Activitate 2.2.b.

Accentele demersului didactic –

experiențe la clasă (60 min)
Realizați o trecere în revistă a accentelor demersului didactic la o clasă cu care lucrați.
Sunt competențe ale programei pe care nu le-ați vizat în mod sistematic? Vi s-a întâmplat
să puneți accent pe conținuturi? Împărtășiți experiențele didactice și frământările dvs. din
perspectiva aplicării la clasă a programei.

În primul an de predare după noua programă, anul școlar 2018-2019, am predat

matematică la clasa a V-a. Deoarece, sunt la începutul carierei, mi-am impus să citesc, cu
mare atenție, noua programă înainte de a începe proiectarea, organizarea, pregătirea și
desfășurarea lecției, fiind conștientă că acestea ocupă un loc central în efortul actual de
modernizare şi optimizare a şcolii româneşti, menit să asigure creşterea calitativă a activităţii
didactice.
Citind noua programă, mi-am dat seama că trebuie să-mi schimb modul de proiectare
curriculară având în vedere trecerea de la centrarea pe conținut la centrarea pe elev, care
presupune deplasarea accentului în activitatea didactică: de la aspectele teoretice (să știe că) la
aspectele practice (să știe să); de la cantitate (cât) la calitate (cum): trecerea de la un volum
mare de informatii nestructurate la informatii structurate care să permită legături de sens între
acestea; de la predare la învățare: profesorul nu ține un discurs, ci intermediază cu învățarea;
de la evaluarea internă la evaluarea externă: apariția unor descriptori de performanță care
permit o evaluare unitară și individualizată, care să asigure depistarea dificultăților concrete
pe care le întâmpină elevii în învățare, pentru a-i putea ajuta în mod adecvat în depășirea
acestora.
Am conștientizat că schimbarea la nivelul programelor și al manualelor se vede
dublată de o schimbare la nivel de strategii didactice, al atitudinilor, al managementului
clasei. Dacă este posibil ca prima schimbare să se producă foarte repede ca urmare a unor
acțiuni externe, cea de-a doua este mai dificilă, neliniară, cere efort, timp și implicare -este de
fapt schimbarea care ține de profesor.
Am realizat că învăţământul centrat pe competenţe aruncă o nouă interpretare şi
viziune asupra educatiei, care trebuie să pună în evidenţă cunoştinţele şi competenţele elevilor
din perspectiva achiziţiei noţiunilor şi a aptitudinilor cu caracter mai general care le vor folosi
în viaţă, fiind o alternativă la învăţământul tradiţional centrat exclusiv pe cunoştinţe, pe
asimilare de informaţii. Din această perspectivă, am acordat o mai mare importanță selecției
conţinuturilor care au relevanţă maximă pentru formarea competenţelor dorite si deopotrivă,
punerea lor în aplicare.
De asemenea, sunt de părere că activităţile de predare, învăţare şi evaluare, tehnicile
si instrumentele aferente trebuie gândite si construite în funcţie de competenţele care se cer a
fi asimilate de către elevi. Competenţa nu este reductibilă la o sumă de activităţi sau de
exerciţii prezentate într-o ordine oarecare. Ea nu este un punct de sosire, ci un punct de
plecare, pornind de la care trebuie reorganizate situaţiile de învăţare si activitățile de evaluare.
Cu toate că, în modul de proiectare al lecțiilor vizat de mine, conceptul de
interdisciplinaritate a câştigat tot mai mult teren fiind o componentă a procesului de instruire
prin care se asigură aspectul activ și formativ de dirijare efectivă a învățării, frământările mele
din perspectiva aplicării la clasă a programei țin de transdisciplinaritate care reprezintă gradul
cel mai elevat de integrare a curriculum-ului, fiind un demers care îşi propune să răspundă la
întrebări sau să rezolve probleme semnificative ale lumii reale. Cunoştinţe şi competenţe din
diverse arii disciplinare sunt mobilizate pentru faptul că ele pot sprijini demersul de rezolvare
a problemei sau efortul de a răspunde la întrebare.