Scripcari Ionut Andrei

ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE PENTRU EDUCAŢIE, ŞTIINŢĂ ŞI CULTURĂ

Motto: „Dat fiind că războaiele iau naştere în mintea oamenilor, în însăşi mintea
oamenilor trebuie clădită apărarea păcii” – preambulul Actului Constitutiv al UNESCO

1.Fondare
UNESCO (United Nations Educational,
Scientific and Cultural Organisation) este una
dintre agenţiile specializate ale Organizaţiei
Naţiunilor Unite, înfiinţată în noiembrie 1946,
după ratificarea Convenţiei pentru crearea
acestei organizaţii de către 20 din cele 44 de
state care au luat parte la Conferinţa de la
Londra din 1945, dedicată elaborării Constituţiei
UNESCO. În preambulul Convenţiei se
precizează că UNESCO a fost creată plecând de
la ideea că divergenţele dintre popoare provoacă
suspiciuni şi neîncredere, iar acestea pot
conduce la război, care poate fi prevenit printr-o
largă răspândire a educaţiei şi culturii în lume, în
spiritul dreptăţii, al libertăţii şi al păcii.
Încercări de cooperare internaţională în domeniul cultural şi educativ, în scopul unei mai
bune înţelegeri între naţiuni au existat încă dinaintea izbucnirii primului război mondial. Prima
tentativă în acest sens aparţine Belgiei, care, în 1913, a luat iniţiativa convocării unei conferinţe
interguvernamentale asupra educaţiei şi a pregătit un proiect de statut al unei viitoare
„Organizaţii Internaţionale a Educaţiei”, însă izbucnirea primului război mondial a împiedicat
ţinerea reuniunii. În consecinţă, în anul 1921, în cadrul Societăţii Naţiunilor (precursoarea ONU),
s-a creat ca organism consultativ al acesteia, Comisia de Cooperare Intelectuală, ale cărei lucrări
au fost sprijinite de Institutul Internaţional de Cooperare Intelectuală, înfiinţat de guvernul
francez şi având sediul la Paris. Acest institut a funcţionat sub egida Societăţii Naţiunilor până la
cel de-al doilea război mondial.
După înfiinţarea ONU (24 octombrie 1945), naţiunile fondatoare au considerat că o pace
Scripcari Ionut Andrei

durabilă nu se poate baza numai pe acorduri economice şi politice între guverne ci trebuie să
includă sprijinul „unanim, trainic şi sincer al popoarelor lumii” . Pacea trebuia, prin urmare,
întemeiată „pe baza solidarităţii intelectuale şi morale a omenirii”
În timpul celui de-al doilea război mondial, şefii guvernelor din ţările europene care se
confruntau cu Germania nazistă şi cu aliaţii săi s-au întâlnit în Marea Britanie la Conferinţa
pentru Educaţie a Ministerelor Aliate (Conference of Allied Ministers of Education - CAME).
Războiul s-a terminat şi acele ţări, odată cu restabilirea păcii, au cautat metode şi mijloace de
reconstrucţie a sistemelor economice, convenind că o importanţă majoră în acest sens o are şi
educaţia. Astfel s-a decis că sistemul mondial de educaţie trebuie supus unei analize severe
pentru a găsi metodele necesare care să ducă la implementarea şi dezvoltarea sa în toate statele
lumii. Destul de repede proiectul a prins momentul de a se manifesta şi curând a căpătat vocaţie
universală. Noi guverne, inclusiv al SUA, au decis să li se alăture . La propunerea CAME, s-a
convocat la Londra o Conferinţă a Naţiunilor Unite pentru constituirea unei organizaţii culturale
şi educaţionale (educational and cultural organisation – ECO) între 1-16 noiembrie 1945.
Războiul tocmai se terminase când a fost deschisă conferinţa. Aceasta a adus împreună
reprezentanţii a 44 de ţări. Îndrumaţi de Franţa şi Marea Britanie, două ţări greu încercate de
război, delegaţii au decis să creeze o organizaţie care să promoveze o cultură a păcii autentică. În
ochii lor, această nouă organizaţie trebuia să restabilească solidaritatea morală şi intelectuală a
omenirii şi, astfel, să fie prevenită izbucnirea unui alt război mondial. La sfârşitul acestei
conferinţe, 37 de ţări din cele 44 au fondat UNESCO. Constituţia UNESCO, semnată în data de
16 noiembrie 1945, a intrat în vigoare la 4 noiembrie 1946, după ratificarea ei de către 20 de ţări:
Australia, Brazilia, Canada, China, Cehoslovacia, Danemarca, Republica Dominicană, Egipt,
Franţa, Grecia, India, Liban, Mexic, Noua Zeelandă, Norvegia, Arabia Saudită, Africa de Sud,
Turcia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii .
Prima Conferinţă Generală a UNESCO a fost ţinută la Paris în perioada 19 noiembrie –
10 decembrie 1946, cu participarea reprezentanţilor a 30 de guverne, cu drept de vot. Făcând
parte din familia ONU, noua organizaţie îi împărtăşeşte idealurile şi ţelurile: apărarea păcii şi
securităţii, a dreptăţii şi drepturilor omului, promovarea progresului economic şi social şi al unui
standard de viaţă mai ridicat. Menţine cooperarea cu celelalte Programe, Fonduri şi Agenţii
specializate ONU prin diverse mijloace, aşa cum este menţionat în artiolul XI al Constituţiei:
“UNESCO may cooperate with other specialized intergovernmental organizations and
agencies whose interests and activities are related to its purposes.”
3. Constituția UNESCO
Constituția adoptată în Conferința de la Londra din noiembrie 1945 și aplicată începând
cu 4 noiembrie 1946, a fost adoptată de cele 20 de state fondatoare (Regatul Unit, Noua
Zeelandă, Arabia Saudită, Africa de Sud, Australia, India, Mexic, Franța, Republica Dominicană,
Turcia, Egipt, Norvegia, Canada, China, Danemarca, Statele Unite ale Americii, Cehoslovacia,
Brazilia, Liban și Grecia). Constituția UNESCO subliniază misiunea organizației, care este de a
contribui la pace și securitate prin promovarea colaborării între națiuni prin educație, știință și
cultură. De asemenea:
- stabileste structura și funcțiile organizației, inclusiv Conferința Generală, Consiliul Executiv și
Secretariatul.
Scripcari Ionut Andrei

- definește principiile organizației, inclusiv promovarea drepturilor omului, egalitatea națiunilor

și demnitatea și valoarea persoanei umane. Aceste principii servesc drept fundament pentru toate
activitățile și programele UNESCO, inclusiv activitatea sa în educație, știință și cultură.
- stabilește structura financiară a organizației, inclusiv bugetul ordinar și contribuțiile voluntare
din partea statelor membre.
- stabilește, de asemenea, procedurile pentru admiterea noilor state membre și suspendarea sau
retragerea calității de membru.
UNESCO are 191 de state membre (octombrie 2003) și 6 state asociate (România este
membră UNESCO din 27 iulie 1956) si a fost inființată cu scopul de a contribui la pacea și
securitatea în lume prin promovarea colaborării între națiuni prin educație, știință, cultură și
comunicare. Acesta își propune să construiască înțelegerea interculturală, să protejeze moștenirea
culturală și naturală și să sprijine dezvoltarea durabilă. Organizația implementează programe și
proiecte în domenii precum educație, științe naturale, științe sociale, cultură și tehnologii ale
informației și comunicațiilor.

3. Activitati
Activitățile UNESCO sunt centrate în jurul a cinci domenii principale: educație, științe
naturale, științe sociale și umane, cultură și comunicare și informare. Iată o scurtă prezentare a
activităților din fiecare zonă:
Educație: UNESCO se angajează să promoveze educația de calitate pentru toți și lucrează
pentru a aborda provocările și oportunitățile educaționale din întreaga lume. Aceasta include
inițiative de îmbunătățire a accesului la educație, de promovare a educației pentru dezvoltare
durabilă, de sprijinire a formării cadrelor didactice și a dezvoltării profesionale, de promovare a
alfabetizării și a învățării adulților și de a promova cercetarea și inovarea în domeniul educației.
Științe ale naturii: UNESCO lucrează pentru a promova cunoștințele și înțelegerea
științifice prin programul său de științe naturale. Aceasta include inițiative de promovare a
cercetării științifice, de sprijinire a dezvoltării științei și tehnologiei, de a promova transferul de
cunoștințe științifice și de a aborda provocările de mediu și de durabilitate.
Științe sociale și umane: UNESCO este dedicată promovării științelor sociale și umane ca
instrument pentru pace și dezvoltare. Aceasta include inițiative de promovare a cercetării și
cunoștințelor în științele sociale, pentru a sprijini dezvoltarea de politici și programe care
promovează drepturile omului, pacea și dezvoltarea socială și pentru a promova participarea
tuturor grupurilor din societate la producerea și diseminarea cunoștințelor.
Cultura: UNESCO lucrează pentru a păstra și proteja moștenirea culturală și diversitatea
și pentru a promova dialogul și cooperarea interculturală. Aceasta include inițiative pentru
protejarea și conservarea siturilor din Patrimoniul Mondial, pentru a sprijini protejarea
patrimoniului cultural imaterial, pentru a promova pluralismul și diversitatea culturală și pentru a
stimula schimbul și înțelegerea interculturală.
Comunicare și informare: UNESCO se angajează să promoveze libertatea de exprimare și
accesul la informație ca fundație pentru democrație și dezvoltare umană. Aceasta include
inițiative pentru a promova libertatea de exprimare și libertatea mass-media, pentru a sprijini
dezvoltarea mass-media independente și pluraliste, pentru a promova utilizarea tehnologiilor
informației și comunicațiilor pentru dezvoltare și pentru a încuraja dialogul intercultural și
Scripcari Ionut Andrei

cooperarea în sectoarele media și informațional.

Aceste cinci domenii principale reprezintă domeniile cheie de interes pentru activitatea
UNESCO și sunt concepute pentru a aborda unele dintre cele mai presante provocări ale lumii și
pentru a promova pacea și securitatea prin educație, știință, cultură și comunicare.

5.Structura UNESCO
Structura UNESCO include câteva elemente cheie care sprijină misiunea și activitățile
organizației:
Adunarea generală: Conferința generală este organul suprem de conducere al UNESCO
și este compusă din reprezentanți ai tuturor statelor membre. Conferința Generală se întrunește la
fiecare doi ani pentru a stabili politicile și programele organizației și pentru a aproba bugetul.
Comitetul executiv: Consiliul executiv este responsabil de supravegherea implementării
politicilor și programelor UNESCO, precum și de furnizarea de îndrumări Secretariatului în
chestiuni de administrare și buget. Consiliul Executiv este compus din 58 de membri, aleși
pentru un mandat de patru ani de către Conferința Generală.
Secretariatul: Secretariatul este personalul permanent al UNESCO și este responsabil
pentru implementarea politicilor și programelor organizației. Secretariatul este condus de un
director general și este compus din membri ai personalului profesionist din întreaga lume.
Birouri de teren: UNESCO are o rețea de birouri de teren în întreaga lume care sprijină
implementarea programelor și inițiativelor sale la nivel local. Aceste birouri de teren sunt situate
în regiuni și țări cheie și oferă sprijin activităților UNESCO în domenii precum educația, știința,
cultura și comunicarea.
Institutii și centre: UNESCO are o serie de institute și centre specializate care își susțin
activitatea în domenii specifice, cum ar fi educație, științe naturale, științe sociale și umane,
cultură și comunicare și informare. Aceste institute și centre oferă expertiză și sprijin
programelor și inițiativelor UNESCO și ajută la promovarea cercetării și cunoștințelor în
domeniile lor respective.
Această structură este concepută pentru a se asigura că UNESCO este capabilă să își
îndeplinească eficient misiunea și activitățile, să promoveze colaborarea și coordonarea între
diferitele sale elemente și să asigure responsabilitatea și transparența operațiunilor sale.

6.Resurse Financiare
UNESCO se bazează pe o varietate de resurse financiare pentru a-și susține activitățile și
programele. Aceste resurse includ:
Bugetul obișnuit: Bugetul obișnuit este principala sursă de finanțare pentru UNESCO și
este furnizat de statele membre pe bază voluntară. Bugetul obișnuit este utilizat pentru a sprijini
activitățile și programele de bază ale organizației, cum ar fi educația, științele naturii, științele
sociale și umane, cultura și comunicarea și informarea.
Fonduri extrabugetare: Pe lângă bugetul obișnuit, UNESCO primește și finanțare de la o
varietate de alte surse, cum ar fi fundații, organizații internaționale și guverne. Aceste fonduri
extrabugetare sunt utilizate pentru a sprijini proiecte și inițiative specifice care nu intră în
domeniul de aplicare al bugetului ordinar.
Contribuții voluntare: UNESCO primește, de asemenea, contribuții voluntare din partea
Scripcari Ionut Andrei

statelor membre, a persoanelor private și a organizațiilor pentru a-și susține programele și

inițiativele. Aceste contribuții sunt folosite pentru a sprijini proiecte și inițiative specifice, cum ar
fi protecția patrimoniului cultural, promovarea educației și promovarea cercetării științifice.
Resursele financiare ale UNESCO sunt gestionate și administrate de Secretariat și sunt
supuse supravegherii Conferinței Generale și a Consiliului Executiv. Organizația se angajează să
respecte transparența și responsabilitatea în utilizarea resurselor sale financiare și publică un
raport anual care oferă informații detaliate despre operațiunile sale financiare.
Mărimea Bugetului Regular este determinată de Conferința Generală, care ține cont de
nevoile și prioritățile organizației, precum și de resursele financiare disponibile de la statele
membre. Organizația se străduiește să se asigure că finanțarea sa este adecvată și previzibilă
pentru a-și susține programele și inițiativele și pentru a-și avansa misiunea de a promova pacea și
securitatea prin educație, știință, cultură și comunicare.
7. Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO
Comisia Naţională a României pentru UNESCO este organismul naţional din România
care reprezintă interesele şi priorităţile ţării în cadrul UNESCO. Comisia este responsabilă de
promovarea și sprijinirea activităților și programelor UNESCO în România, precum și de
asigurarea faptului că punctele de vedere și perspectivele țării sunt luate în considerare în
formularea politicilor și inițiativelor UNESCO.
Comisia este formată din reprezentanți ai guvernului, ai societății civile, ai mediului
academic și ai altor părți interesate cheie și servește ca o legătură între UNESCO și poporul
României. Este responsabil pentru implementarea programelor și inițiativelor UNESCO în
România, cum ar fi cele legate de educație, cultură, știință și comunicare, precum și pentru
creșterea gradului de conștientizare cu privire la activitatea organizației și misiunea acesteia.
Comisia joacă un rol cheie în promovarea cooperării și colaborării între România și alte
state membre UNESCO, precum și între România și alte organizații și agenții internaționale. De
asemenea, servește ca platformă pentru schimbul de informații, cunoștințe și bune practici legate
de activitatea UNESCO și impactul acesteia asupra României.
Comisia Națională a României pentru UNESCO este un partener important al
organizației și ajută la asigurarea faptului că programele și inițiativele sale sunt implementate
eficient și că misiunea sa este avansată în România și în întreaga lume.