Ce înseamnă pomenirea sau nepomenirea?

"Să stăm bine, să stăm cu frică să luăm aminte."

Mai întâi, trebuie să știm ce înseamnă a pomeni pe episcopul tău, sau pe preotul, duhovnicul ori
starețul tău, altfel spus: pe mai-marele tău. Pomenirea mai-marilor noștri este în fapt, pomenirea
acestora la rugăciunile noastre, fie de obște, fie particulare. Prin pomenirea mai-marilor noștri ne unim
în rugăciune cu ei, ne unim în Duh cu ei, ne unim într-un singur cuget - al lui Hristos, și în acest fel,
suntem una cu ei în aceeași credință pe care o mărturisim împreună, ei și noi. "Este un Domn, o credință,
un botez." (Efes 4,5). Atâta timp cât mai-marii Bisericii mărturisesc ÎN FAPTĂ ȘI APOI ÎN CUVÂNT că
urmează întru-totul și întocmai învățăturilor Sfinților și Dumnezeieștilor Apostoli și urmașilor acestora -
Sfinții Părinți, atunci, noi avem datoria de a ne ruga pentru ei. O poruncește foarte clar Sfânta
Evanghelie:

"Ascultați pe mai-marii voștri și vă supuneți lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având
să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie și nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos.

Rugați-vă pentru noi; căci suntem încredințați că avem un cuget bun, dorind ca întru toate cu cinste să
trăim." (Evrei 13,17-18).

Trebuie neapărat să fim atenți și să înțelegem corect faptul că, Sfânta Evanghelie într-adevăr
poruncește a ne ruga pentru mai-marii noștri, dar, atâta timp cât ei sunt cu "un cuget bun", adică sunt
nerătăciți de la Sfântul Adevăr. Aici este pentru creștinul simplu și necunoscător o piatră de poticnire. Îl
pomenești pe mai-marele tău atunci când el mărturisește Credința Ortodoxă, în faptă și cuvânt, exact
așa cum ne-a propovăduit-o Sfinții Apostoli și urmașii lor - Sfinții Părinți. Dacă se întâmplă ca mai-marele
nostru să cadă într-o rătăcire, adică într-o oarecare amestecare de înțelepciune și filosofare omenească
cu Sfântul Adevăr, adică, într-o erezie, ei bine, atunci, avem poruncă dumnezeiască să ne depărtăm de
unul ca acesta.

""De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, DEPĂRTEAZĂ-TE,

Știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit." (Tit 3, 10-11).

Ce înseamnă a te depărta? A te depărta de mai-marele nostru, căzut într-o erezie pe care o

propovăduiește deja în popor, înseamnă, a nu-l mai pomeni deloc la nici un fel de rugăciune, nici
obștească nici particulară. A cataloga învățătura pe care acesta (sau aceștia) o propovăduiește în faptă și
cuvânt, ca fiind clar o învățătură stricată, eretică. Și, nici nu trebuie să mai participăm la slujbele
bisericești unde se pomenesc încă acești episcopi căzuți în erezie. Iată deci, ce înseamnă depărtarea sau
ruperea de mai-marele nostru căzut în erezie. Am putea să ne întrebăm de ce trebuie neapărat să ne
depărtăm, să ne rupem, de unul ca acesta? Nu e și el om care poate greși? Răspunsul ni-l dă Sfântul
Apostol Pavel:
 "Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce
împărtășire are lumina cu întunericul?

Și ce învoire este între Hristos și Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios?" (2Cor 6,14-
15).

Dacă noi totuși, dintr-o 'milă" sau "îngăduință" nesăbuită pomenim totuși, încă un astfel de episcop (sau
preot), ori mergem totuși la slujbele unde se pomenesc acești episcopi căzuți în erezie, atunci, noi în
mod faptic arătăm că suntem de acord cu aceștia, cu învățătura lor stricată, cu credința lor eretică. Și
prin participarea la astfel de slujbe și pomenirea lor la rugăciunea noastră fie ea particulară sau de obște,
ne unim cu aceștia în duh, încuviințăm credința lor pe care ei o propovăduiesc în faptă și cuvânt, și așa
arătăm deci, că suntem de acord cu ceea ce propovăduiesc ei. Iată de ce Sfânta și Dumnezeiasca
Evanghelie NE PORUNCEȘTE să ne depărtăm de unii ca aceștia, pentru a nu fi una cu ei, pentru a nu fi
socotiți și noi eretici, pentru a nu ne osândi veșnic și noi împreună cu ei. Iată ce ne poruncește Hristos
Domnul:

"Lăsați-i pe ei; sunt călăuze oarbe orbilor; și dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă."
(Mt 15,14).

Oprirea pomenirii episcopului ori a preotului căzut în erezie, trebuie dovedită într-un mod faptic. Spun
aceasta, pentru că, am văzut destui preoți care, recunosc ecumenismul ca fiind o cumplită erezie, dar nu
opresc pomenirea episcopului lor, pe motiv că, episcopul lor nu a semnat acele documente, pentru că,
nici măcar nu a participat la acel sinod eretic. Acuma, la o primă vedere pare că au dreptate, dar, ...să
stăm bine să stăm cu frică să luăm aminte, ...au o dreptate omenească, care-i vrednică de iad. În
realitate este un teatru scârbos pe care unii preoți îl joacă cu Atotputernicul Dumnezeu. De ce spun asta?
Este vrednic de râsul dracilor să vezi cum un preot anti-ecumenist, mărturisitor, îl pomenește pe
episcopul lui care nu a semnat nimic și nici nu a participat la acel sinod, dar, acesta (episcopul), la rândul
lui îl pomenește, după cum este dator, pe mai-marele lui, mitropolit ori patriarh, fără nici o problemă de
conștiință. Este o batjocoră drăcească. Oricare episcop, care nu a semnat sau nu a participat la acel
sinod stricat, dacă nu ar fi de acord cu cele hotărâte, ESTE DATOR să se depărteze de toți ceilalți episcopi.
Trebuie neapărat să se rupă de comuniunea cu ei, ca să nu fie una cu ei, altfel, ...jucăm teatru cu
Dumnezeu, și ...

"Nu vă amăgiți: Dumnezeu nu Se lasă batjocorât; căci ce va semăna omul aceea va și secera." (Gal 6,7).

Această depărtate pe care ne-o poruncește Sfânta Evanghelie trebuie arătată într-un mod faptic, nu
doar vorbe goale.

"Căci precum trupul fără de suflet mort este, astfel și credința fără fapte moartă este." (Iacov 2,26)

Aici, e bine de dat un exemplu foarte concret: a venit blestematul de papă la noi în țară în anul 2000, și
toată preoțimea în frunte cu episcopii l-au primit pe acest eretic, (de cinci ori eretic), ca pe un trimis al
lui Dumnezeu !!! Blestematul de papă, nu a renunțat la nimic, și totuși mai-marii noștri s-au îmbrățișat,
s-au sărutat cu acest eretic și l-au numit foarte clar "frate" al lor. Ce inseamnă toată parodia asta ??? Și-
au bătut joc de Sfânta Evanghelie care NE PORUNCEȘTE foarte clar:

"Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce
împărtășire are lumina cu întunericul?

Și ce învoire este între Hristos și Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios?" (2Cor 6,14-
15).

...și, aici trebuie neapărat subliniat faptul că, în acel timp, erau destui povățuitori străluciți, care se
bucurau de un nume răsunător al sfințeniei, și care în mod faptic nu au făcut nimic concret, nu au avut o
reacție care se impunea, nu au avut o atitudine care i-ar fi dovedit ca următori ai Sfântului Adevăr.
Atunci, prin venirea blestematului de papă în țară, s-a produs cea mai concretă lepădare de Dumnezeu,
pe față. Și ce au făcut povățuitorii noștri de atunci, care erau socotiți ca "mari" și "sfinți"? Ce au făcut ei,
în mod faptic? A oprit vreunul dintre ei pomenirea episcopului său, așa cum se impunea? S-a dezis
vreunul dintre acești "sfinți" de fapta acelora drăcească, prin ruperea de episcopul său? Nu, ...nimeni, în
mod faptic, nu a făcut nimic. Au tăcut, ca să nu-l supere pe șefu, altfel ...își pierdeau scaunele. Este o
batjocoră cumplită să taci, sau mai bine zis să nu iei o atitudine concretă, într-un mod faptic. De ce n-au
făcut-o? ...deși sunt socotiți "mari" și "sfinți"!!! Nu au rupt legătura cu episcopii care l-au primit pe papa
ereticul în țară, nu au rupt comuniunea cu episcopii care ne-au desființat Sfânta Credintă Otodoxă în
Creta, nu a u avut nici o reacție concretă atunci când, unii episcopi se roagă și chiar dansează de bucurie
cu ucigașii lui Hristos, adică cu evreii, în sinagoga lor. De ce nu au făcut nimic concret, toți acești mari
"sfinți"?

"De aceea, după roadele lor îi veți cunoaște." (Mt 7,20).

Uitându-ne la faptele acestora, așa după cum ne învăță Însuși Hristos Domnul, vedem foarte limpede,
cine sunt de fapt episcopii noștri, cine sunt de fapt preoții noștri, cine sunt de fapt "sfinții" noștri
declarați de OAMENII ORBI CU DESĂVÂRȘIRE duhovnicește.

Această deosebită încercare, pentru toții creștinii, ne-a rânduit-o Atotputernicul Dumnezeu, ca să
alegem una din două: pe cine urmăm? Pe oameni împlinind poruncile lor, și rugându-ne totodată pentru
ei? ...sau alegem a urma lui Hristos Dumnezeu împlinind poruncile Lui întru-totul, și depărtându-ne de
toți ereticii dovediți în fapt, prin nepomenirea lor și catalogarea lor ca eretici? De această încercare nu a
putut scăpa nici un suflet de creștin.

Avem poruncă să ne rugăm pentru vrăjmașii noștri, dar pentru vrăjmașii lui Dumnezeu avem o cu totul
altă poruncă:

"Aceștia Te grăiesc de rău, Doamne, și vrăjmașii îți hulesc numele.

Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât, și asupra vrăjmașilor Tăi m-am mâhnit?

Cu ură desăvârșită i-am urât pe ei și mi s-au făcut dușmani." (Ps 138,20-22).

 Iar Sfântul Evanghelist Matei, îi aseamănă pe cei ce nu se supun Bisericii cu "un păgân și vameș" (Mt
18,17). Este foarte firesc să NU te rogi pentru vrăjmașii lui Hristos. Nu se poate ca cineva să batjocorască
pe Hristos Domnul, și tu să te rogi pentru acel batjocoritor?! ...e împotriva oricărei logici sănătoase. De
fapt, prin aceasta aratăm de partea cui suntem.

Așadar, iată de ce ne poruncește Sfânta Evanghelie să tăiem efectiv mădularele stricate din trupul lui
Hristos, ...pentru că acele mădulare molipsite de vreo învățătură stricată, adică erezie, trebuiesc
neapărat tăiate, îndepărtate din trupul Bisericii, pentru a nu molipsi întreg trupul cu acea învățătură
mincinoasă și astfel toate mădularele din trupul Bisericii să se facă netrebnice, adică vrednice de iad. O
spune foarte clar Sfânta Evanghelie, ...da dar, trebuie să crezi sincer, nu să, ...filosofezi. Așadar:

"Să stăm bine să stăm cu frică să luăm aminte."

~ un monah.