu frecare

(µ ≠ 0) pe drumul AOA1= l, cu viteză iniţială vo. După ce parcurge fără frecare,
drumul pe arcul de cerc A1 A2 (de rază R), părăseşte cercul şi continuă
deplasarea în aer(fig. 9.9). Se cere:
1) Să se studieze mişcarea pe A0A1, deteminâdu-se viteza în A1 (V1), folosind
atât ecuaţia de mişcare cât şi teorema de variaţiei a energiei cinetice.
2) Să se studieze mişcarea pe porţiunea A1A2, determinându-se unghiul la centru
α şi viteza în punctul A2 unde punctul se desprinde de cerc.
Rezolvare:
1) Ecuaţia vectorială de mişcare pe
A0 v0 A1 v1
A0A1 se scrie:
m &r& = G + N + T (a) A2
α R
care proiectată pe axele x şi y: C

m&x& = −T
 (b)
m&y& = − mg + N Fig. 9.9

la care se asociază:
y = 0 (⇒ &y& = 0 ) , condiţia geometrică şi
T = µN , condiţia fizică ( de frecare). y
N
Prin urmare, din a doua ecuaţie (b) v0 T A1 x
A0
avem: N = mg ⇒ T = µmg G

Înlocuind pe T în ecuaţia primă din (b) Fig. 9.9.a

aceasta devine:
t2
&x& = −µg ⇒ x& = −µgt + C1 ⇒ x = −µg + C1t + C 2
2
Introducând condiţiile iniţiale (t = 0 ⇒ x(0 ) = 0, x& (0 ) = v0 ) se obţine:
C1 = v0, C2 = 0
şi legile de mişcare ale spaţiului şi vitezei:
t2
x = −µg + v0 t , v = −µgt + v0 (c)
2
sau eliminând timpul legea viteză-spaţiu:
v = v02 − 2µgx (d)

Pentru x = x A = L se obţine viteza în A1 : v1 = v02 − 2µgL

1
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 132

Iar din teorema energiei (şi condiţia v0 > 2µgL ): E A − E A = LA A1

1 0 0

mv12 mv02
adică: − = −T ⋅ L = −µmgL şi se obţine aceeaşi expresie pentru v1:
2 2
v1 = v02 − 2µgL
2) Ecuaţia vectorială privind mişcarea pe arcul de cerc A1A2 (Fig. 9.9.a) este:
m&r& = G + N (e)
A1 v1
N care proiectată pe axele naturale se scriu:
M
mv& = mg sin θ
 2
 v (f)
m ρ = mg cos θ − N
v
A2
α 
τ
C G Prima ecuaţie din (f) v& = g sin θ ,
ν Fig. 9.9.b dv dv dθ v dv
unde v& = = ⋅ = , devine:
dt dθ dt R dθ
v2
vdv = Rg sin θdθ care integrată ⇒ = − Rg cos θ + C1 iar din condiţiile
2
v12
iniţiale (t = 0, θ (0) = 0, v(0) = v1) se obţine C = + Rg şi prin urmare legea
2
viteză-spaţiu se scrie: v = 2 Rg (1 − cos θ ) + v1
2
(g)
Înlocuind (g) şi ρ = R în ecuaţia a doua din (f) se obţine:
2
mv
N = mg (3 cos θ − 2 ) − 1
(h)
R
Formulele (g) şi (h) reprezintă viteza şi reacţiunea nominală într-un
punctoarecare de pe arcul A1A2. Presupunând că în A2 mobilul părăseşte cercul,
se impun condiţiile: θ = α ⇒ N= 0 şi v = v A = v2 , iar (g) şi (h) se scriu:
2

v2 = 2 Rg (1 − cos α ) + v12


 mv12 (i)
0 = mg (3 cos α − 2 ) −
 R
obţinându-se:
v12 + 2 Rg 2 Rg + v12 2 Rg + v02 − 2µgL
cos α = ⇒ v2 = ⇒ v2 = (j)
3Rg 3 3
Observaţie: Dacă se impune condiţia: 0 < cos α ≤ 1

Rezultă limitele vitezei v0 : 2µgl < v0 < Rg + 2µgl (k)

PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 133

9.10 Se consideră un punct material de masă m, care se deplasează pe

interiorul sfertului de cerc A0A1, de rază R, fără frecare (µ = 0) , cu viteza iniţială
v A = v0 , după care continuă mişcarea pe verticală în aer. Se cer:
0

1) Mişcarea pe A0A1 folosind atât ecuaţia de mişcare cât şi teorema de variaţiei

a energiei cinetice.
2) Mişcarea pe verticală A1A2, determinând înălţimea maximă la care ajunge
mobilul de masă m, în cazurile:
a) asupra punctului acţionează numai forţa de greutate G = mg
b) asupra punctului acţionează atât forţa de greutate G = mg cât şi forţa de
rezistenţă a aerului având forma R = − kmv .
c) asupra punctului acţionează atât forţa de greutate G = mg cât şi forţa de
v
rezistenţă a aerului având forma R = − kmv 2 .
v
A2
Rezolvare:
1) Ecuaţia vectorială de mişcare pe A0 A1 este:
r r r
m&r& = mg + N (a) A1
R
C
care proiectată pe axele naturale conduce la : α

θ
mv& = − mg sin θ, M
 2
 v (b)
m ρ = − mg cos θ + N A0 v0

Fig. 9.10.
Ţinând seama de condiţia geometrică ρ = R
şi de faptul că:
dv dv dθ dv v dv ν v1
v& = = ⋅ =ω = A1
dt dθ dt dθ R dθ R
C
Sistemul (2) devine τ
N
 v dv θ
v
 R dθ = − g sin θ v0 M
 2 (c) A0
m v = − mg cos θ + N G
 R
Prima ecuaţie se scrie: Fig. 9.10.a
v2
vdv = − Rg sin θdθ ⇒ = Rg cos θ + C
2
unde constanta de integrare C se determină din ecuaţiile iniţiale:
v2
t = 0, v(0) = vo, θ(0) = 0: C = − Rg
2
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 134

prin urmare: v = v02 + 2 Rg (cos θ − 1) (d)

Utilizând şi a doua ecuaţie a sistemului se obţine reacţiunea normală:
mv02
N = mg (3 cos θ − 2 ) + (e)
R
Atât v cât şi N au fost obţinute pentru o poziţie oarecare a mobilului,
având unghiul θ = θ(t ) .
π
Pentru a găsi viteza în A1 se înlocuieşte în (d) θ = şi se obţine:
2
v A = v1 = v0 − 2 Rg
1
2
(f)
Această viteză se poate obţine şi utilizând teorema de variaţie a energiei
cinetice:
mv12 mv02
E A − E A = LA A ⇒ − = − mgR
1 0 0 1
2 2
de unde se obţine pentru v1 aceeaşi expresie (f) pentru v1 : v A = v1 = v02 − 2 Rg
1

2) a. Studiul mişcării pe verticală în aer fără rezistenţa aerului

x
Într-o poziţie intermediară pe A1A2, ecuaţia vectorială de
mişcare este:
A2
r r &rr& = gr
m&r& = mg ,
care proiectată pe axa verticală A1x se scrie: &x& = − g . v
M2
Integrând succesiv de două ori avem; G

t2 R
x& = − gt + C1 , x = − g + C1t + C 2
2 v1

Punând condiţiile iniţale t = 0, x(0) = 0, x& (0 ) = v1 A1

se obţine: C1 = v1, C2 = 0,
iar legile de mişcare pentru viteza şi deplasare sunt: Fig. 9.10.b
gt 2
x=− + v1t , v = − gt + v1 (g)
2
Eliminând timpul t din cele două ecuaţii (g) se obţine : v = v12 − 2 gx
Expresia lui v1 este dată de (f). În punctul de înălţime maximă A2 avem:
v A = v2 = 0 ,
2
x A = xmax = h ,
2

iar din (6) rezultă:

v12 v 02
h= = −R (h)
2g 2g
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 135

2) b. Studiul mişcării pe verticală în aer cu rezistenţa aerului R = − kmv

Într-o poziţie intermediară pe A1A2 ecuaţia vectorială se scrie:
r&
& r r
mr = mg + kmv , care proiectată pe axa A1x conduce la ecuaţia diferenţială
neomogenă:
&x& + kx& = − g (i)
a cărei soluţie generală are forma:
g 
x = C1 + C 2 e − kt − t 
k 
 (j)
g 
x& = v = −C 2 k −
k 
Punând condiţiile iniţiale: x(0) = 0, x& (0 ) = v1 se obţin constantele de
kv + g
integrare: C1 = −C 2 = 1 2
k
care introduse în (9) se obţine :
  v1 g  g
 x =  k + k 2 (1 − e ) − k t
− kt

  
 (k)

v = x& =  v + e − g  − kt g
 
1
k k
Înălţimea maximă x A = hmax se obţine pentru v A = 0 , pentru
2 2
tA = t∗ :
2

1  kv  v0  g  kv1 
t ∗ = ln1 + 1  deci h= 1 − ln1 +  (l)
k  g  k  kv1  g 

2) c. Studiul mişcării pe verticală în aer cu rezistenţa aerului R = −kmv 2

Într-o poziţie intermediară pe A1A2, ecuaţia de mişcare vectorială se scrie:
m&r& = mg + kmv 2 (m)
care proiectată pe axa A1x ne conduce la ecuaţia diferenţială: &x& = − g − kx& 2
d 2 x dv
unde înlocuind &x& = 2 = si x& = v , avem:
dt dt
dv dv 1 v
= −(g + kv 2 ) ⇒ = − dt ⇒ arctg = −kt + C (n)
dt g g g
+v 2

k k k
Punând condiţiile iniţiale la t =0: v(0) =v1 se obţine :
1 v1
C= arctg (o)
g/k g/k
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 136

Înlocuind (o) în (n) se obţine legea de mişcare sub forma unei funcţii a
timpului t depinzând de viteza v:
arctg( v1 g / k ) − arctg( v g / k )
t= (p)
kg
Dacă în ecuaţia (n) se fac substituţiile:
dx dv dv dx dv
x& = = v( x(t ) ), &x& = = ⋅ =v
dt dt dx dt dx
se obţine ecuaţia diferenţială:
dv vdv
v = −(g + kv 2 ), = − dx
dx g + kv 2
(q)
1
⇒ ln (g + kv ) = − x + C
2

2k
1
Din condiţiile iniţiale la t = 0: x(0) = 0, v(0) = v1 se obţine: C = ln(g + kv12 )
2k
Deci legea de mişcare sub forma unei funcţii a deplasării x de viteza v se scrie:
1 g + kv12
x = ln (r)
2k g + kv 2
În A2 avem: v = v A 2 = 0 , x A 2 = h şi rezultă înălţimea maximă:
1  kv12 
h = ln1 +  (p)
2k  g 

9.11. Se consideră un punct material de masă m care se deplasează pe un plan

înclinat cu unghiul α , cu frecare (µ ≠ 0 ) , pornind din A0 cu viteza iniţială vo
După ce ajunge în A1 îşi continuă drumul în aer.(fig. 9.11.a). Se cere:
1) Să se determine legea de mişcare pe A0A1 , folosind atât ecuaţia de mişcare
cât şi teorema de variaţiei a energiei cinetice.
2) Să se determine legea de mişcare în aer pe A1A2 , în cele două cazuri:
a) când se neglijează rezistenţa aerului ;
b) când rezistenţa aerului are forma R = − kmv .

v1 N A1
A1
L y A x
T
v0 v0 G
A0 α α
A0
A2

Fig. 9.11.a Fig. 9.11.b

PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 137

Rezolvare:
1. În cazul urcării pe planul înclinat, se alege sistemul de axe Oxy cu originea în
A0 şi axa Ox pe direcţia planului în sensul mişcării, ca în fig. 9.2.b şi se
eliberează punctul de legături introducându-se forţele de legătură
N si T (T = µN ) (conform axiomei legăturilor).
Ecuaţia diferenţială a mişcării pe A0A1, în proiecţii pe axe se scrie:
m&x& = − m g sin α − T ;
(a)
m &y& = − mg cos α + N ,
Ecuaţia traiectoriei (condiţia geometrică) este: y = 0 ( y& = 0; &y& = 0 )
Condiţia fizică a frecării este: T = µN , care introduse în (a) conduc la:
N = mg cos α
(b)
&x& = − g (sin α + µ cos α )
Integrând succesiv de două ori ultima ecuaţie (b), se obţine:
x& = − g (sin α + µ cos α )t + C1 ,
1 (c)
x=− (sin α + µ cos α )gt 2 + C1t + C2 .
2
Dacă se introduc condiţiile la momentul iniţial t = 0 :
x (0) = 0, x& (0 ) = v0 , rezultă constantele de integrare: C1 = v0 , C2 = 0 .
Legea de mişcare este dată de:
1
x( t ) = v0t − (sin α + µ cos α )gt 2 (d)
2
v( t ) = x&( t ) = v0 − (sin α + µ cos α )gt .
Eliminând parametrul t din ecuaţiile (d) se obţine:
v( x ) = v02 − 2 xg(sin α + µ cos α ) (e)
În punctul A1 avem: xA1 = L şi viteza devine:
v1 = v02 − 2 Lg (sin α + µ cos α ) (f)
Acelaşi rezultat se obţine dacă se aplică teorema de variaţie a energiei
cinetice: E1 − E0 = L0−1
1 1
unde: E1 = mv12 , E0 = mv02
2 2
L0−1 = ∫ F ⋅ dr = ∫ [(− G sin α − T )i + (− Gcos α + N ) j ] ⋅ (dxi )
0 −1 0 −1

L0−1 = (− G sin α − T )L = − mgL(sin α + µ cos α )

Înlocuind, obţinem aceeaşi relaţie (f) pentru v1.
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 138

2) a. Pentru studiul mişcării pe A1A2 în absenţa rezistenţei aerului, se alege

sistemul de axe Oxy ca în fig. 9.8, şi se scriu succesiv relaţiile:
m&r& = mg sau &r& = g . (g)
care se scriu sub forma ecuaţiilor diferenţiale, care integrate succesiv conduc la:
&x& = 0 y v1

 &y& = − g A1
 x& = C1 α
 (h)
 y& = − gt + C 2 Lsin α
G

 x = C1 t + C3
 O A2 x
 t2
 y = − g 2 + C 2 t + C 4
Fig. 9.11.c

Condiţiile iniţiale în A1 privind poziţia şi viteza la momentul t = 0 sunt:

x(0 ) = x0 = 0 , v0 x = x& (0 ) = v1 cos α
(i)
y (0 ) = L sin α , v0 y = y& (0 ) = 0 sin α
Se obţine sistemul de ecuaţii şi soluţiile corespunzătoare pentru
constantele de integrare C1, C2, C3, C4:
0 = 0 + C3 C1 = v1 cos α
 L sin α = 0 + 0 + C C = v sin α
  2 1

4
⇒  (j)
 v 1 cos α = C 1  C 3 = 0
v1 sin α = 0 + C 2 C 4 = L sin α
Soluţiile ecuaţiilor mişcării sunt:
 x = v1 cos α ⋅t
 v x = x& = v1 cos α
 gt 2  (k)
 y = − + v1 sin α ⋅ t + L sin α v y
= y
& = − gt + v1
sin α
2
Eliminând timpul din primele două ecuaţii rezultă traiectoria mişcării:
g
y=− x 2 + tgα ⋅ x + L sin α , (l)
2( v1 cos α ) 2

care este o parabolă (fig. 9.11.c) având vârful în V (vy=0):

v v12  2 
xV = 1 tgα; yV = sin 2 α − 1 + L sin α
g 2g  cos α 
şi care intersectează axa Ox în punctual A2 (y=0) la momentul t1 dat de :

t1 =
1
g
[v1 sin α + v12 sin 2 α + 2 Lg sin α ] (m)

Deci viteza punctului în A2 este: v A = x& 2 ( t1 ) + y& 2 ( t1 ) = v12 + 2 Lg sin α

2
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 139

2) b. Pentru studiul mişcării pe A1A2, în ipoteza că rezistenţa aerului este de

forma R = −kmv , ecuaţiile de mişcare conduc la:
m&r& = mg − kmv sau &r& = g − kv (n)
ecuaţiile diferenţiale ale mişcării în proiecţii pe cele două axe sunt:
 &x& + k x& = 0 y
 (p)
 &y& + k y& = − g v1
A1
Soluţiile generale ale ecuaţiilor (p) sunt:
 x = C1 + C 2 e − k t ; α

 g (q)
y = C + C e −k t
− t ; G
 3 4
k Lsin α
Prin derivare rezultă vitezele
x
x& = − kC2 e −kt
;
O A2 F
g (r)
y& = − kC4 e −k t
− ; Fig. 9.11.c
k
Condiţiile iniţiale (poziţia şi viteza punctului în A1) sunt aceleaşi ca la
punctul precedent:
x(0 ) = x0 = 0 , v0 x = x& (0 ) = v1 cos α
(s)
y (0 ) = L sin α , v0 y = y& (0 ) = 0 sin α
Dacă se introduc în ecuaţiile (q) şi ( r) se obţin constantele de integrare:
v cos α v k sin α + g
C1 = − C 2 = − 1 , C3 = 1 + L sin α ,
k k2
v k sin α + g
C4 = − 1
k2
Ecuaţiile (q) devin:
v cos α
x= 1 (1 − e −k t )
k
(t)
v1k cos α + g g
y= 2
(1 − e −k t ) − t + L sin α;
k k
Eliminând timpul din primele două ecuaţii (t) se obţine ecuaţia traiectoriei
sub formă explicită:
 g  g  kx 
y = 1 +  x + ln1 −  + L sin α (u)
 v1k cos α  k  v1 cos α 
Se observă că curba traiectoriei admite o asimptotă verticală a cărei
ecuaţie se deduce când t → ∞ în ecuaţiile parametrice (t):
v cos α
x = xF = 1 . (v)
k
Prin derivarea relaţiilor (t) se deduc componentele vitezei:
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 140

v x = x& = v1 cos α e − k t ;
v1k cos α + g − k t g (w)
v y = y& = e − ;
k k
Deci viteza punctului se scrie: v = x& 2 ( t ) + y& 2 ( t ) (x)

9.12. Se consideră un punct material de masă m care se deplasează în planul

vertical xOy sub acţiunea unei forţe orizontale proporţională cu depărtarea
faţă de originea O a sistemului de axe considerat ( F = kxi ) . La momentul
iniţial (t=0) porneşte din punctul A0 situat pe axa Oy, OA0=h, cu viteza iniţială
vo paraelă cu Ox (fig.9.12).
Se cere să se studieze mişcarea pe A0A1 , distanţa OA1 unde cade punctul,
precum şi viteza de impact în A1.
Rezolvare
Pentru studiul mişcării în raport cu
y sistemul de axe Oxy din fig. 9.12,
A0 v 0 ecuaţiile de mişcare se scriu:
A F m&r& = mg + F sau
(a)
&r& = − gj + k xi
G m
sau sub forma ecuaţiilor
diferenţiale:
A1 x
 k
O &x& = x
 m (b)
Fig. 9.12
 &y& = − g
unde dac se notează: ω2 = k / m conduce la:
 x = C1 e ωt + C 2 e −ωt
 &x& − ω x = 0
2
  x& = ωC1 e ωt − ωC 2 e −ωt
 ⇒  t 2 ⇒ (c)
 y
&& = − g  y = − g + C t + C  y
& = − gt + C 3

3 4
2
Condiţiile iniţiale în A0 (poziţia şi viteza la momentul t = 0) sunt:
x(0 ) = x0 = 0 , v0 x = x& (0 ) = v0 ,
(d)
y (0 ) = h , v0 y = y& (0 ) = 0 ,
Se obţine sistemul de ecuaţii şi constantele C1, C2, C3, C4:
0 = C1 + C 2  v
 C1 = −C 2 = 0
h = 0 + 0 + C 2ω
 
⇒ C3 = 0
4
 (e)
v
 0 = ω( C1
− C 2
) C = h
0 = 0 + C3  4

Soluţiile particulare ale ecuaţiilor mişcării sunt:
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 141

 v 0 ωt m  k 
x = ( e − e −ωt ) = v0 ⋅ sh t    k 
 2ω k m  x
& = v ⋅ ch t 
   
0
m (f)
 
 t 2
&
 y = − g + h  y = − gt
2
Eliminând parametrul timp t din ecuaţiile (f) se obţine ecuaţia traiectoriei:
 2( h − y )
t =
 g
 (g)
x = v m  2 k ( h − y ) 
⋅ sh 
 0
k mg
  
Punând condiţia y=0 se obţine din (g) distanţa OA1 unde cade punctul:
 m  2kh 
 x A1 = v0 ⋅ sh 
 (h)
 k  mg 
Viteza într-un punct oarecare A al traiectoriei este:
{v = x& 2 + y& 2 = v02 ⋅ ch 2 ( )
k / m ⋅ t + g 2t 2 (i)

Punând condiţia y=0 se obţine din (f) timpul t1 = 2h / g după care

punctul ajunge în A1. Înlocuind în expresia (i) se obţine viteza de impact :
  2kh 
v1 = v0 ⋅ ch   + 2 gh
2 2
 (j)
  mg 

9.13. Se consideră un punct material de masă m care se deplasează în planul

vertical xOy fiind atras de originea O de o forţă proporţională cu depărtarea
faţă de originea O a sistemului de axe considerat ( F = − mk 2 OA ) . La momentul
iniţial (t=0) porneşte din punctul A0 situat pe axa Oy OA0=h, cu viteza iniţială
vo paraelă cu Ox (fig.9.13). Se cere să se studieze mişcarea pe A0A1 , distanţa
OA1 unde cade punctul, precum şi viteza de impact în A1.
y
A0 v0 Rezolvare
A Pentru studiul mişcării în raport cu
F sistemul de axe Oxy din fig. 9.13,
ecuaţiile de mişcare se scriu:
h G m&r& = mg + F sau
(a)
&r& = − gj − mk 2 xi − mk 2 yj
A1 x
sau sub forma ecuaţiilor
O
diferenţiale:
Fig. DP1.13
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 142

&x& + k 2 x= 0
 (b)
 &y& + k y = − g
2

având soluţii generale de forma:

 x = Ae ikt + Be − ikt  x = C1 cos kt + C2 sin kt
 
 g sau :  g (c)
 y = C e ikt
+ D e −ikt
−  y = C 3 cos kt + C 4 sin kt −
k2 k2
 x& = −kC1 sin kt + kC2 cos kt
respectiv derivatele:  (d)
 y& = −kC3 sin kt + kC4 cos kt
Condiţiile iniţiale în A0 (poziţia şi viteza la momentul t = 0) sunt:
x(0 ) = x0 = 0 , v0 x = x& (0 ) = v0 ,
(e)
y (0 ) = h , v0 y = y& (0 ) = 0 ,
Se obţine sistemul de ecuaţii şi constantele C1, C2, C3, C4:
0 = C1 C1 = 0  g
 v0 = kC2  C3 = h + 2
 g  ⇒  v0  k (f)
 h = C 3
−  0 = kC 4 C =
 2 k C 4 = 0
k2
Soluţiile particulare ale ecuaţiilor mişcării sunt:
 v0
 x = sin kt  x& = v0 cos kt
k 
 ;   g (g)
 g 
 y =  h + cos kt − g  y
& = −  kh + sin kt
   k
 k 
2 2
k
Eliminând parametrul timp t din ecuaţiile (g) se obţine ecuaţia traiectoriei:
2
 g
y+ 2 
x2
+
k 
=1 (h)
 v0  2  g 2
  h + 2 
k  k 
Punând condiţia y=0 se obţine din (h) distanţa OA1 unde cade punctul:
 v0 g2
x
 A1 = 1 − (h)
 k ( k 2
h + g ) 2

Viteza într-un punct oarecare A al traiectoriei este:

  g
2

v = x& + y& = v0 ⋅ cos kt +  kh +  sin kt

2 2 2 2 2
(i)
  k
g
Punând condiţia y=0 se obţine din (g) timpul t1 = arc cos , după
g + k 2h
care punctul ajunge în A1. Înlocuind în expresia se obţine viteza de impact :
 g2
v1 = v0 ⋅ + ( g + k 2 h )( k 2 h 2 − 2 gh )
2
(j)
 ( g + k 2
h ) 2
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 143

9.14. Se consideră o sferă M de de greutate G=mg legată printr-un fir

inextensibil de un punct fix A, care descrie o circumferinţă orizontală, având
viteza constantă v0. Se cere să se determine: tensiunea din fir S, viteza sferei şi
timpul T în care aceasta descrie o circumferinţă completă, dacă se cunoaşte
lungimea firului L şi unghiul α dintre fir şi verticala care trece prin A.
(fig.9.14).
Rezolvare
Ecuaţia vectorială a mişcării se scrie:
A m&r& = mg + S (a)

S Pentru studiul mişcării se priiectează ecuaţia (a)

β pe axele sistemului Frenet (naturale) ca în fig.
α 9.14, sub forma:
v0
υ mv& = 0
O τ  2
M  v
G m = S sin α (b)
 ρ
0 = S cos α − mg
Fig. 9.14
Din prima ecuaţie rezultă v=v0=const
mg
Din ultima ecuaţie rezultă: S= = const . (c)
cos α
Înlocuind în a doua ecuaţie raza de curbură ρ = L sin α , se obţine:
SL sin 2 α Lg sin 2 α
v =
2
= sau:
m cos α
Lg sin 2 α
v= ( = v0 = cons tan t ) (d)
cos α
Perioada mişcării este raportul dintre lungimea cercului (L sinα) şi viteză:
2π ⋅ L sin α L cosα
T= = 2π (e)
v g

9.15. Se consideră un punct material (o bilă) de masă m care pleacă din A0 în

tubul A0A3 înclinat cu ungiul α cu viteza iniţială vo , cu frecare (µ ≠ 0 ) . Când
ajunge în A1 atinge capătul unui resort de constantă elastică k, pe care îl
comprimă (fig. 9.15.a). Se cere să se determine lungimea de comprimare L,
dacă se cunosc: α, µ, k, a=A0A1
Rezolvare:
Forţele care acţionează pe cele două tronsoane A0A1 şi A1A2 sunt
reprezentate în fig. 9.15. b şi c.
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 144

A1 A2
A3 A1 x
x N
A2 N
A1
A1 y T
A
v0 A0 T y
v0 A
G
α G Fe
A0 α A0 α
a. b. c.
Fig. 9.15

a. Pe primul tronson A0A1 se aplică teorema de variaţie a energiei

cinetice:
E1 − E0 = L0−1 , (a)
1 1
unde: E0 = mv02 , E1 = mv12 (b)
2 2
L0−1 = ∫ F ⋅ dr = ∫ [(− G sin α − T )i + (− Gcos α + N ) j ] ⋅ (dxi )
0−a 0− a

L0−1 = (− G sin α − T )a
Întrucât T = µN = µmg cos α , se obţine viteza în punctul A1:
v1 = v02 − 2ag(sin α + µ cos α ) (c)
b. Pe al doilea tronson A1A2 se aplică tot teorema de variaţie a energiei
cinetice:
E2 − E1 = L1− 2 ,
1
unde: E1 = mv12 , E2 = 0 (d)
2
L1− 2 = ∫ F ⋅ dr = ∫ [(− Gsin α − T − Fe )i + (− Gcosα + N ) j ] ⋅ (dxi )
0− L 0− L

unde: Fe=kx iar lucrul mecanic al forţei elastice a arcului este

L
kL2
dLe = − Fe dx = −kxdx ⇒ Le = − ∫ kxdx = −
0 2
kL2
L1− 2 = (− Gsin α − T )L −
2
Rezultă o ecuaţie de gradul II în L:
kL2 + 2mg ( sin α + µ cos α )L − mv12 = 0 având soluţia:
− mg ( sin α + µ cos α ) + [mg ( sin α + µ cos α )] 2
+ mkv12
L= (e)
k
unde v1 este dat de relaţia (c).
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 145

9.16. Se consideră un punct material de masă m care se deplasează pe un plan

înclinat cu unghiul α , cu frecare (µ ≠ 0 ) şi rezistenţa aerului de forma
v
R = − kmgv 2 , pornind din A0 cu viteza iniţială vo. Se cere să se determine
v
viteza cu care trece corpul prin poziţia iniţială A0 , la înapoiere.

N
A1 A1
A x
L y T
R
v0 v0 G
A0 α α
A0≡O

Fig. 9.16.a Fig. 9.16.b

Rezolvare:
a) pentru urcare se alege sistemul de axe Oxy cu originea în A0 şi axa Ox pe
direcţia planului în sensul mişcării, ca în fig. 9.16.b şi se eliberează punctul de
legături introducându-se forţele de legătură N R si T (T = µN ) . Ecuaţia
diferenţială a mişcării pe A0A1, în proiecţii pe axe se scrie:
m&x& = − m g sin α − T − kmgv 2 ;
(a)
m &y& = − mg cos α + N ,
Condiţia geometrică se scrie: y = 0 ( y& = 0; &y& = 0 ) (b)
Condiţia fizică a frecării este: T = µN , (c)
&x& = − g (sin α + µ cos α ) − kgv 2
rezultă: (d)
N = mg cos α
Dacă în prima ecuaţie (b) se face substituţia:
dv dv dx dv
&x& = = ⋅ =v (e)
dt dx dt dx
rezultă o ecuaţie diferenţială cu variabile separabile:
dv
v = − g (sin α + µ cos α + kv 2 ) (f)
dx
d (sin α + µ cos α + kv 2 )
sau = −2 gk ⋅ dx (g)
(sin α + µ cos α + kv 2 )
având soluţia: ln(sin α + µ cos α + kv 2 ) = −2 gkx + C (h)
Dacă se introduc condiţiile la momentul iniţial (t = 0) :
x (0) = 0, x& (0 ) = v0 ,
rezultă constanta de integrare: C = ln(sin α + µ cos α + kv02 )
PROBLEME REZOLVATE DE MECANICĂ 146

Se obţine legea de mişcare sub forma:

1 sin α + µ cos α + kv02
x= ln (i)
2 gk sin α + µ cos α + kv 2
În punctul A1 avem condiţiile: x1 = L şi v1=0 , rezultă
1  kv02 
L= ln1 +  (j)
2 gk  sin α + µ cos α 
b. La întoarcere avem următoarele ecuaţii
diferenţiale proiectate pe noile axe y
Ox şi Oy (O≡A1):
A1≡O
m&x& = m g sin α − T − kmgv 2 ; N T
R
(k) x
m &y& = − mg cos α + N , A
A0 G
Dacă se introduc condiţia geometrică: α
y = 0 ( y& = 0; &y& = 0 ) şi condiţia fizică a
frecării ( T = µN ), rezultă :
&x& = g (sin α − µ cos α ) − kgv 2 Fig. 9.16.c
(l)
N = mg cos α
dv dv dx dv
Dacă în prima ecuaţie (l) se face substituţia: &x& = = ⋅ =v ,
dt dx dt dx
se obţine analog o ecuaţie diferenţială cu variabile separabile:
dv
v = g (sin α − µ cos α − kv 2 ) (m)
dx
având soluţia: ln(kv 2 + µ cos α− sin α ) = −2 gkx + C (n)
Dacă se introduc condiţiile la momentul iniţial (t = 0): x (0) = 0, şi
x& (0 ) = v1 = 0 , rezultă constanta de integrare: C = ln( µ cos α − sin α )
Se obţine legea de mişcare sub forma:
1 µ cos α − sin α
x= ln 2 (o)
2 gk kv + µ cos α − sin α
În punctul A0 vom avea în acest caz condiţiile: xf = L şi v=v0f , rezultă
1 µ cos α − sin α
L= ln 2 (p)
2 gk kv0 f + µ cos α − sin α
Egalând cele două expresii obţinute pentru L (j) şi (p) se obţine v0f :
sin α − µ cos α
v 0 f = v0 (q)
kv + µ cos α + sin α
2
0