Argumentarea si structura sa

Datorita influentei anglo-saxone, argumentarea se confunda cu obiectul sau, adica cu

rationamentul.

Rationamentul reprezinta operatia logica prin intermediul caruia in baza anumitor

proporzitii denumite premise este intemeiata o alta propozitie denumita concluzie.

Termenul de argumentare poate fi inteles in mai multe feluri printre care:

Pe de-o parte ca argumentare obiectiva sub forma demostratiei, iar pe de alta parte ca
forma a persuasiunii.

In domeniul stiintific avem de-a face tot cu cele doua forme amintite mai sus dar
interpretate intr-o maniera diferita: cazuistic sau spontan.

Argumentarea inteleasa ca relatie intre doua persoane dintre care una argumenteaza =
locutor, iar cealalata asculta = interlocutor.

Structura argumentarii:

1.Teza (concluzia) adica acea propozitie care poate fi acceptata sau respinsa in baza
judecarii temeiurilor sale.

2.Temeiurile sau premisele – acele propozitii care fundamenteaza teza.

3. Tehnicile de argumentare adica operatiile folosite pentru a intemeia o teza.

4.Finalitatea argumentarii adica masura in care auditotiul a fost convins de

argumentarea propriu-zisa.

Intr-o argumentare exista 2 tipuri de indicatori:

a. De premise (deoarece, pentru ca, fiindca etc.)

b. De concluzie ( in concluzie, prin urmare, in consecinta).