TĂCEREA

Argumentarea este un demers prin care justificăm o afirmație pe care o facem,

încercând să convingem că avem dreptate. Este procesul de justificare logică a unei propoziții
pe care vrem să o susținem.
Fr. Bresson caracteriza vorbirea ca un sistem al conduitelor de comunicare
orală , cu scopul de a influența auditorul, însă deseori alegem să ne comunicăm stările
afective , îndeosebi emoțiile , fie prin diferite expresii, mimică, fie prin tăcere.
În aparență, tăcerea , e pur și simplu, lipsa cuvintelor, a vorbirii. Josh Billings
spunea că ” Tăcerea este unul dintre argumentele cel mai greu de combătut. ”
Cel mai adesea, comunicarea verbală sau prin gesturi este ” un ansamblu de
semne cu ajutorul cărora comunică între ei oamenii dintr-o societate”, în timp ce tăcerea, de
multe ori, este un dialog cu propria persoană.
O formă de tăcere se regăsește sub forma secretului, descris ca fiind o
disciplină de limbaj care se exercită în favoarea sau în detrimentul acelora care îi ignoră
existența. Tăcerea este un sentiment, ea face referire la atitudinea omului față de mediul
social înconjurător. Față de tăcere, pe unii îi încearcă un sentiment de reculegere, de fericire
calmă, în timp ce alții se sperie de ea și caută prin zgomot sau prin vorbă să se apere de frică.
Zgomotul este adesea o măsură de protecție, lucru dovedit de muzica de ambianță care este
difuzată în majoritatea spațiilor publice. Tăcerea este un fel de refugiu în afara limbajului, o
voință de a nu-și mai spune cuvântul și de a da de înțeles celuilalt acest lucru .

În sens larg, TĂCEREA este o formă de limbaj al trupului, care, în anumite

circumstanțe, poate exprima mai mult decât, în aceleași împrejurări, o pot face cuvintele sau
gesturile.
”Tăcerea este elementul în care toate lucrurile mari se formează și se adună,
pentru ca în cele din urmă să răsară împlinite și mărețe la marea lumina a vieții pe care au
s-o stăpâneasca .” – Thomas Carlyle
Se spunea adesea că ” Tăcerea este de aur, iar cuvântul este de argint ”, și cu
siguranță în unele situații ea reprezintă o soluție adecvată , dar în altele constituie un factor de
ambiguitate. Putem spune că tăcerea este o ” unealtă” și ca orice unealtă, ea nu poate fi
utilizată decât cu ajutorul inteligenței.
Asocierea dintre tăcere și înțelepciune, pare să fie la fel de veche ca și
Pământul. Biblia ne spune că : ”Mulțimea cuvintelor ne scutește de păcătuire, iar cel ce-și
ține buzele lui este un om înțelept. ” (Prov. 10,19)
Tăcerea poate semnifica atât consimțământul, cât si refuzul. Totodată
neliniștește și în alte moduri. Ea ne lasă singuri cu propria persoană, conștiință, cu îndoielile
și remușcările noastre. Tăcerea se deschide ție însuți, te învață sa asculți o lume care nu e
aceea a sunetului, ci a cântecului interior, a farmecului, te face să-ți vorbești fără ocol și să te
cutremuri in fața grandorii pline de răspundere a vieții tale.
În singurătate și in tăcere omul se cunoaște pe sine și lumea întreagă; cunoaște
în adâncime, în esență, nu în întindere, în aparențe, cum se întâmplă obișnuit.
Tăcerea a fost adesea privită ca un instrument în vederea succesului : ”Tăcerea
are glasurile ei de înțelepciune : ascult-o ! ” – Nicolae Iorga