Jainismul, sub denumirea tradițională Jain Dharma (जैन धर्म), este una din cele mai

vechi religii și filozofii ale lumii, găsindu-și rădăcinile în India antică și

preistorică. Tradiția spune că această credință a fost propovăduită de o succesiune
de douăzeci și patru de Jinas (cuceritori) sau tirthankarași, dintre care ultimul,
Mahavira[1] (cca. sec. al VI-lea î.Hr.) a avut o importanță decisivă, fiind
considerat de unii istorici fondatorul jainismului modern.

Comunitatea jainistă are, în ciuda dimensiunii sale reduse, o influență religioasă

remarcabilă în țara originară, India, unde există 4,2 milioane de adepți[2], dar și
în Statele Unite, Europa de Vest, Africa și Orientul Îndepărtat, unde se
răspândește datorită creșterii numărului de imigranți jainiști și a susținerii
fervente a tradiției ascetice Shraman (श्रमण).

Jainismul se înscrie în grupul de credințe dharmice și nu este o ramură vedică,

ortodoxă (astika) a spiritualității indiene așa cum sunt școlile din cadrul
hinduismului, ci împreună cu budismul formează un curent religios eterodox
(nastika). Ortodoxismul și eterodoxosimul vor conviețui în spațiul indian
influențându-se, realizând un transfer osmotic de idei filozofice, mitologice și
religioase, proces care va fi resimțit din plin și de jainism. Cărturarul hindus
Bal Gangadhar Tilak atrage atenția că jainismul a contribuit la încetarea
sacrificiilor de animale din religia vedică și că tot lui îi datorăm apariția
conceptului non-violenței, Ahimsa[3][4].