13.4.

Teodolitul tahimetru
Acest instrument topografic (Figura 73) permite determinarea pe cale
optică a distanţelor dintre puncte, precum şi a valorilor unghiurilor orizontale şi
verticale. Părţile sale principale sunt luneta, cercul vertical, cercul orizontal,
nivelele şi şuruburile de reglare, la care se adaugă şi două piese accesorii, şi
anume: trepiedul şi busola (sau declinatorul).

Figura 73 – Teodolitul tahimetru

1 – mâner de prindere; 2 – cerc vertical; 3 – lunetă; 4 – oglindă; 5 – furcă; 6
– nivelă; 7 – cerc orizontal; 8 – şurub de calare (orizontalizare); 9 – dispozi-
tiv de citire a unghiurilor; 10 – ocular de vizare aproximativă; 11 – şuruburi
de reglare.

13.4.1. Luneta este instrumentul optic cu ajutorul căruia se vizează către

semnalele aflate deasupra punctelor topografice (mire, jaloane, etc). Din
construcţie ea este prevăzută cu o diagramă formată din fire reticule şi fire
stadimetrice (Figura 74). Firele reticule permit realizarea unei vize corecte (firul
vertical trebuie să fie poziţionat pe mijlocul mirei, iar firul orizontal la înălţimea
instrumentului sau a semnalului), în timp ce firele stadimetrice fac posibilă
determinarea distanţelor dintre puncte pe baza citirilor făcute pe miră la fiecare
dintre ele.

Figura 74 – Diagrama firelor reticule şi stadimetrice

1 – fire reticule; 2 – fire stadimetrice.
124
 Mira sau stadia (Figura 75) este confecţionată din lemn sau aluminiu. Ea
are o lungime de 2-4 m şi este divizată în metri, decimetri şi centimetri, în timp
ce milimetrii se aproximează. Ca şi jaloanele, mirele sunt colorate alternativ în
alb şi roşu, iar atunci când se lucrează cu ele sunt ţinute vertical pe punctul
topografic cu ajutorul unei nivele sferice. Înainte de a trece la executarea unei
măsurători trebuie realizată punerea la punct a lunetei. Această operaţie
presupune obţinerea clarităţii imaginii obiectului vizat, precum şi a firelor
reticule şi stadimetrice.

Figura 75 – Mire topografice

13.4.2. Cercul vertical este acela care permite determinarea unghiurilor

verticale, mai precis a unghiurilor de pantă (α) sau a unghiurilor zenitale (Z), care
permit reducerea la orizont a distanţelor măsurate (Figura 76). Acest lucru este
necesar întrucât pe hartă nu se reprezintă distanţe înclinate, ci proiecţiile lor pe
orizontală.
Cercul vertical este divizat în sistem sexagesimal sau centesimal. În sistem
sexagesimal un cerc are 3600, 10 = 60' şi 1' = 60", în timp ce în sistem centesimal
acelaşi cerc se consideră că are 400 de grade centesimale (400 g), 1g = 100c şi 1c =
100cc.
Valorile citite pe cercul vertical variază de regulă între 00 (când luneta se
află în poziţie orizontală) şi 900 sau 100g, (când luneta se află în poziţie verticală).

13.4.3. Cercul orizontal sau limbul gradat prezintă aceleaşi caracteristici

ca şi cercul vertical, dar el serveşte la determinarea unghiurilor orizontale (ω)
formate de direcţiile de pe teren.

125
 Figura 76 – Reducerea distanţei înclinate la orizont
AB = distanţa înclinată;
AB' = AB cosα = AB sinZ

13.4.4. Nivelele sunt dispozitivele care permit orizontalizarea aparatului.

Ele sunt de două feluri: nivele sferice şi nivele torice (Figura 77). Ambele tipuri
sunt confecţionate din sticlă şi sunt umplute cu un lichid care îngheaţă greu.
Umplerea nu este completă, astfel încât aerul aflat în interior se ridică la
suprafaţă formând aşa-numita „bulă de aer”. Nivelele sunt aşezate în aşa fel încât
să asigure orizontalizarea celor două cercuri ale teodolitului. Poziţia orizontală
este indicată de fixarea bulei de aer în interiorul reperelor gravate pe sticlă.

Figura 77 – Tipuri de nivele

a) nivela sferică; b) nivela torică

13.4.5. Şuruburile de reglare

Numărul şi dispunerea acestora variază de la un aparat la altul în funcţie
de firma producătoare. Cu toate acestea ele trebuie să servească aceloraşi scopuri
principale: reglarea clarităţii imaginii semnalului vizat, reglarea clarităţii firelor
reticule şi stadimetrice, mişcarea fină a aparatului pe orizontală şi deplasarea fină
a lunetei în plan vertical.

13.4.6. Trepiedul este un suport cu trei picioare (Figura 78) pe care se

aşează teodolitul atunci când se execută măsurători. Picioarele sunt reglabile
pentru a permite fixarea aparatului la o înălţime corespunzătoare şi pentru a-i
asigura o poziţie orizontală atunci când se instalează pe terenuri înclinate. Fixarea
126
teodolitului pe capul trepiedului se realizează prin intermediul unui şurub de
prindere.

Figura 78 – Trepiedul
1 – capul trepiedului; 2 – picioare reglabile;
3 – saboţi metalici.

13.4.7. Busola (sau în unele cazuri declinatorul) se utilizează pentru

determinarea pe teren a orientării magnetice în scopul calculării coordonatelor
relative ale punctelor topografice.

13.5. Punerea în staţie a teodolitului este operaţia premergătoare oricărei

măsurători şi ea constă în centrarea şi orizontalizarea aparatului.
Centrarea presupune ca axa verticală a teodolitului să treacă prin punctul
matematic al punctului topografic. Pentru aceasta se aşează trepiedul deasupra
punctului astfel încât partea sa superioară (care susţine teodolitul) să fie cât mai
orizontală şi se deplasează aparatul în aşa fel încât firul cu plumb sau bastonul de
centrare să se plaseze exact pe punctul matematic al punctului topografic. La
teodolitele de construcţie modernă această operaţie se realizează cu ajutorul unui
dispozitiv optic.
Orizontalizarea este operaţia prin care cele două cercuri ale teodolitului
sunt aduse în poziţie corectă de lucru. În primul rând se realizează orizontalizarea
cercului orizontal prin acţionarea celor trei şuruburi de calare sau de
orizontalizarea de la baza aparatului şi abia apoi se trece la orizontalizarea
cercului vertical (mai precis a axei sale orizontale faţă de care se măsoară
unghiurile verticale) prin intermediul unui şurub a cărui amplasare variază în
funcţie de tipul teodolitului şi de firma producătoare.
127
 Figura 79 – Teodolit tahimetru
de construcţie modernă

13.6. Teodolitele de construcţie modernă (sau staţiile totale)

În ultima vreme au apărut numeroase teodolite tahimetru (Figura 79) cu
caracteristici constructive net superioare aparatelor clasice, ceea ce a dus la
creşterea vitezei şi preciziei măsurătorilor executate pe teren. Aceste teodolite
sunt prevăzute cu dispozitive care emit fascicule de raze laser sau infraroşii,
precum şi cu prisme reflectorizante (Figura 80), care retransmit semnalul luminos
sau caloric către aparat. Ca şi în cazul teodolitelor din generaţia mai veche şi
aceste teodolite moderne trebuie centrate şi orizontalizate, iar înainte de
executarea măsurătorii propriu-zise este necesar să se facă punerea la punct a
lunetei. Elementele măsurate rămân aceleaşi: distanţe, unghiuri orizontale şi
unghiuri verticale.

Figura 80 – Prismă reflectorizantă

13.7. Măsurarea distanţelor cu ajutorul teodolitului-tahimetru

În cazul aparatelor clasice formula de calcul a distanţei, atunci când se
lucrează pe suprafeţe cvasiorizontale, este:

D = KH

unde:
D = distanţa orizontală dintre cele două puncte
K = constanta stadimetrică (cu valoarea de 100)
H = diferenţa citirilor făcute la cele două fire stadimetrice
128
 Pentru a determina distanţa dintre două puncte pe cale optică se
procedează în felul următor:
- se face staţie cu teodolitul într-unul din puncte;
- se vizează pe mira ţinută de un operator pe cel de-al doilea punct, având
luneta fixată la orizontală (Figura 81);

Figura 81 – Măsurarea distanţelor cu teodolitul

- se fac citiri la firele stadimetrice şi se verifică dacă media lor aritmetică

este egală cu valoarea citită la firul reticul orizontal;
- se calculează termenul H din formulă pe baza diferenţei dintre valorile
citite la firele stadimetrice;
- se aplică formula de calcul şi se află valoarea distanţei exprimată în
milimetri.
Citirile pe miră sunt compuse din patru cifre: metri, decimetri, centimetri
şi milimetri. Deoarece milimetrii nu sunt înscrişi pe miră ei se vor aproxima. Un
exemplu de citire la firele stadimetrice este dat în Figura 82.

Figura 82 – Citiri pe miră la firele stadimetrice

H = 0218 – 0156 = 62
D = KH = 100 · 62 = 6200 mm = 6,2 m

Măsurarea distanţelor pe terenuri înclinate impune ca viza să se facă pe

miră cu firul reticul orizontal la înălţimea instrumentului (Figura 83) pentru a se
putea determina astfel şi unghiul de pantă al terenului (α).

129
 Figura 83 – Măsurarea distanţelor înclinate
L = distanţa înclinată; D = distanţa redusă la orizont;
α = unghiul de pantă al terenului.

Prin înălţimea instrumentului se înţelege distanţa măsurată pe verticală de

la punctul matematic al punctului topografic până la axa orizontală a lunetei.
Formula de calcul a distanţei reduse la orizont (D) dintre cele două puncte este
dată de relaţia:

D = KH cos2α

Dacă se foloseşte un teodolit de construcţie modernă atunci mira va fi

înlocuită cu dispozitivul cu prismă reflectorizantă. În primul rând este necesar să
se fixeze prisma la aceeaşi înălţime cu cea a axei orizontale a lunetei, iar apoi se
vizează pe prisma ţinută pe punctul topografic şi se emite semnalul laser sau
infraroşu. În momentul în care semnalul reflectat de prismă se întoarce la aparat
dispozitivul electronic de calcul al acestuia determină distanţa dintre cele două
puncte pe baza timpului scurs între emisia şi recepţia semnalului respectiv.
Valoarea distanţei, exprimată în metri se afişează automat pe ecranul aparatului.
Dacă teodolitul dispune de o memorie suplimentară el va stoca toată informaţia
din sesiunea curentă de lucru.

13.8. Măsurarea unghiurilor cu ajutorul teodolitului

13.8.1. Măsurarea unghiurilor verticale

Prin unghi vertical se înţelege unghiul format de o direcţie înclinată cu
proiecţia ei pe orizontală. După alţi autori el poate fi definit ca unghiul pe care îl
face viza cu proiecţia ei. Unghiurile verticale se citesc pe cercul vertical al
aparatelor topografice, iar viza se face cu firul reticul vertical fie la înălţimea
instrumentului, fie la înălţimea semnalului.
130
 13.8.2. Măsurarea unghiurilor orizontale
Pentru determinarea pe teren a unui astfel de unghi se procedează în felul
următor:
- se face staţie cu teodolitul în punctul A, iar în punctele M şi N se
instalează câte un jalon (Figura 84);

Figura 84 – măsurarea unui unghi orizontal

- se vizează cu firul reticul vertical pe jalonul ţinut în punctul M şi se face

citirea C1 pe cercul orizontal al aparatului;
- se roteşte aparatul în sensul acelor de ceasornic şi se vizează jalonul din
punctul N, înregistrându-se citirea C2;
- valoarea unghiului ω dintre cele două direcţii AM şi AN se calculează
astfel:
α = C2 – C1

Unele teodolite permit ca viza spre primul punct să se facă cu valoarea 0

în aparat. Prin urmare, în această situaţie citirea C2 reprezintă mărimea unghiului
orizontal.
În cazul teodolitelor de construcţie modernă vizele se fac pe dispozitivele
cu prismă reflectorizantă, iar valoarea unghiului orizontal este afişată automat pe
ecranul teodolitului.

131