Fapta bună – forma concretă a iubirii aproapelui

Trăim vremuri tulburi, vremuri pline de nesigurață și de neîncredere. E atâta frământare în

lume încât parcă ne e tot mai greu să ne păstrăm pacea inimii și să ne adunăm în noi înșine. Vești
care mai de care mai amenințătoare ne tulbură și ne fac să ne mutăm ochii și inima de la Cel care ne-
a dăruim viața, bucuria și pacea. Se duc lupte atât de mari să ne fie furată și fărâma de credință din
inima noastră. Ne agățăm de micile promisiuni ale oamenilor și parcă ne e mai ușor să acceptăm un
ajutor imediat, palpabil. Domnul a spus ca cel care va rabda până la sfârșit va primi cununa vieții.
Oare mai avem noi răbdare să așteptăm răsplata lui Dumnezeu sau ne îmbulzim să ”câștigăm” o
răsplată pământeană, un folos lumesc, o intrare liberă în orice loc dorit?

Am ajuns să credem creștinește, dar să trăim păgânește. Am ajuns să vorbim atât de multe
despre credință, despre Dumnezeu, chiar să recunoaștem binele pe care ni L-a făcut nouă Domnul..
și totuși.... să trăim de parcă nimic din toate acestea nu ar fi adevărate. Nu este suficient doar să
credem că Dumnezeu există, nu credința din vorbe ne mântuiește, ci trebuie să îndreptățim credința
prin faptele noastre. Asa cum spune Sfantul Ioan Gură de Aur, o dreaptă credință într-o viață
viciioasă nu aduce niciun folos. Credința fără fapte și faptele fără credință vor fi egal osândite.
Părintele Iosif Trifa, în tâlcuirea Evangheliei Înfricosătoarei Judecăți ne spune că ”Numai de frica
iadului, nimeni nu poate intra in rai. În rai vor intra numai cei care, încă din lumea aceasta, Îl cunosc
cu adevărat pe Iisus Mântuitorul, Îl iubesc și au plăcere pentru cele sufletești, pentru viața cea
duhovnicească... Numai milostenia făcută din dragostea și cunoașterea Mântuitorului trage în
cumpăna mântuirii.” E atât de necesar să ne rânduim purtarea potrivit credinței noastre. Dacă
credem bine, atunci să trăim bine.

Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului, și El îi va răsplăti fapta lui cea bună (Pilde
19,17). Prin frații noștri aflați în grea încercare, Domnul ne încearcă inimile, ne pune la lucru credința
noastră. Nu avem voie să rămânem doar la o credință declarativă. Domnul nu are nevoie de haina
noastră, de casa noastră, de pâinea noastră. Cel ce le-a făcut pe toate nu are nevoie de la noi de
nimic. El, însuși, prin puterea Lui, poate schimba cursul lucrurilor, poate opri războaie, poate hrăni
toți flămânzii pământului și îmbrăca toți săracii lumii. Dar Domnul așteapta ca noi să ne lărgim inima,
să o înălțăm prin milostenie, primind înlăuntrul credinței noastre pe aproapele aflat în necaz și
strâmtorare. Dumnezeu ne lasă astfel de vremuri ca, prin rabdarea greutăților, să ne inmuiem inimile
și să-L căutăm mai cu ardoare în rugăciune, simțind noi suferința să o putem înțelege mai ușor și pe a
celorlalți. Domnul vrea de la noi milă, pentru că aceasta este calea prin care câștigăm credința,
nădejdea și dragostea de El.

”Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana cea de toate zilele, și cineva dintre voi le-
ar zice: Mergeți în pace! Încălziți-vă și vă saturați!, dar nu le dați cele trebuincioase trupului, care ar fi
folosul? Așa și cu credința: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăși.” (Iacov 2, 15-17)

Urmând aceste îndemnuri, frățietatea Oastei încearcă în aceste vremuri grele pentru frații
din Ucraina să aducă puțină alinare și ajutor. Atâtea mame caută să găsească un loc de pace, un loc
liniștit unde să-și poată crește pruncii în siguranță. Mulți frați și-au deschis inimile și au sărit în
ajutorul refugiaților oferindu-le o masă caldă, un așternut curat și o vorbă bună și liniștitoare. Casele
de adunare, dar și casele fraților s-au făcut adevărate hanuri de binefacere, unde sufletele tulburate
s-au putut odihni atât trupește, cât și sufletește pentru a o lua de la capăt în țări străine.

Să ajutăm în continuare, în taină, prin rugăciune, și în faptă, prin milostenie, căci Dumnezeul
milei dorește de la noi să fim aproape de cei în nevoi. Iubirea de aproapele ne curăță de firea cea rea
și ne aduce cu un pas mai aproape de rai. Dragostea pentru Domnul și pentru semenii noștri să ne
fie călăuză în zilele acestea. Să ne lăsăm răniți de dragostea lui Hristos!

”O, dă-ne dragostea de semeni,

Cu-a Ta blândețe să-i iubim...”

Fr Traian Dorz