Din cele prezentate, concluzionăm că specia este ameninţată cu dispariţia totală din

configuraţia zoo-geografică, motiv pentru care se impugn de urgenţă măsuri concrete de

protejare a ei. Pentru realizarea acestui scop se desprind două direcţii principale de acţiune:

1) Restaurarea habitatului natural şi măsuri de refacere a efectivelor în zonă. Pe termen

mediu şi lung se impune reîmpădurirea suprafeţelor calamitate şi extinderea suprafeţelor de
păduri în zonele propice creşterii căpriorului producător de mosc. În acest sens trebuie luate
măsuri de protecţie silvică pentru evitarea incendiilor provocate şi combatere eficientă în caz de
incendiu. De asemenea, sunt necesare măsuri de combatere chimică şi biologică a dăunătorilor
vegetaţiei silvice, prin intervenţia de combatere şi prevenire a insectelor ale căror larve
devastează rapid masa foliară a arborilor. În plus, se cere interzicerea defrişărilor abuzive, iar, în
caz de necesitate, imediata înlocuire prin plantări de puieţi corespunzători.

2) Pe baza datelor statistice acumulate în timp s-a dovedit că braconajul excesiv poate
desfiinţa populaţia chiar şi în condiţii optime de habitat. Se impune deci, combaterea şi limitarea
braconajului la maximum, prin legislaţie pugnitivă alături de paza eficientă a suprafeţelor şi
considerarea actualelor areale ca rezervaţii naturale.
Totuşi, din punct de vedere economic, nu trebuie renunţat la producţia şi valorificarea
moscului natural, în special ca materie primă pentru medicina tradiţională, unde nu sunt şanse de
înlocuire în viitorul apropiat. Pentru acest motiv, se caută recoltarea şi valorificarea materiei
secretate în ferme specializate.