Sunteți pe pagina 1din 1

Spectacol Caritabil organizat de ASCOR Iași

ASCOR Iași va fi gazda unui nou Spectacol Caritabil ce se va desfășura pe 14


noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la Sala „Mihai Eminescu", din cadrul Grand Hotel
Traian Iași. În completarea obiectivului de a oferi un cadru în care participanții la spectacol să
se bucure de frumusețile tradiției și folclorului românesc, principalul scop al acestui spectacol
este de a aduce zâmbete, în perioada Nașterii Domnului, pe chipurile copiilor internați la
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași.
În cadrul acestui eveniment, se va lansa cea de-a treia ediție a Campaniei Caritabile
„Moș Crăciun la copiii din spitale”, campanie prin intermediul căreia ne propunem să
achiziționăm 700 de ursuleți de pluș, care vor fi dăruiți de către Moș Crăciun, copiilor din
instituția sanitară menționată.
Acest spectacol va reuni artiști îndrăgiți ai muzicii tradiționale românești: Ilie Caraș,
Adrian Olaru, Simona Mazăre, Florentina Vezătiu, Cristinel Iordăchioaie, Robert Damian,
Petruta Bădeliță, Simona Andreea Donos și Petronela Popa. Toți artiștii ne vor cânta și
încânta prin prezența lor benevolă la acest eveniment, pentru a inspira o generație de studenți
și nu numai, să păstreze tradițiile frumoase ale României și să fie alături de copii care îl
așteaptă pe Moș Crăciun.
Sunteți invitați cu toții să contribuiți la îndeplinirea acestui scop. Pentru a veni în
întâmpinarea persoanelor care nu locuiesc în zona teritorială a județului Iași, dar care își
doresc să fie alături de noi în îndeplinirea scopului acestei campanii, ASCOR Iași pune la
dispoziție următorul cont bancar în care se pot face donații pentru a susține cauza, cu
mențiunea „Ursuleț”: RO61 BRDE 240SV 952 3528 2400
Pentru mai multe detalii puteți lua legătura cu Gabrel-Andrei Timofte, coordonatorul
proiectului la numărul de telefon: 0784 178 643 sau puteți lăsa un mesaj pe e-mailul:
contact@ascoriasi.ro

Vă așteptăm alături de noi!

S-ar putea să vă placă și