Sunteți pe pagina 1din 2

Principala preocupare a fermierilor in aceasta perioada o reprezinta pregatirea

terenului pentru cultura urmatoare. Cea mai simpla metoda de distrugere a


resturilor vegetale consta in arderea miristilor, solutie preferata de unii
fermieri, desi bunele conditii agricole si de mediu (GAEC) pentru accesarea
subventiilor stipuleaza ca nu trebuie arse miristile si resturile vegetale
rezultate dupa recoltarea culturilor. In ultimele zile a fost raportat un val de
incendii de vegetatie uscata generat de utilizarea focului deschis in spatii
deschise in scopul igienizarii terenurilor.

Avantajele incendierii resturilor vegetale sunt: Eliberarea rapida a terenului si


fara costuri suplimentare; Distrugerea rezervei de agenti patogeni prezenti in
stratul superficial al solului (diferite forme de rezistenta a principalelor
micoze, diferite specii de insecte ce ierneaza in sol); Distrugerea rezervei de
seminte de buruieni prezente pe sol.

Cu toate acestea, prin arderea miristilor si a resturilor vegetale (cereale


paioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de
floarea soarelui, rapita, inclusiv iarba ramasa dupa cosirea pajistilor etc.)
distrugeti materia organica din sol si poluati atmosfera.

Conform 'Ghidului pentru agricultorii care solicita plati pe suprafata privind


respectarea bunelor conditii agricole si de mediu' (GAEC) nu trebuie sa ardeti
miristile si/sau resturile vegetale rezultate dupa recoltarea culturilor.

Daca nu respectati aceasta conditie, vi se vor aplica reduceri si excluderi la suma


totala de plata, conform modului de aplicare a sanctiunilor pentru nerespectarea
GAEC.

Intre Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Garda Nationala de Mediu si


Agentia de Plati Interventii pentru Agricultura exista un schimb de informatii
privind actiunile de monitorizare a modului de respectare de catre fermieri a
bunelor conditii agricole si de mediu referitoare la arderea miristilor si a
resturilor vegetale pe terenul arabil si la arderea pajistilor permanente.

Monitorizarea in sistem integrat urmareste cresterea eficientei actiunilor de


control privind respectarea de catre fermierii care solicita sprijin financiar din
fonduri europene si nationale a bunelor conditii agricole si de mediu referitoare
la arderea miristilor si a resturilor vegetale pe teren arabil si la arderea
pajistilor, protejarea mediului impotriva poluarii si prevenirea incendiilor.

Pentru identificarea corecta a locatiei unde a avut loc arderea vegetatiei uscate
de pe miristi sau pasuni APIA utilizeaza o aplicatie care genereaza informatii
colectate prin satelit. Prin intermediul acestei tehnici de ultima generatie poate
fi identificat cu usurinta si proprietarul terenului pe care s-a produs arderea.

Alte dezavantaje ale arderii miristilor si resturilor vegetale includ:

Distrugerea resturilor vegetale prin ardere vor incetini procesele bio-chimice la


nivelul solului;
Odata cu distrugerea patogenilor se vor distruge si micro/macro organismele
indispensabile vietii solului;
Pierderea aproape completa a rezervei de ingrasamant organic pe care resturile
vegetale o aduc solului;
Posibilitatea incendierii parcelelor aflate in vecinatate;
Distrugerea faunei prezente in zona.
Daca totusi alegeti utilizarea focului pentru igienizare, trebuie sa respectati
urmatoarele reguli de prevenire a producerii incendiilor:

Arderea miristii, vegetatiei uscate si a resturilor vegetale se executa numai dupa


obtinerea permisului de lucru cu focul. Emiterea permisului se face prin grija
primarului de catre seful serviciului voluntar pentru situatii de urgenta sau
persoana desemnata in acest sens.
In perioadele de canicula si seceta prelungita arderea miristii, vegetatiei uscate
si a resturilor vegetale este interzisa.
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deseurilor si a altor materiale
combustibile, fara obtinerea permisului de lucru cu foc si fara luarea masurilor
pentru impiedicarea propagarii focului la vecinatati, se sanctioneaza
contraventional cu amenzi cuprinse intre 1000 — 2500 de lei.

Arderea vegetatiei uscate si a resturilor vegetale se executa cu respectarea


urmatoarelor prevederi generale:

Arderea se va realiza numai pe timp de zi, in conditii meteorologice fara vant;


La arderea miristilor se are in vedere:
parcelarea miristii in suprafete de maximum 10 ha, prin fasii arate;
izolarea zonei de ardere fata de cai de comunicatie, constructii, culturi agricole
vecine, instalatii, fond forestier, prin executarea de fasii arate;
asigurarea, pana la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere si stingere
a eventualelor incendii;
asigurarea pentru suprafete de ardere mai mici de 5 ha a substantelor si
mijloacelor de stingere necesare, iar in cazul suprafetelor de ardere mai mari de 5
ha, a unui plug, a unei cisterne cu apa, a mijloacelor de tractare si a
personalului de deservire;
La arderea vegetatiei uscate si a resturilor vegetale se are in vedere:
executarea arderii in zone care sa nu permita propagarea focului la fondul
forestier/constructii si sa nu afecteze retelele electrice, de comunicatii,
conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri
materiale combustibile;
curatarea de vegetatie a suprafetei din jurul fiecarei gramezi pe o distanta de 5
m;
supravegherea permanenta a arderii;
stingerea totala a focului inainte de parasirea locului arderii;
Primarii sunt obligati sa aduca la cunostinta cetatenilor prevederile generale si
specifice ce trebuie sa fie respectate cand executa arderi de miristi, vegetatie
uscata si resturi vegetale si, totodata, sa urmareasca aplicarea acestora.

S-ar putea să vă placă și