Platanos de Doina Ruști – dramatizare

SISINEL: Cine-o fi el? Din ce familie sus-pusă o veni? O fi din oameni distinși
cu origini nobile? O fi călătorit mult, o fi locuit prin care mari, cu multe cărți și
lucruri frumoase? Dar de ce se îmi zâmbește? Parcă ar vrea să-mi intre în voie
sau vrea să mă facă să mă simt ca și cum mi-ar face o favoare? Doamne, ce ins
luminat și cum m-a sensibilizat de parcă sunt o pisică prinsă de ploaie!
PLATANOS: Ce faceți acolo, nu cumva vorbiți despre Bila de Aur?
SISINEL: Despre Bila de Aur? Care bilă? Vorbești de globul acela auriu-
argintiu care acum este auriu-violet?
PLATANOS: Da. Au vopsit-o ieri. Și eu m-am întrebat de ce, dar mai bine să vă
spun cine sunt și cum mă cheamă.
SISINEL: Chiar așa, mai bine ne spui cum te cheamă și cum ai ajuns în parc,
pentru că nu te-am mai văzut pe aici.
PLATANOS: Platanos! Plātanos, cu accentul pe primul a! Este numele pe care
mi l-am ales. Voi?
SISINEL: Ce, noi? Noi...
PLATANOS: Ce nume v-ați luat?
SISINEL: Nu ne-a spus nimeni că avem dreptul să ne alegem un nume, doar nu
venim din cine știe ce familii de șmecheri! De altfel, nici nu-mi mai amintesc
cum arătau ai mei. Aveam patru ani când m-au luat de-acasă și, ca să fiu sincer,
în momentul acesta am mai multe amintiri despre Cati decât despre mama. Prin
urmare, habar n-am cine mi-a ales numele. Un singur lucru este cert: numele
meu, care atâta vreme mi s-a părut frumos, începe parcă să-mi sune
aiurea. Sisinel. Dar să lăsăm numele meu și vreau să ne spui de cât timp te-au
dat afară ai tăi?
PLATANOS: Nu-mi amintesc să mă fi dat ai mei afară. Am plecat singur pentru
că venise vremea să mă desprind de ei.
SISINEL: Vreau să zic: unde ai stat până acum?
PLATANOS: Pe lângă Bila de Aur. Ei bine. Eram bine situat lângă o cafenea
frecventată de lume bună. Vara e atât de aglomerat, încât poți să simți în nas
aburii cafelei, mirosul de scorțișoară ori parfumurile femeilor. Pe timpul zilei se
umple de elevi, care vin pentru înghețată și prăjituri. Iar seara cânta orchestra.
Pe timp de vară abia apucam să-nchid ochii, uneori mă prindea dimineața! Și
n-aveți idee ce gălăgie nebună e în oraș: mașini, sirene, scrâșnete și geamuri
trântite. Însă pe mine cel mai tare mă enervau chicotelile de la ora 6, când, timp
de jumătate de oră, nu le auzeam decât pe tipele care lucrează la Bila de Aur.
SISINEL: Ce e Bila asta? Noi până acum am văzut-o doar pe Cati.
PLATANOS: Un mall. N-ați fost niciodată în oraș?
SISINEL: Nu. De aceea te rog să ne povestești tot ce știi despre viața de dincolo
de parc.
PLATANOS: De acord. Acolo oamenii sunt agitați, merg la serviciu dis-de-
dimineață, fac sport, merg la cumpărături, citesc, se plimbă și ar mai fi multe de
spus din activitățile lor, dar nu mai pot povesti, pentru că plecarea mea de acolo
și faptul că n-o să mă mai întorc mă întristează.
SISINEL: Te înțeleg și nu te voi mai întreba... dar uite că a sosit Cati cea atât de
dragă nouă.
CATI: V-am adus ciocolată așa cum fac de fiecare dată, dar și prăjiturile voastre
preferate, adevărate delicatese, au chiar trei straturi de cremă și sunt atât de
însiropate! Bucurați-vă, cred că asta este ultima oară când mai pupați dulciuri.
În curând o să treceți în rândul adulților.
SISINEL: Ce înseamnă să trecem în rândul adulților? Ce este acela un adult? N-
am mai auzit până acum cuvântul acesta? Pare greu de înțeles!
CATI: Un adult este... Nu prea știu cum să explic..., dar....
PLATANOS: Știu eu. Adultul este o persoană ajunsă la maturitate, o ...
NĂSOSU: Ce este aceea maturitate?
PLATANOS: Așteptați! Adultul este o persoană ajunsă la maturitate, un
organism care și-a terminat creșterea, o ființă aflată în perioada de 17-18 ani,
până la 50, cei care și-au depășit vârsta adolescenței.
SISINEL: Aha! Acum am înțeles. Deci noi, eu, Năsosu și Vio vom avea în
curând 17 ani, deci vom fi adulți. Dar acesta ce este? Uite sunt scrise niște litere
de tipar și niște cifre: L - Ma - J: 7 – 22; Mi - V: 9 - 22 S: 9 – 24.
VIO: Wow! Ce ciudate sunt! Nu înțeleg nimic. Ce-or fi însemnând?
NĂSOSU: Cred că este o parolă a lui Cati pe care o folosește pentru a plăti la
magazinele de unde face cumpărături sau acolo de unde ne cumpără ciocolată și
prăjituri.
VIO: Ar putea fi o scrisoare codată.
PLATANOS: Oh, nicidecum. E doar un orar. Un program după care funcționează unele
magazine.
NĂSOSU: Zici așa, ca să te rupi în figuri! Îți place tare mult să te lauzi, să pari a le știi tu
pe toate! Ai devenit chiar arogant uneori.
PLATANOS: Probabil l-a luat din greșeală de la cofetărie. Luni, marți și joi e deschis
între orele 7 și 22... Asta înseamnă.
NĂSOSU: Nu cred. Ar fi prea ...
PLATANOS: Știu sigur că e un orar. Era un magazin la parterul mallului, o ciocolaterie,
iar pe ușă stătea agățat un orar exact cum e ăsta.
VIO: Orar! Cuvântul ăsta nici nu există! L-ai inventat tu!
PLATANOS: E scris în dicționar. Ce? Nici de dicționar n-ați auzit? A fost o perioadă,
când m-au mutat în bibliotecă. Stăteam la intrare, lângă un card reader, și spuneam: Bună
ziua, vă rog să apropiați cardul! Când se umplea sala, cineva îmi aducea o tabletă plină
de cărți și putea să cadă tavanul pe mine, că nu mă mișcam. Citeam orice, dar mai ales
romane: Contele de Monte Cristo, Comoara din insulă, Singur pe lume, Mihail, câine de
circ și câte altele.

SISINEL: Citeai? Despre ce este vorba în cărțile astea? N-am citit nimic până acum.
PLATANOS: Ah! N-ai citit Singur pe lume? Mais ça, c’est inacceptable! E cea mai
frumoasă carte pe care am citit-o. Rémi, așa îl cheamă pe personaj, nu mai are pe nimeni
și rătăcește pe străzi cu o maimuță pe care o cheamă Suflețel și cu un artist bătrân... E o
carte despre prietenie extremă, despre bucuria incomparabilă pe care o simte un om când
altcineva se apropie de sufletul lui. Nu pot să-ți povestesc, trebuie să citești neapărat!
SISINEL: Aș vrea să le citesc și eu. Știi cum aș putea face rost de ele? M-ar
plăcea să intru într-o bibliotecă! Cred că am înțeles bine că așa se numește
clădirea aceea unde sunt depozitate cărțile sau unde există multe volume, orice
ai dori acolo găsești. Cu prietenii mei, Vio și Năsosu mă cam plictisesc! Vio este
o locvace, pălăvrăgește vrute și nevrute, Năsosu este cam necioplit... Dar, te rog,
nu le spune, nu vreau să-i supăr, însă cam acesta este adevărul.
PLATANOS: Cred că te-ar putea ajuta Cati pe care o văd acum venind. Roag-o
frumos și poate îți va aduce măcar una dintre cărțile dorite.
SISINEL: Mai întâi, o să-i spun că vreau să mă mute lângă tine. Cati, aș vrea să
mă mut din locul acesta.
CATI: Unde să te muți? Locul ăsta e cel mai bun pentru tine. Cred că-ți dai seama că au
fost luate toate măsurile ca să te simți bine.
SISINEL: Dacă nu mă poți muta, ai putea să-mi aduci o carte?
CATI: Bineînțeles. Ce carte vrei?
SISINEL: Singur pe lume.
CATI: Să nu-mi spui că te simți singur! Uite – o ai aici pe Vio și pe ceilalți. Toți
ați evoluat foarte bine. Ca să nu mai vorbim de priveliște! Ce frumos se vede orașul și cât
de lin curge râul! Cât de repede vrei cartea?
SISINEL: Cât de repede poți să faci rost de ea, deși aici curenții apei și căldura
radiantă a mâlului îmi fac bine și mă îmbie la visare.

Scena a 2-a
CATI: Uite cartea solicitată! Abia am putut face rost de ea de la niște vecini ai
bunicii mele.
SISINEL: Mulțumesc mult, Cati! Imediat am să mă apuc de citit.
PLATANOS: Ai primit cartea, cât mă bucur! Așa-i că-i interesantă? Cum ți se
pare?
SISINEL: Suflețel mi se pare simpatic.
PLATANOS: Asta-i tot ce-mi poți spune? Hai, prietene, poți mai mult!
SISINEL: M -ai numit prietenul tău! Ce mult mă bucur! De aceea am să-i cer lui
Cati să mă mute foarte aproape de tine, trebuie să-ți plătesc cu aceeași monedă.
PLATANOS: Aș fi tare bucuros să te am aproape, nu știi cât de mult prețuiesc
intenția ta. Dar uite vine Cati, o poți întreba.
SISINEL: Cati, vreau să mă mut lângă Platanos!
CATI: Lângă Platanos! Ce vezi tu pe lângă Platanos, mă rog? Uită-te bine, în afară de
buruieni nu există nimic și nimeni.
SISINEL: Tocmai de aceea, că nu e nimeni, mută-mă lângă el!
CATI: Nu-mi place deloc cum gândești. Și ei, prietinii tăi ce vor zice?
VIO: Doar nu vrei să ne părăsești? pentru neica-nimeni ăsta, de la oraș?! Nici măcar nu-l
cunoști!
CATI: Nu e bine, crede-mă: locul tău e aici!
SISINEL: Dacă nu mă muți lângă el, nu mai vreau să mănânc și nici să vorbesc!
VIO: Țâțâțî!
NĂSOSU: Dacă-l muți pe el, atunci va trebui să mă muți și pe mine.
PLATANOS: Pe el nu-l vreau alături, este invidios și manifestă o ușoară răutate!

*
*
Câteva zile, Cati a uitat de mine, pentru că lui Vio i-au amorțit mâinile. Vorbea rar, iar
pielea ei prinsese o culoare de sfeclă. Știam că în curând avea să fie doar o plantă, înfiptă
în mocirla de lângă râu.
Toți eram speriați. Năsosu și-a amintit cum rămăsese „lipit“ de bancă. Așa
începuse calvarul, cu ani în urmă. Apoi cineva i-a convins pe ai lui să-l aducă în tabără.
M-am gândit iarăși la câte ploi trecuseră peste mine, de când stăteam înfipt lângă râu.
A doua zi i-am cerut lui Cati cu insistență să mă mute lângă Platanos. Nu era chiar
ușor. Deja aveam rădăcini, iar transformarea mea definitivă avea să se întâmple curând. Pe
la gene îmi apăruseră muguri, iar mâinile mi se mișcau greu.
— Dar să știi că nu te mai poți întoarce, m-a avertizat ea. Fiecare are dreptul la o
singură opțiune.
*
Mutarea mea s-a făcut cu multe precauții, iar în primele ore am pierdut legătura cu
lumea. Eram ca și mort.
Când mi-am revenit am constatat că mă aflam lângă Platanos, iar această fericire nu se
compara cu nimic. Foștii mei prieteni erau acum neînsemnați, capete răsărite în mâlul
apei. Vio aproape se transformase: din părți îi răsăriseră două frunze înguste. Ceva mai
departe, Năsosu intrase cu fața în mâl.
— Cum te simți? m-a întrebat Platanos, care acum mi se părea mai înalt.
Ore în șir l-am ascultat cu emoție, însă nu puteam să-l mai văd atât de bine ca înainte.
Eram prea aproape de el, mi se părea chiar mai înalt, deasupra lumii în care trăiam.
Și apoi a început transformarea. A mea și a lui. Din umerii lui Platanos creșteau crengi
groase, iar mie îmi mergea tot mai prost. În cele din urmă mi-au apărut frunze pe tot
corpul, iar privirea mi s-a încețoșat. Vocea, altădată catifelată, a lui Platanos, se făcuse o
șoaptă. Ori poate că auzul meu nu mai era la fel ca-nainte. Și pe urmă nu l-am mai auzit
nici așa. El era acum falnic și sus, iar eu aproape că mă uscasem. Poate Cati avusese
dreptate, la umbra pomilor falnici nu cresc decât buruieni.
*
Apoi a venit primăvara. Râul aducea aburi calzi, iar câțiva fluturi începuseră să zboare
pe lângă mine. Știam că în curând aveam să-nfloresc.
Într-o dimineață am auzit un glas nu departe de mine:
— N-arăți rău! Ești plin de flori albe!
Prin lumina cețoasă, zăream culorile dimprejur cu o plăcere imensă. Vocea, pe care
n-o mai auzisem demult, era a lui Vio, iar nu departe de mine se înșirau ceilalți, vechii mei
prieteni. În capătul rândului surâdea Năsosu – vorba vine că surâdea! Era doar o tufă
bogată, care-și mișca frunzele în mod delicat.
— Credeai c-o să te lăsăm singur? a spus el. La ce crezi tu că sunt buni prietenii?

Sisinel Năsosu Cati

Platanos Vio