CURS INSTALATII AN III

CLĂDIREA ŞI ROLUL EI DE INTERFAŢĂ ÎNTRE MEDIUL INTERIOR ŞI CEL

EXTERIOR

Clădirile se numără printre cele mai importante produse realizate de om, având o
valoare utilitară, de ordin practic, dar şi o valoare artistică, arhitecturală. Principalul rol
al clădirilor este acela de a asigura un cadru protejat pentru majoritatea activităţilor
umane, şi de a crea în spaţiile interioare un mediu sănătos, plăcut şi confortabil, cât
mai puţin dependent de condiţiile exterioare, în special meteorologice şi acustice.

În principal energia utilizată în exploatarea clădirilor este destinată încălzirii în

perioada rece a anului, răcirii în perioada caldă, iluminatului şi ventilării spaţiilor
interioare. Printr-o abordare interdisciplinară şi multicriterială a concepţiei clădirilor,
este posibilă realizarea de obiecte de arhitectură de calitate, ce concură la obţinerea
unui mediu interior agreabil, confortabil şi sănătos cu un consum de energie redus.
Aceste atribute definesc o clădire eficientă energetic, conform conceptului de
dezvoltare durabilă.

Anvelopa clădirii

Anvelopa unei clădirii reprezintă totalitatea suprafeţelor elementelor de construcţie

perimetrale, care delimiteză volumul interior (încălzit sau răcit) de mediul exterior sau
de spaţiile necondiţionate din exteriorul clădirii. Anvelopa separă volumul interior al
clădirii de aerul exterior; de sol; de încăperi anexă neîncălzite sau mult mai puţin
încălzite, separate de volumul clădirii prin pereţi sau/şi planşee (garaje, magazii,
subsoluri tehnice sau cu boxe, pivniţe, poduri, camere de pubele, verande, balcoane
şi logii închise cu tâmplărie exterioară, ş.a.); de alte clădiri, având pereţii adiacenţi
separaţi prin rosturi de clădirea considerată.

Anvelopa protejează mediul interior confortabil de factorii climatici exteriori, precum

vântul, ploaia, ninsoarea, temperaturile scăzute şi cele ridicate. Condiţiile optime din
interior sunt menţinute prin controlul fluxurilor de căldură, aer şi umiditate între
interiorul şi exteriorul clădirii. În figura alăturată sunt ilustrate fluxurile de căldură Qc ,

şi fluxurile de aer şi umiditate realizate prin ventilaţie, Qv .

1
 a. Anvelopa şi fluxul de căldură

Pentru realizarea confortului interior,

clădirile trebuie dotate cu sisteme de
încălzire ce furnizează căldură pe durata
sezonului rece. Pentru a reduce la minim
consumul de energie, această căldură
trebuie menţinută în interiorul clădirii, prin
limitarea pierderilor de căldură generate de Fig. 1. Fluxuri de căldură, aer şi
orice diferenţă de temperatură, în orice umiditate prin anvelopa unei clădiri

direcţie. Transferul căldurii prin anvelopă se

poate realiza prin conducţie, convecţie
şi/sau radiaţie termică.

Conducţia termică este modul de transmisie a căldurii printr-un mediu material (solid
lichid sau gazos), prin transferul de energie microscopică dintre particulele
componente (molecule, atomi). Conducţia termică se realizează mai bine prin solide
şi lichide decît în gaze, unde densitatea de particule este scăzută.

Proprietatea materialelor de a transfera căldura prin conducţie se numeşte

conductivitate termică, iar valorile ei sunt dependente de temperatură. În literatura
de specialitate sunt prezentate valori sau expresii de calcul pentru conductivitatea
termică a majorităţii materialelor utilizate în inginerie.

Convecţia termică este schimbul de energii sub formă de căldură între un fluid şi
suprafaţa unui corp solid, aflate la temperaturi diferite. Convecţia termică poate fi:
convecţie forţată, atunci când mişcarea fluidului este realizată cu mijloace mecanice
(pompe, ventialatoare etc.) şi convecţie liberă, atunci când mişcarea fluidului se naşte
natural din diferenţele de densitate generate de diferenţele de temperatură locale
(fluidul mai cald urcă, iar cel rece coboară, formându-se aşa numiţii curenţi convectivi).

Radiaţia termică reprezintă procesul de transformare a energiei interne a unui corp,

aflat la o anumită temperatură, în energie radiantă şi propagarea ei în toate direcţiile
sub forma de unde electromagnetice. Radiaţia termică se manifestă la orice nivel de
temperatură şi nu necesită un mediu transportor.

Controlul fluxului de căldură prin anvelopă se realizează prin protejarea anvelopei

cu un material izolator termic, reducând astfel pierderile de căldură către exterior.

2
Izolaţiile termice sunt caracterizate de rezistenţa lor termică, proprietate definită ca Rt
= ΔT/Q (m2K/W). Cu cât rezistenţa termică este mai mare, cu atât fluxul de căldură
prin material este mai mic.

b. Anvelopa şi fluxul de aer

Schimbul de aer prin anvelopă reprezintă o sursă importantă de pierdere de căldură

şi principalul mijloc prin care umiditatea străbate anvelopa clădirilor. Pe timp de iarnă,
aerul care iese prin anvelopă transportă căldură şi umiditate, iar aerul care intră este
uscat şi creează curenţi neconfortabili.

Controlul fluxului de aer implică prevenirea scurgerilor necontrolabile de aer prin

anvelopă, asigurarea aerului proaspăt şi evacuarea aerului uzat, precum şi asigurarea
tirajului şi aerului de ardere necesar arzătoarelor din dotarea clădirii (şeminee, aragaz,
cazan de apă caldă).

c. Anvelopa şi fluxul de umiditate

Umiditatea, ce poate apare sub formă de solid, lichid sau vapori, reprezintă o cauză
majoră de distrugere a elementelor ce alcătuiesc o clădire. Sursa de umiditate poate
fi exterioară, sub formă de apă în sol, gheaţă, zăpadă, ploaie, ceaţă şi scurgeri pe
suprafeţe; sau interioară, sub formă de vapori produşi de către ocupanţii clădirii (prin
respiraţie) şi activităţile lor (spălat, curăţenie, gătit) 1, sau prin utilizarea de sisteme
umidificatoare.

Vaporii de apă devin o problemă atunci când condensează. Acest fenomen se

întâmplă la umiditatea relativă de 100%, când aerul nu mai poate îngloba vapori de
apă.

Controlul fluxului de umiditate prin anvelopă protejează structura clădirii şi asigură

nivelul confortabil de umiditate la interior.

O umiditate relativă mai mare de 20% previne senzaţia de uscăciune din gât şi conferă
aerului ambiant calitatea de confortabil. Cu toate acestea, o umiditate relativă de peste
40% poate cauza gheaţă şi ceaţă pe geamuri, pătarea pereţilor şi a plafoanelor, cojirea

1
O familie de patru persoane poate produce circa 63 litri de apă pe săptămână prin activităţile casnice curente:
gătit (3 mese zilnic) 6,3 litri/săpt., spălatul vaselor (de 3 ori zilnic) 3,2 litri/săpt., îmbăiat 2,4 litri/săpt., spălatul
rufelor 1,8 litri/săpt., uscatul rufelor la interior 10,0 litri/săpt., spălatul unei podele de 30.5m2 1,3 litri/săpt.,
respiraţie normală şi evaporare la nivelul pielii de la ocupanţi 38 litri/săpt.

3
vopselelor, formarea mucegaiului şi apariţia mirosurilor neplăcute. Când umiditatea
relativă depăşeşte 50%, controlul microbilor aerobi devine dificil.

CONFORTUL INTERIOR

Omul, în cea mai mare parte a timpului, îşi desfăşoară activitatea în incinte închise.
De aceea, a apărut necesitatea creerii unor condiţii care să ofere mediul cel mai potrivit
odihnei, sau muncii cu randament cât mai ridicat. Totalitatea condiţiilor care concură
la alcătuirea unei ambianţe în care omul să se simtă bine în timpul unei activităţi sau
odihnei sale definesc noţiunea de confort. 2

De-alungul istoriei, noţiunea de confort a fost percepută în mod diferit şi a evoluat

odată cu apariţia noilor concepte de organizare spaţială şi cu evoluţia tehnicilor de
echipare a clădirilor.

În funcţie de schimbul de informaţii dintre om şi mediul ambiant, senzaţia de confort

este asigurată de anumiţi factori legaţi de schimbul normal de căldură dintre om şi
mediul ambiant (lipsa senzaţiei de cald sau rece), de calitatea aerului, iluminarea
încăperii, condiţii igienico-sanitare, nivelul de zgomot, gradul de ionizare a aerului,
elementele estetice ale încăperii (mobilier, decoraţii interioare, culori) etc.

În afara condiţiilor pe care le poate asigura clădirea prin configuraţia sa arhitectural-

constructivă, instalaţiile interioare ajută la crearea unui microclimat interior confortabil.
Astfel, instalaţiile de încălzire asigură menţinerea temperaturii aerului în încăperi la
anumite valori în perioada rece a anului, instalaţiile de ventilare asigură puritatea
aerului prin asigurarea necesarului de aer proaspăt şi evacuarea noxelor, instalaţiile
de climatizare sunt responsabile de reglarea concentraţiei de umiditate din aer,
instalaţiile electrice de iluminat asigură luminozitatea necesară pentru desfăşurarea
normală a activităţilor în lipsa luminii naturale, iar instalaţiile sanitare asigură necesarul
de apă potabilă şi evacuarea apelor reziduale din clădiri.

În concordanţă cu tipul principalelor informaţii primite din mediul ambiant, confortul în

general se referă la componente de ordin termic, igienico-sanitar, vizual şi acustic. Cu
toate că percepţia nivelului de confort este subiectivă, factorii care concură la
realizarea parametrilor de confort sunt obiectivi şi cuantificabili, şi depind de alcătuirea
arhitecturală şi constructivă a spaţiilor, de instalaţiile interioare şi de condiţiile de

2
Alexei Andjulovici şi Ştefan Georgescu. Confortul termic în clădiri. Editura tehnică, Bucureşti, 1966

4
exploatare ale acestora. Starea de confort este influenţată de asemenea de
îmbrăcăminte, de felul activităţii, de sex, vârstă, anotimp şi altele.

Asigurarea confortului termic, igienico-sanitar şi vizual pe întreaga durată a anului

necesită un anumit consum energetic pentru încălzire, ventilare-climatizare,
alimentare cu apă şi iluminat, în timp ce asigurarea confortului acustic nu este direct
legată de factorul energetic.

Realizarea cerinţelor de confort în cadrul unei clădiri este la fel de importantă ca şi

satisfacerea exigenţelor de siguranţă şi stabilitate la acţiuni mecanice, aspectul
arhitectural-estetic sau încadrarea în mediu.

Clădirea ca factor de realizare a confortului termic

Din perspectiva confortului termic, clădirea este considerată un mijloc de izolare a unui
spaţiu interior de mediul exterior, unde cu ajutorul diverselor instalaţii se pot obţine
caracteristici termice diferite de cele din exterior. Legătura termică dintre cele două
medii se realizează prin elementele constructive care compun clădirea.

În perioadele când între caracteristicile termice ale mediului interior şi cel exterior
există o diferenţă, aceasta generează un flux de căldură, de umiditate, de aer, fie din
interior spre exterior fie invers. Mărimea acestui flux este determinată pe de o parte
de diferenţa între parametrii celor două medii, interior şi exterior, şi pe de altă parte de
capacitatea de izolare a elementelor constructive care delimitează clădirea.

Realizarea confortului termic nu este posibilă fără a se ţine cont de toate proprietăţile
termice şi fizice ale clădirii sau încăperii. Spaţiul interior constituie un climat diferit de
cel exterior, chiar şi atunci când clădirea nu este prevăzută cu instalaţii de încălzire,
ventilare şi climatizare, datorită diferenţelor ce apar la valoarea şi variaţia temperaturii
aerului, şi la viteza şi umiditatea acestuia. Diferenţa dintre parametrii climatului interior
şi cel exterior devine maximă atunci când asupra mediului interior acţionează
instalaţiile de încălzire, ventilare şi climatizare, la capacitatea lor maximă.

Confortul termic al unei încăperi este definit de totalitatea condiţiilor care determină o
ambianţă plăcută în care omul îşi desfăşoară activitatea, fără solicitarea sistemului
propriu termoregulator.

Senzaţia de cald sau rece în interiorul unei încăperi depinde de următorii factori, care
reprezintă parametrii confortului termic: temperatura aerului şi repartiţia lui în timp şi

5
în spaţiul de şedere, temperatura medie de radiaţie şi unghiul solid sub care ocupantul
este situat faţă de suprafeţele cu diferite temperaturi, umiditatea aerului, viteza aerului
în zona de lucru/şedere, îmbrăcămintea, efortul depus. La aceştia se adaugă direcţia
de mişcare a aerului, părţile din corp expuse curentului, turbulenţa mişcării, etc.

a. Temperatura aerului interior

Temperatura aerului interior este cel mai

important parametru de confort termic.
Această temperatură se stabileşte în funcţie
de destinaţia fiecărei încăperi şi are o
importanţă deosebită în energetica întregii
clădiri pentru că ea determină consumurile
energetice pentru încălzirea, respectiv
răcirea, clădirii. Din punct de vedere fiziologic Fig. 2. Zona de confort admisibilă
se consideră că temperatura în funţie de temperatura aerului
ambiant pentru un individ normal
corespunzătoare a aerului interior pentru un îmbrăcat, ce efectuează o
individ normal îmbrăcat şi fără activitate fizică activitate lejeră 3
este iarna de minim 18…22oC şi vara de
maxim 22…26oC.
b. Temperatura medie de radiaţie

Confortul termic este puternic influenţat şi de temperatura suprafeţelor limitatoare ale

unei încăperi, deoarece schimburile de căldură prin radiaţie dintre corpul uman şi
suprafeţele pereţilor, pardoselii şi tavanului, intervin cu o pondere importantă în
realizarea acestuia.

Astfel, starea de confort a unei persoane îmbrăcată uşor, care prestează o activitate
cu efort fizic mediu, aflată într-o încăpere cu o temperatură a aerului interior de 20°C,
este influenţată în cazul în care temperatura de pe suprafaţa interioară a pereţilor
exterior scade de la +19°C la +15°C. Datorită accentuării transferului (pierderilor) de
căldură prin radiaţie spre suprafeţele reci, omul va resimţi senzaţia de frig.

Ideal este ca temperatura medie a suprafeţelor ce delimitează o incintă să fie cât mai
apropiată de temperatura aerului interior. Dacă aceasta se află mult sub valoarea

3
Conform Manualul de instalaţii. Instalaţii de ventilare şi climatizare. Editura Artecno, Bucureşti, 2002

6
temperaturii interioare, se va resimţi spaţiul ca fiind foarte rece. Eliminarea acestui
inconvenient este posibilă numai printr-o bună izolare termică a pereţilor exteriori,
utilizarea de ferestre eficiente termic şi prin dimensionarea corespunzătoare a
instalaţiei de încălzire. O îmbinare judicioasă a soluţiilor de arhitectură şi construcţii cu
cele de instalaţii poate conduce la obţinerea de rezultate optime privind confortul
interior din clădiri.

c. Umiditatea relativă a aerului

Umiditatea aerului este caracterizată prin umiditatea relativă, punct de rouă sau
temperatura de pe termometrul umed.

Umiditatea relativă a aerului interior variază în timp în funcţie de următorii parametri:

umiditatea relativă şi temperatura aerului exterior, temperatura aerului din interior şi

sursele interioare de umiditate, atunci când ele există.

Umiditatea relativă a aerului joacă un rol important în gradul de confort, deoarece

pierderile de căldură ale organismului uman se fac şi prin evaporarea de la suprafaţa
pielii.

Intensitatea acestei evaporări depinde pe lângă temperatura interioară, viteza aerului,

activitate, etc şi de diferenţa tensiunilor vaporilor de apă de la nivelul pielii şi de cei
conţinuţi în aer.

d. Viteza de mişcare a aerului interior

Un alt parametru al confortului termic este viteza de mişcare a aerului. Când omul se
află în aer liber el nu se simte deranjat de mişcările aerului cu amplitudine scăzută, în
timp ce în interiorul unei încăperi el devine sensibil şi la viteze mici ale aerului.
Senzaţia de disconfort se simte cu atât mai mult cu cât temperatura aerului în mişcare
este mai mică decât temperatura mediului ambiant.

Mişcarea aerului din încăperi se datorează ventilării naturale (prin deschiderea

geamurilor, uşilor) datorită diferenţei de temperatură şi presiune a aerului din interior
şi exteriorul încăperii şi celei artificiale, realizate prin diverse mijloace mecanice:
ventilatoare, instalaţii de climatizare etc. De asemenea instalaţiile de încălzire, răcire,
condiţionare sau climatizare măresc diferenţa dintre temperatura aerului şi cea a
suprafeţelor interioare generând curenţi convectivi, ascendenţi sau descendenţi.

7
e. Îmbrăcămintea

Îmbrăcămintea are o influenţă

Rezistenţa termică pentru câteva
deosebită asupra senzaţiei de confort.
combinaţii vestimentare
Se poate resimţi senzaţia de bine, într- Rv
Vestimentaţie
o încăpere mai rece dar îmbrăcat mai (clo)
Subiect dezbrăcat 0
gros, precum şi într-o încăpere mai Îmbrăcăminte lejeră (şort, 0,5
caldă, dar îmbrăcat mai lejer. Izolaţia cămaşă)
Cămaşă,pantalon, şosete şi 0,7
termică dată de o ţinută vestimentară încălţăminte
este caracterizată de rezistenţele Salopetă clasică de lucru 0,8...1,0
Ţinută sport cu vestă 1,0
termice ale elementelor îmbrăcăminţii. Îmbrăcăminte, sub salopetă 1,25
Izolaţia termică dată de o ţinută Ţinută de iarnă cu palton 1,5...2,0
vestimentară poate varia în limite foarte
largi, conform tabelului alăturat.

f. Condiţii locale de confort

Chiar dacă ecuaţia de confort termic este satisfăcută într-un anumit mediu interior,
omul nu se va simţi confortabil din punct de vedere termic, dacă o parte a corpului
său este caldă şi o alta rece. Se creează un disconfort local, care poate fi generat de
un câmp de radiaţie asimetric, ca de exemplu ferestre reci sau radiatoare calde, de
contactul cu o pardoseală caldă sau rece, de o variaţie de temperatură pe verticală
sau de o răcire convectivă a corpului (senzaţia de curent).

INSTALAŢII DE ÎNCĂLZIRE

Importanţa instalaţiilor de încălzire,

Principalul rol al instalaţiilor de încălzire este de a asigura în perioada rece

temperatura optimă în încăperi, acolo unde omul locuieşte sau îşi desfăşoară
activitatea productivă. Instalaţiilor de încălzire le revin rolul ca în procesul destul de
complex al schimbului de căldură şi masă între om şi mediul înconjurător, să se
desfăşoare fără urmări negative asupra organismului.
Acestea participă activ la realizarea bilanţului energetic al unei încăperi, acoperind
pierderile prin căldura cedată de sistem, asigurând astfel, pentru om, condiţiile de
termoneutralitate senzorială.( lipsa senzaţiei de cald sau rece)
Aproximativ 40% din energia primară este folosită sub formă de energie termică
pentru nevoile gospodăreşti din construcţiile de locuit şi sectorul terţiar( clădiri
administrative, social culturale,etc), din care 2/3 pentru încălzire. Este evident că
8
aceste consumuri sunt destul de ridicate, ceea ce face ca rolul instalaţiilor de
încălzire să fie la acelaşi nivel având în vedere că, de modul în care aceste instalaţii
sunt proiectate şi exploatate, depinde consumul de energie şi eficienţa lor
economică.
Odată cu creşterea gradului de confort în clădiri, specialiştii care se ocupă cu
asigurarea lui sunt obligaţi a lua o serie de măsuri apelând la: găsirea de aparate
moderne performante, o nouă concepţie privind proiectarea în instalaţiile de
încălzire, soluţii moderne de încălzire, o exploatare şi o gestionare eficientă prin
comandă automată, etc.
Instalaţiile de încălzire, fiind mari consumatoare de energie, le revin şi rolul de a
utiliza raţional şi eficient această energie. Se impun o serie de măsuri începând cu
consumatorii şi terminând cu sursa termică.
La consumatori este necesar să se asigure soluţii de încălzire adecvate, în
concordanţă cu potenţialul actual al tehnicii ( aparate de încălzire moderne , soluţii
de încălzire eficiente, etc.)
Sursa termică trebuie să fie echipată, de asemenea cu aparatură performantă,
producerea de energie termică să se facă cu consum redus de combustibil, iar
întregul proces să fie automatizat.
Astfel, faţă de cele menţionate se poate concluziona că rolul unei instalaţii de
încălzire este de a realiza:
- menţinerea în încăperi a unei temperaturi cât mai uniforme, situată în jurul
valorii cerute, atât în plan orizontal cât şi în plan vertical.
- În încăperi, o temperatură a suprafeţelor elementelor de construcţii astfel
să evite pe cât posibil fenomenul de radiaţie rece ( schimb activ de căldură
între om şi aceste suprafeţe) precum şi fenomenul de de condensare a
vaporilor de apă pe suprafaţa acestor elemente
- o reglare a temperaturii interioare în funcţie de necesităţi, ţinând totodată
seama de inerţia termică a elementelor de construcţii
- o încălzire fără poluarea aerului din încăperi ( degajări de praf, noxe,
zgomote, etc) precum şi fără poluarea mediului înconjurător
- o încălzire fără curenţi perturbatori ai aerului din încăpere
- soluţii eficiente şi economice atât din punct de vedere al instalaţiilor cât şi al
exploatării
Calitatea unei construcţii este rezultatul totalităţii performanţelor de comportare a
acesteia în exploatare, în scopul satisfacerii, pe întreaga durată de exigenţă, a
exigenţelor utilizatorilor şi colectivităţilor.

Funcţionalitatea clădirilor
Funcţionalitatea unei clădiri, în raport cu unul sau mai multe scopuri pe care
trebuie să le îndeplinească, este un criteriu esenţial în alcătuirea unei destinaţii
date.
De asemenea, organizarea funcţională a spaţiului conţine şi răspunsul la
exigenţe ca: eficienţa tehnico-economică, de confort şi de gradul de ocupare a
spaţiului.
Analiza funcţională a spaţiilor interioare conduce la criterii de amplasare optimă a
instalaţiilor şi echipamentelor în raport cu elementele structurale portante şi
neportante, de pe o parte, şi cu configuraţia geometrică a acestor spaţii, de pe
altă parte.

9
 Astfel instalaţiile de încălzire, ventilare, sanitare ...trebuie să răspundă şi acestor
criterii funcţionale în strânsă corelare cu exigenţele de conformare, dimensionare
şi alcătuire specifice domeniului respectiv.
În conceptul de funcţionaliate interioară a clădirilor, pe lângă exigenţele de mai
sus, se includ şi exigenţe referitoare la instalaţii şi echipamente. Stabilirea
traseelor conductelor sistemelor de instalaţii trebuie să se facă, respectând în
strânsă corelare reciprocă, atât exigenţele funcţionale ce se impun structurii de
rezistenţă, elementelor nestructurale, spaţiilor interioare, cât şi exigenţele ce se
impun instalaţiilor şi echipamentelor.

SISTEME DE ÎNCĂLZIRE

1. Încălzirea locală este cea mai simplă instalaţie întrucât cuprinde în ansamblul
ei atât sursa termică cât şi suprafaţa de încălzire.
Se recomandă a fi utilizată la:
- clădiri mici cu maximum 3,4 niveluri
- complexe de clădiri mici dispersate pe suprafeţe mari ( mediu rural )
- clădiri de locuit individuale
- clădiri cu caracter sezonier
- monumente istorice, locaşuri de cult
Clasiifcarea sistemelor de încălzire locală se poate face după:
- modul de acumulare şi cedare a căldurii: sobe cu şi fără acumulare
- combustibilul folosit
- natura materialului din care este executată soba
O categorie aparte o reprezintă încălzirea electrică

2. Încălzirea cu apă caldă şi fierbinte

2.1. Instalaţii de încălzire cu apă caldă

Se utilizează drept agent termic apă caldă cu temperatura maximă de 95 grd.
Agentul termic îşi măreşte potenţialul termic în cazan, preluînd o parte din energia
termică cedată de combustibilul ars, iar printr-o reţea închisă de conducte, transferă
energia termică acumulată, în spaţiul ce urmează a fi încălzit, utilizând suprafeţe de
încălzire.
Sistemele de încălzire cu apă caldă se clasifică în funcţie de particularităţile de
alcătuire sau funcţionare astfel:
- temperatura agentului termic la ieşirea din cazan
- modul de circulaţie a pei calde în reţeaua de distribuţie
- numărul conductelor de distribuţie a agentului termic
- schema de asigurare sau a legăturii cu atmosfera
- instalaţii închise, asigurate cu sisteme de asigurare cu vase de expansiune
închise
- modul de amplasare a conductelor de distribuţie
- soluţia de alcătuire a reţelei de distribuţie
- gradul de răspuns la condiţiile de stabilitate termică şi hidraulică
- componenta transmisiei de căldură în spaţiul încălzit
Alegerea sistemului de încălzire aferent unei clădiri sau unui grup de clădiri se face
în corelaţie cu confortul termic ce trebuie asigurat şi gradul de dotare tehnică pentru
care există disponibilitatea financiară a beneficiarului.

10
Opţiunea se face în funcţie de disponibilităţile financiare ale beneficiarului şi se
adoptă o soluţie eficientă sub aspectul confortului termic, în concordanţă cu normele
de gestiune eficientă a energiei şi în limitele impuse de de protecţia mediului
înconjurător.
Stabilirea unor criterii de alegere, se face luând în considerare destinaţia clădirilor:
- de locuit ( individuale sau colective)
- social-culturale, care sunt individuale, în sensul apartenenţei proprietăţii şi
exploatării, sau colective, în ipoteza închirierii spaţiilor diferitelor societăţi.
- Industriale, care au spaţii destinate personalului auxiliar şi TESA precum şi
spaţii de producţie.
Tipuri de sisteme:
a). Instalaţii de încălzire cu circulaţie naturală:
b). Instalaţii de încălzire cu circulaţie forţată:

2.2. Instalaţii de încălzire cu apă fierbinte

Utilizarea apei fierbinţi în instalaţiile de încălzire centrală se face luând în
considerare două mari categorii de clădiri: civile şi industriale sau agrozootehnice.
Instalaţia este compusă din sursa de agent termic, reţele de transport şi punctele
termice.
a). Încălzirea clădirilor civile, agentul termic este furnizat de una sau mai multe
centrale termice, cu sau fără producerea simultană de energie termică distribuit prin
reţele urbane de transport, ajunge în punctele termice de cvartal sau de bloc, unde
are loc reducerea temperaturii agentului termic la parametrii instalaţiei interioare de
95/75 grd.C, 90/70 grd.C, etc.
Instalaţiile interioare de încălzire sunt analizate în funcţie de dastinaţia clădirii( de
locuit, social –culturală, administrativă) şi regimul de contorizare a energiei adoptat,
exitând astfel opţiunea pentru una din categoriile cunoscute:
- instalaţii de încălzire colective, pentru clădiri administrative, comerciale sau
social-culturale ( sedii de bănci sau societăţi comercialecu proprietate şi
folosinţă integrală).
- Instalaţii de încălzire individuale, utilizate la clădiri civile la care se impune
contorizarea agentului termic pe grupe de consumatori individualizaţi prin
regimul de proprietate
b). Încălzirea clădirilor industriale unde se disting două categorii de spaţii destinate:
- personalul tehnico administrativ
- activităţi productive
Opţiunea pentru un sistem de încălzire depinde de agentul termic disponibil clădirilor
industriale, în funcţie decare se pot realiza instalaţii cu:
 Apă caldă, cu temperatura până la 95 grd.C., agentul termic
provine de la sursă specifică sau transformarea parametrilor
apei fierbinţi
 Apă fierbinte
 Abur saturat de presiune joasă sau înaltă
În raport cu suprafeţele încălzitoare folosite se pot menţiona instalaţii cu :
 Suprafeţe convectoradiative (radiatoare, convectoare,
convectoradiatoare)
 Suprafeţe radiative (panouri radiante)
 Convecţie forţată (încălzire cu aer cald)

11
3. Sisteme de încălzire cu abur de presiune joasă

Instalaţiile de încălzire cu abur de joasă presiune sunt instalaţii închise ce utilizează

ca agent termic aburul saturat cu presiune maximă de 1,7 bar (0,7bar
suprapresiune)
Principala caracteristică a acestor instalaţii este utilizarea vaporilor de apă ca agent
termic transportor, ceea ce sporeşte substanţial capacitatea termică a acestui tip de
instalaţii faţă de cele utilizând ca agent termic apa caldă.

4. Încălzirea cu aer cald

Sistemul de încălzire cu aer cald utilizează aerul ca agent termic de transport. Spre
deosebire de celelalte sisteme de încălzire, în care energia termică se transmite la
consumatori prin intermediul unor schimbătoare de căldură (corpuri de încălzire,
echipamente, aparate termice, etc), acest sistem utilizează agentul termic este
utilizat direct de consumator fără un schimbător de căldură intermediar. Sarcina
termică necesară a încăperilor poate fi acoperită în întregime cu ajutorul acestui
sistem sau poate fi preluată numai parţial, fiind completată de alte tipuri de sisteme
de încălzire, în conformitate cu destinaţia încăperii şi soluţia tehnică adoptată.
Deşi utilizează ca agent termic aerul, instalaţiile de încălzire cu aer cald nu trebuie
asimilate sistemelor de ventilare, deoarece scopul celor două tipuri de instalaţii este
diferit. În timp ce instalaţiile de ventilare sunt concepute pentru a asigura în primul
rând calitatea aerului interior, prin procedee de tratare a acestuia, instalaţiile de
încălzire cu aer cald sunt destinate exclusiv entalpiei aerului introdus în încăperi. În
general în clădirile echipate cu instalaţii de ventilare mecanică, sarcina termică
pentru încălzire este preluată, total sau parţial, de aceste sisteme.
Instalaţiile de încălzire cu aer cald sunt folosite pe scară largă mai ales, în sectorul
industrial, în organizările de şantier, în spaţiile cu destinaţii provizorii sau în spaţii
mari şi aglomerate, unde în anumite situaţii pot fi combinate cu alte tipuri de sisteme
de încălzire, pentru a putea asigura confortul termic local.
În cazul consumatorilor casnici acest tip de instalaţie de încălzire, este în principal,
de tip local, iar pentru cei din sectorul terţiar utilizarea acestui sistem devine din ce în
ce mai atractivă pe măsură ce performanţele energetice ale echipamentelor conduc
la reducerea zgomotelor şi la o distribuţie uniformă a aerului în încăperi.
Este interzisă utilizarea acestui sistem de încălzire în zonele cu degajări de praf sau
alte surse de poluanţi, în absenţa instalaţiilor de ventilaţie locală.

5. Încălzirea prin radiaţie

Încălzirea prin radiaţie se caracterizează, în principal, prin aceea că suprafeţele

încălzitoare cedează căldură prin radiaţie mai mult de 50% din căldura totală.
În raport cu temperatura medie a suprafeţei încălzitoare, încălzirea prin radiaţie se
clasifică astfel:
- de temperatură joasă: 25....100 grd.C, suprafeţele încălzitoare sunt în mare
majoritate elemente de construcţie (plafon, pardoseală, pereţi)
- de temperatură medie: 100....500 grd.C, suprafeţele încălzitoare sunt formă
de panouri sau benzi radiante suspendate la partea superioară a încăperilor (
panou radiant ce utilizează agent termic, tuburi radiante cu gaze)

12
 - de tempeartură înaltă: 500....3000 grd.C, elementele încălzitoare sunt radianţi
funcţionând cu gaze sau energie electrică (panou radiant ceramic, panou
radiant cu halogeni)

Instalaţiile de încălzire prin radiaţie prezintă şi alte particularităţi în raport cu celelalte

sisteme, se pot aminti:
- asigură un grad de confort mai ridicat, întrucât temperatura suprafeţelor de
construcţii ce delimitează încăperea este mai ridicată şi mai uniformă, iar
temperatura aerului din interior este mai scăzută de 1...3 grd.C
- realizează în încăperi un gradient de temperatură redus
- se reduce viteza de circulaţie a aerului în încăpere şi, ca urmare, rezultă o
diminuare de împrăştiere a prafului anorganic, suport al florei bacteriene
- asigură încălzirea spaţiilor deschise
În analiza care se face privind decizia alegerii sistemului de încălzire, trebuie avute
în vedere şi aspecte legate de costul investiţiilor, cheltuielile de exploatare şi de
coordonare a lucrărilor de instalaţii şi construcţii.
Sistemele de încălzire prin radiaţie se pot folosi la:
- în clădirile civile, în încăperi cu cerinţe igienice şi de confort deosebite,
precum şi pentru asigurarea unei încălziri uniforme
- în clădiri industriale cu spaţii mari şi fără necesităţi de ventilare mecanică,
pentru asigurarea unei distribuţii omogene a căldurii
- în încăperi de producţie industrială, pentru a realiza o încălzire zonală, puncte
calde sau încălzire perimetrală
- în spaţii semideschise
Acest tip de încălzire nu se aplică încăperilor folosite cu program intermitent, mai
ales dacă durata de folosinţă este scurtă (până la câteva ore) sau când clădirea este
supusă la variaţii termice mari (inerţie termică mică, însorire, etc.).

6. Încălzirea cu pompe de căldură

Ameliorarea eficacităţii proceselor energetice, industriale sau godpodăreşti se

realizează în mare măsură prin introducerea în circuitul energetic a surselor
secundare care apar şi se dezvoltă simultan cu aceste procese.
Pompele de căldură fac parte din categoria acestor surse care pot aduce o
contribuţie importantă la o mai bună utilizare a energiei pentru alimentarea cu
căldură la la niveluri termice moderate, solicitate de numeroase procese tehnologice
şi, în special, pentru încălzirea şi prepararea apei calde de consum a clădirilor civile
şi industriale.
Pompa de căldură este o instalaţie termică, care serveşte la pomparea căldurii de la
o temperatură scăzută la una mai ridicată, adică preia căldura de la un izvor de
căldură cu un potenţial termic scăzut, şi cedează unui consumator căldura la un
potenţial termic mai ridicat de temperatură, consumând în acest scop o energie de
acţionare.
Acest tip de instalaţie derivă din instalaţia frigorifică, este identică constructiv cu
aceasta, se deosebeşte doar prin scopul urmărit. Pompa de căldură poate fi întâlnită
sub toate cele trei tipuri clasice: cu comprimare mecanică, cu ejecţie sau cu
absorbţie.
Aplicaţiile cele mai frecvente se bazează pe instalaţia de compresie mecanică,
acţionată cu motor electric sau termic şi pe instalaţia cu absorbţie.

13
Izvorul pompei de căldură poate fi:
- aerul (atmosferic, evacuat din incintele climatizate, gazele de ardere, etc)
- apa (de suprafaţă, subterană, geotermală, sau tehnologică)
- solul (pământul, deşeurile menajere)
Consumatorul de căldură poate fi:
- încălzirea unor spaţii, cu menţiunea că se impun sisteme cu temperatură
scăzută (cu aer cald, cu panori radiante, de pardoseală, etc)
- prepararea apei calde de consum
- diverse procese tehnologice (uscare, distilare, etc)
Izvorul pompei de căldură trebuie corelat cu consumatorul adecvat, atât din punct de
vedere al simultaneităţii şi constantei în timp a debitului, a temperaturilor sursei reci şi
calde, cât şi al distanţei relative.
Implementarea unei pompe de căldură întrpun sistem de încălzire este determinată
de următoarele criterii:
- energetice
- economice
- diverse
Pompa de căldură poate acoperi, singură, întregul necesar de căldură al
consumatorilor sau doar o parte, la funcţionarea în regim bivalent, când o sursă
clasică (centrala termică, încălzirea electrică) completează acest necesar, în
perioada vârfului de sarcină. În acest caz se disting trei situaţiide funcţionare,în care
regimuri de funcţionare depind de zona climatică în care este amplasată clădirea.

7. Încălzirea electrică

Utilizarea energiei electrice pentru producerea de căldură se bazează pe efectul

Joule al curentului electric potrivit căreia energia electrică potenţială pe care o pierde
electronul prin ciocnire cu reţeaua unei rezistenţe este transferată acesteia sub
formă de căldură.
Din punct de vedere tehnic, utilizarea energiei electrice pentru încălzirea clădirilor
prezintă multiple avantaje în raport cu celelate sisteme de încălzire bazate pe
folosirea combustibililor clasici.
Aceasta face ca energia electrică să fie privită ca un viitor potenţial energetic pentru
nevoile gospodăreşti.
Costul destul de ridicat al energiei electrice face ca utilizarea ei să fie limitată.
Se pot menţiona câteva avantaje ale utilizării în viitor al energiei electrice:
- eliminarea surselor termice şi odată cu ele a produselor secundare ale
combustiei (gaze nocive, poluanţi, etc)
- simplificarea operaţiilor de exploatare
- creşterea gradului de automatizare, mergând până la programarea strictă a
orelor de funcţionare
- contorizarea riguroasă a consumurilor individuale
Energia electrică nu este lipsită de şanse şi sunt situaţii în care ea poate răspunde
competitiv nu numai cerinţelor tehnice ci şi economice.
Este cazul încăperilor aferente clădirilor izolate (staţii de relee pentru transmiterea
programelor TV, staţii meteorologice, staţii de benzină, etc.)
De asemenea ea poate fi utilizată ca sursă de energie pentru acoperirea necesarului
de căldură în perioada d evârf de consum.

14
Încălzirea electrică directă

Este o încălzire locală realizată în general cu ajutorul convectoarelor, sau panourilor

radiante. În acest caz, căldura produsă de o rezistenţă electrică este transferată
instantaneu încăperii prin radiaţie şi convecţie.
Aparatele electrice de încălzire directă se clasifică după raportul dintre fluxul radiant
şi cel convectiv, după temperatura suprafeţei încălzitoare şi după locul şi modul de
montare. Astfel, avem: convectoare de perete, convectoare de pardoseală,
radiatoare lectrice, panouri radiante, radianţi în infraroşu, aeroterme electrice, etc.

8. Încălzirea cu apă geotermală

Căldura internă a Pământului se disipează într-o formă regulată spre suprafaţa

Pământului, dar efectele sale sunt în general imperceptibile şi existenţa sa nu se
manifestă decât printr-o creştere lentă a temperaturii cu adâncimea (acest gradient
geometric a cărui valoare medie este de 0,033 grd/m).
Subsolul conţine formaţii poroase, în care sunt depozitate cantităţi mari de apă cu
temperaturi variabile între 30 şi 150 grd,C şi a căror existenţă uneori se traduce prin
izvoare termale de suprafaţă.
Exploatările moderne ale acestor surse, prin captarea cu ajutorul forajelor, au dat
posibilitatea utilizării pe scară largă a energiei geotermale, pentru încălzirea şi
prepararea apei calde de consum la clădirile civile, industriale şi agrozootehnice.
Islanda este ţara unde mai bine de 50% din construcţii sunt încălzite cu ajutorul
energiei geotermale.
În România utilizarea apelor geotermale, în scopuri terapeutice este cunoscută de
pe vremea romanilor. Cea mai veche atestare documentare datează din anul 1221 şi
se referă la efectul terapeutic ap apelor termale de la Băile Felix de lângă Oradea.
Din anul 1962 s-a trecut la cercetări ştiinţifice privind apele geotermale din judeţul
Bihor.
Din rezultatele cercetării s-a tras concluzia că se poate conta pe o cantitate de apă
geotermală de 400.000 mc/zi cu temperaturi 50-100 grd.C. În prezent sunt în
exploatare în acest judeţ sonde de apă geotermală cu un debit de până la 45.000
mc/zi şi temperaturi de 40-130 grd.C.
Utilizarea energiei geotermale pentru alimentarea cu căldură a clădirilor prezintă un
interes deosebit ca urmare a avantajelor energetice în comparaţie cu soluţiile clasice
şi anume că poate fi valorificată la scară industrială cu mijloace relativ simple şi cu
cheltuieli scăzute, nu depinde de factorii climatici şi nu este poluantă.
Pot fi avute în vedere următoarele domenii de valorificare:
- încălzirea clădirilor, preparare apă caldă de consum
- agricultură: sere, solarii, culturi de alge, piscicultură
- balneologie, agrement
- separare gaze combustibile
- valorificare chimică: extragerea substanţelor minerale utile
Reinjecţia apei geotermale în sol, după utilizare, se impune din considerente de
protecţie a mediului (în cazul apelor poluante) cât şi pentru conservarea
zăcământului.

15
9. Încălzirea solară
Energia solară se utilizează în scopuri gospodăreşti, fiind eficientă în procese vizând
încălzirea spaţiilor sau/şi prepararea apei calde de consum.
O analiză energetică şi economică care pune în balanţă investiţiile făcute în dotările
speciale pentru captarea energiei solare şi economia de energie în exploatare se
impune de fiecare dată când se doreşte realizarea unui astfel de sistem.
Folosirea energiei solare ca sursă termică impune şi o arhitectură aparte a clădirilor,
precum şi o orientare a lor în raport cu poziţia soarelui pe bolta cerească.
Elementele de captare a energiei solare vor trebui să fie orientate pe cât posibil spre
sud.
Instalaţiile solare de încălzire pentru a putea funcţiona în bune condiţiuni, sunt
asociate cu alte forme de energie (eoliană, geotermală) sau folosesc în compensaţie
căldura recuperată de alte surse (oameni, iluminat, aparate termice, etc). În ultimul
timp s-au extins sistemele combinate cu pompele de căldură, reuşind să
îmbunătăţească simţitor eficienţa termică şi economică a instalaţiilor solare. Ori de
câte ori se pune problema implementării unor astfel de instalaţii, să se aibă în vedere
atât partea tehnică ( sistemul de încălzire care se poate adopta) cât şi partea
economică (cheltuielile de investiţii şi exploatare) precum şi economia de combustibil
scontată.
Faţă de clădirile conservative realizate în sistem constructiv convenţional, casele
solare se disting printr-o arhitectură specifică caracterizată de raportul dintre
suprafaţa de captare a radiaţiei solare Aps şi volumul spaţiului încălzit V.
Pentru ca o construcţie să fie o construcţie solară este necesar să fie îndeplinită
condiţia 0,04< Aps / V < 0,12.
Sistemele de încălzire utilizând energia solară se pot clasifica în două principale
categorii: sisteme pasive şi sisteme active.
Primele se caracterizează prin faptul că încălzirea spaţiilor se face în mod natural,
fără intervenţia unui mijloc mecanic care să producă circulaţia unui agent termic.
Sistemul activ presupune existenţa unor echipamente macanice care să producă
circulaţia agentului termic care transportă căldura între elementele de captare şi
spaţiul încălzit.
Ambele sisteme au făcut obiectul unor programe intense de cercetare desfăşurate în
diverse ţări: SUA, Franţa, Danemarca, Germania, etc.

Energia nucleară, este una din formele de energie ale viitorului, care va acoperi în
mare parte necesităţile actuale de căldură atât pentru nevoile industriale, cât şi
pentru nevoile casnice.
Ţări ca SUA, Japonia, Suedia, Germania, Franţa, Canada, Rusia, etc, au trecut la
alimentarea cu căldură a complexelor de clădiri civile, industriale şi agrozootehnice,
utilizând enetgia atomică.

INSTALAŢII DE VENTILARE ŞI CLIMATIZARE AER

Conţinutul instalaţiilor de ventilare şi climatizare

Instalaţiile de ventilare şi climatizare au rolul de a menţine starea aerului din

încăperi, respectiv temperatura, umiditatea, viteza şi puritatea, în anumite limite
dinainte stabilite, în tot timpul anului, indeferent de variaţia factorilor meteorologici, a
degajărilor şi consumurilor de de căldură interioară.

16
 Limitele parametrilor microclimatului interior depind de, la rândul lor, de destinaţia
încăperilor, de natura activităţii desfăşurate, de procesele tehnologice.
Calitatea mediului în care oamenii îşi desfăşoară activitatea are o influienţă
complexă asupra acestora, atât din punct de vedere igienico sanitare cât şi al
randamentului activităţii.
Calitatea mediului se apreciază atât după valoarea parametrilor principali ai
confortului cât şi prin intermediul altor factori secundari cum ar fi puritatea aerului,
gradul de ionizare, calitatea iluminatului, nivelul de zgomot şi altele.
În sezonul rece instalaţiile de încălzire pot asigura în încăperi menţinerea
temperaturii aerului la o valoare dată şi la unele clădiri, prin măsuri suplimentare (în
general, constructive), se pot menţine în limitele acceptabile şi alţi parametri
(temperatura medie de radiaţie, umiditatea relativă).
În ceea ce priveşte puritatea aerului, în multe cazuri, aceasta este obţinută prin
ventilare naturală. Pentru alte categorii de încăperi, în care se produc degajări
importante de căldură şi umiditate, precum şi alte degajări nocive (săli cu aglomerare
de persoane, încăperi de producţie, laboratoare, piscine, hale pentru creşterea
industrializată a animalelor şi păsărilor), calitatea aerului nu se mai poate realiza
numai printr-o instalaţie de încălzire.
Pentru îndepărtarea căldurii şi umidităţii în exces, a gazelor, a prafului, mirosurilor
apare necesitatea introducerii controlate aunui anumit debit de aer care, după caz,
trebuie încălzit, răcit, uscat sau umidificat.
Acest lucru poate fi realizat, după caz, cu ajutorul unei instalaţii de ventilare de
climatizare parţială sau de climatizare totală. Natura şi cantitatea noxelor în exces ,
modul lor de propagare, dimensiunile şi sistemul constructiv al încăperilor, limitele
parametrilor confortului termic, limitele admisibile la care trebuiesc reduse
concentraţiile diverselor noxe, la care se adaugă de cele mai multe ori, cu o pondere
importantă, considerente economice, au condus la utilizarea în practică a unei game
mari şi variate de instalaţii de ventilare şi climatizare.
În cazul unor încăperi industriale în care au loc, preponderent degajări de umiditate
(vapori de apă) şi căldură, este suficient pentru îndepărtarea acestora să se
realizeze o ventilare naturală organizată prin practicarea unor deschideri, d eo
anumită dimensiune, amplasate la părţile inferioare şi superioare ale pereţilor
exteriori.
În cazul încăperilor aglomerate însă, datorită degajărilor importante de căldură şi
umiditate precum şi a valorilor stricte la care trebuie menţinuţi parametrii confortului
termic, sunt necesare încălzirea şi umidificarea aerului iarna, răcirea şi uscarea
aerului vara, procese ce pot fi realizate numai cu instalaţiile de climatizare. Unele
procese tehnologice (din industria textilă, hârtiei, tutunului, optică, prelucrări
mecanice de precizie, laboratoare metrologice, etc) impun cerinţe şi mai stricte în
cazul unuia sau mai multor parametri de confort termic, ceea ce influienţează nu
numai complexitatea instalaţiei de climatizare ci însuşi sistemul constructiv al
încăperilor sau chiar al construcţiei în ansamblu.

SISTEME DE VENTILARE CLIMATIZARE; CLĂDIRI CIVILE

Sistemele de ventilare /climatizare îmbracă o mare diversitate atât sub aspectul

alcătuirii, al modului de echipare a instalaţiilor, al tipului elementelor componente, al
dimensiunii instalaţiilor după mărimea debitului de aer vehiculat, al puterii termice
(de încălzire, răcire) şi al presiunilor generate cât şi după modul de realizare a

17
schimburilor de aer al încăperilor, al nivelurilor de temperatură, presiune şi umiditate
realizate în încăperi. Tipul clădirii căreia îi este destinată o instalaţie de ventilare sau
climatizare îşi pune amprenta specifică asupra instalaţiei, în special prin soluţia
adoptată, modul de realizare tehnică (aspect, trasee, etanşeitate, asigurare
parametri, nivel de zgomot, automatizare, exploatare şi întreţinere, etc).

SISTEME DE VENTILARE

VENTILARE NATURALĂ

Ventilare naturală neorganizată

Înlocuirea aerului dintr-o încăpere de un număr de ori, în timp de o oră, ca urmare a

acţiunii independente sau simultane a factorilor naturali (presiunea termică şi
presiunea vântului) poartă denumirea de ventilare naturală.
Dacă schimbul de aer al unei încăperi se realizează prin neetanşeităţile acesteia
(rosturile din jurul ferestrelor şi uşilor, porii materialelor) putem vorbi de o ventilare
naturală, neorganizată.Valoarea schimbului de aer în acest caz este mică, are valori
de 0,5.....1,5 sch/h, în medie 1sch/h. Valori mai mari se obţin atunci când diferenţele
de temperatură dintre interior şi exterior sunt mai mari sau când vântul suflă cu
viteză mare.

Ventilare naturală organizată

Dacă schimbul de aer al unei încăperi se realizează prin deschideri având suprafeţe
date, iar acestea sunt amplasate la diverse înălţimi în pereţii exteriori, înlocuirea
aerului se numeşte ventilare naturală organizată.Numărul orar de schimburi de aer
este în funcţie de, şi în acest caz, de diferenţa de temperatură dintre interior şi
exterior , de viteza (respectiv presiunea) vântului dar şi de distanţa între axele
deschiderilor prin care aerul pătrunde în încăpere, respectiv, iese din încăpere.
Valorile medii ale acestor schimburi de aer, în perioada de vară ( acre este situaţia
cea mai defavorabilă, datorită diferenţelor mici de temperatură dintre interior şi
exterior şi de viteze mici ale vântului) sunt de ordinul
de 3..5 sch/h, valoarea mică este pentru încăperi normale, cea mare pentru
încăperi înalte. Rezultă clar că schimbul pe oră este variabil în timp, deci
necontrolabil, este în raport direct cu mărimea diferenţelor d etemperatură şi
presiune.
Se ştie că temperatura aerului exterior şi viteza vântului sunt tot timpul variabile,
rezultă că şi schimbul de aer al încăperilor este tot timpul variabil.
Sistemul de ventilare naturală organizată se utilizează cu precădere la încăperile în
care există permanent o diferenţă de temperatură importantă între interior şi exterior,
în tot timpul anului.
În cazul încăperilor prevăzute cu instalaţii mecanice de ventilare, sistemul de
ventilare naturală (organizată) reprezintă sistemul de rezervă,În cazul ventilării
naturale nu se poate recupera căldura din aerul evacuat.
Schimbul de aer al unei încăperi este cauzat de existenţa diferenţei de presiune
dintre interiorul şi exteriorul acesteia. Aceste diferenţe de presiune sunt create, fie
din diferenţe de temperatură ale aerului interior şi exterior, fie din acţiunea vântului,
fie din acţiunea combinată a celor două.

18
Dsipozitivele de ventilare naturală sunt diferenţiate după tipul clădirilor la care se
montează, au fost concepute pentru introducerea şi evacuarea lesnicioasă a aerului,
pentru reglarea debitului de aer introdus ( în special, în perioada rece a anului),
pentru dirijarea acestuia spre anumite zone ale încăperii, pentru încălzirea lui pe
timp de iarnă, pentru mărirea debitului de aer evacuat sau pentru realizarea unui
schimb minim de aer.
Dispozitivele de ventilare naturală se grupează în următoarele tipuri constructive:
ferestre, coşuri de ventilare, deflectoare şi luminatoare. La clădirile civile se folosesc
în mod special primele două tipuri.

VENTILARE MECANICĂ

Reprezintă sistemul la care schimbul de aer al unei încăperi şi vehicularea aerului

prin canale şi elementele instalaţiei se face cu ajutorul ventilatoarelor. Se pot asigura
debite, constante în timp, în încăperile supuse ventilării, ceea ce permite diluarea
permanentă a noxelor.
Aerul poate fi filtrat, şi după caz încălzit, răcit, umidificat sau uscat..
Mişcarea aerului încăperile ventilate poate fi dirijată şi controlată ca sens de
deplasare. În încăperi după necesitate, poate fi creată o depresiune sau o
suprapresiune. O parte din aerul evacuat din încăperi poate fi recirculat, constituind
o sursă de economisire a energiei termice. Se poate recupera căldura şi din aerul
evacuat în exterior.
Cea mai simplă instalaţie de ventilare mecanică este compusă din filtru, baterie de
încălzire aer,ventilator, tubulatură, guri de introducere şi evacuare aer, priză aer.
Când instalaţia deserveşte încăperi cu nivel de zgomot limitat, se intercalează atât
pe partea de refulare cât şi pe cea de evacuare atenuatoare de zgomot care pot fi
montate în centrala de ventilare sau pe reţeaua de canale.
Când este cazul se amplasează şi un recuperator de câldură, ce poate fi amplasat în
centrala de ventilare, pe acoperiş, sau pe traseul canalului prizei de aer şi respectiv
gurii de evacuare a aerului viciat în exterior. Instalaţia de recuperare de căldură
poate fi echipată şi cu un atenuator de zgomot.
Centrala de ventilare, încăperea în care se montează echipamentul necesar
ventilării, se poate amplasa la subsolul clădirilor, la nivelurile intermediare sau pe
acoperiş. Amplasarea se face astfel ca aceasta să fie cât mai aproape de încăperile
deservite, pentru a realiza trasee de canale cât mai scurte şi pentru a diminua
răcirea aerului în reţeaua de canale.
Regimurile de funcţionare posibile ale unei instalaţii de ventilare sunt:
- cu recirculare totală, se adoptă atunci când se doreşte aducerea rapidă a
ambianţei la parametrii prescrişi.
- numai cu aer proaspăt, se adoptă în cazurile când nu este permisă
recircularea aerului (prezenţa gazelor explozive, otrăvitoare, a radiaţiilor
radioactive, a germenilor patogeni, a mirosurilor puternice, etc).
- cu recirculare parţială, cel mai uzual folosit sistem

Sisteme de ventilare mecanică:

• prin refulare, cu filtrarea aerului şi încălzirea acestuia iarna, se utilizează la
încăperi cu viciere redusă a aerului: magazine, expoziţii, săli de sport, ateliere
mecanice.
• prin evacuare, este un sistem ce se foloseşte în încăperi cu viciere puternică
a aerului (prin gaze, vapori, mirosuri putenice sau temperatură mare) pentru a

19
 împiedica împrăştierea noxelor în încăperile adiacente. Se prevede la :
bucătării, garderobe, laboratoare, WC-uri, posturi de transformare, camere
obscure, încăperi pentru acumulatoare, garaje, etc.
Este un sistem simplu, eficient şi ieftin iar compensarea aerului evacuat se
face după caz, din încăperile alăturate, din exterior sau, în mod organizat prin
prevederea unor instalaţii de încălzire. Uneori această instalaţie se reduce la
montarea unui ventilator de evacuare aer cu noxe în peretele exterior,
acoperiş sau fereastră.
• prin refulare şi evacuare, sistem ce se prevede la încăperi mari de tip
cinematograf, restaurant, magazin, etc.
• Cu umidificarea aerului, sistem ce se prevede la încăperile în care se
prescrie o umiditate minimă în tot timpul anului. Iarna aerul exterior are un
conţinut de umiditate redus. Prin încălzire umiditatea relativă scade
conducând la uscarea aerului interior. De aceea este nevoie de creşterea
conţinutului de umiditate a aerului exterior de la 1..3 la 7..10 gr.vapori/kg.aer
uscat. Umidificarea se poate face pe cale adiabatică, prin pulverizare de apă
în circuit închis sau pe cale izotermică prin injectare de abur viu în curentul de
aer. Injectarea aburului se poate face într-o acmeră de umidificare dar şi pe
canal, sau cu unele precauţii chiar în încăperea deservită.
• Cu răcirea/uscarea aerului, vara, ce se realitează în două feluri: răcirea
aerului se poate realiza cu o baterie de răcire (cu apă răcită având
temperatura iniţială de 5...8 grd,C) sau cu o baterie de detentă directă (cu
freon, având temperatura de vaporizare de 2...7 grd.C). Cum temperatura
iniţială a aerului este mai mică decât temperatura punctului de rouă
corespunzătoare stării iniţiale a aerului supus răcirii, are loc concomitent şi o
uscare a acestuia. Al doilea procedeu de răcire este cel cu pulverizare de apă
rece în cutrent de aer, utizând o cameră de pulverizare. O condiţie ca să se
obţină acelaşi proces de răcire/uscare, este aceea ca temperatura apei
pulverizate să fie egală cu temperatura superficială exterioară a bateriei de
răcire.

SISTEME DE CLIMATIZARE

Instalaţiile de climatizare denumite şi de condiţionare a aerului sunt acele instalaţii

care trebuie să asigure menţinerea parametrilor aerului, din încăperea deservită, în
limite dinainte prescrise, în tot timpul anului, indiferent de varaiţia factorilor
meteorologici, de gradul de ocupare al încăperilor, altfel spus, indiferent de
modificarea sarcinilor termice (de încălzire, răcire) şi de umiditate.
Aceste instalaţii au rolul să asigure condiţiile de confort termic în clădirile social-
culturale, administrative, de locuit, etc, sau de a asigura parametrii necesari ai
aerului interior (temperatură, umiditate relativă) în cazul instalaţiilor de climatizare
tehnologică. În acelaşi timp trebuie să se asigure introducerea de aer proaspăt
necesar diluării de CO2 degajat de ocupanţi (funcţiunea de ventilare). Deoarece
sarcinile termice şi de umiditate ale încăperilor se modifică permanent şi în limite
largi, iar parametrii microclimatului trebuie menţinuţi constanţi, rezultă că aerul tratat,
introdus în încăperi trebuie să aibă permanent (în tot timpul anului) parametri
variabili.
Ca urmare este necesar ca aerul să fie tratat într-un aparat (agregat) unde suferă o
suită de 4 procese termodinamice simple (încălzire, răcire, uscare, umidificare), într-
o anumită ordine.Pentru realizarea acestei tratări este necesară şi o instalaţie de

20
reglare automată, aferentă, care să menţină temperatura şi umiditatea relativă la
valorile prestabilite. Concomitent instalaţiei de climatizare i se atribuie şi funcţiunea
de economisire a energiei, motiv pentru care, adesea, se intercalează un
recuperator de căldură.
Instalaţiile ale căror agregate de tratare a aerului suferă numai două sau trei procese
de tratare termodinamice simple, poartă denumirea de instalaţii de climatizare
parţială. Foarte adesea aceste instalaţii sunt desemnate de către (comercianţi) drept
instalaţii de climatizare, ceea ce nu este corect.
Instalaţiile de climatizare sunt folosite la clădiri civile şi industriale. Astfel:
- Instalaţiile de climatizare de confort sunt destinate asigurării microclimatului pentru
menţinerea sănătăţii şi desfăşurării muncii optime în toate catgoriile de clădiri civile
(birouri, spitale, teatre, magazine, săli de audiţie şi concerte, etc) pe parcursul
întregului an.
- Instalaţiile de climatizare tehnologică au funcţiunea de a asigura acei parametri ai
încăperilor care convin procesului de producţie, pentru a preveni rebutarea
produselor.

Clasificarea instalaţiilor de climatizare

- instalaţii numai aer, cu:
o un canal cu debit constant, pentru:
 o singură zonă
 mai multe zone cu:
 reîncălzirea aerului
 clapete de reglare
 grupuri de ventilare zonale
o un canal cu debit variabil
o două canale de aer
 debit constant
 debit variabil

- instalaţii aer-apă (cu aer primar) cu:
o aparate cu inducţie (climaconvectoare)
 sisteme cu:
 două conducte (cu şi fără comutare)
 trei conducte
 patru conducte
 aparate cu:
 reglare (prin ventil sau clapetă)
o ventiloconvectoare
 cu aer primar
 cu priză de aer exterior
 numai cu recirculare
 diagrama de reglare a parametrilor
o racordarea climaconvectoarelor la reţeaua de agenţi termici, sistem cu:
 două conducte
 trei conducte
 patru conducte

o încălzire terminală
o alte sisteme

21
INSTALAŢII SANITARE

Sursa de alimentare cu apă

Apa constituie unul din elementele care condiţionează desfăşurarea vieţii oamenilor
şi intervine ca un factor determinant în aproape toate procesele tehnologice.
Sursele de apă din natură trebuie să asigure alimentarea cu apă, din punct de
vedere calitativ şi cantitativ, a consumatorilor din centrele populate, industriale şi
agrozootehnice.
Principalele surse de alimentare cu apă sunt:
- de suprafaţă: râuri, fluvii, lacuri, mări şi oceane
- subterane: starturi acvifere şi izvoare
Apele provenite din aceste surse, se deosebesc din punct de vedere calitativ şi
cantitativ

Structura consumului de apă

Structura consumului de apă din clădirile şi ansamblurile de clădiri de locuit, social-

culturale, industriale şi agricole, cuprinde următoarele categorii:
- menajer, pentru satisfacerea nevoilor gospodăreşti zilnice ale oamenilor
pentru băut, prepararea hranei, spălatul corpului, al rufelor, vaselor, etc.
- Industrial, unde apa poate fi utilizată ca materie primă; ca apă de răcire sau
ca agent termic; ca mijloc de transport pentru diferite materiale; ca mijloc de
sortare şi spălare, etc.
- pentru nevoi zootehnice
- pentru nevoi publice, respectiv spălatul şi stropitul străziilor şi a spaţiilor verzi,
fântâni publice şi ornamentale, spălarea canalizărilor, etc.
- pentru combaterea incendiilor, alimentarea cu apă a hidranţilor exterior, a
hidranţilor interiori sau a instalaţiilor de sprinklere, drencere sau
pulverizatoare.
- Tehnologic, pentru sistemul de alimentare cu apă la spălatul filtrelor,
decantoarelor, dezintegratoarelor, pregătirea soluţiilor de reactivi chimici, etc.
Cantităţile de apă pentru satisfacerea consumului, precum şi variaţiile acestuia, în
perioada de exploatare, constituie pentru sistemele de alimentare şi distribuţie a apei
un element fundamental, de care depinde, în mare măsură, alegerea soluţiilor
tehnice, privind: sursa de alimentare cu apă, procesul tehnologic de tratare a apei,
transportul şi înmagazinarea ei şi schema de distribuţie a apei la consumatori.
Instalaţiile interioare şi exterioare de alimentare cu apă pentru clădirile de locuit,
social-culturale, industriale şi agrozootehnice, comportă cheltuieli de investiţii foarte
mari, astfel că determinarea judicioasă a consumului şi a cantităţii de apă necesare
asigură şi condiţionează eficienţa economică în timp a acestor investiţii.

Sistemul de alimentare cu apă

Sistemul de alimentare cu apă reprezintă totalitatea construcţiilor şi instalaţiilor
utilizate pentru satisfacerea necesarului de apă al centrelor populate şi industriale şi
care se compune din: captarea apei, instalaţiile pentru corectarea calităţii sau
tratarea apei, transportul (aducţiunea), înmagazinarea, pomparea şi distribuţia apei.

Criterii de clasificare şi condiţii de realizare a instalaţiilor de alimentare cu apă

din ansambluri de clădiri

22
Instalaţiile de alimentare cu apă din ansambluri de clădiri se compun din reţele
exterioare, inclusiv instalaţiile de ridicarea presiunii apei reci, racordate la conductele
publice ale sistemului de alimentare cu apă a localităţii sau la sursele proprii, prin
conducte de branşament şi instalaţiile din interiorul clădirilor.
• După parametrii apei din conducta publică în punctul de racord, instalaţiile de
distribuţie a apei din clădiri pot fi racordate la conducte publice :
- direct sau funcţionând sub presiunea apei din conducta publică
- prin intermediul instalaţiei de ridicarea presiunii apei
- prin intermediul instalaţiei de pompare apă cu rezervor de înălţime
• După scopul întrebuinţării apei, instalaţiile interioare pot fi pentru:
- consum menajer
- distribuţia apei industriale
- combaterea incendiilor (instalaţii cu hidranţi interiori, sprinklere, drencere sau
alte capete de debitare aapei)
• După numărul de reţele de distribuţia apei ţinând seama de şi de natura
consumului, instalaţiile interioare pot fi:
- O reţea pentru satisfacerea tuturor nevoilor de consum al apei (menajer,
industria, incendiu)
- Reţele comune pentru anumite consumuri
- Reţele separate, distincte pentru fiecare fel de consum
• După forma reţelei de distribuţie instalaţiile interioare sunt:
- Ramificate
- Inelare
- Mixte
• După poziţia de montare, de amplasare în clădire a conductelor principale de
distribuţie, instalaţiile pot fi cu distribuţie:
- Inferioară, cu conducte montate în subsol (dacă există), în canale tehnice
circulabile sau canale vizitabile, semivizitabile practicate sub pardoseala
parterului
- Superioară, cu conductele montate sub planşee, pe grinzi, stâlp, etc.
- Mixtă, parţial inferioară şi parţial superioară
• După regimul de presiune a apei instalaţiile interioare por fi:
- O zonă de presiune
- Două sau mai multe zone de presiune

• După temperatura apei de distribuţie, instalaţiile interioare sunt pentru:

- Distribuţia apei reci
- Prepararea şi distribuţia apei calde de consum

La realizarea unei instalaţii interioare de distribuţia apei se ţine seama de

următoarele elemente principale:
- caracteristicile consumatorilor de apă din clădire (natura, cantitatea şi variaţia
consumului de apă, calitatea apei de consum, regimul de alimentare)
- caracteristicile hidraulice (debitul, presiunea de serviciu), regimul de furnizare
a apei, calitatea apei furnizată
În afară de aceste elemente, la realizarea unei instalaţii de alimentare cu apă se iau
în vedere şi calcule tehnico-economice, cu un cost minim de execuţie şi exploatare a
acestor instalaţii.

23
Astfel, pentru clădirile de locuit şi pentru majoritatea clădirilor social-culturale, se
adoptă instalaţii cu distribuţie inferioară ramificată, comună pentru consum menajer
şi incendiu.
În cazul clădirilor înalte, se preconizează soluţia distribuţiei apei pe zone de
presiune, se prevăd etaje tehnice în care se montează conductele de distribuţie şi
instalaţiile necesare ridicării presiunii apei pentru zonele superioare.

Instalaţii interioare de alimentare cu apă rece şi caldă pentru consum menajer

Instalaţiile interioare de alimentare cu apă rece şi caldă pentru consum menajer

(băut, gătit, spălat, etc) au rolul de a asigura alimentarea cu debitul şi presiunea de
utilizare necesară tuturor punctelor de consum al apei (robinete sau baterii
amestecătoare de apă rece sau caldă de consum, montate la obiectele sanitare) din
clădirile de locuit, social-culturale sau din grupurile sanitare ale clădirilor industriale.
Instalaţiile interioare de alimentare cu apă rece şi respectiv apă caldă de consum ,
cuprind: reţele de conducte, fitinguri, armături montate pe reţelele de conducte,
obiecte sanitare şi accesoriile acestora, armăturile obiectelor sanitare.
Accesoriile completează dotarea tehnico-sanitară a spaţiilor de utilizare a apei,
îndeplinind funcţiuni auxiliare şi contribuind la sporirea gradului de confort.
Dotarea tehnică a clădirilor, cu obiecte sanitare, armături, accesorii, se face în
funcţie de de destinaţiile , caracteristicile şi gradul de confort al clădirilor, precum şi
de cerinţele investitorilor.
Stabilirea tipurilor şi numărului de obiecte sanitare se face funcţie de destinaţia
clădirii, distinct: (clădiri de locuit, clădiri administrative şi social-culturale, clădiri de
birouri, săli de spectacole şi teatre, cinematografe, cantine şi restaurante, cămine,
grădiniţe, creşe,instituţii d eînvăţământ, spitale, băi publice, terenuri d esport şi
stadioane, gări, centrale termice).

Instalaţii interioare de alimentare cu apă rece pentru combaterea incendiilor

Pentru stabilirea concepţiei generale privind siguranţa la foc se ţine seama de

principiile de organizare pentru apărarea împotriva incendiilor, cerinţele de proiectare
şi executarea construcţiilor şi instalaţiilor de combatere a incendiilor, şi criteriile de
performanţă cu factorii care determină aceste criterii. De asemenea trebuie să se
ţină seama de efectele negative care pot interveni în caz de de incendiu asupra
construcţiilor şi instalaţiilor precum şi asupra utilizatorilor.
Prescripţiile fundamentale privind siguranţa la foc a construcţiilor în ansamblu şi a
principalelor părţi componente ale acestora ţin cont de:
- tipuri caracteristic de clădire
- combustibilitatea materialelor şi elementelor de construcţie
- limita de rezistenţă la foc
- gradul de rezistenţă la foc
- comportarea la foc
- stabilitatea la foc
- riscul de incendiu
- categoria de pericol de incendiu

24
Instalaţii centrale pentru prepararea apei calde de consum

La adoptarea soluţiilor constructive de instalaţii centrale pentru prepararea apei

calde de consum se ţine seama de următoarele elemente:
- necesarul specific de apă caldă de consum şi durata efectivă a perioadei de
consum, în funcţie de destinaţiile clădirilor,
- mărimea şi variaţia în timp a debitului
- temperatura minimă necesară şi respectiv,maximă admisă ale apei calde de
consum
- sursa de căldură pentru producerea agentului termic primar care poate fi:apă
caldă, apă fierbinte, abur, apă încălzită în circuitul solar, apă geotermală, apă
încălzită cu pompa de căldură, etc
- variaţii în timp a debitului de căldură furnizat de sursă (agentul termic primar)
- Tipurile aparatelor folosite pentru prepararea apei calde de consum: cu
acumulare, fără acumulare

Instalaţii locale pentru prepararea apei calde de consum

În cazul clădirilor care nu dispun de instalaţii de încălzire centrală, cum sunt

unele clădiri din centrele urbane (clădiri de locuit individuale, ateliere mici,
restaurante, etc) localităţile rurale, sau din zonă montană (vile, moteluri, etc), se
prevăd instalaţii locale de preparare a apei calde de consum.
Aceste aparate se pot clasifica după următoarele criterii:
- forma de energie folosită: energie electrică, gaze naturale, energie solară,
combinate (energie solară şi energie electrică, etc)
- modul de preparare a apei calde de consum: încălzitoare instantanee, cu
acumulare (boilere) sau semiacumulare.

Instalaţii de canalizare ape uzate menajere

Apele uzate provenite din utilizări în scopuri menajere, igienico-sanitare sau

industriale, precum şi apele meteorice (pluviale) sunt colectate, transportate şi
evacuate într-un bazin natural (râu, lac sau mare) numit emisar, cu ajutorul
instalaţiilor şi reţelelor de canalizare.
În funcţie de gradul de poluare a apelor uzate, pentru reintroducerea lor în circuitul
apelor naturale, în condiţiile respectării măsurilor de protecţie a mediului ambiant,
precum şi în scopul recuperării anumitor substanţe utile (grăsimi, uleiuri, substanţe
minerale, etc) , în instalaţiile de canalizare s eprevăd aparate şi utilaje pentru
depoluarea apelor uzate, grupate în staţii de epurare.

După gradul de impurificare şi provenienţa lor, apele uzate sunt:

- uzate menajere, rezultate din utilizare apei potabile la obiectele sanitare,
amplasate în clădiri civile, social-culturale, industriale, agrozoot, etc.
- Uzate industriale, provenite din utilizarea apei în procese tehnologice
- Meteorice, provenite din precipitaţiile atmosferice
- De drenare sau de infiltraţie, sunt ape colectate cu ajutorul drenurilor

25
Sisteme de de canalizare

Sistemul de canalizare cuprinde ansamblul de conducte, obiecte sanitare,

receptoare, aparate, dispozitive, utilaje, armături şi construcţii accesorii, caredupă un
anumit procedeu, în mod organizat, colectează, transportă, epurează şi evacuează
apele uzate dintr-un centru populat sau industrie, numit bazin de canalizare, într-un
emisar. (râu, lac sau mare).
Procedeul de canalizare reprezintă modul prin care apele uzate, de origini diferite,
sunt evacuate prin una sau mai multe reţele de canalizare, şi pot fi:
- sistem unitar, când se colectează şi se transportă prin aceeaşi reţea toate
apele uzate evacuate din clădirea sau de pe teritoriul localităţii ce se
canalizează.
- sistem separativ sau divizor, când apele de canalizare se colectează şi se
transportă prin cel puţin două reţele distincte
- sistem mixt, când apele de canalizare se colectează şi se transportă parţial
prin procedeul unitar şi restul prin procedeul mixt.

Instalaţii interioare de canalizare a apelor uzate menajere

Instalaţiile interioare de canalizare a apelor uzate menajere cuprind ansamblul de

obiecte sanitare, dispzitive sau sisteme constructive de colectare a apelor uzate şi
reţeaua de conducte care le transportă şi evacuează în reţelele exterioare de
canalizare, prin intermediul căminelor de racord, amplasate în exteriorul clădirilor.

Instalaţii interioare de canalizare a apelor meteorice

Apele meteorice ce provin din ploi sau din topirea zăpezii de pe acoperişurile şi
terasele clădirilor de locuit şi social-culturale şi industriale sunt evacuate sunt
evacuate printr-o reţea de canalizare, care se compune de regulă, din: receptorul de
ape meteorice ce colectează apa de pe o anumită suprafaţă; conducta de legătură
de la receptor la coloană; conducte orizontale de legătură (colectoare), de la coloane
la căminul exterior de canalizare, care poate fi comun şi pentru racordarea
canalizării interioare a apelor uzate menajere; piesa de curăţire

Instalaţiile sanitare pentru folosinţă publică se referă la acele obiective unde,

exigenţele calitative şi cantitative, pentru porotecţia igienei şi sănătăţii cetăţenilor,
impuse apei,sunt rezolvate prin utilizarea diverselor sisteme speciale.
Acele obiective, unde de la caz la caz, se aplică aceste sisteme speciale, sunt :
bazinele de înot; băile publice; bucătării mari pentru restaurante, hoteluri, spitale,
cantine; spitale, policlinici, complexe balneare;spălătorii de rufe şi curăţătorii chimice;
closete publice; fântâni artezeliene cu jocuri de apă; fântâni publice pentru băut apă;
instalaţii pentru stropit spaţii verzi.

Instalaţii de gaze naturale combustibile

Aceste instalaţii de gaze naturale combustibile sunt folosite în instalaţiile de ardere
din clădirile de locuit, social-culturale, industriale şi agrozootehnice în scopul obţinerii
energiei termice , necesare pentru încălzire, nevoi menajere (maşini de gătit,
încălzirea apei de consum, etc) sau în diferite procese tehnologice.
Instalaţiile interioare de utilizare a gazelor naturale combustibile, cuprinde ansamblul
de conducte, aparate de utilizare, arzătoare, aparate de măsurare, siguranţă, control

26
şi accesorii montate în incinta unui consumator, în aval de robinetul de branşament,
respectiv după robinetul de ieşire din staţia sau postul de reglare de la capătul
branşamentului, inclusiv focarul şi coşul de evacuare a gazelor de ardere.

INSTALATII ELECTRICE

Sursa de lumină

Sursa de lumină sau lampa electrică realizează conversia energiei electrice în energie
luminoasă.
Pentru realizarea unui mediu luminos adecvat se recomandă ca, în alegerea sursei
de lumină să se ia în consideraţie parametrii luminotehnici ai surselor de lumină:
• culoarea aparentă;
• temperatura de culoare;
• redarea culorii caracterizată prin indicele de redare a culorilor, Ra;
• durata de funcţionare;
• durata de punere în funcţiune;
• geometrie şi dimensiuni CIL.

Alegerea parametrilor enumeraţi anterior se face de către specialistul în tehnica

iluminatului în funcţie de destinaţia încăperii, activitatea desfăşurată, în consecinţă, de
condiţiile minime de confort pe care trebuie să le asigure sistemul de iluminat.

Corpul de iluminat

Din punct de vedere funcţional, tipul corpului de iluminat se alege în funcţie de o serie
de criterii:
• activitatea desfăşurată în încăperea respectivă;
• estetică;
• unghiul minim de protecţie vizuală;
• luminanţă;
• modul de distribuţie al fluxului luminos (direct, semi-direct, direct-indirect,
semi-indirect, indirect).
• tipul suprafeţei pe care va fi montat;
• grad de protecţie la agenţii de mediu;
• grad de protecţie la electrocutare.

Sisteme de iluminat interior

Ansamblul aparatelor de iluminat echipate cu surse de lumină corespunzătoare,
amplasate după o dispunere logică într-o încăpere, dependentă d econsiderente
funcţionale şi/sau estetice, în scopul realizării mediului luminos confortabil capabil să
asigure desfăşurarea unei activităţi umane sau realizării unei anumite funcţiuni,
defineşte noţiunea de sistem de iluminat SIL.
Sistemele de iluminat se clasifică din punct de vedere funcţional în două categorii:
sisteme de iluminat normal şi sisteme de iluminat de siguranţă.
1.Sistemul de iluminat normal, asigură desfăşurarea normală a unei activităţi
umane într-o incintă, conform destinaţiei acesteia în condiţiile în care iluminatul
natural nu este satisfăcător.

27
Sistemele de iluminat normal se pot clasifica după funcţiunile şi rolul pe care îl
îndeplinesc, în două categorii: SIL principale, SIL secundare.
SIL principale asigură desfăşurarea activităţii umane într-o încăpre, realizând un
ambient luminos confortabil, funcţional şi estetic.
SIL secundare s efolosesc pentru delimitarea unor zone de interes şi/sau
realitzarea de aspecte vizuale speciale ( accentuare, de efect, modelare sau
culoare), pentru punerea în valoare a unor obiecte sau a unor suprafeţe
caracteristice din incintă (arhitectural) şi/sau pentru realizarea unui iluminat
spectaculos de ambianţă (decorativ), etc.
Dacă SIL normal principale se realizează pentru orice incintă, cele secundare au un
domeniu mai restrâns şi se folosesc adiţional în spaţii şi locuri deosebite (spaţii
comerciale, clădiri de locuit, muzee, spaţii pentru expuneri, etc.).

Proiectarea modernă se manifestă în direcţia realizării unor sisteme de iluminat

flexibile care se pot adapta în timp şi/sau spaţiu, fie la unele schimbări funcţionale
sau recompartimentări (birouri şi similare), fie la unele schimbări determinate de
estetică, mentalitate, sti, de asemenea variabile în timp ( spaţii comerciale, mizee,
locuinţe), fie la unele schimbări tehnologice (industriale).
În toate clădirile moderne indiferent de destinaţie este necesar să se realizeze
posibilitatea echipării cu un sistem de iluminat flexibil. ce se poate constitui în aşa fel
ca să se pot realiza modificări de poziţie, schimbări ale aparatelor, modificări de
parametrii ai sursei, etc.

2. Sistemul de iluminat de siguranţă ( urgenţă), asigură fie continuarea activităţii,

fie evacuarea incintei sau alte funcţiuni în cazul întreruperii alimentării cu energie
electrică a iluminatului normal.
Aceste sisteme au rolul de a funcţiona şi când sistemul de iluminat normal se
întrerupe din cauze voite sau accidentale.
Ele pot fi alimentate permanent (simultan cu ilumnatul normal) şi nepermanent prin
conectarea automată la întreruperea iluminatului normal.
a). Sisteme de iluminat de siguranţă pentru continuarea lucrului.
Aceste sisteme au rolul de a asigura continuarea procesului de muncă sau a unor
activităţi importante la acelaşi nivel d eiluminare sau la unul mai scăzut, determinat
de sarcina vizuală în procesul ce nu poate fi întrerupt.
Acest sitem s eprevede în următoarele situaţii:
- în încăperile în care întreruperea iluminatului normal poate provoca distrugeri,
explozii, incendii, pagube materiale sau spirituale, accidente sau victime umane.
- în sălile de operaţii ale spitalelor şi policlinicilor
- în laboratoarele unde au loc experienţe ce nu se pot întrerupe
-în încăperi industriale în care utilajele necesită o permanentă supraveghere sau
necesită manevre specifice
-în încăpei im portante pentru activitatea de conducere a statului
b). Sisteme de iluminat de siguranţă pentru intervenţii
Aceste sisteme au rolul de a asigura intervenţia personalului d eexploatare în
încăperile sau spaţiile în care există aparate sau utilaje ce trebuie comandate sau
manevrate la întreruperea funcţionării iluminatului normal.
Acest sistem s eprevede în următoarele cazuri:
- în încăperi unde sunt montate armături ale unor instalaţii şi utilaje ce trebuie
acţionate în caz de incendiu

28
- în încăperea centralei de avertizare şi semnalizare a incendiilor şi în încăperea de
garare a utilajelor PC
- în încăperiile industriale unde la întreruperea funcţionării iluminatului normal trebuie
acţionate utilaje, aparate, etc.
c). Sisteme de iluminat de siguranţă pentru evacuare şi alte funcţiuni
Aceste sisteme au rolul de a asigura evacuarea clădirilor în cazul întreruperii
iluminatului normal, precum şi alte funcţiuni conexe securităţii fie în cazul apariţiei
unor situaţii accidentale (incendii, panică, etc), fie unor funcţiuni suplimentare în
condiţii de noapte (veghe, pază, etc).
Aceste sisteme au rolul să marcheze clar traseele de circulaţie destinate evacuării în
cazul întreruperii iluminatului normal sau în caz de necesitate, să asigure cu claritate
ghidajul vizual al traseului de evacuare, să pună în evidenţă eventualele obstacole,
modificări de direcţie, etc.
Sunt utilizate în mod curent următoarele sisteme:
- sistemul de iluminat pentru evitarea panicii, are rolul de a asigura ambianţa
luminoasă de nivel scăzut necesară evitării accidentelor grave ce s epot produce la
sălile d espectacole mai mari de 400 d elocuri (teatre, cinematografe, săli de concert
individuale sau înglobate în case de cultură şi similare), în cazul îtreruperii
iluminatului normal sau în condiţiile nefuncţionării acestuia din motive tehnologice.
- sistemul de iluminat de circulaţie, are rolul de a asigura circulaţia în interiorul sălilor
de spectacol atât în cazul întreruperii tehnologice a iluminatului normal cât şi a
întrerupeii lui accidentale, având acelaşi regim de funcţionare ca şi iluminatul de
evacuare pentru marcarea ieşirilor din sălile de spectacole.
- sistemul de iluminat de veghe, are rolul de a asigura circulaţia în încăperile
destinate odihnei din spitale, maternităţi, sanatorii, grădiniţe, creşe, cămine pentru
bătrâni,etc, în lipsa iluminatului normal. Culoarea recomandată este albastru.
- sistemul de iluminat de marcare a hidranţilor interiori, are rolul de a sigura
depistarea acestora în caz de necesitate, când de regulă iluminatul normal este
întrerupt. Se prevede în clădirile în care iluminatul de evacuare nu este suficient
pentru marcarea hidranţilor.
- sistem de iluminat de pază (securitate), are rolul asigurării securităţii unor incinte,
căi de circulaţie sau în exteriorul unor obiective. Acest sistem trebuie să funcţioneze
o dată cu lăsarea întunercului sau permanent în încăperile fără lumină naturală.

EXECUTAREA INSTALATIILOR ELECTRICE INTERIOARE

Orice instalatie electrica se executa dupa un proiect de executie intocmit de

proiectantii de specialitate.
Instalatiile electrice de iluminat sant alimentate de la tablouri de distributie separate
de cele care alimenteaza instalatiile electrice de forta.
Succesiunea tuturor operatiilor necesare pentru executare unei instalatii electrice
formeaza procesul tehnologic de executie al instalatiei respective.
Principalele operatii care trebuie executate sunt:
1. Trasareasarea pe tavanul si pe peretii incaperilor a instalatiei electrice, indicate pe
planul de executie, saparea santurilor in pereti, a locasurilor pentru doze, dibluri,
prize, intrruptoare, si fixarae acestora in montaj aparent sau ingropat;
2. tragerea conductoarelor intuburile de protectie, executarea legaturilor intre
conductoare si izolarea lor ;
Montarea aparatelor de comutare, a consumatorilor de energie electrica si a
tablourilor de distributie;

29
Verificarea instalatiei
Procesul tehnologic difera de o lucrae la alta si uneori de la un santier la altul, in
functie de materialele si utilajele folosite, de specificul cladirilor in care se executa.

APARATELOR DE CONECTARE, COMANDA SI PROTECTIE

Aparatele electrice de conectare si protectie pentru instalatii interioare au o

constructie simpla care asigura o manevrare usoara.
Printre cele mai utilizate aparate de conectare se mentioneaza :
1.intreruptoarele, care inchid sau deschid unul sau mai multe circuite electrice
sub sarcina;
2.comutatoarele, care servesc la modificarea, in mod sucesiv, a conexiunilor
unuia sau mai multor circuite electrice;
3.prize de curent cu fisa, care leaga un receptor de energie electrica

Comutatoarele se folosesc atunci cand se urmareste sa se aprinda o parte sau

toate lampile unei lustre, unul sau mai multe corpuri de iluminat.
Montarea aparenta sau ingropata a comutatoarelor, precum si fixarea
conductoarelor circuitului in locasurile clemelor respective, se face in mod
asemanator ca la intreruptoare..

MONTAREA PRIZELOR

Prizele bipolare se monteaza aparent sau ingropate sub tencuiala, in mod

asemanator intreruptoarelor si comutatoarelor.La prizele prevazute cu contact de
protectie, acestea se leaga printr-un conductor de cupru F-500, de minim 2, 5
mm patrati, de cea mai apropiata conducta metalica de apa calda, sau la nulul
firidei de bransament. Legatura se face prin lipire sau printr-o bratara metalica.
Prizele nu se monteaza in camerele de baie. Prizele pentru masinile electrice de
barbierit se pot monta in camerele de baie langa chiuveta numai daca sunt
alimentate printr-un transformator special de separare cu o putere de cel mult 15
w.
In camerele de locuit si birouri prizele se fixeaza la o inaltime de4 0, 15-0, 30m
de la pardoseala. Incaperile cu pardoseli neizolate (cu mozaic, beton) ca de
exemplu ateliere, bucatarii inaltimea de montare a prizelor va fi de 1, 20-1, 40 m,
iar in gradinite, crese prizele se monteaza la 1, 50 m inatime de podea.

CORPURILOR DE ILUMINAT

Corpurile de iluminat se pot instala fie prin suspendare de tija lor metalica fie prin
fixarea directa pe pereti sau tavan.
- La montajul suspendat, corpul de iluminat se agata de un carlig fixat mai de
dinainte de tavanul incaperii.Acest carlig numit carlig de plafon, se prinde de

30
tavan cu ajutorul unui diblu de lemn sau metal.Carligul de plafon se fixeaza apoi
cu mortar de ciment.
Legaturile intre instalatia interioara si corpul de iluminat se executa fie cu ajutorul
clemelor, fie prin rasucirea conductoarelor cu clestele plat. Legaturile trebuie
bine izolate cu banda izolanta, pentru a nu se produce scurtcircuite prin
atingerea capetelor conductoarelor insuficient izolate de carligul de plafon sau de
corpul de iluminat. Montarea corpurilor de iluminat pe pereti, in incaperi uscate,
sau umede cu itermitenta, se face prin fixarea lor cu suruburi in dibluri de lemn
ingropate sub tencuiala.
In incaperi umede, cu gaze corozive, se folosesc corpuri de iluminat imprmeabile
sau etanse.

31