Sunteți pe pagina 1din 6

Anul 2, Nr.

1; 6 pagini ianuarie - februarie 2004

Securitatea comunitară în atenţia Dorim sa mulţumim celor care


sectorului privat ne-au oferit sprijin în acest
demers, dupa cum urmează:
Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară, cu sprijinul a 10 firme din Iaşi, a
dăruit cadouri de Crăciun la peste 200 de copii din Iaşi. Eforturile întregii echipe
 Domnului Tănase
au adus bucurie, căldură şi speranţă în sufletele unor copii pentru care greul
Florin şi întregului
vieţii a început mult prea curând.
colectiv din cadrul
Direcţiei Poliţiei de
Frontieră Iaşi
Atât echipa din cadrul Departamentului de Protecţie a Copilului, cât şi echipa din  Doamnei Oproiu
cadrul Departamentului de Iniţiative Comunitare pentru Securitatea Copiilor şi Iustina de la firma SC
Tinerilor au realizat în luna decembrie 2003 o acţiune de colectare de fonduri. SHATTER Iaşi
Deşi tipul de beneficiari şi modul în care fondurile au ajuns la aceştia a fost  Domnului Director
diferit, intenţiile echipei Centrului de Mediere şi Securitate Comunitară au fost Foszto M. Arpad de la
aceleaşi: să aducă bucurie în casele oamenilor şi lumină în ochii copiilor. Fundaţia Link
Romania Moldavia
Fondurile obţinute de Departamentul de Protecţie a Copilului au fost destinate  Domnului Felix Dudzic
sprijinirii copiilor şi familiilor aflate în asistare. În urma colectei efectuate, un de la SC Brunni
numar estimativ de 30 de familii (respectiv 70 de copii) aflate în atenţia (Royal Brinkers)
departamentului au fost sprijinite cu ocazia sarbatorilor de Craciun.  Domnului Egidiu
Condac de la
Departamentul de Iniţiative Comunitare pentru Securitatea Copiilor şi Tinerilor a Organizaţia Caritas
organizat cu ocazia sărbătorilor de iarnă Festivalul de Teatru “Poveştile lui Iaşi
Crăciun”. Pe data de 12, 13 şi 14 decembrie 2003 pe scena Şcolii Petru Poni au  Domnului avocat
urcat 160 de copii-actori din cadrul cluburilor de teatru educaţional din comunele Gheorghe Dinu
Miroslava, Mogoşeşti, Holboca, Larga Jijia, Horleşti şi Aronenu. Pe tot parcursul  Editura Polirom
festivalului, în sala de sport a şcolii Petru Poni a putut fi vizitată o expoziţie de  S.C. Alisan S.A.
fotografie care a reflectat momentele deosebite din timpul derulării programului E  Asociaţia
dreptul meu. Prin bunăvoinţa sponsorilor toţi copiii au primit cadouri care Alături de Voi
conţineau rechizite, jucării şi dulciuri.  Civitan Club
Continuare in pagina 2
 Asociaţia Alternative
Sociale

Mulţumim pentru gestul lor


ÎN ACEST NUMĂR: deosebit conducerii şi elevilor
din liceele:
 Colegiul “Costache
1 Securitatea comunitar ă în atenţia sectorului privat Negruzzi”
 Liceul
2 Vremea bilan ţului în cadrul coaliţiei
“Mihai Eminescu”
3 Final de proiect Ro-Mediere  Liceul
“Anghel Saligny”
4 Calendarul evenimentelor CMSC  Liceul de Informatică
“Gr. Moisil”

1
Continuare din pagina 1
Câţi bani îţi trebuie să faci un Crăciun cu emoţii la Iaşi
copil fericit?
Pentru 160 de copii din sate din jurul Iaşului anul 2003
Povestea fiecărei familii aflate in asistarea a reprezentat un moment de răscruce în viaţa lor.
Departamentului de Protecţie a Copilului este tragică. Pentru foarte mulţi dintre ei acesta este anul în care li
Nimeni nu poate ierarhiza durerea unor copii pentru s-a împlinit un vis: acela de a fi actor.
că, în definitiv, COPILĂRIA NU AR TREBUI SĂ
DOARĂ. În ianuarie 2003, când a început proiectul “E dreptul
meu…” (finanţat de Fondul Român de Dezvoltare
Maria, Mihai şi Ionuţ locuiesc cu tatăl lor într-un fost Socială), nimeni nu putea să prevadă ce se va
bloc de nefamilişti de la marginea Iaşului, acum întâmpla de fapt. Ideea părea simplă: 6 cluburi de
dezafectat. Nici unul dintre copii nu are mai mult de opt teatru educaţional în 6 sate din jurul Iaşului în care
ani, iar mama lor i-a abandonat. Tatăl lor nu vrea să îi copiii învaţă să joace teatru îndrumaţi de profesori,
instituţionalizeze, dar muncile sporadice pe care le actori profesionişti şi voluntari CMSC. După jumătate
obţine “la negru” nu îi aduc venituri suficiente să îi de an de pregătiri primul mare succes al acestei idei a
întreţină. Singura sursă de venit stabilă pentru 4 fost primul Festivalul de Teatru Rural la Iaşi. Emoţiile
oameni sunt cele trei alocaţii care însumează 730 000 au fost atunci imense atât pentru organizatori, cât şi
de lei. pentru copiii care urcau pentru prima dată pe scenă.
Viaţa lor este cu atât mai grea cu cât imobilul în care În această iarnă, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, un al
locuiesc nu este racordat la sursa de apă, canalizare, doilea fesival de teatru – “Sărbătorile lui Crăciun” – a
gaz sau electricitate. Este greu de conceput cum în marcat un an de proiect. La şcoala Petru Poni au fost
aceste condiţii, Maria, elevă în clasa a doua, are trei zile încărcate de emoţie: emoţiile copiilor care
rezultate foarte bune la şcoală. doreau ca piesele lor să iasă bine şi să fie apreciate,
Când frigul a devenit de nesuportat, tatăl copiilor s-a emoţiile organizatorilor care au făcut eforturi deosebite
decis să ne ceară ajutorul: trecuse mai bine de o lună să poată dărui cadouri acestor copii – şi au reuşit cu
de când copiii nu serviseră nici o masă caldă, şi nu sprijinul unor inimoşi sponsori –, emoţiile voluntarilor şi
mai făcuseră baie. « Doar o sobă mică de am avea… a actorilor care aveau grijă ca toţi “copiii lor” să se
ne-am descurca cumva… » simtă bine şi să se distreze.
În luna decembrie domnul avocat Gheorghe Dinu a “Am avut marele privilegiu să particip la ambele
donat Centrului de Mediere şi Securitate Comunitară festivaluri dintr-o postură cumva diferită: eu nu lucram
suma de un milion de lei pentru a fi folosită în interesul direct cu copiii la sate, dar participam la festival ca şi
clienţilor. Cererea unui tată disperat si generozitatea voluntar. Pentru mine a fost clar că de la festivalul din
unui om s-au întâlnit într-un moment prielnic. vară şi până la cel din iarnă copiii au evoluat
A fost cumparată o sobă micuţă, aşa cum visaseră. La extraordinar. Nu numai în privinţa performanţelor
care am adaugat burlanele aferente pentru a fi actoriceşti, dar copiii păreau în iarnă mai dornici de
funcţională. Nu ne-au mai rămas prea mulţi bani, din joacă, mai deschişi şi mult mai entuzuiaşti şi mai siguri
donaţie, dar cu sprijinul altor sponsori am pregătit şi un pe ceea ce fac.”(Tina Roman-voluntar al CMSC)
pachet consistent de dulciuri, alimente şi rechizite care Fiecare piesă de teatru prezentată în cadrul “Poveştilor
să bucure copiii. Poate ca niciodată o sobă n-a adus de Crăciun” a fost rezultatul muncii în echipă, echipă
atâta lumină şi căldură ca în acest Crăciun! formată din voluntari, actori profesionişti, profesori, dar
Câţi bani îţi trebuie să faci un copil fericit? mai ales copii. “Era foarte interesant să îi vezi pe
fiecare cum îşi ajutau colegii aşa cum puteau şi cum
Notă: Cazurile aflate în asistenţa Departamentului de Protecţie a fiecare se străduia să facă cât mai bine ceea ce avea
Copilului sunt confidenţiale. De aceea numele care apar în acest
articol sunt fictive. de făcut atât pe scenă cât şi înafara piesei”(Tina
Departamentul de Protecţia Copilului derulează un Roman).
proiect partenerial împreună cu Asociaţia Alternative Prin aceste festivaluri CMSC a dorit să promoveze un
Sociale prin care se oferă servicii de asistare psiho- model sustenabil care poate fi replicat la nivelul
socială copiilor ce sunt în risc de a fi instituţionalizaţi ca comunităţilor rurale ca serviciu de petrecere a timpului
urmare a abuzurilor suferite în familie precum şi a celor liber, în spiritul respectării drepturilor fundamentale ale
instituţionalizaţi. Proiectul este finanţat de USAID şi se copilului: dreptul la joacă şi dreptul la educaţie.
va finaliza în luna septembrie 2004. Alături de În anul 2004, cel puţin 4 noi cluburi de Dramă
sprijinirea familiilor, proiectul se adresează comunităţii Educaţională vor fi oferite copiilor din mediul rural.
ieşene şi specialiştilor din acest domeniu. Viitorul se apropie cu paşi mărunţi.
Detalii: Nicoleta Arhire, narhire@cmsc.ro Detalii: Diana Mandache, dmandache@cmsc.ro

2
3
conştientizare necesităţii şi avantajelor oferite de
Final de proiect metodele alternative de soluţionare a conflictelor,
RO-MEDIERE având ca element de bază videoclipul “Ciobanii” care
a fost transmis pe 5 canale TV, fiind vizionat de cel
puţin două milioane de persoane.
Pe parcursul anului 2003 Centrul de Mediere şi
Securitate Comunitară a implementat proiectul Detalii: Corneliu Loghin, cloghin@cmsc.ro
Ro-Mediere cu finanţarea USAID-World Learning în
cadrul proiectului RASP (Parteneriatul Româno-
American de Susţinere). Proiectul de Lege privind medierea
Scopul general al activităţilor cuprinse în acest proiect pe masa Guvernului
au fost dezvoltarea capacităţii de mediere în România
prin introducerea unor noi servicii, promovarea lor şi
introducerea unei legislaţii moderne privind medierea Proiectul de Lege privind medierea în materie civilă şi
disputelor. În cadrul acestui proiect Centrul de Mediere organizarea profesiei de mediator iniţiat de Ministerul
şi Securitate Comunitară a colaborat îndeaproape cu Justiţiei a fost adoptat de Guvern în şedinţa sa din
partenerul său din Statele Unite, Victim Offender data de 20 februarie 2004.
Mediation Association.
Guvernul a adoptat proiectul de Lege privind
Activităţile desfăşurate au avut două scopuri principale: medierea în materie civilă şi organizarea profesiei
 Realizarea în România, în regiunea de nord-vest a de mediator în Şedinţa de Guvern din data de 20
Moldovei, a unei reţele care să cuprindă trei centre februarie 2004.
de soluţionare a conflictelor având echipe de Medierea a devenit una din temele de bază a
mediatori care să lucreze în condiţii profesioniste strategiei de reformă în justiţie şi se încadrează în
pentru soluţionarea conflictelor familiale şi efortul de armonizare a legislaţiei interne cu
comunitare. reglementările internaţionale în materie.
 Consolidarea serviciilor de mediere a conflictelor Proiectul de lege defineşte medierea, ca modalitate
în România prin dezvoltarea capacităţilor de soluţionare pe cale amiabilă a conflictelor şi
organizaţiilor non-guvernamentale locale enunţă principiile fundamentale ale acestei proceduri.
specializate, o mai bună conştientizare de către Sunt reglementate dobândirea, suspendarea şi
public a necesităţii serviciilor de mediere şi încetarea calităţii de mediator, precum şi înfiinţarea
finalizarea activităţii de documentare necesar Consiliului de mediere.
elaborării propunerii legislative având ca obiect Proiectul de Lege reglementează organizarea şi
exercitarea activităţii mediatorilor, respectiv drepturile
Legea Medierii elaborată de Centrul de Mediere şi
şi îndatoririle mediatorului. Este reglementată şi
Securitate Comunitară.
procedura de mediere. Sunt prevăzute de asemenea
reguli speciale privind medierea conflictelor de familie
Modelul de mediere al Centrului de Mediere şi precum şi a conflictelor dintre consumatori şi agenţi
Securitate Comunitară a fost aplicat în trei locaţii: în economici.
Suceava - “Asociaţia Doamnelor Bucovinene”, în
Botoşani - Asociaţia Activ şi în Roman - Asociaţia La acest proiect de Lege a contribuit echipa de
Femina 2000. Pentru susţinerea activităţii acestor mediatori ai Centrului de Mediere şi Securitate
centre, au fost formaţi 24 de mediatori stagiari. Ca Comunitară prin propuneri şi amendamente. De
etapă a trainingului aceşti mediatori au participat ca asemenea CMSC are o iniţiativă legislativă proprie
asistenţi la soluţionarea a cel puţin trei cazuri de privind Legea Medierii depusă spre analizare şi
mediere. promovare la Grupurile Parlamentare ale
Mediatorii CMSC s-au specializat ca formatori, capabili Parlamentului României.
să realizeze sesiuni de training şi activităţi de Această Lege are o importanţă deosebită în
supervizare pentru formare de noi mediatori. De atingerea obiectivului propus de CMSC: înfiinţarea
asemenea mediatorii CMSC au participat la cursul unui cadru legal pentru organizarea şi funcţionarea
organizat de Victim Offender Mediation Association Medierii, ca metodă alternativă de rezolvare a
vizând medierea conflictelor apărute în cadrul relaţiilor conflictelor (metodă eficientă ce generează economie
de muncă, comerciale şi intervenţia pe cazuri în care de timp, bani şi de “stres”).
sunt implicate victime şi făptuitori.
În cadrul proiectului RO-Mediere a fost realizată o Detalii: Corneliu Loghin, cloghin@cmsc.ro
campania media la nivel naţional având ca scop

4
Teatrul Itinerant are anul  Între 1 şi 5 decembrie a avut loc o acţiune
comună de constituire a unei biblioteci în
acesta mai mulţi spectatori domeniul Soluţionării Conflictelor prin Metode
Alternative, având ca scop permanentizarea
Începând cu ianuarie 2004, Teatrul Itinerant va avea desfăşurării Modulului de Master “Medierea
spectatori din zece sate din împrejurimile Iaşului: Conflictelor”, iniţiat de Centrul de Mediere şi
Holboca, Miroslava, Mogosesti, Horlesti (Rediu), Securitate Comunitară şi organizat de Centrul
Andrieseni, Fantanele, Glavanesti, Aroneanu, Larga Regional pentru Educaţia Adulţilor, Facultatea de
Jijia, Horlesti (Voinesti). Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei ale Universităţii
“Al.I.Cuza” Iaşi.
Adolescenţii-actori (voluntari) vor prezenta piese de Detalii: Corneliu Loghin cloghin@cmsc.ro
teatru inspirate din poveşti clasice (“Scufiţa Roşie”, “Fata
babei şi fata moşului”) adaptate la necesitatea informării  Pe 2 decembrie Laura Curcudel a participat la
publicului spectator cu privire la ceea ce este abuzul, sedinţa Camerei Deputaţilor unde s-a discutat
indiferent de natura acestuia, precum şi la formele de Moţiunea iniţiată de deputata Mona Muscă
manifestare, efectele asupra copiilor şi posibilităţile de referitoare la aspectele mai sensibile ale aplicării
referire a cazurilor de abuz în momentul identificarii Legii 217/2003 cu privire la protecţia victimelor
acestora. Aceste subiecte sunt abordate şi în cadrul violenţei domestice în calitate de reprezentant al
unor work-shopuri în timpul şi după fiecare spectacol. Centrului de Mediere şi Securitate Comunitară în
Spectacolele sunt realizate de actorii Liliana Vârlan şi susţiinerea moţiunii.
Viorel Vârlan. Detalii: Laura Curcudel lcurcudel@cmsc.ro

Spectacolele fac parte din campania de informare-  La data de 11 decembrie 2003 a avut loc o
sensibilizare organizată în cadrul proiectului întâlnire a staff-ului Clinicii Legale a Centrului de
“Dezvoltarea de servicii integrate pentru protecţia Mediere şi Securitate Comunitară cu doi
victimelor violenţei domestice în mediul rural”, proiect reprezentanţi ai Legal Assistance trough Refugee
realizat de Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară Clinics (LARC): Boyan Konstantinov şi Courtney
în parteneriat cu Organizaţia Salvaţi Copiii-filiala Iaşi şi Schusheim. Întâlnirea a avut ca obiect un schimb
cu sprijinul financiar al UNIUNII EUROPENE prin de experienţă privind desfăşurarea activităţii în
programul Phare Societate Civilă 2001 – componenta clinica juridică specializată pe refugiaţi. A fost
ACCESS Social. susţinut un work-shop cu studenţii Clinicii Legale
privind legislaţia internaţională din domeniul
Să le urăm succes! refugiaţilor.
Detalii: Laura Curcudel lcurcudel@cmsc.ro
Detalii: Diana Mandache, dmandache@cmsc.ro
 Între 13 şi 15 februarie a avut loc TOT-ul la care
Pe scurt … au participat 10 mediatori profesionişti din cadrul
 Pe 23 ianuarie, Diana Muntean a participat la Centrului de Mediere şi Securitate Comunitară.
seminarul "Violenţa Domestică si efectele ei Trainingul a fost susţinut de Linda Shaw Ticehurst
sociale", organizat la Paşcani de Asociaţia Ajutaţi şi a avut ca scop elaborarea formatelor de curs
Copiii. Cu această ocazie Asociaţia Ajutaţi Copiii a pentru seminarul de informare “Înţelegerea
inaugurat un Centru de asistare a victimelor. Diana Medierii”. Ulterior mediatorii au fost facilitatori în
Muntean a avut onoarea de a fi invitată să taie cadrul a trei seminarii de “Înţelegerea Medierii” (în
panglica inaugurală. datele de 21, 25 şi 28 februarie) la care au
Detalii : Diana Muntean dmuntean@cmsc.ro participat reprezentanţi din şcolile din comuna
Andrieşeni şi reprezentanţi ai bisericii şi ai poliţiei
 Pe 19 ianuarie s-a lansat Comunicatul de Presă prin din Judeţul Iaşi. Aceste seminarii fac parte din
care se anunţa lansarea proiectului “Dezvoltarea de proiectul “Modele de securitate comunitară în
servicii integrate pentru protecţia victimelor violenţei mediul rural” dezvoltat cu fonduri DAI
domestice în mediul rural", cu sprijinul financiar al (Development Alternatives, Inc.) şi cu finanţare
UNIUNII EUROPENE prin programul Phare din partea USAID (Agenţia SUA pentru
Societate Civilă 2001 - Componenta ACCESS Dezvoltare Internaţională), fiind parte a
Social, în parteneriat cu Salvaţi Copiii, filiala Iaşi. programului GRASP (Reforma Administraţiei
Detalii: Diana Muntean demuntean@cmsc.ro Publice prin Parteneriate Durabile).
Detalii: Laura Albu, lalbu@cmsc.ro

5
CALENDAR CMSC
Info CMSC este un buletin informativ gratuit, editat
lunar de Centrul de Mediere si Securitate Comunitara
3, 4, 5 decembrie seminarul "Pregătirea (CMSC). Reproducerea partiala sau integrala a
specializată a asistentului maternal profesionist care informatiilor din acest buletin este permisa cu
primeşte în plasament un copil victimă a abuzului” mentionarea sursei.
12 decembrie Forumul local multiinstituţional Buletinul este disponibil tiparit sau in format electronic
"Servicii sociale existente la nivelul judeţului Iaşi (il puteti solicita la adresa info@cmsc.ro, sau il puteti
destinate prevenirii si intervenţiei împotriva traficului de descarca de pe site-ul nostru www.cmsc.ro).
persoane" Asteptam solicitarile si sugestiile dumneavoastra.
12, 13, 14 ianuarie Diana Muntean a participat la
workshopul "Women's leadership and Community Centrul de Mediere si Securitate Comunitara (CMSC)
development" organizat la Iasi de catre Fundatia este o organizatie neguvernamentala, independenta
ProWomen, cu expertiza BESO - UK. si non-profit, infiintata in ianuarie 2000, membra a
12, 13, 14 decembrie Festivalul de Teatru SON-Soros Open Network Romania.
“Poveştile lui Crăciun”
9, 10, 11 ianuarie Participare la seminarul Misiunea CMSC aceea de a propune si dezvolta
în cadrul Coaliţiei VD “Managementul proiectelor de modele de securitate comunitara, sisteme si
finanţare, Politici sociale şi Evaluarea programelor protocoale de colaborare multi-institutionala si servicii
sociale”, Bran, Braşov la cele mai inalte standarde, in vederea protejarii
15 ianuarie Încheierea practicii academice victimelor abuzurilor de orice tip si a persoanelor
semestrul I, anul universitar 2003-2004, cu studenţii vulnerabile, prin abordare integrata, multidisciplinara,
facultăţilor de Filosofie - secţia Asistenţă Socială, si profesionista si acordand respect fiecarei persoane.
facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii
"Al.I.Cuza" Iaşi Viziunea CMSC este de a sprijini dezvoltarea unei co-
16 ianuarie Forumul local multiinstituţional munitati careia ii pasa de siguranta cetatenilor sai si de
centrat pe tema "Educaţia parentală - premisă a a promova respectul si increderea reciproca intre
educaţiei sănătoase a copiilor” membrii si institutiile comunitatii.
19 ianuarie “Crearea si consolidarea analizei
conflictelor si a capacităţilor de soluţionare prin
introducerea mijloacelor alternative în justiţie în materie
civila si comerciala”, Bucuresti
26, 27, 28 ianuarie al cincilea seminar pe tema
abuzului, "Abuzul asupra copilului - modalităţi actuale de
prevenţie şi intervenţie”
4, 5, 6 februarie întîlnirea anuala a
Coaliţiei Naţionale a organizaţiilor non-guvernamentale
implicate în Programe privind Violenţa Împotriva Femeilor
7 februarie Seminar de informare “Liderul
grupului de suport şi grupul de suport din localitatea
locală rurală”, traineri CMSC Iasi, 700520
13,14,15 februarie seminar TOT cu mediatori Str. Moara de Foc 35, Et. 7-8
profesionişti, trainer Linda Show
21 februarie sesiune de prezentare Tel.: 0232 252 920
“Înţelegerea medierii” - cu participarea reprezentanţilor Fax: 0232 252 926
şcolilor din comuna Andrieşeni
25 februarie sesiune de prezentare www.cmsc.ro
“Înţelegerea Medierii” – cu participarea reprezentanţilor
bisericii info@cmsc.ro
27 februarie Forum “Consumul de droguri în
rîndul tinerilor - prevenţie şi intervenţie”.
28 februarie sesiune de prezentare AU CONTRIBUIT LA REALIZAREA ACESTUI
NUMĂR :
“Înţelegerea Medierii” - cu participarea reprezentaţilor
poliţiei CRISTI BOUROŞ
OUROŞ
IRINA IVAN

S-ar putea să vă placă și