UNESCO

de Riad Noura

Organizția Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură

(United Nations Education, Science and Culture Organization) este o
agentie specializată ordonată de Organizația Națiuniilor Unite (O.N.U).
Scopul său este de a contribui la pace si securitate promovând
colaborarea internațională prin educație, știința și cultură pentru
adâncinare respectului universal pentru dreptate, respectarea legii și
drepturile omului împreuna cu libertatea fundamentală proclamată în
Cartea Organizației Națiuniilor Unite. Aceasta este moștenitorul
Comisia Internațională de Cooperare Intelectuală Societații Națiuniilor.
UNESCO are 195 state membre și 9 membrii asociați. Cele mai
multe dintre birourile sale de teren sunt "cluster" birouri care acoperă
trei sau mai multe țări.; oficiile naționale și regionale, de asemenea,
există.
Organizația își atinge obiectivele prin 5 programe majore:
educația, științe naturale, științe social/umane, cultură și
comunicare/informare. Proiectele sponsorizate de UNESCO includ
programe de tehnologicare si formare a cadrelor dicactice, programe
stiințifice internaționale; promovarea independenței mass-media și
libertații presei; proiecte de istorie regionale și culturale; promovarea
diversității culturale; traducerii litaraturii universală; acorduri de
cooperare internațională pentru a asigurarea patrimoniului cultural și
natural pe plan mondial și pentru pastrarea drepturiilor omului.
Scopul UNESCO este "de a contribui la construirea păcii,
eradicarea sărăciei, dezvoltarea durabilă și dialogul intercultural prin
educație, științele, cultură, comunicare și informare". Alte priorități ale
organizației includ atingerea educație de calitate pentru toți și
învățarea continuă, abordarea provocărilor sociale și etice în curs de
dezvoltare, promovarea diversității culturale, o cultură a păcii și
construirea unor societăți inclusive prin cunoaștere de informare și
comunicare.
Încă din 1942, în timp de război, guvernele țărilor europene, care
se confruntau cu Germania nazistă și aliații săi, s-au întâlnit în UK
pentru Conferința Miniștrilor Educației Aliați (CAME). Al doilea război
mondial era pe departe pe terminate, dar aceste țări căută mijloace de
a reconstrui sistemelor lor de educație odată pace era restauraă. Foarte
repede, proiectul a luat amploare și în curând a luat pe o notă
universal. Noi guverne, inclusiv cel al Statelor Unite, decide să se
alăture.
La propunerea lui CAME, o Conferința a Națiunilor Unite pentru
înființarea unei organizații educaționale și culturale (ECO / CONF) a fost
convocat în Londra de pe 1 pe 16 noembrie 1945. Abia se terminase
războiul când s-a conferința a fost deschis. Acesta a adunat
reprezentanți ai patruzeci și patru de țări care au decis să creeze o
organizație care să întruchipeze o adevărată cultură a păcii. În ochii lor,
noua organizație trebuie să stabilească "solidaritatea intelectuală și
morală a omenirii" și, în acest fel, pentru a preveni izbucnirea unui nou
război mondial. La sfârșitul conferinței, treizeci și șapte de țări fondau
Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură. Constituția
UNESCO, semnat la 16 noiembrie 1945, a intrat în vigoare la 04
novembrie 1946 după ratificarea de către douăzeci de țări: Australia,
Brazilia, Canada, China, Cehoslovacia, Danemarca, Republica
Dominicană, Egipt, Franța, Grecia, India, Liban, Mexic , Noua Zeelandă,
Norvegia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Turcia, Marea Britanie și statele
Unite ale Americii. Prima sesiune a Conferinței Generale UNESCO, a
avut loc la Paris, de 19 noembrie la 10 decembrie 1946 cu participarea
reprezentanților din 30 de guverne cu drept de vot.
Diviziunile politice ale al doilea război mondial a marcat
componența statelor fondatoare al UNESCO. Nu a fost decât până în
1951 când Japonia și Republica Federală Germania a devenit membrii,
și Spania a fost acceptat în 1953. Alți factorimajori istorici, cum ar fi
Războiul Rece, procesul de decolonizare și dizolvarea URSS și-au lăsat
de asemenea amprenta asupra UNESCO . URSS sa alăturat UNESCO în
1954 și a fost înlocuit de Federația Rusă în 1992, alături de 12 foste
republici sovietice. Nouăsprezece state africane au devenit membri în
anii 1960.
Ca o consecință a intrării sale in ONU, Republica Populară Chineză
a fost singurul reprezentant legitim al Chinei în UNESCO încă din 1971.
Republica Democrată Germană a fost membru în 1972-1990, când s-a
alaturat Republicii Federală Germania.
Unele țări au retras din Organizație pentru motive politice la
diferite puncte în timp, dar au astăzi toate s-au alăturat UNESCO. Africa
de Sud a fost absent 1957-1994, Statele Unite ale Americii între 1985-
2003, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord 1986-1997 și
Singapore 1986 - 2007.
Romania s-a alaturat UNESCO pe data de 27 iulie 1956.
Patrimoniul Mondial UNESCO include în prezent pe lista sa 7 grupe de
monumente sau locuri din România: Delta Dunării, așezările săsești cu
biserici fortificate din Transilvania, Mănăstirea Horezu, bisericile pictate
din nordul Moldovei, Cetatea Sighișoara, bisericile de lemn din
Maramureș și fortărețele dacice din Munții Orăștiei.
Alte zone ce merită menționate ce sunt protejate de UNESCO
sunt: Parcul Național Kakadu; Mausoleul primului Înpărat Qin; Parcul
Arheologic San Agustín; Itsukushima Shinto Shrine.