DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ ( I ) 1

CURSUL NR. 1

CAPITOLUL 1 Standarde Fundamentale În Grafica Inginerească:

1. INTRODUCERE

Comunicarea corectă (completă şi lipsită de ambiguitate) a informaţiilor tehnice şi tehnologice

necesare execuţiei unui produs se realizează prin intermediul documentaţiei tehnice – texte şi desene
tehnice. Pentru a concepe şi executa desene corecte este strict necesară insuşirea şi aplicarea regulilor
cuprinse în standardele specifice. Următoarele argumente dovedesc necesitatea şi importanţa învăţării şi
aplicării regulilor cuprinse în standarde.
1. Limbajul grafic ingineresc este universal, convenţiile şi standardele sale sunt aceleaşi în întreaga lume.
2. Majoritatea greşelilor pe care le conţin desenele şi care pot conduce la rebutarea produselor derivă din
ignorarea sau aplicarea greşită a regulilor de reprezentare şi cotare. Acest tip de greşeli este tot atât de
frecvent ca şi greşelile gramaticale dintr-un text redactat de o persoană cu o pregătire precară, dar au
consecinţe mai grave.
3. Inginerul care foloseşte un program de proiectare asistată pentru activitatea de desenare (drafting) nu
beneficiază de ajutor în ceea ce priveşte respectarea regulilor de reprezentare şi cotare.
Standardele specifice desenului tehnic sunt reunite în grupa 01.100 din clasificarea zecimală
universală şi ele sunt de mai multe categorii, diferenţa fiind reprezentată de indicativul lor. Astfel deosebim:
- standarde româneşti care nu au necesitat reactualizare până în prezent: STAS (număr) (an);
- standarde româneşti nou elaborate: SR (număr) (an);
- standarde româneşti conforme cu standardele ISO: STAS ISO (număr) (an)
- standarde româneşti care preiau normele ISO: SR ISO (număr) (an)
- standarde europene preluate în România – SR EN ISO (număr) (an)

Standardele fundamentale pentru reprezentările grafice inginereşti sunt:

• SR EN ISO 5457:2002 Documentaţia tehnică de produs. Formate şi prezentarea elementelor grafice ale
planşelor de desen;
• SR 74: 1994 Împăturirea planşelor de desen;
• SR ISO 7200: 1994 Indicator
• SR ISO 7573:1994 Tabela de componenţă
• SR EN ISO 126 –20 – 2002 Principii generale de reprezentare. Convenţii de bază pentru linii;
• SR ISO 3096: 1993 Desene tehnice. Scriere
• SR EN ISO 5455: 1997 Scări în desenul tehnic
• SR EN ISO 10209: 2002 – Desene tehnice de produs. Sisteme de proiecţie.
• STAS 614:84 Dispunerea proiecţiilor în desenul tehnic industrial.

2. SR EN ISO 5457:2002 Formate şi prezentarea elementelor grafice ale planşelor de desen

Se numeşte format spaţiul delimitat pe coala de desen prin conturul pentru decuparea copiei desenului.
Standardizarea dimensiunile colilor de hârtie utilizate pentru scriere, desenare, imprimare a fost una
dintre primele necesităţi ale activităţilor tehnice şi economice organizate. Acest standard este direct
implementat în orice program care are comenzi de imprimare. Simbolurile şi dimensiunile formatelor ISO,
seria A sunt prezentate în tabelul de mai jos. Pe baza lor sunt generate formatele alungite (mai rar utilizate)
sau formatele alungite excepţional (rar utilizate).
Tabelul nr. 1
Formate de A4 A3 A2 A1 A0
bază - seria A (210 x 297) (297x 420) (420 x 594) (594 x 841) (841 x 1189)
A 4 x3 (2 9 7 x6 3 0 ) A3x3 (420x891)
Formate alungi-
A4 x4 (297x841) A3x4 (420x1189) - - -
te speciale
A4x5 (297x1051)
A4x6 (297x1261) A3x5 (420x1486) A2x3 (594x1261) A1x3 A0x2
Formate alungi-
…. …. A2x4 A1x4 A0x3
te excepţionale
A4x9 A3x7 A2x5

Toate formatele utilizate pentru reprezentări tehnice au elemente grafice, care asigură utilizarea lor eficientă.
Elementele grafice ale formatelor sunt reprezentate în fig. 1, iar în tabelul nr. 2 sunt prezentate denumirile,
rolul şi caracteristicile grafice
2 DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ ( I )
CURSUL NR. 1

Fig. 1
 DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ ( I ) 3
CURSUL NR. 1

Tabelul nr. 2
Nr.
Denumire Rol Caracteristici grafice
crt
Conturul pentru
1 Delimitează câmpul formatului Se trasează cu linie continuă subţire (tip B).
decuparea copiei
Se trasează cu linie continuă groasă, la mi-
Delimitează câmpul utilizabil al nimum 10 mm faţă de conturul pentru decu-
2 Chenarul
formatului parea copiei pentru formatele A4 şi A3 şi la
minimum 20 mm pentru celelalte formate.
Uşurează decuparea copiei atunci
Unghiul pentru Triunghi dreptunghic isoscel cu laturile egale
3 când conturul pentru decuparea
decupare a câte 10 mm, înnegrit.
copiei nu se observă uşor.
Se trasează cu linie tip B la 20 mm faţă de
Fâşia de Delimitează spaţiul necesar
4 latura din stânga a formatului doar pe înăl-
îndosariere îndosa-rierii formatului împăturit.
ţinmea de 297 mm
Are originea în colţul opus indicatorului,
foloseşte pe o direcţie cifre şi pe alta litere,
Uşurează orientarea în câmpul numărul diviziunilor fiind întotdeauna par.
Sistemul de
5 formatului, asemănător unei table Diviziunile nu depăşesc 70-80 mm şi sunt
coordonate
de şah. delimitate prin linii cu grosimea de minimum
0,5 mm.). Caracterele se înscriu cu înălţi-
mea nominală de 5 mm.
Triunghi echilateral cu vârful orientat spre
latura stângă şi respectiv latura de jos, trasat
Repere de Indicâ poziţia de utilizare (citire) a
6 cu linie continuă groasă şi înălţimea de 7-10
orientare formatului
mm. Centrul său se găseşte pe chenar, la
jumătatea lungimii laturii.
Servesc pentru centrarea Segmente de linie continuă groasă, trasate
Repere de
7 formatului în timpul operaţiei de la jumătatea lungimii laturilor formatului şi
centrare
microfilmare în vederea arhivării. depăşind chenarul cu 5 mm.
Conţine informaţiile necesare
8 Indicator Plasat in colţul dreapta jos al chenarului
identificării desenului.
Serveşte la reconstituirea scării Caroiaj trasat cu linie continuă groasă, cu
Gradaţia metrică de mărire a microfilmului, atunci diviziuni de 10 mm şi dimensiuni 100 x 5
9
de referinţă când se doreşte reconstituirea mm. plasat în zona neutră pe latura
documentaţiei. inferioară a chenarului
Spaţiul cuprins între conturul
pentru decuparea copiei şi
10 Zona neutră
chenar, destinat elementelor
grafice.

Formatele A4 şi A3 au drept elemente grafice obligatorii conturul pentru decupare, chenarul, fâşia
de îndosariere şi indicatorul. Pentru celelalte formate, precum şi pentru formatele derivate sunt obligatorii şi
restul elementelor grafice.

3. SR ISO 7200:1994 Indicatorul desenelor tehnice

Standardul SR ISO 7200 reprezintă revizuirea parţială a STAS 282 - 86.

Spre deosebire de ediţia anterioară care impunea un indicator unic pentru toţi agenţii economici,
prezentul standard permite construirea de indicatoare proprii, de firma, pe baza unor principii generale
convenite internaţional. In acest sens au fost efectuate următoarele modificări principale:
• eliminarea indicaţiilor cu privire la poziţionarea reciprocă a indicatorului şi tabelului de componenţă;
• eliminarea prevederilor referitoare la dimensiunile şi forma indicatorului, fiind impusă doar lungimea
maximă a zonei de identificare;
• gruparea pe zone distincte a datelor care se înscriu în indicator şi introducerea unor date suplimentare
faţă de cele din STAS 282;
• eliminarea prevederilor referitoare la indicatorul în varianta redusă, destinat desenelor pentru scule,
dispozitive şi verificatoare;
• eliminarea prevederilor referitoare la indicator în cazul desenelor de ansamblu cu variante.
Indicatorul cuprinde informaţiile necesare grupate în mai multe zone dreptunghiulare:
4 DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ ( I )
CURSUL NR. 1

1. zona de identificare (obligatorie);

2. una sau mai multe zone de informaţii suplimentare.

1. Zona de identificare trebuie să cuprindă următoarele informaţii de bază:

- numărul de identificare sau de înregistrare al desenului (câmpul b);
- denumirea desenului (câmpul a);
- numele proprietarului legal al desenului (câmpul c).

2. Zonele de informaţii suplimentare cuprind:

2.1 - informaţii indicative (care se înscriu numai dacă reprezentarea nu poate fi înţeleasă fără
ajutorul acestora):
- simbolul care indică metoda de dispunere a proiecţiilor (metoda E sau metoda A) (câmpul d);
- scara principală a desenului (şi – eventual - celelalte scări utilizate) (câmpul e);
- unitatea de măsură pentru exprimarea dimensiunilor liniare, dacă se foloseşte o altă unitate decât
milimetrul (câmpul f);
2.2. - informaţii tehnice:
- metoda de indicare a stării suprafeţei (câmpul g);
- metoda de indicare a toleranţelor geometrice (câmpul h);
- valorile toleranţelor generale care se aplică daca nu sunt indicate toleranţe specifice (câmpul j);
- orice alt standard din acest domeniu (câmpul k);
2.3. - informaţii de ordin administrativ:
- formatul planşei de desen (câmpul m);
- data primei ediţii a desenului (câmpul n);
- indicele aferent unei modificări (se înscrie şi în rubrica [a] după numărul desenului) (câmpul p);
- data efectuării modificării şi o descriere succintă a acesteia (câmpul q);
- alte informaţii de ordin administrativ (de exemplu numele, semnăturile persoanelor responsabile pentru
elaborarea şi verificarea desenului).

Fig. 2
Ţinând cont de cele prezentate mai sus dimensiunile şi conţinutul câmpurilor recomandate pentru indicatorul
desenele elaborate de studenţi sunt cele din fig. 2, iar în fig. 3 este prezentat un exemplu de completare a
indicatorului.

Fig. 3

În figurile 4 şi 5 sunt exemplificate diferite structuri ale indicatorului planşei de desen utilizate în fişierele
prototip (template) disponibile în AutoCAD. În figura 4 este prezentat indicatorul conform recomandărilor ISO
iar în figura 5 indicatorul conform normelor DIN (Deutsche Industrie Normen).
 DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ ( I ) 5
CURSUL NR. 1

Fig. 4

Fig. 5

4. SR EN ISO 126 –20 – 2002 Principii generale de reprezentare. Convenţii de bază pentru linii.
Tipuri de linii utilizate în desenul tehnic

Unul dintre aspectele strict reglementate ale reprezentărilor în desenul industrial pentru construcţii
de maşini este utilizarea diferitelor tipuri de linii. Tipurile de linii, aspectul lor şi recomandările de folosire sunt
cele din tabelul nr. 3.

Fig. 6
6 DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ ( I )
CURSUL NR. 1

În fig. 6 este reprezentată o tijă pentru un robinet cu ventil pentru a servi la exemplificarea utilizării diferitelor
tipuri de linii.
Tabelul nr. 3

Simbol Denumire Aspect Utilizare

Contururi reale şi muchii reale
A Linie continuă groasă
vizibile
Muchii fictive vizibile
Conturul secţiunilor suprapuse
Haşuri
Lini de fund la filete
Linie continuă subţire
B Linii de axă scurte
Linii de cotă
Linii ajutătoare
Linii de indicaţie
Diagonalele suprafeţelor plane
Linie de ruptură pentru delimitarea
C Linie continuă subţire ondulată
vederilor sau secţiunilor
Linie de ruptură pentru delimitarea
vederilor sau secţiunilor (pentru
D Linie continuă subţire în zig-zag
reprezentări realizate cu ajutorul
calculatorului)
Două sau mai multe contururi reale
E Linie groasă întreruptă şi muchii reale invizibile (acoperite)
ce se suprapun
Contururi reale şi muchii reale
F Linie întreruptă subţire
invizibile (acoperite) individuale
Linii de axă
Urmele planelor de simetrie
G Linie punct subţire
Traiectorii
Suprafeţe de rostogolire
Urmele planelor de secţionare
H Linie punct mixtă
(trasee de secţionare)
Evidenţierea suprafeţelor cu pres-
I Linie punct groasă
cripţii speciale
Conturul pieselor adiacente
Conturul desfăşurat al pieselor
K Linie două puncte subţire
fasonate
Conturul pieselor în poziţii extreme

Grosimile liniilor (exprimate în mm) se pot alege din următorul şir de valori:
0,18 ; 0,25 ; 0,35 ; 0,5 ; 0,7 ;1; 2 mm.
În cadrul aceluiaşi desen grosimea liniilor (groase şi subţiri) este mereu aceeaşi, raportul recomandat între
grosimea liniei groase şi cea a liniei subţiri fiind de aproximativ 1/3 (de exemplu 0,7 mm pentru linia groasă şi
0,25 mm pentru linia subţire). Grosimea liniei groase se alege în funcţie de complexitatea reprezentării.
Pentru desene complexe, de mici dimensiuni, se vor prefera linii cu grosimi mai mici (de exemplu 0,5 mm
pentru linia groasă şi 0,18 mm pentru linia subţire).
Observaţie importantă
Unele domenii ale ingineriei folosesc şi alte tipuri de linii sau modifică utilizarea celor prezentate mai
sus. De exemplu, în cazul reprezentărilor structurii metalice a corpului navelor se utilizează şi alte tipuri de
linii, iar unele au alte utilizări şi semnificaţii. Aceste convenţii sunt acceptate pe plan mondial şi implementate
în programele de proiectare asistată specializate.

5. SR ISO 3096: 1993 Desene tehnice. Scriere

Orice componentă a unei documentaţii tehnice (memoriu de calcul, scheme, desene de ansamblu
sau de execuţie) conţine informaţie scrisă. Problemele referitoare la modul de organizare şi prezentare a
textelor în cadrul unei documentaţii tehnice scrise sunt reglementate prin standarde speciale. Aspectul şi
dispunerea caracterelor textelor care apar în cadrul unui desen (completarea indicatorului şi a tabelului de
componenţă, condiţii tehnice, note, observaţii, cote, numere de poziţie) sunt reglementate prin standardul
SR ISO 3096:1993. Deşi în prezent elaborarea documentaţiei tehnice (scrise şi desenate) cu ajutorul
 DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ ( I ) 7
CURSUL NR. 1

programelor specializate este generalizată, prescripţiile standardului 3096 trebuie cunoscute pentru a le
respecta atunci când se aleg parametrii ce definesc textele cuprinse într-un desen.
Standardul reglementează tipurile de caractere: cifre, litere, semne şi simboluri curent utilizate,
stabilind şi aspectul lor pentru scrierile des utilizate (alfabetul latin, grec şi chirilic etc.) iar pentru cifre
scrierea arabă şi romană.
Caracteristica dimensională semnificativă a scrierii standardizate este “h” - înălţimea nominală de
scriere şi reprezintă înălţimea literelor majuscule şi a cifrelor. Valorile standadizate ale înălţimii nominale de
scriere sunt: (2,5) ; 3,5 ; 5 ; 7; 10 ; 14 ; 20 mm.
Înălţimea nominală de scriere se alege în funcţie de dimensiunile şi complexitatea desenului
respectiv. In mod curent înălţimea nominală de scriere este 3,5 mm.Dacă pe un desen se foloseşte scriere
cu înălţime nominală de 2,5 mm atunci textele se scriu exclusiv cu majuscule (din considerente de lizibilitate
a textului.)
Scrierea standardizată poate fi caracterizată din punctul de vedere al orientării şi lăţimii caracte-
relor. Din punctul de vedere al orientării caracterelor scrierea poate fi:
- scriere dreaptă – caracterele sunt orientate normal faţ de direcţia de scriere;
- scriere înclinată – caracterele sunt înclinate cu 15º spre dreapta faţă de verticală.
Din punctul de vedere al lăţimii caracterelor scrierea poate fi:
- scriere normală: g = h / 10 (grosimea liniei de scriere reprezintă 1/10 din înălţimea nominală);
- scriere îngustă: g = h / 14 (grosimea liniei de scriere reprezintă 1/14 din înălţimea nominală).

Fig.7a Fig. 7b Fig. 7c

Standardul precizează şi configuraţia caracterelor, folosind pentru desenarea lor o reţea de linii, aşa
cum este exemplificat mai sus. Lăţimea caracterelor este un multiplu de grosimi de trasare (aşa cum rezultă
din fig. 7a, b) şi prin urmare se vor obţine, pentru aceeaşi înălţime nominală, caractere mai late sau mai
înguste după cum se utilizează scrierea normală sau îngustă. În fig. 7a este exemplificată construcţia
caracterelor majuscule şi minuscule pentru scrierea normală dreaptă. În fig. 7b aspectul caracterelor pentru
scrierea normală înclinată aspectul caracterelor fiind cel corespunzător fontului Romant.shx din AutoCAD. În
fig. 7c se exemplifică aspectul altor caractere ale aceluiaşi font.
Standardul reglementează numeroase dimensiuni ale scrierii dintre care cele mai utile sunt
următoarele:
Dimensiunea Scriere normală Scriere îngustă
Înălţimea literelor mici 7 h / 10 = 7 g 10 h / 14 = 10 g
Distanţa între două litere (cifre) succesive 2 h / 10 = 2 g 2 h / 14 = 2 g
Distanţa minimă între două cuvinte 6 h / 10 = 6 g 6 h / 14 = 6 g
Distanţa între liniile de bază ale rândurilor 14 h / 10 = 14 g = 1,4 h 20 h / 14 = 20 g = 1,43 h

6. SR EN ISO 5455: 1997 Scări

Desenul la scară al unei piese / al unui ansamblu constă în reprezentarea ortogonală, realizată cu
instrumente de desen, transpunând dimensiunile măsurate fie în adevărată mărime, fie la o scară de mărire
sau de micşorare.
Desenul la scară este forma uzuală de elaborare a documentaţiei tehnice desenate deoarece nu
numai că asigură descrierea perfectă a formei şi dimensiunilor obiectelor reprezentate dar şi poate servi la
deducerea – prin măsurare, a unor dimensiuni.

Pentru a elabora reprezentări care să poată fi încadrate pe formatele standardizate se pot folosi:
Scara utilizată pentru reprezentarea unui obiect este raportul dintre valoarea dimensiunii liniare
măsurate pe desen (dD ) şi valoarea reală a dimensiunii respective a obiectului (DR )..
8 DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ ( I )
CURSUL NR. 1

- scara reală – raportul dD : DR= 1 iar notaţia 1:1;

- scări de mărire – raportul dD : DR > 1;
- scări de micşorare – raportul dD : DR < 1.
Valorile scărilor de mărire şi micşorare se pot alege dintre valorile standardizate:
- scări de mărire: 2:1 ; 5:1 ; 10:1 ; 20:1 ; 50:1;
- scări de micşorare: 1:2 ; 1:5 ; 1:10 ; 1:20; 1:50 ; 1:100 ; 1:2000.
Se observă că numărătorul şi
numitorul rapoartelor de mărire şi res-
pectiv micşorare sunt numere care
asigură împărţirea exactă a valorilor
dimensiunilor liniare, din acest motiv
nefiind acceptate alte scări (de exemplu
1:15).
Scările 1:2,5 , 1:25 şi 1:250 sunt
scări de micşorare tolerate în desenul
tehnic pentru construcţii de maşini, dar
foarte des folosite în construcţii civile şi
industriale, construcţii navale. Fig. 8
În figura 1 acelaşi dreptunghi cu dimensiunile de 35 x 15 este reprezentat şi cotat folosind scara de
micşorare 1:2 şi scara de mărire 2:1. Se observă că dimensiunile pe desen sunt de două ori mai mici şi
respectiv mai mari dar valorile numerice ale cotelor înscrise mereu pe desen sunt cele reale, adică 35 şi 15.
Scara unui desen se înscrie în indicator. Dacă pe acelaşi desen se folosesc mai multe scări pentru
reprezentarea unor detalii, scările folosite se înscriu în indicator între paranteze, după scara principală.
Pe un acelaşi desen
la scară se pot folosi mai
multe scări, aşa cum se arată
în desenul din fig. 9. Pentru a
cota detaliul de trasare al
plăcuţei 35 x 15 x 2 acesta se
reprezintă la o scară de
mărire care se notează alături
de litera prin care s-a notat
detaliul şi în indicator: sub
forma 1:1 (2:1).

Fig. 9

Bibliografie

1. Vasilescu E. şi colectiv – Desen tehnic industrial (Elemente de proiectare) Editura Tehnică Bucureşti
1994, pag. 21-25