1.

Materiale si instrumente necesare pentru realizarea schitei piesei mecanice

Hartia pentru desen poate fi alba opaca s a u de calc

Creioane pentru desen pot avea mine de diferite duritati:
- mine moi, de tip B; B3 mai moale decăt B2
- mine obisnuite, de tip HB si F;
- mine tari, de tip H- H3 mai dură decăt H2
Gumele - se folosesc pentru curățirea desenelor executate in creion si pentru a sterge liniile ajutatoare sau
liniile trasate gresit
Teul - serveste pentru trasarea liniilor sau pentru sprijinirea echerelor cand se traseaza linii cu diferite inclinatii.
Echerele - au forma unor triunghiuri dreptunghice si se confectioneaza din lemn sau din materiale plastice. De
regula se folosesc doua tipuri de echere:
- echer avand catetele egale si doua unghiuri de 450
- echer avand catetele neegale si unghiuri de 600 si respectiv 300.
Rigla gradata - serveste la masurarea dimensiunilor pe desen si
este gradata in mod obisnuit in milimetri
Raportorul - serveste la masurarea unghiurilor

Plansetele pentru desen - servesc la fixarea hartiei

Pentru măsurători, trasări, unghiuri, haşurări se utilizează pe lângă
creion, rigla, echerele, raportorul şi trusa de compase
Trusa de compasuri - contine instrumente pentru trasarea
cercurilor (compasul si balustrul), pentru masurara distantelor
(distantiere), pentru trasat in tus (tragatoare), prelungitoare
Sabloane tilizate la executarea desenelor-Florarul - este o placa
subtire de lemn sau material plastic, taiata cu diferite curburi si
serveste pentru trasarea liniilor curbe diferite de arcele de cerc,
care nu pot fi trasate cu compasul.
 2. Norme generale utilizate la intocmirea schitei piesei mecanice
Tipuri de standarde- Elemente de standardizare

Operaţia de sistematizare şi unificare a regulilor şi convenţiilor de reprezentare, proiectare, executare, control,

exploatare şi întreţinere a maşinilor, agregatelor, instalaţiilor, serviciilor sau altor produse industriale şi bunuri
de consum este cunoscută sub denumirea de standardizare.
Rezultatele operaţiei de standardizare sunt standardele de stat:
- STAS – standard românesc elaborat până în anul 1989;
- SR ISO – standard românesc preluat după un standard internaţional;
- SR EN – standard românesc preluat după o normă (standard) europeană;
- SR – standard românesc elaborat după anul 1989, etc.

Prin standarde se stabilesc forma şi dimensiunile hârtiei necesare pentru întocmirea desenelor tehnice,
tipurile şi grosimea liniilor uzuale, simbolurile şi semnele convenţionale de reprezentare,normele şi convenţiile
privitoare la aşezarea normală a proiecţiilor şi secţiunilor pieselor.
Standardele de stat –STAS din Romania sunt formate dintr-un indicativ format din două cifre (prima cifră
reprezintă numărul de ordine şi a doua cifră , anul în care a apărut).Pe plan internaţional se ocupă de standardizare
ISO(Organizaţia Internaţională de Standardizare).
Ex: SR ISO 7200:1994 (STAS românesc adaptat cerinţelor ISO , având numărul de ordine 7200 şi care a
fost elaborat în anul 1994).
Standardul este un document legal şi obligatoriu. Fiecare standard cuprinde următoarele informaţii:
– indicativul format din siglă şi numărul standardului;
– anul ultimei ediţii (ediţia în vigoare);

Exemple de standarde româneşti

Indicativul standardului

STAS 103 - 84 Desene tehnice. Linii

siglă număr an titlu

standard ediţie standard

Indicativul standardului

SR ISO 10209-1 : 1996 Termeni referitori la desenul tehnic

siglă
număr an titlu
standard ediţie standard
 Tipuri de linii
Clasificarea liniilor dupa tip si grosime
Pentru a se arăta prin desen forma unei piese , se reprezintă conturul acesteia prin linii de un anumit fel şi
de o anumită grosime.
Folosirea liniilor în desenul produselor finite din lemn este stabilită prin standar,care le clasifică în patru
tipuri (linie continuă, linie întreruptă, linie-punct, linie-două puncte) şi două clase de grosime (linie groasă şi linie
subţire). Grosimea de bază b a liniilor utilizate în desenul industrial este grosimea liniei continue groase A, care
se alege în funcţie de mărimea , complexitatea şi natura desenului. Grosimea de bază trebuie sa fie aceeaşi pentru
toate reprezentările aceleiaşi piese, desenate la aceeaşi scară, pe aceeaşi planşă.
În cazul liniei întrerupte, liniei-punct şi liniei-două puncte, lungimea segmentelor şi intervalelor dintre ele
trebuie să fie uniforme de-a lungul aceleiaşi linii.
Liniile-punct şi liniile două puncte încep şi se termină cu segmente, iar intersecţiile unor astfel de linii se
fac tot pe segmente
Tip de linie Denumirea liniei Reprezentarea liniei Exemple de utilizare
Linie continuă groasă - Contururi şi muchii reale vizibile
- Vârful filetului
- Conturul chenarului
- Secţiuni intercalate
- Muchii fictive
Linie subţire - Linii de cotă
- Linii ajutătoare
- Haşuri
Linie
- Linia de fund a filetului
- Conturul secţiunilor suprapuse
continuă
Linie continuă subţire ondulată linii de ruptură în piese metalice
Linie continuă subţire zigzag linii de ruptură în lemn
Linie Linie întreruptă groasă contururi şi muchii acoperite
întreruptă (nevizibile). Observaţie: nu sunt
Linie întreruptă subţire obligatorii; se trasează numai când
contribuie la explicitarea desenului
Linie punct Linie punct subțire -Axe de simetrie
- Plane de simetrie
- Suprafaţa de rostogolire a roţilor
dinţate
Linie punct mixtă Traseele planelor de secționare
Observaţie: La schimbarea
direcţiilor şi la capete se trasează
segmente groase

Linie punct groasă Suprafețe cu prescripții speciale

Linie două Linie două puncte subțire - Conturul pieselor învecinate
puncte celei/celor reprezentate
- Poziţii intermediare şi/sau extreme
ale pieselor în mişcare, altele decât
poziţia de bază în care se face
reprezentarea
 Utilizarea liniilor in desenul tehnic;
Reguli de reprezentare a liniilor:
Liniile punct şi două puncte încep şi se termină încep şi se termină întotdeauna prin segmente;

Schimbarea direcţiei unei linii punct sau linii două puncte se realizează întotdeauna prin segmente;
Intersecţia dintre două linii punct sau două puncte, sau intersecţia dintre o linie punct şi o linie continuă
se realizează tot printr-un segment.

APLICAȚII
Indicați tipurile de linii utilizate în desenele următoare:
1.

2
5 6 1
2

4 3
 Formate
Formatul reprezintă spaţiul delimitat pe coala de desen pentru decuparea copiei desenului original.
Pentru stabilirea dimensiunilor a şi b ale formatului dreptunghiular al hârtiei, se porneşte de la tipul A0,
căruia îi corespunde o suprafaţă de 1m2sau 106mm.
Pentru definirea formatelor, formatul A4 este considerat drept model.
Un format inferior se obţine prin înjumătăţirea laturii mari, iar unul superior, prin dublarea laturii mici.
Conform SR ISO 5457: 1994, formatele standardizate sunt:

FORMATE UZUALE
Simbol Dimensiuni
axb[mm]
A0 841x1189
A1 594x841
A2 420x594
A3 297x420
A4 210x297
A5 148x210

Elementele grafice obligatorii ale formatului sunt:

✓ chenar - Chenarul se trasează cu linie continuă groasă la 10 mm de laturile formatului pentru A0-A3 şi la 5
mm pentru A4 (A5).
✓ fâşie de îndosariere - se trasează cu linie
continuă subţire la 20 mm de latura din stânga a
formatului de desen.
✓ conturul exterior al indicatorului,
✓ reperele de centrare

- Indicatorul se amplasează în colţul din dreapta lipit de chenar.

- Formatele pot fi utilizate având ca bază oricare din laturi excepţie face formatul A4 care se foloseşte având ca
bază numai latura mică.
 Indicator
Indicatorul este o entitate grafică formată din unul sau mai multe dreptunghiuri alăturate în care sunt
prezentate informaţii specifice în scopul de a uşura schimbul de documentaţie şi de a asigura coerenţa acesteia.

Identificarea liniilor în desenul tehnic

Desenați cu linie continua subțire un pătrat cu latura de 100 mm. Determinați centrul pătratului trasând
diagonalele cu linie continua subțire. Centrul se va nota cu litera O. Utilizând instrumente de desen necesare
trasați tipurile de linii de mai jos:

Piesa în 2 vederi- recunoaștere tipuri de linii

 Reprezentarea punctului în epură.

Considerăm două plane perpendiculare, planul orizontal de proiecţie şi planul vertical de proiecţie, notate
cu [H], respectiv cu [V] , care se intersectează după dreapta (OX), denumită axă de proiecţie sau linie de pământ.
Un punct din spaţiu “A” se proiectează pe planul orizontal de proiecţie în punctul a – denumit proiecţie orizontală
a punctului şi pe planul vertical de proiecţie în punctul a’ – denumit proiecţie verticală a punctului, (fig1.1. a).
Distanţa de la punctul A (din spaţiu) la planul [H] se numeşte cotă şi notează cu z, iar distanţa de la punctul
A la planul [V] se numeşte depărtare şi se notează cu y.

(Proiecţie [V]
[V] Depărtare verticală)
A a’
a’

Cotă (z)
Cotă
O
[V] ax
X
ax [H]

Depărtare
a
[H]

(y)
a
X (Proiecţie
orizontală) [H]

Prin rotirea planului orizontal [H], în sensul acelor de ceasornic până se suprapune peste planul vertical
[V] se obţine epura punctului (fig.1.1.b), unde proiecţiile a şi a’ se află pe aceeaşi linie de ordine perpendiculară
pe OX.
Epura este reprezentarea plană convenţională a reprezentărilor spaţiale, proiectate ortogonal pe planele
de proiecţie, utilizând numai axele de proiecţie. Astfel, se obţine, în dublă proiecţie ortogonală, epura punctului
din spaţiu A, cu cele două proiecţii a şi a’, ele fiind situate pe aceeaşi linie de ordine.

Reprezentarea în dublă proiecţie ortogonală

La intersecţia celor două plane de proiecţie se află linia de pământ Ox.
Prin convenţie se consideră că planul orizontal de proiecţie (H) se roteşte conform săgeţilor şi ajunge în
continuarea planului vertical de proiecţie.

Reprezentarea în triplă proiecţie ortogonală

Reamintim că direcţia dreptelor proiectante cade perpendicular pe planele de proiecţie
Proiecţia unui punct pe cele şase feţe ale cubului de proiecţie

Proiecţiile punctului pe desfăşuratele feţelor cubului de proiecţie

Pentru înţelegerea clară a obiectului, acesta se reprezintă în număr minim de proiecţii necesare.

Câteodată sunt necesare chiar mai multe plane de proiecţie (maxim şase). Aceste plane sunt perpendiculare între
ele.
 APLICAȚII
Reprezintă următoarele corpuri geometrice în tripla proiecţie ortogonală:
 3.Reguli de reprezentare in proiectie ortogonala a pieselor
3.1 Reprezentarea in vedere a formelor constructive pline:
Vederea este reprezentarea în proiecţie ortogonală pe un plan a unui obiect nesecţionat. Ea conţine
conturul aparent al obiectului reprezentat, conturul fiecărei forme geometrice simple, care intră în componenţa
obiectului, precum şi muchiile şi liniile vizibile din direcţia de proiectare
Piesele vor fi reprezentate pe planul de proiecţie :
- in vedere
- in sectiune
3.1.1 Asezarea normală a proiectiilor

Piesa în planele de proiecţie Proiecţia pe planul vertical Proiecţia pe planul orizontal

Proiecţia pe planul lateral Proiecţiile pe toate planele Rotirea planelor= planul vertical.

Am obţinut astfel rezultatul final: proiecţiile pe cele trei plane

 Reprezentarea in proiectii ortogonale
In desenul tehnic industrial clasic, forma cea mai completa de redare a ansamblurilor, subansamblurilor si
reperelor o constituie reprezentarea in proiectii ortogonale.
In loc de doua plane de proiectie, se pot folosi pana la sase plane de proiectie perpendiculare intre ele. Aceste
plane formeaza un cub cunoscut sub denumirea de cub de proiectie Deci, piesa ce urmeaza a fi reprezentata se
aseaza in mijlocul unui cub imaginar (cubul de proiectie), care are fetele transparente si, se proiecteaza prin
metoda proiectiei paralele ortogonale, pe cele sase fete interioare ale cubului, (figura) . Rezulta un numar de sase
proiectii, care poarta denumirea de vederi. Denumirea lor completa se stabileste in raport cu directia de proiectare
astfel:
vedere din fata (dupa directia 1);
vedere de sus (dupa directia 2);
vedere din stanga (dupa directia 3);
vedere din dreapta (dupa directia 4);
vedere de jos (dupa directia 5);
vedere din spate (dupa directia 6);

Fig.1 Cubul de proiecție

Vederea din fata se mai numeste si vedere principala tocmai datorita faptului carealizarea desenului se face prin
raportare la aceasta.

Fig.2 Dispunerea proiecțiilor

In figura 2 este exemplificat modul in care se aseaza vederile in raport cu vederea principala (vederea din fata) :
-vederea de sus se va aseza dedesubtul vederii principale;
-vederea din stanga se va aseza la dreapta vederii principale;
-vederea din dreapta se va aseza la stanga vederii principale;
-vederea de jos se va aseza deasupra vederii principale;
-vederea din spate se va aseza la dreapta vederii din stanga si, in cazul in care acest lucru nu este posibil din
lipsa de spatiu, ea se poate aseza in una din urmatoarele trei pozitii: la stanga vederii din dreapta, deasupra
vederii de jos sau dedesubtul vederii de sus.
In practica nu se traseaza intotdeauna toate cele sase vederi ci, doar, numarul minim necesar (cel putin doua).