Un fermier era atat de

batran incat nu-si mai

putea lucra pamantul.

Isi petrecea fiecare zi

stand pe prispa.

Fiul sau, care muncea la

ferma, privea din cand in
cand si isi vedea tatal
stand in acelasi loc. "Nu
este de niciun folos", isi
spunea fiul in sinea sa.
"Nu face nimic toata
ziua".

Intr-o zi, pentru ca era

atat de nervos pe tatal
sau, acesta a realizat un
cosciug din lemn, l-a
tarat pana la prispa si i-a
spus tatalui sau sa se
bage in el. Fara sa spuna
un cuvant. batranul s-a
urcat in cosciug.
Dupa ce a pus capacul,
fiul a tarat cosciugul
pana la marginea unei
prapastii din apropierea
fermei. Pe cand se
pregatea sa-l arunce, a
auzit un ciocanıt usor in
Imen. A deschis capacul.
Tatal sau, la fel de
linistit, si-a privit fiul si
i-a spus: "Stiu ca vrei sa
ma arunci in prapastie,
dar inainte sa o faci, am
o sugestie". "Care este?",
a intrebat fiul.

"Arunca-ma
in prapastie daca vrei,
dar pastreaza cosciugul
acesta bun din lemn.
Copiii tai vor avea
nevoie sa-l foloseasca".
Morala:SA NU NE UITAM
RADACINILE,CACI DIN ELE
PROVENIM SIPURTAM
AMPRENTA LOR,IN A
NOASTRA TRECERE PRIN
ASTA LUME !