©VS Colegiul Șincai 2021-2022

LECȚIA NR.2: ARGUMENTAREA ŞI STRUCTURA

ARGUMENTĂRII; ANALIZA LOGICĂ A
ARGUMENTELOR (partea a 2-a)

DICȚIONAR:
o Locutor = persoană care vorbește cu cineva (vorbitorul); cel care pune întrebări
interlocutorului, participând la o discuție (ca inițiator); cel care emite o comunicare
destinată cuiva de față (emițător).
o Interlocutor = Persoană care participă la o conversație, care se întreține cu
cineva; convorbitor (receptor).
o Euristică = Demers care servește la descoperirea unor cunoștințe noi. Metodă
de studiu și de cercetare bazată pe descoperirea de fapte noi. Arta de a duce o
dispută cu scopul de a descoperi adevărul.

DEFINIȚIA ȘI CARACTERIZAREA ARGUMENTĂRII:

Argumentare: (sens restrâns) construcţie logică care folosește propoziţii

(temeiuri / probe / argumente) în vederea derivării unei alte propoziţii
(teză) în baza relaţiilor logice şi faptice ce se stabilesc între temeiuri şi
teză;
(sens larg) relaţie între două persoane, una (locutorul) argumentând
alteia (interlocutorul) în sprijinul sau împotriva unei teze. Este o relație
de comunicare în cadrul căreia se caută a se realiza adeziunea la /
respingerea unui punct de vedere.
Argumentarea este întotdeauna un discurs pentru altul. Pentru a-și atinge scopul,
locutorul trebuie să-și adapteze forţa de convingere (dată de potențialul său afectiv)
la partener, urmând cerințele gândirii logic-corecte.

Uneori ponderea trăirilor subiective este atât de mare încât contactul euristic este
aproape imposibil de realizat, argumentele lovindu-se de rigiditatea credinţei. La
limită, convingerea este foarte dificilă dacă nu imposibilă.
Este imposibil de convins:
 fanaticul, deoarece este indisponibil pentru dialog; pentru el orice îndoială e o
erezie, iar contrazicerea o trădare;
 ignorantul, deoarece este incapabili de judecată problematică.
Este dificil de convins:
 indiferentul, deoarece este mai puţin înclinat spre controversă și mai mult spre
gâlceavă.
©VS Colegiul Șincai 2021-2022

STRUCTURA ARGUMENTĂRII: Orice argument se caracterizează prin:

CONȚINUT :
- argumentele / temeiurile: dovezile invocate în favoarea
sau defavoarea unei teze.
- teza: enunțul care trebuie susținut sau respins

TEHNICI DE ARGUMENTARE: organizarea enunțurilor cu ajutorul

raționamentelor sau a lanțurilor de raționamente

FINALITATE: convingerea auditoriului în privința acceptării / respingerii

tezei

CUM RECUNOAȘTEM CONȚINUTUL UNUI ARGUMENT? Cu ajutorul unor cuvinte,

numite „indicatori ai argumentării”. Aceștia sunt:
o Indicatori de concluzie: cuvinte care introduc concluzia unui argument, cum
ar fi “aşadar”, “rezultă că”, “deci”, “prin urmare”, “atunci” etc.
o Indicatori de premise: cuvinte care introduc premisa/premisele unui
raționament, cum ar fi “deoarece”, “pentru că”, “fiindcă”, “dacă”, “întrucât” etc.

FAZELE DISCURSULUI ARGUMENTATIV:

1. INTRODUCERE – este menită să capteze atenţia adresantului asupra
temei respective;
2. ENUNȚAREA TEZEI de către intervenient („Voi dovedi că…”)
3. CLARIFICAREA TERMENILOR utilizați prin operații de: definire,
clasificare, ordonare (ex. „Ce înseamnă eutanasie?”, „De câte feluri poate
fi?”, „În ce sens utilizez eu termenul atunci cînd susţin că eutanasia trebuie
acceptată/interzisă de lege?” etc.)
4. FURNIZAREA DOVEZILOR care susţin teza, apelând la raţionamente
corecte din punct de vedere formal şi convingătoare în acelaşi timp.
5. ANULAREA / SLĂBIREA anticipată a OBIECŢIILOR care se pot aduce
tezei mele
6. SUBLINIEREA CONSECINŢELOR BENEFICE care rezultă din
acceptarea tezei.