UNESCO ȘI ICA, SEPARAT, ȘI ÎMPREUNĂ, PENTRU ACCESUL LA DOCUMENTE

I. SCOP ȘI METODOLOGIE
Studiul prezent își propune, prin apelarea în special la metoda de cercetare calitativă, o
analiză a inițiativelor, demersurilor și documentelor rezultate în urma acestora, a proiectelor și
colaborărilor desfășurate de două organisme cu reprezentare la nivel mondial, Organizația
Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (în continuare, UNESCO), și Consiliul
Internațional al Arhivelor (în continuare, ICA) având ca scop accesul la patrimoniul arhivistic și,
implicit, protecția acestuia deoarece, atunci când ceva cu valoare universală dispare, întreaga
omenire este privată de beneficiile pe care i le poate furniza. Printr-o abordare descriptivă, este
realizată o sinteză a activității celor două organisme în domeniul arhivelor, împreună și separat,
evidențiind totuși succesul demersurilor realizate în colaborare.
II. CONTEXT
Interesul din ce în ce mai mare pentru a da răspunsuri și soluții realiste fenomenelor din
societate a făcut și face simțită nevoia de informare. De aceea patrimoniul documentar, care
reprezintă memoria și conștiința unui popor, a unui stat, a lumii întregi, are o indubitabilă
importanță, strâns legată de actualitate.
Punctând doar că începând cu secolul al XVIII-lea, omenirea a reclamat, pe lângă drepturile
care îi consacră puteri de „autodeterminare”, și „un minimum de dezvoltare intelectuală legat de
accesul la învățământ, la cultură, la informație”1, demersul nostru se focalizează pe inițiativele
internaționale în acest domeniu după cel de-al Doilea Război Mondial, când Adunarea Generală a
Națiunilor Unite (în continuare, ONU) a readus în prim plan drepturile omului. Adoptând la 10
decembrie 1948 Declarația Universală a Drepturilor Omului2, acest organism a enunțat, printre
multitudinea de drepturi fundamentale, și dreptul la cercetare, la educație (art. 26), dreptul de a
primi și de a căuta informații și idei, dreptul de a participa la viața culturală și de a beneficia de

1
Zlătescu V.D., Moroianu Zlătescu I., 2003, Repere pentru o filosofie a dreptului omului, București: Institutul Român
pentru Drepturile Omului, p. 12.
2
Adunarea Generală a Națiunilor Unite, Declarația Universală a Drepturilor Omului (General Assembly resolution
217 A, Paris, 10 December 1948) disponibilă la: https://www.un.org/en/about-us/universal-declaration-of-human-
rights.
creațiile ei (art. 27), făcându-se în același timp un apel către toate statele membre, și toate
popoarele, în general, să încurajeze și să asigure respectul universal și efectiv al acestor drepturi 3.
O recunoaștere complexă a drepturilor culturale, „această categorie de drepturi, fără de care
atât fiinţa umană cât şi societatea în ansamblul ei ar fi private de atribute esenţiale ale existenţei şi
devenirii lor”4, o găsim în Pactul internațional relativ la drepturile economice, sociale și
culturale, adoptat la 16 decembrie 1966 de Adunarea Generală ONU și care prevede la art. 15
recunoașterea fiecăruia a dreptului: de a participa la viața culturală, de a beneficia de progresul
științific și de aplicațiile sale, de a beneficia de protecția intereselor morale și materiale care decurg
din orice producție științifică, literară sau artistică al cărui autor este.

III. UNESCO ȘI ICA

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), una din cele
16 agenții a ONU, încă de la debutul activității, și-a însușit și a elaborat măsuri în problema
protejării și accesibilizării patrimoniului cultural, problemă care se înscrie tematic în lista
drepturilor care îi revin în competență (reiterate în cadrul Primului Colocviu Internațional privind
Drepturile Omului, din noiembrie 1992, de la Laguna5, când a fost înfăptuită o reformare a
organizației).
În sectorul arhivistic, pe plan mondial, forul superior care propune bune practici în ceea ce
privește prezervarea (conservarea), dezvoltarea și folosirea arhivelor este ICA6, o organizație non-
guvernamentală înființată în anul 19487, sub tutelă UNESCO, care a înregistrat o evoluție
exponențială de-a lungul timpului, atingând astăzi peste 1400 de instituții partenere din aproape
200 de țări. Constituit inițial ca satelit al UNESCO, ICA dezvoltă în timp o activitate de sine-
stătătoare, menținându-se strânse relațiile de colaborare dintre cele două organizații, iar din 1996
UNESCO îi atribuie statutul de partener asociat.

3
Moroianu Zlătescu, I., 1993, Drepturile omului, București, Ed. André, p. 12.
4
Moroianu Zlătescu I., 2008, Drepturile omului – un sistem în evoluție, București: Institutul Român pentru Drepturile
Omului, p. 95.
5
Gisèle, H., 1993, La réforme des institutions des droits de l’homme de l’Unesco in Université de la Laguna, La
réforme des institutions internationales de protection des Droits de l’Homme, Bruxelles, pp. 169-191.
6
Înființarea ICA își are începuturile în anul 1931 când, sub protecția Ligii Națiunilor și la inițiativa Institutului pentru
Cooperare Intelectuală ia naștere Comitetul Consultativ Permanent al Arhivelor care, ulterior, cu instrumentarea
UNESCO, la 9 iunie 1948, apare ICA, organizație non guvernamentală cu competențe în materie de arhive la nivel
global.
7
https://www.ica.org/en/international-council-archives-0/ica-70-years-of-international-influence-timeline.
 Dreptul la cultură este promovat intens de UNESCO, care îl consideră fundamental
pentru crearea identității și demnității umane. În materialele explicative proprii definește drepturile
culturale, drepturi de a doua generație care deschid premisele pentru consacrarea drepturilor de a
treia generație la dezvoltare, pace, mediu sănătos8, în forma în care este redată în Declarație
privind diversitatea culturală 9, ca fiind „dreptul de a avea acces, de a participa și de a se bucura
de cultură. Acesta include drepturile individuale și ale comunităților de a cunoaște, înțelege, vizita,
folosi, păstra, schimba și dezvolta patrimoniul. Aceste drepturi culturale, împreună cu
instrumentele prin care se realizează, care implică prin coeziune, alte drepturi ale omului, cum ar
fi libertatea de exprimare, dreptul la informare, dreptul la educație, dau conținut noțiunii dreptului
la cultură. Cu alte cuvinte, dreptul la cultură înseamnă dreptul de a păstra, dezvolta și a avea acces
la cultură, în toate formele ei.10 Fără contestație, respectarea acestor drepturi implică asigurarea
accesului la patrimoniul cultural și, implicit, la patrimoniul arhivistic.
Ieșind din sfera abordării la nivel general a patrimoniului cultural, acesta fiind și motivul
pentru care nu am prezentat în acest studiu tematica tuturor convențiilor și recomandărilor date
pentru protecția și accesul la acesta, trebuie spus că UNESCO a primit ca responsabilitate primară,
printre altele, să asigure dezvoltarea arhivelor. În primele două decenii de la înființare, proiectele
care implicau patrimoniul arhivistic au fost temporare, de scurtă durată și de obicei la solicitarea
expresă a statelor membre.11 În 1970, cu ajutorul ICA, UNESCO a început planificarea și
organizarea unei acțiuni de stabilire a unor ghidur privind politicile de dezvoltare a arhivelor. Din
păcate, reorganizările interne în serie și problemele financiare au împiedicat acest demers să obțină
rezultatele planificate. Abia în 1979, UNESCO a preluat ferm problema arhivelor, din nou cu
colaborarea ICA, iar rezultatul a fost unul eficient: the Records and Archives Administration
Programme (RAMP). Acest program a fost conceput pe baza a două obiective majore: promovarea
și asistența în creșterea conștientizării și înțelegerii valorii și beneficiilor practice ale arhivelor,
resurse informaționale primare.

8
Moroianu Zlătescu, I., 1997, Drepturile femeii, egalitate și parteneriat, București: Institutul Român pentru
Drepturile Omului, pp. 14-15.
9
UNESCO, Universal Declaration on Cultural Diversity (Paris, 2 November 2001), art. 5, disponibil la:
http://portal.unesco.org/en/ev.php-URL_ID=13179&URL_DO=DO_TOPIC&URL_SECTION=201.html
10
Donders, Y.M., Cultural rights in the Convention on the Diversity of Cultural Expressions: included or ignored?, 2012,
în The UNESCO Convention on the Diversity of Cultural Expressions: a tale of fragmentation of international law?,
Cambridge-Antwerp-Portland: Intersentia, pp. 165-182.
11
Walne, P., 1990, Selected guidelines for the management of records and archives: a RAMP reader for the
General Information Programme and UNISIST, Paris: Unesco, p. III (Preface).
 Esențialmente îndreptată spre protecția și accesibilizarea arhivelor este inițiativa numită
Programul Memory of the World12, inițiată în 1992, în colaborare strânsă cu ICA, cu scopul
definit de a „conserva patrimoniul documentar al umanității”, dar și de a facilita accesul gratuit la
piesele înscrise în program (de orice natură, dar care prezintă o valoare culturală excepțională de
interes universal: document, carte, manuscris, partitură muzicală, documente fotografice, sonore,
video). Din 1995 este constituită una din principalele componente ale Programului, The Memory
of the World Register13, care inventariază lista elementelor de patrimoniu, principalele criterii de
includere fiind importanța la nivel mondial și valoarea universală. Includerea documentelor în
registrul programului, este restrictivă, se face prin nominalizare iar statele membre au posibilitatea
să propună, din doi în doi ani, unul sau două documente care trebuie ulterior să treacă de analiza
organismului consultativ internațional indicat mai sus, pe baza unor criterii criterii de selecție,
caracter universal, în primul rând, alături de unicitate, autenticitate și integritate, înainte de a fi
admise14. România nu are încă înscris în Registrul Programului un fond patrimonial documentar
însă Ministerul Culturii, împreună cu Academia Română, Institutul Cultural Român de la Istanbul
și Comisia Națională a Turciei pentru UNESCO pregătesc dosarul de nominalizare a marelui
savant Dimitrie Cantemir, cu titlul Manuscripts, engravings, documents and books of Dimitrie
Cantemir in Romania and Turkey15.
Evoluția tehnologică a determinat UNESCO să conceapă, din anul 2003, o abordare
adaptată noilor condiții moderne și să profite de avantajele pe care știința le oferă: Carta pentru
conservarea patrimoniului digital16 privind arhivarea pe termen lung a patrimoniului digitalizat,
precum și a materialelor exclusiv digitale dar, cel mai important scop este acela de a păstra
documentele pentru ca publicul să le poată accesa. Încă din Preambul Cartei, se arată că UNESCO
va menține, crește și promova cunoașterea asigurând conservarea și protecția moștenirii omenirii
reprezentată de ,,cărți, piese de artă, monumente ale istoriei și științei” prin cele două mecanisme

12
UNESCO, Memory of the World Programme, diponibil la: https://en.unesco.org/programme/mow.
13
Memory of the World Register, disponibil la: https://en.unesco.org/programme/mow/register.
14
Mai multe despre Pragram și Registru în: Edmonson, R., Jordan, L., Prodan, A.C., (ed.), 2020, The UNESCO Memory
of the World Programme: Key Aspects and Recent Developments, Heritage Studies, Springer.
15
Conform datelor publicate pe site-ul oficial al Ministerului Culturii, disponibile la: http://www.cultura.ro/unesco.
16
UNESCO, Charter on the Preservation of Digital Heritage (17 October 2003) disponibil la:
https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000179529.page=2.
pe care le deține: “Information for All” (IFA) Programme17 care pune la dispoziție o platformă
de comunicare și acțiune în temă și “Memory of the World” Programme care asigură păstrarea
și accesul universal la patrimoniul documentar mondial.
În aceeași linie se încadrează UNESCO/UBC Vancouver Declaration. The Memory of the
World in the Digital Age: Digitization and Preservation18, document adoptat la Conferința
Memory of the World din Vancouver, din septembrie 2012, unde experți internaționali au căzut
de acord că se impune urgent crearea unui plan de acțiune pentru conservarea patrimoniului
documentar digital. Ulterior, în cadrul Conferinței Internaționale UNESCO de la Haga (5-6
decembrie 2013) a fost lansat oficial proiectul PERSIST și reprezintă un adevărat catalizator pentru
UNESCO în ceea ce privește implicarea în prezervarea digitală, enunțată cu un deceniu în urmă,
prin Charter on the Preservation of Digital Heritage (art. 12).
Conform obiectivelor oficiale, UNESCO a avut o contribuție determinantă în stabilirea
Agendei 2030 pentru o Dezvoltare Durabilă19, adoptată în septembrie 2015, în cadrul celei de-a
70-a sesiune a Adunării Generale ONU, cât și în formularea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă
(17 SDGs). Agenda deschide pentru UNESCO multiple căi de acțiune la nivel global, cu efecte
ulterioare la nivel regional și național, printre altele în direcția creșterii calității educației la toate
nivelurile, la asigurarea oportunităților pentru o învățare de durată, susținută, pentru orice persoană
(SDG 4), în dezvoltarea științei, tehnologiei și inovației (SDG 9), în recunoașterea rolului
accesului public la informație în asigurarea unei bune guvernări (SDG 16), în promovarea culturii
(prin patrimoniu și creativitate), în prezervarea patrimoniului cultural și natural (SDG 11), inclusiv
prin împiedicarea traficului ilicit cu bunuri culturale și recuperarea lor (SDG 16).
În toate aceste direcții, într-o mai mică măsură în cel din urmă, patrimoniul
documentar/arhivistic reprezintă o componentă care trebuie luată în considerare. Nu întâmplător,
la nici o lună de la adoptarea 2030 Agenda și a SDGs, UNESCO adoptă The Recommendation

17
The Information for All Programme (IFAP) a fost inițiat în 2001 pentru a pune la dispoziție o platformă celor care
activeaz în domeniul arhivelor, pentru a participa la discuții, la nivel internațional, și a identifica soluții unitare la
probleme comune, disponibil la: https://en.unesco.org/programme/ifap.
18
UNESCO/UBC Vancouver Declaration. The Memory of the World in the Digital Age: Digitization and Preservation
disponibil la:
http://www.unesco.org/new/fileadmin/MULTIMEDIA/HQ/CI/CI/pdf/mow/unesco_ubc_vancouver_declaration_en
.pdf.
19
United Nation 2030 Agenda for Sustainable Development disponibil la: https://sdgs.un.org/goals.
concerning the preservation of, and access to, documentary heritage including in digital form20.
Sub motto-ul: „Patrimoniul documentar înregistrază gândurile și acțiunile umane, evenimentele,
evoluția limbilor, culturii oamenilor și modul în care aceștia percep lumea”, această Recomandare
UNESCO este primul act care se referă la patrimoniul documentar în întregul său, sub toate
aspectele, de aceea poate fi considerată un summum al tuturor instrumente anterioare în domeniu.
Asigură, de asemenea, și o bază legislativă pentru programul Memory of the World.
Accesul la patrimoniul documentar, așa cum arată și titlul, ocupă un obiectiv principal
al Recomandării (dezbătut la punctele 3.1 to 3.7, 4.4, 4.7) și poate fi privit din două perspective:
una proactivă (inițiată de instituția păstrătoare) iar a doua, reactivă (inițiată de utilizatorul
documentelor)21. Pornind de la logica ideii că There is no point in preservation unless it leads to
access, instrumentul normativ susține lărgirea accesului la documente, punctează avantajele
existente în era digitală (on-line content, downloads, social media), încurajează instituțiile care
conservă arhivă să se facă vizibile, să-și îmbunătățească instrumentele de căutare, să apeleze la
noile tehnologii pentru digitalizarea materialului. Nu exclude posibilitatea ca, determinat de
anumite condiții, accesul poate fi restricționat parțial sau total însă atrage atenția că asemenea
măsuri trebuie să fie clare și de scurtă durată. Este încheiat capitolul dedicat accesului cu concluzia
că inerentul drept de acces trebuie să existe ca parte din constituția UNESCO, Declarația
Universală a Drepturilor Omului și alte instrumente. Deci, ideea asigurării accesului la
patrimoniul arhivistic se întoarce, încheindu-se în cerc, cu ideea respectării drepturilor
fundamentale ale omului
Problemei accesului la patrimoniul documentar, din perspectiva ICA, îi sunt dedicate
trei articole din Codul de etică al arhiviștilor, adoptat oficial în plenul Adunării Generale de la
Beijing, în septembrie 1996, care recomandă astfel: „Arhiviștii trebuie să asigure accesul și
înțelegerea materialului arhivistic în mod continuu” (art. 4), „să susțină accesul cât mai liber și să
adopte aceeași atitudine față de toți utilizatorii” (art. 6) și „să asigure acea balanță între libertatea
accesului și protejarea vieții private (…) în contextul legislativ potrivit” (art. 7).

20
UNESCO, The Recommendation concerning the preservation of, and access to, documentary heritage including in
digital form in Records of the General Conference (38th session, Paris, 3 – 18 November 2015), volume 1:
Resolutions United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization, pp. 163-167 disponibil la:
https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000243325.
21
Ray Edmondson, Implementation Guidelines of The Recommendation concerning the preservation of, and access
to, documentary heritage including in digital form, p. 3 disponibil la:
https://en.unesco.org/sites/default/files/2015_mow_recommendation_implementation_guidelines_en.pdf.
 Demersurile ICA au continuat și în noul secol, iar strategia acestui organism în noua eră
a prins forma Declarației Universale privind Arhivele22 adoptată în cea de-a 36 sesiune a
Conferinței Generale UNESCO din noiembrie 2011, când s-a produs o reașezare a relațiilor de
colaborare dinter ICA și UNESCO. Liniile de colaborare notabile dintre cele două organisme se
concentrează pe Strategia ICA pentru Africa, Memory of the World Programme și PERSIST
Project (la care, pe lângă cele două, se alătură și the International Federation of Library
Associations and Institutions - IFLA).
Revenind la Declarația adoptată, aceasta reprezintă cel mai explicit act în ceea ce privește
nevoia de conștientizare a importanței și rolului arhivelor într-o societate modernă de către publicul
larg și, mai ales, de către factorii de decizie care sunt singurii în măsură să determine soarta acestui
sector științifico-administrativ. Prin conjugarea eforturilor tuturor membrilor acestei categorii
socio-profesionale, documentele păstrare de instituțiile de arhivă publice (dar și de cele private)
trebuie să fie bine conservate dar, mai ales, să fie disponibile pentru folosire (…), să fie accesibile
tuturor, cu respectarea legilor aplicabile și a drepturilor persoanelor23. În cadrul acestui for,
Comitetul de bune practici și standarde a format un Grup de lucru privind accesul (din
reprezentanți ai instituțiilor de arhivă și asociații profesionale din S.U.A., Hong Kong, Lituania,
Olanda, Brazilia ș.a.) care, după doi ani de ședințe și consultări, în august 2012 a elaborat un set
de Principii ale accesului la arhive24, 10 la număr, însoțite de comentarii explicative care,
împreună constituie o declarație de practică profesională în materie de acces.
IV. ARHIVELE ÎN FOLOSUL DREPTURILOR OMULUI
Legătura accesului la arhive cu drepturile omului nu trebuie pusă în legătură doar cu
respectarea drepturilor informaționale ale persoanei, ci și din perspectiva în care accesul la
documente determină, prin informația intrinsecă pe care o conțin, deschiderea căilor de combatere
a încălcării drepturilor fundamentale, dezvăluirea adevărului și prevenirea unor viitoare abuzuri.
Astfel, experții și voluntarii din cadrul ICA și-au reunit eforturile pentru a dezbate tematica
iar rezultatele au fost concretizate într-o publicație care reunește contribuții de o diversitate

22
https://www.ica.org/en/universal-declaration-archives.
23
The Principles of Access to Archives: a Success for Transparency and Right to Information, adoptate de
reprezentanții instituțiilor de arhivă și ale asociațiilor profesionale din întreaga lume prezente la Adunarea Generală
Anuală, după o consultare prealabilă de câteva luni;
https://www.ica.org/sites/default/files/ICA_Access_principles_RO.pdf (traducere în limba română: Bogdan-Florin
Popovici).
24
Ibidem.
practică și teoretică înaltă25, cuprinzând în prefață mesajul înaltului comisar ONU pentru drepturile
omului, Michelle Bachelet. Mesajul ICA, prezent, de asemenea, în Prefața lucrării, este acela că
arhivele constituie memoria națiunilor și societăților, le conturează identitatea și sunt fundamentul
unei societăți informaționale. Punând la dispoziție dovezi ale acțiunilor și interacțiunilor umane,
arhivele sprijină administrația și stau la baza drepturilor individuale, a drepturilor la nivel de
organizație și stat. „Garantând dreptul cetățenilor de a avea acces la informațiile oficiale și de a-și
putea cunoaște istoria, arhivele constituie elemente fundamentale în ceea ce privește identitatea,
democrația, responsabilitatea și buna guvernare”26.
ICA, prin inițiativele pe care le are, își ia angajamentul să evidențieze rolul arhivelor în
ceea ce privește respectarea drepturilor omului și, mai mult, în calitatea sa de autoritate
internațională de vârf în domeniul arhivelor, să coordoneze politicile și practica în acest domeniu,
la nivel mondial.
V. UNESCO, COVID-19 ȘI DOCUMENTELE
Important în cercetarea întreprinsă a fost să vedem modul în care s-au raportat organismele
internațională la situația pandemică provocată de Covid-19. Concludente în această perspectivă
sunt cele două mesaje ale directorului general UNESCO, Audrey Azoulay, cu ocazia aniversării,
Zilei Internaționale a Accesului Universal la Informație, proclamată în cea de-a 74 sesiune a
Adunării Generalea Națiunilor Unite. Primul mesaj27, transmis la 28 sept. 2020, la prima aniversare
subliniază că, în starea de haos produsă de COVID-19, accesul la informație (cea corectă și
verificată) este mai important ca niciodată și reiterează rolul definitoriu pe care UNESCO,
împreună cu 'familia Națiunilor Unite', îl are în procesul de conștientizare a umanității că dreptul
la informație este cheia care conduce la accesul răspândit la date, informație și cunoaștere, și în
același timp, îi motivează pe cetățeni să depună eforturi pentru a-și construi un viitor mai bun. În
cuprinsul Agendei 2030 de Dezvoltare Durabilă, sub motto-ul deja consacrat Nimeni nu este lăsat
în urmă, există prevăzute îndemnuri ferme către guvernele statelor să adopte o legislație favorabilă
accesului la informație iar acolo unde aceasta există deja, să garanteze aplicarea ei. UNESCO
consideră că accesul la informație trebuie recunoscut ca o normă în dezvoltarea sustenabilă și ca o
condiție obligatorie pentru toate țările să respecte, promoveze și să asigure protecție drepturilor

25
Boel, J., Canavaggio, J.P., Quintana, A., (ed.), Archives and Human Rights, Londra, New York: Routledge, 2021.
26
Ibidem, p. XIX (Prefață).
27
Mesajul este disponibil la: https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000374375?41=null&queryId=10f2ec5a-
dbdd-4797-a850-dcf6a59d8b6d.
tuturor oamenilor. În procesul de reconstrucție și de reașezare a societății la noua normalitate
determinată de pandemie, dreptul la informație trebuie se situeze în centrul eforturilor tuturor,
pentru a asigura un viitor mai informat și rezilient.
În mesajul28 din anul următor, cu aceeași ocazie, directorul UNESCO a evidențiat din nou rolul
important al dreptului la informare, afirmând de această dată, mult mai ferm, că acesta salvează
vieți. Experiența ultimilor ani arată că în orice situație (lupta împotriva pandemiei, susținerea
dezbaterilor publice), este nevoie de informație liberă, fiabilă și independentă, ca temelie a
societăților democratice.
VI. CONCLUZII
Departe de a considera epuizată tema propusă, considerăm totuși că putem concluziona
că inițiativele și acțiunile celor două organisme internaționale, UNESCO și ICA, la nivel normativ,
teoretic și practic vin în ajutorul instituțiilor păstrătoare de patrimoniu, al factorilor decizionali
pentru a crea politici favorabile accesului la documente și nu în ultimul rând al oamenilor, ultima
verigă din circuitul arhivistic, dar cea mai importantă. Misiunea lor de a arăta că tot ceea ce se află
în păstrarea arhivelor, bibliotecilor, muzeelor etc., ca mărturie a trecutului (mai îndepărtat sau
apropiat) trebuie păstrat pentru viitor continuă cu succes deoarece, patrimoniul cultural (și, implict,
documentar) împreună cu patrimoniul natural, „patrimonii sunt concepute ca transgeneraționale;
solidaritatea care se structurează trebuie să se exercite atât între generațiile prezente, cât mai ales
între acestea și generațiile viitoare”29.

28
Mesajul este disponibil la: https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000379069?1=null&queryId=fb3095cc-
5131-4e2f-ad6d-58d3801382e7.
29
Duțu, M., Lazăr, A., Predescu, O., 2018, Protecția juridică a patrimoniului cultural și natural, București: Ed.
Academiei Române și Ed. Universul Juridic, p. 36.
BIBLIOGRAFIE:
AZOULAY, A., director general UNESCO, Mesaj de ziua Internațională a a Accesului Universal
la Informație (28 septembrie 2020), disponibil la:
https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000374375?41=null&queryId=10f2ec5a-dbdd-4797-a850-dcf6a59d8b6d.

AZOULAY, A., director general UNESCO, Mesaj de ziua Internațională a a Accesului Universal
la Informație (28 septembrie 2021), disponibil la:
https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000379069?1=null&queryId=fb3095cc-5131-4e2f-ad6d-58d3801382e7.

BOEL, J., Canavaggio, J.P., Quintana, A., (ed.), Archives and Human Rights, Londra, New York:
Routledge, 2021.
DONDERS, Y.M., 2012, Cultural rights in the Convention on the Diversity of Cultural Expressions:
included or ignored?, în The UNESCO Convention on the Diversity of Cultural Expressions: a
tale of fragmentation of international law?, Cambridge-Antwerp-Portland: Intersentia, pp. 165-
182.
DUȚU, M., Lazăr, A., Predescu, O., 2018, Protecția juridică a patrimoniului cultural și natural,
București: Ed. Academiei Române și Ed. Universul Juridic.
EDMONDSON, R., Implementation Guidelines of The Recommendation concerning the preservation
of, and access to, documentary heritage including in digital form, disponibil la:
https://en.unesco.org/sites/default/files/2015_mow_recommendation_implementation_guidelines_en
EDMONSON, R., Jordan, L., Prodan, A.C. (ed.), 2020, The UNESCO Memory of the World
Programme: Key Aspects and Recent Developments, Heritage Studies, Springer.
GISÈLE, H., 1993, La réforme des institutions des droits de l’homme de l’Unesco in Université de
la Laguna, în La réforme des institutions internationales de protection des Droits de l’Homme,
Bruxelles.
ICA, The Principles of Access to Archives: a Success for Transparency and Right to Information,
(traducere în limba română: Bogdan-Florin Popovici), disponibil la:
https://www.ica.org/sites/default/files/ICA_Access_principles_RO
ICA, The Universal Declaration on Archives, disponibil la: https://www.ica.org/en/universal-
declaration-archives.
MOROIANU ZLĂTESCU, I., 1997, Drepturile femeii, egalitate și parteneriat, București: Institutul
Român pentru Drepturile Omului.
MOROIANU ZLĂTESCU, I., 1993, Drepturile omului, București: Ed. André.
MOROIANU ZLĂTESCU I., 2008, Drepturile omului – un sistem în evoluție, București: Institutul
Român pentru Drepturile Omului.
ONU, 2030 Agenda for Sustainable Development disponibil la: https://sdgs.un.org/goals.
UNESCO, Charter on the Preservation of Digital Heritage (17 October 2003) disponibil la:
https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000179529.page=2.
UNESCO, Memory of the World Programme, diponibil la: https://en.unesco.org/programme/mow
UNESCO, Memory of the World Register, disponibil la: https://en.unesco.org/programme/mow/register.
UNESCO, Recommendation concerning the preservation of, and access to, documentary heritage
including in digital form în Records of the General Conference (38th session, Paris, 3 – 18
November 2015), vol. 1: Resolutions United Nations Educational, Scientific and Cultural
Organization, disponibil la: https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000243325.
UNESCO, Universal Declaration on Cultural Diversity (Paris, 2 November 2001), art. 5,
disponibil la: http://portal.unesco.org/en/ev.php-
URL_ID=13179&URL_DO=DO_TOPIC&URL_SECTION=201.html
UNESCO/UBC Vancouver Declaration. The Memory of the World in the Digital Age: Digitization
and Preservation disponibil la:
http://www.unesco.org/new/fileadmin/MULTIMEDIA/HQ/CI/CI/pdf/mow/unesco_ubc_vancouver_declaration_en
WALNE, P., 1990, Selected guidelines for the management of records and archives: a RAMP
reader, for the General Information Programme and UNISIST, Paris: UNESCO.
ZLĂTESCU V.D., Moroianu Zlătescu I., 2003, Repere pentru o filosofie a dreptului omului,
București: Institutul Român pentru Drepturile Omului.