Sunteți pe pagina 1din 24

Competenţele cheie ale absolventului

Începând cu anii '80-'90 ai secolului


trecut, majoritatea sistemelor de
educație trec prin diverse reforme ca
urmare a presiunii tot mai mari pentru
o educație de calitate pentru toți.

Aceste reforme pun în prim plan


curriculumul centrat pe nevoile celui
care învață. Cu precădere la granița
dintre milenii, acest curriculum devine
dezvoltat pe baza unor sisteme de
generare unde competența este
elementul fundamental.
Competența, să ne aducem aminte:
Ansamblu structurat de cunoștințe, abilități și atitudini

dezvoltate prin învățare, care permit

identificarea și rezolvarea unor probleme specifice unui domeniu sau a unor probleme
generale, în contexte particulare diverse.
Competențele ca bază a dezvoltării curriculare

Preocupările pentru configurarea unui profil de formare care să răspundă nevoilor sociale,
aspiraţiilor tinerilor modelate de cultura contemporană, globalizării şi, implicit, necesităţilor de
recunoaştere a achiziţiilor obţinute în diverse sisteme educative, s-au materializat într-o suită de
acţiuni la nivel național și european.
Profilul de formare: structurat pe baza celor opt competențelor cheie la nivel
european (Recomandare CE 2006)
Competențele cheie – caracteristici:

- un registru amplu de competenţe cheie


care să-i asigure (n.n. absolventului)
adaptarea flexibilă la o lume în rapidă
schimbare şi profundă interconectare.
- Toate competenţele cheie sunt în mod egal
importante
- Multe dintre competenţe se întrepătrund şi
se conectează
- Se raportează atât la viață personală cât și
la viață socială și profesională: conectarea
contextelor de învățare (formală/
nonformală).
- Setul de competențe cheie este flexibil,
prin adaptare la noi provocări socio-
economice și culturale: în mai 2018 -
promovată o nouă Recomandare
europeană.
Care sunt cele opt competențe cheie? (Recomandare CE 2006)
1. comunicare în limba maternă
2. comunicare în limbi străine
3. competenţe matematice (A) și competențe de bază în ştiinţe şi tehnologii (B)
4. competența digitală
5. a învăța să înveți
6. competenţe sociale şi civice
7. spirit de inițiativă și antreprenoriat
8. sensibilizare şi exprimare culturală
Provocări didactice
Competențele cheie par a fi greu de aplicat la clasă, mai ales într-un sistem în care sunt
predate discipline școlare clasice de către profesori formați monodisciplinar (fericiți sunt
profesorii de la „primar”).
Ce putem face să contribuim la formarea tuturor CC?
Exercițiu:
Cum poate disciplina Istorie să contribuie la dezvoltarea competențelor cheie ale
elevilor?
Exemplu:
Ina T., profesoară de limba engleză:
• inițiativă și antreprenoriat: Voi face
cât mai multe proiecte cu elevii mei
(poate chiar numai proiecte! Ce ar fi
să realizez o planificare calendaristică
unde fiecare unitate de învățare este
un proiect?).
• competențele digitale: În realizarea
proiectelor noastre ne vom bizui pe
internet pentru informare/
documentare, căutare de imagini,
clipuri. În dezvoltarea proiectelor și a
prezentărilor rezultatelor acestora
vom folosi calculatorul pentru a ne
ușura munca. Vom avea un blog al
clasei pentru informare! Și neapărat
voi fi foarte atentă la competențele
specifice care menționează TIC în
mod explicit!
Sarcină:

Analizând programa școlară în


vigoare identificați elementele
din imaginea alăturată.
Dați 2-3 exemple de competențe
specifice și elementele care duc
la dezvoltarea acestora.
Teme de discuție
- Practicile didactice actuale din școala românească pregătesc tinerii pentru provocările
unei societăți dinamice, interconectate? În ce mod?
- Ar fi viabil un curriculum național pe baza unui Plan-cadru unde, în locul disciplinelor de
studiu cu care ne-am obișnuit, să avem competențele cheie? De ce da, de ce nu?
- Practicile actuale se raportează la cele două dimensiuni: viața personală și viața
profesională? Cum anume?
Documente curriculare,
cf. Legii Educaţiei Naţionale, art. 64 (1):

• Planurile-cadru de învățământ
• Programa școlară

Produse curriculare
auxiliare:

• Auxiliare curriculare (manual)


• Ghiduri metodice pentru cadrele didactice
• Materialele didactice de norme metodologice
• îndrumătoare pentru elevi
• Caiete de activitate independentă pentru elevi
• Soft-uri educationale
• Seturi multimedia
• Pachete de învățare
Temă de reflecţie
Potrivit Legii Educaţiei Naţionale nr. 1 din 2011, curriculumul naţional nu include
manualul scolar. De ce credeți că a fost luată o astfel de decizie?
Produse curriculare specifice activității de
proiectare didactică (elaborate de către cadrul didactic):
1. Planificarea calendaristică (semestrială și anuală)
2. Proiectele unităților de învățare
3. Proiectele de lecție/activitate didactică
Temă de reflecție:
Planul-cadru este un document reglator
esenţial. Reflectaţi asupra semnificaţiei acestui
document din perspectiva:
- Curriculumului naţional
- a decidentului
- a elevului
- a profesorului
Planurile-cadru de învățământ
Documente curriculare oficiale, elaborate la nivel central (M.E.C.), cu rolul de a orienta
procesul instructiv-educativ desfăsurat în instituţii specializate, pe nivele de școlaritate și pe
profile.
Planurile-cadru de învăţământ cuprind: obiectele de învăţământ grupate pe arii curriculare;
numărul minim / maxim de ore aferente disciplinelor.
Interpretați imaginea din perspectiva principiilor de
elaborare a planurilor cadru!
Programa scolară
Document curricular oficial care cuprinde
oferta educaţională a unei discipline
pentru un parcurs scolar determinat.

Din septembrie 2009 programele scolare


au fost elaborată din perspectiva trecerii
de la modelul de proiectare curriculară
centrat pe obiective (obiective cadru și
obiective de referință) – elaborat si
implementat în sistemul românesc de
învăţământ la mijlocul anilor 90 –
la modelul centrat pe competenţe.
Temă de reflecție
În noile planuri-cadru pentru primar şi gimnaziu,
comparativ cu planurile-cadru pe care le-au înlocuit,
plaja orară a fost păstrată pentru numărul de ore
alocat curriculumului la decizia şcolii.
- Cum apreciaţi această modificare din perspectiva
asigurării unor şase egale de studiere a disciplinelor
de trunchi comun?
- Dar din alte perspective (de exemplu, al parcursului
individual)?
Argumentaţi răspunsul.
Argumente pentru structurarea programelor școlare pe modelul centrării pe COMPETENȚE:
• realizarea unei structuri coerente si unitare a concepţiei programelor școlare la nivelul
ciclurilor de învățământ gimnazial și liceal;
• asigurarea calităţii educaţiei si compatibilizarea cu standardele europene prin formarea
domeniilor de competenţe-cheie, indispensabile vieţii active într-o societate a cunoasterii
specifică secolului XXI.
Manualul scolar:
1. Document curricular oficial care concretizează programa unui obiect de învăţământ
pentru o anumită clasă, tratând temele pe capitole, subcapitole, lecţii etc.
2. Pentru cadrul didactic, manualul este un instrument de lucru orientativ, un ghid în
proiectarea si realizarea activităţilor didactice.
3. Pentru elevi manualul este un instrument de informare si de lucru.
Profilul de formare al absolventului

S-ar putea să vă placă și