Activitatea A.5.3.

Realizarea de cercetări tematice care să sprijine procesul de

implementare a curriculumului bazat pe competențe cheie, cu focalizare pe elevii din
categorii dezavantajate

GHID DE INTERVIU INDIVIDUAL

PENTRU DIRECTORI

Date introductive

Județul:VALCEA

Denumirea școlii: SCOALA GIMNAZIALA VOINEASA

Mediul de rezidență al școlii:

1. rural
2. urban

Nr. total elevi din școală din învățământul primar și gimnazial (PJ+AR):
1. sub 150 elevi
2. 151-300 elevi
3. 301-500 elevi
4. 501-1000 elevi
5. peste 1000 de elevi

Nr. total cadre didactice din școală care predau în învățământul primar și gimnazial
(PJ+AR): 17

Nr. total cadre didactice participante la programul de formare CRED (PJ+AR) =5,
din care:
1. nr. participanți din învățământul primar:0
2. nr. participanți din învățământul gimnazial:5

Nr. de ani de experiență în funcția de director al acestei unități de învățământ: 9 ani

Ghid C - Interviu cu directorul dintr-o școală fără participare la programul de
formare CRED (0% dintre profesori)

Q1: Aplicarea noului curriculum național pentru învățământul primar și gimnazial a

reprezentat o provocare pentru școala pe care o conduceți? Dacă da, vă rugăm să faceți
referire la aspecte precum: resursele umane ale școlii (suficiență, nivel de pregătire), resurse
didactice (ex. ghiduri, îndrumătoare care să sprijine profesorii în aplicarea curriculumului),
resurse materiale (ex. echipamente, materiale didactice, laboratoare etc.).
Întregul sistem de educație este, în prezent, în plină reconfigurare, iar implementarea noului
curriculum național trebuie să meargă mână în mână cu formarea profesorilor, prin
deprinderea de către aceștia de noi abilități în procesul de predare-învățare.
Rolul școlii nu este doar acela de a transmite informații, ci și de a modela personalitatea
elevului, prin centrarea pe competențe.
Proiectul ”Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED” este un proiect al
provocărilor, din perspectiva faptului că trebuie să găsească și să implementeze justa măsură
între aplicarea normelor și modelelor europene în educație și a modalităților tradiționale de
predare a acestor conținuturi centrate pe competențe.
Obiectivul general al proiectului ”Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți –
CRED” este prevenirea părăsirii timpurii a școlii, prin măsuri sistemice de aplicare inovativă
și sustenabilă a noului curriculum național, urmărind creșterea accesului la experiențe de
învățare de calitate ale elevilor din învățământul preuniversitar primar și gimnazial.
Q2: În momentul apariției noului curriculum, profesorii din școala dvs. erau pregătiți pentru
a înțelege și pentru a aplica noile programe la disciplinele lor (ex. ce înseamnă un curriculum
centrat pe competențe, cum se organizează activitatea didactică pentru a atinge competențele
din programă etc.)? Cum ați identificat gradul lor de pregătire și nevoile lor de sprijin (ex.
prin discuții cu profesorii, chestionare, asistență la ore etc.)?
În anul 2009 au fost revizuite programele şcolare pentru gimnaziu (clasele V – VIII), prin introducerea
competenţelor generale şi specifice în locul obiectivelor – cadru şi al obiectivelor de referinţă. Din
anul 2009, prin noile programe şcolare pentru gimnaziu s-a realizat un curriculum centrat pe
competenţe continuu, pentru învăţământul gimnazial şi liceal (clasele V – XII). Cadrul de referinţă din
anul 2006 acordă conceptului de competenţă semnificaţia unui „organizator” în raport de care sunt
selectate şi organizate conţinuturile învăţării, metodele de instruire şi procedurile de evaluare.
Competenţa este elementul comun al documentelor şcolare reglatoare pentru învăţământul
preuniversitar.. Prin includerea competenţelor în Legea Educaţiei Naţionale a fost întărit rolul lor
normativ. Competenţele – cheie în Legea Educaţiei Naţionale Competenţele – cheie au o prezenţă
explicită şi implicită bine precizate în Legea Educaţiei Naţionale, ceea ce arată că includerea acestora
reprezintă referenţialul maxim al finalităţilor procesului educaţional. Art. 4 din LEN precizează că:
„Finalitatea principală a educării o reprezintă formarea competenţelor (definite ca „un ansamblu
multifuncţional şi trasferabil de cunoştinţe, deprinderi / abilităţi şi aptitudini necesare în situaţii
diferite)”. În art. 13 se subliniază că învăţarea pe tot parcursul vieţii este un drept garantat; această
competenţă – cheie devine în acest fel o ţintă educaţională majoră. Art. 31 (6) arată rolul
componentei nonformale şi informale în formarea competenţelor în învăţământul liceal. Art. 68 – (1)
Curriculum naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial se axează pe 8 domenii de competenţe
– cheie care determină profilul de formare a elevului: 10 a) competenţe de comunicare în limba
română şi în limba maternă, în cazul minorităţilor naţionale; b) competenţe de comunicare în limbi
străine; c) competenţe de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie; d) competenţe digitale de
utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere; e) competenţe sociale şi
civice; f) competenţe antreprenoriale; g) competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală; h)
competenţa de a învăţa să înveţi. Art. 68 (5) subliniază ideea conform căreia învăţământul liceal este
central pe dezvoltarea şi diversificarea competenţelor - cheie şi formarea competenţelor specifice, în
funcţie de filieră, profil, specializare sau calificare. Art. 70 (2) precizează faptul că biblioteca şcolară
virtuală şi platforma e-learning includ programe, exemple de lecţii, ghiduri, exemple de probe,
reprezintă o concretizare a competenţei – cheie TSI. Art. 72 face precizarea conform căreia
evaluarea se centrează pe competenţe. Art. 328 (1, 2, 3) cuprinde definirea educaţiei permanente,
iar art.329 subliniază că „învăţarea pe tot parcursul vieţii se centrează pe formarea şi dezvoltarea
competenţelor – cheie şi a competenţelor specifice unui domeniu de activitate sau unei calificări”.
Competenţele – cheie ale Comisiei Europene Comisia Europeană, prin directoratul general pentru
educaţie şi cultură, a realizat un demers concretizat într-un raport final. În accepţiunea Comisiei
Europene, definiţia competenţelor – cheie este următoarea: „Competenţele - cheie reprezintă un
pachet transferabil şi multifuncţional de cunoştinţe, deprinderi (abilităţi) şi atitudini de care au
nevoie toţi indivizii pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru incluziune socială şi inserţie
profesională. Acestea trebuie dezvoltate până la finalizarea educaţiei obligatorii şi trebuie să
acţioneze ca un fundament pentru învăţarea în continuare, ca parte a învăţării pe parcursul întregii
vieţi”. Din această definiţie şi din analiza specificului competenţelor – cheie rezultă următoarele: •
competenţele se definesc printr-un sistem de cunoştinţe – deprinderi (abilităţi) – atitudini; • au un
caracter transdisciplinar implicit; • competenţele – cheie reprezintă într-un fel finalităţile
educaţionale ale învăţământului obligatoriu; • acestea trebuie să reprezinte baza educaţiei
permanente. Am redat definiţia de mai sus, pentru a putea preciza sensul asumat pentru conceptul
de competenţă – cheie, în condiţiile în care există un număr semnificativ de definiţii şi accepţiuni
referitoare la termeni legaţi de „competenţă”. Sistemul de competenţe – cheie a reprezentat un
element de referinţă al planurilor de învăţământ (din 2003, 2004 şi 2006) şi a fost inclus ca atare în
nota de fundamentare a acestora, unde se apreciază că ariile curriculare sunt compatibile cu cele 8
domenii de competenţe – cheie stabilite la nivel european; se precizează, de asemenea, referitor la
competenţele – cheie: a) Planul de învăţământ şi programele trebuie să vizeze în mod direct
formarea echilibrată a competenţelor – cheie din toate aceste domenii prin însuşirea de către elevi a
cunoştinţelor necesare şi prin formarea deprinderilor şi atitudinilor corespunzătoare. b)
Competenţele – cheie sunt, în esenţa lor, transversale, formându-se prin mai multe discipline şi nu
doar prin studiul unei anumite discipline; de aceea elaborarea programelor trebuie să ţină seama în
mod explicit de această caracteristică. 11 De asemenea, OMECT nr. 5718 din 22.12.2005 stabileşte
componentele cadru: TC (trunchiul comun), CD (curriculum diferenţiat) şi CDL (curriculum local) şi
utilizează aceeaşi terminologie referitoare la curriculum şi competenţe. Competenţele – cheie,
grupate pe cele opt domenii (dintre care două au subdomenii distincte) au un caracter profund
teoretic şi cu un înalt grad de generalitate
Q3: În școala dvs., în ce măsură formarea continuă reprezintă un mijloc eficient de a
dezvolta competențele profesorilor în aria aplicării noului curriculum? Cu ce provocări se
confruntă profesorii dvs. în participarea la formare (ex. acces, suficiența și calitatea ofertei de
formare la nivel local/județean, costuri, motivația pentru participare etc.)?

Q4: Cum explicați faptul că niciun profesor din școala dvs. nu a participat la programul de
formare CRED? Care au fost cele mai importante motive/cauze care au determinat această
situație? (se vor avea în vedere aspecte precum accesul, oferta de formare, motivația,
fluctuația cadrelor didactice etc.)

Q5: Profesorii din școala dvs. au participat la programe de formare continuă pe tema
aplicării noului curriculum, derulate la nivel național, județean sau local (altele decât
CRED)? Dacă da, în ce măsură aceste programe au răspuns la nevoile profesorilor dvs.?
Oferiți câteva exemple de astfel de programe.

Q6: În mod obișnuit urmăriți impactul formării profesorilor la nivelul activității acestora?
Dacă da, ce modalități/instrumente utilizați? Oferiți exemple concrete (ex. fișe de
observare, discuții de grup etc.). Expertul județean poate colecta exemple de astfel de
instrumente, pe care ulterior să le transmită echipei de cercetare.

Q7: Cum vedeți în viitor continuarea dezvoltării competențelor profesorilor din școala
dvs. în aria aplicării noilor programe școlare? Există arii de formare neacoperite, care sunt
necesare pentru profesorii din școală (oferiți exemple de teme concrete)? Ce categorii de
profesori ar trebui să participe la formarea în aceste arii?

Metode de învățare centrate

pe elev
 Mulţi copii se chinuie în şcoli... pentru că felul
în care li se predă este incompatibil cu felul în
care învaţă.
Peter Senge
Centrarea procesului educaţional asupra elevului presupune preocuparea permanentă
a profesorilor pentru cunoaşterea elevului ca individualitate şi adaptarea programelor de
formare

la profilul acestuia.

De-a lungul timpului, metodele de învățare centrate pe elev au fost îndelung cercetate,
oamenii de știință formulând mai mute definiții pentru acestea:

- Mediul învăţării centrate pe elev se concentrează în primul rând asupra satisfacerii
nevoilor elevului, în timp ce mediul învăţării centrate pe materie se concentrează în
primul rând asupra unui set de cunoştinţe. Clasen, R.E. & Bowman, W.E. (1974)
- Învăţarea centrată pe elev) le oferă elevilor o autonomie şi un control mai mare în
privinţa alegerii subiectului, a metodelor de învăţare şi a ritmului de studiu. Gibbs, G.
(1992)
- Învăţarea centrată pe elev se referă la situaţia în care elevii lucrează atât în grupuri
cât şi individual pentru a explora probleme şi a procesa activ cunoştinţele, mai
degrabă decât a fi nişte receptori pasivi ai acestora. Harmon, S.W. & Hirumi, A.,
(1996)
- Învăţarea centrată pe elev descrie modalităţi de a gândi despre învăţare şi predare ce
pun accentul pe responsabilitatea elevului pentru activităţi de genul plănuirii învăţării,
interacţiunii cu profesorii şi alţi elevi, cercetării şi evaluării învăţării. Cannon, R.
(2000)

Activitatea profesorilor în procesul de învățare centrată pe elev constă în:

 înlocuirea prelegerilor cu învăţarea activă;
 integrarea programelor de învăţare în ritm propriu;
 organizarea unor situaţii cooperante în grup;
 considerarea elevului drept responsabil
 O învațare eficientă și durabilă este aceea care are la baza participarea activă a elevului la
descoperirea informațiilor, a sensului și utilității lor.

Analiză comparativă între învățarea tradițională și învățarea centrată pe elev:

Învăţare tradiţională
Instruire centrată pe profesor
Predare de informaţii
Învăţare centrată pe elev
Instruire centrată pe elev
Schimb de informaţii. Sub supravegherea
profesorului, elevii își asumă responsabilitatea
propriei învăţări, dezvoltându-și pe parcursul
acestui proces, competenţe metacognitive și
autoevaluative (competenţe de educaţie
permanentă)

Factuală, bazată pe cunoştinţe Gândire critică, luare de decizii bine informată

Predare bazată pe disciplinele tradiţionale Mai holistică, abordare în funcţie de nevoi
Elevii primesc informaţii Elevii pun întrebări şi rezolvă probleme
Organizare formală în sala de clasă Aranjamente flexibile, schimbătoare, legate de
sala de clasă
Accentul pe învăţare în vederea amintirii Accentul pe înţelegere/aplicare
Evaluarea în mare parte prin examene Diversitate de evaluări incluzând activităţi în
tradiţionale cadrul proiectului
Învăţare pasivă Învăţare activă, exploratoare, bazată pe cercetare
Răspuns ca reacţie Acţiune interactivă, planificată
Stimularea unui singur simţ Stimulare multi-senzorială
Un singur mijloc media Multimedia
Muncă individuală Muncă în colaborare
Învăţarea centrată pe elev presupune folosirea abordărilor ce sunt în directă legătură cu
unele din abilităţile cheie necesare tinerilor care se pregătesc pentru muncă.
Prin înlocuirea prelegerilor cu învăţarea activă, integrarea învăţării într-un ritm
propriu şi organizarea unor situaţii de grup cooperante putem să ne sprijinim elevii pe măsură
ce învaţă eficient.
Metodele active de învățare au multiple valenţe formative care contribuie la
dezvoltarea gândirii critice, la dezvoltarea creativităţii, implică activ elevii în învăţare,
punându-i în situaţia de a gândi critic, de a realiza conexiuni logice, de aproduce idei şi opinii
proprii argumentate, de a l e c o m u n i c a ş i c e l o r l a l ţ i , d e a s i n t e t i z a / e s e n ţ i a l i z a
i n f o r m a ţ i i l e , s e b a z e a z ă p e î n v ă ţ a r e a independentă şi prin cooperare, elevii învaţă
să respecte părerile colegilor.

Metodele interactive de grup sunt modalitati moderne de stimulare a învatarii si

dezvoltarii personale înca de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizeaza
interschimbul de idei, de experiente, de cunostinte.

Metodele de învăţare centrată pe elev fac lecţiile interesante, ajută elevii să realizeze
judecăţi de substanţă şi fundamente, sprijină elevii în înţelegerea conţinuturilor pe care sa fie
capabili sa le aplice în viaţa reală.

Principalele metode de învățare activă utilizate în învățământul

preuniversitar sunt:

- Metoda cubului - este o metodă folosită în cazul în care se dore şte

explorarea unui subiect, a unei situaţii din mai multe perspective

- Metoda ciorchinelui - este o tehnică eficientă de predare şi

învăţare, utilizată individual sau în grup, care încurajează elevii să gândească
liber şi deschis.

- Metoda pălăriilor gânditoare -

este o tehnică interactivă, de stimulare a creativităţii participanţilor care se bazea
ză pe interpretarea de roluri în funcţie de pălăria aleasă

- Metoda știu – vreau să știu - am învățat - se bazează pe cunoaştere şi experienţele

anterioare ale elevilor, pe care le vor lega de noile informaţii care trebuie învăţate.

- Metoda studiului de caz - reprezintă o metodă de confruntare directă a

participanţilor cu o situaţie reală, autentică, luată drept exemplu tipic,
reprezentativ pentru un set de situaţii şi evenimente problematice.

- Metoda brainstorming-ului - are drept scop emiterea unui număr cât mai mare de
soluţii, de idei, privind modul de rezolvare a unei probleme, în vederea obţinerii, prin
combinarea lor, a unei soluţii complexe, creative, de rezolvare a problemei puse în discuţie.
 - Metoda 6/3/5 (brainwriting) - este o metodă asemănătoare brainstorming-ului, doar
că se realizează în scris. Ideile noi se scriu pe foile de hârtie care circulă între participanţi.
Tehnica se numeşte 6/3/5 pentru că există 6 participanţi în grupul de lucru, care notează pe o
foaie de hârtie câte 3 soluţii fiecare, la o problemă dată, timp de 5 minute.

- Metoda Frisco - are la bază interpretarea, din partea participanţilor a unui rol
specific, care să acopere o anumită dimensiune a personalităţii, abordând o problemă din mai
multe perspective. Astfel, membrii grupului vor trebui să joace, fiecare, pe rând, rolul
conservatoristului, rolul exuberantului, rolul pesimistului şi rolul optimistului.

- Metoda SINELG (Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii şi

Gândirii) - este „un instrument util care le permite elevilor să-şi urmărească în mod activ
înţelegerea a ceea ce citesc”. Această metodă este centrată pe menţinerea implicării active a
gândirii elevilor în lectura unui text.

- Metoda piramidei sau a „bulgărelui de zăpadă” - are la bază împletirea activităţii

individuale cu cea desfăşurată în cadrul grupurilor. Ea constă în încorporarea activităţii
fiecărui membru al colectivului într-un demers colectiv mai amplu, menit să ducă la
rezolvarea unei sarcini sau a unei probleme date

- Metoda exploziei stelare (metoda starbursting) - desemnează o metodă similară

brainstormingului, cu care totuşi nu se confundă, deşi presupune organizarea clasei de elevi
într-un grup şi stimulează crearea de întrebări la întrebări, aşa cum brainstormingul dezvoltă
construcţia de idei pe idei.

- Metoda simulărilor - reprezintă metoda care plasează persoanele care învaţă în situaţia
de a trăi o experienţă de învăţare similară celei reale, fără ca prin aceasta să se producă şi
consecinţele negative pe care experienţa reală le poate avea.

- Metoda discuției dirijate - reprezintă o metodă didactică de comunicare orală, prin care
se face un schimb organizat de informaţii (idei, opinii, impresii, critici, propuneri) pe baza
unui subiect, cu scopul examinării şi clarificării unor aspecte sau a rezolvării unor probleme
care implică soluţii alternative.

- Metoda învățării prin cooperare - reprezintă un set de strategii care angajează mici
echipe de elevi pentru a promova interacțiunea colegială și colaborarea. Aceasta se realizează
atunci când elevii lucrează împreună, ca o echipă, pentru a explora o temă nouă, pentru a
rezolva o problemă, pentru a crea idei noi, pentru a atinge un obiectiv comun. Această
metodă elimină competiția în favoarea colaborării.

- Metoda cadranelor - este o modalitate de sintetizare a unui conținut informațional

solicitând participarea elevilor în înțelegerea lui adecvată.

O consecință importantă a utilizării metodelor de învățare centrate pe elev o reprezintă

necesitatea ca elevii să își asume un înalt grad de responsabilitate în contextul învățării și să își
aleagă în mod activ scopurile, precum și să își administreze procesul de învațarea. Ei nu se mai
pot baza pe faptul ca profesorul le va spune ce, cum, unde și când să gândească.

Principalele avantaje ale metodelor de învățare centrate pe elev sunt:

 Valorifică gândirea critică/ creativitatea;

 Presupun complementaritate – relaţii;

 Sistematizează experienţe subiective;

 Presupun colaborare – cercetare comună;

Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacţiunea

dintre minţile participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu
rezultate evidente.

Acest tip de interactivitate determină ,,identificarea subiectului cu situaţia de învăţare

în care acesta este antrenat“ ceea ce duce la transformarea elevului în stăpânul propriei
formări.

În şcoala tradițională, profesorul deține controlul absolut asupra cunoaşterii şi, prin
aceasta, asupra evenimentelor clasei, apărând astfel şi o legătură evidentă între disciplina
strictă şi adevărul univoc al magistrului care ține clasa în mână. În şcoala centrată pe elev,
profesorul se estompează, doar elevul este miezul problemei.

Q8: Vă rog să menționați alte aspecte relevante, pe care nu le-am abordat prin întrebările
anterioare.