CAP.4.

Protecţia calităţii solurilor

Solul este aşadar, suport şi mediu de viaţă pentru ecosistemele naturale şi antropice.
Absolut toate formele de poluare a solului au efecte dezastruoase asupra ecosferei, iar refacerea
calităţii solului este un proces de lungă durată, sau imposibil.
Pentru prevenirea şi combaterea poluării solului trebuie avute în vedere tipurile de
poluare la care acesta este supus.
Astfel, pentru prevenirea degradării fizice sunt necesare:
- pregătirea solului în condiţii de umiditate optimă;
- irigări efectuate la timp şi în cantitatea corespunzătoare;
- rotaţia culturilor;
- efectuarea lucrărilor agrare conform cerinţelor şi în graficul de timp.
Pentru prevenirea acidifierii trebuie:
- o utilizare corectă a fertilizanţilor după analiza solului;
- controlul pH-ului solului;
- aplicarea de amendamente cu calciu în caz de sol acid.
Pentru prevenirea carenţei, sau a excesului de elemente nutritive este necesară:
- asigurarea unui raport corespunzător N :P:K pentru adâncimea de 20 cm de sol;
- corectarea pH -ului cu amendamente, pentru a asigura pH= 6,2 - 6,5;
- efectuarea de analize agrochimice pentru controlul microelementelor conţinute în sol.
Prevenirea eroziunii solului, datorită apelor sau a pantei terenului de 5 - 8% se realizează
prin:
- culturi antierozionale;
- executarea de culturi în fâşii, cu sau fără benzi înierbate;
- lucrări de terasarea terenului;
- aplicarea asolamentelor;
- executarea arăturilor pe curbele de nivel;
- plantarea de perdele forestiere;
- realizarea de construcţii pentru prevenirea şi combaterea efectelor torenţilor;
- regenerarea pajiştilor;
- aplicarea odata la un an, sau la doi ani de îngrăşăminte naturale;
- suspendarea păşunatului pe timp nefavorabil, primăvara timpuriu şi toamna târziu etc.
Pentru prevenirea şi combaterea poluării prin exces de apă se execută:
- reţele de desecare şi drenaj;
- lucrări de afânare la 70 - 80 cm adâncime;
- irigarea va evita formarea de bălţi;
- se vor cultiva specii de plante corespunzătoare zonei;
- se vor practica asolamente;
- se va controla cantitatea de apă pe zone.
Sărăturarea secundară se poate preveni şi combate prin:
- menţinerea cantităţii de apă în sol la valorile optime;
- prevenirea formării de cruste prin executarea de lucrări agricole;
- acoperirea cu covor vegetal pe durată cât mai îndelungată;
- efectuarea uneori, de irigări de spălare;
- construcţia de sisteme de drenaj şi de desecare;
- urmărirea conţinutului de săruri din sol.
Poluarea chimică, biologică şi cu materiale radioactive se poate preveni prin controlul
nămolurilor aplicate, a condiţiilor de depozitare a materialelor.
Poluarea cu pesticide a solurilor se poate preveni prin:
- cultivarea de soiuri de plante rezistente la dăunători, care nu mai necesită tratamente cu
pesticide; selecţionarea seminţelor;
- utilizarea asolamentelor;
- utilizarea metodelor biologice, ca de exemplu: însămânţarea unei suprafeţe reduse, pe terenul
de la care se urmărşte o anumită cultură, cu un soi care atrage dăunătorii, creându-se astfel o
zonă capcană, în care se va realiza distrugerea locală a dăunătorilor. Altă posibilitate este de
utilizare de feromoni - substanţe chimice care perturbă procesele naturale de reproducere a
insectelor dăunătoare (masculii nu mai pot identifica insectele femele). Se mai aplică: atragerea
unor păsări, a unor specii de insecte, sau de microorganisme, ce distrug paraziţii de pe un teren
cultivat.
Combaterea integrată a dăunătorilor (IPM - Integrated Pest Management) reprezintă o
alternativă la tehnica utilizării pesticidelor şi totodată se asigură o agricultură echilibrată.
In acest scop trebuie asigurate:
- subvenţii ale statului pentru producătorii agricoli, în sensul achitării directe a producţiei,
reducerii preţurilor la apă;
- eliminarea subvenţiilor la pesticide;
-asigurarea de plăţi pentru necultivarea terenurilor de calitate scăzută;
- investiţii pentru agricultură;
- interzicerea prin lege a transformării terenurilor arabile în terenuri pentru alte destinaţii.
Depoluarea solurilor de pesticide se realizează prin:
- asolamente,
- degradarea pesticidelor în sol cu ajutorul altor substanţe;
- utilizarea de plante ce pot distruge unele ierbicide. Astfel se comportă porumbul, sorgul, trestia
de zahăr ş.a.
Ingineria genetică contribuie atât la dezvoltarea şi diversificarea producţiei agricole, cât şi la
protecţia mediului. Noile soiuri de plante studiate sunt mai robuste, cu masa biologică sporită,
rezistente la temperatură, vânt şi dăunători, adaptabile pe soluri sărăturate, sau acide, în zone
foarte umede, sau foarte uscate.
Prevenirea poluării solurilor este legată şi de activităţile din industrie, transporturi şi activităţile
menajere din aglomerările umane. Pentru menţinerea calităţii solurilor sunt necesare şi măsuri de
reducerea poluării la sursele amintite, stocarea corespunzătoare a deşeurilor de orice natură,
evitarea poluării aerului şi apelor.
Deoarece efectele poluării solurilor afectează întreaga ecosferă, în cadrul O.N.U. s-a elaborat
Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Inconjurător, UNEP. După Conferinţa O.N.U. privind
problemele mediului uman, de la Stockholm (1972), în România s-a instituit Sistemul Naţional
de Monitoring al Calităţii Mediului, în colaborare cu UNEP şi FAO. Acest sistem de monitoring
are următoarele obiective referitoare la soluri:
 1. evoluţia sistematică a caracteristicilor calitative ale solurilor, în funcţie de utilizare
(arabil, pajişti, livezi, vie, păduri, etc.) şi de acţiunea factorilor externi, naturali şi
antropici;
2. prognoza stării de calitate;
3. avertizarea unităţilor interesate şi a factorilor de decizie despre apariţia unor situaţii
nefavorabile;
4. identificarea surselor de poluare;
5. stabilirea măsurilor tehnice şi economice de prevenire şi combatere a poluării
solurilor;
6. urmărirea în timp a aplicării şi eficienţei acestor măsuri;
7. asigurarea fluxului informaţional către Sistemul naţional de monitoring şi către
Sistemul internaţional de referinţă din cadrul UNEP.

Rolul antipoluant al pădurilor

Pădurea reprezintă un factor important pentru protecţia planetei contra poluării provocată
de o multitudine de surse. Suprafaţa acoperită de păduri pe glob s-a apreciat la 7,2 miliarde ha
înainte de apariţia omului, deci 4,8% din suprafaţa uscatului. In deceniul al nouălea al secolului
nostru, paăurea se întindea doar pe 2,6 - 3,4 %, scăzând în decurs de un deceniu la 2,4%, deci la
jumătate din suprafaţa acoperită în vremurile preistorice.
In România, suprafaţa de uscat a fost acoperită de păduri în proporţie de 70 - 80% la
începutul mileniului I î.Hr., ajungându-se astăzi sub 27%, ceea ce reprezintă mai puţin de 6 mil
ha. In comparaţie cu alte ţări (Spania, Austria, Bulgaria, etc. prezentate în tabelul 4.1.), România
este considerată o ţară slab împădurită.

Tabelul 4.1.- Suprafaţa acoperită de păduri în câteva ţări europene

Ţara Spania Austria Slovacia Iugoslavia Bulgaria Elveţia România
% 51 47 38 37 34 30  27

Pe zone geografice, în România pădurile sunt repartizate astfel: 66% în zona de munte,
24% pe dealuri şi aproximativ 10% pe câmpie. S-au identificat aproape 300 de tipuri de păduri,
conţinând 150 de tipuri de ecosisteme. De exemplu: păduri de molid, brad argintiu, amestec de
esenţă moale, fag, stejar, păduri tinere etc. Speciile de arbori mai des întâlnite în pădurile
româneşti sunt: molidul cu o reprezentare de 23%, fagul 30%, stejarul 18%, bradul 15%,
salcâmul 4%. Ele adăpostesc o mare diversitate ecologică, formată din peste 10000 specii de
animale şi insecte, 60 specii de arbori, peste 300 specii de plante etc.
Pădurile îndeplinesc pe Terra o multitudine de funcţii:
a - Participă la formarea, evoluţia şi conservarea solului, prin concentrarea în fitomasa arborilor
a unor substanţe existente în aer, apă şi roci. Din această fitomasă se formează apoi solul.
b - Favorizează înmagazinarea apei, împiedicând scurgerile la suprafaţă, viiturile şi inundaţiile. 1
ha de teren împădurit reţine în primii 50 cm de la suprafaţă, 1460 m3de apă. Se asigură şi debitul
izvoarelor. Frunzele de pe arbori şi litieră (frunzele uscate de pe sol) captează apa de precipitaţii,
evită tasarea şi erodarea solului, favorizează pătrunderea apei în sol şi reduc evaporarea.
c - Impiedică eroziunea solului şi deci colmatarea lacurilor. Se apreciază ca 50% din suprafaţa
unui bazin hidrografic trebuie acoperită cu păduri, pentru protejarea lacului.
d - Reglează umiditatea atmosferică, în special în perioadele de secetă.
e - Produc lemnul necesar în construcţii, pentru mobilă, fabricarea celulozei, hârtiei şi pentru
ardere.
f - Fauna pădurilor are valoare cinegetică şi contribuie la păstrarea echilibrelor ecologice. Flora
este diversă şi are unele întrebuinţări în alimentaţie şi medicină.
g - Purifică aerul prin consumul de dioxid de carbon şi generarea de oxigen. 1 ha de pădure
consumă anual 18 t dioxid de carbon şi produce anual 30 t de oxigen, din care consumă 13 t
pentru respiraţie, eliberând deci 17 t oxigen. S-a calculat că în România, pădurile produc anual
60 mil t 02 şi consumă 80 mil t CO2.
Pădurile reţin şi alţi poluanţi atmosferici. De exemplu 1 ha de pădure reţine complet
dioxidul de sulf existent în aer în concentraţia de 0,1 mg/m3. Praful se reţine în păduri în cantităţi
mult mai mari decât în iarbă. De exemplu se reţin 60 - 70 t praf/an.ha pădure, ceea ce reprezintă
de 6 - 7 ori mai mult decât praful reţinut de iarbă. Microbii atmosferici sunt distruşi în păduri (în
special în cele de conifere), datorită emisiilor de fitoncide - substanţe volatile secretate de plante,
care sunt active asupra bacteriilor, mucegaiurilor, insectelor etc.
h - Conservă o mare diversitate ecologică, de mare interes ştiintific.
i -Au rol sanogen, nu numai prin purificarea, dar şi prin ionizarea aerului.
Pădurile de răşinoase şi de fag sunt recunoscute ca benefice în tratamentul afecţiunilor
respiratorii şi ale tulburărilor hormonale. Se influenţeaza frecvenţa pulsului şi se crează o stare
de bună dispoziţie. Astfel se explică dezvoltarea unor noi ramuri ale medicinei ecologice:
silvoprofilaxia şi terapia.
j - Asigură protecţie climatică unor regiuni, prin reducerea vitezei vânturilor, a maximelor de
temperatură din timpul verii şi prin atragerea umiditâţii. Vestul Europei este astfel protejat de
prezenţa pădurilor din România şi Bucovina, faţă de tendinţele de deşertificare a stepelor estice.
k - Indeplinesc şi o funcţie militară, pădurile integrându-se în planurile de apărare a unor teritorii.
Pădurile au dispărut mai întâi prin defrişările masive efectuate de către om în căutarea de lemn
de foc şi de teren agricol. Astăzi poluarea afectează suprafeţe mari de teren acoperit de pădure,
contribuind la dezastrul acestora.
Poluarea acţionează atât direct, cât şi indirect, prin reducerea rezistenţei biologice a arborilor la
factorii de climă (ger, secetă etc.), la paraziţi, insecte, boli curente. Bolile forestiere apar mult
mai uşor în prezenţa unor poluanţi ca: S02, praf etc. Poluarea se resimte şi la altitudini mai înalte,
asupra pădurilor de răşinoase.
In Europa, pădurile din Boemia de nord, Bavaria, Marea Britanie, Olanda, Italia au fost
puternic afectate de S02 emis de termocentrale. In Franţa, Spania, Scandinavia ploile acide au
prezentat un efect mai distrugător decât gazele de termocentrală. S-a semnalat uscarea bradului,
molidului, stejarului, gorunului etc. pe milioane de hectare. Pagubele poluării se ridică la sume
considerabile, prin scăderea rentabilitaţii silvice, creşterea cheltuielile pentru întreţinere şi
îmbunătăţiri funciare. Numai în Germania, poluarea a produs pagube pădurilor în valoare de 40 -
70 miliarde DM.
Uniunea Europeană a stabilit un sistem de clasificare a gradului de poluare a pădurilor, în
funcţie de defolierea exprimată procentual. Gradele sunt de la 0 la 4, corespunzător unei defolieri
0 - 100%, valorile exacte fiind prezentate în tabelul 4.2.

Tabelul 4.2. Situaţia poluării pădurilor din România (% din numărul total de arbori) în perioada
1990 – 1993
Grad de defoliere Defoliere % 1990 1991 1992 1993
0 (nul) 0-10 52,0 61,6 48,8 48,2
1 (scăzut) 11-25 35,0 28,7 34,4 31,3
2 (moderat) 26-60 12,0 8,4 13,6 17,9
3 (puternic) 61-99
4 (arbori morţi) 100 1,0 1,3 3,2 2,6

România a adoptat acest sistem de clasificare al UE. Conform acestui sistem, situaţia
pădurilor româneşti prezentată în tabelul 4.2.indică o stare asemănătoare altor ţări europene, cu
condiţii similare. Efectele poluării se resimt de la an la an, observându-se scăderea procentului de
arbori neafectaţi de poluare, sau puţin afectaţi şi creşterea ponderii arborilor mediu afectaţi
(poluare de gradul al doilea).
Şi în România, cauzele degradării pădurilor sunt: industria, agricultura, poluarea
internaţională, insectele, ciupercile parazite, vântul, păşunatul, turismul, greşelile de
administrare, construcţiile hidrotehnice, etc. Zonele de pădure cele mai puternic afectate de
poluare sunt în jurul localităţilor Copşa Mică, Zlatna şi Baia Mare, centre industriale cu poluare
intensă a aerului cu S02, dar şi cu efecte sinergetice ale altor poluanţi.
O analiză a situaţiei pădurilor româneşti de foioase şi răşinoase, afectate de poluare, pune
în evidenţă faptul că pădurile de foioase sunt mult afectate de gazele de termocentrală, oxizii de
sulf şi de azot, reziduurile din industrie şi zootehnie. Pădurile de răşinoase sunt afectate mai mult
de pulberile de ciment şi var.
Pentru protecţia pădurilor, intervenţia umană se concretizează în: - reducerea poluării
atmosferice; - exploatarea raţională, ca volum lemnos şi metode de exploatare a pădurilor; -
reducerea daunelor produse la recoltarea masei lemnoase; - împădurirea unor terenuri
neproductive; - oprirea păşunatului în păduri; - creşterea rezistenţei biologice a pădurilor; -
distrugerea biologică a insectelor dăunătoare; - plantarea de esenţe rezistente la poluarea din
zonă; - efectuarea de lucrări specifice, ca: fertilizarea, ameliorări hidrologice, etc.; -
managementul ecologic; - turismul ecologic.
In zonele de câmpie se plantează pe suprafeţe reduse perdele forestiere, care au influenţe
favorabile în zonă, deoarece: - reduc viteza vântului; - reţin zăpada şi o repartizează uniform,
protejând astfel căile de comunicaţii, localităţile etc.; - reduc eroziunea prin vânt, dezvelirea
semănăturilor, antrenarea nisipurilor, evitând astfel furtunile de nisip, colmatarea localităţilor, a
canalelor de irigaţii, îmbolnăvirile; - se reduc pierderile prin scuturare prematură a culturilor; -
împiedică împrăştierea buruienilor; atenuează variaţiile termice în zonă; - crează biotopuri
favorabile faunei cinegetice.
Perdelele de protecţie de pe terenurile în pantă reduc eroziunea solului, iar cele plantate
de-a lungul cursurilor de apă reduc energia apelor şi impactul sloiurilor de gheaţă cu digurile.
Aşadar, perdelele de protecţie sunt zone de compensaţie ecologică.
Pădurile reduc considerabil distanţa de împrăştiere a poluanţilor pe sol faţă de zonele de câmpie,
fără obstacole.

Ecologia resurselor naturale

Resursele naturale reprezintă elemente materiale, energetice şi informaţionale existente în
mediul natural în afara activităţii umane, susceptibile de a fi utilizate de sistemele biologice.
Ecologia resurselor naturale este domeniul ştiintific care aprofundează modul de
utilizare a resurselor.
Resursele naturale pot fi: - inepuizabile, cum sunt apa existentă în cantităţi foarte mari pe
glob, soarele, mişcarea curenţilor de aer, precipitaţiile, energia acumulata în roci (în special în
zonele cu vulcanism), biomasa şi animalele ce se regenerează anual; - epuizabile, existente în
cantităţi limitate, în unele zone geografice şi care în timp se vor consuma. Este cazul
minereurilor de fier şi mangan pentru care se apreciază o durată posibilă de exploatare de 250 de
ani, minereurile neferoase (de Co, Zn, Ni, Al, etc.) ce pot fi exploatate încă 100 - 150 de ani, cele
de Cu şi Pb cu prognoză de 50 de ani, cărbunii cu prognoză de 150 - 300 de ani, hidrocarburile
ţiţeiul şi gazele naturale) cu prognoză de câţiva zeci de ani.
Extracţiile de zăcăminte solide, lichide şi gazoase se execută astăzi în condiţii grele, la
adâncimi mari şi foarte mari (petrolul şi la 10000 m adâncime), din zone continentale şi de pe
platformele continentale ale mărilor şi oceanelor, din centre situate la distanţe mari de
consumatori. Se extrag zăcăminte sărace şi complexe, în lipsa altor zăcăminte care s-au epuizat.
De exemplu se extrag zăcăminte cu 20 - 25% Fe, cărbuni inferiori în loc de antracit (lignit cu 65
- 75% C, cu puterea calorică de 2600 - 4000 kcal/kg, în loc de 89,5 - 96,5% C şi 7800 - 8350
kcal/kg la antracit). Se valorifică şi şisturile bituminoase, cu 600 kcal/kg puterea calorică şi
foarte mult steril.
Resursele naturale informaţionale sunt stocate sub formă de programe genetice în
organismele vii.
Resursele naturale se prelucrează în industrie şi se valorifică apoi în diferite domenii
industriale, în agricultură, transporturi şi activităţile menajere. După utilizare, indiferent de
natura lor, în mediul natural se răspândesc o serie de substanţe solide, lichide şi gazoase, care
modifică calităţile mediului, provocând perturbaţii.
De exemplu, cauciucul îmbătrânit şi degradat se aruncă la rampele de reziduuri, în care
caz este posibilă reţinerea apei în anvelope şi proliferarea ţânţarilor. In unele depozite se aplică
tăierea anvelopelor, operaţie care este însă costisitoare. Dacă se arde, cauciucul generează 27200
kJ/kg, asemănător lignitului, dar totodată se degajă mult fum cu conţinut ridicat de substanţe
mutagene.Cantităţile de cauciuc uzat aruncate anual pe tot globul sunt uriaşe. Numai în S.U.A.,
într-un an ies din uz aproximativ 240 milioane bucăţi de anvelope, ceea ce corespunde la 2,2
milioane tone.
Reziduurile solide provenite din agricultură, industrie şi oraşe au cam aceeaşi pondere în
toate ţările. Pentru exemplificare se prezintă în tabelul 4.3.situaţia din S.U.A. (6 miliarde t
reziduuri/an) şi din România (75 milioane t reziduuri/an). Din agricultură rezultă cantitatea cea
mai mare de reziduuri solide, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din cantitatea totală a
reziduurilor, după care urmează mineritul pe locul secund cu aproape 40% pondere, oraşele şi
alte domenii industriale.

Tabelul 4.3. Contribuţia diferitelor sectoare în totalul reziduurilor

solide eliminate în mediu, %.
Ţara Agricultură Minerit Alte Oraşe Servicii
industrii
S.U.A. 50,3 39 6,4 3,1 1,2
România 51-54 40 - 8-9 -

Din industrie pot rezulta şi reziduuri periculoase, pentru care nu se mai pot stabili alte
utilizări. Numai industria chmică poate produce 79% reziduuri toxice, inflamabile, cu grad mare
de risc pentru oameni şi mediu, rafinăriile de ţiţei 7%, metalurgia 2%, restul de 12% revenind
altor industrii.
 Din marile aglomerări urbane rezultă cantităţi uriaşe de reziduuri solide (gunoaie). In
acestea predomină substanţele organice, aproximativ 50%, restul fiind materiale plastice, hârtie,
metale, sticlă.

Pentru protejarea resurselor naturale şi totodată pentru protejarea mediului inconjurător,

omenirea dispune de mai multe soluţii, ca de exemplu:
1. Economisirea acestor resurse, în condiţii de creştere economică. Acest lucru este
posibil prin: - utilizarea de tehnologii cu randamente de valorificare a resurselor mai mari, cu
consumuri specifice de materii prime, materiale, combustibil şi energie reduse; în transporturi,
perfecţionarea motoarelor pentru reducerea consumului de carburant; eliminarea pierderilor de
orice natură, din instalaţiile industriale, transporturi, agricultură, consumul casnic, în care caz se
diminuează şi poluarea mediului; - protecţia metalelor mai eficientă contra coroziunii; - evitarea
conflictelor armate, mari consumatoare de resurse naturale şi agenţi poluanţi puternici; -
protecţia resurselor naturale contra calamităţilor naturale (precipitaţii abundente, inundaţii,
seisme, erupţii vulcanice).
2. Utilizarea înlocuitorilor de materiale naturale, de tipul maselor plastice, fibrelor optice,
materialelor ceramice ş.a. In unele situaţii, înlocuitorii de metal, lemn, roci naturale prezintă
proprietăţi net superioare celor naturale şi sunt mai ieftini. Important este că în procesul lor de
fabricaţie să nu apară produse reziduale poluante, iar după utilizare să se transforme în produşi
reutilizabili, sau biodegradabili.
3. Utilizarea în mai mare măsură a resurselor regenerabile şi a celor practic inepuizabile:
biomasa, apa, mareele, energia solară, eoliană, gravitaţia în transporturi etc.
4. Recuperarea şi reciclarea reziduurilor provenite din industrie, agricultură, transporturi
şi activităţi menajere. De exemplu, recuperarea grăsimilor, sărurilor metalice, fibrelor celulozice
din apele reziduale şi reutilizarea lor; extracţia de metale neferoase din sterile de flotaţie, zguri
metalurgice, cenuşi de termocentrală; utilizarea în agricultură a nămolurilor de la staţiile de
epurare a apelor reziduale; recuperarea metalelor, hârtiei, sticlei, maselor plastice de la marii
consumatori şi de la consumatorii individuali şi reutilizarea lor.
Anvelopele uzate se reşapează în proporţie de 44% în Europa şi de 20% în S.U.A. Tot în S.U.A.,
20% din cauciucul uzat se utilizează pentru pavarea drumurilor, iar restul de 60% se aruncă, sau
se arde.
Materialele reciclabile se şi exportă. De exemplu, Franţa exportă fier vechi, neferoase,
hârtie, cartoane, piei, mase plastice şi cauciuc uzat. Italia importă fier vechi în proportie de 40%
din consumul total de fier. Se mai exportă din ţări bogate în resurse reciclabile, către altele mai
sărace: aluminiu uzat, materiale textile, hârtie, aparate electrocasnice, televizoare, autoturisme
etc.
Recuperările sunt încă deficitare în multe ţări, deoarece sunt necesare cheltuieli pentru
colectarea, depozitarea, transportul la noua destinaţie a materialelor reciclabile, nemaivorbind de
costurile pentru recondiţionarea, sau prelucrarea lor. Germania deţine recordul de recuperare şi
reciclare a unor materiale reziduale menajere, pentru care a cheltuit în anul 1994, 3,9 bilioane
DM, respectiv 2,5 bilioane $. Tot în anul 1994, Franţa a recuperat 75% din materialele reziduale
menajere, pentru care a cheltuit 75 milioane $, iar Anglia - 58% din ambalajele industriale şi
casnice.
In S.U.A. se reciclează metal (miniuzinele reprezentând în 1995 35%, faţă de numai 5%
în anii '60), subansamble din industria automobilelor, hârtie de ambalaje, etc. Guvernul cumpără
hârtie uzată pentru ambalaje şi ziare, existând standarde ce reglementează conţinutul minim de
hârtie reciclată în producţia de hârtie de ziar. Totodată s-au îmbunătăţit tehnologiile de obţinerea
hârtiei albe din deşeuri. Implicaţiile sociale defavorabile, respectiv reducerea locurilor de muncă
în exploatarea forestieră se compensează prin creşterea locurilor de muncă în procesul de
fabricaţie a hârtiei.

5. Integrarea în natură a deşeurilor nerecuperabile din industrie, conţinând material solid

steril asigură totodată fixarea lor, evită poluarea atmosferică, a apelor, solurilor şi degradarea
peisajului. Pentru aceste considerente, depozitele se tasează şi se acoperă cu 10 - 15 cm de sol şi
iarbă (lucernă, trifoi, iarbă de gazon). In altă variantă se utilizează geomembrane
nebiodegradabile, sau biodegradabile.
Geomembranele nebiodegradabile sunt materiale utilizate pentru impermeabilizarea
depozitelor de deşeuri industriale, sau casnice, a unor iazuri, canale de irigaţii, sau a altor lucrări
hidrotehnice. Cele biodegradabile pot fi confecţionate din iută, împiedică spulberarea haldei,
ajută la reţinerea apei şi devin suport de ancorare a unor plante.

6. Prelucrarea deşeurilor nereciclabile din oraşe. O problemă dificilă a marilor

aglomerări urbane o constituie deşeurile solide (gunoaiele), pentru a cărei rezolvare, ţările aplică
diferite tehnici: - depozitarea; - incinerarea; - compostarea. Din aceste deşeuri se pot
recupera metale, preponderent cele feroase, înainte de incinerare, sau compostare. Ponderea
acestor tehnici este diferită în diferite ţări. In S.U.A. se depozitează aproximativ 79,2% din
gunoaie, 20,3% se incinerează şi doar 0,5% se compostează. In Germania se depozitează 78%,
2% se compostează iar restul se incinerează. In Olanda 65% se depozitează, 15% se
compostează, restul mergând la incinerare.
Depozitarea gunoaielor trebuie efectuată conform prevederilor legale, pe suprafeţe
amenajate în acest scop. Rampele ecologice de depozitare se amenajează pe teren neutilizabil în
agricultură, sunt căptuşite la bază cu material plastic, apoi material textil.Gunoiul se tasează şi se
acoperă cu argilă, având posibilitatea să fermenteze, cu degajare de biogaz. Biogazul se captează
prin conducte. In final, zona se împădureşte. O astfel de rampă s-a dat în exploatare la Constanţa
şi conţine 12 alveole taluzate, cu zid de 3 m, acoperind 33 ha de teren.
Compostarea presupune fermentaţia gunoiului însămânţat cu bacterii adecvate, în
recipienţi închişi. Se formează biogaz, ce se utilizează la încălzirea recipienţilor. După
fermentaţie, reziduul se depozitează, sau se administrează ca îngrăşământ agricol, în cazul lipsei
ionilor de metale grele şi a unor substanţe toxice.
Incinerarea deşeurilor menajere urbane se realizează cu aer, sau aer îmbogăţit în oxigen.
In prealabil se recuperează fierul conţinut, utilizând un separator electromagnetic. O astfel de
instalaţie utilizează fie cuptoare rotative, orizontale, fie cuptoare verticale. In Bucureşti, Iaşi,
Constanţa, Craiova şi Timişoara funcţioneaza instalaţii brevetate în România, care funcţioneaza
după următorul flux tehnologic:
gunoi 7 Descarcare  7 Depozitare  7 Separare manuală de Al, sticlă  7 Separare
electromagnetică de fier  7 Uscare  7 Incinerare  7 cenuşă.
Faza de incinerare decurge astfel: din buncărul de deşeuri, gunoiul cade într-o cameră de uscare
în trepte, de unde printr-un alimentator hidraulic ajunge în cuptorul vertical de incinerare. In
cuptor ,gunoiul arde în cădere verticală pe elementele basculante, cu un aport iniţial de căldură
dat de gazele de ardere, rezultate din arderea păcurii. Deşeurile trec apoi de punctul de
autoaprindere şi încep să ardă singure, transformându-se în cenuşă. Cenuşa se răceşte prin
insuflare de aer şi cade într-o remorcă de cenuşă.
 Gazele de ardere se purifică într-o baterie de cicloane, se răcesc cu apă şi apoi cu aer într-
un sistem de schimbătoare de căldură. Se obţine apă caldă pentru necesităţi urbane şi aer cald
utilizat la uscare şi la ardere. Inainte de evacuarea în atmosferă, gazele suferă o ultimă purificare,
într-un hidrociclon.