CĂTĂLIN DÎRŢU

Unitatea de învăţare 8
FORMAREA DEPRINDERILOR – TEORIA LUI TOLMAN

BEHAVIORISMUL INTENŢIONAL AL LUI TOLMAN SAU ÎNVĂŢAREA PRIN EFECTUL UNIFICATOR AL CÂMPULUI

Dacă teoria lui Thorndike poate fi considerată a fi una prebehavioristă, iar teoriile lui Guthrie şi
Skinner ca reprezentând behaviorismul clasic, teoria lui Tolman se prezintă ca o punte de legătură între
behaviorism şi contestatarii acerbi ai acestuia psihologii gestaltişti. Exponentă a neobehaviorismului,
teoria lui Tolman a exercitat o importantă influenţă asupra teoriilor cognitiviste actuale.
Tolman şi-a propus să depăşească behaviorismul clasic, considerat de el ca fiind un behaviorism
molecular. Behaviorismul molecular este în opinia lui Tolman mult prea simplist. Teoriile clasice de tip S
– R reduc în mod incorect comportamentul la deprinderi elementare. De aceea, Tolman şi-a numit teoria
„behaviorism molar” atrăgând atenţia asupra complexităţii comportamentului.
În opinia lui Tolman, puterea determinantă a stimulului (S) este de cele mai multe ori mediată şi
influenţată de intervenţia unor variabile intermediare care pot modifica serios răspunsul (R). Printre
variabilele intermediare, psihologul american a menţionat aşteptările, învăţarea poziţiei, schemele,
învăţarea latentă. Intervenţia acestor variabile între stimul şi răspuns explică cel mai bine diferenţele
care apar între comportamentele animalelor puse în aceeaşi situaţie.

S ─ (VI)  R

Aşteptările. Experimentul prin care Tolman a demonstrat existenţa aşteptărilor-preferinţe a fost

foarte simplu. Introdus de mai multe ori într-o cameră, un cimpanzeu a fost obişnuit să găsească de
fiecare dată sub un castron ce o ascundea vederii, o banană. La un moment dat, când a ridicat bolul,
cimpanzeul nu a mai găsit banana ci o frunză de varză. Frunzele de varză sau de salată făceau şi ele
parte, ca şi bananele, din alimentaţia cimpanzeului. Cu toate acestea cimpanzeul, deşi flămând, nu a
mâncat frunza de varză ci a aruncat-o pe jos cu tot cu castron cu un gest care la om ar fi fost interpretat
ca frustrare. Faptul că cimpanzeul refuză hrana ascunsă sub bol şi, mai mult, caută în continuare
banana, demonstrează că animalul nu funcţionează ca un automat la stimulul-foame, ci are preferinţe
sau aşteptări.
Învăţarea poziţiei. Am văzut deja că teoria lui Guthrie punea accent pe lejeritatea, chiar
spontaneitatea cu care se învăţau mişcările simple. Mai multe experimente realizate de Tolman au vizat
critica acestui punct de vedere. Un labirint pe care un şobolan a învăţat să-l parcurgă pentru a ajunge la
hrană a fost la un moment dat inundat cu apă. Fără să ezite, şobolanul l-a parcurs fără greşeală, deşi a
trebuit să realizeze alte mişcări. De asemenea, în cazul altui şobolan care a învăţat să rezolve un
labirint, faptul că acestuia i-au fost afectaţi prin operaţie centrii mişcării situaţi în creierul mic nu l-au
împiedicat să rezolve la fel de bine labirintul chiar dacă mişcările i-au fost nesigure şi chiar circulare.
Un experiment şi mai convingător a fost realizat de către Tolman cu ajutorul unui labirint în cruce şi a
două grupuri de şobolani. Unul dintre grupurile de şobolani a învăţat în conformitate cu teoria lui
Guthrie. Dacă au pornit din punctul A ei au găsit mâncarea (recompensa) în punctul D, iar dacă au
pornit din punctul B ei au găsit mâncarea în punctul C. Ceea ce au învăţat aceste animale este
mişcarea. Indiferent de punctul de pornire, găsirea recompensei cerea întotdeauna o mişcare la stânga,
(fig. A). Celălalt grup de şobolani au învăţat în condiţii diferite. Indiferent de punctul de pornire (A sau B)
găseau mâncarea în acelaşi loc (D), fiind însă obligaţi să realizeze mişcări diferite (hrana se află când la
stânga, când la dreapta), (fig. B).

118
 FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI

a) învăţarea mişcării b) învăţarea poziţiei

loc pornire loc pornire

hrană □ □ hrană □ hrană

loc pornire loc pornire

În condiţiile în care s-a dovedit că grupul de şobolani aflat în cea de a doua situaţie experimentală a
învăţat să ajungă la hrană din mult mai puţine încercări decât primul grup, concluzia lui Tolman a fost că
învăţarea mişcărilor nu este cel mai important şi mai natural tip de învăţare. Animalele s-au orientat mult
mai repede spre locul unde se află recompensa, învăţând să-şi coordoneze mişcările spre scop.
Această constatare l-a făcut pe Tolman să considere că acţiunile animalelor sunt ghidate de intenţii,
teoria lui numindu-se şi behaviorism intenţional.
Învăţarea latentă este o altă variabilă intermediară importantă ce poate interveni între stimul şi
răspuns şi a fost evidenţiată printr-un experiment interesant. Un grup de şobolani au fost introduşi într-
un labirint şi au fost supuşi unei condiţionări clasice prin recompensare, având nevoie în medie de 15
încercări pentru a învăţa fără greşeală labirintul. Un alt grup de şobolani a fost introdus în acelaşi labirint
de 10 ori fără să fie deloc recompensat, recompensa fiind introdusă abia la ultimele 5 încercări. În mod
surprinzător, cel de-al doilea grup, deşi recompensat doar de 5 ori a ajuns la aceeaşi performanţă cu
primul grup.
Aceasta l-a făcut pe Tolman să considere că în timpul celor 10 încercări nerecompensate şobolanii
nu au irosit timpul, ci au explorat labirintul învăţându-l chiar dacă recompensa a lipsit. La prima vedere
învăţarea latentă ar putea fi confundată cu învăţarea spontană a mişcărilor din teoria lui Guthrie. Cum
vom vedea şi în continuare, prin învăţare latentă Tolman nu a înţeles învăţarea unor mişcări simple, ci a
unor comportamente complexe ce implică intenţie şi orientarea în câmpul perceptiv prin intermediul
unor semne.
Schemele sunt cele mai importante variabile intermediare. Psihologii cognitivişti vor prelua şi vor
conferi o importanţă foarte mare conceptului de schemă. Tolman a pus în evidenţă existenţa schemelor
construind un labirint ce permitea şobolanului să aleagă dintre trei variante de a ajunge la hrană
(varianta A, B sau C, vezi desenul 1a). La început, şobolanul învaţă fiecare traseu în parte. Spre
exemplu, pentru a învăţa traseul A, experimentatorul blochează traseele B şi C astfel încât traseul A să
rămână singurul pe care animalul să poată ajunge la hrană.
A A A

B B B
C C C

1a 1b 1c
După ce a învăţat traseele, toate căile sunt lăsate libere şi se poate observa că şobolanul va alege
invariabil calea A, cea mai scurtă cale spre recompensă. Apoi, animalul este pus în prima situaţie
problematică. Calea A este blocată (vezi desenul 1b) astfel încât el trebuie să se întoarcă şi să aleagă
între cale B şi C. În marea majoritate a cazurilor este aleasă din nou varianta cea mai scurtă, calea B.
Cea de-a doua situaţie problematică este mai complicată. Blocajul este astfel pus încât să închidă şi
calea A şi calea B, (vezi desenul 1c).

119
CĂTĂLIN DÎRŢU

Dacăă animalul ar fi învăţat mişşcări pur şi simplu

s sau fieecare traseu în parte, el aar fi căzut în capcana
întinsă de
d experimenntator. El arr fi ales caleea B deoarecce ar fi avutt nevoie de o experienţăă directă,
concretăă pentru a-şii da seama că este şi ea blocată. Dar şobolannul nu face această greeşeală ci,
întorcânddu-se după ce c a întâlnit bariera
b o ia direct pe traseeul C, traseul cel mai lungg.
În interpretarea luui Tolman, caapacitatea şobolanului de a nu face greşeala dee a o lua pe traseul B
este possibilă numai dacă
d presupuunem că în creierul
c şobolanului s-a foormat o repreezentare scheematică a
labirintului, schemă care
c îl ajută pe p animal în coordonareaa comportamentelor, astfeel încât acestea să fie
eficiente.
În concluzie, teoria lui Tolmann susţine că achiziţionareea noilor experienţe nu arre loc sub foorma unor
comportaamente elem mentare ci numai
n după o restructurrare a situaţiei luată gloobal. Comportamentul
animalului este mediat de intenţii, este ghidatt de indici, asstfel încât după o exploraare serioasă a situaţiei
animalul îşi formeazăă o schemă utilă în coorrdonarea activităţilor lui ulterioare
u în aaceeaşi situaaţie. Este
de înţelees de ce Tolmman a descriss comportam mentul ca fiindd molar şi nuu molecular şşi de ce şi-a mai
m numit
teoria şi „teorie sign-ggestalt”.

APLICAŢIE
A
Tolman a utilizat mai multe sintaggme pentru a-şi
a numi teorria: teorie siggn-gestalt, beehaviorism intenţional,
neobehaaviorism, behhaviorism moolar, etc. Căăutaţi să desscoperiţi ce semnificaţii
s sse ascund înn spatele
acestor sintagme.
s

120