XI Conectarea La o Retea LAN - Material de Laborator

Proiect cofinaţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
Axa prioritară 6: „Educaţie şi competenţe”

Titlu proiect: „Oferte educaţionale noi şi flexibile în învăţământul terţiar universitar şi non-universitar tehnic conforme cu
cerinţele pieţei muncii în schimbare”
Cod SMIS proiect: POCU/320/6/21/122333
Beneficiar: Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti
CONECTAREA LA O REŢEA LAN

Suport de laborator
Domeniul: Informatică
Calificarea: Tehnician echipamente de calcul
Anul de studiu: II
Nivel 5
I. Introducere
Prezentul suport de laborator se adresează cadrelor didactice care predau în cadrul
Colegiului de Studii Terțiare Nonuniversitare - UTCB, domeniul Informatică, calificarea
Tehnician echipamente de calcul, nivelul 5.
Aceste materiale de laborator reprezintă o resursă materială orientativă pentru cadrele

didactice în activitatea de predare și sunt instrumente auxiliare care includ includ noţiuni
teoretice de bază și activități de laborator pentru acoperirea conţinuturilor tematice
propuse de Ministerul Educației prin Standardele de Pregătire Profesională și
Curriculum (aprobate prin Ordin de Ministru).
Acest material a fost elaborat pentru modulul Conectarea la o reţea LAN, ce se

studiază în anul II şi are o durată de 16 săptămâni, conform planului de învățământ
prezentat în Curriculum.
Conform Standardelor de Pregătire Profesională și a Curriculumului, acest modul are

alocat un număr de 60 ore după cum urmează:
 Activităţi de predare: 16 ore

 Laborator tehnologic: 32 ore
Absolvenţii nivelului 5, din cadrul Colegiului de Studii Terțiare Nonuniversitare - UTCB,

calificarea Tehnician echipamente de calcul, vor fi capabili să îndeplinească sarcini
cu caracter tehnic de montaj, punere în funcţiune, întreţinere, exploatare şi reparare a
echipamentelor de calcul.
II. Conectarea la o reţea LAN - material de laborator
Medii de transmisie şi aceesul la reţea

1. Obiectivele lucrării
Obiectivele acestei lucrări urmăresc însuşirea de către studenţi a cunoştinţelor
necesare la cunoaşterea mediilor de transmisie bazate pe cupru şi fibră optică,
cablarea şi testarea cablării UTP şi a mecanismelor de acces la reţea.
2. Aparatura şi suporturile utilizate

În cadrul acestei lucrări de laborator se vor utiliza
- PC în configuraţia: unitate centrală, monitor, tastatură, mouse;
- Aparat de măsură Fluke networks CableIQ Tester;
- Precizările din prezentul îndrumar de laborator.
3. Breviar teoretic
Aşa cum am menţionat în lucrarea anterioară, în cazul conversaţiei între două
staţii de lucru frame-urile şi pachetele de date pot traversa diferite segmente de
reţea compuse din mai multe tipuri de medii de tranmisie. În cadrul acestei lucrări
se vor studia mediile de transmisie bazate pe cupru şi fibră optică, reţelele fără fir
(wireless) urmând a fi tratate într-o lucrare viitoare.
Nivelul Fizic este format din componente hardware, dezvoltate sub formă de
circuite electrice, medii de transmisie şi conectori. În acest sens este normal ca
standardele ce guvernează la acest nivel să fie definite de organizaţii importante în
domeniul ingineriei electrice şi electronice.
Tehnologiile asociate nivelurilor 1 (Fizic) şi 2 (Legătură de Date)

corespondente modelului OSI sunt definite de organizaţii internaţionale cu
preocupări în standardizări din domeniul ingineriei electrice şi electronice precum:
- International Organization for Standardization (ISO);
- Institute of Electrical and Electronics Engineers (IEEE);
- American National Standards Institute (ANSI);
- International Telecommunication Union (ITU);
- Electronics Industry Alliance/Telecommunications Industry
Association (EIA/TIA);
- Federal Communication Commission (FCC) în SUA.
3.1. Medii de transmisie bazate pe cupru
3.1.1. Cabluri coaxiale şi torsadate

În transmisia de date, mediul de transmisie reprezintă calea fizică între
emiţător şi receptor. Acesta trebuie să asigure performanţe superioare exprimate
sub forma unor parametrii cum ar fi viteza de comunicare, rata de erori a
transmisiei şi costul.
Caracteristicile şi calitatea unei transmisii de date depind atât de prorprietăţile
mediului de transmisie cât şi de cele ale semnalului propagat. Caracteristicile
importante pentru determinarea performanţelor sunt:
- lăţimea de bandă – reprezintă volumul de date transferate pe un canal de
comunicaţie;
- latenţa – reprezintă timpul necesar unui semnal să străbată un segment de
reţea de la sursă la destinaţie;
- interferenţa –generată de suprapuneri de semnale în aceeaşi bandă de
frecvenţă,
fapt ce poate genera distorsionarea semnalului;
- numărul de receptori – care presupune construirea de legături punct la punct
sau partajate.
Principalii parametrii electrici ai mediilor de transmisie bazate pe cupru care

influenţează calitatea transmisiei de date sunt:
- impedanţa – pentru transmisiile de date interesează nu doar valoarea
impedanţei
la o frecvenţă dată ci şi variaţia ei în funcţie de
frecvenţă;
- viteza de propagare - reprezintă un procent din viteza luminii;
- atenuarea – de acest parametru depinde comportarea la frecvenţe înalte a
canalului. Această valoare creşte proporţional cu lungimea cablului.
- diafonia - reprezintă măsura influenţei produse de un cablu asupra altui
cablu
aflat în vecinătate.
a. Cablul coaxial
Este mediul de transmisie cel mai versatil, utilizat într-o mare varietate de
aplicaţii, de la transmisia telefonică pe distanţe lungi, reţele locale de calculatoare,
până la distribuţia semnalului TV şi permite operarea pe un spectru larg de
frecvenţe.
În prezent, conceptele moderne de reţea înlocuiesc acest tip de cablu
deoarece caracterizează un mediu de transmisie cu acces partajat, imposibil de
utilizat în reţele de mare viteză cu legături de tip full-duplex şi elemente de
comutatare rapide.
Cablul coaxial (figura 1) conţine un miez de cupru izolat de al doilea
conductor
exterior, realizat sub forma unui
ecran dintr-o ţesătură de fire
subţiri. Principalele caracteristici
ale cablului coaxial sunt:
- permite transmisie
de semnale
digitale
şi
analogice;
Fig. 1. Structura cablului Coaxial

- este rezistent la interferenţă magnetică.
Constrângerile principale legate de performanţe se referă la atenuarea

introdusă, zgomotele intermodulare şi încălzirea sa.
Cablul coaxial folosit în reţele locale de calculatoare are impedanţa de 50

Ohmi şi este de 2 tipuri:
- cablul coaxial subţire (RG58 în reţele IEEE 802.3 de tip 10BASE2) este cel
mai
răspândit şi utilizat pentru instalări de interior datorită unui
raport preţ/performanţă bun;
- cablul coaxial gros (RG213 în reţele IEEE 802.3 tip 10BASE5), denumit şi
“furtunul
galben de udat grădina” datorită aspectului său, este utilizat pentru
instalări de exterior datorită rezistenţei mecanice mai mari şi limitei
ridicate de lungime.
Conectarea calculatoarelor la cablul coaxial se realizează prin două metode:

folosind joncţiuni T sau conectori speciali numiţi conector vampir care permit
înfigerea lor în cablu fără a fi necesară tăierea acestuia. Conectorii (figura 2) sunt
amplasaţi în cadrul unui
dispozitiv numit transceiver şi penetrează
stratul izolator realizând contactul direct cu
stratul conductor. Conexiunea de la
transceiver la placa de reţea se realizează
printr-un cablu de transceiver care se
conectează la portul AUI (Attachment Unit
Interface).
Pentru transmisia analogică pe
distanţe
Fig.2. Conectori pentru cablul mari sunt necesare amplificatoare de
Coaxial
semnal, iar pentru semnalele digitale
sunt necesare
repetoare de semnal, standardele specificând exact distanţa de amplasare a
acestora. În cazul cablului coaxial subţire, distanţa maximă este 185m iar în cazul
cablului coaxial gros, distanţa maximă este 500m.
b. Cablul torsadat (twisted pair - TP)

Performanţele cablului coaxial au fost atinse şi depăşite pentru distanţe
scurte de cablul torsadat, iar pe distanţe lungi de fibra optică. Cablul torsadat sau
cablul cu perechi de fire de cupru răsucite (figura 3), prezintă un înveliş comun (cu
sau fără ecranare) şi este tipul de cablu cel mai utilizat în reţelele locale de
calculatoare şi telefonie. Răsucirea firelor are drept scop reducerea distorsiunilor
magnetice, a interferenţelor între perechile adiacente de cablu. Acest cablu
acţionează asemeni unei singure legături de comunicaţie. Pentru cablurile cu mai
multe perechi de fire răsucite, paşii de răsucire trebuie să fie diferiţi pentru fiecare
pereche astfel încât să se elimine efectul de diafonie între perechi. Cablurile
twisted pair pot fi utilizate într-o gamă foarte largă de frecvenţe permiţand
transmisii de date de până la 125 Mbps, iar în reţele Gigabit oferă, pe distanţe
scurte, performanţe comparabile cu fibra optică. Cablul TP reprezintă mediul de
transmisie pentru semnale analogice şi digitale utilizat de obicei în telefonie şi
reţele locale de calculatoare.
Fig. 3. Structura cablului UTP Fig.4. Structura cablului STP
Există trei tipuri de cabluri TP folosite in reţelele de calculatoare, fiecare

având patru perechi de fire torsadate si permiţând o distanţă maximă de 100m:
- cabluri ecranate - STP (Shielded Twisted Pair – figura 4), care au ecranare
pentru fiecare pereche de fire şi pentru tot cablul. Aceste cabluri au o
impedanţă de 150 Ohmi, şi sunt folosite în reţele de 10 şi 100Mbps;
- cabluri ScTP (Screened UTP) sau FTP (Foiled Twisted Pair) care au doar
ecranare
pentru tot cablul. Aceste cabluri au o impedanţă de 100 sau 120 Ohmi,
şi sunt utilizate în reţele cu viteze de 10 şi 100Mbps.
- cabluri neecranate UTP (Unshielded Twisted Pair) care nu au ecranare. Este

cel mai utilizat tip de cablu şi are impedanţa de 100 Ohmi, fiind utilizat în
reţele cu viteze de 10, 100 şi 1000Mbps.
Categoriile de cabluri torsadate folosite în transmisiile de date se diferenţiază
în funcţie de destinaţia lor şi de aria de utilizare:
- Categoria 1 –cabluri pentru telefonia clasică, analogică;
- Categoria 2 –cabluri pentru telefonia digitală şi analogică, dar care nu oferă
servicii de transmitere date la viteze superioare;
- Categoria 3 - cabluri care pot fi folosite pentru LANuri de viteze obişnuite, de tip
Ethernet 802.3, cu viteze de până la 16Mbps şi a reţelelor Token
Ring la 4Mbps;
- Categoria 4 –cabluri cu performanţe ridicate, ale căror caracteristici de
transmisie depăşesc 20Mbps;
- Categoria 5 –cabluri destinate reţelelor Fast Ethernet care oprează la viteze de
până
la 100Mbps şi este categoria cea mai frecvent utilizată, datorită
performanţelor ridicate pe care le oferă;
- Categoria 5e –cabluri destinate reţelelor Gigabit Ethernet care operează la
viteze de
transmisie de până la 1Gbps;
- Categoria 6 – destinate transmisiilor de date de până la 155Mbps;
- Categoria 7 – destinate transmisiilor de date de până la 1Gbps.
Toate aceste clasificări nu se referă doar la cabluri ci şi la întreaga conectică

asociată: mufe, prize, patch panel-uri etc. Cablul torsadat permite realizarea de
legături punct la punct, realizând topologii diverse ale reţelei de tip stea sau stea
extinsă. Acest fapt oferă performanţe deosebite comparativ cu topologia de tip
magistrală, realizată cu precădere folosind cablul coaxial.
La cablarea UTP a retelelor

Ethernet şi Fast Ethernet perechea
de fire 1•2 se foloseşte pentru
transmisie, iar perechea 36 pentru
recepţie. Acest tip de dispunere a
firelor se numeşte MDI (Media
Dependent Interface) sau dispunere
Fig. 5. Reprezentarea perechilor de fire
torsadate
normală (straight cable). În mod
uzual firele se conectează după
aceeaşi regulă la mufele din cele
două capete ale cablului, caz in care
cablul (patch cord) se numeste
drept sau direct. În unele cazuri speciale trebuie inversată recepţia cu transmisia
pentru a face posibilă comunicarea, caz în care cablul (patch cord) se numeşte
inversor. La cablarea UTP a reţelelor Gigabit Ethernet toate cele patru perechi de
fire se folosesc atât pentru transmisie cât şi pentru recepţie. Cablurile UTP conţin
patru perechi de fire torsadate fiecare pereche identificându-se printr-o culoare:
albastru, oranj, verde şi maro. Fiecare pereche conţine un fir colorat şi un fir alb
combinat cu culoarea respectivă. Mufele folosite pentru acest cablu sunt mufe tată
de tip RJ-45 conţinând 8 pini corespunzători celor 8 fire. Privit din faţă, pinii sunt
numerotaţi de la 1 în dreapta la 8 în stânga. Modul de conectare a firelor la pini
determină tipul cablului. Exista două standarde de conectare a firelor la mufa RJ-
45: EIA/TIA-T568-A şi EIA/TIA-T568-B (figura 5). Aceste conectări sunt prezentate
mai jos, în tabele 1 şi 2.
Aşadar, pentru a obţine un cablu (straight) drept sau direct ambele capete ale
cablului trebuiesc mufate după acelaşi standard, iar pentru a obţine un cablu
inversor (crossover) fiecare capăt al cablului trebuie mufat după standarde diferite:
unul dintre capete EIA/TIA- T568-A iar celălalt EIA/TIA-T568-B.
Tabelul 1. EIA/TIA-T568-A
Folosit cu
Folosit cu 100BASE-T4
Pin Perech Funcţie Culoare fir 10/100BASE-
e şi
T 1000 BASE-TX
1 3 Transmisie+ Alb/Verde Da Da
2 3 Transmisie- Verde Da Da
3 2 Recepţie+ Alb/Oranj Da Da
4 1 Nefolosit Albastru Nu Da
5 1 Nefolosit Alb/Albastru Nu Da
6 2 Recepţie- Oranj Da Da
7 4 Nefolosit Alb/Maro Nu Da
8 4 Nefolosit Maro Nu Da
Tabelul 2. EIA/TIA-T568-B
Folosit cu
Folosit cu 100BASE-T4
Pin Perech Funcţie Culoare fir 10/100BASE-
e şi
T 1000 BASE-TX
1 2 Transmisie+ Alb/Oranj Da Da
2 2 Transmisie- Oranj Da Da
3 3 Recepţie+ Alb/Verde Da Da
4 1 Nefolosit Albastru Nu Da
5 1 Nefolosit Alb/Albastru Nu Da
6 3 Recepţie- Verde Da Da
7 4 Nefolosit Alb/Maro Nu Da
8 4 Nefolosit Maro Nu Da
Cele mai importante dispozitive pasiveale cablării UTP sunt: mufa şi jack-ul
RJ-45, priza şi patch panel-ul. Un jack RJ-45 este un dispozitiv cu opt conductori
în care se conectează mufa RJ-45 şi intră în componenţa prizelor si a patch panel-
urilor. Calculatoarele se conectează la prize cu ajutorul patch cord-urilor, iar prizele
sunt legate la patch panel care se află în dulapul de distribuţie.
3.1.2. Fibre optice şi elemente componente

În ultimii ani, odată cu scăderea preţului fibrei optice şi a echipamentelor de
comunicaţie corespunzătoare, aceasta a devenit mediul de comunicaţie preferat
pentru noile conexiuni de exterior, de mare viteză, folosindu-se în unele cazuri şi în

interiorul clădirilor.
Fibra optică conţine un fir foarte subţire, de ordinul zecilor de microni (μ),
numit miez, care constituie un ghid de undă pentru lumină, realizat din sticlă
obţinută dintr-o combinaţie de dioxid de siliciu şi alte elemente. Există două tipuri
constructive şi funcţionale de fibră optică: multimod – la care indicele de refracţie
scade de la centru spre exterior şi monomod – la care indicele de refracţie este
constant.
Miezul este îmbrăcat într-un strat de protecţie (cladding) realizat din dioxid de
siliciu având un indice de refracţie mai mic decât al miezului. La rândul său, pentru
a proteja acest strat, acesta este îmbrăcat într-un strat tampon care este acoperit
de un material întăritor, de obicei Kevlar, care conferă rezistenţă fibrei în momentul
instalării. Învelişul exterior este mantaua care protejează fibra împotriva acţiunii
factorilor externi.
În cazul fibrei optice multimod culoarea mantalei este, de obicei, portocalie,
iar în cazul fibrei optice monomod este galbenă. Fiecare cablu de fibră optică este
compus din două fibre învelite separat, o fibră fiind folosită pentru transmisie şi alta
pentru recepţie, asigurându-se o legatură full-duplex. Un cablu de fibră optică
poate conţine de la 2 până la 48 de fibre separate învelite într-o teacă. Figura 6
structura unui fir de fibră optică.
Pentru ca semnalul
luminos să fie reflectat fără
pierderi trebuiesc îndeplinite
două condiţii: fibra optică să
aibă un indice de refracţie mai
mare decât materialul care o
înconjoară, iar unghiul de
incidenţă
al semnalului luminos să fie
mai
Fig. 6. Structura fibrei optice
mare decât unghiul critic al fibrei şi al stratului de protecţie.
Unghiul de incidenţă al semnalului luminos poate fi controlat cu ajutorul

următorilor doi factori:
- apertura numerică a fibrei – care reprezintă gama unghiurilor
semnalului luminos pentru care reflexia este totală;
- modurile – reprezintate de căile pe care semnalul luminos le poate
urma.
Miezul fibrei multimod are un diametru suficient de mare încât să permită mai
multe căi de transmisie a semnalului luminos. Cablurile de fibră optică multimod
standard folosesc un miez cu diametrul de 62,5μ sau 50μ şi îmbrăcămintea cu
diametrul de 125μ. Acestea sunt de obicei referite ca şi fibre optice de 62.5/125μ
sau 50/125μ. Sursele de lumină folosite la transmisie prin fibra multimod sunt
Infrared Light Emitting Diode (LED) sau Vertical Cavity Surface Emitting Lasers
(VCSEL). Din punct de vedere al costurilor LED-urile sunt mai ieftine şi necesită
mai puţine măsuri de siguranţă decât laserele. Dezavantajul LED-urilor constă în
faptul că nu pot transmite semnalele luminoase la distanţe la fel de mari ca şi
laserele. Fibra multimod de 62.5/125 poate transmite date la distanţe de până la
2000m, iar pierderea de semnal pe km de fibră optică multimod este specificată de
producător şi are valori cuprinse în intervalul 1-2dB/km.
Miezul fibrei monomod are un diametru mult mai mic şi permite doar o
singură cale de transmisie semnalului luminos, acesta fiind transmis în linie
dreaptă prin mijlocul miezului. Cablurile de fibră optică monomod folosesc un miez
cu diametrul între 8μ şi 10μ, cele mai utilizate avînd un diametru de 9μ şi
îmbrăcămintea cu diametrul de 125μ. Acestea sunt de obicei referite ca şi fibre
optice de 9/125μ. Sursa luminoasă utilizată la transmisia prin fibra monomod este
laserul infraroşu. În cazul utilizării fibrei optice monod se recomandă precauţie,
deoarece laserul ca şi sursă de lumină poate afecta ochii. Fibra monomod poate
transmite date la distanţe de până la 3000m, iar pierderea de semnal pe km este
specificată de producător şi are o valoare de aproximativ 0,5dB/km.
În cazul fibrei optice calitatea semnalului luminos este influenţată pe lângă

propagare de alte două fenomene principale: atenuare şi dispersie. Atenuarea sau
absorbţia se datorează în principal prezenţei ionilor hidroxil -OH şi a diferiţilor ioni
de metale. De asemenea, lumina poate fi împrăştiată de microcristale, care se
formează la răcirea sticlei. Atenuarea limitează utilizarea fibrei optice în lungime.
Dispersia sau lărgirea lăţimii impulsurilor se datorează în cazul fibrei
multimod lungimii diferite pe care o au diferitele moduri şi limitează utilizarea fibrei
optice în frecvenţă sau lărgime de bandă. O altă formă de dispersie este cea
cromatică şi este datorată variaţiei indicelui de refracţie în funcţie de culoarea sau
lungimea de undă a luminii.
Transmiţătoarele pentru fibra optică convertesc semnalele electrice în pulsuri
luminoase echivalente şi se împart în două categorii principale în funcţie de tipurile
de surse de lumină folosite:
- LED-ul - care produce lumina în infraroşu având lungimea de undă de 850nm
sau 1310nm, folosit la tranmisia prin fibre multimod. Cuplarea la fibra optică
poate fi îmbunătăţită prin utilizarea unei lentile sferice;
- dioda semiconductoare LASER - care produce lumina în infraroşu având
lungimea de undă de 1310nm sau 1550nm, folosită cu fibre multimod sau
monomod.
Pentru LED-uri există două tipuri constructive de bază: cu emisie pe
suprafaţă şi cu emisie pe muchie. La transmisia LED cu emisie pe suprafaţă,
emisia luminii are loc perpendicular pe planul joncţiunii printr-un strat subţire,
transparent, într-un spectru geometric radial. La transmisia LED cu emisie pe
muchie lumina este emisă într-un plan paralel cu joncţiunea la muchia
semiconductorului. Spectrul de emisie a unui LED este cuprins între 25-40 μm
pentru lungimi de undă mici şi 50-100 μm pentru lungimi de undă mai mari.
Diodele semiconductoare LASER, diode laser (LD), se obţin prin
introducerea unui LED într-o cavitate rezonantă optic. Efectul de LASER apare
numai la existenţa unui curent direct, suficient de mare pentru a se realiza o
inversare de populaţii a electronilor şi a golurilor din cele două benzi energetice de
conducţie şi de valenţă. Valoarea de curent de la care apare acest efect se
numeşte curent limită. Sub acest curent dispozitivul se comportă ca un LED
obişnuit. Deoarece semnalul luminos emis de un laser este mult mai coerent decât
cel emisă de un LED, eficienţa de cuplare la fibra optică este superioară. De
asemenea puterea optică captată de la un laser este mai mare decât cea emisă de
LED. Timpul de viaţă al ambelor dispozitive este egal şi de ordinul a 10 milioane
ore.
Receptoarele pentru fibra optică convertesc pulsurile luminoase în semnale
electrice echivalente. Dispozitivele semiconductoare folosite de obicei de
receptoarele pentru fibra optică se clasifică în două tipuri: simple şi cu câştig
intern. Aceste dispozitive sunt sensibile la lungimile de undă ale luminii de 850,
1310 şi 1550nm, lungimi de undă folosite de transmiţătoarele pentru fibra optică.
Pentru a conecta fibre, cu scopul realizării unei fibre mai lungi se folosesc
joncţiuni. Joncţiunile sunt de două tipuri: mecanice şi de fuziune. Atenuările
introduse sunt de ordinul a 0.5dB la joncţiunile mecanice şi de 0.1dB la cele de
fuziune. La joncţiunile mecanice cele două capete de fibră, atent tăiate, curăţate şi
şlefuite sunt prinse într-o montură mecanică rigidă care le fixează una faţă de
cealaltă într-un ansamblu imobil. Joncţiunile de fuziune se execută prin încălzirea
aproape până la punctul de topire. În acest moment cele două fibre sunt lipite una
de alta şi răcite. Aceste operaţii sunt precedate de operaţii de tăiere şi finisare a
capetelor şi de aliniere prealabilă a celor două capete de sudat.
Conectorii pentru
fibra optică (figura 7)
permit conectarea
fibrelor la porturi. Cei
mai utilizaţi conectori
sunt SC
(Subscriber
Connector)
pentru fibre
Fig. 7. Conectori pentru fibra optică optice
multimod şi ST (Straight
Tip) pentru fibre optice
monomod.
Atenuarea
introdusă de un conector
optic, chiar de calitate superioară este mai mare decât cea introdusă de o
joncţiune, având valori de aproximativ 1dB. Conectorii sunt echipamente mecanice
de mare precizie şi de obicei un capăt al fibrei se află în conector iar unul este
liber. În acest caz ataşarea unui conector se reduce la execuţia unei joncţiuni. O
astfel de soluţie este de obicei mai avantajoasă decât montarea unui conector
direct pe capătul fibrei deoarece conectorii prefabricaţi asigură o precizie de
montare mult mai mare. O categorie specială de conectori o constituie cordoanele
optice de distribuire sau legătură. Acestea sunt fibre optice speciale cu conectori la
ambele capete care permit raze de curbură a fibrei mici de ordinul 2,55 cm.
Culoarea acestora este galbenă pentru fibra monomod şi portocalie pentru fibra
multimod.
Repetoarele sunt amplificatoare optice care receptionează semnalele
luminoase atenuate ca urmare a distanţei parcurse prin traseul de fibră optică,
refac forma, puterea şi parametrii de timp a acestor semnale şi le transmit mai
departe.
Patch panel-urile pentru fibră optică sunt similare patch panel-urilor pentru
cablul de cupru mărind flexibilitatea reţelelor optice.
Instalarea incorectă a fibrelor optice are ca şi rezultat creşterea atenuării
semnalului optic. Intinderea sau curbarea exagerată a fibrei optice poate cauza
mici fisuri ale miezului care vor dispersa semnalul luminos. Curbarea exagerată a
fibrei optice poate avea ca urmare scăderea unghiului incident al semnalului
luminos sub unghiul critic de reflexie totală. Pentru instalarea conectorilor capetele
fibrei trebuiesc taiate si finisate. Dupa instalare, capetele fibrelor optice, conectorii
şi porturile de fibră trebuiesc păstrate curate pentru a nu introduce atenuări.
Înaintea folosirii cablurilor de fibră optică, trebuie testată atenuarea introdusă de
acestea. La proiectarea unei legaturi pe fibră optică, trebuie calculată pierderea
puterii semnalului care poate fi tolerată cunoscut sub denumirea de buget de
pierdere a legăturii optice. Pierderea puterii semnalului optic se masoară în
decibeli (dB).
Pentru testarea unei legături prin fibră optică există mai multe procedee:
procedeul de măsurare a puterii optice la ieşire, procedeul OTDR şi testul BER de
rată a erorilor.
3.2. Controlul accesului la reţea

Controlul accesului la mediul de transmisie se realizează în funcţie de mediul
de transmisie şi în funcţie de topologia de reţea.
În cazul conexiunilor fizice punct la punct, accesul la mediul de transmisie
este uşor de realizat deoarece cei doi parteneri de comunicaţie folosesc canale
separate pentru a transmite şi primi date. Acest gen de conexiune este cel mai des
întâlnită în cadrul conexiunilor de tip WAN, în afara reţelei locale.
În reţelele de comunicaţie de tip shared media (cu mediul de transmisie
partajat) accesul la mediul de transmisie se realizează concurenţial, pe bază de
competiţie. În acest caz funcţionează regula primului venit, adică primul dispozitiv
care doreşte să transmită date în reţea este primul servit, restul aşteptând
eliberarea canalului de comunicaţie. În aceste reţele de tip shared media, cea mai
utilizată tehnologie este cea a jetonului (token) şi este specifică reţelelor bazate pe
cablare cu cablu coaxial – Token Ring şi Token Bus.
Implementările ulterioare au condus la dezvoltarea tehnologiilor CSMA
(Carrier Sense Multiple Acces) şi CSMA/CD (Carrier Sense Multiple
Access/Collision Detection). Carrier Sense (detectarea purtătoarei) presupune
detectarea semnalului pe mediul de transmisie şi aştepatarea în vederea
transmisiei până la eliberarea liniei de comunicaţii. Această componentă permite
accesul multiplu (Multiple Access), concurenţial, la mediul de transmisie. În acest
caz, o staţie care doreşte să transmită ascultă reţeaua, iar dacă este liberă
transmite cadrele de date. Datorită delay-ului plăcii de reţea este posibil ca două
sau mai multe staţii care doresc să depună date pe mediul de transmisie să
transmită simultan. În acest context, biţii se vor întâlni la un moment dat pe mediul
de transmisie apărând fenomenul de coliziune. În urma producerii coliziunii va lua
naştere un semnal modificat pe care receptorul nu îl va putea interpreta corect şi
va rejecta, arunca, cadrele necunoscute. Astfel, pot apărea pierderi semnificative
de pachete. Pentru a se evita escaladarea şi perpetuarea fenomenului de coliziune
a fost introdusă componenta Collision Detection (detectarea coliziunilor) care
presupune ca atunci când se produce o coliziune, dispozitivele care au transmis
simultan mesajul să transmită un semnal de tip JAM (gâtuire), astfel încât
partenerii de comunicaţie din reţea să recunoască evenimentul, şi să pornească un
backoff timer (timp de aşteptare pentru retransmisie). Acest timp de aşeptare este
setat aleatoriu, iar dacă la retransmisie are loc din nou o coliziune este
incrementat.
Mecanismul descris este specific implementărilor timpurii a reţelelor de tip
Ethernet, în care echipamentul central al nodului de comunicaţie era reprezentat
de hub, şi este definitoriu comunicării half duplex. De altfel, Ethernetul reprezintă
cea mai utilizată tehnologie în reţelele de calculatoare.
Standardul Ethernet separă funcţiile Nivelului 2 – Legătură de date în două
subniveluri distincte: LLC (Logical Link Control) şi MAC (Media Access Control).
Funcţiile
descrise în cadrul modelului OSI pentru nivelul
Legătură de date sunt asignate celor două
subnivele, iar utilizarea acestora conribuie
semnificativ la compatibilizarea echipamentelor şi
dispozitivelor care participă la comunicaţie în
reţelele de date. Standardul IEEE 802.2 descrie
funcţiile
Subnivelul Logical Link Control (LLC –
controlul logic al legăturii de date) este relativ
independent de prescripţiile fizice ale
echipamentelor utilzate în procesul de
comunicaţie. Rolul acestui subnivel este acela de
a face
Fig. 8. Nivelul operaţional trecerea de la nivelurile superioare ale stivei de
al protocoale, din planul logic al nivelurilor, către
tehnologiei Ethernet în
cadrul Modelului OSI
nivelurile inferioare, în planul fizic.
Titlu proiect: „Oferte educaţionale noi şi flexibile în învăţământul terţiar universitar şi non-universitar tehnic conforme cu cerinţele
pieţei muncii în schimbare”
Ethernetul operează în cadrul a două niveluri ale modelului OSI. După cum se
obdervă şi din figura 8 prescripţiile Ethernet sunt implementate în subnivelul inferior
al nivelului Legătură de date, MAC - Media Access Control (Controlul Accesului la
Mediul de Transmisie) şi în cadrul nivelului Fizic.
Într-o reţea Ethernet frame-urile (cadrele de date) sunt transmise tuturor host-
urilor din reţea. În acesta context se pune problema identificării corecte a partenerilor
de comunicaţie. Elementul cheie al acestei identificări îl reprezintă adresa MAC.
Adresa MAC este unică, este o adresă reprezentată pe 48 biţi/ 6 bytes, exprimată în
hexadecimal, şi se mai numeşte şi BIA (burned in address). Primii 24 de biţi
reprezintă OUI (organizational unique identifier - identificatorul organizaţiei
producătoare), iar ultimii 24 de biţi reprezintă numărul de serie alocat de producător
interfeţei de reţea respective.
Pentru a înţelege importanţa adresei
MAC este necesar să aruncăm o privire
asupra componenţei frame-ului Ethernet.
La formarea cadrului de date Ethernet
(figura 9) se adaugă pachetului de date de
la Nivelul 3 - Reţea header şi trailer.
Headerul (antetul) conţine câmpurile:
Fig. 9. Formatul frame-ului Ethernet şi al frame-ului IEEE802.3
- preamble (preambul) pe o lungime de 7 bytes - folosit pentru sincronizarea

dispozitivelor care
comunică;
- start of frame delimiter (delimitator pentru începutul cadrului de date) - 1 byte;
- destination address (adresa de destinaţie) - 6 bytes – reprezintă adresa
MAC a dispozitivului destinaţie;
- source address (adresa sursă) - 6 bytes – reprezintă adresa MAC sursă,
a
dispozitivului de la care provine cadrul de date;
- - length / type (lungime / tip) - 2 bytes –reprezintă lungimea frame-ului dacă are
o valoare mai mică de 1536 sau 0x600 şi indică protocolul implementat dacă are
o valoare mai mare de 1536 / 0x600.
Trailerul (blocul adiţional) cadrului de date Ethernet conţine câmpul FCS (frame
check sequece) pe o lungime de 4 bytes şi indică suma de control, valoarea care
trebuie sa fie egală cu calculul CRC (cyclic redundancy check).
Câmpul 802.2 header and data/data and pad fields are o lungime cuprinsă între 46 şi
1500 bytes şi este PDU (Protocol Data Unit) pachetul de date provenit de la Nivelul 3.
Reţelele moderne, de tip Fast Ethernet sau Gigabit Ethernet sunt reţele de tip
Full Duplex, au la dispoziţie canale de de comunicaţie separate atât pentru transmisia
cât şi pentru recepţia de date. În cazul acestor reţele controlul accesului la reţea este
efectuat de echipamente active de Nivel 2: switch-uri. Switch-urile sunt echipamente
“inteligente” dotate cu procesor şi memorie, la nivel hardware, şi sistem de operare la
nivel software. Modul de funcţionare şi posibilităţile de configurare ale switch-urilor
vor fi abordate într-o lucrare viitoare.
4. Desfăşurarea lucrării
4.1. Se va realiza mufarea şi testarea mai multor cabluri UTP directe (straight
trough) şi cabluri inversoare (cross over).
4.2. Folosindu-se un cablu inversor se va testa conectivitatea dintre două
calculatoare.
4.3. Se vor discuta caracteristicile diferitelor tipuri de fibre şi componente optice şi
aspectele referitoare de cablarea reţelelor de calculatoare folosindu-se acest
mediu de transmisie.
4.4. Se vor discuta principalele aspecte referitoare la tehnologiile şi mecanismele de
control al accesului la mediul de transmisie.
Laborator - Configuratii de LAN-uri
in Packet Tracer
Exemplul 1: Sa se obtina urmatoarea configuratie de retea:
Se adauga 4(patru) calculatoare de tip Generic in zona de editare a Packet Tracer si se

redenumesc fiecare PC la fel ca in figura urmatoare:
Adaugarea unor switch-uri

Pentru a adauga un switch in Packet Tracer, apasati icon-ul Switch, selectati un tip de
switch, si apoi adaugati-l in zona logica. Repetati acelasi pas pentru a adauga un nou
switch.
Adaugarea unor router-e

Pentru a adauga un router in Packet Tracer, apasati icon-ul Router, selectati un tip de
router, cum ar 2811, si apoi adaugati-l in zona logica. Repetati acelasi pas pentru a
adauga un nou router.
Cateva elemente de identificare vizuala a tipurilor de claburi ce pot fi folosite in

Packet Tracer:
Pentru a conecta echipamente in simulatorul Packet Tracer, trebuie sa intelegem

tipurile de cabluri (conectori) ce se utilizeaza frecvent:
Straight-through: Se utilizeaza pentru a conecta tipuri diferite de ecchipamente de retea

(adica echipamente care folosesc standarde de conectare diferite), cum ar Router-la-
Switch si Switch-la-PC.
Cross-over: Se utilizeaza pentru conectarea echipamentelor de acelasi tip, cum ar fi

Router-la-Router, PC-la-PC, si Switch-la-Switch.
Serial DCE: Se utlizeaza pentru a conecta Router-la-Router intr-o retea WAN.
Console: Se utilizeaza pentru a accesa consola (folosind terminale hiper) unui router pe
un PC
Pentru a vizualiza tipurile de conectori, apasati pe icon-ul Connections.
Am selectat, pentru acest exemplu, un router modular (care permite modificarea

numarului de interfete). Astfel putem sa-l configuram inainte de a-l conecta la alte
dispozitive. Pentru aceasta, dublu-click pe Router0, iar pe tab-ul Physical efectuam cei
5 pasi care sunt precizati in imaginea urmatoare:
Pentru router-ul Router1 efectuam aceeasi
pasi. Conectarea echipamentelor

Pentru a conecta echipamentele, selectam icon-ul Connections si alegem tipul de

conector dorit. De exemplu, pentru a conecta Calculator1 la Switch0, selectam cablul
straight-through, click pe Calculator1, selectam interfata FastEthernet0. Apoi, click pe
Switch0 si selectam interfata FastEthernet0/1.
La fel, adaugam Calculator2 la Switch0 folosind interfata FastEthernet0/2. Mai departe,

adaugam Calculator3 si Calculator4 la interfetele FastEthernet0/1 si FastEthernet0/2 ale
Switch1:
Dupa conectarea tuturor calculatoarelor la cele 2 switch-uri, putem conecta Switch0 la

Router0 si Switch1 la Router1 folosind cabluri straight-through. Pentru aceasta operatie
se parcug urmatorii pasi:
1. Se selecteaza cablul straight-through, click pe Switch0 si apoi se selecteaza
interfata FastEthernet0/3. Click pe Router0 si se selecteaza interfata
FastEtehrnet0/0.
2. Se selecteaza cablul straight-through, click pe Switch1 si apoi se selecteaza
interfata FastEthernet0/3. Click pe Router0 si se selecteaza interfata
FastEtehrnet0/0.
Urmatoarea imagine arata ca cele doua switch-uri sunt conectate, fiecare la cate un
router:
Acum, se pot conecta cele 2(doua) router-e cu ajutorul unui conector serial:
1. Selectati cablul Serial DCE, click pe Router0 si selectati interfata Serial1/0
2. La fel pentru Router1, selectati interfata interfata Serial1/0
Pentru Router0, setam legatura spre Router1 prin cablul Serial 1/0 cu adresa IP
10.10.10.1 si subnet mask 255.0.0.0, iar pentru legatura cu Switch0 punem o adresa spre
192.168.5.1. cu subnet mask 255.255.255.0. Nu uitam sa setam Port Status pe On.
Asemanator pentru Router1, stabilim legatura spre Router0 prin cablul Serial 1/0 cu
adresa IP 20.20.20.1 si subnet mask 255.0.0.0, iar pentru legatura cu Switch0 punem o
adresa spre 192.168.2.1. cu subnet mask 255.255.255.0. Nu uitam sa setam Port Status
pe On.
La final obtinem:
Exemplul 2:
Cum configuram o interfata de retea pe un router/switch din Packet Tracer, folosind IOS
CLI (Command Line Interface)
Solutie:
1. Se incepe cu router-ul, se da click stanga pe el, dupa care se scrie no si apoi mai
apasam o data enter ca sa dispara dialogul de configurare al sistemului.
Acum ar trebui sa fim in modul ”user exec” in care nu sunt multe actiuni ce pot fi
efectuate.
In afara de un ping, traceroute si sa vedeti setarile dispozitivului, nu puteti face prea

multe.
2. Se scrie comanda ”enable” si se apasa enter.

Sunteti in modul ”privileged exec mode”, deja aveti acces destul de mare dar nu
suficient pentru a configura interfetele router-ului.
3. Comanda ”configure terminal” este necesara pentru a putea configura tot ce doriti.
4. Acum ca am ajuns unde trebuie, selectam interfata router-ului care este conectata la
switch, cu comanda
”interface fastEthernet 0/0”
Urmatoarea comanda seteaza adresa IP a router-ului si este ”ip address x.x.x.x , unde
x este o cifra sau un numar.
Dupa adresa IP, exemplu mai sus 10.10.10.10, trebuie sa alegem o masca de subretea.
5. Ultimul pas este comanda ”no shutdown” care va schimba statusul interfetei din
”down” (jos) in ”up” (sus).
Se observa diferenta, totul este verde acum.

Interfata switch-ului nu se configureaza cu adresa IP si atunci, nu trebuie sa faceti la fel.

Ea se ridica singura atunci cand la celalalt capat este o interfata de router configurata
sau un alt switch/PC.
1. Sa se execute cele 2(doua) exemple anterioare

2. Sa se obtina urmatoarea configuratie de LAN:
3. Sa se obtina urmatoarea configuratie de LAN:

Proprietăţi şi standarde corespunzătoare cablurilor de transmisie a

datelor în reţele
Tipuri de cabluri de transmisie a datelor în reţea – Cablu coaxial, UTP, STP;
Standarde TIA/EIA
1. Mediile de transmisie utilizate în mod curent pot fi grupate în două mari categorii:
medii ghidate şi medii neghidate.
Tab.1.1.1 – Medii de transmisie în LAN
Tip Definiţie Exemplificare

Medii Mediile ghidate sunt cele care  cabluri coaxiale
ghidate oferă o cale de propagare în  cabluri torsadate (neecranate:
afara căreia semnalul nu UTP şi ecranate: STP, ScUTP sau
poate să existe intr-o formă FTP)
utilizabilă, rămânând dependent  fibra optică: multimod şi monomod
de mediu.
Medii Mediile neghidate sunt cele la  undele radio
neghidate care propagarea nu este  microunde
restricţionată la un spaţiu fizic,  radiaţia laser
înţelegând-se de obicei prin  radiaţia infraroşie
aceasta propagarea în aer liber.
În cadrul unui LAN (Local Area Network) se utilizează de obicei cablul de tip UTP şi mai
puţin cablu coaxial. Fibra optică se utilizează în special pentru a conecta LAN-uri între
ele respectiv porţiuni mai îndepartate din cadrul aceluiaşi LAN.
2. Tipuri de cabluri
2.1 Cabluri coaxiale - au fost utilizate pe scară largă în reţelele locale. În prezent, sunt
tot mai puţin folosite pentru că nu se pot utiliza în reţelele de mare viteză, în reţele cu
legături full duplex sau în cele care folosesc comutatoare super rapide. Pe distanţe
scurte se preferă în locul lui cablul torsadat iar pe distanţe mari – fibra optică. Avantaje:
oferă posibilitatea unor comunicaţii de bandă largă pe distanţe relativ mari. Diafonia
este extrem de redusă chiar la frecvenţe mari ale semnalului. Dezavantaje: este relativ
fragil, rezistenţă mecanică scăzută, cost ridicat, grosime mare şi dificultăţile de a
asigura adaptarea de impedanţă a magistralei de comunicaţie.
Tab. 1.1.2 - Tipuri de cablu coaxial
10BASE5 Ethernet RG 8 (Thicknet gros) 10BASE2 Ethernet (Thinnet, subţire) RG 58

sau coaxial de bandă largă sau cablul coaxial în banda de bază
 impedanţă de 75 Ω  impedanţă de 50 Ω
 viteza semnalului de 10Mbps pentru o  viteza semnalului 10Mbps pentru o
lungime de 500 de metri lungime de 185 de metri
 utilizare: reţele, transmisii TV  utilizare - în reţele de calculatoare
 raportul performanţă/cost - scăzut  raportul performanţă/cost - bun
2.2 Cabluri torsadate. Torsadarea reduce efectul de degradare a semnalului cauzat de
EMI – interferenţe electromagnetice sau RFI – interferenţe ale frecvenţelor radio, la
fel ca şi în telefonie.
Tab. 1.1.3 - Tipuri de cablu torsadat
Tip de cablu Caracteristici

Cablul UTP (cablu torsadat  nu are nici un tip de ecranare
neecranat, Unschielded  flexibilitate deosebită
Twisted Pairs)  transmisii de tip duplex
 impedanţă de 100 Ω
 viteză 10/100 Mbps
 distanţă 100 m
 foloseşte 4 din cele 8 fire conductoare: două pentru
transmisie şi două pentru recepţia datelor
 domenii de utilizare: telefonie, reţele de calculatoare
Cablul STP: Shielded
Twisted Pair (Cablu cu
perechi răsucite ecranat)

 fiecare pereche este învelită într-o folie de ecranare
 folia de ecranare are rol de conductor de
împământare şi oferă o bună protecţie împotriva
interferenţelor şi a diafoniei
 datorită foliilor, flexibilitatea este mult redusă
 este mai scump, mai greu de instalat şi mai gros
decât cablul UTP
 impedanţă de 150 Ω
 domenii de utilizare: reţele de calculatoare (token
ring), în prezent mai puţin folosit datorită raportului
preţ/performanţă scăzut
Cablul FTP: Foiled Twisted  este un cablu UTP cu conductori înveliţi într-o folie
Pair (Cablu cu perechi exterioară de ecranare
răsucite în folie)  folia de ecranare are rol de conductor de
împământare şi asigură protecţie la interferenţe externe
 impedanţă de 100 – 120 Ω
S/STP: Screened Shielded  este asemănător tipului STP, dar are în plus o tresă
Twisted Pair (Cablu cu împletită ce înveleşte toate perechile
perechi răsucite ecranat, cu  folia de ecranare asigură o protecţie deosebită
tresă) împotriva interferenţelor externe
S/FTP: Screened Foiled  este o combinaţie a tipurilor S/UTP şi FTP, fiind

Twisted Pair (Cablu cu ecranat cu folie şi tresă
perechi răsucite cu folie şi
tresă)
S/UTP: Screened  asemănător cu FTP, singura diferenţă fiind că S/UTP

Unshielded Twisted Pair are o tresă împletită în loc de folie învelind toate
(Cablu cu perechi răsucite perechile
neecranat, cu tresă)
Tab. 1.1.4 – Comparaţie între mediile de transmisie
Caracteristici Thinnet Thicknet Twisted-pair Fibră optică

coaxial coaxial (10BaseT)
(10Base2) (10Base5)
Cost Mai mare decât Mai mare UTP : mai mic Mai mare ca
UTP decât thinnet STP: mai mare ca thinnet thinnet dar mai
mic ca thicknet
Lungimea 185m 500 m UTP şi STP: 100 m 2 km
utilizabilă
Viteza de 10 Mbps 10 Mbps UTP: 4-100 Mbps 100 Mbps sau mai
transmisie STP: 16-500 Mbps mult
Flexibilitate Suficient de Mai puţin UTP: Cel mai flexibil Mai puţin flexibil
flexibil flexibil decât STP: mai puţin flexibil decât thicknet
Caracteristici Thinnet Thicknet Twisted-pair Fibră optică

coaxial coaxial (10BaseT)
(10Base2) (10Base5)
thinnet decât UTP
Uşurinţa în Uşor de instalat Uşurinţă UTP : foarte uşor Dificil de instalat
instalare medie STP : moderat de uşor
Susceptibilitate Rezistenţă Rezistenţă UTP: foarte susceptibil Imun la interferenţe
a la interferenţe bună la bună la STP: rezistenţă bună
interferenţe interferenţe
Caracteristici Suportul Suportul UTP : acelaşi ca la Suportă voce, date
speciale electronic mai electronic mai telefon: adesea preinstalat şi video
ieftin decât la ieftin decât la în clădiri
cablul torsadat cablul STP : suportă viteze mai
torsadat mari ca UTP
Utilizarea Reţele medii şi Legătura între UTP : reţele cu buget Orice reţea care
preferată mari cu cerinţe reţele limitat necesită viteză
de securitate thinnet , cu STP : Token Ring de orice securitate şi
foarte bună cerinţe de dimensiune integritate ridicate
securitate
3. Standarde – TIA/EIA
EIA (Electronics Industries Associatiori) şi TIA (Telecommunication Industry

Association) au elaborat în comun o serie de standarde, cunoscute ca standarde
TIA/EIA, referitoare la proiectarea şi instalarea reţelelor de calculatoare.
Un sistem de cablare structurată include mediile de transmisie şi hardware-ul asociat.

Infrastructura de comunicaţie trebuie să fie independentă de hardware. Orice sistem
de cablare este unic în felul său prin: produsele folosite, configuraţia echipamentelor,
arhitectura clădirii în care se instalează reţeaua, cerinţele beneficiarului etc. Conform
standardului ANSI/TIA/EIA 568, un sistem de cablare structurată cuprinde
următoarele elemente: cablarea orizontală, cablarea principală considerată coloana
vertebrală a reţelei, spaţiul de lucru, rack-ul sau panoul pentru telecomunicaţii, sala
echipamentelor, facilităţi de acces.
Standardul TIA/EIA-568-A descrie cablarea orizontală incluzând mediul fizic de

comunicaţie locală, dintre staţiile de lucru, echipamentele de comunicaţie de tip repetor,
hub şi dulapurile cu echipamente.
Standardul ANSI/TIA/EIA 568-B: este o revizuire ce include standardul original

TIA/EIA-568-A şi actualizările ulterioare. Include 3 părţi: cerinţe generale, cablu de
cupru şi fibra optică.
Referitor la cablurile UTP, standardele EIA/TIA 568A şi EIA/TIA 568B stabilesc că se

folosesc doar 4 din cele 8 fire disponibile şi specifică atât culoarea celor 8 fire, dar şi
ordinea de dispunere a acestora.
Fig. 1.1.1 – Standardul T 568
Tab.1.1.5 – Culorile firelor
Pin Funcţie Culoare – T568B Culoare – T568A

1 Transmisie Alb-Portocaliu Alb-Verde
2 Transmisie Portocaliu Verde
3 Recepţie Alb-Verde Alb-Portocaliu
4 Nefolosit Albastru Albastru
5 Nefolosit Alb-Albastru Alb-Albastru
6 Recepţie Verde Portocaliu
7 Nefolosit Alb-Maro Alb-Maro
8 Nefolosit Maro Maro
În Europa se foloseşte standardul 568B, iar în Statele Unite 568A.

Sarcina de lucru
Descrieţi structura unui cablu coaxial realizând corespondenţa între cifrele din figura
1.1.1, elementele coloanei 1 (Componenta) şi cele ale coloanei 2 (Materialul).
Fig. 1.1.1 – Cablu coaxial
Componenta Materialul
a) Miez conductor I. PVC, teflon
b) Plasă sau manşon II. Plastic, cauciuc sau teflon
c) Manta de protecţie III. Fire de cupru sau din aluminiu
d) Izolaţie IV. Cupru solid sau multifilar (liţat)
Sarcina de lucru
Identificaţi cablurile torsadate realizând corespondenţa dintre elementele coloanelor
1(Denumirea/ Secţiunea) şi 2 (Imagine cablu), sub forma: litera – numărul. Atenţie: în
tabelul Tab 1.2.1 , elementele celor două coloane sunt amplasate absolut aleator !
Tab 1.1.2.1 – Cabluri de cupru
1 2
1 2
Denumirea/Secţiunea Imagine cablu
a) Cablu coaxial subţire (thinnet)
b) Cablul coaxial gros (thicknet):
c) Cablul UTP (cablu torsadat neecranat,

Unschielded Twisted Pairs)
d) Cablul STP Shielded Twisted Pair

(Cablu cu perechi răsucite ecranat)
e) Cablul FTP: Foiled Twisted Pair (Cablu

cu perechi răsucite în folie)
1 2
f) S/STP: Screened Shielded Twisted Pair
(Cablu cu perechi răsucite ecranat, cu
tresă)
g) S/FTP: Screened Foiled Twisted Pair

(Cablu cu perechi răsucite cu folie şi
tresă)
h) S/UTP: Screened Unshielded Twisted

Pair (Cablu cu perechi răsucite
neecranat, cu tresă)
Sarcina de lucru
Având la dispoziţie diverse surse: internet, cărţi şi reviste de specialitate, caiete de
notiţe etc, extrageţi informaţii despre caracteristicile principalelor tipurilor de cabluri şi
organizaţi-le după modelul următor.
Sarcina de lucru
Completaţi spaţiile libere din textul de mai jos, folosind noţiunile învăţate despre
diferitele tipuri de cabluri torsadate.
1) ..................... firelor este o modalitate excelentă de a ecrana atât din exterior cât şi
din interior, reducând efectul de degradare a semnalului cauzat de interferenţa cu
radiaţiile electromagnetice.
2) În standardul Ethernet 10/100Mbps, sunt folosite numai ……….. din cele opt fire
conductoare ale cablului.
3) Dintre cablurile torsadate cea mai scăzută rezistenţă la interferenţe o are cablul
……... .
4) Cablul ……. a fost utilizat cu precădere în reţelele token ring; în prezent este rar
implementat deoarece performanţele superioare tipului UTP nu justifică diferenţa
mare de preţ.
5) Cablul ……… este un cablu UTP cu conductori înveliţi într-o folie exterioară de
ecranare.
6) Cablul ……….. este asemănător tipului STP, dar are în plus o tresă împletită ce
înveleşte toate perechile
7) Cablul torsadat neecranat se numeşte cablu ……….. .
8) Cele opt conductoare ale cablurilor torsadate sunt: …………, ……………, …………,
……………, ………..…….…, ………………, ……………….., ………………. .
Sarcina de lucru
Având la dispoziţie două mostre de cabluri torsadate cu mufe RJ-45, sertizate conform
standardelor TIA/EIA T568 A şi TIA/EIA T568 B, identificaţi ce standard s-a folosit
pentru fiecare dintre ele şi reprezentaţi-le schematic pe caietele de notiţe.
Fig. 1.1.5.1 TIA/EIA T568 A Fig. 1.1.5.2 - TIA/EIA T568 B

Sarcina de lucru
Folosind surse diferite (internet, reviste de specialitate, caietul de notiţe, etc) obţineţi
informaţii despre funcţiile pinilor unui conector RJ-45. Prezentaţi rezultatul sub formă
tabelară (Tab. 1.6.1):
Tab. 1.1.6.1 – Conector RJ-45, convenţii de numerotare
Pin Funcţie Culoare – T568A Culoare – T568B

1
2
3
4
5
6
7
8
Sarcina de lucru
Folosind internetul şi cărţi de specialitate adunaţi informaţii despre reglementările

stabilite în domeniul sistemelor de cablare prin standardul TIA/EIA 568 cu variantele
sale A şi B. Prezentaţi informaţiile găsite după următorul plan de idei:
 Cablarea structurată – descrierea standardelor în vigoare pentru reţelele

structurate cat 5e respective cat6 / cat7
 Elemente de cablare structurată:
1. cablajul orizontal – cum se realizează, ce tipuri de cabluri se folosesc
(cablu UTP/FTP/STP Cat.5e sau Cat6 / Cat7 pozat plecând de la nivelul
rackurilor de telecomunicaţie, de-a lungul magistralelor principale şi
secundare, până la nivelul staţiilor de lucru)
2. cablajul vertical - cum se realizează, ce tipuri de cabluri se folosesc (cablu
UTP/FTP/STP Cat 5e sau Cat.6, fibra optică), particularităţi
3. casete şi prize: prize simple/duble aparente sau îngropate, ecranate sau
neecranate, casete de pardoseala cu 6/12 module
 TIA/EIA-568-A-1995 (Commercial Building Telecommunications Wiring
Standards). Defineşte standardul de instalare sisteme de cablare pentru clădiri
comerciale pentru a suporta reţele de date, voce şi video. De asemenea
defineşte criteriile tehnice şi de performanţă pentru cablare.
 TIA/EIA-568-A updates (1998-1999) TIA/EIA-568 a fost actualizat de mai multe
ori: update A1, update A2, update A3, update A4, update A5.
 TIA 568-B.1 - 2000 (Commercial Building Telecommunications Wiring Standard)
În anul 2000 au fost actualizate toate specificaţiile şi cea mai importantă
modificare este specificarea cablului Category 5E ca şi cablu recomandat pentru
a îndeplini minimul de performanţă necesar. Alte anexe specifică informaţii

tehnice despre cabluri torsadate, neecranate şi ecranate şi fibra optică.
Transmisia şi recepţia datelor în reţea

Topologii: punct la punct, punct –multipunct, topologie fizică, logică
După tehnologia de transmisie, reţelele se împart în două categorii: reţele punct la

punct şi reţele cu difuzare (broadcast)
Reţele punct la punct sunt acele reţele care dispun de numeroase conexiuni între
perechi de calculatoare individuale. Pentru a ajunge de la calculatorul sursă la
calculatorul destinaţie, un pachet s-ar putea să fie nevoit să treacă prin unul sau mai
multe calculatoare intermediare. Deseori sunt posibile trasee multiple, de diferite lungimi
etc. Reţele cu difuzare (broadcast) sunt reţele care au un singur canal de comunicaţie.
Acesta este partajat de toate calculatoarele din reţea. Oricare dintre mesajele trimise de
un membru al acestui tip de reţea poate să fie recepţionat de toţi ceilalţi membri din
reţea. Un avantaj semnificativ al reţelelor cu difuzare este faptul că mesajul (pachet)
poate fi adresat unui singur calculator, tuturor calculatoarelor din reţea (difuzare) sau
unui subset de calculatoare (trimitere multiplă). Acest mod de transmitere este
caracteristic reţelelor LAN. În general, reţelele mai mici (locale) tind să utilizeze
difuzarea, în timp ce reţelele mai mari sunt de obicei punct - la - punct.
Topologia se referă la structura reţelei, la modul de aşezare a nodurilor acesteia,

precum şi la logica prin care acestea comunică. Topologiile determină caracteristicile
reţelei cum ar fi: comportarea la extensii şi la restrângeri ale reţelei; costurile implicate
de extinderi; modul în care reacţionează reţeaua la căderea unei staţii sau linii;
dificultăţile şi modalităţile de reconectare a unei staţii după defect; locuri de congestie a
traficului (gâtuiri). Reţelele pot avea atât topologie fizică cât şi topologie logică.
Tabelul 2.1.1 - Topologii
Topologia fizică descrie structura Topologia logică descrie modul în care

constructivă a reţelei, modul în care sunt informaţiile circulă în cadrul reţelei.
trasate legăturile dintre calculatoare. Este Determină cum gazda accesează mediul
stratul fizic al componentei din reţea de comunicare din reţea Uneori topologia
logică poate fi diferită de cea fizică.
Topologii logice - din punctul de vedere al topologiei logice utilizate, cele mai folosite
arhitecturi LAN, sunt : Ethernet, Token Ring, Fiber-Distributed Data Interface (FDDI).
Topologii fizice - principalele tipuri de topologii fizice sunt: bus – topologie magistrală,
ring – topologie inel, star – topologie stea, hierarchical – topologie ierarhizată, mesh –
topologie plasă (reţea).
Topologia – Magistrală
Fig. 2.1.1 – Topologie magistrală
Avantaje :
 uşurinţă în conectarea calculatoarelor.

 necesarul de cablu este redus.
 constituie unul din cele mai ieftine moduri de a construi o reţea.
 calculatoarele conectate la acest tip de reţea au acces în mod egal la toate
resursele reţelei.
 pentru toate legăturile (liniile) individuale ale nodurilor se foloseşte un mediu pasiv
de transfer;
 fiecare nod este în contact direct cu oricare altul, de aici durata redusă de tranzit a
pachetelor pe linie;
 conectarea unei noi staţii (montarea) se face fără risipă de cablu, folosind cablaje
deja existente;
 se poate face uşor emisie multiplă (multicast), unul la mai mulţi (one-to-many).
Dezavantaje:
 reţeaua nu funcţionează dacă apar întreruperi în cablu - la căderea mediului comun

de transfer cade toata reţeaua;
 este nevoie de terminatori la ambele capete ale cablului ca să absoarbă semnalul
când ajunge la capătul liniei sau al firului;
 în lipsa terminatorului, semnalul electric ce reprezintă datele se întoarce, provocând
erori în reţea;
 problemele sunt greu de identificat dacă reţeaua „cade" - zonele de cablu defecte se
localizează greu;
 informaţiile se pot "fura" uşor printr-o conectare fără întreruperea funcţionării reţelei;
 realizarea backup-ului este costisitoare;
 la creşterea numărului de staţii în reţea creşte numărul de coliziuni în reţea;
 nu se asigură flexibilitate la cablare;
 lungimea reţelei este limitată (atenuarea semnalului de date), deci şi numărul de
calculatoare conectate
 dacă se doreşte o extindere, va fi dificil de schimbat mărimea şi distribuţia reţelei
 poate fi transmis un singur pachet de date la un moment dat;
 în cazul conectării unui număr mai mare de calculatoare, are randament scăzut în
ceea ce priveşte viteza, datorită coliziunii pachetelor de date.
Topologia: inel
Fig. 2.1.2 – Topologie inel
Avantaje:
 principalul avantaj: nu există coliziuni ale pachetelor de date

 are o structură uşor de extins care necesită o lungime minimă de cablu;
 nu este necesar un nod central prin care să circule toate informaţiile;
 zonele de cablu defecte sunt relativ uşor de localizat;
 există restricţii de lungime totală a reţelei (inelului), un factor de performanţă fiind şi
distanţa maximă admisă între noduri;
 la un moment dat se cunoaşte care staţie urmează să retransmită datele;
 nu există capete de cabluri neconectate la inel, deci terminatorii nu mai sunt utilizaţi
 primul calculator care este pornit şi accesează inelul poartă denumirea de „monitor
activ” şi are responsabilitatea de a monitoriza inelul pentru a descoperi probleme,
cum ar fi o întrerupere în inel
 în cazul utilizării unui inel dublu, pe lângă faptul că datele sunt transmise în ambele
direcţii, se creează toleranţă la erori - deoarece dacă un inel cedează, transmisia se
face pe celălalt inel; mai mult, dacă ambele inele cedează, prin remedierea zonei în
care a fost întrerupt cablul se remediază întreaga reţea.
Dezavantaje:
 căderea unei staţii provoacă căderea întregii reţele;

 conectarea unei noi staţii se face prin întreruperea temporară a funcţionării reţelei,
fiindcă inelul trebuie deschis;
 durata transferului unui pachet de date creşte proporţional cu numărul de noduri
conectate în reţea;
 topologia în inel permite doar unui singur calculator să aibă acces pentru a trimite
date pe inel la un moment dat, acest lucru ducând la o reţea determinată
 este necesara dublarea liniei, ca în cazul căderii liniei principale cea suplimentară să
intre în funcţiune.
Topologia: stea
Fig. 2.1.3 – Topologie stea
Avantaje:
 fiecare dispozitiv conectat poate iniţia accesul la mediu, independent de celelalte
dispozitive conectate;
 este flexibilă, scalabilă şi relativ necostisitoare, în comparaţie cu reţelele LAN mai

sofisticate, cu metode de acces controlate strict;
 este uşor de reparat, deoarece fiecare computer este legat la punctul central cu
propriul lui cablu;
 dacă un cablu se defectează va afecta doar calculatorul la care este legat, restul
reţelei rămânând operaţională – ceea ce constituie cel mai important avantaj al
reţelelor stea;
 constituie fundamentul pentru ultima topologie LAN: topologia comutată.
Dezavantaje:
 dacă dispozitivul central se defectează, întreaga reţea se va deconecta deoarece

gazdele sunt conectate direct la punctul central (hub, switch, sau router)
 costă mai mult decât reţeaua magistrală deoarece este nevoie de mai mult cablu,
mai scump şi de un dispozitiv central
Topologia:ierarhică (arborescentă)
Fig. 2.1.4 – Topologie ierarhică
Avantaje:
 este recomandată pentru reţele LAN de dimensiuni medii şi mari care trebuie să
aibă în vedere scalabilitatea reţelei şi concentrarea traficului
 este o variantă a topologiei stea, în care există o stea centrală, cu un nod central,
ale căror noduri sunt centre ale altor stele – de aici decurg şi avantajele reţelelor
stea
Dezavantaje:
 în linii mari aceleaşi ca la topologia stea

Topologia: Mesh (Reţea, plasă)

Fig. 2.1.5 – Topologie mesh
Avantaje:
 deteriorarea unui cablu nu va afecta reţeaua iar traficul poate fi realizat prin alte
rute utilizând alte cabluri - cu alte cuvinte, dacă o conexiune eşuează, un
calculator poate încă accesa alt calculator prin utilizarea altei conexiuni.
 este aproape imposibil pentru un cablu să provoace o cădere a unei reţele de
acest tip
 utilizată deseori în situaţiile în care datele trebuie să fie disponibile în
eventualitatea unei deteriorări parţiale ale reţelei
 în cazul unei topologii de tip plasă completă, fiecare nod este conectat fizic cu
fiecare dintre nodurile celelalte, asigurând astfel un maximum de toleranţă la
erori
Dezavantaje:
 scump şi greu de instalat datorită cantităţii mari de cablu necesare
 volum ridicat de muncă pentru realizare a reţelei
 este greu de administrat
 are un cost mai mare decât în cazul celorlalte topologii, rezultat atât din
cheltuielile de construire a reţelei cât şi din cele de administrare
Alte consideraţii:
 Determinarea numărului de cabluri de conexiune de care este nevoie la o reţea

tip plasa se poate face utilizând formula: Ln = n (n -1)/2 - – unde: n este numărul
de noduri, iar Ln este numărul de conexiuni necesare.
 Internetul este un exemplu de topologie de reţea / plasă
Sarcina de lucru
Următoarele texte conţin nişte greşeli, generate prin inversarea ordinii unor cuvinte.
Trebuie să reordonaţi cuvintele astfel încât noţiunile explicate să fie corecte.
Grupa 1
Reţele numeroase dispun punct la punct de conexiuni sunt acele calculatoare reţele
care între perechi de individuale. Pentru a ajunge de la destinaţie să fie nevoit
calculatorul sursă la un pachet calculatorul, s-ar putea să treacă prin unul sau mai multe
calculatoare intermediare. Deseori sunt posibile diferite trasee, de lungimi multiple etc.
Reţele de comunicaţie care au difuzare (broadcast) sunt reţele cu un singur canal.

Acesta este calculatoarele din reţea partajat de toate. de toţi ceilalţi dintre Oricare
mesajele trimise de un acestui tip de membru al reţea poate să fie recepţionat din reţea
membri.
Un avantaj semnificativ al tuturor reţelelor este faptul că mesajul cu difuzare (pachet)

poate fi adresat unui singur calculator, calculatoarelor (difuzare) sau unui subset din
reţea de calculatoare (trimitere multiplă). Acest reţelelor de transmitere este mod
caracteristic LAN.
În general, reţelele mai mari tind să utilizeze difuzarea, în timp ce reţelele locale sunt de
obicei punct - la - punct.
Grupa 2
structura reţelei defineşte Topologia în ceea ce priveşte modalitatea de interconectare

a, relativ la plasarea componentelor active şi pasive ale reţelei mediilor de transfer şi la
ordinea între existentă componente: servere de interconectare, staţii de lucru,
dispozitive, linii de comunicaţie. Topologia de aşezare se referă la structura unei reţele,
la modul al nodurilor acesteia, precum şi la logica reţelei prin care acestea comunică. în
mare măsură Felul în care topologia acesteia este influenţat funcţionează de reţeaua.
cum ar fi caracteristicile reţelei determină Topologiile:
 costurile la extensii şi la restrângeri ale reţelei;

 extinderi implicate de comportarea;
 căderea în care reacţionează reţeaua unei staţii sau la modul linii;
 şi modalităţile de staţii reconectare a unei dificultăţile după defect;
 locuri de congestie a traficului (gâtuiri).
Grupa 3
Reţelele pot avea atât topologie fizică cât şi topologie logică.
aspectul spaţial şi organizarea fizică / configuraţia în care datele circulă între noduri
fizice se referă la mediilor de transmisie, a calculatoarelor şi a perifericelor, pe când
modul cele se referă la modul în care se realizează Cele logice în reţea, la
comunicarea. altul face referire pentru Cu alte cuvinte, metoda folosita la transferul
informaţiilor de la un calculator la topologia logică.
Topologia reţelei descrie legăturile dintre structura fizică constructivă a, modul în care
sunt trasate calculatoare. stratul fizic al componentei Este din reţea.
informaţiile descrie modul în care circulă Topologia logică în cadrul reţelei. Determină
cum mediul accesează gazda din reţea de comunicare.
Sarcina de lucru
Completaţi spaţiile libere cu litera corespunzătoare răspunsului corect:
1. Topologia ....................
 Este folosită în cazul reţelelor locale de mici dimensiuni,
 Se realizează pe un singur cablu principal (backbone, trunck - segment, trunchi,
coloana), care leagă toate calculatoarele din reţea.
 Calculatoarele au acces în mod egal la toate resursele reţelei.
 Cost scăzut
 Folosirea unui singur cablu face transmiterea datelor mai lentă
 Este cea mai simplă metodă de conectare a calculatoarelor în reţea.
a) hibridă, b) stea, c) inel, d) magistrală (BUS)
2. Topologia .................
 Conectează fiecare calculator de alte două, legătura se realizează prin
intermediul unui port de intrare (In Port) şi a unui port de ieşire (Out Port).
 Nu există capete libere. Semnalul parcurge reţeaua într-o singură direcţie, trecând
pe la fiecare calculator. Fiecare calculator acţionează ca un repetor, amplificând
semnalul şi transmiţându-l la calculatorul următor.
 Defectarea unui calculator opreşte reţeaua.
 Datele trec de la un calculator la altul, până ajung la calculatorul destinaţie.
a) hibridă, b) stea, c) inel, d) magistrală (BUS)
3. Topologia ........................
 Conectează un calculator central (numit concentrator – hub), cu toate celelalte

calculatoare prin cabluri directe. Astfel, fiecare nod este conectat direct la un hub.
Informaţiile sunt transmise de la calculatorul sursă către cel destinaţie prin
intermediul hub-ului. Acesta este principalul dispozitiv care gestionează şi
controlează funcţiile reţelei.
 Transferul datelor se realizează prin intermediul calculatorului central
(concentrator) la toate calculatoarele din reţea.
 Reţeaua va fi cu atât mai performantă cu cât calculatorul central va fi mai
puternic. Oprirea calculatorului central duce la oprirea întregii reţele.
 Dacă un calculator sau cablul care îl conectează la concentrator se defectează,
numai calculatorul respectiv este în imposibilitate de a transmite sau recepţiona
date în reţea, restul reţelei va continua să funcţioneze normal.
a. hibridă, b) stea, c) inel, d) magistrală (BUS)
4. În funcţie de .................., reţelele de calculatoare se pot clasifica astfel:

 Reţele locale LAN,
 Reţele metropolitane MAN,
 Reţele de arie întinsă WAN,
 Internet-ul.
a) scara la care operează reţeaua, b) tehnologia de transmisie, c) topologie,
d) modul de realizare a legăturilor între nodurile reţelei
5. După ..................................... (a tehnicii de comutare folosite) reţelele se împart

în: reţele cu comutare de circuite şi reţele cu comutare de pachete.
a) modul de realizare a legăturilor între nodurile reţelei, b) tehnologia de
transmisie, c) scara la care operează reţeaua, d) topologie
6. În funcţie de .................., reţelele de calculatoare se pot clasifica astfel: reţele cu

difuzare şi reţele punct la punct.
a) scara la care operează reţeaua, b) tehnologia de transmisie, c) topologie,
d) modul de realizare a legăturilor între nodurile Reţelei
7. În LAN-urile cu magistrală, la fiecare moment unul din calculatoare poate

transmite, iar celelalte ……………………………………..
a) aşteaptă, b) recepţionează şi reţin mesajul, c) transmit un semnal aleatoriu,
d) sunt inactive
8. Ethernet (IEEE802.3)) este o reţea cu magistrală şi control descentralizat în care

calculatoarele transmit oricând doresc şi dacă au loc ciocniri de pachete fiecare
calculator ………………………….. şi apoi încearcă din nou.
a) transmite un cod de eroare, b) aşteaptă un timp de 10 secunde, c)
aşteaptă un timp aleatoriu, d) recepţionează un mesaj de avertizare
9. Declaraţia care descrie corect topologia reţelei este ………………..

a. Reţelele pot avea fie o topologie fizică, fie o topologie logică.
b. Topologia reţelei defineşte calea prin care sunt conectate calculatoarele,
imprimantele şi dispozitivele de reţea.
c. O topologie fizică descrie căile prin care călătoresc semnalele dintr-un
punct al reţelei în altul.
d. O topologie logică defineşte schema dispozitivului şi a mediului reţelei.
10. Într-o topologie mesh (plasă), fiecare nod:

a. este conectat împreună cu două noduri centrale
b. este conectat fără fir la un nod central
c. niciuna din variantele de mai sus
d. este conectat direct cu celelalte noduri
Sarcina de lucru
Identificaţi denumirea corespunzătoare fiecărui tip de reţea realizând corespondenţa

dintre elementele coloanelor 1(Denumirea reţelei) şi 2 (Reprezentarea grafică a reţelei).
sub forma: numărul - litera. Atenţie: în tabelul Tab 2.4.1 , elementele celor două coloane
sunt amplasate absolut aleator !
Tab. 2.1.4.1 – Topologia fizică a reţelelor LAN
1 2
Denumirea reţelei Reprezentarea grafică a reţelei
1. Reţea arborescentă
a)
2. Reţea neregulată (mixtă)
b)
3. Reţea stea
c)
4. Reţea inel
d)
1 2
5. Reţea magistrală
e)
6. Reţea mesh (plasă)
f)
Sarcina de lucru
Elaboraţi un proiect cu tema „Topologiile fizice ale reţelelor de calculatoare”. Pentru

documentare folosiţi diferite surse: internetul, cărţi şi reviste de specialitate. Căutaţi
informaţii despre: topologia magistrală, stea, inel, mesh (plasă), arborescentă, mixtă.
Evidenţiaţi avantajele şi dezavantajele fiecărui tip.
Cerinţe de tehnoredactare
Elemente de conţinut vor fi ordonate astfel: pagină de titlu (titlul proiectului, nume,
clasa), cuprins activ, conţinutul propriu-zis, bibliografie.
Font: la alegere. Dimensiunea fontului: 16 - pentru titlurile de nivel 1, 14 - pentru titlurile

de nivel 2, 12 - boldat - pentru titlurile de nivel 3, 12 – pentru corp de text. Alinierea
paragrafelor: – stânga-dreapta (justified). Indentare: după prima linie – 1,25cm.
Spaţiere: la un rând. Marginile paginii: stânga – 2,5 cm, restul 2cm.

Analiza semnalului şi a factorilor care influenţează transmisia acestuia în

reţea
1. Noţiuni generale privind semnalele
Semnalul este un fenomen fizic măsurabil, care variază în spaţiu şi/sau timp,
utilizat pentru a transmite informaţie. Semnalele pot fi continue sau discrete, analogice
sau digital. Semnalele digitale sunt discrete şi cuantizate (pot fi reprezentate prin
numere cu un anumit nivel de precizie prestabilit). Semnalele analogice sunt continue
şi, teoretic, ar putea fi reprezentate prin numere cu un număr infinit de zecimale.
Unda este energia care circulă dintr-un loc în altul. Există numeroase tipuri de unde,
toate însă se caracterizează prin: amplitudine, perioadă şi frecvenţă. Amplitudinea
unui semnal electric (A) reprezintă înălţimea undei; se măsoară în volţi (V). Perioada
(T) reprezintă timpul necesar efectuării unui ciclu; se măsoară în secunde. Frecvenţa
(1/T) este numărul de cicluri complete pe secundă; se măsoară în Hertz.
O perturbaţie provocată în mod deliberat, previzibilă şi care implică o durată fixă de timp
se numeşte impuls. Impulsul constituie baza transmisiilor numerice.
2. Unde sinusoidale şi unde pătrate
Tab. 2.2.1 – Caracteristicile undelor sinusoidale şi pătrate
Tipul de undă Caracteristici

- sunt periodice şi pot fi reprezentate
prin formule matematice
- variază în mod continuu
- sunt reprezentări grafice ale unor
evenimente care se repetă şi se
modifică în mod natural, la intervale
regulate de timp
Figura 2.2.1 – Unde sinusoidale

Tipul de undă Caracteristici

- sunt semnale numerice sau impulsuri
- sunt periodice
- impulsurile sunt discrete (discontinue)
- sunt posibile doar două stări: 0 şi 1 sau
stins / aprins
- salt de tensiune între niveluri
- unda păstrează aceeaşi valoare, apoi
Figura 2.2.2 – Unde pătrate se modifică brusc; la scurt timp,
revine la valoarea iniţială
4. Decibelul (dB) - unitatea de măsură pentru descrierea semnalului în reţea. Se

utilizează două formule:
Tab. 2.2.2 – Decibelul, formule de calcul
Formula Utilizare
dB = 10 log10(P final / P ref) pentru măsurarea undelor optice în fibra optică şi a
undelor radioelectrice în aer
dB = 20 log10 (V final / V ref) pentru a măsura undele electromagnetice în cablurile de
cupru
Semnificaţia termenilor
dB - pierderea (valori negative) sau câştigul (valori pozitive) de putere al undei
Pfinal = puterea de ieşire măsurată în waţi
Pref = puterea de intrare măsurată în waţi
V final = tensiunea de ieşire, măsurată în volţi
V ref = tensiunea de intrare (de referinţă), măsurată în volţi
4. Clasificarea semnalelor în funcţie de modul de transmisie
1. Semnale electrice - constau în impulsuri electrice ce folosesc ca suport pentru

transmisie fire de cupru.
2. Semnale optice - se obţin prin conversia semnalului electric în impulsuri
luminoase care sunt transmise apoi printr-o fibră optică.
3. Unde electromagnetice (unde radio, microunde) - Semnalele wireless (fără

fir) se propagă prin aer, sub formă de unde radio sau microunde.
5.Codarea – este procesul de transformare a informaţiei într-un semnal ce poate fi

transportat pe un canal fizic. Codificarea datelor se poate face software sau direct
hardware. Metodele de codare ale semnalelor binare în semnale fizice: sincronizarea
cu ceas (NRZ-L, NRZI), sincronizarea fără ceas (Manchester, Manchester diferenţial).
6. Modularea - este procesul de compunere a unei unde purtătoare cu un set de date

În funcţie de parametrii modificaţi putem avea: modulare în amplitudine (AM),
frecvenţă (FM), fază (PM).
7. Multiplexarea - este procedeul prin care mai multe canale de date sunt combinate
într-un singur canal fizic. Demultiplexarea este procesul invers multiplexării, de
separare a canalelor iniţiale din canalul fizic.
8. Factori de perturbare a semnalelor dintr-o reţea
a) Latenţa, numită şi întârziere, este de două tipuri: latenţa propagării prin mediul de
transmisie şi latenţa trecerii prin echipamentele de reţea. Latenţa propagării este dată
de viteza de propagare a semnalului în mediul de transmisie specific şi de distanţa între
sursă şi destinaţie. Latenţa dispozitivelor de interconectare variază de la câteva
microsecunde (hub, convertoare) până la milisecunde (comutatoare, routere). Latenţa
propagării este în general semnificativ mai mică decât latenţa dispozitivelor de
interconectare, astfel încât deseori este considerată drept neglijabilă. Cu toate acestea,
există cazuri în care latenţa propagării este factorul principal al întârzierii totale a unui
semnal.
b) Atenuarea - se referă la reducerea puterii unui semnal. Pentru transmisia la distanţe

mai mari decât permite tipul de cablu utilizat se folosesc repetoare, care regenerează
semnalul. Atenuarea se măsoară în decibeli (dB), iar atenuarea specifică în
decibeli/metru sau decibeli/kilometru. Fiecare tip de cablu are o atenuare specifică. Cu
cât atenuarea este mai mică, cu atât acel cablu este considerat mai bun. Distanţa
maximă posibilă pentru o transmisie se calculează astfel:
distanţa maximă = (atenuarea maximă a echipamentului – atenuarea conectorilor )/

atenuarea specifică a mediului
c) Reflexia - are loc de obicei atunci când un semnal întâlneşte o linie de separaţie
între două medii. Atunci, o anumită parte din semnal se reflectă înapoi în mediul din
care a venit şi o parte trece în mediul următor.
d) Zgomotul - este o cantitate de energie nedorită (electrică, electromagnetică sau

radio) care poate degrada calitatea semnalului transmis. În sistemele digitale,
zgomotele afectează valorile biţilor transmişi (0 sau 1). Cauze: câmpurile electrice
provenite de la motoare electrice, lumina fluorescentă (neon). Acest tip de zgomot se
numeşte EMI (Interferenţă Electromagnetică) dacă provine de la surse electrice sau RFI
(Interferenţă Radio) când provine de la surse radio, radar sau microunde. Zgomotul
poate proveni de la liniile de curent alternativ sau fulgere. Fiecare fir dintr-un cablu
poate acţiona ca o antenă. În acest caz, firul practic absoarbe semnale electrice din
celelalte fire din cablu sau din surse electrice exterioare cablului. Dacă zgomotul electric
atinge un nivel înalt, poate deveni foarte dificil pentru echipamentul de la celălalt capăt
să distingă semnalul de zgomot.
Un sistem de transmisie poate fi afectat de unele dintre aceste tipuri de zgomot şi imun
la altele. De exemplu, transmisia optică este imună la interferenţele electrice, deoarece
semnalul purtat nu are natură electrică, ci optică. Acest lucru le face ideale pentru
legăturile din exteriorul clădirii, unde transmisia pe firele de cupru ar putea fi influenţată
de fulgere, câmpuri electrice din alte surse, etc
Figura 2.2.3 - Efectul zgomotului.
e) Crosstalk (diafonie): interferenţa semnalelor între două fire din interiorul aceluiaşi
cablu. Una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a efectului de crosstalk este
torsadarea firelor. De multe ori apar însă probleme la ataşarea conectorilor - trebuie mai
întâi detorsadate toate perechile din interiorul cablului. Dacă se lasă o bucată prea mare
detorsadată, în acea zonă câmpurile electrice generate de fiecare fir dintr-o pereche nu
se vor mai anula şi va apărea o interferenţă între fire, numită NEXT (Near-End
Crosstolk). Acest parametru, NEXT, este specific fiecărui cablu. Terminarea cu grijă a
cablurilor este cea mai importantă metodă de prevenire a efectului de crosstalk.
(f) Coliziunea apare atunci când se întâlnesc doi biţi provenind de la două calculatoare
din aceeaşi reţea. Biţii sunt distruşi în asemenea caz, fiind necesară retransmiterea lor.
Fenomenul poate fi evitat prin folosirea unei alte topologii decât ce de tip broadcast.
(g) Dispersia reprezintă “întinderea” semnalului în timp. Este produsă de tipul de mediu
implicat. Poate duce la interferenţa unui semnal cu cele adiacente. Poate fi evitată prin
folosirea unor cabluri de bună calitate şi limitarea lungimii cablului.
Performanţele unui canal de comunicaţie sunt evaluate în principal prin cantitatea de

informaţie care poate fi vehiculată printr-o secţiune a canalului în unitatea de timp,
parametru numit lăţime de banda (bandwidth). În cazul transmisiilor analogice lăţimea
de bandă are în vedere intervalul din spectrul de frecvenţe ocupat. La nivelul
transmisiunilor digitale evaluarea cantităţii de informaţie transferate se face prin volumul
de informaţie logică vehiculată. Lăţimea de banda în frecvenţă este direct corelată cu
volumul binar transferat. Din acest motiv, în cazul comunicaţiilor digitale, lăţimea de
banda a unui canal se apreciază prin cantitatea de informaţie binară transferată într-o
unitate de timp şi se măsoară în biţi/secundă, bps (bits per second).
Tab. 2.2.3 – Lăţimi de bandă
Mediul de transmisie Lăţimea de bandă

Cablu coaxial (Ethernet 10Base2) 10 Mbps
Cablu UTP (Ethernet 10Base-T) 10 Mbps
Cablu UTP (Fast Ethernet 100Base-TX) 100 Mbps
Fibră optică (Multimode, 100Base-FX) 100 Mbps
Fibră optică (Singlemode, 1000Base-LX) 1000 Mbps
Fără fir 54 Mbps
Factorii care intervin în transferul de date şi influenţează lăţimea de bandă efectivă

sunt numeroşi, fiind vorba de dispozitivele folosite, tipul de date transferate,
topologia reţelei, echipamentul utilizat, numărul de utilizatori sau procese concurente,
viteza sursei de date, congestii de transmisie etc. Prin urmare, debitul binar net
(throughput) este diferit de rata de transfer a canalului de comunicaţie.
Sarcina de lucru
Completează spaţiile libere din textul de mai jos, folosind noţiunile învăţate despre
semnale şi unde.
1. ………………………. este un fenomen fizic măsurabil, care variază în spaţiu

şi/sau timp, utilizat pentru a transmite informaţie.
2. …………………… este energia care circulă dintr-un loc în altul.
3. O perturbaţie provocată în mod deliberat, previzibilă şi care implică o durată

fixă de timp se numeşte ……………………….
4. Impulsul joacă un rol important în cazul semnalelor ………………………... El

constituie baza transmisiilor ………………………….
5. ………………………………… unui semnal electric reprezintă înălţimea undei

şi se măsoară în …………………………..
6. …………………………. este intervalul de timp necesar desfăşurării unui ciclu

şi se măsoară în ……………………….
7. ………………………….. este numărul de cicluri complete pe secundă; se

măsoară în ……………………………….
8. Undele ……………………………. sunt reprezentate prin formule matematice.
9. Undele …………………………….. sunt semnale numerice sau impulsuri.
Sarcina de lucru
Se cere să se studieze funcţiile tastelor aplicaţiei Calculator ştiinţific.
Fiecare grupă, conform sarcinii primite, trebuie să analizeze funcţiile şi să verifice modul
de utilizare a unor taste specifice Calculatorului ştiinţific, având la dispoziţie 10 minute.
Grupa 1 Grupa 2 Grupa 3

Grupa 4
Fig. 2.2.3.1 – Distribuirea sarcinilor pe grupe
După ce aţi devenit „experţi” în subtema studiată, reorganizaţi grupele astfel încât în
grupele nou formate să existe cel puţin o persoană din fiecare grupă iniţială. Timp de 10
minute veţi împărţi cu ceilalţi colegi din grupa nou formată cunoştinţele acumulate la
pasul anterior. La sfârşit se va realiza centralizarea rezultatelor finale sub forma
tabelului următor:
Tab. 2.2.3.1 – Funcţiile tastelor calculatorului ştiinţific
SIMBOL/TASTĂ FUNCŢIE
+, -, *, /
Sta, Dat
Ave, Sum, s
F-E
[, ]
dms
Exp
ln, log
sin, cos, tan
x^2, x^3, x^y
n!
1/x
MC
MR
MS
M+
pi
Mod
And, Or, Xor, Not
Lsh
Int
Hex, Dec, Oct, Bin
Deg, Rad, Grad
+/-
C
Ce
Back
Inv
Hyp
Sarcina de lucru
Calculaţi suma, media aritmetică şi media aritmetică a pătratelor numerelor 10, 12, 57,
23, 99 folosind caseta statistică a calculatorului.
Fig. 2.2.4.1 – Utilizarea Calculatorului ştiinţific
Pasul 1 - Deschideţi aplicaţia Calculator şi Statistic box – apăsând butonul Sta
Pasul 2 – Încărcaţi cele 5 numere în caseta Statistic astfel: editaţi numărul 10 în

aplicaţia Calculator şi apoi apăsaţi butonul Dat. Procedaţi la fel şi pentru celelalte patru.
Pasul 3 – Pentru calculul sumei celor 5 numere, apăsaţi butonul Sum.
Pasul 4 – Pentru calculul medii aritmetice a celor 5 numere, apăsaţi butonul Ave.
Pasul 5 – Selectaţi numărul 10 din caseta Statistic, apoi apăsaţi butonul Load.
Numărul 10 se încarcă în fereastra aplicaţiei Calculator şi aici se pot efectua operaţii

asupra lui.
Pasul 6 – Ridicaţi numărul 10 la pătrat, apăsând butonul x ^ 2.
Pasul 7 – Transferaţi rezultatul ridicării la pătrat în caseta Statistic prin apăsarea

butonului Dat.
Pasul 8 – Din caseta Statistic, ştergeţi numărul 10 selectându-l şi apoi apăsând butonul
CD (Clear Date)
Pasul 9 – Repetaţi paşii 5, 6, 7 şi 8 pentru celelalte 4 numerele
Pasul 10 - Pentru calculul medii aritmetice a pătratelor celor 5 numere, apăsaţi butonul
Ave.
Sarcina de lucru
Să se rezolve următoarele exerciţii:
1. Calculaţi valoarea expresiei binare:
E = 1000x111:10+11001+111x(11+101)-101101
2. Realizaţi următoarele conversii:
57(10) = ?(2) 1101(2) = ? (10)

179(10) = ? (2) 1101101(2) = ? (10)
672(10)= ? (16) 0,1101(2) = ? (10)
506(10) = ? (16) 1000,101(2) = ? (10)
2755(10) = ? (16) FA5(16) = ? (10)
832(10) = ? (16) EA,B(16) = ? (10)
3. Efectuaţi calculele:
ACA(16) + B1F(16) = ? (16)

FA5(16)+BFB(16) = ? (16)
C5D7(16) - ABCD(16) = ? (16)
E5 (16) - BC (16) = ? (16)
Sarcina de lucru
Completează spaţiile libere din tabelul de mai jos, folosind noţiunile învăţate despre
măsurarea undelor în funcţie de mediul de propagare al acestora.
Tab. 2.11.1 - Decibelul
Formula Utilizare
dB = ………………………. pentru măsurarea undelor optice în fibra optică şi a
undelor radioelectrice în aer
dB = ………………………. pentru a măsura undele electromagnetice în cablurile de
cupru
Semnificaţia termenilor
dB - pierderea (valori …………..) sau câştigul (valori ……………….) de putere al undei

Pfinal = ………………… măsurată în ………….
Pref = ………………….. măsurată în ………….
V final = …………………., măsurată în ………...
V ref = …………………… (de referinţă), măsurată în ………
Sarcina de lucru
Fiecare grupă, trebuie să caracterizeze metoda de codificare repartizată şi să reprezinte

grafic secvenţa 01001100011, prin metoda pe care o analizează. Se acordă 20 minute.
Fig. 2.2.8.1 – Tema grupei 1
După ce aţi devenit „experţi” în subtema studiată, reorganizaţi grupele astfel încât în
grupele nou formate să existe cel puţin o persoană din fiecare grupă iniţială. Timp de 20
minute veţi împărţi cu ceilalţi colegi din grupa nou formată cunoştinţele acumulate la
pasul anterior.
Sarcina de lucru
Rezolvaţi următoarele exerciţii:
1. Se codifică un sir de biţi pentru a fi trimişi pe o linie serială. Datele codificate arată ca
în figura:
Fig. 2.2.9.1 – Metode de codificare (1)
Care dintre codificări conţine şirul de biţi 0111?
A. doar NRZ
B. doar NRZI
C. doar Manchester
D. alta varianta
2. Se consideră forma de undă din figura următoare, corespunzătoare unui semnal

codificat NRZ-I. Desenaţi în continuare pe hârtie milimetrică, forma de undă a
semnalului NRZ corespunzător.
3. Se consideră forma de undă din figura următoare, corespunzătoare unui semnal

codificat Manchester. Desenaţi în continuare pe hârtie milimetrică, forma de undă a
semnalului NRZ corespunzător.

Sarcina de lucru
Se dau trei enunţuri incomplete şi o listă de cuvinte. Pe baza acestora se cere să

realizaţi un eseu de aproximativ 10 rânduri în care să dezvoltaţi ideile conţinute în
enunţuri folosind minim 7 cuvinte din lista dată.
1. „Modularea este procesul de compunere a ……… cu un set de …...”
2. „Modulaţia este necesară deoarece:
a. .............................................................................................................................
b. .............................................................................................................................
c. .............................................................................................................................
3. „ În scopul realizării modulării se modifică ……”
Lista de cuvinte: semnal, undă, sinusoidă, parametri, amplitudine, fază, frecvenţă,

informaţie, transmisie, date, digital.
Sarcina de lucru
Se dau două enunţuri incomplete şi o listă de cuvinte. Pe baza acestora se cere să

realizaţi un eseu de aproximativ 10 rânduri în care să dezvoltaţi ideile conţinute în
enunţuri folosind minim 7 cuvinte din lista dată.
a. „Multiplexarea semnalelor se realizează ....... „
b. „Există numeroase tehnici de multiplexare, între care se numără: ………… „
Lista de cuvinte: a interfera, extragere, demultiplexare, eşantionare, refacere, cuantă

de timp, semnal, TDM, ATDM, FDM, DWDM.
Sarcina de lucru
Folosind diferite surse de documentare: internetul, cărţi şi reviste de specialitate, căutaţi

informaţii despre factorii care pot perturba transmiterea şi receptarea semnalelor dintr-o
reţea de calculatoare.
1) Latenţa
2) Atenuare
3) Reflexia
4) Zgomot (termic, unde radio, motoare sau cabluri electrice)
5) Diafonia (crostalk)
6) Coliziunea
7) Dispersia
Se recomandă să se urmărească: definirea şi descrierea fenomenului produs de

factorul de perturbare, cauze şi efecte, măsuri de reducere/evitare a consecinţelor
negative asupra transmiterii semnalelor.
Cerinţe de tehnoredactare: Elemente de conţinut vor fi ordonate astfel: pagină de titlu

(titlul proiectului, nume, clasa), cuprins activ, conţinutul propriu-zis, bibliografie. Font: la
alegere. Dimensiunea fontului: 16 - pentru titlurile de nivel 1, 14 - pentru titlurile de nivel
2, 12 - boldat - pentru titlurile de nivel 3, 12 – pentru corp de text. Alinierea paragrafelor:
– stânga-dreapta (justified). Indentare: după prima linie – 1,25cm. Spaţiere: la un rând.
Marginile paginii: stânga – 2,5 cm, restul 2cm.

Transmisia datelor în reţele cablate şi în reţele fără fir
1. Transmisia datelor în reţele cablate - Standarde Ethernet
10Base5
Caracteristici:
Viteza: 10 Mbps, Tipul de semnal: banda de bază, Distanţa: 500 metri pe segment,
Topologie: magistrală
- foloseşte cablu coaxial gros RG-8, numit şi Thick Ethernet sau Thicknet
- cablul trebuie conectat la împământare într-un singur punct; atât cablul cât şi
elementele legate de el trebuie să fie izolate faţă de pământ sau faţă de alte
conductoare
- lungimea maximă a segmentelor 10Base5 este de 500 metri şi la fiecare segment
10Base5 pot fi ataşate maximum 100 de staţii
- nodurile trebuie să fie spaţiate la intervale de 2,5 metri; ele nu se conectează direct
la cablul de magistrală; plăcile de reţea 10Base5 folosesc un conector DB mamă cu
15 pini (numit conector AUI) pentru a se conecta la un transceiver extern
- ambele capete ale segmentului de cablu trebuie să fie încheiate cu un terminator de
50 ohmi
Avantaje:
- cablul Thicknet are cea mai bună protecţie dintre toate cablurile utilizate de obicei
pentru reţele Ethernet de 10 Mbps, motiv pentru care este recomandat pentru medii
cu interferenţă ridicată
- acest standard a stat la baza dezvoltării ulterioare a standardelor de reţea din familia
Ethernet
- numărul de calculatoare conectate pe segment (100) este mai mare decât la
10Base2
Dezavantaje:
- costul pe metru liniar este foarte ridicat
- deoarece cablul Thicknet este gros şi foarte rigid, se pozează în majoritatea cazurilor
prin tavan şi au adaptate cabluri verticale (de coborâre) folosite pentru a conecta
cablul de magistrală la plăcile de reţea
- prezintă toate dezavantajele reţelelor magistrală
10Base2
Caracteristici:
Viteza: 10 Mbps, Tipul de semnal: banda de bază, Distanţa: 185 metri pe segment,
Topologie: magistrală
- foloseşte cablu coaxial subţire RG-58, numit şi Thin Ethernet sau Thinnet, cu
diametru de 0,2", este flexibil şi subţire, putându-se conecta direct pe placa NIC prin
intermediul unui conector T de tip BNC; se poate folosi însă şi varianta cu transceiver
separat de placa de interfaţă; prezintă o impedanţă de 50±2Ω
- obligativitatea folosirii de terminatori de segment, cu impedanţă de 50Ω, pentru
blocarea interferenţelor; unul dintre ei trebuie să fie cuplat la împământare
- nu pot fi mai mult de 30 de noduri pe segment; nodurile trebuie să fie spaţiate la
intervale de cel puţin 0,5 metri
Avantaje:
- costul pe metru liniar este mic în comparaţie cu cablul Thicknet, ceea ce face ca
reţeaua 10Base2 per total să fie mai ieftină decât 10Base5
- standardul 10Base2 oferă o metodă ieftină şi rapidă de a conecta în reţea un număr
mic de calculatoare folosind cablu coaxial şi metoda Ethernet, motiv pentru care
10Base2 deţine încă un procent destul de mare de instalări în zona reţelelor mici
- cablul este flexibil, făcând instalarea mai uşoară decât în cazul reţelelor 10Base5
Dezavantaje:
- permite conectarea unui număr mic de calculatoare pe segment, mai mic decât la
10Base5
- viteza de transmisie (10Mbps) mică în raport cu Fast Ethernet şi Gigabit Ethernet,
egală însă cu cea din 10Base5
- o întrerupere a cablului magistrală afectează funcţionarea întregii reţele
10Base-T
Caracteristici: Viteza: 10 Mbps, Tipul de semnal: banda de bază, T: indică tipul de

cablu utilizat – cablu bifilar torsadat, mai exact cablu bifilar torsadat neecranat cunoscut
ca UTP, Topologie: stea fizică şi magistrală logică
- este identic cu 10Base2 şi 10Base5, excepţie făcând tipul de cablu şi topologia
- foloseşte cablu UTP de Cat 3 sau mai mult şi conectori RJ-45
- legătura dintre calculatoare se realizează printr-un distribuitor care conţine în
interior o placă cu circuite ce asigură aceleaşi funcţii ca şi segmentele de cablu
coaxial din 10Base2 şi 10Base5
- distribuitorul este un repetor multiport – repetă semnalul primit de la un port către

toate celelalte porturi; un distribuitor mic are 4 porturi iar un distribuitor mare poate
avea 48 porturi (se montează într-un dulap numit rack)
- limita de distanţă pentru cablul torsadat care conectează calculatorul la distribuitor
este de maxim 100 metri
- metode de interconectarea mai multor distribuitoare: 1. cablu coaxial şi 2. cabluri
crossover (încrucişat)
- dimensiunile unei reţele 10Base-T se calculează cu regula 5-4-3 care stabileşte că
într-un domeniu de coliziuni două noduri oarecare nu pot fi separate de mai mult de
5 segmente, 4 repetoare şi 3 segmente populate
Avantaje:
- raportul cost/performanţă foarte bun, cablul UTP fiind mult mai ieftin decât cablul
coaxial
- costurile de instalare sunt foarte mici în comparaţie cu fibra optică
- se poate folosi cablarea existentă (pentru sistemul telefonic)
- cablurile sunt subţiri, flexibile şi mai uşor de instalat decât cablul coaxial
- dacă un cablu de legătură dintre distribuitor şi un nod se întrerupe, întreruperea
afectează doar calculatorul respectiv pentru că segmentul Ethernet propriu-zis nu
este întrerupt
- protocol de comunicaţie simplu
- staţiile pot fi conectate la reţea în timpul funcţionării acesteia
- uşurinţa în instalarea, gestionarea şi modernizarea reţelei, aceasta fiind modelul
ideal pentru reţelele dedicate grupurilor de lucru
- lungimea de maxim 100m, în timp, a fost mărită datorită folosirii cablurilor UTP
de categoria 5, pentru care diafonia şi atenuarea au scăzut mult - se poate lucra
aici până la 165m
Dezavantaje:
- lungimea maximă a unui segment de cablu 10BASE-T este de doar 100 m
- cablurile sunt susceptibile la interferenţe electromagnetice (EMI)
- dacă distribuitorul nu mai este alimentat sau dacă segmentul propriu-zis se întrerupe
în interiorul distribuitorului, atunci este afectată întreaga reţea
- foloseşte numai două din cele patru perechi de fire din cablul torsadat
- apar probleme legate de eventualele erori de depăşire a capacităţii de memorie
urmate de pierderea datelor
- un distribuitor 10Base-T nu poate să conecteze mai mult de 1024 de calculatoare,

nici nu ar fi recomandat mai mult deoarece costul distribuitorului ar fi foarte mare iar
performanţele reţelei ar scădea datorită coliziunilor excesive
Fast Ethernet - cele mai importante versiuni sunt 100Base-T pentru cablu şi
100BaseFX pentru fibră optică. La rândul său, 100 Base-T are două variante principale:
100Base-TX şi 100Base-T4.
100 Base-T4
Caracteristici:
Viteza: 100 Mbps, Tipul de semnal: banda de bază, T – cablu torsadat, 4 – foloseşte
cele 4 perechi (8 fire), Topologie: stea
- foloseşte cablu UTP CAT 3,4,5 (8 fire) şi conectori RJ-45
- lungimea maximă a segmentului: 100 m
- nu admite transmisii full-duplex
Avantaje:
- asigură o rată de transfer mare prin utilizarea celor 4 perechi de fire
- ca şi 100Base-TX, permite utilizarea cablării existente a unei reţele 10BaseT
Dezavantaje:
- limita de distanţă de 100 m este inadecvată pentru reţelele care acoperă clădiri mari
sau campusuri
- cabluri UTP nu sunt ecranate electric şi astfel sunt inadecvate pentru reţelele situate
în locaţii cu niveluri ridicate de interferenţă electrică
- nivelul de securitate este scăzut, fiind uşor de interceptat
- nu e interschimbabilă cu 100Base-TX
Gigabit Ethernet: 1000 Base-CX, 1000BASE-T, 10Gbps Ethernet
1000 Base-T
Caracteristici: Topologie fizică stea, logică magistrală

- foloseşte cablu UTP CAT 5 (8 fire) şi conectori RJ-45
- lungimea maximă a segmentului: 100 m
- nu admite PoE
- în cazul cablului UTP se pot transmite date pe patru fire, pe fiecare cu o viteză de
250 Mbps; similar, la recepţie se folosesc celelalte patru fire disponibile din cablu
Avantaje:
- arhitectura 1000BASE-T oferă suport pentru transfer de date la viteze de 1 Gbps. La
1 Gbps, este de 10 ori mai rapid decât Fast Ethernet şi de 100 de ori mai rapid decât
Ethernet. Aceasta viteză sporită face posibilă implementarea aplicaţiilor ce au nevoie
de lăţime de banda mare, cum ar fi video live
- arhitectura 1000BASE-T suporta interoperabilitatea cu 10BASE-T şi 100BASE-TX
- creşterea vitezei este posibilă printr-o folosire eficientă a benzii de transmisie, cu
transmisie pe toate căile din cablu
Dezavantaje:
- lungimea maximă a unui segment 1000BASE-T este de doar 100m
- este susceptibil la interferenţe
- plăcile de reţea Gigabit şi switchurile Gigabit sunt scumpe, este de asemenea nevoie
de echipament suplimentar
- cablul UTP de categoria 5 are proprietăţi electrice la limită pentru realizarea unei
viteze de transmisie de 1 Gbps pe distanţe de 100 m. Utilizarea cablurilor cu calităţi
superiore, cat 6 sau 7, ar fi condus la un standard cu posibilităţi de aplicare efectivă
extrem de redusă deoarece 99% din cablajele existente sunt de categorie 5 sau 5
extins. Standardele IEEE 802.3 sunt deosebit de pragmatice şi ele urmăresc nu doar
standardizarea unui domeniu ci şi posibilitatea de implementare efectivă şi de
realizarea unor produse industriale cu succes comercial.
2. Transmisii în reţele wireless
2.1. Reţele Wireless – generalităţi
WLAN (reţea locală fără fir sau Wireless Local Area Networks) este unu tip de reţea
locală care a cunoscut o dezvoltare considerabilă în ultima perioadă şi care promite noi
realizări în viitorul apropiat. Este o alternativa la reţeaua LAN prin cablu, într-o clădire
sau un grup de clădiri apropiate. Folosind undele electromagnetice, dispozitivele
WLAN transmit şi primesc date prin aer, eliminând necesitatea cablurilor şi
transformând reţeaua intr-un LAN mobil.
În reţelele locale fără fir sunt definite prin standarde două medii diferite de comunicaţie:
lumina în spectral infraroşu, 900 nm şi unde radio în diferite benzi de frecvenţă din
domeniul GHz
Standardul pentru reţelele fără fir este 802.11x. Obiectivele acestuia sunt: găsirea unei
benzi de frecvenţe care să fie disponibile, de preferinţă la nivel mondial, tratarea
faptului că semnalele radio au o acţiune limitată şi asigurarea menţinerii
confidenţialităţii utilizatorului
De obicei, plăcile de reţea de la diferiţi producători sunt incompatibile. Pentru a se

putea realiza comunicare între două astfel de NIC-uri se instalează un access point
(AP). AP-urile primesc, stochează şi transmit date de la/către aparatele din WLAN şi
cele din LAN, cele mai multe dintre acestea acţionează pe o rază de 90 până la 300
metri.
Tabelul 2.3.4 - Caracteristicile reţelelor fără fir (WLAN)
Domenii de utilizare Avantaje Dezavantaje
 Locuri de muncă  Creşterea mobilităţii /  Partajarea mediului

mobile pentru acasă şi flexibilităţii  Bandă relativ joasă
la oficii  Scade / elimină  Benzi diferite pentru
 Posibilitatea formării de cablarea diverse ţări
grupuri de lucru mobile  Instalarea rapidă în  Cost ridicat per bandă
pentru timp scurt reţea  Domeniul (distanţa de
 Săli de învăţare/săli de  Posibilitatea integrării lucru) limitat
conferinţe în reţele(LAN) cablate  Interferenţă mai ales în
 Achiziţii mobile de  Se elimină problemele banda de frecvenţă de
date/acces la date de incompatibilitate a 2.4 GHz
mobile conectorilor
 Hot-spot-uri pentru
legări rapide în reţea
din locuri necablate
 Conexiuni LAN-LAN
 Conexiuni LAN-MAN
Sarcina de lucru:
Analizaţi figura următoare şi precizaţi regulile de configurare pentru 10Base2.
Figura 2.3.1.1 - Reguli de configurare 10Base2
Alte sugestii şi recomandări:
Activitatea se poate desfăşura şi individual, fiecare elev având acces la un calculator şi

o fişă de lucru.
Sarcina de lucru:
Analizaţi figura următoare şi precizaţi regulile de configurare pentru 10Base5.
Figura 2.3.2.1 - Reguli de configurare 10Base5

Sarcina de lucru
Completaţi spaţiile libere din tabelul următor:
Parametri 10BASE5 10BASE2 10BASET 10BROAD36

mediu
transmisie
mod transmisie
rata datelor
(Mbps)
lung. max.
segment (m)
lungime max.
reţea (m)
noduri per
segment
distanţa între
noduri (m)
diametrul
cabului (mm)
Sarcina de lucru
Citiţi cu atenţie întrebările următoare şi variantele de răspuns. Alegeţi

răspunsul/răspunsurile corecte pentru fiecare întrebare, scriind în dreptul numărului
întrebării, numărul răspunsului/răspunsurilor considerate corecte de către voi.
1. Care este rolul unui adaptor de reţea?:

a) converteşte datele din formatul produs de calculator, într-un format ce poate fi
transmis sau transferat pe mediul de transmisie, controlează fluxul acestora şi
realizează conexiunile fizice la reţea;
b) de a transmite şi recepţiona semnale analogice sau digitale;
c) de a conecta un terminal la o linie digitală şi de a efectua funcţii de protecţie şi
diagnoză pe linia de telecomunicaţii;
d) de a gestiona resursele reţelei;
e) de a gestiona subreţeaua de comunicaţie.
Răspuns: 1 – ……….
2. Care din următoarele medii de transmisie, sunt medii ghidate?
a) microundele;
b) cablul coaxial;
c) infraroşiile;
d) cablul torsadat;
e) undele radio.
Răspuns: 2 - ……….
3. Server-ul este un calculator care:
a) prelucrează informaţiile locale ale utilizatorului folosind serviciile propriului sistem de

operare;
b) gestionează resursele reţelei, prelucrând informaţii comune mai multor utilizatori
folosind sistemul de operare al reţelei;
c) realizează conexiunea între perechi de calculatoare individuale ale reţelei;
d) realizează canalul de comunicaţie prin care mesajele sunt transmise între noduri,
permiţând acestora să interacţioneze între ele;
e) realizează conectarea calculatoarelor din reţea la portul AUI.
4. În cadrul schemei de transmisie în banda de bază:
a) semnalele electrice digitale modulează o purtătoare analogică ce se transmite pe
mediu;
b) pe acelaşi mediu fizic de transmisie sunt create mai multe canale sau benzi prin
tehnica FDM;
c) informaţia binară codificată electric este aplicată direct mediului de transmisie;
d) este permisă transmisia informaţiei numai în modurile simplex şi semi-duplex;
e) este obligatorie utilizarea unui AP (access point);
5. Din perspectiva logică, topologia unei reţele indică:
a) modul în care circulă informaţia în cadrul acesteia;
b) configuraţia reţelei, modul de interconectare şi ordinea componentelor ei.
c) topologia optimă a reţelei;
d) tipul şi traseul cablului utilizat şi modul de comunicare a calculatoarelor în reţea;
e) dispunerea în teren, a calculatoarelor, cablurilor şi a celorlalte componente ce
alcătuiesc reţeaua.
Răspuns: 5- ……….
6. Din lista de adrese IP sunt valide următoarele:
a) 216.230.120
b) 6.43.256.67
c) 216.30.120.3
d) 255.255.255.255;
e) 123.123.123.123
7. Care din următoarele afirmaţii referitoare la reţelele wireless sunt false:
a) instalare foarte rapidă

b) investiţie iniţială mare şi amortizare lentă a investiţiei
c) costuri de întreţinere reduse
d) flexibilitate în administrare, mobilitate şi scalabilitate
e) dificultăţi de instalare mai mari în zone greu accesibile (mlaştini, munţi), decât dacă
în aceleaşi zone s-ar folosi cabluri de cupru, în special cele torsadate, ecranate.
8. Identificaţi afirmaţiile adevărate referitoare la radiaţiile infraroşu, din cele de mai jos:
a) nu poate străpunge obiectele opace
b) trec prin pereţii construcţiilor
c) trec prin obiecte solide
d) are o raza de acoperire mult mai mică decât radiaţia electromagnetică
e) asigură transmiterea informaţiilor la distanţe foarte mari
9. Comanda ping 127.0.0.1 se foloseşte pentru:
a) testarea capacităţii unei interfeţe de reţea de a trimite pachete
b) determinarea numărului de routere dintre calculatorul gazdă şi destinaţie
c) testarea capacităţii unei interfeţe de reţea de a primi pachete
d) testarea capacităţii unei interfeţe de reţea de a trimite şi de a primi pachete
e) determinarea drumului optim pe care trebuie să-l parcurgă mesajul transmis
Alte sugestii şi recomandări: Activitatea se poate desfăşura şi sub formă de concurs,

caz în care elevii se vor organiza pe grupuri mici (2-3 elevi)
Sarcina de lucru
Stabiliţi valoarea de adevăr a următoarelor propoziţii, scriind în dreptul fiecăreia

adevărat (A) sau fals (F):
1. ………. O reţea WLAN (Wireless Local Area Network) reprezintă un sistem flexibil
de comunicaţii de date, folosit ca extensie sau alternativă a unei reţele LAN (Local
Area Network) prin cablu, într-o clădire sau grup de clădiri apropiate.
2. ………. Folosind undele electromagnetice, dispozitivele WLAN pot doar să

transmită date prin aer, eliminând necesitatea existenţei cablurilor şi transformând
reţeaua într-un LAN potenţial mobil.
3. ………. Dacă o firma posedă o reţea WLAN, mutarea într-un alt sediu nu
presupune operaţii de cablare şi găurire a pereţilor, ci doar mutarea calculatoarelor.
4. ………. WLAN folosesc unde electromagnetice din domeniul radio şi infraroşu.
5. ………. Transmisia prin unde radio prezintă dezavantajul unei propagări cu erori a
semnalului radio, datorită reflexiei şi refracţiei reduse din straturile ionosferei.
6. ………. Tehnologia bluetooth prezintă un sistem de comunicaţie, fără fir, cu rază
mare de acţiune, care intenţionează să înlocuiască o comunicarea bazată pe
conectare cablată, cu fir, prin intermediul căreia se pot transmite voce şi date.
7. ………. Bluetooth-ul este un set de specificaţii bazate pe undele radio, pentru o
reţea wireless personală (PAN - Personal Area Network) şi creează o cale prin care
se poate realiza schimbul de informaţii între aparate precum telefoane mobile,
laptop-uri, calculatoare personale, imprimante, camere digitale şi console video
printr-o frecvenţă radio sigură şi de rază mică.
8. ………. Trăsăturile de bază ale sistemelor de comunicaţie bluetooth sunt:
robusteţea, consumul mare de energie şi preţul ridicat.
9. ………. Dispozitivele bluetooth au raza de acoperire de: ~100 m, ~10 m sau ~1 m
10. ………. În reţelele locale bazate pe microunde, viteza de transfer este comparabilă
cu cea de la reţelele locale clasice, rata de erori este acceptabilă, iar interferenţele
lipsesc datorită faptului că banda este dedicată.
Sarcina de lucru:
Citiţi cu atenţie textul următor. La sfârşit faceţi un rezumat
 Adresa IP / IP Address (Internet Protocol Address): Acest număr este un număr

utilizat în exclusivitate de către toate echipamentele ce ţin de tehnologia informaţiei
(imprimante, routere, modemuri, calculatoare etc.) ce le permite să se identifice şi să
comunice între ele într-o reţea de calculatoare. Pentru ca un calculator să fie
identificabil pe Internet, este necesar să-i fie atribuită o adresă, adresa IP sau adresa de
Internet. Atunci când un calculator este ataşat la mai mult de o reţea, el se numeşte
multi-homed şi are câte o adresă IP pentru fiecare interfaţa de reţea.
Există un standard în comunicaţii, denumit Protocol Internet (Internet Protocol / IP). în
termeni obişnuiţi, este ca şi adresa ta de acasă. În cazul în care comanzi ceva prin
poştă, respectivii trebuie să ştie adresa ta corectă (Adresa IP), oraşul în care eşti
(Network - Reţeaua de calculatoare) sau nu vei putea primi produsele comandate.
Acelaşi lucru este valabil pentru toate echipamentele din Internet. Fără o adresă
specifică, informaţiile nu pot fi recepţionate.
IP este protocolul care ascunde detaliile referitoare la reţeaua fizică prin crearea unei
imagini de reţea virtuală. Este un protocol pentru livrarea pachetelor nesigur, best-effort
şi fără conexiune. De reţinut ca best-effort înseamnă că pachetele trimise de IP pot fi
pierdute, duplicate sau neordonate, dar IP nu va rezolva aceste situaţii. Revine în
sarcina protocoalelor superioare să rezolve aceste situaţii. Unul dintre motivele utilizării
unui protocol fără conexiune a fost minimalizarea dependenţei de centre de calcul
specifice care utilizează reţele ierarhizate orientate pe conexiune. DoD (U.S.
Department of Defense) a intenţionat să dezvolte o reţea care să funcţioneze chiar şi
atunci când unele părţi ale ţării ar fi fost distruse. În timpul cutremurelor de pământ,
această intenţie şi-a dovedit existenţa reală în Internet.
Adresa IP este reprezentată printr-un număr întreg fără semn pe 32 de biţi (patru octeţi)
care este de regulă scrisă sub forma unei liste de patru întregi fără semn (câte unul
pentru fiecare octet) separate prin puncte. Spre exemplu, 127.0.0.1 este întotdeauna
adresa calculatorului curent (adresa de loopback). Adresele IP pot fi alocate permanent
unui server Email/Business sau unei reţele de reşedinţă sau pot fi alocate temporar de
către furnizorul tău de servicii Internet dintr-o "puşculiţă"de adrese disponibile pe
principiul primul venit, primul servit (altfel spus, când te conectezi la internet, automat
furnizorul îţi va aloca o adresa IP astfel încât calculatorul tău să poată comunica cu alte
echipamente).
 Nume Domenii / Sistem DNS (Domain Names / Domain Name System): Acest
sistem permite transformarea adreselor IP în cuvinte. Este mult mai uşor să-ţi aminteşti
un cuvânt decât o serie de numere. Acelaşi lucru este valabil şi pentru adresele email.
 Adresa IP Dinamica (Dynamic IP Address): Reprezintă o adresă IP ce se poate
schimba oricând fiind destinată echipamentelor ce nu necesită conexiune permanentă
la Internet/Reţea. Această adresă IP îţi este alocată de către furnizorul tău de acces la
internet (ISP) sau de către un Server DHCP. Acest lucru este destinat unui număr mare
de clienţi ce nu necesită să aibă aceeaşi adresă IP mereu, din mai multe motive.
Calculatorul tău va prelua automat o adresa IP când se conectează la reţeaua
respectivă fără să fie nevoie să cunoşti detaliile reţelei respective privind configurarea.
Aceasta adresa IP poate fi alocată oricui utilizează o conexiune dial-up, conexiuni
Wireless şi conexiuni de mare viteză (Hight Speed Internet). Dacă ai nevoie de un
server email sau un server web, este recomandat să ai o adresă IP statică.
 Adresa IP statica (Static IP Address): Este o adresă IP fixă ce nu se schimbă

niciodată fiind destinată echipamentelor ce necesită conexiuni permanente la
Internet/Reţea. Este în contrast cu o adresă IP dinamică ce se poate schimba oricând.
Majoritatea furnizorilor de acces la internet îţi pot aloca o adresă IP statică sau un bloc
de adrese statice pentru o taxă mică.
 Versiunea IP 4 (IP Version 4): în prezent este utilizată de către majoritatea
echipamentelor legate în reţele. Oricum, pe măsură ce numărul calculatoarelor ce
accesează Internetul creşte, adresele IPv4 disponibile se împuţinează. IPv4 este limitat
la 4.294.967.296 adrese.
 Versiunea IP 5 (IP Version 5): Acesta este un protocol experimental bazat pe
sisteme UNIX. Pentru a respecta convenţiile UNIX (UNIX este un sistem de operare a
calculatoarelor) toate versiunile numerotate diferit sunt considerate experimentale. IPv5
nu a fost niciodată destinat publicului larg.
 Versiunea IP 6 (IP Version 6): Reprezintă înlocuirea bătrânului IPv4. Numărul
estimat de adrese IP unice este:
40.282.366.920.938.463.463.374.607.431.768.211.456.
Sarcina de lucru
Aveţi la dispoziţie un PC pe care se află instalat sistemul de operare Windows XP.

Configuraţi calculatorul pentru a obţine un IP automat, urmând paşii de mai jos:
1. Click pe butonul “Start”, apoi selectaţi “Control Panel”.

Fig. 2.3.8.1 – Pasul 1
2. Click pe butonul “Switch to Classic View” aflat în partea din stânga-sus, pentru a
beneficia de mai multe detalii.
Fig. 2.3.8.2 – Pasul 2

3. Găsiţi iconiţa “Network Connections” şi faceţi dublu-click pe aceasta pentru a

deschide fereastra ce permite să faceţi diferite setări caracteristice conexiunii
dumneavoastră la reţea.
Fig. 2.3.8.3 – Pasul 3
4. Selectaţi iconul “Local Area Connection”; faceţi click-dreapta şi selectaţi

“Properties” pentru a seta IP-ul.
Fig. 2.3.8.4 – Pasul 4
5. Selectaţi opţiunea “Internet Protocol (TCP/IP)” şi daţi click pe butonul “Properties”.

Fig. 2.3.8.5 – Pasul 5
6. Bifaţi “Obtain an IP address automatically” si “Obtain DNS server address

automatically”, iar apoi apăsaţi pe butonul “OK” pentru a închide fereastra.
Fig. 2.3.8.6 – Pasul 6

Sarcina de lucru
Aveţi la dispoziţie un PC pe care se află instalat sistemul de operare Windows Vista.

Configuraţi calculatorul pentru a obţine un IP automat, urmând paşii de mai jos:
1. Click Start
2. Click Control Panel
3. Click Network and Internet
Fig. 2.3.9.1 – Pasul 3
4. Click Network and Sharing Center
Fig. 2.3.9.2 – Pasul 4
5. Click Manage network connections
Fig. 2.3.9.3 – Pasul 5
6. Right-click pe Local Area Connection (conexiunea folosita) şi click Properties

Fig. 2.3.9.4 – Pasul 6
7. Click Networking tab şi click Internet Protocol Version 4 (TCP/IPv4), apoi click
Properties
Fig. 2.3.9.5 – Pasul 7
8. În tabul General selectaţi

• Obtain an IP address automatically
• Obtain DNS server address automatically
• Click Advanced
Fig. 2.3.9.6 – Pasul 8
9. La Advanced TCP/IP Settings

• Selectaţi tabul IP Settings
• Verificaţi dacă adresa IP este DHCP Enabled
Fig. 2.3.9.7 – Pasul 9
Selectaţi tabul DNS

• Dacă există alte adrese de DNS Server, selectaţi-le şi apoi click

Remove
• Dacă există alte sufixe DNS, selectaţi-le şi apoi Remove.
Fig. 2.3.9.8 – Pasul 10
Selectaţi tabul WINS

• Dacă există adrese WINS, selectaţi-le şi apoi click Remove
• Selectaţi Default pentru NetBIOS Settings
• Click OK
Fig. 2.3.9.9 – Pasul 11

Cabluri torsadate
Parametrii cablurilor torsadate – conform standardelor
1. Standarde pentru medii torsadate
Colecţia IEEE 802.3 cuprinde standardele ce definesc nivelul fizic şi subnivelul MAC al
nivelului legătură de date pentru Ethernet. Este definit câte un standard pentru fiecare
tip de mediu de transmisie folosit. Astfel, în această colecţie se regăsesc, printre altele,
standardele pentru cablu UTP, standardele pentru Ethernet pe cablu coaxial (10BASE5,
10BASE2), Ethernet prin fibră optică (10BASE-F, 100BASE-FX, etc) sau descrierea
tehnologiei PoE (Power over Ethernet).
Standardul ce conţine cerinţele pentru transmiterea a 10 Mbit/s pe cablu UTP este

standardul 10BASE-T. În mod similar, pentru 100 Mbit/s şi 1000 Mbit/s (1 Gbit/s) există
100BASE-T, respectiv 1000BASE-T (numit şi Gigabit Ethernet). Numele standardului
derivă din unele aspecte legate de mediului fizic: Numărul reprezintă viteza maximă
teoretică exprimată în megabiţi pe secundă. „BASE" este prescurtarea pentru
baseband, ceea ce înseamnă că fiecare fir este folosit ca un singur canal de
comunicaţie, pe care se transmite într-o singură frecvenţă. Cu alte cuvinte, nu se aplică
nicio formă de multiplexare. Litera de la sfârşit reprezintă tipul cablului, în acest caz, "T"
înseamnă torsadat (twisted). Aşadar, 100BASE-T este o denumire generică pentru un
standard care asigură o viteză de 100 Mbit/s pe cablu torsadat, în particular, sunt
definite trei forme: 100BASE-TX, 100BASE-T4 şi 100BASE-T2. 100BASE-TX indică
utilizarea unui cablu de categorie cel puţin CAT5 şi folosirea a 2 perechi de fire din cele
4. Sufixul T4 indică folosirea a 4 perechi pentru comunicaţie. 100BASE-T4 şi 100BASE-
T2 nu se mai folosesc, fiind standarde învechite. Toate aceste standarde operează pe
segmente de cablu cu lungimi de maxim 100 de metri.
În 2006 a fost publicat standardul 10GBASE-T pentru conexiuni de 10 gigabit/s prin

cablu torsadat. 10Gigabit Ethernet suportă doar legături full-duplex, spre deosebire de
celelalte trei standarde ce suportă şi comunicaţii half-duplex.
Cantitatea de informaţie transferată între emiţător şi receptor este proporţională cu

frecvenţa semnalelor pe mediul de transmisie. În cazul semnalelor electrice, frecvenţa
este dată de calitatea cuprului de a fi mai bun sau mai puţin bun conductor de curent
electric. Această calitate depinde de densitatea de impurităţi caracteristică materialului.
De aceea, există mai multe categorii de cabluri, o categorie mai mare implicând
performanţe mai bune.
2. Categorii de medii torsadate
Categoriile de cabluri torsadate au fost definite în setul de standarde TIA/EIA-568-B

de către asociaţia americană Telecommunications Industry Associations (TIA).
Acesta s-a dovedit a fi standardul cu cea mai largă acceptare pe piaţa producătorilor de
soluţii pentru mediul fizic. Cablurile torsadate sunt standardizate în funcţie de
performanţele pe care trebuie să le asigure şi nu prin parametri fizici. Iniţial au existat
cinci serii de test pentru a stabili categoriile de performanţă pentru cablurile torsadate
ulterior adăugându-se şi altele. Aceste categorii de performanţă sunt uzual numerotate

de la 1 la 7, iar cablul care corespunde uneia este identificat ca fiind de Categoria x
unde x reprezintă numărul seriei de teste care a fost trecut cu succes. Cat 1 şi Cat 2 au
fost rapid abandonate (1995) fiind considerate perimate datorită slabelor performanţe.
Cablurile care se utilizează încă astăzi sunt Cat 3 (16 Mhz lăţime de banda, 10Mbps
viteza pana la 100m) şi Cat 5 (100 Mhz lăţime de banda, 100/155/256 Mbps cu distante
de pana la 100m). Cat 4 putea oferi o lăţime de banda de 20Mhz, dar aceasta categorie
intermediara s-a dovedit a fi neeconomica. Cat 5 e este o extensia a lui Cat 5 care
permite conexiuni 100BaseT pe 350m sau 1000BaseT pe distante reduse. Cat 6 poate
fi utilizate în reţele de viteza ridicata, tip Gigabit în timp ce Cat 7 a fost proiectat pentru
viteze de 10Gbps. Atunci când cablurile TP se folosesc pentru a conecta două
echipamente este necesar ca cele două perechi pentru transmisie respectiv recepţie să
fie inversate (transmisia unuia sa ajungă la recepţia celuilalt), rezultând cablul cross-
over (inversor).
2.1 UTP CAT1 - 4
Cablul încadrat la categoria 1 (CAT1) este cel folosit în serviciile de telefonie clasică
(POTS - Plain Old Telephone Service) sau soneriile de la uşi. Această etichetare este
cumva improprie, întrucât setul de standarde TIA/EIA-568-B nu recunoaşte în momentul
de faţă decât categoriile 3, 5e, 6 şi 6a. Standardul C3 a fost folosit în anii '90 pentru
TokenRing şi pentru Ethernet, ajungând la viteze de până la 10Mbit/s. Astăzi, acesta
este folosit în sistemele de telefonie şi poate fi uşor adaptat pentru Voice over IP (VoIP)
întrucât viteza de 10 Mbit/s pe care o oferă depăşeşte cu mult cerinţele de 0,08Mbit/s
ale unui telefon VolP la încărcare maximă. În plus, CAT3 este compatibilă cu tehnologia
Power over Ethernet (definită în standardul 802.3af PoE), tehnologie ce descrie un
sistem prin care odată cu datele se transferă şi energie electrică, tocmai în scopul
alimentării anumitor aparate aflate la distanţă, precum telefoanele VolP. Apariţia
standardului 100BASE-T4 a dus la creşterea vitezei la 100Mbit/s prin utilizarea a 4
perechi de fire (şi nu doar 2 cum prevedea standardul anterior), ceea ce a permis
infrastructurilor mai vechi, deja existente, de cabluri CAT3 să ofere o lăţime de bandă
mai mare. Cu toate acestea, utilizarea sa pentru comunicaţiile de date a scăzut odată
cu apariţia standardului CAT5. Standardul CAT4 oferea o frecvenţă cu puţin mai mare
decât CAT3, 20MHZ faţă de 16MHZ şi era utilizat pentru o variantă îmbunătăţită a
reţelelor Token Ring.
2.2 UTP CAT5 şi CAT5e

Specificaţiile cablului de categoria 5, definite în TIA/EIA-568-B, indică o frecvenţă

maximă de 100 MHz. CAT5 este folosit în special în reţele de 100 Mbit/s
(FastEthernet), dar poate fi utilizat şi pentru Gigabit Ethernet. Odată cu definirea în
2001 a CAT5e (enhanced) în TIA/EIA-568-B, specificaţiile variantei originale CAT5 nu
mai sunt recunoscute în aceste standarde.
UTP CAT5e a devenit cel mai răspândit mediu de transmisie pentru reţelele locale.
Datorită performanţelor îmbunătăţite faţă de versiunea originală, şi datorită unui preţ
mult mai mic decât al CAT6, CAT5e este cea mai potrivită alegere pentru infrastructura
reţelelor Gigabit Ethernet. Cu toate acestea, CAT5e menţine recomandarea limitării
segmentelor de la cablu la 100 de metri, la fel ca şi în cazul celorlalte tipuri de cabluri
definite de TIA/EIA.
Este de reţinut faptul că standardul folosit pentru Gigabit Ethernet, 1000BASE-T,

impune utilizarea a 4 perechi de fire torsadate, spre deosebire de versiunile anterioare
(10BASE-T şi 100BASE-T) care foloseau în comunicaţie doar două perechi. Aşadar,
standardul de Ethernet ales pentru infrastructură este cel care specifică numărul de
perechi necesare în comunicaţie, şi nu standardul de cablu. Categoria specifică doar
caracteristicile specifice cablului, precum: numărul de perechi existente, pasul de
torsadare, diametrul firelor, parametrii NEXT, FEXT şi, cel mai important, limita
superioară de frecvenţă. Astfel, un cablu CAT5e folosit pentru 100BASE-T
(FastEthernet) utilizează în comunicaţie 2 perechi de fire din cele 4 disponibile, în timp
ce acelaşi cablu pentru infrastructuri de 1000BASE-T (Gigabit Ethernet) necesită toate
cele 4 perechi.
2.3 UTP CAT6, CAT6a
UTP CAT6 aduce îmbunătăţiri majore, precum impunerea unui pas de torsadare mult
mai mic decât la CAT5 şi o limită superioară de frecvenţă de 250 MHz, fiind conceput
special pentru reţelele Gigabit Ethernet. Standardul de cablu categoria 6 păstrează
compatibilitatea cu standardele CAT5, CAT5e şi CAT3.
Deşi CAT6 este mai frecvent folosit în reţelele Gigabit Ethernet, specificaţiile sale permit
şi implementarea standardului 10GBASE-T (apărut în 2006), dar numai pe segmente de
55 de metri. Pentru a face posibilă utilizarea standardului 10BASE-T pe lungimi de 100
de metri, se impune folosirea unui nou tip de cablu, definit ca standard TIA în februarie
2008, şi anume categoria 6a. Cablul UTP CAT6a (augmented) operează la frecvenţe de
până la 500MHz (dublu faţă de CAT6), fiind destinat infrastructurilor de 10GBASE -T

(10 Gigabit Ethernet).
2.4 UTP CAT7, CAT8
Standardul de cablul categoria 7 (CAT7) are un pas de torsadare şi mai mic decât
CAT6 şi, în combinaţie cu conectori de tip GG45, poate trata semnale cu banda de
frecvenţă de până la 625 MHz. În plus, fiecare dintre cele patru perechi de fire este
ecranată individual (pe lângă învelişul exterior al cablului). Deşi a fost creat pentru 10
Gigabit Ethernet, cea mai folosită tehnologie pentru 10GBASE-T rămâne CAT6a.
Categoria 7 este şi cea mai strictă în privinţa normelor de siguranţă referitoare la

comportamentul cablurilor în situaţii de incendiu: viteza de răspândire a focului,
substanţe emanate, etc. Un exemplu care să justifice necesitatea unor astfel de
reglementări este cel al cablurilor cu învelişul din PVC, foarte populare datorită preţului
scăzut. În momentul în care iau foc, aceste cabluri degajă substanţe foarte toxice
omului, fiind total nepotrivite pentru cablările orizontale.
UTP CAT8 este destinat infrastructurilor multimedia, un astfel de cablu putând

transporta simultan oricare patru servicii de tip TV, video, satelit, audio, date, etc. Cablul
UTP Cat 8 operează cu frecvenţe de 1200MHZ şi poate ajunge la maxim 1400MHZ.
Tab. 3.1.1 - Parametri - Categorii de cablu
Categori Frecvenţă Viteza de Utilizare

e cablu transmisi
e
Cat 1 1 Mbps Telefonia

clasică
Cat 2 4 Mbps Transmisiuni

seriale
Cat 3 16 MH2 10 Mbps TokenRing,

100 Mbps 10BaseT,
100BaseT4
Cat 4
Categori Frecvenţă Viteza de Utilizare

e cablu transmisi
e
20 MHZ 16 Mbps TokenRing,

100 Mbps 10BaseT,
100BaseT4
Cat 5 100 MHz 10 Mbps ATM,

100 Mbps TokenRing,
10BaseT
100BaseTX
Cat 5e 155 MHZ 10 Mbps 10BaseT,

100 Mbps 100BaseTX,
1 Gbps 1000BaseT
Cat 6 250 MHZ 100 Mbps 100BaseTX

1 Gbps 1000BaseT
Cat 6a 500 MHz 10 Gbps 10GBaseT
Cat 7 625 MHz 10 Gbps 10GbaseT
Cat 8 1200 MHz 10 Gbps 10GbaseT
Sarcina de lucru:
Elaboraţi un catalog de prezentare pentru cabluri torsadate din categoriile 4, 5, 5e, 6, 7,

8. Culegeţi informaţii folosind Internetul şi traduceţi-le dacă este cazul.
Datele vor fi organizate sub forma următoare:

Fig. 3.1.3.1. – Caracterizarea cablurilor cat 4 - 7
Căutaţi pe piaţa românească produsele prezentate anterior şi extrageţi informaţii

referitoare la modul de achiziţie şi preţ. Stabiliţi de unde e mai eficient să vă
aprovizionaţi.
Cabluri torsadate
Testarea principalilor parametri ai cablurilor torsadate cu ajutorul
tester-ului
Organizaţia TIA/EIA pune la dispoziţia administratorilor/tehnicienilor de reţea o serie de

standarde foarte complexe şi importante, necesare pentru testarea cablurilor. Cel mai
indicat instrument pentru testarea cablurilor este testerul de cablu (cable tester). Acesta
are o varietate largă de funcţii şi poate să diagnosticheze toate tipurile de probleme
privitoare la cablare:
Care este lungimea cablului?
Este rupt unul din fire?
Dacă există o ruptură, unde este?
Există un scurt-circuit între fire?
Firele conductoare sunt plasate în ordinea corectă (există perechi separate sau
încrucişate)?
Există interferenţă electrică sau radio?
Diferitele modele de testere de cablu sunt proiectate să răspundă la câteva sau la toate
aceste întrebări. Există şi dispozitive ieftine care nu testează decât firele conducătoare
întrerupte - testere de continuitate. Unele testere de cablu vor testa existenţa de perechi
separate sau încrucişate şi existenţa unor scurt-circuite. Testere de cablu cu preţ mediu
au funcţia suplimentară de a determina lungimea unui cablu şi pot indica locul unde este
întreruperea. Acest tip de tester de cablu este numit generic Time Domain Reflectometer
(TDR). Un tester de cablu din această categorie are un mic dispozitiv cu buclă locală care
este introdus la capătul îndepărtat al cablului, permiţând testerului să lucreze cu cabluri
instalate. Testerele profesionale, foarte scumpe, testează caracteristicile electrice
importante. Sunt cunoscute ca instrumente de certificare a mediului (media certifier
tools), deoarece pot genera un raport pe care instalatorul îl tipăreşte drept certificat ce
dovedeşte că traseele de cablu respectă standardele EIA/TIA. Unele dintre aceste
dispozitive de ultimă generaţie au funcţii şi mai puternice, cum ar fi capabilitatea de a se
conecta la o reţea şi de a genera pur şi simplu o schemă a întregii reţele, incluzând
informaţii cum ar fi: adresele MAC ale sistemelor, adresele IP sau IPX şi chiar sistemul de
operare al fiecărui calculator.
TESTARE / CERTIFICARE REŢELE DE DATE Şl VOCE
1. Validator de reţea / Certificator de cabluri NT950
•Certifică, pentru conformitate cu IEEE, pentru o viteză de 1 Gb, cablurile CAT5, CAT5E
şi CAT6.
•Testează TIA 568/570 standarde de interconectare
•Testează cablul coaxial, de telefonie, audio şi de securitate
•Include software-ul pentru managementul cablurilor Plan-Um™
•Creează şi printează rapoarte de muncă şi etichete pentru cabluri
•Hărţi de fire noi sau sisteme de cabluri existente
NT950 include: Validator, telecomandă Smart, 2 acumulatori reîncărcabili Lithium-lon, 2
unităţi de încărcare/adaptor AC, 4 sisteme de cabluri adaptoare,sistem de cabluri USB,
Flash Cârd compact, Software Plan-Um, carcasă de transport Deluxe PS150.
Fig. 3.2.1 - Validator de reţea

2. Plan-Um AP - Software profesional pentru planificarea şi instalarea cablurilor

PS150
Caracteristicile sale unice sunt perfecte pentru a

administra orice instalaţie de cabluri. Aşezare -
desenaţi orice plan, introduceţi porturi specifice, apoi
conectaţi-le cu reţele de cabluri. Document - Fiecare
reţea de cablu populează automat un raport de testare
a cablului consolidat. Fiecare rezultat de test poate fi
introdus, stocat şi tipărit. Tipăriţi etichete pentru
cabluri - pentru identificarea reţelelor de cabluri când
le testaţi. Arhivă - Datele de proiect pot fi rechemate
instant pentru prelucrare sau schimbare. Fig. 3.2.2 –Plan-Um AP
Cerinţe sistem: Sistem de Operare 2000, Windows Xp, MAC OS X sau Linux. Spaţiu pe
disk 15 MB, Memorie minim 512 MB.
3. LANTEK 6 - Testare si Certificare Reţele LAN cupru Cat.5, Cat.5e, Cat.6
Fig. 3.2.3 - LANTEK 6
LANTEK 6, un produs al companiei IDEAL Industries USA, este unul dintre cele mai
performante echipamente de pe piaţă pentru testarea şi certificarea performanţelor
cablărilor structurate UTP, STP şi SFTP. Oferă servicii de testarea şi certificarea

performanţelor pentru cablări de categoria Cat5, Cat5e si Cat6.
 Compatibil integral cu standardele CAT 6/ISO E

 Autotest complet CAT 6/ISO cu grafice în câteva secunde
 Testează CAT 6/ISO F până la 350 MHz
 Opţiuni avansate de test fibra : FIBERTEK & TRACETEK
 Upgradabil complet la standarde viitoare
Pentru a efectua certificări şi teste în timpul cel mai scurt LANTEK 6, este cel mai
capabil instrument industrial de certificare şi testare CAT 6/ISO E hibridă cupru/fibră, cu
aplicaţii de testare până la 350MHz, mult peste specificaţiile de cablare structurată CAT
6/ISO E draft. LANTEK 6 efectuează un autotest complet Categorie 6/ISO E cu grafice
în aproximativ 25 secunde. În plus LANTEK 6 este upgradabil la LANTEK 7, protejând
investiţia şi oferind maximul de flexibilitate în aplicaţiile de certificare şi testare cupru /
fibră. Testarea este însoţită de documentare automată pentru fiecare măsurătoare,
respectiv de fişier în format electronic cu toate testele şi măsurătorile.
Testere de la FLUKE Networks
Testere pentru cabluri, produse de Fluke Networks, permit măsurarea lungimii cablului,
detectarea scurt-circuitelor şi a deficienţelor, generează sunete/tonalităţi şi verifică
schema de cablaj într-un mod eficient – toate acestea folosind de regulă un singur
instrument.
CableIQ Qualification Tester

Fig. 3.2.4 - CableIQ Qualification Tester
Instrumente tonale
În situaţia în care trebuie să localizeze cabluri, tehnicienii de reţea apelează la un
dispozitiv numit instrument tonal (toner). Acesta este termenul generic pentru două
dispozitive diferite dar utilizate împreună ca generator de ton (tone generator) şi ca
sondă de ton (tone probe). Generatorul de ton se conectează la cablu cu ajutorul unor
clame crocodil, mici cârlige sau o mufă de reţea, şi trimit un semnal electronic de-a
lungul firului conducător la o anumită frecvenţă. Sonda de ton emite un sunet atunci
când este plasată lângă un cablu conectat la generatorul de ton.
Pentru a localiza un cablu, conectaţi generatorul de ton la capătul cunoscut al cablului

aflat în discuţie, apoi poziţionaţi sonda de ton lângă fiecare capăt de cablu din
mănunchiul de cabluri unde ar trebui să ajungă cablul căutat. Sonda de ton va emite un
sunet atunci când este plasată lângă cablul corect. Instrumentele tonale mai evoluate
includ şi mufe telefonice.
IntelliTone Pro Toner and

Probe Urmăreşte şi localizează
cablurile active din reţea.
Producător: Fluke Network
1 - sonda 2 – generator de ton 3 - generator de ton, vedere

de jos
Tab. 3.2.5 - IntelliTone Pro Toner and Probe

Sarcina de lucru:
1. Se scoate carcasa calculatorului şi se introduce placa de reţea într-unul din sloturile

libere de pe placa de bază. Se fixează cu ajutorul unui şurub. Se închide carcasa şi se
porneşte calculatorul.
2. La iniţializare, sistemul de operare va detecta o nouă componentă, placa de reţea,

pentru care trebuie instalate driverele corespunzătoare. În fereastra de dialog Add
New Hardware Wizard se apasă butonul Next,
3. În cazul în care sistemul de operare Windows

nu va instala propriile drivere pentru placa de
reţea, acestea se vor instala de pe discheta cu
care s-a livrat placa. Se validează opţiunea
şi se introduce calea către directorul
de pe discheta unde se află driverele
corespunzătoare sistemului de operare (este
necesar să se citească şi instrucţiunile plăcii de
reţea). Sistemul de operare va încărca driverele.
La terminarea instalării, apăsaţi butonul Finish,
conform figurii Fig.3.2.5 Se va reiniţializa
sistemul.
Fig. 3.2.1.1 - Terminarea instalării
4. Verificarea instalării corecte a plăcii de reţea.
Se lansează aplicaţia Control Panel şi se urmează calea: Start -> Settings ->Control
Panel. Se dă dublu clic pe System->System Properties->Hardware->Device
Manager apoi clic pe semnul "+" din dreptul Network Adapters şi se verifică instalarea
corectă a plăcii de reţea. În cazul instalării greşite, în dreptul plăcii de reţea va apare un
semn de exclamare pe fond galben, conform figurii Fig.3.2.6.
Fig. 3.2.1.2 - Verificarea instalării corecte a plăcii de reţea

Sarcina de lucru:
1. Accesaţi Control Panel urmând

calea: Start -> Settings ->Control
Panel
2. Daţi dublu clic pe Network. Se
deschide fereastra Network pentru
configurarea reţelei.
3. Dacă protocolul TCP/IP este
instalat, treceţi direct la pasul 7.
4. Dacă nu este instalat protocolul
TCP/IP, apăsaţi butonul Add.
5. În fereastra Select Network
Component Type selectaţi
Protocol. Apăsaţi butonul Add.
6. În fereastra Select Network
Protocol selectaţi Manufacturers:
Microsoft şi apoi Network
Protocols: TCP/IP. Apăsaţi butonul
Ok.
7. Dacă protocolul TCP/IP este Fig. 3.2.2.1 - Verificarea proprietăţilor
instalat, selectaţi-l şi apăsaţi butonul
Properties, ca în figura 3.2.7
8. În fereastra de dialog TCP/IP

Properties selectaţi IP Address şi
introduceţi IP-ul şi eventual Subnet
Mask-ul date de către furnizor. IP
address, Subnet Mask şi Gateway
pot fi vizualizate urmând calea:
Start -> Run ->cmd ->ipconfig,
conform figurii 3.2.8.
Fig. 3.2.2.2 - Vizualizare IP calculator

9. Selectaţi DNS Configuration şi introduceţi IP-urile corespunzătoare, conform figurii

3.2.2.3
Fig. 3.2.2.3 - Introducerea IP
10. Selectaţi Gateway şi introduceţi IP-ul dat de furnizor sau alegeţi opţiunea Use
default gateway on remote network. Apăsaţi butonul Ok şi se reiniţializează sistemul,
conform figurii 3.2.2.4.
Fig. 3.2.2.4 - Activarea opţiunii Use default gateway on remote network

Sarcina de lucru:
Media Access Control Address, pe scurt adresa MAC este un cod unic de identificare
a aparaturii de reţea. Acest cod este stabilit de producătorul aparaturii. Ne putem lovi de
ea când dorim să accesăm o reţea de calculatoare, administratorul respectivei reţele
cerându-ne adresa MAC a plăcii de reţea pentru a-i da acces.
Constă într-o secvenţă numerică formată din 6 grupuri de câte 2 cifre hexadecimale (în
baza 16) de exemplu 00-0A-E4-A6-78-FB. Primele 3 grupuri de câte două caractere (în
acest caz 00-0A-E4) identifică întotdeauna producătorul plăcii de reţea (RealTek, Cisco,
SUN Microsystems etc.), iar următoarele 3 grupuri identifică dispozitivul în sine.
Pentru a afla adresa MAC:
1. Click pe START şi apoi pe Run.
2. În Run scrieţi cmd şi apoi daţi click pe OK (ca în imaginea de mai jos). Se va
deschide fereastra Command Prompt.
Fig.3.2.3.1 – Accesarea ferestrei Command Prompt
3. Daţi comanda ipconfig /all şi apasă Enter.

Fig 3.2.3.2 – Efectul comenzii ipconfig all
Se afişează toate plăcile de reţea prezente în computer. Adresa MAC este reprezentată
prin zona Physical Address.
Sarcina de lucru:
Studiaţi efectul comenzii ping. Scrieţi un eseu care să răspundă următoarelor cerinţe:
1. Ce este PING
2. Opţiunile comenzii PING
3. Paşii necesari pentru a testa o conexiune IP cu ping
Indicaţii:
1) Trimite ping către adresa loopback pentru a verifica dacă este instalat TCP/IP şi
dacă este configurat corect, pe calculatorul local.
PING 127.0.0.1
2) Trimite ping către adresa computerului local, pentru a verifica dacă a fost
adăugat în reţea în mod corect.
PING Adresa_IP_computer_local
3) Trimite ping către gateway-ul implicit pentru a verifica dacă acesta funcţionează
şi dacă poţi comunica cu o gazdă locală în reţeaua locală.
PING Adresa_IP_gateway_implicit
4) Trimite ping către o adresă aflată la distanţă pentru a verifica dacă poţi comunica
prin ruter.
PING Adresa_IP_gazda_destinaţie
Notă:
Timpii de ping mai mici de 10 milisecunde au acurateţe scăzută. Un timp de 10

milisecunde este, în mare, egal cu o distanta de 3000km, călătorind în line dreapta cu
viteza luminii.
Sarcina de lucru:
Stabiliţi corespondenţa corectă între cele 13 elemente ale testerului din figura
următoare şi descrierea acestora .
a) Schemă inteligentă de cablaj – oferă o

reprezentare grafică până la nivel de
conductor.
b) Auto Test – determină în 4 secunde
lăţimea de bandă a cablului.
c) Modulul Discover – detectează şi
localizează comutatoarele şi afişează
configuraţia reţelei.
d) Tratează semnale analogice şi
numerice. Este compatibil cu sonda
IntelliTone pentru a detecta cablurile.
e) Port USB – asigură transfer rapid de
date către PC, pentru prelucrarea lor.
f) Diagnostichează cu precizie cablurile,
oferind informaţii despre defecte
g) Buton pentru selectarea modului de
testare.
h) Patru baterii AA. Oferă autonomie
pentru mai multe săptămâni de test.
i) Test asupra reţelei active.
j) Stochează 250 de rezultate.
k)Afişaj grafic
l) Adaptor Distant – pentru testarea
cablurilor; în aceeaşi măsură asigură
protecţie aparatului.
m) Conector RJ-45 şi conector F (pentru
cablu coaxial) pentru testarea legăturilor
Fig. 3.2.6.1 -CableIQ Qualification VDV (Voce Date Video) şi pentru audio.
Tester
Rezolvare:
Fig. 3.2.6.2 – Rezolvare CableIQ Qualification Tester

1-c, 2 – b, 3 – a, 4 – h, 5 – e, 6 – g, 7 – f, 8 – d, 9 – j, 10 – i, 11 – k, 12 – l, 13 – m.
Sarcina de lucru:
1. Selectaţi End Devices. Adăugaţi un PC Generic şi un server Generic în spaţiul de
lucru.
2. În Connections, selectaţi Copper Straight – through cable (linie neagră groasă) şi

faceţi o legătura între dispozitive cu ea. Luminile roşii de pe legătura indică faptul că nu
funcţionează conexiunea. Acum, folosind instrumentul Delete, înlăturaţi Copper Straight
– through cable, şi folosiţi Copper Cross – over cable (linia întreruptă) în locul ei.
Luminile devin verzi. Reţeaua va trebui să arate ca în imaginea de mai jos:
Fig. 3.2.7.1 – Conectarea PC-ului la un server
3. Daţi click pe PC (computer). În timp ce acordaţi atenţie luminilor de legătură, apăsaţi

butonul Power, alimentând PC-ul, apăsaţi din nou, oprind alimentare, şi din nou
alimentaţi PC-ul. Aceeaşi paşi trebuie făcuţi şi pentru Server. Luminile legăturilor se
schimbă în culoarea roşie când nu este alimentare, ceea ce înseamnă că nu exista
legături sau nu funcţionează. Luminile de legătură se schimbă în verde când dispozitivul
este alimentat din nou.
4. Încercaţi cele trei feluri de a învăţa despre dispozitive. Mai întâi, puneţi mouse-ul
deasupra dispozitivelor pentru a vedea informaţii despre configuraţiile de bază. Apoi,
daţi click pe dispozitiv cu Select Tool pentru a arăta fereastra cu configuraţia care arată
câteva moduri de configurare a dispozitivului. Al treilea pas, folosiţi Inspect Tool pentru
a vedea tabelele cu dispozitivele de reţea care se vor construi pe măsură ce se învaţă
despre reţeaua din jur.
5. În fereastra cu configuraţia PC-ului şi modificaţi setările folosind opţiunea Config. Aici

se va modifica numele PC-ului şi setaţi DNS-ul Serverului, de asemenea se setează
adresa IP pentru FastEthernet. Automat Packet Tracer calculează ceilalţi parametrii.
6. În tabul Desktop daţi click pe Ip Configuration. Observaţi că adresa IP, Masca

Subnet şi Serverul DNS pot fi modificate aici.
7. Deschideţi fereastra cu configuraţia serverului, la opţiunea Config. Modificaţi numele

serverului. Daţi click pe FastEthernet şi setaţi adresa IP, de asemenea asiguraţi-vă că
statusul portului există. Daţi click pe DNS şi setaţi Domain Name, setaţi adresa IP şi
daţi click pe Add. În final verificaţi şi asiguraţi-vă că Service există pentru DNS.
8. Pentru reţeaua creată, adăugaţi o descriere prin folosirea butonului “i” din colţul din
dreapta a programului Packet Tracer 4.1. Adăugaţi nişte etichete de text în spaţiul logic
de lucru prin folosirea instrumentului Place Note.
9. Încărcaţi o imagine de fundal de tip grilaj folosind butonul Set Tiled Background.
10. Salvaţi lucrarea folosind opţiunea FILE _ SAVE AS şi creaţi un nume de fişier.
11. Testaţi conectivitatea PC – server prin comanda Ping, lansată în linie de comandă
din fereastra PC-ului, tabul Desktop, opţiunea Command Prompt.
Sarcina de lucru:
Construiţi o reţea după schema din Fig.3.2.8.1, folosind Packet Tracer. Configuraţia
minimală va conţine: două calculatoare legate printr-un switch de un router, un server
legat direct (printr-un cablu crossover) de un alt router, iar cele două routere legate între
ele printr-un cablu serial. Toate dispozitivele trebuie să fie configurate (adrese de reţea,
rute statice între routere) şi să poată comunica între ele. Comunicarea dintre
componentele reţelei se va verifica cu comanda ping. Se vor efectua următorii paşi:
Fig.3.2.8.1 – Schema reţelei

1. Amplasaţi componentele reţelei în zona de lucru: două calculatoare, un switch, două
routere şi un server.
2. Adăugaţi module switch-ului, respectiv routere-lor: pentru switch minim 3 porturi
Fastethernet, iar pentru routere o interfaţă Fastethernet şi una serială (daţi click pe
dispozitiv, din tabul “Physical” alegeţi un modul şi drag-and-drop în locul potrivit).
Atenţie: simulatorul verifică dacă echipamentul este oprit de la comutator în timp ce
se lucrează la nivel fizic.
3. Realizaţi conexiunile fizice ca în figură: legaţi cele două staţii cu un cablu drept la
switch, conectaţi router-ul cu switch-ul tot cu un cablu drept, legaţi serverul cu un
cablu crossover la router, conectaţi routerele între ele folosind un cablu serial.
4. Realizaţi configurările minimale (daţi click pe staţie / server, alegeţi tabul “Desktop”,
apoi “IP Configuration”) ale staţiilor şi ale serverului astfel:
o Staţiile din switch vor fi din reţeaua 172.16.0.0/16 (notaţia semnifică o mască de
reţea de 16 biţi, adică 255.255.0.0)
o Default gateway pentru cele 2 staţii (interfaţa routerului 1) va fi 172.16.0.1
o Serverul va face parte din reţeaua 192.168.0.0/16, cu default gateway (interfaţa
Ethernet a routerului 2: 192.168.0.1)
5. Testaţi conectivitatea locală între PC0 şi PC1: selectaţi un calculator, apoi din tabul
“Desktop” selectaţi “Command Line” şi apoi folosiţi comanda “Ping”.
Adresele dispozitivelor ar putea fi cele din tabelul următor:

Tab. 3.2.8.1 – Configurarea componentelor reţelei
Dispoziti Interfaţă Adresă IP Mască de Default
v reţea gateway
Router 1 Fa0/0 172.16.0.1 255.255.0.0
S 10.0.0.1 255.255.0.0
Router 2 Fa 192.168.0.1 255.255.0.0
S 10.0.0.2 255.255.0.0
Switch VLAN1 172.16.0.4 255.255.0.0
PC0 NIC 172.16.0.2 255.255.0.0 172.16.0.1
PC1 NIC 172.16.0.3 255.255.0.0 172.16.0.1
Server NIC 192.168.0.2 255.255.0.0 192.168.0.1
Pentru a realiza conectivitatea staţii - server trebuie parcurşi următorii doi paşi (6,7).
6. Configurarea routerelor (mai întâi interfeţele pentru realizarea conectivităţii
punctuale – adică ping de la cele 2 staţii la router-ul 1, de la router-ul 1 la router-ul 2
prin interfaţa serială, precum şi de la router-ul 2 la server) presupune setarea
următorilor parametrii:
6.1. Din linia de comandă (click pe router, apoi selectaţi tabul CLI - Command Line
Interface), pentru router-ul 1, daţi următoarele comenzi:
 Configure terminal  Interface s2/0
 Interface Fa0/0  Ip address 10.0.0.1 255.0.0.0
 Ip address 172.16.0.1 255.255.0.0  Clockrate 9600
 No shutdown  No shutdown
 Exit  Exit
 Configure terminal
6.2. În mod asemănător configuraţi router-ul 2 cu adresele din tabelul Tab.
7. Stabilirea unor rute statice în routere ce conectează reţeaua 172.16.0.0 cu 192
168.0.0 prin legătura serială dintre routere (reţeaua 10.0.0.0), presupune paşi:
7.1. De pe router-ul 1 stabiliţi o rută statică ce indică faptul că toate pachetele cu
destinaţia 192.168.0.0 vor fi rutate prin router-ul 2 (interfaţa serială). Aceasta se
face cu următoarele comenzi din linia de comandă de pe router-ul 1:
 Enable  Ip route 192.168.0.0 255.255.0.0 10.0.0.2
 Configure terminal  Exit
7.2. În mod asemănător pentru router-ul 2: ip route 172.16.0.0 255.255.0.0 10.0.0.1.

Testaţi corectitudinea rutele cu comanda “show ip route” sau “show cdp
neighbours”.
8. Testarea conectivităţii. De pe staţia PC0 daţi ping la următoarele adrese:
o adresa staţiei PC1 (172.16.0.3)
o interfaţa Fastethernet0/0 de la router-ul 1 (172.16.0.1)
o interfaţa Serial2/0 de la router 1 (10.0.0.1)
o interfaţa Serial2/0 de la router 2 (10.0.0.2)
o interfaţa Fastethernet0/0 de la router 2 (192.168.0.1)
o adresa serverului (192.168.0.2)
o daţi comanda tracert de la PC0 spre server şi urmăriţi calea pachetelor
Sertizarea cablurilor de transmisie de date

Alegerea tipului de conector corespunzător şi sertizarea cablurilor coaxiale
şi UTP conform standardelor
1. Unelte pentru cablare - Pentru instalarea cablurilor sunt necesare instrumente de

tăiat şi de găurit, scară pentru acces la zonele înalte, ciocan, şurubelniţe, dibluri, hol-
şuruburi, cleme, jgheaburi, cleşti pentru dezizolat şi tăiat cabluri coaxiale şi torsadate,
cuţite pentru tăierea cablului (Cable Cutter), cleşti pentru sertizarea conectorilor şi
terminatorilor la cabluri coaxiale, cleşti speciali pentru montarea conectorilor la capetele
cablurilor torsadate (cleşti de sertizare) etc.
Tab. 4.1.1 – Unelte pentru cablarea reţelelor
Cleşti pentru
dezizolat şi tăiat
cabluri UTP/STP
(Cable stripper
and cutter for
UTP/STP)
Cleşte dezizolator pentru cablu coaxial (Coaxial Cable Stripper )

Cuţite pentru tăierea cablului (Cable Cutter)
Instrument de tăiat şi curăţat cabluri rotunde şi

plate cu grosimea de 0,26-8,0mm - în special
pentru cabluri UTP/STP. Cleşte profesional de sertizare
Tăierea izolaţiei se execută prin rotirea uneltei în pentru cablu UTP RJ45 şi cablu de
jurul cablului. Lamele tăietoare se reglează cu telefon RJ14/12/11 - ajustare forţă –
ajutorul unui şurub special. include şi şurubelniţă.
Cleşte sertizare cu 3 matriţe interschimbabile Cleşte profesional de sertizarea

pentru mufe RJ cu 4, 6 sau 8 pini. Permite: conectorilor şi terminatorilor la
tăierea şi dezizolarea cablurilor, sertizarea cabluri coaxiale RG: 58, 59, 62, 71,
conectorilor RJ-9, RJ-12, RJ-11, RJ-45 84, 140, 174.
Sertizarea cablurilor
Alegerea tipului de conector corespunzător şi sertizarea cablurilor

coaxiale
a) Cablu coaxial subţire (thinnet) - la stabilirea conexiunii dintre cablu şi calculator,
pentru cablul coaxial thinnet se folosesc:
 conector de cablu BNC (mufă) – este sertizat sau lipit la capătul cablului
 conector de cablu BNC T – cuplează placa de reţea din PC la cablul de reţea
 conector de cablu BNC bară – folosit pentru a cupla (uni) două segmente de
cablu coaxial subţire, în vederea obţinerii unui segment de lungime mai mare
 terminator BNC – încheie fiecare capăt al unui cablu de magistrală pentru a
absorbi semnalele parazite; fără terminatoare BNC, o reţea magistrală nu funcţionează.
Fig. 4.1.1 – Cablarea cu RG – 58, cablu coaxial subţire
Cablului thinnet: este asociat cu 10 BASE 2, aparţine familiei de cabluri RG – 58,

transportă semnalul la 185 m, se utilizează cu terminatori de 50 ohmi la capetele
segmentului de cablu, având rolul de a “absorbi” semnalele.
b) Cablu coaxial gros (thicknet) - este asociat cu 10 BASE 5, transportă semnalul

până la 500 m, are grosimea de 1,27 cm. E mai dificil de manipulat datorită atât
grosimii, cât şi modului de conectare a plăcii de reţea la cablu. Nodurile 10Base5 nu se
conectează direct la cablul de magistrală; pentru conectarea la cablu se utilizează mufe
vampir (vampire tap), formate din două părţi:
piesa ce se ataşează cablului şi conţine dispozitivul care străpunge învelişul până la
miezul de cupru
în partea inferioară, transceiver-ul, care are un conector AUI, numit şi conector DIX
sau conector DB 15 - identic ca aspect cu conectoarele MIDI şi de joystick
Cablul dintre o placă de reţea şi un

transceiver are lungimea de maxim
50 m. Transceiver-ele externe trebuie
plasate cu exactitate la intervale de 2,5
metri. Standardul 10Base5 foloseşte un
cablu extrem de rigid, motiv pentru care
cablurile sunt pozate cel mai des prin
tavan şi au adaptate cabluri verticale
(de coborâre) folosite pentru
conectarea cablului de magistrală la
plăcile de reţea. La fiecare segment
10Base5 pot fi ataşate maximum 100 de
noduri.
Fig. 4.1.2 – Elemente pentru conectarea reţelelor 10Base5
2.2 Alegerea tipului de conector corespunzător şi sertizarea cablurilor torsadate
Reţelele de calculatoare folosesc pentru a interconecta diferite echipamente cabluri

de tip UTP şi conectori de tip RJ-45. Cablurile UTP, conţin câte 4 perechi de fire
răsucite unul în jurul celuilalt (în scopul anulării interferenţelor electromagnetice
generate de semnalele electrice care circulă prin ele), din care sunt folosite doar două
perechi.
Mufele RJ-45 folosite pentru terminarea cablurilor UTP conţin 8 găuri în care trebuie
introduse cele 8 fire, apoi cu ajutorul unui cleşte de sertizat, se sertizează mufa. În
dreptul fiecărei găuri din mufă se află o lamelă metalică care iniţial este deasupra găurii,
astfel încât firul intră uşor. În timpul procesului de sertizare, lamela metalică din dreptul
fiecărei găuri este apăsată şi străpunge firul şi astfel se realizează contactul electric.
În Fig. 4.1.3 se poate vedea modul în care sunt numerotaţi cei 8 pini (corespunzători
celor 8 fire ale cablurilor tip UTP) ai conectorilor de tip RJ-45, atât în cazul mufei de tip
tată, ataşată cablurilor, dar şi în cazul conectorilor de tip mamă.
Fig. 4.1.3 – Conectori RJ-45
În cazul tehnologiei 100BaseTX şi 10BaseT transmisia şi recepţia se fac pe câte o

pereche. Deci două dintre aceste 4 perechi sunt folosite: perechile portocaliu şi verde.
Se folosesc două fire pentru transmisie (Tx+, Tx-) şi două pentru recepţie (Rx+, Rx-).
Atenţie: firele Tx şi Rx trebuie să facă parte din aceeaşi pereche! Prima pereche
ajunge pe pinii 1 şi 2, iar a doua pereche pe pinii 3 şi 6, adică pe acei pini folosiţi. Dacă
nu este respectat standardul există riscul să nu avem în aceeaşi pereche cele două fire
folosite pentru Rx sau Tx, caz în care torsadarea nu mai este practic folosită şi nu se
vor mai anula câmpurile electrice, generând interferenţe serioase.
Etapele sertizării
1. Se îndepărtează mantaua de PVC a cablului.

2. Se separă firele.
3. Se detorsadează firele şi se îndreaptă fiecare fir în parte.
4. Se aranjează firele în ordinea dată de standardul TIA/EIA 568A sau 568B.

5. Se taie firele sub unghi de 90 de grade, la distanţa de 1 cm de capătul cămăşii
cablului.
6. Se introduc firele într-un conector RJ-45.
7. Se presează firele în conector
8. Se verifică respectarea codului culorilor
9. Se verifică ambele capete, de regulă folosind un tester în special atunci când distanţa
dintre elementele conectate este mare.
Realizarea patch-urilor UTP straight, crossover şi rollover
Cablurile folosite la interconectarea echipamentelor de reţea (PC-uri, switch-uri, hub-uri

şi rutere) poartă numele de patchcord-uri şi pot fi de 3 feluri, după de dispunerea firelor
la cele două capete:
a) Pentru un patch straight-through trebuie respectat acelaşi standard la ambele

capete.
b) Pentru realizarea unui patch crossover, un capăt respectă EIA/TIA 568 A iar
celălalt EIA/TIA 568 B (perechea verde dintr-un capăt se inversează cu perechea
portocalie din celălalt capăt)
c) Pentru realizarea unui patch rollover se sertizează unul dintre capete folosind un
standard iar la celălalt firele se aşează în ordine inversă (în oglindă).
Sarcina de lucru
Completaţi tabelul de mai jos. Furnizaţi atât denumirea în limba română cât şi cea în
engleză.
Tab.4.1.1.1 – Scule pentru sertizare

Sarcina de lucru:
Analizaţi figura următoare şi identificaţi părţile componente ale cleştelui pentru

dezizolarea cablurilor de reţea. Explicaţi rolul fiecărui element. Citiţi cu atenţie
descrierea acestui instrument.
Fig. 4.1.2.1 - Cleşte pentru dezizolat

Sarcina de lucru
Analizaţi figura următoare şi identificaţi conectorii BNC scriind în tabel, lângă cifra de
identificare din dreptul fiecăruia, denumirea corespunzătoare din listă. Atenţie: nu toate
denumirile din listă au corespondent în imaginea dată!
Fig. 4.1.4.1 – Conectori BNC pentru 10Base2
Lista: a) Cablu coaxial subţire, b) Cablu coaxial gros, c) Conector BNC cilindric, d)
Conector tată BNC, e) Ethernet NIC – vedere din spate, f) Terminator BNC 50 Ohm, g)
Conector mamă BNC, h) Conector BNC de tip T, i) Conector tată BNC pentru fixarea
NIC-ului, j) Fir de împământare, k) Conector BNC rotund
Tab. 4.1.4.1 – Conectori BNC pentru 10Base2
Cifra Denumirea
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
Sarcina de lucru
Identificaţi conectorii din tabelul de mai jos şi completaţi spaţiile libere cu denumirile
corespunzătoare. Precizaţi şi tipul de cablu pentru care se foloseşte conectorul
respectiv.
1. Placă de reţea ……………….

2. Conector ………………………..
pentru cablu …………………
3. Placă de reţea ……………….
4. Conector ………………… pentru
cablu ……………………….
5. Conector ……………….. pentru

cablu …………………
cablu …………………
5. 6.
cablu …………………

cablu …………………

cablu …………………
Sarcina de lucru
Folosind diferite surse de informare (Internet, cărţi şi reviste de specialitate) realizaţi un

catalog de prezentare pentru conectorii specifici cablurilor torsadate. Fiecare conector
va fi însoţit de următoarele informaţii: denumire, rolul pe care-l deţine în sistemul de
cablare, materialul din care este confecţionat, producătorul şi preţul.
Sarcina de lucru
1. Recapitulaţi prevederile standardului EIA/TIA 568A şi 568B, urmărind figura de mai

jos:
Cablare 568-B Cablare 568-A
Pin Pin
Perechea# Fire Perechea# Fire
i i
1- Alb/Albastru 5 1- Alb/Albastru 5
Alb/Albastru Albastru 4 Alb/Albastru Albastru 4
2- Alb/ Alb/Verde 1
1 2 - Alb/Verde
Alb/Portocali Portocaliu Verde 2
u Portocaliu 2 3- Alb/
3
Alb/Verde 3 Alb/Portocali Portocaliu
3 - Alb/Verde
Verde 6 u Portocaliu 6
Alb/Maro 7 Alb/Maro 7
4 - Alb/Maro 4 - Alb/Maro
Maro 8 Maro 8
Fig. 4.1.10.1 – Cablarea 568A, 568B
Mufele RJ-45 folosite pentru terminarea cablurilor UTP conţin 8 găuri în care trebuie
introduse cele 8 fire, apoi cu ajutorul unui cleşte de sertizat, se sertizează mufa. În
dreptul fiecărei găuri din mufă se află o lamelă metalică care iniţial este deasupra găurii,
astfel încât firul intră uşor. În timpul procesului de sertizare, lamela metalică din dreptul
fiecărei găuri este apăsată şi străpunge firul şi astfel se realizează contactul electric.
1. Urmăriţi cu atenţie demonstraţia profesorului şi explicaţiile acestuia. După ce v-aţi ales

sculele, cablurile torsadate, conectorii şi aţi stabilit standardul (EIA/TIA 568A, EIA/TIA
568B) după care lucraţi puteţi începe sertizarea respectând succesiunea următoarelor
etape:
Tab. 4.1.10.1 - Etapele sertizării
0  Pentru sertizarea unui cablu de reţea aveţi nevoie

de un cleşte sertizor pentru mufe RJ45, un
dezizolator/tăietor specializat sau în ultimă instanţă
un cuter.
1  Lăsaţi cablul cu cel puţin 20cm mai lung decât vă

este necesar , asta pentru cazul în care greşiţi
mufele o să trebuiască să tăiaţi şi să o luaţi de la
capăt cu mufarea/sertizarea, iar cablul se va scurta
cu aproximativ 5 cm la fiecare greşeală !!!
 Crestaţi puţin cu lama sertizorului învelişul
cablului - se presează puţin şi se execută o mişcare
circulară în jurul cablului. Dacă din greşeală
sau observaţi că unul dintre firele verde sau portocaliu
sunt crestate nu mai continuaţi. Tăiaţi cablul de la
greşeală şi repetaţi operaţiunea.
 Îndepărtaţi izolaţia/teaca cablului şi lăsaţi libere
cele 4 perechi de fire. Lungimea firelor rămase libere
nu trebuie să fie mai mică de 3 cm , pentru că altfel o
să fie cam greu de împerecheat şi introdus în mufă
firele aranjate. Însă, nici o lungime prea mare nu este
bună atât ca estetic cât şi din punct de vedere al
rezistenţei mecanice în timp la îndoire în zona mufei.
2  Separaţi firele.
3  Detorsadaţi firele pe o lungime de ~ 2 cm (nu mai

mult), şi îndreptaţi fiecare fir în parte cât se poate de
bine astfel încât să nu fie îndoit la capete, ca să nu
întâmpinaţi probleme şi să poată pătrunde suficient
în mufă. Dacă unul dintre firele verde/portocaliu nu
ajunge suficient există riscul să se desprindă în timp
sau să aveţi pierderi.
4  Aranjaţi firele în ordinea dată de 568A sau 568B.
Apropiaţi-le până se ating între ele. Dacă firele sunt
bine aranjate ar trebui ca atunci când le relaxaţi puţin
să nu se depărteze unul de altul. După aranjare,
verificaţi de două ori dacă ordinea firelor corespunde
diagramei selectate.
 Opţional: faceţi un semn la distanţa de 1,5 - 2 cm
de capătul cămăşii cablului. Firele se ţin, foarte
apropiate între ele, grupate, între degetul mare şi
arătător.
5  Tăiaţi cu lama cleştelui de sertizat capetele firelor
sub un unghi de 90 de grade, la o distanţă de 1,5 – 2
cm de mantaua de PVC a cablului, în aşa fel încât să
fie aliniate toate la aceeaşi lungime. Dacă firele nu
sunt tăiate toate drept, atunci unele dintre ele nu vor
face contact.
6  Introduceţi firele într-un conector RJ-45

respectând poziţia mufei şi ordinea firelor.
 Împingeţi moderat pentru a vă asigura că toate
firele au ajuns la capătul conectorului. Fiecare canal
trebuie să aibă firul lui.
7  Introduceţi conectorul în sertizor (în locaşul

pentru RJ-45), cu mâna stânga, împingeţi de cablu în
mufă să vă asiguraţi încă odată că firele au ajuns la
maxim şi cu mâna dreaptă strângeţi puternic
cleştele. Verificaţi dacă pinii mufei RJ-45 au străpuns
fiecare fir al cablului.

 Scoateţi mufa şi mutaţi-o în locaşul pentru
presarea mufei la capătul de intrare al cablului. Acolo
are un fel de “siguranţa” de plastic care prin presare
asigură o blocare mecanică a cablului pentru ca
ulterior tensiunea mecanică să nu fie asupra
contactelor ci, asupra “siguranţei”.
8 Se verifică respectarea codului culorilor
9 Se verifică ambele capete, de regulă folosind un

tester în special atunci când distanţa dintre
elementele conectate este mare.
Sarcina de lucru
Cunoscând tipul sistemului de cablare, stabiliţi pentru fiecare caz tipul de cablu necesar,
lungimea maximă a unui segment, topologia reţelei şi tipul de conector utilizat. Ca surse
de informare puteţi folosi: Internetul, cărţi şi reviste de specialitate, caietul de notiţe.
Tab. 4.1.12.1 – Alegerea conectorilor în funcţie de mediul de reţea
Mediu de Tipul de cablu L max Topologie Conector

reţea
10BASE2
10BASE5
Mediu de Tipul de cablu L max Topologie Conector

reţea
10BASE-T
100BASE-TX
1000BASE-
CX
1000BASE-T
Sarcina de lucru
Analizaţi cu atenţie cablarea din laboratorul de informatică pentru a stabili ce conexiuni

s-au folosit. Trebuie să specificaţi dacă sistemul de cablare a fost amplasat în mod
îngrijit şi organizat (argumentaţi răspunsurile), dacă porturile sunt etichetate clar şi dacă
toate capetele au fost sertizate corect.
Sarcina de lucru:
Cablurile folosite la interconectarea echipamentelor de reţea (PC-uri, switch-uri, hub-uri

şi rutere) poartă numele de patchcord-uri. Acestea pot fi de 3 feluri, în funcţie de
dispunerea firelor la cele două capete, cu fiecare dintre tipuri destinate conexiunilor
între anumite echipamente.
Fiecare grupă trebuie să obţină informaţii despre unul din următoarele patchcord-uri:
1. Cablul normal, sau direct (straight-through)

2. Cablul inversor (cross-over)
3. Cablul de consolă (rollover)
Pentru acest lucru aveţi la dispoziţie 10 minute. După ce aţi devenit „experţi” în subtema
studiată, reorganizaţi grupele astfel încât în grupele nou formate să existe cel puţin o
persoană din fiecare grupă iniţială. Timp de 10 minute veţi împărţi cu ceilalţi colegi din
grupa nou formată cunoştinţele acumulate la pasul anterior.
Sarcina de lucru
Realizaţi prin sertizare un cablul normal, sau direct (straight-through).
 Precizaţi când se foloseşte un astfel de cablu.
 Prezentaţi etapele de lucru explicând ce anume trebuie să faceţi la fiecare

dintre ele şi ce trebuie să evitaţi.
 Menţionaţi după ce standard lucraţi (EIA/TIA 568 A sau B). Reprezentaţi

schematic pinii ambelor capete.
Se vor folosi eşantioane de cabluri de diferite categorii.

Sarcina de lucru
Realizaţi prin sertizare un cablul inversor (cross-over).
 Prezentaţi etapele de lucru explicând ce anume trebuie să faceţi la fiecare dintre

ele şi ce trebuie să evitaţi.

Sarcina de lucru
Realizaţi prin sertizare un cablul de consolă (rollover).
 Prezentaţi etapele de lucru explicând ce anume trebuie să faceţi la fiecare

dintre ele şi ce trebuie să evitaţi.


Sarcina de lucru
Urmăriţi cu atenţie setul de figuri de mai jos. Analizând modalităţile de interconectare

utilizate în fiecare caz, stabiliţi dacă soluţia adoptată este corectă sau nu, bifând
rezultatul corespunzător. Argumentaţi alegerea făcută.
1. 2.
3. 4.
5.

XI Conectarea La o Retea LAN - Material de Laborator

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

XI Conectarea La o Retea LAN - Material de Laborator

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Proiect cofinaţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020

Axa prioritară 6: „Educaţie şi competenţe”

CONECTAREA LA O REŢEA LAN

Calificarea: Tehnician echipamente de calcul

Aceste materiale de laborator reprezintă o resursă materială orientativă pentru cadrele

Acest material a fost elaborat pentru modulul Conectarea la o reţea LAN, ce se

Conform Standardelor de Pregătire Profesională și a Curriculumului, acest modul are

 Activităţi de predare: 16 ore

Absolvenţii nivelului 5, din cadrul Colegiului de Studii Terțiare Nonuniversitare - UTCB,

II. Conectarea la o reţea LAN - material de laborator

Medii de transmisie şi aceesul la reţea

2. Aparatura şi suporturile utilizate

Tehnologiile asociate nivelurilor 1 (Fizic) şi 2 (Legătură de Date)

3.1. Medii de transmisie bazate pe cupru

3.1.1. Cabluri coaxiale şi torsadate

Principalii parametrii electrici ai mediilor de transmisie bazate pe cupru care

Fig. 1. Structura cablului Coaxial

- este rezistent la interferenţă magnetică.

Constrângerile principale legate de performanţe se referă la atenuarea

Cablul coaxial folosit în reţele locale de calculatoare are impedanţa de 50

Conectarea calculatoarelor la cablul coaxial se realizează prin două metode:

b. Cablul torsadat (twisted pair - TP)

Fig. 3. Structura cablului UTP Fig.4. Structura cablului STP

Există trei tipuri de cabluri TP folosite in reţelele de calculatoare, fiecare

- cabluri neecranate UTP (Unshielded Twisted Pair) care nu au ecranare. Este

Toate aceste clasificări nu se referă doar la cabluri ci şi la întreaga conectică

La cablarea UTP a retelelor

3.1.2. Fibre optice şi elemente componente

pentru noile conexiuni de exterior, de mare viteză, folosindu-se în unele cazuri şi în

mare decât unghiul critic al fibrei şi al stratului de protecţie.

Unghiul de incidenţă al semnalului luminos poate fi controlat cu ajutorul

În cazul fibrei optice calitatea semnalului luminos este influenţată pe lângă

3.2. Controlul accesului la reţea

Fig. 9. Formatul frame-ului Ethernet şi al frame-ului IEEE802.3

- preamble (preambul) pe o lungime de 7 bytes - folosit pentru sincronizarea

Laborator - Configuratii de LAN-uri

Se adauga 4(patru) calculatoare de tip Generic in zona de editare a Packet Tracer si se

Adaugarea unor switch-uri

Adaugarea unor router-e

Cateva elemente de identificare vizuala a tipurilor de claburi ce pot fi folosite in

Pentru a conecta echipamente in simulatorul Packet Tracer, trebuie sa intelegem

Straight-through: Se utilizeaza pentru a conecta tipuri diferite de ecchipamente de retea

Cross-over: Se utilizeaza pentru conectarea echipamentelor de acelasi tip, cum ar fi

Serial DCE: Se utlizeaza pentru a conecta Router-la-Router intr-o retea WAN.

Pentru a vizualiza tipurile de conectori, apasati pe icon-ul Connections.

Am selectat, pentru acest exemplu, un router modular (care permite modificarea

Pentru router-ul Router1 efectuam aceeasi

pasi. Conectarea echipamentelor

Pentru a conecta echipamentele, selectam icon-ul Connections si alegem tipul de

La fel, adaugam Calculator2 la Switch0 folosind interfata FastEthernet0/2. Mai departe,

Dupa conectarea tuturor calculatoarelor la cele 2 switch-uri, putem conecta Switch0 la

In afara de un ping, traceroute si sa vedeti setarile dispozitivului, nu puteti face prea

2. Se scrie comanda ”enable” si se apasa enter.

”interface fastEthernet 0/0”

Se observa diferenta, totul este verde acum.

Interfata switch-ului nu se configureaza cu adresa IP si atunci, nu trebuie sa faceti la fel.

1. Sa se execute cele 2(doua) exemple anterioare

2. Sa se obtina urmatoarea configuratie de LAN:

3. Sa se obtina urmatoarea configuratie de LAN:

Proprietăţi şi standarde corespunzătoare cablurilor de transmisie a

Tab.1.1.1 – Medii de transmisie în LAN

Tip Definiţie Exemplificare

Tab. 1.1.2 - Tipuri de cablu coaxial

10BASE5 Ethernet RG 8 (Thicknet gros) 10BASE2 Ethernet (Thinnet, subţire) RG 58