SFÂNTUL VICTOR DE GLAZOV ŞI

ÎNVATATURA SA DESPRE LIBERTATEA

BISERICII
pomenit pe 19 iulie (s.v.)/1august (s.n.) (†1934)

“Preadesfranatilor! Nu stiti oare, ca

Prietenia lumii este dusmanie fata de Dumnezeu?
Cine va voi sa se faca prieten cu lumea se face vrajmas al lui
Dumnezeu.”(Iacov 4.4)

Episcopul Victor Ostrovidov a fost fiul unui cântaret bisericesc. El a intrat

in manastire de tanar si a petrecut multi ani acolo. Deasemenea, el a primit o
buna pregatire teologica si in 1912 a publicat un detaliat studiu despre “Noua
Teologie”, criticand noua moda teologica care si-a gasit expresia particulara in
cartea Mitropolitului (mai tarziu “patriarh”) Serghie Stragovorsky, “Dogma
Mantuirii” (Kazan, 1898).
Dupa Revolutia din 1917, el a fost ales episcop vicar al Diocezei Vyatka, cu
titlul de Glazov si Votkinsk, si sediul central in Vyatka. 1n 1922 a fost arestat si a
stat in inchisoare pana in 1925. cand s-a dat ‘Declaratia’ din 1927 de catre Serghie,
el a ridicat primul vocea de protest si a cerut si celorlalti sa I se alature in
separarea de Mitropolitului Serghie, ceea ce a dus la arestarea sa in lagarul de la
Solovski, unde a fost inchis intre 1928 si 1930, lucrand ca contabil-bibliotecar la o
fabrica de franghii aflata la o mila distanta fata de Kremlin. Acest lagar fusese
inainte de Revolutie manastire.

1
 Mica casa in care a trait si a lucrat era in apropierea unei paduri. In
adancul acestei paduri a savarsit in secret slujbele bisericesti alaturi de alti
membrii ai Bisericii Catacombelor.
In Solovki, in ciuda conditiilor grele de trai, Episcopul Victor si-a pastrat
optimismul si o viziune pozitiva despre viitor. Insa in anii care au urmat, acest
optimism in aparenta a disparut, dupa marturia unei personae care l-a vazut in
primavera anului 1931 in lagarul de la Mai Guba in Nordul indepartat.
El a spus “ Inaintea noastra nu e altceva decat suferinta.”. in vara aceluiasi
an a fost eliberat iar apoi deportat in lagarul de raul Onega in regiunea
Arhanghelsk, unde, potrivit catorva marturii, a luat contact cu ierarhii
catacombelor, Mitropolitul Iosif si Episcopul Damaschin.
Mai tarziu, in 1933 a fost trimis intr-un exil si mai indepartat, in Siberia,
dupa care nu s-a mai auzit nimic de el.
Dar chiar daca se stie putin despre viata si suferintele acestui nou
marturisitor, despre curajul si duhul sau care nu s-a supus compromisului, a
lasat in urma sa documente prin care acuza serghianismul ca profunda eroare/
erezie care neaga adevarata natura a Bisericii lui Hristos. (sursa.Polonia, “Noi
Martiri ai Rusiei”, vol.II, “15 intrebari” dupa copia unui manuscris.)

SCRISOARE CATRE MITROPOLITUL SERGHIE

Document, 16 decembrie 1927

Eminentei voastre,
Blandului Arhipastor,
Preacucernicului si dragului nostru Vladika

In octombrie, cu dragostea unui fiu, am avut binecuvatarea sa arat

Eminentei voastre durerea mea in legatura cu ruinarea si distrugerea Bisericii
Ortodoxe care a inceput ‘ca un principiu de administratie’.
Asa distrugere a Bisericii lui Dumnezeu este in intregime consecinta
naturala si inevitabila in care v-a plasat “Declaratia” de la 16 iulie, ‘Declaratie’
care pentru poporul smerit si cu frica de Dumnezeu si iubitor de Hristos a fost
INACCEPTABILA.
De la inceput si pana la sfarsit este plina de dureroase neadevaruri si este
o bataie de joc profund tulburatoare pentru sufletele credincioase Bisericii
Ortodoxe si impotriva credintei adevarate in Dumnezeu. Abandonarea Bisericii
lui Hristos in mainile profanatorilor este cea ami dureroasa renuntare la Singurul
nostru Mantuitor, renuntare la Insusi Domnul si Mantuitorul nostru Iisus
Hristos.

2
 Acest pacat, dupa marturia Cuvantului lui Dumnezeu, nu este mai mic
decat erezia sau schisma, ci incomparabil mai mare, deoarece arunca omul in
abisul distrugerii, conform nepieritoarelor cuvinte “ Iar cel ce se va lepada de
Mine inaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care
este in ceruri.”(Matei 10.33).
Atat cat ne-a stat in putinta, noi am vegheat asupra noastra pentru a nu ne
face partasi la acest pacat, si din acest motiv noi v-am trimis inapoi
‘Declaratia’.(ei rupsesera comuniunea cu Serghie pentru a nu fi partasi cu el la
pacat-n.tr.). Acceptarea acestei ‘Declaratii’ este echivalent cu a marturisi inaintea
lui Dumnezeu dezinteresul si indiferenta noastra fata de Preasfanta Biserica a lui
Dumnezeu, Mireasa lui Hristos.
Cu frica de dumnezeu, eu gasesc acum ca inacceptabil decretul privind
transferul meu. “Ma tem-imi scrie unul dintre ierarhi- ca mai putin decat
ascultare va fi considerate ascultarea noastra, ci mai degraba o aprobare a ceea ce
‘ei’-‘sinodul’lui Serghie- au facut.”
Daca va urmez eu nu am raspuns inaintea lui Dumnezeu pentru aceasta
obedienta/ascultare, pentru ca in esenta m-as alatura unor oameni care s-au
separate de bunavoie de Dumnezeu. Avand in vedere ce ‘Declaratia’ a produs in
practica multe lacrimi si durere, am trimis gandurile mele sub forma unei scrisori
catre prietenii care sunt inchisi aici cu mine.
Si ce va fi in viitor? Pentru viitor ma voi ruga Domnului- si nu doar eu ci
intreaga Biserica Ortodoxa deasemenea- pentru a nu se invartosa inima
dumneavostra, precum odinioara lui Faraon, ci pentru a va darui Harul
Intelegerii, pentru a vedea gravitatea pacatului pe care l-ati comus si pentru a va
pocai si indrepta.
Fie ca toate bucuriile si lacrimile si multumirile catre Dumnezeu sa se
reverse asupra sfintiei tale , ca asupra unui parinte si pastor si sef al pastorilor a
intregii Biserici Ruse.
Vrajmasul v-a pacalit si sedus a doua oara cu ideea unei organizatii
bisericesti. Dar daca o asemenea organizatie se face cu asa un prêt, daca Biserica
lui Hristos nu mai ramane o Casa a harului Dumnezeiesc, a mantuirii oamenilor,
ci se va deveni o INSTITUTIE din care Harul va pleca pe veci –dupa cum este
scris”faca-se casa lui pustie sis a nu aiba cina sa locuiasca in ea”(Fapte 1.20)-
atunci este mai bines a nu mai avem nici o organizatie.
Care este beneficial daca noi, din Biserica lui Dumnezeu si Templu al
Duhului Sfant devenim dintr-o data lipsiti de Har, in timp ce vom pastra
organizatia pentru noi?
Nu! Sa lasam intreaga lume materiala sa piara; sa fie mai important in
ochii nostrii certitudinea pierderii sufletelor care vor subscrie si vor sustine astfel
de pretexte pentru pacat.
Dar daca invartosarea inimii n-a trecut si nu mai ramane nici o speranta
de indreptare, chiar si in acel moment noi avem un cuvant pentru a ne lumina:
“Iesiti din mijlocul lor si va osebiti, zice Domnul, si de ce este necurat nu va

3
atingeti si Eu va voi primi pe voi. Si voi fi voua tata, si veti fi Mie fii si fiice,
zice Domnul Atottiitorul.”(II Corinteni 6.17-18).

Fratele intru Hristos al Eminentei voastre

Preacuviosul Arhipastor si sincer devotat
Episcop Victor

SCRISOARE CATRE PRIETENI

Document din decembrie 1927

Vedeti sa nu fiti amagiti, caci multi vor veni

in Numele Meu…Nu mergeti dupa ei.
Sf. Luca 21.8

Harul Domnului nostru Iisus Hristos sa fie cu voi cu toti!

Iubitii mei prieteni! Cu mare durere in inima va vorbesc despre o noua

inselare, prin care vrajmasul nostrum diavolul vrea sa abata sufletele crestinilor
pe o cale a pierzarii, lipsindu-I de Harul mantuirii. Iar aceasta inselare este mult
mai amrnica decat primele trei: cea a Bisericii Vii, Renovationistii si Gregorienii,
a caror nebunie a fost vizibila tuturor fara nici o dificultate. Desi nu toti pot
vedea clar ultima inselare, in special cei a caror minte si inima sunt indreptate
spre lucruri pamantesti din care cauza pot cu usurinta sa renunte la Domnul. Dar
fie ca toti sa afle, ca ultima ‘Declaratie’ din 16/29 iulie din acest an a
Mitropolitului Serghie- este o clara tradare a Adevarului. (Sf. Ioan 14.6).
Pe cine au tradat semnatarii ‘Declaratiei’ si la cine au renuntat ei? Ei au
renuntat la Prea Sfanta Biserica Ortodoxa, care este in toate pura si sfanta,
neavand nici o pata sau zbarcitura, ori altceva de acest fel (Efeseni 5.27). Ei au
supus Biserica unei judecati deschise din partea lumii; ei au ingenuncheat-o si au
sups-o batjocurii celor profani, asemeni unui faradelege, a unui criminal, pe Ea
cea Prea Curata Mireasa a lui Hristos-Adevarul si Dreptul Judecator. Ce lucru
oribil…
Sfanta Biserica pe care Hristos a castigat-o cu propriul Sau Sange (Fapte
20.28) si care este pentru noi toti casa Harului mantuirii noastre din calea
pierzarii – acum aceasta Biserica Sfanta Dumnezeiasca a lui Hristos este pusa in
slujba unor interese nu doar straine de Ea, ci complet INCOMPATIBILE cu
libertatea Sa spirituala, Dumnezeiasca. Multi crestini s-au facut de-a lungul
timpului inamici ai Crucii lui Hristos, dupa cum spune Apostolul; mintea lor s-a
abatul la lucruri pamantesti (politica), uitand ca cetatea noastra este in ceruri
(Filipeni 3:18-20), caci nu avem aici cetate statatoare, ci o cautam pe cea ce va sa
fie(Evrei 13:14).

4
 Si ce fel de unire poate sa fie intre Biserica lui Dumnezeu si autoritatile
civile, de orice fel ar fie ele, cand scopul activitatii celor din urma este exclusive
in domeniul material-economic si in timp ce in exterior aceste scopuri pot fi
morale insa sunt departe de credinta in Dumnezeu, sau chiar ostile ei. In acelasi
timp, scopurile activitatilor Bisericii sunt EXCLUSIV SPIRITUALE SI MORALE,
si prin credinta in Dumnezeu ele duc un om dincolo de granitele vietii
pamantesti pentru a dobandi Harul lui Dumnezeu si bunurile vesnice si
nepieritoare. Preadesfranatilor! Nu stiti oare, ca prietenia lumii este vrajmasie fata de
Dumnezeu? Cine deci va voi sa fie prieten cu lumea se face vrajmas lui Dumnezeu.( Sf.
Iacob 4.4).
Astfel ca, Biserica lui Hristos, prin insasi natura Sa nu poate fi niciodata o
organizatie politica, de orice fel, sau altfel INCETEAZA a mai fi Biserica lui
Hristos, Biserica lui Dumnezeu, Biserica mantuirii noastre. Si acum daca prin
‘Declaratie’ Biserica este unita cu regimul civil, aceasta nu doar o simpla
manevra externa, politica, nu doar o teribila blasfemie, ci o distrugere a Bisericii
Ortodoxe, o monstruoasa renuntare la Adevarul lui Hristos, la adevarul Bisericii,
un pacat care nu poate fi justificat in nici un fel de pastrarea unor bunuri
pamantesti sau drepturi ale Bisericii. Nu-mi spuneti mie ca in acest fel o
Administratie Centrala bisericeasca s-a format si administratii locale de
asemenea s-au format, si aparenta externa de liniste pentru Biserica s-a obtinut,
sau cum se spune in “Declaratie”-“o existenta legala a Bisericii”—toti care mai
devreme au prinsi de vrasmasul nostru diavolul si au cazut din Biserica
Ortodoxa iubeau sa spuna lucruri similare. Dar care este beneficial daca noi, fiind
numiti temple ale Dumnezeului Celui Viu (II Corinteni 4.16), am devenit
nevrednici si uraciune in fata ochilor lui Dumnezeu, in timp ce pastram pentru
noi beneficiile unei administratii externe bisericesti? Mai degraba ar fi sa nu fi
avut niciodata nici un fel de administratie, mai bines a nu fi avut nici un loc unde
sa ne plecam capetele, dupa cum se spune: “…au pribegit in piei de oaie si in piei de
capra,lipsiti, stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in
pustii, si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului.”(Evrei 11. 37-38). Dar
prin astfel nde suferinte este posibil ca sufletele Ortodocsilor sa pastreze Harul
mantuitor, pe care l-au pierdut cei care s-au lasat prinsi de vrajmasul diavol cu
asemenea pretexte exterioare. Vai lumii, din cauza smintelilor, fiindca smintelile
trebuie sa vina; fiecare suflet trebuie sa fie incercat fiindca graul trebuie separate
de neghina, chiar si de cele mai mici cantitati, intru-cat doar PUTINI sunt cei
alesi. Fie dar, prietenii mei, sa nu insultam in nici un fel Biserica lui Dumnezeu
pentru a nu fi condamanti la Judecata de Apoi.
Vedeti sa nu fiti amagiti, caci multi vor veni in Numele Meu…Nu mergeti
dupa ei .(Sf. Luca 21.8). iar Sfantul Apostol, aratand purtarea sa de grija pentru
noi spune:”Deci luati seama cu grija, cum umblati, nu ca niste neintelepti, ci ca cei
intelepti, rascumparand vremea, caci zilele sunt rele.”(Efeseni 5. 15-16).
Fie ca Domnul sa nu impietreasca inimile celor care au semnat
“Declaratia”, ci fie ca ei sa se pocaiasca sis a se intoarca si pacatul lor sa se

5
stearga. Dar daca nu se va intampla asa, sa ne pazim pe noi insine de
comuniunea cu ei, stiind ca comuniunea cu cei care au cazut din Credinta este
propria noastra renuntare la Hristos Domnul.
Prietenii mei, daca noi cu adevarat credem ca in afara Bisericii Ortodoxe
un om nu are mantuire, atunci cand adevarul Ei este pervertit, noi nu putem
ramane tacuti si indiferenti, ca si cum am fi in intuneric. Iar daca ceilalti,
majoritatea, chiar seful ierarhilor ar ramane indiferenti si chiar ar folosi
impotriva noastra interdictiile lor, nu este nimic surprinzator in asta. La urma
urmei, aceasta s-a intamplat nu foarte rar in trecut, si asa a fost si cu 4 ani in
urma iar cei care au cazut din Credinta Adevarata si-au facut sinoade si se
numesc pe ei insisi Biserica lui Dumnezeu si, prefacandu-se ingrijorati de
canoane, dau interdictii contra celor care nu se supun lor si aberatiilor lor; dar ei
fac toate acestea spre rusinea lor sis pre vesnica lor pierzare.
Dar credincios este Domnul, Care va va intari si va va pazi de cel viclean. Despre
voi, incredintati suntem in Domnul, ca cele ce va poruncim, voi le faceti si le veti face. Iar
Domnul sa indrepteze inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu sis pre rabdarea lui
Hristos! (II Tesaloniceni 3: 3-5).

Episcop Victor

O SCRISOARE CATRE PASTORI

Document din 28 februarie 1928

Voi ce voiti sa va indreptati prin lege

v-ati indepartat de Hriristos, ati cazut din Har
Galateni 5.4
SI CADEREA LOR NU A FOST UNA MICA, nici ascunsa, ci foarte mare si
evidenta pentru toti care aveau mintea lui Hristos (I Corinteni 2. 16); si s-a
descoperit prin ‘Declaratia’ din 16/29 iulie si prin distrugerea Bisericii Ortodoxe
Ce a urmat ei.
“Declaratia” lor, a celor ce au cazut in inselare este un abominabil troc ale
celor fara de prêt si care nu pot fi schimbate, adica a LIBERTATII SPIRITUALE
IN HRISTOS (Sf. Ioan 8: 36); este incercarea lor, contrar Cuvantului lui
Dumnezeu, sa uneasca cele ce nu pot fi unite: Dumnezeu si Mamona (Sf. Matei 6:
24), lumina si intunericul (II Corinteni 6: 14-18).
Apostatii (e vorba de Serghie si cei care l-au urmat, patriarhia Moscovei-
n.tr.) au transformat Biserica lui Dumnezeu, dintr-un organism purtator de Har
pentru mantuirea oamenilor din calea vesnicei pierzari, intr-o organizatie
politica, pe care ei au unit-o cu autoritatea civila in serviciul acestei lumi care
zace in cel rau (I Ioan 5:19). Cu totul altceva este loialitatea indivizilor fata de o
autoritate civila. In ultimul caz, Biserica pastreaza Libertatea ei in Hristos, iar

6
credinciosii devin marturisitori atunci cand Credinta este persecutata; pe cand in
celalalt caz Biserica devine doar o unealta obedienta in mana autoritatii civile
care o foloseste pentru realizarea idealurilor ei politice, iar marturisitorii
credintei sunt considerati dusmani ai statului.
Toate acestea noi le-am vazut in activitatea Mitropolitului Serghie, care, in
virtutea noilor sale relatii cu autoritatile civile, a uitat complet de canoanele
Bisericii Ortodoxe; si in contra lor a mutat toti episcopii marturisitori de pe
locurile lor, considerandu-I criminali politici, iar in locurile lor a adus noi
episcope care nu pot fi primiti de oameni si care nici n-au fost primiti. Nu se mai
poate vorbi la mitropolitul Serghie de apararea cerdintei, de marturisire, astfel ca
el declara public, in legatura cu “Declaratia” sa ca, orice membru al clerului care
ar indrazni sa spuna ceva, orice, in apararea Adevarului lui Dumnezeu contra
autoritatilor civile este un dusman al Bisericii Ortodoxe. Ce este asta daca nu
nebunia ce urmeaza dupa caderea din Har, dupa inselare? Fiindca, daca ar fi sa
ne luam dupa rationamentul sau, ar trebui sa consideram ca dusman al lui
Dumnezeu pe Sfantul Filip, care a indraznit odata sa zica ceva contra lui Ivan cel
Groaznic si pentru asta a fost sugrumat. Mai mult decat atat ar trebui sa
numaram intre dusmanii lui Dumnezeu pe marele Inaintemergator, care a acuzat
pe Irod pentru purtarea sa.
De aceea Sfantul Maxim Marturisitorul, cand s-a incercat prin tortura sa-l
forteze sa intre in comuniune de rugaciune cu falsul patriarh, a exclamat; “ Chiar
daca intreg universal va intra in comuniune cu Patriarhul, eu nu voi face asta!”.
Si de ce aceasta? Deoarece el s-a temut sa nu-si piarda sufletul prin comuniunea
cu patriarhul care se departase de ortodoxie, CHIAR DACA LA ACEL
MOMENT EL NU FUSESE CONDAMNAT DE NICI UN SINOD, CI DIN
CONTRA ERA APARAT DE MAJORITATEA EPISCOPILOR. Si asta fiindca
autoritatea administrativa a Bisericii, chiar si adunari sinodale din primele
veacuri, nu intotdeauna au aparat Adevarul; astfel s-a intamplat in cazul
Sfantului Atanasie cel Mare, Sfantului Vasile cel Mare, Sfantul Theodor Studitul,
Sfantul Ioan Gura de aur si a multor altora. Cum as putea eu sa raman pe mai
departe indifferent, in nesimtire? Aceasta nu poate fi. Si de aceea noi ne-am
angajat pe singura cale posibila de iesire din situatia create- calea marturisirii
Adevarului mantuirii. (dar mai intai de toate Sfantul a rupt comuniunea cu
Serghie si cei impreuna cu el- n.tr)Aceasta cele este dificila, este o cale a luptei;
dar noi nu ne bazam pe puterile noastre, ci mai degraba in Iisus, incepatorul si
plinitorul credintei (Evrei 12.2), iar lucrarea noastra nu este o saeparare de Biserica,
o rupere de Biserica, ci o aparare a Adevarului, o justificare a poruncilor
Dumnezeiesti, sau ceea ce este si mai bine, o pazire a iconomiei mantuirii
noastre.
De aceea o multitudine de Arhipastori au iesit inainte acuzandu-l pe
Serghie: Mitropoliti( Iosif, Agathanghel, Arsenius), Arhiepiscopi, Episcopi si o
multitudine de pastori care au declarat Mitropolitului Serghie ca ei nu-l mai

7
considera un povatuitor al Bisericii Ortodoxe, si de aici inainte se vor guverna
singuri, independent.
Vazandu-I pe ei, dragi prieteni si pastori, va rog sa nu va lasati furati de
fiara spirituala care s-a ridicat. De acum vom pasi cu grija. Si pacea lui Dumnezeu
care covarseste orice minte (Filipeni 4, 7) sa umple inimile voastre si mintile si sa va
indrume pe Calea lui Hristos Domnul nostru. Amin.

Episcop Victor
Testamentul Duhovnicesc al Arhiepiscopului
Antonie al Los Angelesului
sau Predania Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR)

FOTO: Vlădica Antonie al Los Angelesului, părinte duhovnicesc şi stâlp al vechii

linii a ROCOR-ului

24 noiembrie/7 decembrie 1995 Sfânta Muceniţă Ecaterina

Domnul ne-a dat să trăim într-o vreme din-cale-afară de grea, cum n-a fost
nicicând alta în istoria Bisericii Ruse. De aceea într-un testament omul vorbeşte
de lucrurile cele mai importante. Când un organism viu este pe moarte, toate
gândurile sunt aţintite asupra sforţării de a supravieţui. La fel şi noi. În vremurile
noastre de apostazie făţişă de la Dumnezeu şi Adevăr, trebuie să căutăm două
lucruri: cum să păstrăm credinţa faţă de Adevăratul Dumnezeu şi cum să ne
mântuim sufletele.

8
 1. Potrivit multor sfinte canoane, toţi aşa-zişii episcopi, arhiepiscopi şi
mitropoliţi ai Patriarhiei Moscovei, fiind agenţi KGB, sunt apostaţi de la Hristos.
Canonul Apostolic 62 îi lipseşte de rangurile ierarhice, iar dacă aceştia se
pocăiesc, ei vor fi primiţi ca mireni şi nu mai pot fi hirotoniţi. Hotărâri
asemănătoare se găsesc în numeroase rânduieli canonice (24 la număr). Din toate
acestea vedem că Dumnezeieştile Canoane nu îngăduiesc Dumnezeieştile Daruri
la apostaţi – agenţi KGB. Tot aşa mărturiseşte şi Sfântul Patriarh Mucenic Tihon în
epistolia sa prin care anatemizează puterea sovietică; fericitul mitropolit Antonie
(Hrapoviţki) face la fel când osândeşte Declaraţia mitropolitului Serghie
(Stragoroski), întocmai ca mitropolitul Anastasie (Gribanovski) în testamentul
său. Ascultaţi cuvintele Sfântului Patriarh Tihon ce ne stau înainte, rostite de
îndată după anatemizarea puterii sovietice luptătoare-de-Dumnezeu: „Vă
poruncesc, fii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, să nu vă alăturaţi în
nici un chip acestor vrăjmaşi ai omenirii.” Cuvintele sale s-au dovedit a fi
prooroceşti… Cât de groaznic au fost pedepsiţi credincioşii de către comunismul
pe care mulţi dintre ei l-au sprijinit.În scrisoarea sa către mitropolitul Serghie,
fericitul mitropolit Antonie numeşte declaraţia [lui Serghie] o trădare. Iar în acea
vreme (1927) episcopii, arhiepiscopii şi mitropoliţii Moscovei nu deveniseră încă
agenţi KGB. Scopul principal al KGB-ului era „eradicarea religiei”. Aceasta face
ca activităţile episcopilor, arhiepiscopilor şi mitropoliţilor Patriarhiei Moscovei să
fie cu mai mult mai rele decât trădarea. În testamentul său, mitropolitul
Anastasie a spus: „Cât despre Patriarhia Moscovei şi episcopii, arhiepiscopii şi
mitropoliţii ei, Biserica Rusă din Afara Graniţelor nu tebuie să aibă nici o
legătură canonică, de rugăciune, ori nici chiar simple legături de zi cu zi,
lăsându-i totodată în seama judecăţii Soborului unei viitoare Biserici Ruse
libere.” Aceste cuvinte întăresc cea dintâi şi mereu repetata osândire a Patriarhiei
Moscovei de către Biserica Rusă din Afara Graniţelor. După cum învaţă Sfântul
Apostol Pavel: „De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te”
(Tit 3:10).

2. Domnul nostru ne-a hărăzit unei mari binecuvântări: să fim mădulare ale
Sfintei Biserici Ortodoxe, căci doar aici putem dobândi mântuirea, dacă nu
pierdem vremea pregătirii noastre pentru veşnicie. Ca să nu pierdem această
vreme a mântuirii, să ne întoarcem la povăţuirile Cuvântului lui Dumnezeu, la
pildele Evangheliei, la rugăciunile şi cântările bisericeşti, ce ne învaţă că mintea
noastră este plină de nimicuri şi griji fără de folos, PE CARE NI LE DĂ
VRĂŞMAŞUL MÂNTUIRII NOASTRE.

9
 FOTO: Vlădica Antonie de Los Angeles dimpreună cu Vlădica Averchie de
Jordanville

Iară nouă, în lipsa noastră de trezvie, ne place să credem că sunt propriile noastre
gânduri nevinovate şi plăcute. Având mintea abătută de la Dumnezeu, vrăjmaşul
începe să aducă gânduri păcătoase şi dorinţe împotriva cărora ne este foarte greu
să ne împotrivim. PENTRU A IZBÂNDI ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA PĂCATULUI,
TREBUIEŞTE SĂ ÎNLOCUIM GÂNDURILE PĂCĂTOASE CU RUGĂCIUNEA
NEÎNCETATĂ A LUI IISUS. [Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-
mă pe mine păcătosul]. Toţi sfinţii au făcut aceasta pentru a ajunge la sfinţenie. Nu
există nici o altă cale. Sfinţii cei mari din vremurile vechi, ca şi Sfântul Părinte
Serafim de Sarov, Sfântul Ioann de Kronştadt, Sfântul Părinte Paisie Velicicovski
şi marii Stareţi de la Optina, toţi dau mărturie pentru aceasta. Această rugăciune
mântuieşte şi e rodnică numai dacă este făcută cu răbdare şi smerenie, nu pentru
plăcere şi slavă deşartă, ci mai degrabă pentru slobozirea de păcate şi ea cere
foarte mult timp. Domnul nostru Cel Atotmilostiv Iisus Hristos, să ne dăruiască
mântuirea veşnică pentru rugăciunile Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi
Pururea Fecioara Maria şi ale tuturor Sfinţilor! Amin.

(Semnat:)
Arhiepiscop Antonie de Los Angeles

24 noiembrie / 7 decembrie 1995 Sfânta Muceniţă Ecaterina

10
Sfantul Serafim Rose: “ASTAZI IN RUSIA, MAINE
IN AMERICA”
In cartea “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”, unul din capitole poarta titlul:
“Astazi in Rusia, maine in America”. Din el am selectat cateva fragmente care ar trebui
sa ne dea mult, foarte mult de gandit…

“Pr. Serafim avea mereu in vedere prorocia Staretului Ignatie din Harbin
(Manciuria), un parinte vazator cu duhul, care inca din anii `30 spunea: ‘Ceea ce a
inceput in Rusia se va incheia in America‘. In cuvantul rostit la Manastirea Sf.
Treime din Jordanville, Parintele Serafim a vorbit mai mult despre necazurile ce
se vor abate asupra Americii si despre pregatirea pentru ele. Dupa ce a descris
suferintele crestinilor din Rusia si din alte tari ortodoxe, a spus: “Nu vreau sa va
sperii, insa este mai bine sa constientizam faptul ca ceea ce sufera ei acum, sau
ceva asemanator, va veni probabil si aici, si cat de curand. Noi traim vremurile
de pe urma, Antihrist este aproape, iar ceea ce se petrece in Rusia si in alte tari
asemenea ei reprezinta experienta normala a vremurilor noastre. Aici, in
Occident, noi traim intr-un paradis al nebunilor, care oricand se poate pierde si,
foarte probabil, asa se va si intampla. Sa incepem dar sa ne pregatim – nu facand
stocuri de alimente sau alte lucruri, asa cum s-au apucat unii sa faca in America,
ci cu o pregatire launtrica de crestini ortodocsi“. Iata, de pilda, v-ati intrebat oare
vreodata cum ati supravietui daca ati fi aruncati in inchisoare sau intr-un lagar
de concentrare, si mai ales daca ati fi izolati in carcere de pedeapsa? Cum ati
supravietui? Ati innebuni in scurt timp, daca nu ati avea cu ce sa va ocupati
mintea. Ce oare ati putea avea in minte? Daca sunteti plini de impresii lumesti si
nu aveti nimic duhovnicesc in minte; daca traiti de pe o zi pe alta, fara a va gandi
cu seriozitate la crestinism si la Biserica, fara a constientiza ce este Ortodoxia, si
daca ati ajunge intr-o situatie de izolare intr-o celula, unde nu este nimic de facut,
nu ai unde sa te duci, nu sunt filme de vazut, ci trebuie sa stai intre patru pereti –
este putin probabil ca ati supravietui.

Pastorul protestant roman Richard Wurmbrand are o caseta foarte interesanta pe

aceasta tema. Intr-o asemenea situatie de criza, cand ni se iau toate cartile si
lucrurile exterioare de care ne sprijinim, nu mai depindem de nimic altceva decat
de ceea ce am adunat inlauntrul nostru. El spune ca nici unul dintre versetele
biblice pe care le stia nu l-au ajutat prea mult; cunoasterea abstracta a dogmelor
nu i-a fost de nici un ajutor. Important este ceea ce ai in suflet. Trebuie sa il ai pe
Hristos in sufletul tau. Daca El este acolo, atunci noi, crestinii ortodocsi, avem un
intreg program pe care putem sa-l folosim in inchisoare. Ne putem aminti de
calendarul ortodox – cand anume se tin anumiti sfinti si praznice. Nu este nevoie
sa stim tot calendarul, dar, din viata noastra de zi cu zi in Biserica, ne vom aminti
pietrele de hotar ale anului bisericesc; ne vom aduce aminte tot ceea ce am

11
inmagazinat in inimile si in mintile noastre. Ne vor ajuta toate rugaciunile si
cantarile pe care le stim pe de rost si va trebui sa le cantam in fiecare zi. Si, de
asemenea, avem oameni pentru care sa ne rugam“. Chiar si acum, sublinia parintele
Serafim, rugandu-ne pentru crestinii ortodocsi ce sufera in intreaga lume, putem
fi intr-un suflet cu ei, putem fi partasi la necazurile lor:

“Puteti inconjura globul cu mintea, luand la rand tarile si continentele, si sa va rugati

pentru cei pe care ii cunoasteti, chiar si fara a va gandi la numele lor – episcopi,
manastiri, parohii si preoti, atat rusi cat si misionari, pentru manastirile din Tara Sfanta,
pentru detinutii din Rusia, Romania si alte tari aflate sub jugul comunist, pentru
misiunile din Uganda si din alte parti ale Africii, unde este foarte greu, pentru calugarii
de la Muntele Athos. [...] Cu cat sunteti mai constienti de aceste lucruri si va rugati
pentru ele acum, cu atat mai bine va va fi atunci cand veti avea voi insiva de suferit, si cu
atat mai multe veti avea de luat cu voi in inchisoare“.

Truda parintilor de la Platina de a face cunoscuta in Occidentul liber istoria

Noilor Mucenici de sub jugul comunist era inchinata tocmai pregatirii confratilor
lor occidentali in vederea prigoanelor viitoare. Parintele Gherman scria intr-un
articol din Cuvantul Ortodox: “Avem trebuinta de Noii Mucenici spre a ne chema la o
adevarata viata duhovniceasca. Ei ating in noi un lucru atat de adanc si de esential, incat
sufletele si mintile noastre, devenite superficiale prin ‘luminarea’ modernista, de-abia
daca il mai pot intrezari; si totusi il cunoastem. Sa ne alaturam asadar ostirii lor in
marsul catre fericirea vesnica, cu hotararea de a apara Adevarul chiar si cu pretul mortii
trupului. [...] Sa ne plecam deci urechea la strigatul Noilor Mucenici!“

In 1982, parintii, ajutati de Mary Mansur, au izbutit sa adune intr-un singur

volum toate articolele din Cuvantul Ortodox despre Noii Mucenici si despre
marturisitorii contemporani aflati inca in viata. Acest volum a devenit Sfintii din
catacombele Rusiei. Parintele Serafim socotea aceasta carte ca pe un adevarat
manual pentru crestinii ortodocsi contemporani. Si chiar asa s-a si vadit a fi: un
manual despre cum sa-ti pastrezi credinta in conditii cumplite si in prigoane de
nedescris; un manual din care se vede cat se poate de limpede ca Iisus Hristos
este real si ca merita sa mori pentru El. Un compendiu de 635 de pagini, Sfintii
din catacombele Rusiei era de departe cartea originala cea mai voluminoasa pe care
Fratia o publicase pana atunci. Ea tocmai se tiparea cand Parintele Serafim a fos
doborat de chinuitoarea boala care avea sa-l rapuna; si ne intrebam daca nu va fi
fost vreo legatura intre aceste doua lucruri. Dupa ce lunga si cumplita batalie a
Parintelui Serafim cu moartea s-a sfarsit, Parintele Gherman a spus: “Parintele
Serafim a avut parte de aceasta suferinta pentru a primi slava mucenicilor”. In
conformitate cu atitudinea Parintelui Serafim, Sfintii din catacombele Rusiei era o
carte cu totul nepartinitoare in felul cum trata Biserica Rusa, slavind pildele de
sfintenie si de eroism crestin indiferent unde se gaseau. Desi acest tip de
abordare i-a determinat pe unii sa respinga sau sa ignore Sfintii din catacombele
Rusiei, asupra multora cartea a avut efectul pe care il intentionase Parintele

12
Serafim. Oamenii din Vest au auzit intr-adevar “strigatul Noilor Mucenici” si nu
au mai putut sa fie niciodata la fel. La trei ani dupa moartea Parintelui Serafim a
aparut o recenzie la Sfintii din catacombele Rusiei intr-un periodic religios
american, al carei autor marturisea:

“Cartea pe care o voi recenza [...] este o carte care m-a gasit singura. Ea mi-a schimbat
viata. Nu am pretentia ca voi putea scrie despre ea cu impartialitate. Nu o voi compara
cu alte carti despre mucenici, nici nu voi face observatii referitoare la stil sau la forma.
Cartea aceasta este, dupa parerea mea, pur si simplu mult prea importanta pentru
asemenea fleacuri. Cei ce prefera sa citeasca recenzii al caror autor pastreaza o
‘obiectivitate’ detasata si un moderat ton superior care capteaza interesul cititorului fara
a-i tulbura confortul, poate sari peste urmatoarele pagini. Iar cei ce vor sa aiba parte de o
marturie fara ocolisuri, sa citeasca inainte! Dar sa ia aminte: Cartea aceasta iti poate
tulbura pacea mintii, pentru ca vorbeste despre ‘chestiuni de viata si de moarte’ intr-un
fel care ‘ravaseste pe cei linistiti si linisteste pe cei ravasiti’. Pentru unii poate fi o
constientizare socanta – cum a fost si pentru mine – ca crestinismul este intr-adevar o
chestiune de viata si de moarte!“.

Pentru americanii ortodocsi, poate ca partea cea mai trezvitoare a acestei carti
este tocmai pagina de dedicatie. Ca un ecou al prorociei Staretului Ignatie din
Harbin, Parintele Serafim si Parintele Gherman scriau aici:

Cartea aceasta este inchinata

Mucenicilor crestini

ASTAZI IN RUSIA,

MAINE IN AMERICA

Parintele Serafim nu a speculat prea mult asupra felului in care iubitoarea de

libertate America va intra intr-o zi in epoca de prigoana anticrestina, in epoca
catacombelor. “Ceea ce a trait Rusia si alte tari va veni si aici“, spunea el. “Nu putem
spune in ce forma anume si nu trebuie sa ne isterizam pentru acest lucru“. Insa in
deceniile care s-au scurs de la moartea lui vedem ca, in timp ce oamenii din
Rusia isi redobandesc libertatile religioase, americanii si le pierd. In 1962,
rugaciunea comuna a fost alungata din scolile de stat printr-o decizie a Curtii
Supreme a Statelor Unite. Astazi, orice manifestare de credinta crestina in scoli –
ca de pilda, studiile biblice voluntare din timpul pauzei de pranz, rugaciunea la
masa, folosirea unui rozariu in autobuzele scolare, organizarea de intalniri
crestine dupa ore sau chiar tinerea unei Biblii pe banca – ar putea fi si au fost
interzise de autoritatile scolare, iar justitia le-a sprijinit si sustinut actiunile. Cei
ce alcatuiesc planurile de invatamant au mers atat de departe incat au eliminat
orice fel de mentionare a numelui lui Dumnezeu din editiile clasicilor care

13
trebuie cititi de elevi. Sa nu uitam ca aceasta se intampla exact in centrele unde se
formeaza viitoarele generatii.

Iata ce observa in 1989 Tal Brooke, un autor crestin: ‘Pentru americanii care
celebreaza libertatile religioase, ingradirea acestor libertati pare a fi ceva mult
prea indepartat – daca nu luam in seama un lucru absolut evident: sistemul
invatamantului public. Sa ne imaginam ca ceea ce se petrece intr-o scoala de stat
obisnuita din America ar cuprinde brusc intreaga natiune ca dimensiune si ca
functionare. Dintr-o data studiile biblice voluntare si rugaciunile, intrunirile
bisericesti si orice alte activitati religioase ar trebui interzise si oprite pentru
binele tuturor. Toti cei care ar dori sa se implice in astfel de activitati ar fi nevoiti
sa fuga peste granita – daca ar fi ca America sa urmeze linia uneia dintre scolile
sale de stat. Iata ceva ce ar trebui sa ne dea de gandit. Pentru o viitoare lume
largita, fara mostenirea Constitutiei Statelor Unite sau a Declaratiei Drepturilor
Omului, acelasi tip de limitari pe care le punem asupra scolilor noastre publice ar
putea parea ceva de bun simt intr-o atmosfera globalist-pluralista. Religia ar fi
total privatizata. Neindoielnic, la ora actuala sistemul nostru legislativ incearca
sa faca exact acest lucru – sa limiteze total religia la sfera privata. Multumita
organizatiei A.C.L.U. (American Civil Liberties Union – Uniunea americana pentru
libertati civile), numeroase imagini ale Nasterii Domnului care, de cand exista
aceasta tara, erau prezente fatis in parcuri publice etc., au fost eliminate, si toate
orasele din tara au fost silite sa dea jos imaginile Craciunului. [...] Intre timp, noi
salutam cu naivitate subtila disparitie a acestor libertati, spre deosebire de
imigrantii veniti din Europa de Est, care dau din cap cu ingrijorare. Ei au vazut
ce poate face un stat atotputernic’.

La ora actuala, in scolile publice finantate de stat din intreaga Rusie eliberata se
preda religia. In America secularizata, dimpotriva, oamenii se lupta in tribunale
ca sa se dea jos crucile si sa se modifice numele crestine de strazi, fiindca vederea
lor i-ar ofensa, chipurile, pe unii. Fara indoiala, ne aflam in pragul unei ciudate
rasturnari de situatie.” (Nu va suna familiar?! – nota mea). Desi Parintele Serafim
nu a facut preziceri anume privitoare la America, el a prezis caderea
comunismului ateu din Rusia, precum si ridicarea unui nou sistem globalizant
care se va cladi pe temeliile puse de comunism. Nu mai e nevoie sa spunem ca
prezicerea aceasta s-a confirmat in chip izbitor in anii care au urmat adormirii
sale si continua sa se confirme. Intr-o prelegere tinuta in luna mai a anului 1981 –
cu exact zece ani inainte de prabusirea regimului sovietic din Rusia – Parintele
Serafim spunea: “Pricina pentru care comunismul cuprinde lumea nu se
datoreaza faptului ca ar fi mai inteligent decat capitalismul sau democratiile sau
altceva similar, ci faptului ca Occidentul este intr-un vid spiritual, iar cand vidul
acesta este prezent, comunismul nu face decat sa inainteze, cucerind teritoriu
dupa teritoriu, ajungand ca in prezent sa cucereasca aproape o jumatate de lume.
Insa comunismul nu are raspunsul final, pentru ca este ceva cu totul negativ. In

14
fapt, daca ne uitam la ceea ce s-a petrecut in Rusia in ultimii zece sau douazeci de
ani, asistam la o revolta totala in ce priveste mentalitatea poporului, indreptata
impotriva intregului sistem comunist. Chiar daca dictatura este la fel de
puternica ca intotdeauna – mai ales in ultimii doi ani, cand au inceput din nou
arestarile – si chiar daca politia este foarte puternica si atotprezenta, totusi
poporul se ridica tot mai mult. Si nu se ridica la o lupta armata, ci la una in
cugete, devenind de sine statator. Ceea ce inseamna ca, mai devreme sau mai
tarziu, intreg sistemul se va prabusi. Deci comunismul nu are solutia; nu poate
cuceri lumea, aducandu-i fericirea, asa cum pretinde. Dar, in acelasi timp, el
pregateste terenul pentru un lucru foarte important ce trebuie sa se produca
inainte de sfarsitul lumii, iar acesta este guvernul mondial unic si unificat, din care
crestinismul a fost cumva dat afara. Iar pana acum comunismul a facut acest lucru
cu foarte mult succes (…)”.

Afirmatiile Parintelui Serafim despre temeiul “spiritual” al unui guvern mondial

dupa caderea comunismului si-au gasit un straniu ecou in ultimii ani la deja
mentionatul Robert Muller, fost secretar general adjunct al Natiunilor Unite.
Militand pentru asa-numita Initiativa a Religiilor Unite, infiintata in 1995 ca un
pandant “spiritual” al ONU, Muller afirma: ‘Rolul si responsabilitatea Organizatiei
Religiilor Unite si a Parlamentului Mondial al Religiilor [...] va fi nici mai mult nici mai
putin decat acela de a da omenirii o noua ideologie spirituala, planetara si cosmica,
menita sa succeada mostenirii comunismului si capitalismului’.In acelasi timp, afrma
Muller, ONU va trebui sa “actioneze viguros” impotriva “fundamentalismului
religios”. (…)

FOTO: Ierarhi pseudo-ortodocsi ai Patriarhiei de Constantinopol in Sinagoga evreiasca

de East Park, New York, 30 oct. 2009

15
 Cat a trait, Parintele Serafim a vazut un motiv de nadejde in faptul ca glasul
tarilor ortodoxe prigonite – al Noilor Mucenici, al lui Serghie Kourdakov si al lui
Alexander Soljenitin, al Parintelui Dimitrie Dudko, al Parintelui Gheorghe Calciu
si al altora – incepea sa se auda in Occident, cu un mesaj mai clar ca oricand in
epoca terorii comuniste. Impreuna cu Parintele Dimitri Dudko, el credea ca
samanta semanata de Noii Mucenici va provoca o inflorire a adevaratului
crestinism, nu numai in Rusia, ci “in orice loc care pune la inima patimirile crestinilor
rusi“. Inaintea Golgotei pe care o vedea venind asupra Americii, Parintele
Serafim vedea in acelasi timp putinta unei reinvieri a adevaratului crestinism in
patria sa – daca nu in exterior, precum in Rusia, atunci cel putin launtric, in
profunzimile sufletului american. Incheindu-si prelegerea despre “Renasterea
Ortodoxiei“, el spunea:

“Este o lege a vietii duhovnicesti care spune ca acolo unde este Golgota – adica unde
exista patimire adevarata pentru Hristos – acolo va fi si Inviere. Invierea aceasta are
loc mai intai in inimile oamenilor si nu trebuie sa ne ingrijim prea mult de forma
exterioara pe care o va lua, prin voia lui Dumnezeu. Toate semnele arata ca traim
la sfarsitul lumii si orice refacere exterioara a Sfintei Rusii pravoslavnice va fi de
scurta durata. Insa lucrul pentru care ar trebui sa ne straduim este invierea noastra
duhovniceasca launtrica, iar evenimentele din Rusia ne dau nadejde ca, in ciuda
tuturor imitatiilor si simulacrelor de crestinism si de ortodoxie de care este plina
lumea de azi, va avea loc totusi o inviere a adevaratului crestinism patimitor, nu
numai in Rusia, ci oriunde au mai ramas inimi ce nu au inghetat cu totul. Insa
trebuie sa fim gata pentru suferintele ce vor veni mai inainte.[...] Oare suntem
noi, cei din Occident, pregatiti pentru aceasta? Golgota nu este totuna cu
suferintele inevitabile prin care trecem cu totii in viata aceasta! Este ceva urias si
adanc, ce nu se poate alina luand o aspirina sau mergand la un film. Este un
lucru prin care Rusia a trecut, iar acum incearca sa ni-l comunice si noua. Sa nu
fim surzi la acest mesaj! Pentru rugaciunile tuturor Noilor Mucenici, fie ca
Dumnezeu sa ne intareasca, sa putem indura incercarile ce se vor abate asupra
noastra si sa aflam in ele invierea sufletelor noastre!”. “

Iustinian Marina
Care de altfel, într-un „Catehism Creştin Ortodox”, („Răsturnarea ultimelor rătăciri”,
de N. Scriban, pag. 36), aflăm următoarea întrebare: „Cum trebuie Creştinii Ortodocşi să
lucreze, dacă Stăpânii şi mai-marii, ar cere ceva de la dânşii, care să fie contrar Credinţei
şi în opoziţie cu Legea Dumnezeiască predanisită?

Răspuns: „În acest caz, trebuie sa li se răspundă ceea ce Sfinţii Apostoli au

răspuns principilor şi capilor iudeilor: „judecaţi înşivă dacă este drept înaintea
lui Dumnezeu, „de a ne supune mai vârtos vouă decât lui Dumnezeu? (Fap. 4,
19); şi trebuie a suferi şi a purta toate urmările acestei învăţături, pentru Credinţa

16
şi Predaniile Bisericii şi pentru a nu strica Legea lui Dumnezeu; orişice ar putea
urma, sau ar putea rezulta de acolo”.

J ustinian Marina a ramas in istorie pentru afirmatia: "Cristos este Omul Nou.
Omul Nou este omul sovietic. Prin urmare, Cristos este sovietic!"Patriarhul
Justinian a promis sa se supuna statului democrat-popular si a adus o importanta
contributie la desfiintarea Bisericii Greco-Catolice. Pentru marile sale fapte,
Facultatea de Teologie din Bucuresti ii poarta numele.

Colaborarea cu sistemul comunist

Sub conducerea patriarhului Justinian a fost iniţiată colaborarea Bisericii

Ortodoxe Române cu autoritatea comunistă. Patriarhul a promovat ideea ca
istoria merge după nişte legi date de Dumnezeu, iar una dintre aceste legi este
lupta de clasă. Scriitorul polonez, Czeslaw Milosz, laureat al premiului Nobel,
citează pe patriarhul Justinian în cartea sa Mintea captiva. [2]

"Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu

alte cuvinte acţionează aşa cum doreşte Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să
ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici
un creştin nu se poate opune ideii - crude, ce-i drept - care va crea un om nou pe
întreaga planetă. Asemenea argumente sunt adesea folosite de clerici care sunt
unelte ale Partidului. "Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin
urmare Cristos este sovietic!" a spus Justinian Marina, patriarhul României."

Scriitorul american, Christopher Hitchens este şi el de acord cu ideea că patriarhul

Justinian a fost o unealtă a sistemului comunist. Hitchens scrie in God is not Great:
"oameni ca Marina au fost fără indoială plini de ură şi patetici in acelaşi timp". [3]
Justinian Marina a ramas in istorie pentru afirmatia: "Cristos este Omul Nou. Omul
Nou este omul sovietic. Prin urmare, Cristos este sovietic!".Prin umorul fin si
batjocura indreptata spre anumite personaje, Jean Moscopol demasca puterea
comunista. Din nefericire pentru romanii acelor vreme, nu au existat mijloace ca
aceste melodii sa ajunga la ei. De-abia dupa 1989 au fost accesibile publicului
larg, insa chiar si in prezent, nu sunt promovate. Printre obiectivele sale figurau:
promovarea relaţiilor ecumenice cu Bisericile creştine etc.

Patriarhul Justinian a încetat din viaţă în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă
de 76 de ani, după o grea suferinţă şi o lungă perioadă de spitalizare. A fost
depus în mormântul pe care cu grijă şi l-a pregătit în zidul interior al Mânăstirii
Radu Vodă din Bucureşti, ctitorită de el. Pe crucea încastrată în zid, Patriarhul i-a
cerut meşterului să sape următoarea inscripţie: "M-am luptat lupta cea bună.
Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo, mă

17
aşteaptă răsplata dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept în
ziua aceea". [5]

S-au iniţiat relaţii cu Bisericile vechi orientale, prin vizite reciproce, patriarhul
vizitând: Patriarhia armeană din Ecimiadzin (1958 şi 1966), Biserica etiopiană
(1969 şi 1971), Biserica coptă (1969 şi 1971), Biserica siriană din Malabar-India
(1969). S-au iniţiat şi întreţinut relaţii cu o serie de Biserici romano-catolice
naţionale, unele vizitate de patriarhul Justinian, în fruntea unor delegaţii
sinodale: Austria (1969), Germania (1970), Belgia (1972), cu Biserica vechilor
catolici şi cu Biserica anglicană (1966).

La rândul lor, delegaţii ai tuturor acestor Biserici au vizitat pe patriarhul

Justinian şi Biserica Ortodoxă Română. Din anul 1961 Biserica Ortodoxă Română
a reintrat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi a participat la toate acţiunile
desfăşurate în cadrul mişcării ecumenice actuale: Consiliul Ecumenic al
Bisericilor, Conferinţa Bisericilor Europene etc. Profesorii si studentii acestei
facultati de teologie anti-ortodoxa trebuie sa fuga cat pot de departe de scoala ce
si l-a ales ca mentor si model de urmat pe acest dusman al lui Hristos. Altfel, cei
plamaditi in amfiteatrele acestei institutii si care cu parere de sine asteapta cu
ravna diploma ce le va atesta calitatea de adevarati supusi ai sinodalilor BOR, se
fac partasi hulelor acestui ereziarh.

Este pomenic in Liturghiile oficialilor.

Iar celor ne vor aduce argumentul ca noi nu vedem deloc partea cea buna a
pastoririi si realizarile sale cele multe, ci doar trambitam sus si tare de erezii,
adica de rasturnarea legilor lui Dumnezeu, noi le raspundem de pe acum ca nu li
se pot inlocui lui Iustinian, Teoctist si Daniel, lipsa Dreptei Credinte cu
faptele bune si realizarile marete, la norma.

Dictatura Militara in SUA

Noua lege a Apărării Naţionale îi permite preşedintelui SUA să utilizeze
armata fără consimţământul autorităţilor locale pentru a suprima orice situaţie
calificată de el drept „dezordine publică”. Acesta reprezintă un pas important în
instaurarea unei dictaturi militare şi intră în conflict cu alte legi care interzic
amestecul armatei în chestiunile civile. Urmând modelul american, şi alte ţări
(printre care şi România) şi-au creat mega-structuri militaro-poliţieneşti gata să
intervină în forţă asupra maselor.

Legea marţială poate fi instaurată sub orice pretext

18
 Legea marţială poate fi instaurată în caz de „atacuri sau incidente teroriste”
dar şi într-o serie de situaţii care de fapt nu au nicio legătură cu aceasta:
„dezastre naturale, epidemii, alte urgenţe de sănătate publică sau orice altă
condiţie”. Lista rămâne deschisă prin adăugarea precizării „sau în orice altă
condiţie”, astfel încât preşedintele SUA are libertatea să declare legea marţială
practic în orice situaţie. Tot el este singura persoană care poate stabili „dacă
violenţele civile au atins nivelul necesar pentru a instaura legea marţială” şi
„dacă autorităţile de drept ale statului sunt incapabile, refuză sau eşuează să
obţină ordinea publică”. În acest caz, el va cere intervenţia armatei pentru a
suprima „orice insurecţie, act de violenţă civilă, adunare ilegală sau conspiraţie”.

Fonduri uriaşe pentru înarmarea împotriva populaţiei paşnice

Noua lege alocă Pentagonului fonduri uriaşe, de 532,8 miliarde de dolari pentru
a realiza raiduri armate împotriva oricărei persoane pe care o consideră
indezirabilă: protestatari, imigranţi sau oricine este bănuit a fi un potenţial
terorist. Aceşti bani vor fi utilizaţi şi pentru construirea de centre de detenţie şi
pentru a dota forţele de ordine cu tehnologie şi arme de ultimă oră.

CONCLUZIE

 Din toate aceste demersuri ale statului nu putem deduce decat ca

brutalul control asupra populatiei inspira de fapt frica celor bogati si
puternici, o frica justificata deoarece lumea vrea o schimbare.

Vlădica Antonie: “Fără îndeplinirea pravilei de

rugăciune, nimeni nu va rezista”

19
Din mărturiile Vlădicăi Antonie MĂRTURISITORUL, Arhiepiscop de Mihailov şi
Golânsk (1889-1976)-Episcop de Catacomba din Rusia

[...] Dacă Domnul ne îngăduie să suferim, trebuie să primim aceasta cu smerenie.

Căci ceea ce este îngăduit de Domnul, trebuie primit ca din mâna Lui şi trebuie
să răbdăm tot. Adevăratul post este atunci când omul suportă cu răbdare şi fără
supărare toate atacurile şi jignirile, considerând că le-a meritat pe bună dreptate.
Pentru ce? Pentru viaţa pe care a avut-o în trecut şi pentru tinereţea uşuratică.
Mândria noastră este asemenea unei fiare care, daca este atinsă oricât de uşor,
atunci este gata să sară şi să-i sfâşie pe toţi. Dar este de datoria ta să o împingi şi
să nu o laşi să iasă. Chiar dacă cineva te-a supărat şi te-a mâniat şi-ţi doreşti să-i
zici tot ceea ce crezi despre el, atunci procedează altfel şi spune-i mândriei tale:
„Stai acolo şi nu ieşi!”. Şi-n loc să-i răspunzi cu brutalitate, tu, dimpotrivă,
vorbeşte-i cu blândeţe. Astfel se dobândeşte smerenia. Aceasta este şi mucenicia
cea fără de sânge. Sfinţii mucenici au pătimit cumplit dar pentru scurt timp. Aici
este un chin nesângeros şi nu doar pentru o perioada de un an sau doi, ci pentru
întreaga viaţă. Iar dacă Domnul va îngădui mari suferinţe sau va începe o
adevărată prigoană, atunci, zice Vlădica, trebuie să-ţi imaginezi că mergi la
moarte pe Golgota”.

Înainte de moartea sa Vlădica a zis: „Iar voi încă este posibil să suferiţi. Şi, de va
veni aceasta vreme să nu vă înfricoşaţi, ci să mergeţi la moarte pe Cruce cu
mare curaj, şi cu pieptul deschis, neavând nici o îndoială şi nepărându-vă rău
pentru nimic. Să primiţi totul cu bucurie, pentru că atunci puterea lui
Dumnezeu vă va lumina şi vă va întări şi voi veţi rezista. Iar dacă în gândul tău
te vei lepăda de Cruce, daca se va strecura îndoiala şi vei fugi fiindu-ţi frică
pentru tine şi pentru cei apropiaţi ai tăi, să ştii că-n acea clipă va interveni
puterea demonică, harul se va îndepărta de tine, şi nu vei putea îndura
suferinţele. Trebuie să fii conştient de faptul că ţi-a venit ceasul când trebuie să-ţi
mărturiseşti credinţa şi devotamentul faţă de Domnul. Să mergi la moarte cum
făceau Sfinţii mucenici pe care Domnul îi întărea astfel încât ei nu simţeau
durerile, iar daca le simţeau, atunci înţelegeau că ele sunt trimise pentru
curăţirea de păcatele de mai înainte. Cereţi ajutor de la Dumnezeu pentru copii şi
pentru cei apropiaţi, însă nu vă speriaţi, pentru că prin suferinţele noastre, îi vom
ajuta şi Domnul îi va milui pe ei. Se apropie aşa nişte vremuri, încât fără
îndeplinirea pravilei de rugăciune, nimeni nu va rezista, indiferent de ce rang
duhovnicesc va fi“.

+++

Adesea Vlădica spunea: „Suferinţele generaţiei ce vine au fost aruncate cu zeci de

ani în urma peste acei oameni”. Spunând aceste, el îi avea în vedere atât pe Noii
Mucenici şi Mărturisitori din vremea Revoluţiei (1917) cât şi pe cei din timpul
prigoanei comuniste. Această jertfă ne-a eliberat pentru puţin timp din

20
suferinţele exterioare pentru că ei le-au luat asupra lor. Ei pentru noi au suferit,
iar Domnul se îndură de noi pentru sângele lor vărsat. Creştinii de acum au doar
suferinţe lăuntrice. Şi împotriva acestor suferinţe şi boli ale noastre nu există
decât un singur leac: acela de a te lupta cu tine însuţi. De te vei învinge pe tine şi
te vei ridica la rugăciune, atunci Domnul îţi va da tărie şi putere şi nu vei fi biruit
de vrăjmaşi. Dar dacă îţi va fi milă de tine, atunci vrăjmaşul te va doborî de tot
şi îţi va fi foarte greu să te ridici.

+++

Mulţi cred că vremea nevoinţelor ascetice deja a trecut şi că Vlădica Antonie nu

este decât o excepţie. Dar viaţa lui plină de nevoinţe este o mustrare vie pentru
noi cei puţin credincioşi şi nepăsători. Căci şi în vremea noastră se poate trăi în
nevoinţe, slujindu-L pe Dumnezeu din toate puterile şi iubindu-L din tot
sufletul. Adesea, Vlădica aducea drept exemplu viaţa Sfântului Ioan de
Kronştadt. El se întrista foarte mult de starea monahismului contemporan în care
nu vedea o adevărată viaţă duhovnicească. Spunea: „Peste tot – zicea el – numai
aparenţe: se împodobesc, se îmbuibă, iar ostenelile şi rugăciunea lipsesc”.
Vlădica avea vârsta de peste 80 de ani şi tot mergea să-i cerceteze pe fiii săi
duhovniceşti, iar atunci când ei îl sfătuiau să contenească călătoriile, el le spunea:
„Maica Domnului nu mă binecuvântează să stau pe loc, ci îmi porunceşte să
merg şi să păstoresc turma”.

COMPLOTUL NAŢIUNILOR UNITE CONTRA

CREŞTINĂTĂŢII
Viitoarele lagăre de concentrare
Dacă dorim să înţelegem cu adevărat sensul preparativelor Noii Biserici
Internaţionale, precum şi Doctrina sa de bază sub conducerea Naţiunilor Unite,
trebuie să revenim la Roma, în anul 1963, când Papa Ioan al XXIII-lea a hotărât să
pună pe picioare un ,,Conciliu”cu toţi episcopii catolici din lume. Ceea ce trebuie
să reţinem, aici, este faptul actualmente dovedit în mai multe rânduri al
manipulării acestui Conciliu de către episcopii care aveau legături cu Iluminiştii.
Câtă vreme acest Papă novator credea sincer că putea îndrepta erorile din trecut
ale Bisericii, deschizându-i acesteia o nouă epocă, episcopii Noii Ordini
Mondiale, din partea lor, stabiliseră bazele pregătitoare deschiderii Bisericii
pentru preluarea ei viitoare în sarcina Antichristului. Prin urmare, au pus în
acţiune mecanismele necesare pentru a transforma Biserica astfel încât în viitor,
să fie posibilă reunirea tuturor numitorilor creştini în acelaşi cuib tradiţional.

Aceste mecanisme erau şi rămân, până în zilele noastre:

21
- liberalizarea vechilor doctrine în scopul de a apropia Biserica Catolică de toate
celelalte biserici creştine diferite;
- dispariţia tuturor veşmintelor religioase şi a mânăstirilor, sub formele în care au
fost cunoscute încă din vechime;
- distrugerea tuturor bibliotecilor religioase, şi în special a cărţilor şi a operelor
istorice de referinţă;
- respingerea oricărei „Autorităţi Religioase” şi deschiderea spre ideologia
mondială;
- strategia implicării politice a Bisericii din întreaga lume, alături de Guverne şi
de Partidele Po1itice, în favoarea unei Noi Ordini Mondiale bazate pe
distrugerea Ordinii
din Trecut;
- pregătirea Noii Biserici pentru antipapă, care va cuprinde aceste REZOLUŢII
NECUNOSCUTE:

Biserica, sub puterea antipapei, va fi absolut identică Bisericii din Ierusalim,

pe vremea lui Iisus Hristos. Va împărtăşi Ideologia Naţiunilor Unite în acelaşi
mod în care preoţii Templului împărţeau cu romanii Ideologia şi Puterea. Va
conserva credinţele în Iisus Hristos, de ochii lumii, pentru a-şi disimula
adevăratele interese care vor fi, în realitate, bogăţia, Puterea Politică şi cea
Religioasă, şi oportunismul pe toate fronturile, cum a făcut şi Biserica din
Ierusalim în timpul Imperiului Roman. Va stabili noile „Concepte Religioase”,
bazate în întregime pe caracterul divin al omului, în care acesta va fi considerat
ca reprezentând „Centrul” tuturor credinţelor.

Va considera „Planniugul Familial”şi „Eutanasia” acceptabile din punct de

vedere religios şi va declara problema suprapopulării mondiale ca fiind o
chestiune religioasă, sub pretextu1 „Carităţii” faţă de comunitatea internaţională.
În scopul de a regrupa cât mai multe biserici creştine, împreună cu prozeliţii lor,
în Noua Biserică Internaţională Creştină, va recunoaşte „Căsătoria Preoţilor” şi
„Hirotonirea Femeilor” şi va aboli toate ,,Culturile de Veneraţie’’ faţă de Fecioara
Maria. În continuare, pe baza acestor noi „Edicte” promulgate de antipapă,, toţi
catolicii şi creştinii care vor respinge noua „Doctrina Religioasă” acceptată pe
plan politic vor fi persecutaţi cu ajutorul Forţelor Militare şi Poliţieneşti
Multinaţionale ale Naţiunilor Unite, în acelaşi mod în care Iisus, precum şi
Apostolii săi şi discipolii lor au fost persecutaţi cu două mii de ani în urmă de
autorităţile religioase, ca şi de Forţele Militare şi Poliţieneşti Multinaţionale ale
Imperiului Roman.

Această „Epocă a Persecuţiilor’’ îşi va afla împlinirea în ‚,Lagărele de

Concentrare” înfiinţate, de cel puţin cincisprezece ani, în „Baze Militare”
presupuse a fi fost închise. Procedeul este din toate punctele de vedere
asemănător cu cel întrebuinţat pentru ‚,Disidenţii Religioşi” de sub diversele

22
regimuri comuniste, într-o anumită perioadă, şi care încă se mai practica în
China, în anul 1995! (Deţinem probe în acest sens.)
Măsurile enumerate mai sus figurau printre Rezoluţiile majore decretate de
episcopii Noii Ordini Mondiale, în 1963.

Din nou pe drumul Calvarului

Noul ‚,Criteriu” va fi definit astfel:

„ADEVĂRAŢII CREŞTINI VOR FI CEI CARE VOR ÎMPĂRTĂŞI TOATE
CREDINŢELE RELIGIOASE ALE NOII ORDINI MONDIALE’’, ca necesitate de
bază pentru supravieţuirea omenirii.

Aceste noi credinţe se pot rezuma după cum urmează:

1. Vechile credinţe religioase reprezintă o interpretare greşită a Doctrinei de

bază fiindcă au adus omenirea în pragul distrugerii, pe tot parcursul unei istorii
compuse din violenţe şi din războaie haotice. Violenţa contra celor de alte
confesiuni ; violenţa contra celor care aparţin altor culturi; violenţa contra raselor
de alte culori din lume; violenţa contra ideilor noi; violenţa contra noilor
concepţii ştiinţifice; de asemenea, violenţa contra naturii, a mediului ambiant;
mai presus de orice violenţa între bărbat şi femeie, etc...
2. Menţinerea fermă a falselor interpretări ale acestor credinţe din Trecut,
care înseamnă în acelaşi timp o luptă împotriva Progresului omenirii, dirijându-
se spre o lume a păcii şi a securităţii prin intermediul unei Noi Ordini Mondiale a
„înţelegerii” şi a „Respectului” faţă de ceilalţi şi faţă de lumea în care trăim cu
toţii.

3. Pe parcursul mai multor cercetări ştiinţifice, Violenţa a fost identificată ca

provenind dintr-o dezordine psihologică şi, totodată, ca reprezentând o
problemă de funcţionare în anatomia anumitor persoane. Prin urmare, există
obligaţia morală a lumii întregi de a trata cum se cuvine o maladie atât de nocivă,
iar aceasta, pentru binele celor care sunt afectaţi de ea totodată aceasta constituie
o necesitate vitală pentru viitoarea noastră lume a Păcii şi a înţelegerii reciproce.
Aşadar, Violenta, ca şi Vechile Credinţe Religioase, trebuie să fie smulse din
rădăcini, chiar şi împotriva voinţei celor afectaţi, atunci când este cazul.

4. În urma altor cercetări ştiinţifice, s-a dovedit în repetate rânduri că

nimeni nu poate fi făcut răspunzător pentru o personalitate pe care nu şi-a ales-o.
Prin urmare, nu există nici un motiv pentru ca aceste persoane ghinioniste să nu
fie silite, prin toate mijloacele posibile, să dobândească o nouă personalitate, dacă
cea veche este antisocială.

23
 5. Abordând acum acele fundamente de bază ale Noii Ordini Mondiale
propuse de noi, avem deci obligaţia morală de a-i considera pe cei care urmează
cu îndărătnicie vechile lor credinţe religioase din trecut ca fiind „Rebeli” ai Noii
Ordini; pe lângă aceasta, ei reprezintă un pericol la adresa Păcii şi a Securităţii
acesteia din urmă. În consecinţă, trebuie să fie consideraţi şi trataţi drept animali
periculoşi pentru omenire.

6. În virtutea cărui fapt, un fals creştin va fi acela care la fel cum au stat
lucrurile în cazul primilor creştini de sub Imperiul Roman se va ţine cu îndârjire
de credinţe religioase nerecunoscute de către Autorităţi. Ca atare şi sunt
percepuţi ca reprezentând o ameninţare la adresa majorităţii, care o să-i identifice
cu universul haotic al trecutului! Şi întrucât vor fi consideraţi purtători ai
interiorului lor înşile, ai germenilor de violentă vechile credinţe religioase din
trecut, Noua Biserică va cere deci Noilor Autorităţi Guvernamentale ca aceste
persoane să fie private de Drepturile şi de Libertăţile lor!

Iată, deci, ,,Minciuna Minciunilor”! Iată „Oroarea Ororilor”! Falşii creştini vor sta
în fruntea Bisericii Mondiale şi, vor pretinde că sunt singurii şi unicii
reprezentanţi ai lui Iisus Hristos, pe deoparte; pe de alta, adevăraţii şi realii
discipoli ai lui Iisus Hristos, pe drumul Calvarului, vor fi consideraţi duşmani ai
Statului Mondial, la fel cum s-a întâmplat şi acum două mii de ani, în faţa
preoţilor, la Ierusalim, şi în faţa împăratului Roman, la Roma.

24