Sunteți pe pagina 1din 3

I. OSCILATIE INTRETINURA.

OSCILATIE FORTATA
La mișcările oscilatorilor amortizați (Ff≠0) sau neamortizați (Ff = 0), acțiunea forței exterioare care produce
mișcarea oscilatorie încetează după ce sistemul are o energie mai mare decât cea corespunzătoare stării de
echilibru.
De exemplu, în cazul unui oscilator elastic forța exterioară este forța deformatoare (F) care comprimă resortul.
Odată ce nu mai acționăm asupra resortului, lăsându-l liber, sistemul corp–resort începe să oscileze.

În oscilațiile amortizate, oscilatorul interacționează cu mediul exterior pierzând o parte din energia sa până când
oscilația se oprește.
Pentru ca oscilația să nu se oprească, adică să fie o oscilație întreținută, oscilatorul trebuie să primească, în
același interval de timp, o energie egală cu cea disipată mediului exterior.

Oscilațiile forțate sunt oscilațiile unui sistem care se datoresc acțiunii unei forțe periodice exterioare (forță
excitatoare).
Sistemul care produce forța exterioară se numește excitator, iar sistemul care primește acțiunea forței externe se
numește excitat. Între cele două sisteme are loc un transfer de energie.
Dacă forța exterioară este aplicată în mod continuu oscilatorului se va produce o oscilație întreținută, cum este cea
de la ceas.
Dacă forța exterioară este aplicată în mod periodic oscilatorului se va produce o oscilație forțată, cum este cea de
la legănarea unui balansoar, a bobinei unui difuzor alimentată cu o tensiune alternativă.
Forța externă aplicată oscilatorului forțat trebuie să fie:
 de scurtă durată
 periodică (ritmică)
 aplicată în momentele în care această determină creșterea amplitudinii oscilatorului forțat.
II. REZONANTA
Cuplajul este dispozitivul care leagă un excitator cu un oscilator și care permite transferul de energie de la unul la
altul.
Când aplicăm o forță externă sinusoidală oscilatorului amortizat apare o scurtă perioadă tranzitorie.
După depășirea acestei fazei tranzitorii, oscilația forțată ajunge la un regim staționar, când frecvența oscilației este
dată de frecvența forței și nu de frecvența proprie a oscilatorului.

Amplitudinea oscilațiilor forțate este maximă când frecvența forței excitatoare este mai apropiată de frecvența
proprie a oscilatorului. În acest caz transferul de energie este maxim.

Rezonanța este fenomenul în care are loc inițierea sau amplificarea de oscilații într-un sistem fizic sub acțiunea
oscilațiilor exterioare de o frecvență (perioadă) apropiată de cea a sistemului dat.

Dependența amplitudinii rezonatorului de frecvența oscilațiilor excitatorului poartă numele de curbă de


rezonanță:
Aplicațiile rezonanței în viața cotidiană și în tehnică:
 Rezonanța acustică a corzilor vocale și a instrumentelor muzicale. Sistemele care reproduc fidel frecvența
diferitelor oscilații sunt timpanul urechii și membranele difuzoarelor. Cutia de rezonanță a instrumentelor
muzicale are rolul de a amplifica sunetele sau de a le timbra.
 Un circuit oscilator paralel este folosit pentru stabilizarea frecvenței electrice a unui circuit oscilator de
curent alternativ.

 Aparatele de radiorecepție (radiouri și televizoare) folosesc un filtru de frecvență (circuit rezonant) care
selectează o anumită frecvență (post) din seria frecvențelor variate recepționate de antenă.
 Mecanismul ceasului (roata de balans într-un ceas mecanic, cristalul de cuarț într-un ceas cu cuarț).
 Mareele sunt rezultatul oscilațiilor forțate, în care oscilatorul este apa mărilor și oceanelor și excitatorii
sunt Luna și Soarele. La rezonanță amplitudinea mareelor poate deveni foarte mare în anumite golfuri.
 Tot prin rezonanță se poate produce spargerea unui pahar de cristal datorită unei frecvențe apropiate (voce
de soprană) de frecvența proprie a paharului.
 Rezonanță magnetică nucleară (RMN) este o tehnică neinvazivă prin care se scanează structura internă a
corpului pentru a detecta diferite anomalii pe baza unui câmp magnetic puternic.
 Rezonanța electronică de spin (RES) stă la baza unor tehnici spectroscopice cu multe aplicații științifice,
medicale, tehnice etc.
 Funcționarea laserului prin crearea luminii coerente. Rezonanța optică este un aranjament de oglinzi care
produce cavități rezonatoare pentru undele luminoase. Și interferometrele se bazează pe rezonanța optică.

Consecințe nedorite ale rezonanței distructive


Anumite dispozitive (clădirile, podurile, platforme petroliere, grinzile, avioane, mașini, trenuri, vapoare,
carcasele motoarele și generatoarelor etc.) au prin construcție o frecvență proprie de oscilație.
În cazul unor excitații periodice exterioare, când frecvența acestora are valoare apropiată de cea a dispozitivului
excitat, se poate ajunge la rezonanță.
În acest caz crește periculos de mult amplitudinea oscilațiilor dispozitivului excitat cu consecințe nedorite
(deformarea permanentă a sistemului sau chiar distrugerea lui).
În construcția clădirilor, podurilor și diferitelor aparate trebuie să se țină cont de aceste consecințe ale rezonanței
pentru evitarea unor catastrofe.
Inginerii trebuie să se asigure că frecvențele rezonante mecanice ale părților componente nu sunt egale cu
frecvențele oscilatoare ale motoarelor sau altor părți oscilante.
 Vehiculele de mare tonaj produc vibrația solului care este transmisă ferestrelor clădirilor din preajmă.
 În cazul marilor concerte, vibrațiile puternice ale muzicii se transmit geamurilor și ușilor aflate în
apropiere.
 Vibrațiile diferitelor piese în mișcare ale mașinilor și utilajelor în funcțiune defectuoasă. La pornirea sau
oprirea motorului unei mașini, diferite componente pot rezona cu acesta (de exemplu portiera). Și la
pornirea și oprirea motorului frigiderului și mașinii de spălat apar zgomote supărătoare provenite din
rezonarea cu diferite compartimente ale acestora.
 Oscilația podurilor sub acțiunea greutății camioanelor sau a unei coloane de soldați.
 Valurile mari produse de uragane, tsunami-uri și vânturi extreme pot distruge chiar orașe întregi aflate în
cale lor.

S-ar putea să vă placă și