SC XXXXX SRL

Aprobat,
ADMINISTRATOR

INSTRUCTIUNI PROPRII
DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA
MASURI DE PRIM AJUTOR

I.P.S. 03

1
 PRINCIPII GENERALE
privind organizarea acţiunilor de prim ajutor la locul accidentului

1. Când NU sunteţi pregătit pentru acordarea măsurilor de prim ajutor şi vă găsiţi în preajma unui
accidentat, NU încercaţi să interveniţi cu orice preţ: aceasta constituie o gravă eroare.
 Chemaţi pe cel mai apropiat salvator!
 La ordinul salvatorului sosit, anunţaţi accidentul şi cereţi ajutor de specialitate!
 Anunţaţi cât mai repede posibil orice accident oricât de uşor ar părea, la cel mai apropiat post de prim
ajutor şi chemaţi salvatorul (salvatorii) respectiv (respectivi)!
 Organizaţi protecţia victimei şi preveniţi extinderea stării de accident!
 Nu atingeţi victima (victimele)!

2. Prima obligaţie a fiecărui salvator este aceea de a asigura securitatea victimei (evitarea unei explozii,
electrocutări, striviri, etc.), de a elimina orice cauză imediată care ar putea acţiona în defavoarea ei.

3. Victima va fi deplasată de la locul accidentului numai dacă pericolul de accidentare continuă să existe şi
îi agravează starea.

4. Salvatorul trebuie să îndepărteze persoanele care prin agitaţia pe care o creează, prin acţiuni sau sfaturi
nepotrivite, dăunează salvării victimei, instituind un “baraj de securitate” marcat vizibil în jurul
victimei (victimelor).

5. Pe cât posibil, salvatorul îşi alege 1-3 persoane ca ajutoare, anunţând accidentul şi solicitând ajutor atât
în interiorul societăţii cât şi în afara ei.

6. Salvatorul va avea grijă să nu-şi pericliteze propria sănătate (să nu devină din salvator, victimă), el
trebuind să:
 cunoască regulile de aplicare a primului ajutor;
 să-şi păstreze calmul;
 să acţioneze energic, eficace şi rapid în luarea unor măsuri; să urmărească semnele vitale ale victimei
(prezenţa respiraţiei, a pulsului, starea de conştiinţă), să supravegheze în continuare efectele primului
ajutor acordat (restabilirea respiraţiei şi circulaţiei, oprirea hemoragiilor, starea pansamentelor,
imobilizarea fracturilor, poziţia de siguranţă).
 Să asigure intervenţiile necesare dacă survin modificări în starea victimei.

PRIMUL AJUTOR
la locul accidentului privind leziuni ale ochiului şi otrăviri accidentale

CORPI STRĂINI ÎN OCHI

Nu se îndepărtează : - când particula este pe cornee; când particula este încastrată sau s-a lipit de globul
ocular; când particula nu poate fi văzută deşi ochiul este umflat şi doare.
Primul ajutor constă în:
- avertizarea persoanei să nu-şi frece ochiul
- cel care ajută îşi va spăla mâinile înainte de a acorda primul ajutor
- închiderea pleoapei şi acoperirea ochiului afectat cu un tampon pentru ochi sau cu un tifon (se poate
fixa bandajul cu banda adezivă astfel încât să se evite presiunea asupra ochiului).
- Solicitarea asistenţei medicale de specialitate

2
ARSURI ALE OCHIULUI
Acestea pot fi provocate de substanţe chimice corozive (acizi sau baze), solide sau lichide.
Primul ajutor constă în:
- punerea victimei în poziţie aşezat sau culcat, cu capul înclinat către spate şi întoarcerea uşoară a
capului spre partea laterală.
- acoperirea ochiului nelezat
- spălarea ochiului lezat cu apă călduţă sau rece (sau lapte) prin forţarea uşoară a depărtării
pleoapelor.
- ţinerea capului persoanei sub jetul de apă curgând uşor
- după spălare acoperirea ochiului lezat cu un pansament şi solicitarea asistenţei medicale.

OTRĂVIRI ACCIDENTALE
1. Acţionaţi cât mai repede!
2. Identificaţi substanţa otrăvitoare (căutaţi sticle, tablete, ambalaje de material otrăvitor, chiar şi voma).
3. Determinaţi cantitatea absorbită (estimativ, după mărimea ambalajului, număr pilule, cantitatea de substanţă
rămasă), determinaţi calea de intrare în organism (înghiţire, inhalare în plămâni, absorbţie prin piele,
injectare în sânge sau orice combinaţie de două sau mai multe metode), determinaţi timpul scurs.
4. Daca nu puteţi identifica imediat substanţa otrăvitoare, nu pierdeţi timpul, cereţi ajutor specializat.
5. Dacă ajutorul nu este disponibil de urgenţă, primul ajutor constă în eliminarea otrăvii sau reducerea
efectelor ei.
6. Otrăvurile înghiţite nu trebuie diluate. Dacă victima este conştientă, puneţi-o să-şi clătească gura, spălaţii
faţa pentru a îndepărta substanţa otrăvitoare/corozivă (în cazul celor solide sau pulberilor).
7. Nu provocaţi vărsături decât în cazurile când medicul indică acest lucru (substanţele corozive produc arsuri
la vomitare, iar produsele petroliere pot fi aspirate în plămâni ducând la pneumonii chimice grave).
Vărsăturile provocate mecanic sunt de obicei ineficiente.
8. Otrăvurile inhalate (gaze toxice) trebuie “curăţate” din plămâni cât mai repede posibil. Victima trebuie
transportată la aer curat, departe de sursa de otrăvire. În cazul când victima nu respiră se aplică
metodele de respiraţie cunoscute.
ATENŢIE!
În cazul intoxicaţiilor cu gaze şi vapori NU se aplică respiraţia “gură la gură”. Dacă în gură sau în jurul acesteia
se găsesc reziduuri otrăvitoare/corozive trebuie folosită o metoda de respiraţie artificială alternativă.
9. Otrăvurile absorbite prin piele trebuie îndepărtate prin spălare cu apă caldă şi săpun (se vor urmări în
special zona unghiilor şi a părului).
Otrăvurile injectate trebuie reţinute în zona de injectare. Se va menţine victima relaxată cu membrul afectat la
nivelul inimii pentru a întârzia absorbţia. Zona de la suprafaţă se spal

1. GENERALITATI
1.1 La inceperea programului de lucru, personalul trebuie sa se prezinte apt pentru desfasurarea
activitatilor incredintate conform atributiilor de serviciu si a fisei postului;
1.2 Prezentarea personalului la lucru in stare de ebrietate, oboseala avansata sau neechipat cu
echipamentul de protectie acordat (acolo aunde este cazul), conduce la neadmiterea la lucru si consemnarea ca
absent nemotivat pentru ziua respectiva.
1.3 Purtarea echipamentului individual de protectie acordat este obligatorie si va fi verificata de
conducatorul direct al locului de munca atat la incepere cat si in timpul desfasurarii programului de lucru.
1.4 Neutilizarea echipamentului individual de protectie sau a dispozitivelor de protectie corespunzatoare
sarcinii de munca, se sanctioneaza conform reglementarilor interne.

3
 1.5 Daca acest act de indisciplina grava a condus la accidentare profesionala, transformand riscul de
accidentare in cauza accidentarii, salariatul respectiv nu are drept sa solicite sub nici o forma, de la SC XXXXX
SRL, nici un fel de despagubire.

2. TRUSE DE PRIM AJUTOR

2.1 Punctele de lucru: birouri, ateliere, formatiile de lucru dislocate teritorial, autospecialele active vor fi
dotate cu truse sanitare de prim-ajutor.
2.2 Trusele de prim ajutor vor fi completate sau înlocuite pe mãsura utilizãrii lor sau expirãrii
termenului de valabilitate cu materiale consumabile, în conformitate cu reglementãrile în vigoare, de catre
conducatorii directi ai locurilor de munca.
2.3 Personalul angajat la firmã trebuie sã cunoascã, urmãtoarele mãsuri de prim - ajutor:
a) procedee de scoatere a accidentatului de sub actiunea curentului electric;
b) procedee de efectuare a respiratiei artificiale;
c) acordarea primului ajutor în caz de arsuri;
d) acordarea primului ajutor în caz de hemoragie;
e) acordarea primului ajutor în caz de fracturi;
f) transportarea corectã a accidentatului.
2.4 Personalul instruit trebuie sã intervinã, fãrã altã dispozitie, pentru acordarea primului ajutor în caz de
nevoie, actionând imediat si corect, sã anunte sefii ierarhici superiori si sã actioneze, dacã este cazul, pentru
interventia personalului medical de specialitate.

3. MASURI DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE ELECTROCUTARE

3.1 In cazul în care electrocutatul este în contact cu pãrti aflate sub tensiune, se vor lua urmãtoarele mãsuri:
a) în primul rând, trebuie efectuatã scoaterea electrocutatului de sub tensiune;
b) persoana care scoate electrocutatul de sub tensiune nu trebuie sã se expunã pericolului, tinând seama si de
faptul cã umiditatea face ca pericolul de electrocutare sã fie si mai mare;
c) persoana care scoate electrocutatul de sub tensiune trebuie sã întrerupã imediat tensiunea, dacã aparatul de
întrerupere sau dispozitivul de actionare a tensiunii este în apropiere;
d) dacã nu existã posibilitatea de întrerupere a tensiunii, indicatã la punctul (c) de mai sus, atunci persoana care
scoate electrocutatul de sub tensiune, punându-se în sigurantã împotriva atingerii accidentale a pãrtilor aflate
sub tensiune sau a efectului arcului electric, aruncã un conductor legat la pãmânt peste faze, provocând astfel un
scurtcircuit.
e) dacã nu existã nici una din posibilitãtile indicate mai sus la punctele (c) si (d), atunci persoana care scoate
electrocutatul de sub tensiune, se izoleazã fatã de pãrtile aflate sub tensiune (folosind mãnusi electroizolante si
o prãjinã electroizolantã din lemn uscat, plastic) si îndepãrteazã de pe electrocutat conductoarele aflate sub
tensiune, având grijã de a nu ajunge în contact direct sau prin intermediul altor elemente metalice cu pãrtile
aflate sub tensiune.
3.2 Când un electrocutat a rãmas suspendat, se vor lua mãsuri de prevenire a cãderii lui, înainte de a se
întrerupe tensiunea.
3.3 În cazul particular, când un electrocutat a rãmas suspendat pe un stâlp în centura lui de sigurantã si
cu respiratia pierdutã, sansele de salvare sunt mai mari, dacã persoana care acordã primul ajutor (fãrã riscul de a
intra el însusi sub influenta tensiunii) poate sã execute câteva insuflatii prin metoda gurã la gurã sau gurã la nas,
înainte de a începe coborârea de pe stâlp.
3.4 La jumãtatea coborârii se vor executa din nou câteva insuflatii, folosind una din metode. Respiratia
artificialã se va relua imediat ce electrocutatul a fost adus la sol.
3.5 Dacã persoana care acordã primul ajutor nu este în mãsurã de a aplica chiar pe stâlp respiratia
artificialã, atunci electrocutatul va fi coborât cât mai rapid posibil, fãrã a tine seama de pozitiile pe care le poate
lua electrocutatul în timpul coborârii.
4
 3.6 În toate cazurile se vor folosi mijloacele de protectie necesare.
3.7 Dupã ce electrocutatul cu respiratia pierdutã a fost scos de sub tensiune, trebuie sã i se facã imediat
respiratia artificialã si sã se anunte medicul.
3.8 Respiratia artificialã se executã atâta timp cât este necesar si suficient.
3.9 În timpul, pe parcursul si dupã executarea respiratiei artificiale se vor lua urmãtoarele mãsuri:
a) respiratia artificialã se executã local, nefiind indicat transportul electrocutatului;
b) se îndepãrteazã persoanele strãine;
c) se degajeazã de îmbrãcãminte electrocutatul la gât si la mijloc;
d) se degajeazã elementele de îmbrãcãminte care stânjenesc;
e) se scot dacã este cazul, ochelarii electrocutatului.
3.10 Când electrocutatul si-a revenit, nu se mai face respiratia artificialã, dar persoana care acordã
primul ajutor va rãmâne gata pregãtitã pentru o nouã interventie, în caz de încetinire a respiratiei
electrocutatului.
3.11 In caz de vomã, se lasã capul electrocutatului pe o parte pentru a permite degajarea gurii si a evita
astfel riscul de înãbusire.
3.12 Este interzis a se da de bãut apã electrocutatului, înainte ca acesta sã-si revinã complet.
3.13 Este interzis a se da bãuturi alcoolice.
3.14 Persoana care acordã primul ajutor trebuie sã stie cã un asemenea accidentat, prezintã uneori
miscãri convulsive în momentul revenirii si cã dupã revenire poate urma o nouã pierdere a respiratiei, ceea ce
necesitã o reluare a respiratiei artificiale
3.15 Este interzis a se abandona respiratia artificialã, înainte de aparitia semnelor specifice mortii,
semne pe care singur medicul le poate aprecia.
3.16 Ulterior revenirii respiratiei la normal, este necesar de a lãsa accidentatul sub supraveghere
medicalã.

4. RESPIRATIE ARTIFICIALA PRIN INSUFLARE DE AER

4.1 Metodele de respiratie artificialã prin insuflarea aerului de cãtre persoana care acordã primul ajutor
sunt:
a) respiratia artificialã gurã la gurã;
b) respiratia artificialã gurã la nas.
4.2 Cãile respiratorii ale unei persoane care si-a pierdut respiratia si al cãrui cap atârnã în fatã sunt în
general obturate (Fig.1.).

Fig.1 Pozitie incorecta a capului

5
 4.3 Cãile respiratorii se pot elibera, dacã se apleacã pe spate capul electrocutatului în hiperextensiune,
iar falca inferioarã este mentinutã usor în sus si în fatã, ca si când i s-ar plasa dintii inferiori înaintea dintilor
superiori (fig. 2).

Fig. 2 Pozitie buna a capului

4.4 Metodele de respiratie artificialã gurã la gurã sau gurã la nas se folosesc cu prioritate, dacã se
cunoaste bine modul de aplicare a lor; aceste metode se aplicã preferential fatã de metoda manualã în
urmãtoarele cazuri:
a) în toate cazurile în care utilizarea lor permite sã se câstige timp pentru efectuarea cât mai urgentã a
respiratiei artificiale;
b) în toate cazurile în care se presupune cã accidentatul este afectat si de leziuni asociate (fracturi, etc.).
4.5 Pozitia accidentatului trebuie sã fie asiguratã orizontal, pe un sol cât mai regulat si cu fata în sus;
dacã nu sunt îndeplinite aceste conditii atunci se va aplica metoda manualã de respiratie artificialã.
4.6 Persoana care face respiratia artificialã va sta lateral fatã de accidentat; pentru asigurarea unei treceri
libere a aerului prin cãile respiratorii ale accidentatului, persoana care efectueazã respiratia artificialã va executa
în prealabil, urmãtoarele operatii:
a) ridicarea cefei accidentatului (fig. 3)

fig.3
b) tragerea la maximum pe spate a capului accidentatului (fig. 4)

6
 fig.4
4.7 Pentru a se executa operatiile, persoana care face respiratia artificialã trebuie sã aibã.
a) una din mâini apãsatã puternic pe partea superioarã a fruntii, cu care apleacã pe spate capul accidentatului
si îl mentine în aceastã pozitie pe toatã durata respiratiei artificiale;
b) cu cealaltã mânã trage bãrbia accidentatului înspre fatã.
4.8 Metoda de respiratie artificialã gurã la gurã cuprinde.
a) timpul preparator;
b) timpul inspirator;
c) timpul expirator;
d) cadenþa;
e) mãsuri complementare.
4.9 În timpul preparator persoana care face respiratie artificialã:
a) inspirã profund aerul ( aproape dublul unei inspiratii normale );
b) bine permanent capul accidentatului în superextensie;
c) trage usor de bãrbia inferioarã si de bazã, pentru a mentine gura deschisã.
4.10 În timpul inspirator (insuflatia accidentatului) ale cãrui faze sunt ilustrate în fig. 5 si 6, persoana
care face respiratia artificialã executã:
a) aplicã gura bine deschisã în jurul gurii accidentatului, apãsând tare pentru a evita scãpãrile (fig.5);

Fig.5. Gurã la gurã. Amplasarea buzelor

persoanei care face respiratia artificialã (X).

b) trage usor de bãrbia si buza inferioarã a accidentatului, pentru a se i mentine gura deschisã;
c) obtureazã nãrile accidentatului, cu degetele mâinii cu care apasã pe frunte;
d) suflã aerul în gura accidentatului si verificã vizual cã toracele (capul pieptului) acestuia se ridicã suficient
(fig. 6).

7
 4.11 În timpul expirator (expiratia pulmonarã a accidentatului), persoana care face respiratia artificialã
executã urmãtoarele:
a) înceteazã de a obtura nasul accidentatului, astfel încît aerul sã poatã iesi din plãmînii acestuia prin
gurã si prin nas;
b) simultan ridicã capul, pentru a-si relua suflul (fig.7) si inspirã profund

Fig.7. Gurã la gurã.

Expiratia accidentatului. Inspiratia
persoanei care fare respiratie artificialã.

4.12 Cadenta insuflatiilor va fi de 12 – 15 ori pe minut, fiecare timp inspirator si expirator durând în
jur de 2 secunde.
4.13 Mãsurile complementare cuprind:
a) dacã în timpul unei insuflatii, toracele accidentatului nu se ridicã, atunci se verificã din nou pozitia corpului
si a cefei, înainte de a începe o nouã insuflatie;
b) dacã în timpul insuflatiilor, aerul pãtrunde în exces în plãmânul accidentatului, persoana care face respiratia
artificialã apasã usor pe stomac si se continuã insuflatia, aplecând bine capul accidentatului înspre spate.
4.14 Metoda de respiratie artificialã gurã la nas se poate aplica tot asa de bine ca si metoda gurã la gurã,
la care diferã doar modul de insuflatie al aerului.
8
 4.15 În timpul preparator, persoana care face respiratia artificialã:
a) inspirã profund aerul (aproape dublul unei inspiratii normale);
b) tine permanent capul accidentatului în hiperextensiune; închide gura accidentatului cu douã degete de la
mânã.
4.16 În timpul inspirator (insuflatia accidentatului), persoana care face respiratia artificialã executã
urmãtoarele:
a) aplicã gura sa bine deschisã în jurul nasului accidentatului, apãsând tare pentru a evita scãpãrile de aer (fig.
8);

Fig. 8. Gurã la nas. Amplasarea buzelor

persoanei care face respiratia artificialã (X).

b) obtureaza gura accidentatului cu un deget de la mâna cu care-i tine bãrbia;

c) suflã aerul în nasul accidentatului si verificã vizual dacã toracele (capul pieptului) acestuia se ridicã suficient
(fig. 9).

Fig. 9. Gurã la nas. Timpul inspirator al accidentatului. Gura accidentatului este obturatã cu un deget al mâinii
persoanei care face respiratia artificialã, cu care sustine bãrbia accidentatului

4.17 În timpul expirator (expiratia accidentatului), persoana care face respiratia artificialã:
a) înceteazã de a obtura gura accidentatului, astfel încît aerul sã poatã iesi din plãmânii acestuia, prin gurã si
prin nas.
b) simultan, ridicã capul, pentru a-si relua suflul si inspirã profund (fig. 10).

9
Fig. 10. Gurã la nas. Expiratia accidentatului. Inspiratia persoanei care face respiratia artificialã.

4.18 Cadenta insuflatiilor va fi de 12-15 ori pe minut, fiecare timp inspirator sau expirator având o
duratã de aproximativ 2 secunde.
4.19 Mãsurile complementare cuprind:
a) dacã în timpul unei insuflatii, toracele accidentatului nu se ridicã, atunci, se verificã din nou pozitia capului si
a cefei, înainte de a începe o nouã insuflatie;
b) dacã în timpul insuflatiilor, aerul pãtrunde în exces în plãmânii accidentatului, persoana care face respiratia
artificialã apasã usor pe stomacul acestuia si continuã insuflatia, tinând bine capul accidentatului înspre spate.
4.20 În anumite conditii, pozitia orizontalã a accidentatului nu este absolut necesarã, pentru aplicarea
metodelor de respiratie artificialã gurã la gurã sau gurã la nas de reanimare. Acestea se pot folosi si în pozitie
sezând sau verticalã, ultima fiind aplicabilã în cazul unui accidentat, care a rãmas atârnat în centura lui de
sigurantã si are respiratia pierdutã.
4.21 În cazul folosirii metodei sezânde, trebuie ca spatele accidentatului sã fie sprijinit de un genunchi
îndoit al persoanei care face respiratia artificialã (fig.11).

4.22 În aceste conditii persoana care face respiratie artificialã se plaseazã lateral de accidentat, în
genuflexsiune, la înaltimea bazinului acestuia, folosind unul din picioare drept rezemãtoare pentru accidentat,
apoi apleacã capul accidentatului înspre spate si:
a) cu o mânã îi sprijinã capul si îi obtureazã nasul;
b) cu cealaltã mânã petrecutã pe sub una din mâinile accidentatului îi tine gura deschisã.

10
 4.23 În cazul în care accidentatul este în pozitie verticalã de exemplu a rãmas pe un stâlp, la care este
legat cu centura de sigurantã, persoana care face respiratia artificialã se plaseazã lateral, putin deasupra
accidentatului suspendat (fig. 12).

4.24 Dacã aceasta este posibil, trebuie ca accidentatului sã i se aplice mai multe insuflatii chiar la locul
accidentului, numai dacã prin aceasta nu se riscã ajungerea persoanei care face respiratia artificialã în zona de
atingere a conductoarelor sub tensiune; apoi i se vor face din nou mai multe insuflatii, la jumãtatea distantei de
coborâre de pe stâlp.

5. RESPIRATIE ARTIFICIALA MANUALA

5.1 Metoda manualã de respiratie artificialã ,,Silvester modificatã’’ se aplicã în cazul în care nu este
posibilã aplicarea metodei gurã la gurã sau gurã la nas sau când acestea din urmã nu sunt bine cunoscute de
persoana care face respiratia artificialã.
5.2 Se vor respecta toate prevederile de la 3.1 privind degajarea electrocutatului.
5.3 Se vor respecta, deasemenea, toate prevederile de la 3.9 privind conditiile generale de aplicare a
metodelor de respiratie artificialã.
5.4 La aplicarea metodei de respiratie artificialã ,,Silvester modificatã’’ accidentatul este asezat pe
spate, cu un sul format din îmbrãcãminte sau cuverturã pusã sub el, la nivelul omoplatilor; sulul cu o grosime
de 8-10 cm se pune transversal fatã de accidentat.
5.5 Capul accidentatului va fi în hiperextensie si usor înclinat lateral (fig.13).

11
 5.6 Persoana care face respiratia artificialã se aseazã la capul accidentatului, cu un singur genunchi la
pãmânt. El va prinde bratele accidentatului în pumni si va trage de acestea în sus si apoi pe deasupra capului
accidentatului pânã le aduce jos.
5.7 În timpul expirator persoana care face respiratie artificialã aseazã antebratele accidentatului pe piept,
sub mameloane (sâni) si având mâinile sensibil verticale, apoi comprimã antebratele accidentatului pe piept
(fig. 14).

5.8 În timpul inspirator, persoana care face respiratia artificialã, tinând mâinile accidentatului întinse, le
duce în sus, apoi le trage deasupra capului accidentatului, pânã le face sã atingã solul, provocând astfel o
inspiratie a accidentatului (fig. 15).

12
 5.9 Fiecare ciclu complet de insuflatie se va efectua cu viteza de aproximativ 12 ori pe minut.
5.10 Când reapare respiratia normalã a accidentatului, se înceteazã respiratia artificialã.
5.11 Când respiratia normalã a revenit complet, accidentatul se mai lasã un timp în pozitia orizontalã, cu
capul jos si cu picioarele îndoite în sus.
5.12 Metoda ,,Silvester modificatã” poate fi substituitã în cazul în care se dispune de un aparat manual
portativ de respiratie artificialã; astfel, o respiratie artificialã începutã de urgentã prin metoda "Silvester
modificatã" poate fi continuatã cu acest aparat chiar pe perioada transportului accidentatului spre spital.
5.13 Masajul cardiac extern poate fi asociat, în anumite cazuri, cu respiratia artificialã, dar el nu poate fi
aplicat decât de personal medical competent.

6. MASURI DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE ARSURI

6.1 Arsurile pot proveni prin actiunea arcului electric, a focului sau a agentilor chimici.
6.2 Arsurile sunt de trei categori:
a) gradul I, ce prezintã înrosirea pielii;
b) gradul II, ce prezintã umflãturi pline cu lichid;
c) gradul III, arsuri profunde, cu sau fãrã carbonizãri.
6.3 Arsurile localizate, care nu sunt întinse pe suprafate mari si nu sunt nici profunde, se vor trata la fata
locului, avându-se în vedere urmãtoarele restrictii:
a) nu se va curãta locul cu obiecte aspre;
b) nu se va întrebuinta apã;
c) nu se vor deschide bãsicile cu lichid;
d) nu se vor aplica substante grase;
e) nu se vor folosi solutii cu acid picric.
6.4 Tratamentul local se aplicã astfel:
a) se vor înlãtura corpurile strãine de pe ranã si din jurul rãnii, cu ajutorul unei comprese sterile uscate;
b) se va spãla locul arsurii cu solutie de bromocet sau rivanol;
c) se va aplica un strat subtire de vatã hidrofilã, ce va fi sustinut cu un bandaj strâns usor, apoi se va transporta
accidentatul la cel mai apropiat punct sanitar.
6.5 La arsurile grave se tine seama de urmãtoarele restrictii:
a) nu se va dezbrãca accidentatul;
b) nu se va sufla (respira) desupra rãnilor, arsurilor;
c) nu se va aplica nici un tratament local;
d) se va acoperi accidentatul cu o pãnzã sterilizatã;
13
e) se va transporta de urgentã la un spital de specialitate.
6.6 În sezonul rece, se va evita rãcirea accidentatului.
6.7 În cazul arsurilor povocate de agenti chimici se va spãla locul arsurii cu foarte multã apã, dupã care:
a) pentru arsuri provocate de acizi, se va spãla locul cu o solutie de bicarbonat de sodiu 2%;
b) pentru arsuri provocate de substante alcaline, se va spãla locul cu o solutie de acid acetic 1% sau cu apã cu
otet (nouã pãrti apã si o parte otet);
c) pentru arsuri provocate de fosfor sau substante continând fosfor, se va spãla locul cu o solutie de sulfat de
cupru 5%;
d) pentru arsuri provocate de gudroane sau solutii cuprinzând gudroane, se va sterge locul cu tampoane de vatã
hidrofilã, îmbibate în eter, pentru a antrena particulele de gudron ce se aflã pe suprafata rãnii. Nu se va insista
dacã aderenta acestor pete este prea mare;
e) pentru toate situatiile de mai sus, se vor pansa rãnile cu pansament sterilizat, uscat si nu se vor aplica solutii.
Se va transporta, dacã este cazul, accidentatul la un spital apropiat, de specialitate.

7. MASURI DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE ASFIXIERE

7.1 Indiferent de natura lor, în caz de asfixieri, se vor lua urmãtoarele mãsuri:
a) scoaterea de urgentã a accidentatului din atmosfera viciatã;
b) scoaterea sau tãierea îmbrãcãmintei care stânjeneste respiratia accidentatului;
c) efectuarea respiratiei artificiale când accidentatul nu mai respirã;
d) solicitarea dacã este cazul, a interventiei personalului medical de specialitate.

8. MASURI DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE RANIRI

8.1 La acordarea primului ajutor, în cazul accidentelor prin rãnire, se disting urmãtoarele situatii:
a) rãniri usoare si putin profunde, care se pot trata de cãtre cel ce acordã primul ajutor;
b) rãniri grave, profunde sau întinse care necesitã transportarea imediatã la un spital.
8.2 Dacã este cazul, la rãnile grave, se va interveni mai întâi pentru oprirea hemoragiei si imobilizarea
(blocarea) fracturilor, iar apoi se va aplica un pansament sterilizat, rãnitul fiind apoi transportat la medic:
a) persoana care dã primul ajutor, trebuie în prealabil, sã-si spele bine mâinile cu apã si sãpun, folosind o perie,
iar apoi se vor dezinfecta degetele cu tincturã de iod sau spirt medicinal;
b) se interzice spãlarea rãnilor cu apã sau cu substante nefarmaceutice;
c) nu se admite atingerea rãnilor, nici chiar cu mâinile spãlate si dezinfectate;
d) nu se vor presãra prafuri si nici nu se vor acoperi rãnile cu alifii; spãlarea rãnilor si acoperirea lor cu
substante chiar farmaceutice se vor face de cãtre persoane calificate, deoarece prin aceastã operatie se pot
acoperi corpurile strãine care determinã infectarea, ceea ce va conduce întârzierea vindecãrii rãnii;
e) nu se va sterge rana de nisip sau de pãmânt; stergerea rãnilor de pãmânt sau nisip nu este recomandatã,
deoarece prin aceastã operatie se pot introduce particule de pãmânt sau de nisip mai adânc în ranã, îngreunând
operatia de curãtire ce urmeazã a fi fãcutã de medic sau infirmier care în final poate duce la infectarea rãnii;
f) nu se vor îndepãrta cheagurile de sânge de pe ranã; îndepãrtarea cheagurilor de sânge pot provoca hemoragii
puternice; se va aplica peste ranã o compresã sterilizatã si apoi se va lega cu un pansament;
g) nu se vor pune alte bandaje (pansamente) decât cele sterilizate din trusele medicale.
8.3 În cazul în care trusa farmaceuticã lipseste sau se aflã prea departe, se va putea folosi pentru
bandaje, numai pânzã curatã (se recomandã sã fie proaspãt spãlatã si cãlcatã).
8.4 Se recomandã ca pe compresã sau pe pânza ce se aplicã pe rãni, sã se toarne tincturã de iod; pata de
tincturã trebuie sã depãseascã suprafata rãnii.
8.5 Rãnile pot fi însotite de hemoragii puternice care, prin natura lor, sunt:
a) hemoragii venoase si capilare;
b) hemoragii arteriale, care trebuie oprite înainte de tratarea rãnilor.

14
 8.6 Hemoragiile venoase si capilare sunt caracterizate prin scurgeri abundente de sânge de culoare
închisã, sub forma unei pânze continue în jurul rãnii.
8.7 Hemoragiile arteriale sunt caracterizate prin scurgeri de sânge colorat în rosu aprins si tâsnind
sacadat.
8.8 În cazul rãnilor profunde, sângele clocoteste în ranã ca o plagã; aceste hemoragii sunt foarte grave,
putând provoca moartea în câteva minute.
8.9 Hemoragiile venoase, hemoragiile capilare si hemoragiile arteriale de micã importantã se vor opri
prin aplicarea unui pansament compresiv.
8.10 Punerea unui garou în aceastã situatie, este o eroare gravã care poate conduce la infectie sau
cangrenã.
8.11 Hemoragiile arteriale importante necesitã o actiune rapidã si imediatã, prin care sã se opreascã
scurgerea de sange. Oprirea sângelui se poate face prin apãsare, fie cu ajutorul mâinilor, fie cu un garou sau un
tifon rãsucit.
8.12 Compresiunea pentru oprirea hemoragiei, se face în vecinãtatea rãnii, în partea dinspre care se face
alimentarea naturalã cu sânge.
8.13 Compresiunea trebuie fãcutã, de preferintã, între ranã si inimã, astfel încât strangularea arterei sã se
facã pe osul cel mai învecinat; se recomandã ca apãsarea sã se facã la brate sau la coapse, deoarece la antebrat
artera este cuprinsã între douã oase si operatia este mai dificilã.
8.14 Trebuie avut în vedere faptul cã oprirea hemoragiilor cu ajutorul garoului si a tifonului rãsucit este
o operatie periculoasã, deoarece aceasta întrerupe circulatia sângelui si poate conduce la cangrenã si apoi
amputare.
8.15 Garoul si tifonul rãsucit nu trebuie tinut timp îndelungat; se va face slãbirea lui din 20 în 20 de
minute, iar în cazul în care se constatã încetarea hemoragiei, se va înlãtura.
8.16 Dupã oprirea hemoragiei sau reducerea acesteia la minimum si scoaterea garoului sau tifonului
rãsucit, se va aplica un pansament sterilizat compresiv.
Indiferent de natura hemoragiei si în special în cazul unei hemoragiei arteriale, se va transporta rãnitul la o
unitate sanitarã; medicul este cel care va stabili tratamentul si eventual interventia chirurgicalã necesarã.
8.17 Persoana accidentatã cãruia i s-a aplicat un garou sau tifon rãsucit pentru oprirea hemoragiei
arteriale, trebuie transportat de urgentã la medic (punct sanitar), deoarece mentinerea unui garou mai mult de
douã ore poate conduce la producerea cangrenei si la amputare. Un accidentat care are hemoragie nu poate fi
pãrãsit pânã nu este transportat si predat unui medic sau personalului sanitar specializat.
8.18 În cazul în care accidentatul nu poate fi însotit de un supraveghetor pânã la primul punct sanitar, se
va aplica obligatoriu eticheta tip de montare a garoului ce va avea urmãtoarele înscrisuri:

FOARTE URGENT
Garoul a fost pus la ora .................minutul........

8.19 Accidentatului care prezintã rãniri însotite de hemoragii, i se va aplica urmãtorul tratament în
completarea opririi hemoragiei:
a) se va acoperi rana cu pansamente sterilizate;
b) se va transporta culcat;
c) se vor lua mãsuri de încãlzire;
d) va bea pe cât este posibil, bãuturi calde (nealcoolizate).
8.20 Rãnirea pielii de pe cap se caracterizeazã prin hemoragie puternicã, dar nepericuloasã, care se va
trata prin aplicarea unui pansament sterilizat; apoi accidentatul se va transporta la primul spital.
8.21 Hemoragiile nazale, care sunt provocate de rãniri, se vor trata prin apãsarea puternicã a nãrii care
sângereazã, capul tinându-se drept în sus; dupã un minut se va slãbi foarte încet aceastã compresiune.
8.22 În cazul în care hemoragia nu se poate opri prin aceastã metodã, se va pune în nara sangerândã un
tampon cu atipirinã si se continuã apãsarea.

15
 8.23 Existã si cazuri în care hemoragiile nazale sunt necesare. În aceastã situatie nu se va întreprinde
nimic si se va consulta un medic sau personalul sanitar specializat.
8.24 În general nu se vor opri hemoragiile nazale, la persoanele despre care se stie cã suferã de
hipertensiune, sunt obeze sau în vârstã.
8.25 Hemoragiile interne, la care nu apare în mod vizibil sânge, se pot recunoaste dupã faptul cã
accidentatul este palid si are pulsul slab si accelerat, greu de numãrat.
8.26 În aceste cazuri, accidentatul va fi culcat cu fata în jos si mentinut imobilizat, va fi acoperit si se va
proceda la încãlzirea lui; nu se va da accidentatului sã bea si nici sã mãnânce; se va transporta cât de urgent la
spital unde se poate face o interventie chirurgicalã.

9. MASURI DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE FRACTURI, LUXATII, ENTORSE

9.1 În cazul fracturilor, persoana care dã primul ajutor, trebuie sã stie cã fracturile sînt caracterizate prin
trei simptome:
a) dureri;
b) imposibilitatea de a misca membrele;
c) deformatii.
9.2 În cazul fracturilor durerile sunt foarte mari, localizate într-un singur punct; membrele accidentate
nu se pot misca din cauza durerilor, iar în cazul în care fracturile sunt la membrele inferioare, accidentatul nu se
poate deplasa; apar în multe cazuri deformatii vizibile, de exemplu, deviatii ale axului longitudinal al
membrului fracturat, existând însã si cazuri în care aceste deviatii nu sunt vizibile, membrele fracturate
prezentând numai umflarea articulatiilor.
9.3 Persoana care dã primul ajutor în cazul unei fracturi, trebuie sã ia în primul rând urmãtoarele mãsuri:
a) sã nu miste accidentatul;
b) sã dezveleascã zona în care s-a produs fractura, pentru a constata dacã este o fracturã deschisã sau închisã.
9.4 În cazul în care este necesarã deplasarea accidentatului, persoana care dã primul ajutor va prinde
accidentatul cu o mânã pe deasupra si cealaltã pe dedesubtul membrului fracturat si ajutat de o altã persoanã
care va cuprinde corpul victimei, vor transporta accidentatul.
9.5 În cazul unei fracturi deschise, se va pune un pansament uscat pe ranã, înainte de a se face
imobilizarea.
9.6 Se întelege prin fracturã deschisã, o fracturã însotitã de o ranã ce comunicã cu fractura; fractura
deschisã este periculoasã si prin faptul cã poate conduce la infectii grave.
9.7 Existã posibilitatea ca un os fracturat sã pãtrundã sub piele si sã o perforeze, de aceea personalul
care dã primul ajutor trebuie sã ia toate mãsurile pentru a împiedica acest fenomen.
9.8 Imobilizarea unei fracturi este una dintre operatiile cele mai importante, care trebuie fãcutã
întotdeauna sub supravegherea si îndrumarea unei persoane calificate, medic sau infirmier; ea se obtine cu
ajutorul unor atele, care se vor fixa bine si corect; se va avea grijã sã nu se modifice pozitia membrului
accidentat si nu se va încerca corectarea deformatiei.
9.9 Modificãrile necesare, în special cele care conduc la corectarea deformatiilor, se vor face numai de
cãtre un medic specialist.
9.10 Imobilizarea unei fracturi a membrului inferior se face pin asezarea atelelor atât lateral, cât si pe
fata posterioarã a membrului accidentat.
9.11 Este obligatoriu a se imobiliza ambele articulatii din regiunea de deasupra si dedesubtul fracturii,
astfel:
a) la o fracturã în zona gambei, se vor imobiliza deasupra: genunchiul si coapsa, iar dedesubt: glezna si laba
piciorului;
b) la o fracturã în jurul coapsei, se vor imobiliza deasupra: soldul si trunchiul, iar dedesubt: genunchiul si
gamba.
9.12 Se recomandã, pe cît posibil, imobilizarea totalã.

16
 9.13 Imobilizarea membrelor superioare se va face în majoritatea cazurilor, printr-o esarfã, cotul fiind
îndoit; se va putea completa aceasta prin atele rigide, care însã nu vor ocupa decât segmentul fracturat al
membrului.
9.14 Cotul rãnit poate împiedica îndoirea bratului si imobilizarea membrului cu ajutorul esarfei; în acest
caz se va face imobilizarea totalã a bratului.
9.15 În cazul fracturilor craniene, interventia persoanei care dã primul ajutor trebuie sã fie foarte atentã,
dat fiind faptul cã existã cazuri în care accidentatul percepe aceste traumatisme cu întarziere de 2-3 ore si deci
cunoasterea existentei traumatismelor este uneori dificilã; interventia trebuie sã fie urgentã, pentru a nu fi
tardivã; se va transporta accidentatul culcat la primul spital, unde va fi pus sub supravegherea medicului, timp
de cel putin 48 de ore.
9.16 Simptomele în cazuri de fracturi craniene sunt:
a) traumatisme la cap;
b) pierderea cunostintei, care poate fi numai momentanã;
c) hemoragie prin nas si prin urechi.
9.17 Pot apãrea fracturi craniene fãrã sã provoace rãnirea pielii de pe cap si fãrã sã curgã sânge pe nas
sau pe urechi. Uneori perceperea traumatismelor de cãtre accidentat se manifestã cu întârziere de 2-3 ore prin
dureri de cap, hemoragii pe nas, înrosirea ochilor, etc.
9.18 Accidentatul poate intra în comã, chiar dupã mai multe ore de la accidentare.
9.19 Fracturile coloanei vertebrale si ale bazinului sunt în cele mai multe cazuri exceptional de grave; în
aceste cazuri, transportul accidentatului se face prin rostogolirea acestuia, cât se poate de încet, pânã va fi asezat
culcat pe o plansetã durã; se interzice imobilizarea accidentatului si se va transporta imediat la cel mai apropiat
spital.
9.20 Se interzice transportarea pe brate a unui accidentat cu coloana vertebralã sau cu bazinul fracturat,
acest mod de transport putând sã-i fie fatal.
9.21 Simptomele în cazuri de fracturi la coloana vertebralã sau la bazin sunt:
a) dureri puternice în zona dorsalã;
b) paralizarea membrelor inferioare;
c) tulburãri în zonele urinare.
9.22 În cazul fracturilor de coaste, persoana care dã primul ajutor va imobiliza toracele accidentatului
printr-un bandaj strâns realizat cu o fatã, iar apoi se va transporta accidentatul în pozitie sezând la spital.
9.23 Simptomele în cazuri de fracturã de coaste sunt:
a) respiratie îngreunatã si dureri în timpul respiratiei;
b) eventuale urme de sânge în sputã (salivã).
9.24 În cazul luxatiilor, se va proceda identic ca în cazul fracturilor la brate si la membrele inferioare:
a) nu se va pierde din vedere niciodatã, cã o luxatie poate fi însotitã de o fracturã;
b) în cazul unei luxatii a umãrului care este cea mai frecventã, cotul se depãrteazã de corp; este interzis a se
readuce cotul la pozitia normalã; se va transporta accidentatul fãrã esarfã.
9.25 În cazul unei entorse, persoana care dã primul ajutor trebuie sã facã un bandaj strâns peste
articulatia care a suferit si sã transporte accidentatul la un medic, singurul care poate sã analizeze situatia.
9.26 Entorsele sînt întinderi sau smulgeri ale ligamentelor care mentin articultiile; articulatiile în cauzã
prezintã umflãturi; la miscãri, locurile unde sau produs entorsele sunt foarte dureroase.
9.27 Nu se va pierde niciodatã din vedere faptul, cã entorsele pot fi însotite de fracturi

10. MASURI DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE INTEPATURI, ZGARIETURI SAU

MUSCATURI
10.1 Accidentele de acest gen sunt susceptibile, în absenta unei dezinfectii imediate, de a antrena
complicatii grave (panaritiu, flegmoane, etc.), care pot provoca infirmitãti definitive.

17
 10.2 Orice întepãturã sau zgarieturã, oricât de neînsemnatã ar pãrea la început, trebuie dezifectatã
imediat.
10.3 Dezinfectia va avea urmãtoarele faze:
a) se comprimã puternic, timp de câteva secunde zona din jurul rãnii, pânã când se scurg câteva picãturi de
sânge;
b) cu ajutorul unei mese continând o solutie antisepticã, se va bandaja regiunea atinsã;
c) dacã rana prezintã o oarecare întindere, aceasta se va acoperi cu un pansament uscat sau cu o compersã
sterilizatã;
d) este prudent ca în aceasi zi, rana respectivã sã fie consultatã si de un serviciu medical.
10.4 În cazul unei muscãturi provocate de o viperã, primul ajutor se va acorda imediat si va consta din:
a) se aplicã o legãturã strânsã (garou) deasupra locului muscãturii, spre rãdãcina membrului, pentru a întârzia
rãspândirea otrãvii în corp;
b) se spalã abundent rana cu apã curatã fiartã sau dacã este posibil, cu o solutie slab antisepticã;
c) în cel mai scurt timp, va fi transportat la spital.
10.5 Dacã nu este posibilã transportarea rapidã a rãnitului la spital, atunci se vor lua urmãtoarele mãsuri:
a) cu vârful unui briceag sau cutit trecut prin flacãrã, se face o tãieturã, care sã uneascã locurile unde s-a produs
muscãtura;
b) cu vârful aceluiasi cutit sau briceag, trecut din nou prin flacãrã, se vor arde locurile întepate de muscãturã;
c) se dezinfecteazã locurile întepate de muscãturã si se panseazã.

11. MASURI DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE LESIN, SINCOPA SAU INSOLATIE

11.1 În caz de lesin, se vor lua urmãtoarele mãsuri:

a) bolnavul se culcã imediat, cu capul mai jos decât restul corpului;
b) se stropeste bolnavul pe fatã, cu apã rece;
c) se palmeazã usor bolnavul pe obraji si i se dã sã miroasã solutii puternic volatile (eter, otet, apã de colonie,
amoniac etc.);
d) se supravegheazã bolnavul, pentru a nu apare un stop cardiac.
11.2 În caz de sincopã, se iau aceleasi mãsuri ca cele expuse în mai sus.
11.3 În caz de insolatie, se vor lua urmãtoarele mãsuri:
a) se deschide bolnavul la gât;
b) se aplicã pe fruntea si capul bolnavului, comprese cu apã rece sau gheatã;
c) bolnavul va bea numai bãuturi calde;
d) se interzic bãuturile alcoolice.

Intocmit,
Inspector S.S.M
ing. Movila George

18