Munții Pirinei

Munții Pirinei (în franceză: Pyrénées; în spaniolă: Pirineos;) sunt un lanț

muntos în sud-vestul Europei, formând o graniță naturală
între Franța și Spania. Ei separă Peninsula Iberică de Franța, întinzându-se
peste circa 430 km între Golful Biscaya la Oceanul Atlantic și Cap de
Creus la Marea Mediterană.
Cea mai mare parte a crestei principale formează frontiera franco-spaniolă,
cu Andorra situată între cele două. Principala excepție este Val d'Aran, care
aparține Spaniei, dar se află pe fața nordică a lanțului. Printre alte
anomalii orografice se numără Cerdanya
și exclava spaniolă Llívia.

Geografia;
Pirineii fac parte de asemenea din următoarele provincii spaniole, de la est
la vest: Girona, Barcelona, Lleida, Huesca, Zaragoza, Navarra, și Gipuzkoa.

Imagine din satelit a Pirineilor (NASA)

Categorii;
 Pirineii sunt de obicei împărțiți în trei secțiuni; Centrali, Occidentali sau
Atlantici și Orientali.

Refugiul La Renclusa, refugiul de acces la Vârful Aneto

Pirineii Centrali se întind către est de la Port de Canfranc către Val d'Aran,
aici aflându-se cele mai înalte vârfuri ale lanțului:

 Vârful Aneto sau Pic de Néthou 3404 m pe culmea Maladeta

 Mont Posets 3.375 m
 Mont Perdu sau Monte Perdido sau Mont Perdut 3 355 m
 Vignemale cu „Pique-Longue” ( 3.298 m)

În Pirineii Atlantici, înălțimea medie scade treptat de la est la vest. În Pirineii

Orientali, cu excepția unei rupturi la extremitatea estică a Pyrénées
Ariégeoises, altitudinea medie rămâne constantă, până la o scădere bruscă în
acea parte a lanțului cunoscută sub numele de Albères.

Geologie;
Pirineii sunt mai vechi decât Alpii: sedimentele lor au fost pentru prima oară
depuse în bazine costale în erele paleolitic și mezolitic. Între 100 și 150
milioane de ani în urmă, în Cretacicul inferior, Golful Gasconiei (sau Golful
Biscaya) a apărut, împingând Spania către Franța, și cutând sedimentele, care
au format acest lanț muntos.
Partea estică a Pirineilor e formată în principal din roci granitice și gnais, în
timp ce în vest piscurile granitice sunt însoțite de straturi de calcar. Caracterul
masiv al munților vine de la abundența rocilor granitice, rezistente la eroziune.
 Resurse naturale;
Minereurile metalice din Pirinei nu sunt foare importante, deși au existat
mine destul de mari de fier la Vie de Sos în Ariège și la
poalele Canigoului în Pyrénées-Orientales. Depozitele de cărbune profitabile
sunt situate în principal pe pantele spaniole, în timp ce partea franceză are
numeroase depozite de lignit.
Izvoarele minerale se găsesc în număr mare, și sunt remarcabile, în
special izvoarele termale, care lipsesc Alpilor. Aceste izvoare termale, printre
care cele mai importante sunt la Bagnères-de-Luchon și Eaux-
Chaudes sunt sulfuroase, situate în principal la altitudini ridicate, unde granitul
intră în contact cu rocile stratificate. Izvoarele aflate mai jos, precum cele de
la Bagnères-de-Bigorre (Hautes-Pyrénées), Rennes-les-Bains (Aude)
și Campagne (Aude), sunt în principal selenitice, și nu foarte calde.

Minereu de mangan Minereu de fier stratificat

Clima;
Cantitatea de precipitații, incluzând ploaia și zăpada, este mult mai mare în
Pirineii Occidentali decât în cei Orientali, lucru care duce la un contrast
marcant între cele două secțiuni, din mai multe puncte de vedere. În primul
rând, Pirineilor Orientali le lipsesc ghețarii, cantitatea de zăpadă căzută fiind
insuficientă pentru apariția lor. Ghețarii se găsesc pe pantele nordice ale
Pirineilor Centrali, și nu coboară, ca cei din Alpi, departe în văi, însă au cea
mai mare lungime în direcția lanțului montan. Ei formează, de fapt, o zonă
îngustă în apropiere de creasta celor mai înalți munți. Aici, asemenea
celorlalte mari lanțuri montane din Europa Centrală, există dovezi ale unei
întinderi mult mai mari a ghețarilor în era glaciară.